Psihologie pastorală

a) Homosexualitatea masculină⁵⁹ - erotismul exacerbat

Radiograma genezei perversiunii. Aceasta cuprinde, potrivit unor statistici, un procent de 3-5% din populaţia masculină. Homosexual poate fi definit – din punct de vedere psihologic – adultul nematurizat în sens psiho-afectiv din cauze familiale, sociale şi – foarte rar – organice. Prin „cauze familiale” înţelegem o criză a raportului dintre fiu şi părinţi, într-o familie în care aproape întotdeauna se impune mama care este dominatoare, „virilă” şi tatăl este absent realmente, sau din punct de vedere psihologic slab; sau predomină tatăl prea autoritar, care este perceput de fiu ca represiv, răzbunător sau „castrator”.⁶⁰

Dacă vom examina triunghiul familial, compus din tată, mamă şi fiul viitor homosexual, constatăm că raporturile dintre ei sunt de obicei tipizabile. Aceasta înseamnă că preotul care cunoaşte o anumită familie şi raporturile interfamiliale poate rapid identifica condiţiile genezei perversiunii în copii. Legătura mamă-fiu este caracterizată în aceste cazuri de o intimitate excesivă (adesea dorm împreună în aceeaşi cameră până când fiul ajunge adolescenţa), posesivitate şi hiper-protecţie maternă şi complicitate mamă-fiu în dauna tatălui. Mama îl hiper-protejează pe fiu, nu îi încurajează comportamentele bărbăteşti („virile”), tocmai pentru că se teme de sexualitatea bărbatului în general, şi deci şi de aceea a fiului; îi reprimă interesele hetero-sexuale: îl „castrează” din punct de vedere psihologic.⁶¹

În raportul soţie-soţ, mama viitorului homosexual este de obicei o „frigidă puritană”, care-şi domină şi dispreţuieşte soţul, menţinându-l într-un rol secundar faţă de fiu. Figura soţului este mai mult aceea a unui bărbat care se repliază pe muncă (profesie), care produce bani şi care lasă conducerea familiei mamei, fapt pentru care raportul tată-fiu este aproape întotdeauna neinteresant şi adeseori de ostilitate reciprocă. Legătura intensă dintre mamă şi fiu alimentează în fiu dorinţa de a avea o mamă în exclusivitate, accentuând rivalitatea agresivă cu tatăl; din cauza acestui conflict, fiul pierde necesarul model de identificare masculină, se identifică cu mama, unicul model prezent şi acceptabil, şi are dificultăţi să se îndepărteze de aceasta, din cauza unei tot mai mari dependenţe patologice. Ne-„virilizat”, fiul rămâne condiţionat, fixându-şi iubirea sa pe mamă; frustrarea în raportul cu tatăl determină o „foame afectivă” de iubire paternă, pe care homosexualul pasiv încearcă să o compenseze ulterior prin căutarea unui partener masculin. În plus de aceasta, lipsa identificării şi a reconcilierii inconştiente cu tatăl provoacă în homosexual persistenţa agresivităţii spre figura paternă, agresivitate proiectată apoi pe orice autoritate (nu suferă nici un fel de „superior”).

Avem deci de a face cu o situaţie dramatică complexă, care se cere a fi analizată profund şi care pretinde soluţii pastorale clare. O simplă atitudine de refuz a homosexualilor nu epuizează nicidecum complexitatea problematicii.