Psihologie pastorală

Scrierea cu unul, cu doi sau cu trei „i” a substantivelor

Ex. „copiii” – ultimul „i” este articolul; penultimul „i” este semnul pluralului; antepenultimul „i” este din rădăcina cuvântului „copil”; (copiii aceia; acei copii).

Ex. membru (cuvânt care nu are nici un „i” în rădăcină)

Membrii (oamenii) sectelor se ajută între ei. Diferiţii membri (oameni) ai Consiliului Parohial nu o fac în schimb, ci se ceartă în public, făcând de ruşine parohia şi biserica!

În acest caz, pentru a identifica scrierea corectă se poate recurge la o stratagemă simplă: substituirea cuvântului „membru” cu un alt cuvânt, pentru a vedea cum se comportă acest nou cuvânt în vechiul context şi aplicarea ortografiei corespunzătoare.

Observaţie: dacă apelăm doar la „cum se aude”, nu primim nici un indiciu referitor la scrierea corectă a acestor cuvinte. Cheia descifrării dilemei noastră stă în analiza logică a situaţiei.

Greşit: Biserica Ortodoxă din Torino este plină în dumineci şi sărbători, se simte aceea căldură spirituală care emană din sufletele credincioşilor noştrii.

Corect: Biserica Ortodoxă din Torino este plină în duminici şi sărbători, simţindu-se în ea acea căldură spirituală care emană din sufletele credincioşilor noştri.
Observaţie: în limba română există minunata soluţie, pentru a facilita şi fluidiza exprimarea, de a folosi un gerunziu într-o a doua parte a comunicării, fapt ce are efecte benefice asupra clarităţii exprimării.
Reguli: Absolut întotdeauna „noştri” şi „voştri” se scriu cu un singur „i”.

Pronumele demonstrativ de îndepărtare „aceea” nu trebuie niciodată confundat cu adjectivul pronominal „acea”. Iată-le declinate:

Pronumele demonstrativ de îndepărtare:

Acela (masculin singular: Pe acela l-am declarat „persona non grata”)

Aceea (feminin singular: Aceea este autentica icoană făcătoare de minune de la Nicula)

Acelea (pentru fete)

Aceia (pentru mai mulţi băieţi) (masculin plural: „Preoţii au fost întotdeauna aceia care au sărăcit norodul...”)

A se opera deci distincţia clară între aceea – aceia

Pronumele demonstrativ de apropiere

Acesta, ăsta

Pronumele demonstrativ de identitate

Acelaşi – aceeaşi

„Nu le venea să creadă că era aceeaşi biserică de dinainte de restaurare” (pronume la singular feminin).

„Credincioşilor nu le venea să creadă că sunt aceiaşi preoţi pe care îi întâlniseră în tren” (pronume la plural masculin).

II. Ortografia prin comparaţii
Altfel – Alt fel

Cuvântul „altfel” este conjuncţie şi se scrie legat ori de câte ori se poate înlocui cu „altminteri” (Nu l-am văzut niciodată îmbrăcat altfel). În restul cazurilor, când se referă la alte feluri, alte moduri de a trata un lucru, se scrie despărţit („Unii spuneau într-un fel, alţii în alt fel, şi multe se ziceau pe seama fiicei popii.”)

Decât – de cât

„O să-ţi arăt, cuvioase Antonie, că sunt alţii mai sfinţi decât tine”.

Când are înţelesul de „ca” , „decât” este adverb şi se scrie legat. Când se referă în schimb la o cantitate (Preotul tremura tot de cât frig acumulase la umblatul cu crucea) se scrie despărţit.

Demult – de mult

Când este adverb de timp, „demult” se scrie legat; atunci poate fi înlocuit cu termenul „odinioară”: „Demult, fetele întâmpinau la poartă, cu mâncare şi apă, pelerinii ce mergeau la Nicula”.

În restul cazurilor, când se referă la o bună bucată de vreme de când ceva nu s-a mai realizat, se scrie dezlegat: ”De mult timp, părinte, nu aţi mai călcat în umilul meu bordei!” (atunci răspunde la întrebarea: de când?)
Numai – nu mai

„Numai” când este conjuncţie, se scrie într-un cuvânt:

„Toată lumea are câte ceva, numai popa se plânge că n-are, n-are”.

„Când ajunse cuţitul la os, baba nu mai putu şi începu să blesteme”. Când este vorba despre o negaţie, de un verb la negativ, cuvintele aflate în atenţia noastră se scriu despărţit.

Odată – o dată

Când se poate înlocui cu „cândva”, atunci termenul nostru este adverb de timp şi se scrie legat. „A fost odată ca niciodată...”. Când se referă la o acţiune realizată o singură dată, nu de mai multe ori (fiind în acest caz numeral adverbial), atunci cuvintele se scriu despărţite: „Profesoara îl mai salută o dată pe părinte şi plecă mulţumită”.

Altădată – altă dată

„Altădată” se scrie într-un cuvânt când se referă la un timp anume, putând fi înlocuit cu „cândva”: „Altădată preoţii nu fumau şi spuneau că aceasta este mare păcat”. În restul cazurilor, când are înţelesul de altă ocazie, se scrie despărţit: „Lele Veronică, altă dată o să-ţi iau banii, dar acum ştiu că eşti necăjită, aşa că rezolvă-ţi cu ei necazul”.

Alte situaţii dilematice:

că-i – căi; c-ai – cai; c-ar – car; ce-ai – ceai;

c-or – cor; de-al – deal; du-ne – dune;
n-ai – nai; n-aş – naş; ne-a – nea;
ne-am - neam; n-or – nor; şal - şal;
ş-ale – şale; te-i – tei; v-ar – var; l-aş – laş;

Regula de aur, general valabilă:

Când avem de-a face cu un substantiv (precum o parte din cele de deasupra) este clar că ortografia impune scrierea lui într-un singur cuvânt. Când însă, din conţinutul propoziţiei rezultă clar că nu este vorba de un substantiv (şal, nai, neam, dună etc.) ci de o acţiune exprimată prin alăturarea a două părţi de vorbire diferite de obicei un verb şi un pronume, atunci cuvintele se scriu despărţite.
l-aţi – laţi; m-oi – moi;

Regula de mai sus este valabilă şi când nu este vorba de un substantiv ci de un adjectiv (precum cele două exemple de mai sus – doi covrigi laţi, două piersici moi) sau un pronume (precum mai jos).

n-oi – noi; l-or – lor; v-oi – voi;
Alte distincţii ce trebuiesc operate:

Adverbul mai (mai bine, mai rău etc.) nu trebuie confundat cu juxtapunerea dintre un verb şi un pronume în formă abreviată: „M-ai înnebunit, cioroiule!”

Prepoziţia „la” nu trebuie niciodată confundată cu grupul „l-a” despărţit prin liniuţă întrucât este vorba de două părţi de vorbire diferite („La Betleem colo-n jos...” – L-a bătut până l-a prăpădit...).

La fel stau lucrurile în cazul adverbului cam care trebuie distins de grupul c-am: „Iaca poznă, c-am scăpat-o!”

„Nu ştiu care vi-i leacul!”; „Tu însă, bade Gheorghe, să vii degrabă la mine să ne sfătuim, până-i mai prindem vii!

În primul caz, avem de a face cu un pronume alăturat unui verb (Nu ştiu care vă este leacul!), în al doilea caz, avem de-a face cu verbul „a veni” la persoana a doua singular, modul imperativ, scriindu-se ca a tare cu doi „i”. În al treilea caz, este vorba de adjectivul „viu”, la plural (în opoziţie cu „mort”).

Scrierea cu majusculă

Se scriu cu majuscule zilele de sărbătoare naţională, internaţională, sau bisericească: 1 Decembrie, 1 Mai, 20 Iulie – Sfântul Ilie. Restul zilelor se scrie cu iniţială mică: 23 august, 15 septembrie, 2 octombrie etc.

Adjectivul pronominal

Acea (fată)

Acel (băiat)

Acele (fete)

Acei (băieţi)
Pronumele şi adjectivul relativ:

Care, cine, ce

Alte erori:

Greşit: Datorită necunoaşterii legislaţiei italiene în privinţa emigraţiei era să fiu expulzat...

Corect: Din cauza necunoaşterii legislaţiei italiene în privinţa emigraţiei era să fiu expulzat...

Observaţie: Cuvântul „datorită” nu poate fi echivalat cu expresia „din cauza”; „Datorită” presupune o acţiune pozitivă, pe când „din cauza” sugerează o acţiune cu efecte negative. Exemplu: „Datorită mie şi nevestei mele aveţi voi televizor color!” este o formulare corectă; Expresia „din cauza mea şi a soţiei mele mâncaţi voi tortul” – este greşită.
Greşit: Întro zi o femeie italiană m-a întrebat dacă sânt preot şi ia-m răspuns că sânt...

Corect: Într-o zi o femeie italiană m-a întrebat dacă sunt preot şi i-am răspuns că sunt...

În limba română verbul „a fi” se conjugă corect la modul indicativ prezent astfel:

Eu sunt (iar nu: ieu sânt)

Tu eşti (niciodată: tu ieşti)

El (ea) este

Noi suntem (nu: noi sântem)

Voi sunteţi (nu: voi sânteţi)

Ei (ele) sunt (nu: ele sânt)

„Într-o” se scrie întotdeauna despărţit de liniuţă; la fel „într-un”; în schimb, cuvintele „vreun”, „vreo” se scriu legat.
Greşit: Preotul trebuie să de-a dovadă că e familiarizat cu chestiunile gramaticale elementare;

Corect: Preotul trebuie să dea dovadă că e familiarizat cu chestiunile gramaticale elementare;

Observaţie: Întotdeauna când este vorba despre verbul „a da”, indiferent de conjugare, ortografia impune scrierea lui într-un singur cuvânt: eu dau dovadă, el să dea dovadă.

Expresiile compuse în schimb (de-a rostogolul, de-a valma, de-a dreptul, de-a dura, de-a sila, de-a pururi etc.,) se scriu despărţite.

Situaţie similară este cea a verbului a lua: Preoteasa dă fuga fuguţa la coteţ să vadă câte ouă i-a făcut găina. Preotul lasă atunci lucrul început, ia cheile bisericii şi se duce supărat la vecernie.

Observaţie: Absolut întotdeauna când este vorba de verbul „a lua”, cuvântul se scrie legat: Uite, zău, acum iau seama, că-mi stă bine-n cap năframa”

Confuzii mai poate crea verbul „a sări” (eu sar, tu sari) care nu trebuie nicidecum confundat cu expresia compusă „s-ar”: „S-ar cuveni să demonstreze mai mult respect pentru enoriaşii săi”, sau verbul „a ţine”: „De vine această mătăhală de om la colindat, apoi să te ţii!”, care este diferit de „ţi-i”: „Ţi-i greu să te rogi? Atunci meditează!”.

Greşit: Înalt Prea Sfinţite Părinte, venind la mine în parohie ve-ţi vedea cât de mult mă cinsteşte lumea şi poporul v-a vedea că şi dumneavoastră mă preţuiţi...

Corect: Înalt Prea Sfinţite Părinte venind la mine în parohie veţi vedea cât de mult mă cinsteşte lumea şi poporul va vedea că şi Înalt Prea Sfinţia Voastră mă preţuiţi...

Regulă elementară: niciodată viitorul („va fi”, „va vedea” , „va răsplăti” etc.,) nu se scrie cu liniuţă de despărţire. Când nu este vorba însă de viitor, în general „v”-ul se desparte de restul cuvintelor, pentru că el este pronume într-o formă abreviată, iar restul cuvintelor sunt verbe (exemplu: „Iubiţi credincioşi, cine v-a condiţionat existenţa mai mult decât propriile păcate?”).

Greşit: „În zilele noastre Biserica prin ierarhi şi preoţi î-şi împlineşte misiunea de a păstorii „turma lui Hristos” şi de ai duce pe calea mântuirii”.

Corect: „În zilele noastre Biserica prin ierarhi şi preoţi îşi împlineşte misiunea de a păstori „turma lui Hristos” şi de a-i duce pe calea mântuirii”.

Observaţii:

Niciodată un verb la infinitiv (e vorba de verbele din aşa-numita conjugare a patra) nu se scrie cu doi „i” (a vorbi, a cleveti, a bârfi, a păstori, a blagoslovi, a desăvârşi, a moşteni) chiar dacă „după auz” se pare că aşa s-ar scrie.

Cuvântul „ai” se scrie legat când face referinţă la posesie (ai mei, ai tăi, ai săi) iar în restul cazurilor, când avem de-a face cu două părţi de vorbire diferite, verbul „a duce” – în cazul de sus şi pronumele „pe ei, îi, -i” se scrie despărţit.

„Îşi” se scrie întotdeauna legat, întrucât este o singură parte de vorbire, pronumele reflexiv.
„Deşi student eminent, ajuns în anul IV, vedea în examenul de licenţă un pericol iminent”.

Cuvintele „iminent” (foarte apropiat, de neevitat) şi „eminent” (strălucit, de excepţie) sunt paronime, deosebindu-se, în afară de sensul lor, printr-o singură literă/sunet (vocalele „e” şi „i”).

Alte paronime: propoziţie – prepoziţie; prenume – pronume;
III. Expresii memorabile, culese din lucrările scrise ale altor generaţii:
„O problemă mare la preoţi este că vorbeşte cu un bolnav sau credincios de rând prea filosofic şi atunci credinciosul se dezamăgeşte în preot”.

„Preotul trebuie să fie cel care lămureşte toate întrebările ce îi vin”.

„Un rol deosebit îl are preotul ca şi căldura cu care î-şi (!!!) tratează credincioşi (!!!) săi. Dacă preotul nu comunică creiază (!!!) o stare de separare care poate apărea oricând conflicte între credincioşi”.

Observaţie:

Verbul „a crea” se conjugă fără nici un fel de „i” intercalat între rădăcină şi terminaţie:

Eu creez

Tu creezi

El, ea creează

Noi creăm

Voi creaţi

Ei, ele creează

La conjunctiv:

Eu să creez; Tu să creezi; el să creeze;

Noi să creăm; voi să creaţi; ei să creeze.

Alte erori curente:

- Văzutu-l-aţi ce mi-a făcut? Nu mi-a plătit contribuţia de 10 ani şi acum sunt obligat să-l îngrop căci au rezemat gardul casei parohiale cu el...

• 
  O aceeaşi greşeală îmi creează mereu probleme!
  

Atenţie:

Corecţi în limba română sunt termenii: „greşeală”, „greşeli”, nicidecum „greşală”, „greşale”, în ciuda faptului că în multe biserici se spune „şi ne iartă nouă greşalele noastre”.
Sufixe (grupuri de cuvinte aşezate la sfârşitul unui cuvânt)

-ean, -eală, - eaţă;

Aceste sufixe se scriu şi se pronunţă cu „ea” după consoane (chiar ş, j: ieşean, clujean, blăjean, mureşean), nicidecum doar cu „a” (clujan); aceste sufixe în schimb după vocale se scriu şi se pronunţă -ian, -ială: buzoian (nu buzoean) croială (nu croeală).
„N” dublat

În anul 35 d. Hr., Irod dispune ca Aristobul să fie înecat în baie, tocmai când era oaspete în palatul său...

Întotdeauna cuvântul „înecat” se scrie cu un singur „n”. Se scriu cu doi „n” acele cuvinte care sunt compuse din prefixul „în” urmat de un alt cuvânt care începe cu litera „n”. Exemplu: înnămolit (în+nămol); înnorat (în+nor); înnoit (în+nou); înnodat (în+nod).

„De la sfânta spovedanie m-am întors înnoită şi simt că am reînnodat firul rupt cu Biserica în tinereţile mele zburdalnice...”
Veni Maria cu copiii ei proprii şi eu îi zâmbii dulce...

Asta-i casa un’ mi-i drag, cu garoafe prinse-n prag!

Dragu-mi-i cu cine joc, că miroase-a busuioc!

Spusu-i-am totul şi-i era ruşine de tot ceea ce-a aflat!
Şi-i – La conjuncţia „şi” este anexat uneori pronumele „lui, îi, -i” şi fiind deci vorba de două părţi de vorbire diferite, se scriu obligatoriu cu liniuţă de despărţire.