Raportul stiintific si tehnic (în extenso)

Commandă şi control : Licenţele / permise; standardele de emisie; standarde de proces; standarde de produs;

Instrumente Economice : Taxe; Impozite; permisele de emisii negociabile; Subvenţiile de mediu; bonificaţii pentru performanţă; Amenzi pentru neconformare; preţurile resurselor ;

Răspunderea, Daune de compensare: norme stricte privind răspunderea; fondurile de compensare; asigurare obligatorie pentru riscul de poluare; responsabilitatea extinsă a producătorilor ;

Abordarea voluntară : Angajamente unilaterale; programe publice de voluntariat; acorduri negociate;

Educaţia şi informarea : Campanii de educaţie pentru publicul larg; difuzarea de informaţii tehnice; publicitatea sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea normelor; eticheta ecologică;

Management şi planificare : Sisteme de management de mediu ISO şi EMAS;

De asemenea este util ca pluralismul instrumentelor politicii de mediu să fie insoţit de o lărgire a participanţilor în sistemul de reglementare. În cele mai multe ţări, procesul de reglementare a fost artificial restricţionat la guvern şi sectorul industrial, în timp ce o mare varietate de actori, cum ar fi băncile, societăţile de asigurări, consumatorii, furnizorii, consultantii de mediu, organizaţiile non-profit (de exemplu, asociaţii profesionale sau ONG-uri), pot juca un rol important în sistemele de asigurare a conformităţii ca parteneri ai guvernului.

5. 
   Fundamente teoretice ale politicilor de mediu
   

În cartea sa “The Economics of Welfare” A. Pigou a dezvoltat conceptul de externalitate, definit prin costurile impuse sau avantajele conferite altor agenţi care nu au fost luaţi în considerare de către persoana care efectează acţiunea. El a susţinut că existenţa externalităţilor este suficientă pentru a justifica intervenţia guvernului. Aceasta este argumentată prin faptul că dacă cineva crează prin activitatea sa o externalitate negativă, de exemplu poluarea, va fi incitat sa-si dezvolte şi mai mult activitatea care a generat externalitatea, deoarece o parte din costuri sunt distribuite societăţii. Pigou a susţinut introducerea unei taxe care să descurajeze astfel de activităţi. Pe de altă parte, pentru o activitate care creează externalităţi pozitive, Pigou propune introducerea unui sistem de subvenţii. Acestea sunt numite astăzi taxe şi subvenţii Pigouviene.

Abordarea Pigouviană plasează responsabilitatea pentru externalităţi exclusiv pe generator (poluatorul) şi îi impune acestuia o taxă în conformitate cu prevederile legale. Determinarea nivelului optim al acesteia se bazează pe un set de presupuneri de natură neoclasică. Cel mai important, lucru de reţinut în abordarea Pigouviană este că aceasta nu consideră externalităţile de natură reciprocă şi nici nu analizează comportamentul de reducere a poluării induse de fiscalitatea Pigouviană.

Mai mult decât atât, tradiţia Pigouviană se bazează pe presupunerea, oarecum problematică, că regulatorul este capabil să discearnă forma şi nivelul de taxare corect care are ca rol doar compensarea externalităţilor negative. Dacă autoritatea de reglementare se înşeală cu privire la structura sau la nivelul costurilor sociale, atunci ajustarea pieţei prin taxele Pigouviene este compromisă inducând ineficienţa acestora. În ultimii ani, datorită problemelor din ce în ce mai grave generate de poluare şi încălzirea globală, s-a constatat o revigorare a interesului pentru taxele Pigouviene

Abordarea Pigouviană a fost unanim acceptată până în 1960, când Ronald Coase a demonstrat că taxele şi subvenţiile nu sunt necesare în cazul în care persoanele afectate de externalităţi şi persoanele care le generează pot cu uşurinţă comunica şi negocia. Cu toate acestea, cei mai mulţi economişti încă pledează pentru taxele Pigouviene ca fiind mult mai eficiente pentru reducerea poluării decât standardele impuse de guvern.

În contrast față de abordarea Pigouviană, cea Coasiană presupune că :

• 
  externalitatea este reciprocă, adică, atât poluatorul şi cât şi poluatul sunt cauza apariției externalităților;
  
• 
  normele juridice şi instituţiile ar trebui să se schimbe pentru a eficientiza internalizarea externalităţilor;
  
• 
  factorii de decizie politică ar trebui să se concentreze asupra dinamicii problemei de eliminare a externalităţiilor.
  

Prin încorporarea acestor aspecte în analiză, abordarea Coasiană poate ajunge la politica optimală.

In ţările dezvoltate, ne aşteptăm ca presiunea politică şi socială cu privire la reducerea poluării sa fie comunicată prin intermediul instituţiilor formale ale statului şi a agenţiilor de reglementare. Însă, în ţările în curs de dezvoltare reglementarea directă este destul de slabă, iar în aceste condiţii eforturile de reducere a poluării în acestea ar putea avea elemente Coasiane semnificative (reglementarea informală).

Lucrările lui Coase (1937,1960), au fost punctul de plecare în elaborarea teoriei neo-instituţională, bazată pe analiza a costurilor de tranzacţie, drepturile de proprietate, contracte, şi organizaţii. În abordarea neo-instituţională în domeniul protecţiei mediului se porneşte de la premisa că guvernele acţionează ca agenţi publici, în reglementarea poluării, utilizand diferitele instrumente de care dispun. Cu toate acestea, atunci când mecanismele de reglementare formale sunt absente sau ineficiente, comunităţile vor căuta alte mijloacele de a-şi impune propriile exigenţe. Lucrări ştiinţifice recente au indicat existenţa pe scară largă a unor astfel de "reglementari informale", comunităţile fiind adesea în măsură să negocieze sau să impună presiune asupra poluatorilor în scopul de a-şi imbunătăţii performanţele de mediu.

Mecanismele formale de reglementare includ cele două categorii de instrumente şi anume : instrumentele de control şi comandă şi instrumentele de piaţă. Reglementarea informală poate de asemenea, să ia mai multe forme, respectiv cererile de despăgubire emise de către grupuri membre ale comunităţii; manifestări de stradă; boicotarea firmei şi a produselor etc.

6. 
   Evaluarea empirica a ipotezelor referitoare la evaluarea comportamentului de mediu a firmelor in conditiile specifice ale integrarii in UE teoretice ale politicilor de mediu
   

Scopul acestei eveluari empirice este de a testa ipoteza ca pentru ţările în curs de dezvoltare reglementarea directă este destul de slabă si in consecinta taxele pigouviene nu sunt relevante, iar în aceste condiţii eforturile de reducere a poluării în aceste state ar putea avea elemente Coasiane semnificative (reglementarea informală). Astfel am considerat volumul investitiilor efectuate de firme in protectia mediului ca fii o proxi pentru aprecierea modului in care acestea percep politicile si instrumentele de mediu. Rezultatele noastre au evidenţiat câteva diferenţe importante vis-à-vis de pattern-ul ţărilor dezvoltate, cum ar fi un rol nesemnificativ al taxelor de mediu (element pigouvian), dar si pentru acţiunile colective (unul din elementele coesiene luate in considerare). Rezultatul obtinut pentru actiunile colective este explicabil deoarece este evident ca intr-o tara saraca prioritatea oamenilor este aceea de a-şi asigura traiul zilnic, problemele de mediu fiind pe plan secundar. S-au folosit date oferite de Institutul Naţional de Statistică.

Model econometric consideră patru determinanţi ai variabilei dependente si anume investitiile in protectia mediului: si anume caracteristicile firmelor, presiunile din piata, caracteristicile comunităţilor, precum şi Intensitatea regimului regulator.

PACE = f (PLANT, MARKET, COMMUNITY, REGULATORY)

Rezultatele obtinute utilizand modelul multilevel sunt prezentate in tabelul urmator

Se poate observa ca semnele variabilelor statistic semnificative sunt, în general, cele

aşteptate. Cu cat firmele sunt mai mari deci au o activitate de succes cu atat au o probabilitate mai mare de a adopta un comportament pro-activ fata de mediu. Presiune de piata din partea consumatorilor, investitorilor si a firmelor concurente, estimată de adoptarea ISO 14001 şi de listare la Bursa de Valori Bucureşti, are impact pozitiv si semnificativ. Influenta de grupurilor comunitare, exprimata ca proxi prin rata de şomaj şi numărul de organizaţiile non-guvernamentale de mediu, nu are un impact semnificativ statistic asupra comportamentului de mediu al firmelor. În general, în economiile de tranzitie de îngrijorare pentru mediul înconjurător nu este o prioritate de top pentru comunitate, care se confrunta cu probleme economice si financiare. Autorităţile publice care sunt preocupate de reglementare, mai precis de aplicarea legilor constitue un factor critic care influenţează deciziile firmelor de a lua o atitudine pro-activa fata de mediu. In schimb sistemul de taxe si subventii de mediu este departe de a fi unul optim, acesta nefiind un factor semnificativ in adoptarea unui comportament responsabil de mediu.

Detalii privind evaluarea empirica prezentata in aceasta sectiune se pot obtine prin consultarea anexei in care este prezentat articolul publicat de IZA sub numarul IZA DP No. 3787. Mentionez ca publicatia este indexata in baze de date internationale (IDEAS REPEC) avand o cotatie foarte buna.