R o m â n I a judecătoria corabia judeţul olt raport de bilanţ pe anul 2015 introducere scurte consideraţii privind situaţia instanţei în anul 2015

DECIZIA Nr.11 din 15 ianuarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1121 alin.(2) lit.a) din Codul penal prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art.1121 alin.(2) lit.a) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.

DECIZIA Nr.1 din 14 ianuarie 2015 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art.6 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene prin care s-a admis, în parte, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că prevederile art. IV din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art.6 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene sunt neconstituţionale
I.3.4. Soluţiile pronunţate în anul 2015 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, motivele care au determinat adoptarea acestora şi impactul acestora asupra sistemului judiciar.

În cursul anului 2015 s-au pronunţat o serie de decizii CEDO, la o parte dintre ele şi România fiind condamnată pentru interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, dintre care reţinem:

Doua hotărâri în materia dreptului la proprietate pronunţate în aceeaşi zi de Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg obligă România să plătească 3,89 milioane euro daune materiale. Este vorba despre hotărârile pronunţate, marţi 3 martie 2015, în cauzele Toscuta şi alţii împotriva României şi Trofim împotriva Romaniei. Astfel, în cauza Toscuta şi alţii, CEDO a stabilit că Guvernul este obligat sa îi repună în posesie pe cei şapte reclamanţi, iar în caz contrar, să le acorde acestora despăgubiri de 2.295.000 euro. În cealaltă hotărâre, judecătorii europeni i-au pus în vedere statului roman să achite daune materiale de 1.600.000 euro în situaţia în care nu va izbuti să asigure executarea unei decizii a Curţii de Apel Constanţa, pronunţate în martie 2005 în favoarea petentei Florica Violeta Trofim. În eventualitatea, de altfel foarte probabilă, în care nici Guvernul, nici reclamanţii nu vor solicita retrimiterea cauzelor în faţa Marii Camere de 17 judecători, cele doua soluţii CEDO rămân definitive la 3 iunie 2015, termen de la care statul roman are la dispoziţie trei luni pentru a se conforma hotărârilor Curţii de la Strasbourg.

Ambele cauze au fost examinate pe larg de CEDO în 2008 (Toscuta si altii), respectiv 2010 (Trofim), când judecătorii europeni au constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, privind dreptul la proprietate, însa au amânat aplicarea art. 41 din Convenţie, privind reparaţia echitabilă. Prin cele doua hotărâri principale, CEDO a invitat părţile să transmită observaţii scrise şi sa notifice Curtea in eventualitatea unui acord amiabil. Întrucât Guvernul şi reclamanţii nu au ajuns la un numitor comun în privinţa daunelor materiale cuvenite persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate, în ambele speţe, cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de CEDO.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor".

Litigiu cu Biserica, pentru un teren din Militari

Cauza Toscuta şi alţii contra României îşi are originea în cererile adresate Curţii de la Strasbourg, în 2003, de şapte reclamanţi - Adrian Toscuta, Paul Ion Serban Toscuta, Danut Negulescu, Gheorghe Negulescu, George Negulescu, Maria Negulescu şi Sevastita Negulescu - reprezentati de avocatii Constantin Muller si Eduard Gabriel Fagaraseanu, din Baroul Bucureşti.

Aceştia au invocat o pretinsă încălcare, imputabila autorităţilor locale, a dreptului la proprietate, ca urmare a anularii fără despăgubire a titlurilor de proprietate pe care le deţineau asupra a doua loturi de teren (2.500 mp si 6.581 mp) situate pe Bulevardul Uverturii din Bucureşti, in contextul unui litigiu avut cu Parohia Ortodoxa.

Curtea consideră că anularea titlurilor de proprietate ale reclamanţilor a fost justificată exclusiv prin fapte imputabile autorităţilor şi fără ca reclamanţilor să li se acorde vreo despăgubire sau să li se propună un teren echivalent.

Prin urmare, chiar dacă s-ar putea demonstra că privarea de proprietate a servit unei cauze de interes public, Curtea consideră că echilibrul just nu a fost păstrat şi că reclamanţii au suferit un prejudiciu special şi exorbitant prin faptul ca au fost privaţi nu numai de dreptul de folosinţă asupra celor doua terenuri, ci şi de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privinţă.

In consecinţă, Curtea consideră ca a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1".

HOTĂRÂREA din 16 iunie 2015 în cauza Constantin Nistor împotriva României

Invocând art. 3 din Convenţie, reclamantul denunţă condiţiile de detenţie susţinând că celula pe care a ocupat-o în centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău era suprapopulată şi că, în general, condiţiile de detenţie nu erau în conformitate cu standardele Curţii şi ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante ("CPT") în materie.

CURTEA:

1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art.3 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

2. Hotărăşte că fost încălcat art. 3 din Convenţie;

3. Hotărăşte

    a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu  art.44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

    - 3 000 EUR (trei mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

    - 20 EUR (douăzeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

    b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

    4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

HOTĂRÂREA din 16 iunie 2015 în cauza Ghiroga împotriva României

Reclamantul denunţă condiţiile detenţiei sale, condiţii pe care le consideră precare. El invocă art. 3 din Convenţie

CURTEA,    

    1.  Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe  art.3 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

    2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;

    3.  Hotărăşte:

    a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 3 000 EUR (trei mii de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;

    b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale

    4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

HOTĂRÂREA din 19 mai 2015 în Cauza Căpitan şi alţii împotriva României

La originea cauzei se află cincisprezece cereri (nr. 16.497/06, 43.943/06, 5.579/07, 35.907/07, 30.448/08, 32.241/08, 43.154/08, 1.411/09, 3.044/09, 16.199/09, 29.686/09, 23.802/10, 43.022/10, 1.799/11 şi 65.420/11) îndreptate împotriva României, prin care două societăţi comerciale de drept românesc şi paisprezece resortisanţi români au sesizat Curtea, în temeiul art.34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

Instanţele interne au pronunţat hotărâri potrivit cărora reclamanţii aveau dreptul la anumite sume şi/sau dreptul de a beneficia de anumite acţiuni întreprinse în favoarea lor de autorităţile statului. Cu toate acestea, reclamanţii nu au putut obţine în timp util punerea în executare a hotărârilor.

Reclamanţii s-au plâns că neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor le-a încălcat dreptul de acces la o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, şi, de asemenea, dreptul la proprietate, astfel cum este prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

CURTEA:

1. decide să conexeze cererile;

    2. declară admisibile cererile formulate în temeiul art.6 § 1 şi al  art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor, pentru toate cererile, şi inadmisibile restul capetelor de cerere ale cererilor nr. 35.907/07, 1.411/09, 3.044/09 şi 29.686/09;

    3. hotărăşte că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;

    4. hotărăşte:

    a) că statul pârât trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni, punerea în executare deplină a hotărârilor care sunt încă neexecutate;

    b) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni, sumele menţionate în tabelul anexat, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;

    c) că, de la expirarea termenului menţionat de trei luni şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

    5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

HOTĂRÂREA din 31 martie 2015 în Cauza S.C. Uzinexport - S.A. împotriva României

La originea cauzei se află o cerere (nr. 43.807/06) îndreptată împotriva României, prin care o societate comercială de drept român, S.C. Uzinexport - S.A. (reclamanta), a sesizat Curtea la 19 octombrie 2006 în temeiul  art.34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

  Reclamanta se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil, determinată de respingerea unei cereri de acordare a dobânzilor datorate pentru plata cu întârziere de către stat a unei creanţe.

CURTEA

    1. declară cererea admisibilă;

    2. hotărăşte că a fost încălcat  art.6 alin. 1 din Convenţie;

    3. hotărăşte că nu este cazul să analizeze capătul de cerere întemeiat pe  art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;

    4. hotărăşte:

    a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu  art. 44 alin. 2 din Convenţie, suma de 94.933 EUR (nouăzeci şi patru de mii nouă sute treizeci şi trei de euro), care va fi convertită în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii pentru cheltuielile de judecată;

    b) că, de la expirarea acestui termen şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

    5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

HOTĂRÂREA din 24 martie 2015 în cauza Gallardo Sanchez împotriva Italiei

Invocând art. 5 § 1 lit. f) din Convenţie, reclamantul susţine că durata procedurii extrădării a fost excesivă pe fondul caracterului, în opinia sa, lipsit de complexitate al cauzei. Curtea concluzionează că, având în vedere natura procedurii extrădării, ce are scopul de a-l urmări în justiţie pe reclamant în statul terţ, şi de caracterul nejustificat al întârzierilor instanţelor italiene, detenţia reclamantului nu era "legală" în sensul art. 5 § 1 lit. f) din Convenţie

CURTEA:

    1. Declară cererea admisibilă;

    2. Hotărăşte că a fost încălcat  art.5 § 1 lit. f) din Convenţie.

HOTĂRÂREA din 24 februarie 2015 în cauza Haldimann şi alţii împotriva Elveţiei

Invocând art. 10 din Convenţie, reclamanţii se plâng de încălcarea dreptului lor la libertatea de exprimare. Curtea consideră că respectiva condamnare a reclamanţilor constituie "o ingerinţă a autorităţilor publice" în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare. Întrucât este "prevăzută prin lege", însă normele legislative nu sunt previzibile în efectele lor, este de natură a viza protejarea drepturilor şi reputaţiei altuia, respectiv dreptul brokerului la propria imagine, la propriul cuvânt, precum şi la reputaţia sa şi nu este, în speţă, necesară într-o societate democratică în sensul art. 10 § 2 din Convenţie.

CURTEA

    1. Declară, în unanimitate, cererea admisibilă;

    2. Hotărăşte, cu şase voturi la unu, că a fost încălcat  art.10 din Convenţie.

HOTĂRÂRE din 10 februarie 2015 Cauza Colac împotriva României

La originea cauzei se află Cererea nr. 26.504/06 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant român, domnul Doru Colac (reclamantul), a sesizat Curtea la 6 iunie 2006, în temeiul  art.34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

  Reclamantul a susţinut, în special, că dreptul său la un proces echitabil garantat prin art. 6 din Convenţie a fost încălcat deoarece nu a putut examina toţi martorii ale căror declaraţii au servit drept temei principal pentru condamnarea sa.

CURTEA:

    1. declară admisibil capătul de cerere privind pretinsa încălcare a dreptului reclamantului de a adresa întrebări martorilor în acuzare, iar restul capetelor de cerere inadmisibile;

    2. hotărăşte că a fost încălcat  art.6  § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie;

    3. hotărăşte:

    a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 2.400 EUR (două mii patru sute euro), care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

    b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

    4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

HOTĂRÂREA din 10 februarie 2015 în cauza N.M. împotriva României

Invocând art. 5 § 4 din Convenţie, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de o cale de atac internă pentru a obţine verificarea necesităţii privării sale de libertate, din cauza statutului său de străin declarat indezirabil.

Curtea constată că, deşi reclamantul nu a dovedit suficientă diligenţă în ceea ce priveşte procedura în faţa curţii de apel, Înalta Curte a dat dovadă de o rigiditate excesivă declarând tardiv recursul reclamantului.

La originea cauzei se află cererea nr. 75325/11 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant afgan, domnul N.M. ("reclamantul"), a sesizat Curtea la 7 decembrie 2011 în temeiul art.34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("Convenţia"). Preşedintele camerei a aprobat cererea formulată de către reclamant, de nedivulgare a identităţii sale ( artr.47 § 4 din Regulamentul Curţii).

  Reclamantul susţine, în special, că a fost ţinut în izolare în Centrul pentru cazarea străinilor de la Otopeni, încălcându-se  art.3 din Convenţie, şi că a fost declarat indezirabil şi privat de libertate

CURTEA,

    1. Uneşte cu fondul excepţia preliminară ridicată de Guvern referitoare la neepuizarea căilor de atac interne în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 5 § 1 lit. f) din Convenţie şi o respinge;

    2. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 5 § 1 lit. f) şi 4 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

    3. Hotărăşte că nu a fost încălcat art. 5 § 1 lit. f) din Convenţie;

    4. Hotărăşte că a fost încălcat  art.5 § 4 din Convenţie;

    5. Hotărăşte

    a) că statul pârât să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu  art.44 § 2 din Convenţie, suma de 3 000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, cu titlu de prejudiciu moral;

    b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

    6. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

HOTĂRÂREA din 3 februarie 2015 în cauza Pruteanu împotriva României

Invocând art. 8 din Convenţie, reclamantul denunţă o atingere adusă dreptului la respectarea vieţii sale private şi a corespondenţei, ca urmare a înregistrării convorbirilor sale telefonice cu C.I., la care a fost supus ca urmare a punerii sub ascultare a acesteia din urmă. Curtea constată că ingerinţa în litigiu a fost, în special, disproporţionată cu scopul urmărit şi că, prin urmare, persoana în cauză nu a beneficiat de un "control efectiv" impus de statul de drept şi care să poată limita ingerinţa a ceea ce era "necesar într-o societate democratică".

La originea cauzei se află cererea nr. 30181/05 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Alexandru Pruteanu ("reclamantul"), a sesizat Curtea la 12 iulie 2005 în temeiul art. 34  din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("Convenţia").

  Reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului la respectarea vieţii sale private şi a corespondenţei, ca urmare a interceptării convorbirilor sale telefonice şi a imposibilităţii de a contesta legalitatea acesteia şi de a solicita distrugerea înregistrărilor aferente. Acesta invocă art. 8 din Convenţie, considerat separat şi coroborat cu  art.13 din Convenţie.

     CURTEA,

    1. Declară cererea admisibilă în privinţa capetelor de cerere întemeiate pe  art.8 din Convenţie, considerat separat şi coroborat cu  art.13 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;

     3. Hotărăşte că nu este necesar să se examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 13 din Convenţie, coroborat cu art. 8 din Convenţie;

    4. Hotărăşte

    a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu  art.44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

    - 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

    - 50 EUR (cincizeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

    b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

     5. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

HOTĂRÂREA din 19 mai 2015 în Cauza Parohia Greco - Catolică Lupeni şi alţii împotriva României

La originea cauzei se află cererea nr. 76943/11 îndreptată împotriva României, prin care o parohie, o episcopie şi un protopopiat din acest stat, respectiv Parohia Greco - Catolică Lupeni, Episcopia Greco - Catolică Lugoj şi Protopopiatul Greco - Catolic Lupeni („reclamanţii”), au sesizat Curtea la 14 decembrie 2011, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

Denunţând refuzul instanţelor naţionale de a se pronunţa cu privire la ceea ce reclamanţii consideră a fi dreptul lor de proprietate asupra unui lăcaş de cult în temeiul dreptului comun, reclamanţii se plâng în special de atingerea adusă dreptului lor de acces la instanţă şi respectării principiului securităţii juridice.

De asemenea, aceştia se plâng de durata procedurii pentru restituirea lăcaşului de cult. Bazându-se în principal pe aceleaşi fapte, aceştia se plâng, de asemenea, de o atingere adusă dreptului lor de proprietate şi dreptului lor la libertatea religioasă, precum şi de încălcarea interdicţiei privind discriminarea.

CURTEA

1. declară, în unanimitate, cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie – în legătură cu dreptul de acces la instanţă, respectarea principiului securităţii juridice şi dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, precum şi capătul de cerere întemeiat pe art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 6 § 1 din Convenţie şi o declară inadmisibilă în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere;

2. hotărăşte, în unanimitate, că nu a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte dreptul de acces la instanţă;

3. hotărăşte, în unanimitate, că nu a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil cu respectarea principiului securităţii juridice;

4. hotărăşte, în unanimitate, că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte durata procedurii;

5. hotărăşte, în unanimitate, că nu a fost încălcat art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte dreptul de acces la instanţă;

6. hotărăşte, în unanimitate,

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

- 2 400 EUR (două mii patru sute de euro), sumă plătită în solidar reclamanţilor, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

- 2 202 EUR (două mii două sute doi euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamanţi, pentru cheltuieli de judecată, care se plătesc direct lui D.O. Hatneanu;

- 2 456 EUR (două mii patru sute cincizeci şi şase euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamanţi, pentru cheltuieli de judecată, care se plătesc direct lui C.T. Borsanyi;

- 300 EUR (trei sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamanţi, pentru cheltuieli de judecată, care se plătesc direct asociaţiei APADOR-CH;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

7. respinge, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.