Raport săPTĂMÂnal legislație economică, 9 septembrie – octombrie 2014


octombrie 2014, mediafax.ro: Băsescu: Rectificarea bugetară, semnalul discreditării mesajelor noastre că e nevoie de prezenţă NATO



Yüklə 105,75 Kb.
səhifə2/3
tarix17.08.2018
ölçüsü105,75 Kb.
#71971
1   2   3

3 octombrie 2014, mediafax.ro: Băsescu: Rectificarea bugetară, semnalul discreditării mesajelor noastre că e nevoie de prezenţă NATO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că rectificarea bugetară prin care s-au alocat sume în scop electoral, în detrimentul Armatei, a discreditat mesajele României privind necesitatea prezenţei militare NATO pe teritoriul său, fiind "un element primit rău de toate cancelariile".

„Vă pot spune un element extrem de rău primit de toate cancelariile: rectificarea bugetară, care a fost semnalul discreditării tuturor mesajelor noastre că avem nevoie de prezenţă NATO pe teritorul României pentru a creşte nivelul de securitate al României. Când s-a văzut că peste două miliarde sunt împrăştiate în scopuri electorale către primării şi că Armatei i se alocă foarte puţin, foarte multe cancelarii s-au întrebat cât de serioşi suntem când vorbim că avem nevoie să fim spirjiniţi de aliaţi pentru a consolida flancul estic”, a spus Băsescu.

Şeful statului a arătat că aceste lucruri au fost făcute fără responsabilitate şi în detrimentul securităţii naţionale, într-un moment în care România cere tuturor să beneficieze de articolul 5 din Tratatul NATO.

„Toţi pentru unul, unul pentru toţi, dar ăla unu, care le cere la toţi, nu-şi ia măsurile minimale să-şi consolideze capacitatea de a face faţă unor riscuri la adresa securităţii naţionale şi când vorbesc că nu-şi ia măsuri minimale mă refer şi la alocările pentru creşterea nivelului de capacitate de luptă a armatei, şi la refuzul cu care sunt tratate solicitările Parchetului atunci când vine vorba de lupta împotriva corupţiei”, a spus Băsescu.

Şeful statului a arătat că nimeni nu va risca viaţa militarilor proprii atunci când România, ca stat care reclamă nevoia de sprijin, aruncă banii în campanie şi sacrifică investiţiile şi securitatea naţională pentru voturi.

„Să ţineţi minte ce v-am spus. Iar mesajul primit e extrem de clar: nu vă băgaţi sub plapuma articolului 5 să credeţi că, pe de o parte, ne puteţi chema să vă apărăm, iar pe de altă parte vă şubreziţi ţara. Eu cred că trebuie să se revină la o abordare foarte serioasă şi mai puţin electorală pentru că nu-s vremuri uşoare. Suntem într-o regiune în care avem o criză de securitate, cu vecini imprevizibili”, a mai spus Băsescu.
3 octombrie 2014, postare pe blog: Bine ati venit in inchisoarea economica UE! Romanii, sclavi in propria tara

Sursa: http://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/10/03/bine-ati-venit-in-inchisoarea-economica-ue-romanii-sclavi-in-propria-tara/#

Daca pe romani s-a experimentat pana acum austeritatea, imi e ca nu cumva sa fim program pilot si pentru a doua faza a crizei, care ar urma sa se declanseze in curand si in statele zonei euro. Anume, colapsul sistemului politic, anarhia, starea de exceptie si implicita restaurare a “statului de drept” si a “democratiei” prin dictatura. Nu degeaba tot urla basistii ca se da lovitura de stat. Pentru ca asta este genul de discurs care justifica cel mai bine necesitatea unei contra-lovituri de stat“.Este clar ca UE si Reichkomissarul Basescu au facut tot ce le statea in putinta pentru a ne impinge catre un vid politic, din care nu se pot naste decat belele. Jocul cu capul in gura e jocul preferat al lui Basescu, iar UE a facut tot ce i-a stat in putinta petru a face ca jocul sa degenereze in Romania. Angela Merkel va sustine si va finanta federalizarea Republicii Moldova, un proces care sa impiedice Unirea cu tara mama, Romania. Cu siguranta Basescu nu este strain de acest lucru, caci este un apropiat al inaltilor conducatori ai UE. El este de altfel si preferatul lor pentru presedentia Romaniei.

Cat a fost presedinte a stat la negocieri cu iredentistii maghiari, dandu-le drepturi peste drepturi in detrimentul romanilor din zonele dominate de unguri. A ignorat mesajele ce subminau demnitatea romanilor, in care ungurii revendicau teritoriile romanesti. Le-a dat fonduri enorme, nejustificabile, cand romanii din zona nu primeau aproape nimic. A fost votat de foarte multi unguri. Asta a si urmarit. Apoi, vedeti clar ca Basescu n-are nicio treaba cu Basarabia, atata timp cat interesele personale ii spun ca trebuie sa accepte compromisuri mari din partea UE cu privire la cel de-al doilea stat romanesc. El este adeptul si promotorul ideii de SUE si a devenit preferatul cancelariei germane ce este pe cale sa instaureze cel de-al treilea Reich. Prin urmare, Basescu va fi cel care va faramita Romania, va fi cel mai sinistru personaj din istoria Romaniei! El trebuie sa plece neaparat de la presedentia Romaniei si din politica romaneasca. In primele randuri ale acestei noi ordini europene s-a inghesuit si presedintele Traian Basescu. Asa cum singur s-a laudat, a fost presedintele care, dintre liderii statelor europene non-euro s-a zbatut cel mai mult ca Romania sa participe la acest Acord interguvernamental de uniune fiscala. Motivul e simplu: agenda europeana are slugile sale, dintre care Traian Basescu este una dintre cele mai zeloase. Ceilalti lideri s-au comportat un mod rational – tergiversand, sau macar evitand sa intre in prim plan deoarece intrarea in acest mecanism e net defavorabil – economic si social, tarilor lor. Acordul european incheiat, in urma unui summit considerat “crucial” pentru “noua ordine” insitutionala a Europei, a stabilit cadrul constrangator fiscal-bugetar (numit “guvernanta fiscala“) al viitorului stat european si a intarit “guvernanta economica“. Principalul imperativ al acestor politici ar putea fi sintetizat dupa inscriptia de la Auschwitz: ARBEIT MACHT FREI. Munca te face liber, draga noule cetatean al Europei! Daca vi se pare exagerat, ganditi-va la discursul mainstream al eurocratilor sau bancarilor nostri nationali: pana acum am consumat, de acum trebuie sa muncim mai mult (ca sa producem mai mult). Spus la noi in tara, suna sinistru si cinic. Deci, romani lenesi care sunteti voi, mars la munca (citeste: munca de sclavi, fara bani, fara drepturi)! Nu conteaza ca e lipsit de logica economica – nu productia in sine conteaza, ci … cererea, spun manualele de incepatori. Conteaza ca ni se repeta la nesfarsit litania necesitatii istorice de a schimba modelul de economie, de parca istoria poate schimba legile economice fundamentale. Dar, iata cum ajungem sa re-traim comunismul sub forma capitalismului neoliberal. In timpul comunismului, existau cincinalele si necesitatea productiei la hectar. Acum, vor exista “programele” guvernarii economice si necesitatea “ajustarilor”, pentru a produce mai mult. Diferenta va fi ca eurocratii nu se joaca – ei chiar ne vor obliga sa muncim ca sclavii. Treaba “nemteasca”, nu altceva…

Evident ca aceste lucruri ne vor apasa cel mai dur pe noi, romanii, pentru ca suntem [cei mai] saraci si lipsiti de protectie politica.

Cateva lucruri si despre “vizionarismul” basescian:

Zice presedintele Basescu cum ca intentia lui de a modifica legea fundamentala – Constitutia – pentru a introduce un deficit bugetar mic a fost acum vazut ca o solutie demna de generalizat la tot spatiul european. Cum ar veni, presedintele nostru, vizionar si profetic ca si Sebastian Lazaroiu, prin politicile sale de “austeritate”, care vor deveni, din punctuale si temporare (chipurile), sistematice prin astfel de reguli constitutionale, pretinde ca aceasta politica e originala, nationala.

Care e realitatea? Realitatea este ca, asa cum am aratat de mai multe ori, Romania a fost poligonul de incercare (al Comisiei Trilaterale si al Bilderberg) a “austeritatii” inainte ca ea sa fie transformata in politica europeana. Prin slugile lor de la BNR, aceste organisme masonice au facut, asadar, asa cum deja se stia, o ”simpla” repetitie a unei agende malthusiene (de reducere / exterminare lenta a populatiei). Traian Basescu este doar un satrap local, meschin, ingust si cinic, care a gasit in acest plan euro-masonic o buna oportunitate pentru a-si consolida stapanirea despotica interna. La asta se reduce tot ”vizionarismul” sau mult laudat: la adoptarea unei agende externe (cu putere de diktat) la virgula, fara rest si cu un sadic exces de zel, agenda aplicata cu titlu de test anticipatoriu la noi in tara. Si testul, odata facut, nu se va opri. Experimentul social al “austeritatii” se va transforma, de-acum inainte, in organizare sistematica a societatii.

Mai zice presedintele Basescu ca Romania, dependenta fiind de UE, a avut neaparata nevoie de a face parte din acest acord pentru a participa la procesele europene de decizie. Cum ar veni, trebuie sa facem parte din clubul care face istoria.

Care e realitatea? Prin ”proces istoric” se intelege un fel de evolutie istorica determinista, necesara, un fel de ”voie a lui Dumnezeu” care este, in ultima instanta, voia Marelui Arhitect Anonim. Si, ni se spune, cum sa te opui istoriei si, mai ales, actantilor sai privilegiati? Nu este, mai degraba, un privilegiu pe care il avem sa facem parte din ”clubul” acestor alesi ai Marelui Arhitect? (a se observa ca in textul Acordului european fiscal de astazi se precizeaza ca obiectivul este ”o arhitectura consolidata”… – se observa ca au o inclinatie certa catre metaforele “zidariei” acesti lideri europeni). Nu, nu este. Precum vedem deja sau vom vedea foarte curand pe propria noastra piele, este ”numai” o sclavie de secolul XXI.

In realitate, nu exista un proces istoric total obiectiv, ci agenda pusa la lucru a unor stapanitori ai pamantului. Exista un program anume, un obiectiv, care consta in edificarea guvernului economic european ca etapa intermediara catre Statele Unite ale Europei. Sunt, pur si simplu, etape institutionale urmarite cu perseverenta, asa cum a fost de la inceputurile Uniunii Europene. Acest program, aceasta agenda, nu au legatura nici cu ”piata”, nici cu ”istoria”, in acest sens ”vizionar”. Ci au legatura cu o conspiratie europeana care prinde contur in istorie. Deci, cel mult, asistam la o self-fulfilling prophecy.

Cat priveste cat de mult avem nevoie de a fi racordati la acest ”proces istoric”, asta o arata deja consecintele pe care le traim deja. ”Anexa bananiera” a UE, piata de desfacere pentru produsele lor si pentru bancile europene, suntem necesari euro-masonilor la fel de mult pe cat eram necesari Imperiului Otoman. Dupa ce am slabit dupa veacuri de rezistenta armata in fata Inaltei Porti, turcii au peferat, cand eram slabi, sa ne tina sub un regim de suzeranitate. Pe scurt, decat sa ne ocupe si sa ne transforme in pasalac, au preferat sa ne jefuiasca prin taxe si impozite sub forma domniilor fanariote. A fost insa de-ajuns sa ne secatuiasca satele si sa ne vlaguiasca pe plan intern. Cam asa si acum: prefera sa ne tina ca piata de desfacere si teren de experimentare, sub forma unui regim de suzeranitate, fara sa ne ocupe direct, fiindca nu e profitabil si nu asta e regula jocului acum. Nu e necesar.

Ca suntem sub un regim de suzeranitate este deja oficializat. Nu doar prin dominatia economica, ci acum si prin regula bugetara de a trimite bugetul national, INAINTE de a fi votat in Parlament, catre Comisia Europeana. Votarea bugetului de parlamentul national este o regula minimala, de baza, a democratiei reprezentative. Daca bugetul e controlat de o instanta externa, inseamna ca nu mai suntem suverani si nici o democratie reala – ci suntem o simpla colonie a unui imperiu. Acum, a imperiului european.


In fine, bataia de joc fata de tarile sarace obligate la imprumuturi pentru a-si plati… imprumuturile, cum suntem noi, este si obligarea tarilor non-euro sa participe la finantarea FMI cu 50 miliarde euro. Adica este foarte posibil ca si noi, romanii, sa participam cu miliarde de euro la finantarea FMI, din rezerva BNR! E culmea absurdului, dar e adevarat: sa donezi bani tocmai creditorului la care esti deja dator vandut… Practic, asta inseamna ca noi aveam acesti bani la BNR, deja, si ca acordul era inutil.

Ceea ce este tragic e ca foarte putini inteleg faptul ca reprezentantii actualei puteri sunt pur si simplu partenerii eurocratilor. Multi dintre opozanti (din partide sau presa) se bulucesc orbeste sa critice exclusiv discursul presedintelui Basescu, neintelegand ca exact idolii lor, europenii, sunt cei care il tin in brate si care ii alimenteaza puterea. Ca miza de acum nici macar nu e Basescu, ci edificarea unei inchisori a natiunilor, cu gardieni locali. Si, din pacate…


Intr-adevar, doctrina basescu este o culme a doctrinelor care ne-au guvernat vietile pana acum. Daca in cazul presedintilor anteriori doctrinele (cuvant destul de pretentios, dar treaca mearga, il folosim pentru conventie) aveau un puternic iz de fluiditate hegheliana, de tipul: istoria ne dicteaza sa intram in UE si in NATO, adica un fel de lipsa de principialitate si de viziune inlocuite de imperativul alinierii obediente in trena castigatorului de moment al punctului istoric, doctrina basescu merge si mai departe, capatand o alura orwelliana. Numai intr-o astfel de lume inchipuita de Orwell, sclavia inseamna libertate, ura dragoste si razboiul pace.

Adica numai in doctrina basescu cedarea suveranitatii de facto prin acordul FMI si, in curand, de jure prin integrarea in viitoarele State Unite ale Europei, poate insemna “suveranitate efectiva”. Numai intr-o astfel de doctrina linguseala fara rest nu doar fata de “aliatii” care ne transfera riscurile unor lovituri mortale in caz de conflict militar, dar si lobbyul facut unor corporatii straine (vezi Rosia Montana) poate fi numita “demnitate in relatiile externe“. Cat priveste referendumul, numai in doctrina basescu impunerea cu forta, in vaditul dispret al opiniei publice (daca ne gandim doar la proiectul regionalizarii), inseamna “stimulare a participarii politice”. Si tot asa…

Tema suveranitatii nationale a fost adusa in prim-plan de declaratia fara “perdea” a presedintelui Traian Basescu,: Este necesară cedarea suveranitatii si crearea Statelor Unite ale Europei!

Ca o paranteza: a fi “atlantist”, in imaginatia prezidentiala, inseamna probabil a fi pro-american. Dar nu e nicio contradictie intre atlantism si europenism, deoarece un agent de influenta care a exercitat constant presiuni pentru realizarea Europei federale este chiar administratia SUA, mai ales prin Departamentul de Stat si prin Council of Foreign Affairs si alte think-thankuri sau grupuri de influenta asupra politicii externe americane. Termenul de atlantist mai are o conotatie anume. Sigur, greu de asteptat de la clasa noastra politica vreo urma de realism si de gandire geopolitica orientata catre interesele nationale. Asistam mai degraba la un reflex al alinierii - de aceasta data, aliniere in tabara europenista. E drept ca sunt diferente in acest cor de aplaudaci ai UE, deoarece unii (factiunea care conduce in acest Romania) vor sa termine cu suveranitatea in mod brutal si sadic. Pretextul pentru care regionalizarea a devenit urgenta nationala ar fi, chipurile, banii de la UE. Nu insist asupra acestui subiect.

Ceea ce conteaza este procesul de reorganizare administrativa la care va fi supusa tara. In primul rand, este clar ca, cel putin in varianta propusa de PDL, cel putin din ce a razbatut public pana acum, se vizeaza desfiintarea judetelor ca autoritati locale prin transferarea atributiilor acestora unor structuri-mamut in numar de 8-12 pe toata tara. Or asta inseamna nu doar ca nu se face o descentralizare reala, ci ca asistam la opusul acesteia prin desfiintarea autoritatilor judetene. Puterea va apartine, pe o suprafata imensa a tarii, unor structuri care, in plus, vor fi alese intr-un singur tur de scrutin (daca va trece legea propusa de acelasi PDL) ceea ce ridica enorm de multe probleme din punct de vedere al reprezentarii democratice (discutia e veche legata de sistemul de vot uninominal cu un singur tur de scrutin). Avem, asadar, judete desfiintate, atributii pasate unor structuri-mamut alese, probabil, cu o procedura de vot cu grave sincope democratice si conduse administrativ de un functionar al statului (prefectul) numit de conducerea politica. Va imaginati o tara in care exista doar 8-12 prefecti? Cat de mult seamana asta cu autonomia locala?

Insa ideea insasi a organizarii regional-administrative a unei tari in functie de centrul politic continental tine de un imperativ de putere si nu de unul al democratizarii. Ceva de genul, regionalizare, dar sa stim si sa controlam noi, de la Bruxelles, totul…

Romania a ajuns sa aiba toate datele unei periferii coloniale de consum pentru centrul vest-european.

Practic, exploatarea tuturor resurselor minerale este in mana centrului. Distributiile de energie si celelalte utilitati publice sunt sub controlul centrului. Industriile care au mai ramas dupa dezindustrializarea dirijata de catre centru apartin integralmente strainilor. Sistemul bancar este aproape in totalitate strain. Decizia in axa majora a economiei apartine centrului.

Ce a mai ramas in mana statului este pregatit pentru privatizare sub presiunea indamisibila a FMI si Comisiei de la Bruxelles care conduc economia din Romania. Functionarul FMI pentru Romania este adevaratul prim-ministru al tarii. Iar Comisia de la Bruxelles este un fel de broker al capitalului privat vest-european.

Nu intamplator, Romania ocupa treapta cea mai de jos a tipologiei coloniale: anexa de consum. Nu este nici macar si nici nu poate spera la statutul de atelier.

Si, tot nu intamplator, are pozitia codasa la capitolul nivel de trai intre periferiile Uniunii Europene, fiind inevitabil principal furnizor de forta de munca subretribuita pentru muncile murdare din centru.

Si, bineinteles, terenul propice pentru experimente sociale precum aruncarea salariatilor la puterea discretionara a patronilor sau impunerea celor mai dure masuri de austeritate din Europa. Mai este ceva de zis?! Da, despre colonialism numai de bine!

Existenţa acestora în sistemul energetic românesc este produsul combinat a doi factori: predilecţia pentru furt a unora dintre autorităţile române, care sunt gata să-şi vândă şi ţara, şi sufletul pentru îmbogăţirea personală şi a grupurilor din care fac parte; cadrul ideal creat acestora în domeniul în discuţie de impunerea de către Comisia de la Bruxelles a aşa-zisei liberalizări a pieţei de energie, în ciuda inexistenţei condiţiilor (un singur producător – statul – care nu putea concura cu sine şi complementaritatea, şi nu concurenţialitatea, în acoperirea consumului a energiilor produse din surse hidro, termo şi nucleare ).

De­cretarea liberalizării la presiune externă a permis apariţia ins­ti­tu­ţională a aşa-numiţilor „traderi”, in­termediari care să cumpere ieftin şi să vândă scump şi care, nu întâmplător, s-au năpustit doar pe energia produsă ieftin (cea hidro), valorificând-o către consumatori interni şi externi, în propriul profit şi bineînţeles al celor care le înlesnesc accesul la borcanul cu miere.

De „băieţii deştepţi” („traderii” cu pricina) se ştie de la apariţia lor în 2004-2005. FMI a monitorizat în permanenţă România. N-avea cum să nu ştie de existenţa lor. Oricum, de la începutul lui 2009 are acord de îm­prumut cu România, mo­ni­torizând-o oficial şi la sânge.

Pentru a pune pe tavă străinilor hidrocentralele româneşti, FMI şi ceilalţi demolatori ai energeticii şi economiei româneşti aveau nevoie nu doar să dea din gură că statul român este incapabil şi incompetent, dar şi să arate că acesta trage în piept poporul român.Şi au considerat că farsa cu „băieţii deştepţi” le-ar putea veni mănuşă! Că doar nu erau să facă vreun bine statului român punându-l să-şi distrugă hoţii, ci doar un rău, forţându-l să se distrugă pe el însuşi.

Şi au scos farsa din sertar după atâţia ani pentru că statul român n-a fost niciodată mai la ananghie decât este acum, tocmai în urma acţiunii concertate din timpul crizei a demolatorilor săi!

Prof. Mircea Cosea arata ca asistam la o vanzare la taraba si, de fapt, la subminarea economiei nationale. In conditiile actuale, statul, in restul lumii, se intareste, isi intareste asset-urile. La noi se face invers. Actiunea de vanzare este o mare greseala fata de acest popor – e doar un joc impus de FMI, in dezavantajul nostru.

Conditiile de iarna grea, alaturi de taierea subventiilor pentru sistemul central de caldura, pretul gazului, vor determina cresteri substantiale ale facturilor de intretinere. In perspectiva, liberalizarea pretului la gaze si privatizarea companiilor din energie, conditiile FMI-UE, ne vor pune intr-o conditie de ”sclavi pentru companiile occidentale”, de statut de colonie sud-americana.

”Ne vom transforma toata Romania intr-un favelas, unde vor trai toti la limita saraciei, si va exista un grup minuscul la varf, care va servi interesele celor puternici, care vor detine reursele statului roman si vor trai paziti de bodyguarzi.” Liberalizarea pieţei de energie şi privatizarea companiilor de stat sunt singurele căi prin care sectorul energetic românesc poate atrage investiţii străine, a declarat fostul ambasador SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. „Piaţa de energie va fi o mare provocare pentru România, ea trebuie liberalizată. Nu puteţi atrage investitori dacă nu faceţi asta, pur şi simplu nu se poate“, a spus diplomatul american, în deschiderea unei conferinţe pe tema dezvoltării sectorului energetic european. El a citat un pasaj din acordul semnat de preşedinţii Traian Băsescu şi Barack Obama, care se referă la faptul că cele două ţări vor colabora pentru dezvoltarea unei reţele electrice inteligente (smart grid – n.r.), a gazelor neconvenţionale, inclusiv cele de şist, dar şi privind liberalizarea pieţei de energie.

„Aceasta este calea pe care trebuie să mergeţi mai departe“, a subliniat ambasadorul SUA.

Ideea de liberalizare a pieţei de energie şi gaze este intens susţinută de către companiile europene prezente pe piaţa din România, precum OMV, E.ON, Enel, CEZ şi GDF Suez. FMI şi Comisia Europeană au preluat această idee şi au impus-o Guvernului în cadrul acordului de finanţare.

Americanii au interese atât în implementarea conceptului de smart grid, unde compania General Electric doreşte să se implice, cât şi în sectorul gazelor, întrucât ExxonMobil se pregăteşte să extragă hidrocarburi din Marea Neagră.

Asaltul SUA, CE si FMI (de fapt… toate laolalta se conduc dupa aceeasi agenda) asupra energiei romanesti are, printre consecintele cele mai grave pentru noi, scumpirea energiei. Insa “liberalizarea” energiei romanesti inseamna mult mai mult decat atat – anume, presiuni pentru privatizarea – vinderea pe nimic! – companiilor strategice din domeniu si transformarea Romaniei intr-o afacere imensa in razboiul energiei mondiale.

Energia este un element cheie in miscarile geopolitice/geostrategice din lume si, dupa cum vedem, principalele focare de conflict sunt legate intotdeauna de resurse cheie - petrol, hidrocarburi, gaze naturale, gaze de sist.

Romania a devenit nu doar garnizoana militara a americanilor ci si punct nodal de interese in politicile energetice: de altfel, la celebra intalnire de la Washington intre presedintii Basescu si Obama, s-a pus clar pe agenda problema energiei, cu mentionarea specifica a rezervelor gazelor de sist pe care Romania le are de exploatat – desigur, in beneficiul colonistilor, si nu al autohtonilor.

Dar nu doar rezervele de gaz din pamant sau de petrol din Marea Neagra intereseaza marile puteri.

V-ati gandit cumva ca negocierea s-a dus pentru avantajul partii romane, eventual pentru obtinerea unui pret avantajos? Nicidecum! Scopul este ca Romania sa devina EXPORTATOR de energie, deci statie de alimentare a altor tari cu gaz rusesc, simplu punct de tranzit.

Asadar, se pune la cale, in mod concertat, jefuirea tarii de resursele proprii de energie, de propriile capacitati de prelucrare si productie precum si de transformare a ei in instalatie de alimentare a Uniunii Europene.

Rezultatul?

Pe langa deposedarea tarii de un element esential al economiei nationale – element ce tine de siguranta nationala – si, prin urmare, de suveranitate nationala, pretul ceva mai imediat si contabilizat monetar va fi platit de populatie, prin scumpirile in serie si in crescendo sufocant al pretului energiei.

Ne aducem aminte ca o consecinta a “parteneriatului” cu SUA este si exploatarea gazelor de sist: VIZITA LUI BASESCU IN AMERICA. INTALNIREA CU OBAMA. Ce implica sa fii “partenerul strategic” al Imperiului American? Ce rol au jucat SRI si CIA?

Exploatarea gazelor de şist de pe teritoriul României ar putea să fie o componentă a vizitei a preşedintelui Traian Băsescu la Washington.

E ştiut faptul că România şi Polonia au resurse importante de gaz de şist. Prin exploatarea acestuia, s-ar schimba balanţa: România şi Polonia ar deveni susţinătorii energetici ai Europei.


Estimările americanilor arată că Europa de Est are rezerve de 7.100 de miliarde metri cubi de gaze de şist. Gazele naturale astfel obţinute ar putea acoperi cererea din Europa pentru aproape 80 de ani, potrivit Energy Information Administration (EIA), o agenţie guvernamentală americană.

Mari companii internationale precum Exxon Mobil, Chevron si Talisman Energy sunt in fruntea extragerii gazelor de sist, din Polonia pana in Romania sI Bulgaria. Chevron detine un perimetru de exploatare in zona Barlad, cumparat in toamna lui 2010 de la firma Regal Petroleum cu 25 milioane dolari si a solictat acordarea de licente de exploatare si in Dobrogea. Si alte companii au cerut licenta pentru perimetre de exploatare in Dobogea sau in vestul tarii.

Potrivit unui raport din 5 aprilie 2011 al Energy Information Administration, Romania Ungaria sI Bulgaria au impreuna rezerve recuperabile de gaze de sist de 19 trilioane de metri cubi, in vreme ce Polonia are 187 trilioane de metri cubi. Cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume le au, in ordine, Rusia cu 25,02% din rezervele totale dovedite de gaz natural din lume, Iran (15,57%) si Qatar (13,39%).


Yüklə 105,75 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin