Resursă educaţională deschisă

2.4. Dramatizarea și jocul de rol – metode de realizare a activităților de educare a limbajului

Copiii de grădiniță au o nevoie firească de jocuri de orice fel, iar noi, educatoarele, trebuie să le oferim cât mai multe posibilități de afirmare în acest sens. Copiii au nevoie de situații diversificate și interesante de acțiune, au nevoie de situații de comunicare, jocuri care să le dezvolte imaginația, autoaprecierea în caz de reușită, stima de sine, gîndirea și să le ofere echilibrul interior.

Lumea poveștilor este pentru copii o teorie imaginară, dar și reală, plină de farmec. De aceea aceștia se angajează cu entuziasm în realizarea dramatizărilor și jocurilor de rol cu subiecte din povești și basme. Dificultatea dramatizărilor va fi adaptată posibilităților psihofizice ale copiilor. Aplicarea acestei metode este susținută de lectura poveștii, fiind urmată de metoda convorbirii sub formă de dialog. Astfel, la grupa mică vor fi alese povești cu texte repetitive, ușor de reprodus și de interpretat precum: „Căsuța din oală”, „Cei trei purceluși”.

Pentru grupa mijlocie textele vor avea un conținut mai complex, reprezentate de personaje cu comportamente stabile, care devin portrete față de care copilul își manifestă antipatia sau simpatia, din care își aleg modele etice sau față de care își exprimă respingerile: „Capra cu trei iezi”, „Punguța cu doi bani”, „Găinușa cea moțată”.

La grupa mare se pot realiza dramatizări după povești care vizează conflicte puternice, care să emoționeze: „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Cenușăreasa”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”. Analizând dramatizarea ca variantă a comunicării educaționale, putem afirma că aceasta însumează elemente ale comunicării verbale orale, elemente de comunicare nonverbală și de paralimbaj.

Jocurile didactice antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel, prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale. Jocul didactic „Capra cu trei iezi” solicită copiilor de la grupa mică să completeze propozițiile începute de educatoare cu fraze sau cuvinte potrivite pentru a le da un sens logic: „Mama capră a plecat...”; „După plecarea mamei a venit...”; „Iedul cel mic era...”

În cadrul exercițiilor de recitare expresivă a poeziilor sau fragmentelor în versuri din povești, copiii sunt impresionați de frumusețea și armonia limbii literare. Începând cu grupa mijlocie putem desfășura cu preșcolarii activități de receptare a conținutului unui text literar pentru a evidenția fluența, armonia și frumusețea frazei, după care îi putem provoca la discuții.

De exemplu, după lecturarea poveștii „Scufița Roșie” de Frații Grimm, avem posibilitatea de a lucra pe grupuri astfel: un grup de copii să redea într-o înlănțuire logică, pe fragmente, conținutul poveștii; un alt grup să descrie fapte ale eroilor îndrăgiți (Scufița Roșie, vânătorul, lupul); alți copii pot fi antrenați să adreseze întrebări legate de textul audiat; un grup poate să răspundă la întrebări. Procedând astfel, îi deprindem cu folosirea vorbirii dialogate. Interesul copiilor pentru expresivitatea cu mimică și gesturi îl trezim organizând concursuri de genul : „Cel mai bun recitator”, „Cel mai bun interpret”, „Cel mai bun actor”, „Carnavalul personajelor de poveste”.

Se pot organiza astfel de activități sub formă de concurs și cu preșcolarii de grupă mare, prin care să le cerem respectarea ritmului pauzelor, nuanțării vocii în timpul reproducerilor. Expresivitatea vorbirii copiilor este dată de intensitatea – puterea cu care sunt rostite sunetele, cuvintele sau propozițiile. Putem organiza astfel jocuri- exercițiu de tipul „Mai tare, mai încet”, în care copilul imită diverse sunete, silabe sau cuvinte cu intonație diferită, „Bate cum bat eu” – alternarea comenzilor – bătaia în tobă, rar-repede; „Vine și pleacă trenul” – copilul imită sunetul ”U”, care sugerează șuieratul trenului – cu variații de intensitate: crescendo când vine trenul, descrescendo când pleacă acesta.

În jocul „Cine intonează mai bine?” exprimăm împreună cu copiii aceeași propoziție, dându-i sensuri diferite prin schimbarea intonației, cu următoarele sensuri: afirmare, întrebare, îndoială, nesiguranță, dezacord, dezaprobare, entuziasm.

Putem desfășura jocuri în scopul formării deprinderii de a accentua o idee, un sentiment, o dorință, o opinie (în vorbirea adresativă și reproductivă). Pentru a evidenția nuanțarea și intensitatea vorbirii, putem pune accent pe fragmente de povești, de basme sau situații de joc pe care le desfășurăm sub forma jocurilor de creație sau a dramatizărilor. În jocul-exercițiu „Iedul cu trei capre”, un copil interpretează fragmentul în care iedul cheamă pe mama capră, mătușa capră, accentuând cuvintele prin care se exprimă răsfățul, lenea, nerăbdarea.

Jocul „Cine interpretează mai bine?” se desfășoară sub formă de concurs, câte doi copii fiind puși în situația de a interpreta fragmentul în care ursul se întâlnește cu vulpea și o roagă să îi dea și lui să mănânce pește, accentuând pe acele cuvinte care reliefează uimirea și rugămintea ursului și viclenia și zgârcenia vulpii.

Pentru realizarea pauzei putem selecta fragmente din poveștile cunoscute cu secvențe care necesită momente dramatice: momentele când mama vitregă află că Albă ca Zăpada trăiește după încercările nereușite; momentul întoarcerii caprei acasă și constatarea dezastrului provocat de lup, accentuând consternarea caprei. Aceste momente le folosim și pentru exersarea modificărilor fizionomiei pentru a exterioriza anumite sentimente sau gânduri, mimica, gestica.

În acest sens putem desfășura jocul „Cine exprimă mai bine?”, prin care urmărim redarea prin mimică a cât mai multor stări sufletești: mirare (Scufița Roșie); tristețe (Iepurașul din „Coliba iepurașului”); bucurie (piticii când o salvează pe Albă ca Zăpada; bunica și Scufița Roșie când le salvează vânătorul); durere (lupul în groapa de jar); spaima (iedul cel mare când a văzut lupul). Un gest sau o mișcare potrivită situației, o discretă schimbare a expresiei feței au darul de a stabili o legătură mai vie între emițător și receptor, de a asigura perceperea afectivă și conștientă a mesajului transmis.

Textul literar oferă admirabile clipe de audiere a unui fragment expresiv presărat cu figuri de stil care emoționează copilul. Prin intermediul jocurilor de rol și al dramatizărilor căutăm să desprindem mesajul etic și uman, faptele bune și cele rele și totodată oferim copiilor posibilitatea de a-și exercita vorbirea. Putem astfel să verificăm și să apreciem totodată capacitățile copiilor de a folosi cele mai potrivite mijloace de exprimare, de a reproduce dialogul dintre personaje și de a expune cursiv și logic un fragment din povestirile cunoscute.
2.5. Jocul de rol și dramatizarea – mijloace de asigurare a participării active și conștiente a preșcolarilor la propria formare

Formarea competențelor de comunicare ocupă un loc prioritar în grădiniță, limbajul fiind considerat o activitate permanentă de dezvoltare a gândirii, a proceselor intelectuale, în general a personalității copilului.

Jocul de rol constituie jocul cu cele mai multe valențe în dezvoltarea generală și, în special, în dezvoltarea limbajului copilului. Prin jocurile de rol copiii pot reprezenta întâmplările prin care au trecut sau ceea ce știu ei despre oameni și situații. Prin jocul de rol, copiii utilizează elementele pe care ei le-au înțeles în legătură cu evenimentele la care au fost martori sau la care au luat parte, ajungând astfel să înțeleagă semnificațiile lucrurilor și evenimentelor din jur.³⁰

Jocul de rol este considerat o artă magică a imitației și a prefacerii. În cadrul acestor jocuri, copilul reproduce fictiv o situație reală (personaje, fenomene, funcții, relații) într-un scenariu prestabilit. Beneficiile pe care astfel de activități le au în dezvoltarea copilului sunt nenumărate, dezvoltând abilitați importante și ajutându-l să înțeleagă o mulțime de concepte și idei pe care altfel cu greu și le-ar putea explica.

Această metodă folosită în grădiniță nu este doar o activitate distractivă pentru preșcolari, ci devine un instrument esențial al învățării. Copilul învață prin experiență, deoarece devine „actor” al vieții sociale și are ocazia să învețe lucruri noi, să își formeze convingeri și să înfrunte situații complicate, în care se vede nevoit să găsească soluții creative pentru a le depăși.

Prin acest tip de joc, copilul își explorează imaginația, dobândește noi elemente de limbaj și își dezvoltă vocabularul, își îmbogățește abilitățile sociale, conștientizează efectele sau consecințele unei acțiuni asupra altora. Totodată, prin implicarea activă în jocul de rol, preșcolarul capătă încredere în sine și în forțele proprii și găsește soluții creative la diverse probleme.

Cercetători în psihologia copilului au demonstrat că jocul de rol folosește și stimulează nu numai latura emoțională, limbajul sau abilitățile motorii, ci are un rol esențial în dezvoltarea inteligenței copilului. Alți cercetători sunt de părere că jocul de rol stimulează dezvoltarea timpurie a creierului, care reglează comportamentul copilului.

Jocurile de rol încep să prindă contur printre activitățile copilului încă de când este mic. Dorința de „a fi ca mami și ca tati”, care apare în mod natural, este un prim joc pe care cei mici îl pun în aplicare și din care învață foarte multe. Imitarea gătitului în bucătărie, a vorbitului la telefon, a spălatului îl face pe copil să înțeleagă mai bine comportamentul adulților și-l învață abilități care-l vor ajuta mai târziu.

Jocuri precum „de-a poștașul”, „de-a vânzătoarea”, „de-a pompierul”, „de-a cântăreața” sunt jocuri de rol în care copilul imită situații reale de viață sau personaje, pe care le reproduce imaginar. Punându-se în pielea unor personaje reale, el își explică anumite comportamente și acțiuni pe care le fac unele persoane pe care le întâlnește în viața reală. Se joacă „de-a doctorul” pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în cabinetul medicului, ce presupun consultațiile. Cu ajutorul jocului de rol, copilul poate scăpa de frica de medici sau de alte fobii sau temeri legate de anumite persoane sau situații sociale (circ, clovni, concerte).

Exemplificăm printr-un joc de creație „De-a călătoria cu trenul”. Prin acest joc mi-am propus ca obiective: exprimarea corectă din punct de vedere logic și gramatical; stimularea interesului pentru jocurile cu subiecte; cultivarea sociabilității și a relațiilor de prietenie între copii; spiritul de respect între partenerii de joc; formarea deprinderilor de comportare civilizată în timpul unei călătorii; folosirea formulelor de politețe.

La intrarea în sala de grupă, copiii sunt puși să observe cu atenție ce este în jurul lor și să spună ceea ce văd. Educatoarea le spune copiilor că se vor juca „De-a călătoria cu trenul”. Se face precizarea că vor face o călătorie într-o pădure unde se opresc să se joace, după care se întorc de unde au plecat. Dar ca să poată pleca, trebuie să conducă cineva trenul. Un copil se oferă să fie mecanicul de locomotivă. Apoi li se explică cum trebuie și unde trebuie să cumpere biletul de călătorie, de unde-și pot cumpăra reviste pe care le pot privi în timpul călătoriei.

Educatoarea va fi cea care va conduce acțiunea, va da indicațiile în fiecare etapă a activității. După cumpărarea biletelor, copiii se urcă în tren, iar mecanicul de locomotivă dă semnalul de plecare. În tren copiii spun poezii, ghicitori sau cântă. În pădure se organizează un joc vesel după care se vor întoarce în oraș. Pe măsură ce copiii cresc, jocul de rol se poate complica. Pentru jocul de rol „De-a trenul”³¹ sunt necesare stegulețe, cretă, cartoane pe care sunt notate denumiri de localități.

Conducătorul trenului împreună cu participanții fixează un traseu pe care va circula trenul. Din loc în loc se marchează cu creta „gările”, dându-li-se nume de orașe, în care vor fi așezați copiii „șefi de gară”, una-două cabine de „acari” și unul-doi „acari”, care au în mână un steguleț galben, cu ajutorul căruia vor indica schimbarea direcției trenului; un pod reprezentat de o scândură; un tunel, câțiva copii, față în față, ținându-se de mâini.

După fixarea traseului de desfășurare a jocului conducătorul de tren trece la împărțirea rolurilor pe copii. Unul va primi rolul „mecanic de locomotivă”, deci conducătorul trenului, în spatele lui se prinde de mijloc un alt copil, care va fi „locomotiva”, iar în spatele acestuia se vor prinde în șir ceilalți copii care vor reprezenta „vagoanele”. Se implică și conducătorul jocului care dă instrucțiuni fiecărui participant în legătură cu ce au de făcut sau de spus.

La semnalul de începere a jocului, „trenul” se pune în mișcare și pe parcursul traseului, în tactul mersului de tren, copiii merg și spun următoarele: șeful fiecărei gări, unde ajunge trenul, prin ridicarea unei palete verzi dă semnalul de plecare a trenului, după aceea – copilul din față – dă semnalul: „U-u-u!”; „locomotiva” reproduce sunetele „Puf, puf, te duc, te duc!”; ceilalți copii, „vagoanele”, spun: „Am plecat, am plecat!”. Acolo unde e cabina, „acarul” ridică stegulețul galben, indicând schimbarea direcției „trenului” și trecerea lui pe altă linie.

„Trenul” ajunge pe pod (care este marcat printr-o scândură așezată pe sol). Pe pod „trenul” își încetinește mersul și copiii merg în vârful picioarelor pe scândură, în timp ce „locomotiva” spune: „Vai ce greu, vai ce greu!”, iar vagoanele răspund: „Hei și ce, hei și ce!”. După depășirea podului, ritmul se accelerează din nou, iar copiii care sunt „locomotiva”, mecanicul și șefii de gară spun: „Vai ce căldură, vai ce căldură!”. Vagoanele îi contrazic: „Nouă nu ne pasă, nouă nu ne pasă!”. Trenul trebuie să străbată și un tunel (acesta este format din doi sau patru copii, care stau față în față cu brațele sus, ținându-se de mâini).

Prin tunel, trenul cere: „Mai încet, mai încet!”, iar după ce iese din tunel spune: „Am trecut, am trecut!”. Când trenul ajunge la destinație, „locomotiva” obosită, solicită: „Vreau să beau apă, vreau să beau apă!”, iar restul copiilor strigă bucuroși: „Am ajuns, am ajuns!”. Pentru continuarea jocului se face o distribuire a rolurilor.

Tehnicile de comunicare folosite în jocul de rol sunt utilizate cu dublu scop: pe de o parte simplist, antrenarea copiilor într-o comunicare directă coerentă și cu finalitate, exersând astfel competența specifică; pe de altă parte ajută la descoperirea unor particularități ale individului din perspectivă psihosocială, psihologică și psihopatologică (aspecte relaționale, adaptare/ integrare, inhibiții, tipologie de personalitate, blocaje, fobii). Prin transferul de personalitate presupus de jocul de rol se realizează o dezinhibare a subiectului, care lasă liberă comunicarea de idei, trăiri, frustrări, dorințe prin vocea personajului cu care se asociază deliberat.

Un joc de rol practicat la activitățile de educarea limbajului și mult îndrăgit de copiii preșcolari este „Eu și personajul meu preferat”. Copilul este pus în situația de a alege un personaj preferat dintr-o poveste sau dintr-un desen animat și de a intra în rolul lui. I se adresează o serie de întrebări:

• 
  Din ce poveste ai venit? Te rog să-mi spui trei calități pentru care te
  

admiră...

• 
  Cum ești îmbrăcat?
  
• 
  Ce lucruri interesante ai făcut? Ce fapte bune ai făcut? Ce fapte
  

rele? (ca personaj)

• 
  Cum o vezi pe... (copilul, ca personaj, pe colega lui din grupa de la
  

grădiniță)

• 
  Prin ce vă asemănați? (calități comune); Prin ce vă deosebiți?
  

(defecte comune)

• 
  Transmite-i un mesaj!
  

După ce se încheie acest joc, copilul poate fi întrebat ce impresie, senzație sau trăire a avut atunci când a interpretat rolul.

Preșcolarul este atras de astfel de jocuri, fie că acestea au subiecte din viața reală, fie că trebuie să intre în pielea unor personaje de basm sau de poveste. În activitățile de educarea limbajului, după expunerea unor povești și repovestirea lor, se poate trece la dramatizare, procedeu care poate fi folosit foarte timpuriu, chiar de la grupa mică. Pentru aceasta, trebuie alese scurte povestiri sau poezii, cu o linie narativă clar definită. În timpul prezentării acestora, copiii vor fi încurajați să întruchipeze un personaj sau altul, în momente foarte scurte. Pentru început, activitatea copiilor se poate limita la mimică.

Citind „Capra cu trei iezi”, de exemplu, educatoarea se oprește din când în când și întreabă: „Ia să vedem, cum arăta lupul? Fioros, nu-i așa?”; „Cum arătau iezișorii când a intrat lupul în casă? – Foarte speriați”; „Cum era capra când a văzut ce s-a întâmplat? –Foarte tristă”. După fiecare întrebare, educatoarea le cere copiilor să-i arate cum este când arăți fioros, speriat, trist, iar copiii se străduiesc să mimeze aceste sentimente. Procedeul contribuie la înțelegerea mai bună a textului, a ideii și a sentimentelor exprimate, menține treze interesul și motivația copiilor pentru poveste ori poezie și contribuie, de asemenea, la educarea expresivității lor faciale.

Un al doilea pas constă în a cere copiilor să execute acțiuni simple, asemenea personajelor din text: să sară precum iezișorii, să taie lemne pentru foc, să sape groapa. Următorul pas este introducerea unui scurt dialog suplimentar. Oprindu-se din citit, educatoarea întreabă: „Ia să vedem, lupul intră în casă și cum face?” – „Uuu!”, răspund copiii; „Dar iezii ce spun?” – „Mee, vai-vai!”, răspund copiii. După câteva repovestiri sau recitiri, copiii se vor oferi spontan să „joace” rolul iezilor, al caprei sau al lupului. De asemenea, ei pot extinde aceste deprinderi și asupra altor texte.

După însușirea conținutului poveștii sau poeziei, se pot realiza dramatizări propriu-zise. Rolurile nu se impun, ci sunt alese de copii. Totuși, va trebui să li se explice de la început că este normal ca fiecare copil să joace personaje diferite și nu pe același de fiecare dată; aceasta pentru a preveni eventualele conflicte atunci când aceiași copii vor dori să joace mereu aceleași roluri.³²

Dacă pregătirea pentru dramatizare poate fi făcută cu întreaga grupă, dramatizarea propriu-zisă este bine să fie realizată în grupuri. În fiecare zi, la activitățile liber alese, activitățile pe domenii experiențiale sau chiar în partea a patra a programului, la activitățile de recuperare, educatoarea se ocupă pentru realizarea propriu-zisă a dramatizării, de câte unul din aceste grupuri.

Asistă la împărțirea rolurilor, intervenind doar atunci când par să se ivească nemulțumiri, ajutând copiii să-și realizeze costumele (fâșii de hârtie, coifuri de ziar, bucăți de pânză ori haine vechi). Grupurile pot prezenta pe rând întregii clase propria lor versiune. Astfel se educă capacitatea de receptare și analiză a unui text dramatic.

Educatoarea trebuie să aibă grijă să nu transforme o activitate plăcută, bazată pe spontaneitate și motivație afectivă, într-una plicticoasă, tensionată, plină de indicații regizorale. Obiectivul principal al acestor dramatizări trebuie să fie educarea capacității copiilor de a-și exprima liber trăirile, ideile, chiar dacă o fac utilizând texte deja construite.

Preșcolarii pot pune în scenă povești clasice precum „Cenușăreasa”, „Albă ca Zăpada”, „Scufița Roșie”, „Punguța cu doi bani” sau poezii precum „Greierele și furnica” și pe lângă aceasta, ei pot fi provocați să reconstituie în manieră proprie anumite scene din povești sau finalul lor. Putem provoca preșcolarii să regândească anumite scene: de exemplu, pot fi întrebați ce ar fi făcut în locul Cenușăresei atunci când mama vitregă i-a interzis să meargă la bal. Ce ar fi făcut când a bătut ceasul de 12 noaptea și a trebuit să plece?

2.6. Mijloacele de învățământ – stimul pentru dezvoltarea comportamentului lingvistic activ

În afara relațiilor educaționale, la modelarea procesului instructiv-educativ un rol important îl au condițiile materiale ale procesului de învățământ din grădiniță. Un mediu cultural favorabil nu duce numai la formarea unor deprinderi intelectuale, ci stimulează, în același timp, sentimentele estetice ale copilului și duce la aprecierea și crearea frumosului ca valoare umană, perenă, unanim acceptată și la educarea laturii afective a copilului privit ca o entitate a universului căruia i se cere să se formeze în spațiul dreptății, democrației, toleranței.³³

În interiorul grădiniței este necesară existența unor arii de activitate specializate, bine organizate și dotate cu material bogat și diversificat, pentru a fi cât mai atractive pentru copii. Spațiul clasei va fi organizat pe arii de stimulare: „Bibliotecă”, „Știință”, „Artă”, „Jocuri de rol”, „Construcții”, care să favorizeze dezvoltarea și stimularea capacităților intelectuale ale preșcolarilor.

Zona jocurilor de creație, a jocurilor de rol, este una dintre cele mai îndrăgite de copii întrucât aici găsesc la îndemâna lor „Căsuța păpușii”, „Bucătăria păpușii”, diferite truse și un bogat și variat material pentru jocurile de rol: „De-a mama”, „De-a gospodina”, „De-a doctorul” etc. Mobilierul, vesela, tacâmurile, aragazul sunt toate cu dimensiuni pe măsura lor, ceea ce face ca implicarea copiilor în roluri să atingă cote maxime. Aici se născocesc diverse scenarii de joc, în funcție de ceea ce îi interesează.

Prin aceste jocuri li se formează o serie de deprinderi sociale, de cooperare, de comunicare, de înțelegere a relațiilor sociale. Paravanul cu perdele și măștile așezate la îndemâna copiilor le stimulează dorința de a fi ei înșiși actori, dramatizând diferite fragmente din poveștile sau basmele îndrăgite.

Dramatizarea, dincolo de bucuria în sine a jocului și de satisfacțiile imediate pe care le procură copiii, urmează să constituie pentru aceștia un exemplu pozitiv de înscenare, devenind necesară asigurarea condițiilor materiale necesare să-i sprijine reușita. De aceea dramatizările includ și preocupări privind decorul și costumația. La confecționarea decorului și a costumației îi putem implica și pe copii, demonstrându-și imaginația, simțul estetic și îndemânarea.

Pentru realizarea acestor forme de joc trebuie asigurat un spațiu larg ce va permite mișcarea liberă a copiilor și care să fie amenajat astfel încât să evoce atmosfera cerută de povestea sau basmul ales pentru înscenare. Acest cadru este pregătit în funcție de particularitatea textelor epice angajate. Nu trebuie să fie foarte încărcat deoarece decorarea excesivă poate obține efecte violente care copleșesc și perturbă copiii de la joc. Mult mai favorabilă cadrului de joc este folosirea unor elemente simple, directe, evocatoare.

Pentru dramatizarea poveștii „Capra cu trei iezi” se imaginează o odaie țărănească, având în centrul ei o măsuță joasă pe care se află un vas românesc și o farfurie de ceramică. În jurul ei trei scăunele la fel de scunde. Un scaun obișnuit și un ștergar întins pe perete completează imaginea camerei. Se renunță la obiecte precum copaia, hornul sub care se ascunde iedul.

Sunt povești la care este greu de înjghebat un decor potrivit, oricât l-am închipui de modest. La povestea „Căsuța din oală” nu poate fi vorba de improvizarea ad-hoc a ceva care să semene cu o oală de dimensiuni fantastice în care să intre personajele, totuși este necesar să se creeze un cadru adecvat de joc. El poate fi amenajat simplu, de pildă șase scăunele așezate în cerc imaginând ingeniosul adăpost. Interpreții le vor ocupa pe rând pe măsură ce devin colocatarii acesteia.

Este bine ca amenajarea sălii să se facă în absența copiilor, mizând pe efectul surpriză. Procedeul este eficace, înlesnind copiilor să intre în noua atmosferă mai ușor și să se angajeze de la sine în joc.Spațiul educațional trebuie ambientat cu grijă, astfel încât grădinița să fie o oază de educație, paradisul copilăriei în care copilul trăiește și își încarcă bateriile, în care copilul își constituie forța de angajare entuziastă în înțelegerea de scenarii de viață, situații diferite precum și în probleme și lucruri care se află în permanentă schimbare.