10. Sănătatea socială
Pentru a avea o bătrâneţe senină este necesar să menţinem un anumit nivel al activităţii fizice şi psihice, adică a rămâne inserat într-o comunitate, integrat într-un mediu social. Adultul matur nu se izolează, ci continuă să comunice cu lumea înconjurătoare. În plus, bătrânul nu trebuie doar să primească, ci să ofere relaţionalitate. Doar aşa se va simţi viu, util. Trebuie să vibreze la dramele altora, pentru a evita să ajungă precum acei bătrâni care, şezuţi la colţul străzii, salută pe toţi pentru a comunica cu cineva.
Din nefericire, experienţa derivată din mulţimea anilor, nu întotdeauna constituie un „certificat de maturitate psihologică”. Trecutul, în sine, nu îmbogăţeşte dacă nu este integrat şi re-elaborat. Este cazul celui care parcurge propria existenţă ca un spectator, fără să reflecteze niciodată asupra experienţelor avute, care ar fi trebuit să-i servească drept învăţăminte.
Există şi bătrâni care nu au simţul experienţei, care se simt „posesori” de înţelepciune şi „depozite” de adevăr fără să fie. Sunt persoane care se cred importante doar pentru că au trăit mai mult decât altele, care se gândesc că au învăţat să trăiască doar întorcând paginile unei cărţi, fără să o citească, care consideră că pot să critice totul şi pe toţi. Ele au o judecată dogmatică, care nu admite interpretări sau medieri. A fi bătrân nu constituie o medalie de merit de agăţat în piept. Astfel gândesc doar bătrânii bolnavi de „diaree” verbală, care preferă să înşire banalităţi, pretenţiile lor de a rezolva totul fiind dovezi concrete ale omnipotenţei infantile nedepăşite.
Dostları ilə paylaş: |
