Psihologie pastorală

Partenerul nu este niciodată un adevărat „altul”, ci un „alter ego”. A se integra cu un adevărat „altul”, diferit de „sine”, înseamnă de fapt a ieşi din egocentrismul infantil”, cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 107.

64 „Rareori această perversiune se poate trata cu medicamente sau intervenţii chirurgicale şi hormoni. Nu se poate afirma cu absolută siguranţă dacă homosexualitatea este azi mai răspândită ca în trecut, chiar dacă actualmente, în contextul de emancipare sexuală, este mai evidentă, mai ostentativă. După publicarea raportului Kinsey, atitudinea homosexualilor, în special în mediul urban în Statele Unite, s-a schimbat: la început se simţeau o minoritate, acum au convingerea de a fi foarte mulţi, şi ca atare, au devenit militanţi, considerându-se „normali”, şi chiar normativi pentru alţii”, Ibidem, p. 108.

65 ASCOR, Homosexualitatea, propagandă a degenerării umane, Bucureşti, 1994.

66 Cfr. Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, ed. Arhiepiscopiei Sibiului, 1991, p. 417.

67 „Cuplul lesbi este format de un element de tip agresiv cu rol masculin, care îl predomină psihologic pe celălalt de tip pasiv, cu rol feminin. În ceea ce priveşte activitatea sexuală în schimb, raporturile au loc cu roluri pasive sau active, şi jocul sexual are loc la nivel de preludiu doar (arareori recurg la mijloace instrumentale care simulează organul masculin) şi de aceea este frustrantă, pentru că este incompletă şi anti-fiziologică”, cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 109.

68 Ibidem, p. 110.

69 „Şi rolul patern are o importanţă deosebită în dezvoltarea psiho-afectivă a fetei. Un tată slab, dominat de soţie, detaşat psihologic, dedicat completamente muncii, fără nici o implicare afectivă în familie, nu oferă un ideal de virilitate căruia fiica să i se poate lega în perioada în care fiica necesită o primă orientare heterosexuală. Acelaşi lucru se poate spune de un tată violent, represiv şi care blochează feminitatea fiicei (împiedicându-i un anumit mod de a se vesti, de a se truca, etc.): dacă o fiică se simte refuzată de tată ca femeie, este uşor ca ea să proiecteze această frustrare în viitor pe întreaga linie masculină de care nu se simte acceptată şi să se replieze pe o relaţie homosexuală, pentru a-şi descărca tensiunile afectivo-sexuale. Un tată cu o atitudine seducătoare, erotizantă sau maternă spre fiică are ca efect faptul că fiica ajunsă adultă, va trăi orice raport heterosexual inconştient prohibit pentru tabu-ul incestului (întrucât îl proiectează pe tată în orice bărbat) cu profunde sentimente de culpă şi de inhibiţie sexuală”, Ibidem, p. 111.

70 „Adeseori lesbienele nu se consideră bolnave, chiar dacă suferă de tulburări nevrotice şi folosesc psiho-farmaceutice. Ele doresc să iasă din clandestinitate, să fie considerate normale, să trăiască nederanjate. În acest scop se reunesc în grupuri sau asociaţii ce militează pentru drepturile lesbiencelor”, Ibidem, p. 112.

71 Ibidem, p. 112.

72 În Italia de exemplu, se calculează că aproximativ 20.000 de minori au fost ademeniţi de adulţi perverşi în ultimul deceniu. Ibidem, p. 113

73 „O educaţie sexuală autentică, care să informeze copilul asupra pericolului pedofilei, este cea mai bună profilaxie până ce minorii se vor şti singuri apăra. În cazul unui „incident”, este de dorit să nu fie dramatizat, pentru a nu traumatiza mai mult copilul. Să nu uităm faptul că o seducţie suferită în copilărie din partea unui pedofil, nu trebuie considerată o catastrofă iremediabilă: chiar dacă răscoleşte lumea emotivă a minorului, nu determină nicidecum în mod iremediabil un comportament pervers de viitor al acestuia”, Ibidem, p. 113.

74 Arhid. Prof. dr. Ioan N. Floca, Idem, p. 411.

75 Giacomo Dacquino, Idem, p. 114.

76 „Perversiunea sadică este însoţită întotdeauna de masochism, deoarece impulsul distructiv care induce individul să-i facă pe alţii să sufere, se reflectă şi asupra propriei persoane, şi îi provoacă impulsuri inconştiente auto-lezioniste, auto-distructive. Se vorbeşte deci cel mai adesea de sado-masochism”, Ibidem, p. 115.

77 Dinamica inconştientă a masochismului este la baza multor boli (ulcer gastric sau duodenal, astm, colită etc.), zise „psiho-somatice”, a căror vindecare necesită şi o intervenţie psiho-terapeutică. Masochismul este acompaniat adeseori de sadism, dar uneori se poate uni cu exhibiţionismul şi cu fetişismul. Ibidem, p. 116.

78 Fetişiştii, de obicei bărbaţi, pot fi clasificaţi după obiectul perversiunii lor. Există perverşi erotizaţi de obiecte substitutive femeii, ca party-doll (păpuşa de 165 cm de înălţime, de material plastic moale, gonflabilă, uzată în privat de unii bolnavi americani); alţii de obiecte feminine ca ciorapi, papuci, lenjerie intimă etc.; alţii de un particular anatomic, care în mod normal nu are valoare erotizantă, precum părul, mâinile, picioarele, dinţii etc. Alţii în schimb, sunt excitaţi sexual de parteneri care prezintă deformaţii psiho-fizice; pe lângă aceasta, unii fetişi sunt solicitaţi erotic de stimulări olfactive aberante. Ibidem, p. 117

79 Psihologia consideră că motivaţia inconştientă a acestei deplasări de interes erotic este complexul de castrare care nu a fost depăşit. Fetişistul evită contactul direct cu femeia, pe care el o consideră castrată şi cu tendinţă castrantă. Negarea defensivă a raportului direct cu femeia are ca efect o activitate sexuală cu precădere auto-erotică. Aproape întotdeauna fetişismul se acompaniază altor perversiuni.

80 „Acest act pervers reuşeşte extrem de dificil să satisfacă realmente persoana în cauză: expunerea scandaloasă trebuie repetată de nenumărate ori, de fiecare dată crescând tensiunea sexuală, iar orgasmul final fiind atins doar printr-o auto-masturbare. Impulsul obsesiv îl determină pe pervers să repete adeseori actele sale, făcându-l chiar imprudent”, Giacomo Dacquino, Idem, p. 119.

81 „Exhibiţionistul reacţionează la nesiguranţa profundă ce-l stăpâneşte încercând să o înspăimânteze pe victimă de departe, şi se mulţumeşte cu o iubire de la distanţă, deoarece se teme că un raport sexual normal cu o parteneră l-ar putea castra. De fapt, dacă victima acceptă provocarea, acceptă actul exhibiţionist şi se arată a fi disponibilă pentru un raport sexual, el nu mai experimentează – în mod subit – plăcere, nu acceptă actul sexual, din cauza fricii lui de vagin, perceput ca un organ periculos. De aceea de cele mai multe ori preferă spectatoare tinere, chiar copile, neexperimentate”. Cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 124.

82 „O anumită doză de exhibiţionism este prezentă în adultul normal, dar se distinge de cel patologic pentru că nu este limitat la organele genitale, are loc într-un reciproc consens cu partenera, şi constituie de obicei un preliminar al raportului sexual. În femeie apoi, există o anumită tendinţă exhibiţionistă, care este satisfăcută prin intermediul modei, care îi permite să expună părţi ale corpului ei cu un scop pozitiv-erotic însă, nicidecum din dorinţa de a-l traumatiza pe bărbat”, Ibidem, p. 127.

83 V.V. Zenovsky, Convorbiri cu tinerii despre sexualitate, ed. Bizantină, Bucureşti, 1998, p. 40.

84 William Basil Zion, Eros şi transfigurare, sexualitate şi căsătorie, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 217.

85 Arhid. Prof. dr. Ioan N. Floca, Idem, p. 412.

86 Ibidem, p. 413.

87 Necrofilia. Perversiune extrem de rară, în care satisfacţia sexuală se realizează cu un cadavru sau într-un context funerar. Necrofilul, care adeseori face o activitate prin care intră în contact cu morţii, se masturbează în prezenţa morţilor, şi în cazuri mai rare, poate realiza contact sexual cu femeile sau fetele moarte. Dificultăţi de ordin psihologic (angoasă profundă de castrare) sunt la baza acestei perversiuni.

Coprofilia. Este numită astfel excitaţia sexuală provocată de funcţia excretorie proprie sau a altora. Perversiune foarte rară care derivă dintr-o fixare infantilă într-o epocă foarte precoce (primul sau al doilea an de viaţă), adeseori aceasta constituie simptomul unei foarte grave boli mintale. Anumite preocupări şi interese ciudate pot trăda existenţa latentă a acestei perversiuni (a se vedea în acest sens discursul „literar” al lui Salvador Dali despre „Arta pârţului” în volumul Jurnalul unui geniu - Humanitas, Bucureşti, 2001 - care pe parcursul a 35 de pagini (203-238) are în centrul atenţiei „delire intestinale”, declarând că „mirosurile trupeşti au ajuns pentru mine un fel de chestii cu semnificaţii liturgice...”.

88 Arhid. Ioan N. Floca, Idem, p. 416.

89 Specific diferitelor perversiuni este tensiunea paroxistică care îi obligă pe aceşti imaturi să repete actul pervers deoarece sunt polarizaţi pe plăcerea preliminară raportului sexual şi nu găsesc adevărata satisfacţie tipică raportului sexual normal. Chiar dacă ajung orgasmul depăşind conflictele interne şi vicisitudinile externe, senzaţiile lor libidonale sunt minore. Cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 135.

90 Anumite practici perverse precum homosexualitatea, sadismul etc., frecvent întâlnite la unele populaţii primitive (triburi din Noua Guinee, Australia Centrală, Maroc, Indonezia), sunt tranzitorii în dezvoltarea psiho-sexuală a individului şi nu îl frustrează de o ulterioară activitate sexuală normală şi matură; reprezintă în schimb un sistem de virilizare a adolescenţilor exprimând gradul de maturitate al acestor societăţi, rămase infantile sub multe aspecte. Cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 140.

91 Deoarece dezvoltarea psiho-afectivă a copilului poate trece prin diferite faze care corespund diferitelor perversiuni ale adultului, din această dinamică îşi trage originea intoleranţa violentă faţă de perversiuni manifestată de mulţi indivizi prin condamnare publică şi militantism, din cauza fricii inconştiente de a nu fi contagiaţi ei înşişi (condamnă deci violent şi virulent propriile valenţe imature). Condamnarea pe care o face o societate faţă de perversiuni reprezintă deci o formă de auto-apărare. Deja Freud afirma – dând un exemplu – că persoanele cele mai ostile faţă de homosexuali sunt acelea care au o mai mare tendinţă inconştientă spre homosexualitate: condamnă deci pe aceştia ca urmare a unei reacţii de apărare aceia care au o doză mai mare de homosexualitate latentă, Ibidem, p. 141.

92 Evoluţia lui Eros se actualizează prin intermediul unei graduale şi progresive perfecţionări a acestui instinct primitiv şi corespunde atingerii unei capacităţi de iubire oblativă, prin intermediul unei parţiale detaşări a subiectului de sine însuşi, graţie unor sublimări mai mult sau mai puţin conştiente. O ulterioară şi superioară sublimare a Erosului – care s-ar putea denumi stadiul iubirii absolute – le realizează într-o expresie exclusiv spirituală: este nivelul dificil de a fi ajuns al unei sănătoase şi echilibrate cuceriri a fazelor precedente. Corespunde fecioriei consacrate, celibatului sacerdotal şi religios, dedicării ştiinţei sau problemelor sociale, renunţând la o viaţă sexuală. Ibidem, p. 90

93 Cfr. Giacomo Dacquiono, op. cit., p. 145.

94 Ibidem, p. 146.

95 Ibidem, p. 147.

96 Un chirurg de exemplu, poate să fi fost condiţionat în alegerea sa profesională de o motivaţie agresivă unită cu sentimente oblative, altruiste; vânătoarea, a cărei finalitate este uciderea, reprezintă o sublimare a agresivităţii.

97 Maturizarea afectivo-sexuală nu se obţine cu hiper-protecţie sau cu autoritarism (prevenţie, dispreţ sau fugă de sexualitate), ci favorizând integrarea licită cu sexualitatea pentru a achiziţiona virilitatea sau feminitatea şi prevenind integrarea ilicită, cu educarea spre responsabilitate, sacrificiu, control al propriilor instincte. Ibidem, p. 91

98 Preluat şi prelucrat din volumul: „Il sesso nel confesionale” ed. Marsilio, Padova, 1973, p. 117.

99 A se vedea volumul lui Stefano Mambriani, La comunicazione nelle relazioni di aiutzo, ed. Cittadela, Assisi, 1994, cu precădere paginile 80-112.

100 Textul de bază folosit este cel publicat în La Bruyère, Caracterele sau moravurile acestui veac, ed. „Pentru literatură”, Bucureşti, 1968, p. 28-76.

101 Erasm, Scrisori, I1642, cartea XXXI, scrisoarea 42.

102 Hetaira era o femeie de moravuri uşoare care – fără a fi o prostituată propriu-zisă – era o concubină sau curtezană. În mentalitatea greacă, este opusă aceleia de soţie legitimă. Hetairele nu erau dispreţuite în societate; adesea, femei culte şi de spirit, erau foarte căutate. Situaţia de inferioritate a femeilor legitime faţă de hetaire a fost subliniată de unii scriitori antici.

103 Legea prevedea la Atena ca fiecare cetăţean să-şi susţină singur dreptatea. Dar cei mai mulţi apelau la serviciile unui logograf, adică ale unui profesionist, care în schimbul unei retribuţii, redacta discursul, iar cel în cauză urma să-l înveţe în faţa forului judecătoresc.

104 Echiparea sau întreţinerea unei corabii cu cheltuieli proprii sau în comun era o sarcină impusă de cetate cetăţenilor înstăriţi.