Raportul stiintific si tehnic (în extenso)

Procesul de largire a UE si implicatiile acesteia asupra dezvoltarii economice

Integrarea si convergenta economica.

Romania a fost angajata la sfarsitul anilor 80 intr-un proces de deschidere si de reforme , foarte ambitios. Reformele economice s-au manifestat atat pe plan extern prin deschiderea internationala cat si pe plan intern prin trecerea la economia de piata, diminuarea interventiei statului si prin modernizarea economica. Toate acestea au dus la ruperea brutala cu strategia de dezvoltare precedenta bazata pe economia centralizata cand accentul era pus pe autarhie si auto-suficienta.

Succesul politicii romanesti de deschidere internationala este incontestabil si s-a concretizat prin adeziunea la Uniunea Europeana in anul 2007. Avantul rapid a deschiderii internationale si rolul acesteia de motor de crestere prin integrarea economica si comerciala (fructificarea economiei de scara) este unanim recunoscut (Rault et Sova&Sova 2006, Sova et Sova 2008), in timp ce aportul real al reformelor interioare este mai putin evident. Chiar daca integrarea a fost semnata si parafata, ingrijorarea Romaniei si a celorlalte tari noi membre pentru o convergenta economica si sociala cu tarile bogate ramane si trebuie sa fie in atentia decidentilor. De aceea pentru confirmarea ipotezelor referitoare la integrarea europeana este necesara o analiza riguroasa in termeni de convergenta sau de divergenta economica. Pana in prezent aceste cercetari sunt putine si trebuie sa poarte amprenta recentelor transformari politice, economice si sociale.

Largirea Uniunii Europene (UE) la 27 de state propusa in anii 90 a fost un proces fara precedent datorita numarului de tari implicate si a schimbarilor pe care le implica, reprezentand o preocupare atat pentru tarile membre ale UE15 cat si pentru noile tari membre. Uniunea Europeana a propus doua obiective strategice de baza referitoare la aceasta largire. In primul rand a prevazut crearea unei Europe care garanteaza pacea, stabilitatea, democratia, respectarea drepturilor omului a minoritatilor si nu in ultimul rand politicile de mediu. In al doilea rand crearea unei piete deschise si competitive capabile sa sustina concurenta in sanul pietii unice care va da posibilitatea noilor tari membre sa fructifice oportunitatile pentru a ajunge la un nivel de viata ‘corect’.

Largirea UE catre tarile Europei Centrale si Orientale nu este un proces simplu tocmai datorita ecartului de dezvoltare mult prea accentuat si a procesului dificil de tranzitie catre o economie de piata. De aceea aceste tari trebuie sa implementeze politici economice care sa favorizeze convergenta performantelor lor economice catre tarile ce formeaza nucleul tarilor dezvoltate UE15 si sa accelereze reformele structurale.

Problema convergentei reale este cea mai importanta si se gaseste in inima jocurilor economice a largirii Uniunii catre tarile din Estul Europei. Principiul afisat al acestei largiri este de a putea permite ameliorarea nivelului de viata pe locuitor la scara europeana. De aceea principala preocupare pentru tarile europene mai putin dezvoltate este sa realizeze o convergenta reala si nominala durabila, concomitent cu impunerea respectarii normelor de protectie a mediului, chestiune neglijata in trecut si care acum presupune depasirea unor dificultati majore.

Daca largirea catre Est este demarcata de importanta sa din punct de vedere politic nu aceeasi remarca se face si din punct de vedere economic. Cu adevarat proiectul a fost foarte ambitios caci integrarea tarilor din Est a dus la o Europa unificata cu o populatie si o suprafata mai mare cu o treime, dar nu si din punct de vedere a bogatiei deoarece produsele interne brute ale acestora pastreaza un ecart semnificativ fata de UE15. Uniunea Europeana a oferit aceeasi deschidere statelor europene candidate, dar deosebirea intre ele s-a datorat ritmului de indeplinire a conditiilor de integrare impuse la Copenhaga in 1993. Aceasta a determinat doua valuri de aderare. Primele negocieri s-au stabilit la sumitul de la Luxemburg in 1998 cuprinzand tarile din Centrul Europei ca Polonia Ungaria Republica Ceha la care se adauga Estonia si Slovenia. In 1999 la summit-ul de la Helsinki au fost invitate si restul tarilor printre care si Romania. Diferentierea creata s-a datorat performantelor in restructurarea si transformarea in materie de economie de piata. Deficientele puterilor publice, restructurarea insuficienta a sectorului productif astfel cat si ineficacitatea sistemului bancar sunt la originea instabilitatii evolutiei cresterii economice pe care o cunosc aceste tari dar in special Romania si Bulgaria.

Recuperarea decalajului de dezvoltare economica cat si indeplinirea criteriilor de convergenta, depind mai ales de calitatea reformelor in special la nivel microeconomic, de rolul investitiilor straine directe in strategiile de dezvoltare pe termen scurt si mediu.

Dupa trecerea la democratie, tarile Europei Centrale si Orientale au fost preocupate din ce in ce mai mult de transformarile economice interne, principalul obiectif de indeplinit fiind stabilitatea economica, crearea unei economii de piata functionala fara a neglija alte aspecte ca cele de mediu, aspecte sociale, de securitate. Reformele economice au traversat procesele de liberalizare, privatizare, restructurare a intreprinderilor, a infractructurii si a institutiilor financiare. Rezultatele au fost diferite in functie de ritmul abordat, de complexitatea modalitatilor de punere in practica a reformelor economice de-a lungul timpului. In cea ce consta liberalizarea, o prima etapa a procesului reformelor a inceput prin liberalizarea preturilor, a comertului, a taxei de schimb. Privind privatizarea aceasta a urmat un proces diferit si aceasta in functie de conditiile concrete din fiecare tara Pentru a evita conflictele sociale, uneori ritmul de restructurare a intreprinderilor a fost incetinit ducand la acumularea pierderilor. Aprofundand analiza face sa reiasa ca nivelul si calitatea investitiilor straine directe sunt responsabile de performantele economice si de pozitia rezervata fiecarei tari in noua geografie europeana (Sova et Sova 2009)

Existenta disparitatilor in sanul UE ne determina sa punem sub semnul intrebarii sustenabilitatea economica a largirii. De aceea tinand cont de diferentele intre nivelurile de dezvoltare aceasta largire va provoca accentuarea distorsiunilor economice si sociale? Pentru obtinerea unui raspuns se pot imagina diferite scenarii pentru perioada post-aderare dar este la fel de posibil de a obtine bune indicii pe dinamica de crestere folosind date specifice perioadei de pre-adeziune.

Convergenta reala reprezinta jocul economic esential a largirii UE catre statele din Est, dar atentia se concentreaza in mod egal si pe convergenta nominala. Pentru aceste tari esential este consolidarea cadrului macro-economic si recuperarea deficitului economic comparatif cu tarile UE15. De altfel aceasta ultima largire se distinge de precedentele prin ecartul de dezvoltare mult prea important dintre noile si vechile state membre.

Mecanismele economice trebuie privite prin prisma contextului istoric a integrarii europene si a avantajelor regionalizarii. Teoriile existente aduc contributii importante la explicarea acestui proces. Chiar daca aceasta largire a UE catre Est a fost o provocare datorita diferentelor de dezvoltare economica totusi cercetarile teoretice aduc unele lamuriri.

Urmand exemplul statelor europene care in timpul anilor ’50 au ales sa-si integreze gradual economiile lor pentru a putea administra in comun socurile restructurarii beneficiind cand a fost posibil de avantagele comertului liber, tarile foste comuniste in demersul lor de cautare a libertatii si a prosperitatii au gasit solutia, in integrarea economica si politica. Un grup deja integrat din punct de vedere economic daca el reprezinta o putere comerciala de anvergura are toate sansele de a rezista cu succes la presiunile actuale avand sansa de a participa la stabilirea regulilor jocurilor in economia mondiala.

In plan teoretic, din perspectiva istorica a problematicii de integrare trebuie sa subliniem contributia lui Viner care a influentat studiile teoretice si empirice care raman o referinta fundamentala pentru analiza acordurilor furnizand primele elemente importante pentru analiza integrarii economice. Beneficiile statice ale unei uniuni provin esential din realocarea eficace a factorilor de productie. Un alt tip de castig static corespunde consumatorilor adica castigului de “buna-stare.”

Pe langa castigurile statice exista castigurile dinamice ca, economia de scara, presiunea concurentiala, ameliorarea climatului de investitii dar aceste efecte depind de gradul de integrare, pentru ca micile piete sunt incapabile de a produce bunuri la randamente crescute in conditii de eficacitate. Krugman(1980) sublinia ca marile tari au avantajul de a produce bunuri a carei productie poate sa fie caracterizata de economii de scara. Pe de alta parte piata largita conduce la dezvoltarea economiei de scara care este acompaniata de o reducere a costurilor de productie si de o mai mare eficacitate a sistemului productif. Or eficacitatea sistemului productif conduce la randul sau la o crestere economica. Flores (1997) facand un studiu de cuantificare a castigurilor asteptate de la economiile de scara din cadrul MERCOUSUR a gasit castiguri in productiei, o reducere a costurilor marginale de productie si de asemenea castiguri in termeni de PIB. Totusi o oarecare prudenta trebuie avuta in vedere pentru ca eliminarea progresiva a intreprinderilor unui stat membru in favoarea firmelor celor mai competitive din cadrul uniunii poate sa aduca dezechilibre in sensul pierderii de activitati care la randul lor sa genereze o migratie masiva.

Helpman si Krugman(1985) arata ca dotarile factoriale asemanatoare ale tarilor dezvolta o concurenta puternica.

Horn, Lang si Lundgren(1995) arata ca in cadrul unei uniuni are loc o crestere a presiunii concurentiale care la randul sau determina o intarire a nivelului de productivitate si a eficacitacii intreprinderilor lovind in formarea monopolurilor marilor intreprinderi.

Pe de alta parte Blomstrom si Kokko (1997) au aratat ca o integrare economica amelioreaza mediul investitiilor straine directe in tarile membre. Pentru tarile Europei Centrale si Orientale (PECO) intensificarea ISD in anii’90 s-a datorat tocmai perspectivei de adeziune la UE.

Efectul pro-competitif se adauga la cresterea capitalului in tarile membre in detrimentul tarilor nemembre. Capitalul aditional va genera schimbari permanente in productie si venituri. O taxa de investitii crescuta conduce la o crestere a PIB. Efectul dinamic se concretizeaza prin cresterea ISD si la randul lor prin difuziunea de tehnologie, o mai buna exploatare a economiilor de scara pe termen lung, prin ameliorarea productivitatii factorilor de productie si maximizarea cresterii economice.

In afara de impactul pe productie, fluxuri comerciale si consumatie, contributiile teoretice recente iau in considerare pierderile si castigurile de buna-stare globale furnizate de noua economie internationala si noua economie geografica.

Mai multe studii au evidentiat in cadrul analizei de economie internationala elementul de proximitate geografica in formarea unui acord de integrare. Acestea se bazeaza pe rolul costurilor de transport in maximizarea sau minimizarea buna-starii tarilor membre dupa Krugman(1980), Helpman si Krugman(1985), Frankel, Stein si Wei(1996), si Frankel si Wei(1998). Alti autori ca Sager(1997), Fernandez(1997) fara a lua in consideratie castigurile traditionale gasesc ca integrarea intareste reformele economice, restrange tentatiile schimbarii politice.

Dezvoltarea noii economii geografice a permis imbogatirea literaturii cu cercetarea pe efectele integrarii regionale pe localizarea firmelor. Krugman(1991b) a accentuat problema efectelor de integrare regionala pe localizarea activitatilor industriale. Analiza raspunde pe doua concepte centrale, forte centripete incitand firmele la aglomerare,si forte centrifuge producand mai mult o dispersare. Krugman si Venables(1990) prin contributia teoretica fac sa reiasa ca integrarea economica trebuie sa conduca la o mai mare polarizare. Martin si Ottaviano(1999), Baldwin si Forslid (2000) arata ca procesele de aglomerare si de crestere sunt strans legate. Dupa Grossman si Helpman (1990) arate ca, in conformitate cu noua teorie de crestere, cresterea este mult mai rapida in economiile care dispun de o dezvoltare mai avansata. Whalley (2000) sustine ca talia economica mica a tarilor pot avea efecte negative pe blocurile regionale. In concluzie o integrare regionala poate sa modifice localizarea firmelor si datorita acestui fapt, structura productiei.

In ce priveste tarile mai putin dezvoltate dupa Venables (1999) trebuie sa realizeze acorduri regionale cu tarile industrializate. Castigurile cele mai mari provin din investitiile straine directe prin mecanismul transferului de tehnologie de la tarile dezvoltate care poate sa conduca la o convergenta intre economii.