| Stratagemele pentru descărcarea agresivităţii sunt multe. Aceasta se poate face în mod subtil, puţin explicit, evidenţiind, de exemplu, inegalităţi estetice şi sociale. Se pot chiar masca cu un fals compliment: „Ce bine arăţi azi! Parcă te-ai îngrăşat chiar...”; sau: „Astăzi eşti chiar drăguţă! În sfârşit, te-ai dus la coafor! Bravo, azi eşti mai elegantă”. Sunt fraze în aparenţă politicoase, dar bogate în agresivitate, şi care creează inconfort destinatarului lor.
Bătrânul agresiv este îndârjit împotriva celorlalţi, în special împotriva celor care sunt mai drăguţi şi mai disponibili faţă de el. Prizonier al propriei uri, este incapabil să accepte realitatea; plin de zbucium, convins că a suferit toate nedreptăţile lumii, este într-un continuu conflict cu familia, cu cei de o vârstă cu el şi cu alte generaţii. Descărcându-şi agresivitatea asupra altora, evită să o întoarcă spre sine însuşi şi să cadă astfel în depresie. Îi critică pe toţi, încercând să-şi regăsească încrederea în sine, prin dispreţuirea şi devalorizarea altora. Dar această strategie, pe lângă faptul că-i transformă viaţa într-un infern, este destinată falimentului. Pentru că în spatele a ceea ce el consideră răutatea altuia, se ascunde o rană de-a lui, o teamă, o frică imensă. El doreşte să pară ceea ce nu este, „pretinde” ceea ce poate să fie primit doar „în dar”.
Bătrânul nu trebuie să fie obiectul pasiv al iniţiativelor altuia, ci o persoană activă, ce poate oferi o mână de ajutor altora. Energiile şi competenţele lui pot să fie de folos unei întregi colectivităţi. Şi cu cât va fi pus în condiţia de a participa la viaţa socială, cu atât mai mult îşi va păstra sănătatea. Important este să fie util, să se simtă util şi respectat, dar să nu fie „utilizat”. Senzaţia pozitivă de a face ceva ce i-a fost cerut şi mai ales consideraţia altora că este capabil realmente să facă ceva util, oferă bătrânului gustul de a trăi. De fapt, încrederea pe care alţii şi-o pun în noi este propria noastră forţă.
Cu trecerea anilor, se tinde a se diminua comunicarea cu lumea exterioară. Dorinţa de „retragere” se manifestă prin dorinţa de a se opri, de a se izola, de a se „întoarce în pântecele matern”. Fiecare vârstă are o funcţie specifică în societate. Bătrânii trec de la o productivitate economică, la una socială, punând la dispoziţia comunităţii (şcoală, asociaţii, biserică) propriul capital de experienţă. Poţi deveni util implicându-te în asistenţa socială sau sanitară, în protecţia ecologică din teritoriu, în asistenţa bolnavilor, a handicapaţilor sau a marginalizaţilor. Fiecare întâlnire cu alţii este o ocazie de dărui şi a te dărui. Este dramatic să ajungi la concluzia că nu mai eşti util nimănui.
Dostları ilə paylaş: |
