Revista presei din perspectiva de gen perioada: 1 Octombrie- noiembrie 2016


La 141 de ani de la nașterea Reginei Maria, Asociația Femeilor Universitare din România au omagiat-o la Curtea de Argeș



Yüklə 211,2 Kb.
səhifə8/13
tarix15.01.2019
ölçüsü211,2 Kb.
#96580
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

La 141 de ani de la nașterea Reginei Maria, Asociația Femeilor Universitare din România au omagiat-o la Curtea de Argeș

Rgnpress, 31 octombrie 2016


Sâmbătă, 29 octombrie 2016, ora 13,00, cu prilejul împlinirii a 141 de ani de la nașterea Reginei Maria, Asociația Femeilor Universitare din România - Filiala Regina Maria/Curtea de Argeș a depus un buchet de flori la mormântul Reginei Maria. Acțiunea, care a inclus și o ceremonie religioasă, s-a desfășurat în colaborare cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Părintele Calinic.

"Este un omagiu adus celei mai mari personalități feminine din istoria României, un omagiu adus Reginei care a fost Președinta de Onoare a Asociației Femeilor cu Diplomă Universitară din România, asociație înființată în anul 1925", a spus Elena Chiriță, Coordonatoarea Filialei AFU – Regina Maria.

În aceeași zi, membrele Filialei AFU – Regina Maria din Curtea de Argeș și o delegație a Asociației Femeilor Universitare din România au depus câte un buchet de flori și la mormintele Reginei Elisabeta și Reginei Ana.

Filiala AFU - Regina Maria este formată din femei absolvente de studii universitare, cu domiciliu în Curtea de Argeș, dar și din persoane cu domiciliu în București care au dorit în mod expres să facă parte din această Filială. Coordonatoarea AFU România - Filiala Regina Maria este dna Elena Chiriță, jurnalistă, scriitoare, soție de ambasador, o persoană cu multă experiență în diplomație publică și voluntariat în diferite asociații și fundații din țară și din străinătate.

Asociatia Femelior Universitare din România (AFU) a fost constituită în anul 1925, fiind a 4-a asociatie de acest fel din lume afiliată la International Federation of University Women (IFUW).Asociația a fost desființată în anul 1947, odată cu instaurarea regimului comunist în România, și reînființată în anul 1990.

În perioada în care Regina Maria a deținut titlul de Președintă de Onoare a Asociației, din 1925 și până în ultimii săi ani de viață, au fost inființate școli gratuite pentru fetele sărace, cămine pentru copii orfani și pentru bătrâni și au apărut ziare și reviste pentru femei. De asemenea, Asociația a cumparat 16 hectare de pământ pentru construirea Mausoleului Eroilor de la Mărășești, inaugurat în 1938. Numeroase alte acțiuni caritabile si culturale au fost organizate sub patronajul Reginei Maria.

Printre membrele de onoare ale AFU se află: Regina Maria a României (1875-1938), Regină României între anii 1914-1938; Acad. Ana Aslan (1897-1988), specialistă în gerontologie; Dr. Antoaneta Maria Ciochircă (1938-2006), prima femeie chirurg anatomo-patolog din România; Prof. Dr. Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920-2008), prima femeie neurochirurg din lume; Ing. Eliza Leonida Zamfirescu (1887-1973), prima femeie inginer din Europa; Ing. Stefania Mărăcineanu (1882-1944) a descoperit in anul 1924 radioactivitatea artificială; Maria Tănase (1913-1963), interpretă de muzică populară; Haricleea Hartulari Darclee (1860-1939), soprană; Eugenia Bassa Crâșmaru (n.1932) - artist plastic, scenograf ;

Grație statutului de Ambasador al Bunăivoinței, Elena Văcărescu, Anna de Noilles, Martha Bibescu și Alexandrina Hodos, au contribuit semnificativ la îmbunătățirea imaginei României la Liga Națiunilor Unite și, în același timp, s-a realizat și Mica Antantă a Femeilor din Balcani.

Primele femei universitare cu titlul de doctor din România, membre AFU: Sarmiza Bilcescu Alimăneşteanu, prima femeie doctor în drept din lume; Maria Crătunescu-Cuţarida, prima femeie doctor în medicină din Europa în iunie 1884; Cecilia Cuţescu Stork, prima femeie profesor universitar într-o Academie de Artă din Europa; Eliza Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa, cu studii în Germania.

Scopul asociatiei - AFU România este educarea tinerei generații în spiritul respectului față de normele morale, valorile creştine, culturale și de tradițiile poporului român și ale culturii universale și promovare continuă a unei campanii de conștientizare, informare și apărare, pe plan național și internațional a drepturilor femeilor cu diplomă universitară, precum și de constientizare a importanței sociale și profesionale a acestei categorii de populație.

Prin întreaga sa activitate, AFU –România militează pentru crearea unui standard de viață civilizată pentru toate femeile, indiferent de gradul de cultură, rasă, naționalitate, religie sau opțiune politică și încurajajează femeile să își pună în valoare cunoștințele și talentul, pentru a se implica în viața culturală, socială și spirituală, pe plan național și internațional.

Mila Kunis a scris o scrisoare despre sexismul de la Hollywood

Glamour, 3 noiembrie 2016


Mila Kunis, protagonista ediției de octombrie a revistei GLAMOUR, a scris o scrisoare în care a deschis un subiect foarte delicat: sexismul la Hollywood.

Actrița a scris pe aplusk, site-ul soțului ei, Ashton Kutcher, și a povestit despre momentul în care un producător i-a spus: “nu vei mai lucra în acest oraș niciodată”, asta după ce a refuzat să pozeze semi-nud într-o revistă pentru a promova un film.

“Eram roșie de nervi, m-am simțit privită ca un obiect și pentru prima oară în carieră am spus nu. Și ghici ce? Lumea nu s-a sfârșit. Filmul a făcut o mulțime de bani și eu am lucrat în acel oraș iar și iar și iar”, a spus actrița. “Ceea ce producătorul nu ar putea realiza niciodată este că a spus cu voce tare fiecare frică pe care o are atunci când se confruntă cu o prejudecată de gen la locul de muncă.”

“Suntem condiționați să credem că, dacă ne vom exprima opinia, viețile noastre vor fi amenințate, că toate astea vor duce încet încet la demiterea noastră. (…) Ne compromitem integritatea de dragul de a ne menține status quo-ul și să sperăm ca va veni o schimbare.”

În 2014, Mila Kunis și-a creat propria companie, Orchard Farm Production. La un moment dat a avut un pitch cu un producător de sex masculin pe tema marginalizării, iar într-un email referitor la pitch a primit acest răspuns: Și Mila este un mega star. Una dintre cele mai mari actrițe de la Hollywood și în curând, soția lui Ashton și mama unui copil!”

De atunci, actrița a spus că și-a retras compania din proiect. “Mi-a redus valoarea la nimic altceva decât relația mea cu un om de succes și capacitatea mea de a avea copii. Mi-a ignorat (mie și echipei mele) creația și contribuțiile logistice ale proiectului.”

Întreaga scrisoare este de citit aici. http://aplus.com/a/mila-kunis-sexism-gender-bias-workplace-producer?rel=homepage


Yüklə 211,2 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin