Dw.com, 1 noiembrie 2016
Insulte, batai, teroare psihica - cand violenta domestica devine insuportabila, multe femei se adreseaza centrelor care le ofera temporar adapost. Spatiul si resursele de care dispun acestea este mult prea redus.
O casa situata intr-un cartier linistit din Berlin, o casa aparent obisnuita. Este insa un centru pentru femei victime ale violentei domestice. Melissa L. (numele a fost modificat) si-a gasit aici adapost, dupa o lunga odisee. Povestea ei o aflam de la Heike Ritterbusch, o angajata a centrului pentru femei abuzate din Berlin. Luni de zile a incercat Melissa sa scape de sotul ei violent. Din tara de origine, pe care nu o vom divulga pentru a nu periclita viata femeii, Melissa a fugit in Marea Britanie, de unde a ajuns apoi in Spania, Franta, Italia si, in final, in Germania.
Sotul ei a reusit de fiecare data sa-i dea de urma si violentele au continuat. Aici, in aceasta casa din Berlin, Melissa si micuta ei fiica sunt pentru prima data in siguranta. Dar, ne spune Heike Ritterbusch, femeii ii merge foarte prost - fizic si psihic. Adresa casei administrate de asociatia „Cocon“ ramane secreta. Daca o femeie se adreseaza asociatiei, cerand ajutor si protectie, este rugata sa vina la o adresa oarecare, de unde ajunge abia dupa aceea in centrul pentru femei abuzate. Femeile care ajung aici au avut de indurat adesea luni daca nu chiar ani batai si teroare psihica, de cele mai multe ori din partea sotilor. Anonimitatea locului le ofera un plus de protectie.
O decizie decisiva
Melissa L. are la dispozitie o camaruta mica, dotata cu strictul necesar: pat, dulap, o comoda si o masa. Baia si bucataria sunt la comun. 53 de femei si copii isi pot gasi adapost in casa asociatiei „Cocon“. Pe an, numarul lor ajunge la 250. Majoritatea raman intre o zi si trei luni aici. Apoi, fie se intorc acasa, pentru ca nu au inca puterea sau curajul sa porneasca pe un alt drum, fie isi cladesc o noua existenta cu ajutorul sprijinului si muncii de consiliere oferite de cele 15 angajate ale „Cocon“.
Un centru pentru femei abuzate
Casele pentru femei abuzate exista in Germania deja de 40 de ani. Prima a fost inaugurata intr-o vila din Berlin Wannsee, pe 1 noiembrie 1976. La cateva saptamani a urmat al doilea astfel de centru la Köln. Au fost rezultatul miscarii feministe si a unei acerbe lupte pentru finantare. Multe din casele pentru femei deschise in diferite orase germane si-au inceput activitatea chiar fara finantare, din initiative private. Administratiile oraselor au opus adesea rezistenta, caci, in opinia lor, violenta domestica nu exista. Iata de ce in primii ani principala sarcina a feministelor a fost aceea de a atrage atentia asupra acestui fenomen.
Greutati si patru decenii mai tarziu
Si dupa 40 de ani, organzatiile si asociatiile care administreaza centrele pentru femei se lupta din rasputeri pentru a obtine fondurile necesare. Doar landul federal Schleswig-Holstein dispune de o lege speciala in acest sens, in toate celelalte landuri existand reglementari diferite de la un oras la altul. Dar indiferent de aceasta, cele 352 de centre pentru femei abuzate din Germania sunt in totalitate subfinantate, angajatii acestora fiind platiti sub limita tarifara din alte institutii.
In plus, violenta domestica a ramas un tabu in societate. Potrivit unui studiu al Comisiei UE, fiecare a treia femeie intre 16 si 85 de ani din Europa a fost, cel putin o data in viata, victima acestui tip de violenta. In Germania e vorba de fiecare a patra femeie. 42% dintre acestea sufera daune fizice, documentate medical. Aprox. 20.000 de femei cauta, anual, adapost in astfel de centre de protectie. Cam acelasi numar de femei nu au sansa de a gasi un loc, din cauza capacitatii reduse din camine. Nu se cunoaste cifra exacta a femeilor victime ale violentei domestice, dar aceasta trebuie sa fie foarte mare.
Refugiu pentru femei abuzate
Refugiu pentru femei abuzate (Berlin)
Comisia Europeana recomanda asigurarea unui loc intr-un centru pentru femei abuzate la fiecare a 7.500-a locuitoare. In Germania, doar Bremen atinge aceasta cota, iar la nivel european diferentele sunt si mai mari. In Balcani, de pilda, exista foarte putine centre pentru femei, in timp ce in Olanda acestea raspund unor standarde ridicate de securitate.
Teroare in Africa. Zeci de femei salvate de cruzimea gruparii Boko Haram au fost violate de oficiali ai guvernului Nigeriei Protv, 6 noiembrie 2016
Oficiali din Nigeria au declansat o investigatie pentru a verifica daca sunt adevarate acuzatiile potrivit carora reprezentanti ai Guvernului ar fi violat si abuzat sexual de tinere si femei care au supravietuit violentelor comise de Boko Haram.
Potrivit CNN, aceasta masura vine la scurt timp dupa ce organizatia Human Rights Watch a publicat un raport in care se afla declaratii ale femeilor si tinerelor care au suferit din cauza cruzimilor oficialilor guvernamentali din Nigeria.
Victimele sustin ca au fost violate sau abuzate sexual de catre lideri ai taberelor de refugiati, de catre membri ai gruparilor paramilitare, politisti si soldati la taberele din capitala statului Borno State, Maiduguri.
Aceste tabere au fost construite pentru a oferi ajutor refugiatilor veniti din nord-estul Nigeriei, care si-au parasit locuintele din cauza conflictelor armate.
Inspectorul general al Politiei Nigeriene, Ibrahim Idris, a ordonat formarea unei echipe care sa investigheze aceste acuzatii.
Unele dintre victime au scapat din captivitatea in care au fost tinute de gruparea terorista Boko Haram, dupa care au nimerit in ghearele celor din taberele nigeriene - se arata in raportul organizatiei pentru apararea drepturilor omului. Iar multe dintre acestea au ramas insarcinate, in urma abuzurilor sexuale.
De asemenea, unele dintre victime au fost drogate inainte sa fie supuse violentelor sexuale. In total, este vorba despre 43 de astfel de cazuri.
In comunicatul politiei Nigeriene se arata ca au fost dispuse masuri sporite de securitate la taberele de refgiati si se afirma faptul ca orice incalcare a legilor in vigoare de catre indivizi sau grupuri organizate vor fi sanctionate conform prevederilor legale.
La randul sau, guvernatorului Statului Borno, Kashim Shettima, a declarat ca va cere fortelor de politie sa aduca ofiteri sub acoperire, femei si barbati, care sa se infiltreze in aceste tabere.
"Intr-adevar, este trist si foarte trist ca aceste tabere pentru refugiati au devenit scena unor povesti ingrozitoare despre sclavie sexuala, retele de prostitutie, trafic de droguri si alte vicii sociale. Hartuirea sexuala a femeilor din aceste tabere arata ca exista o situatie disperata. Nimeni dintre noi nu ar sta cu bratele incrucisate daca ar fi vorba despre fiica sa sau daca ar fi victima unei hartuiri sexuale, asa ca trebuie sa actionam imediat", - a declarat el.
Boko Haram este considerat cea mai periculoasa grupare terorista din lume. Membrii sai au lansat atacuri asupra Nigeriei in urma cu cativa ani. Peste 20.000 de oameni au fost ucisi din 2009 cand a inceput teroarea si pana astazi, iar aproximativ 2,5 milioane de persoane si-au parasit locuintele.
Boko Haram, care in dialectul local inseamna "educatia occidentala este un pacat", vrea sa instaureze o forma severa a legii Sharia in Nigeria
Femeile parlamentar din întreaga lume se confruntă cu discriminări sexuale, hărţuiri şi violenţe Monitorul de galati, 2 noiembrie 2016
Femeile parlamentar din toate regiunile lumii se confruntă cu discriminări sexuale, hărţuiri şi violenţe din partea aleşilor bărbaţi şi sunt tot mai mult luate drept ţinte de campanii de umilire online, relevă un raport citat de Reuters. Primul studiu asupra acestei chestiuni, realizat de Uniunea Interparlamentară (UIP), vine după mai multe scandaluri din Franţa şi din alte ţări în care femeile au denunţat abuzurile de pe coridoarele puterii. Cazurile de violenţă sexistă şi de agresiune împotriva femeilor parlamentar sunt 'reale şi răspândite', se arată în raport. Concluziile sugerează că "fenomenul nu cunoaşte graniţe şi există, în grade diferite, în fiecare ţară, afectând un număr semnificativ de femei parlamentar". Rezultatele se bazează pe date oferite de 55 de femei parlamentar de toate vârstele care au fost selectate din 39 de ţări din cinci regiuni. Patru din cinci femei au spus că au fost supuse unor comportamente ostile care le-au afectat psihologic sau le-au indus teamă. 44,4% au afirmat că au primit ameninţări cu moartea, cu violul, cu bătaia sau cu răpirea în timpul mandatelor. "Respondentele au spus că majoritatea acestor acte au fost comise de colegii lor bărbaţi — din cadrul opoziţiei sau chiar din cadrul propriilor partide", se arată în sondaj. Faptul de a avea sub 40 de ani sau de a aparţine opoziţiei sau unui grup minoritar 'reprezintă un factor agravant' care pune femeile în pericol, conform acestui studiu al UIP, organism cu sediul la Geneva şi care leagă 171 de parlamente naţionale. IPU le cere parlamentarilor — deopotrivă femei şi bărbaţi — să denunţe astfel de comportamente şi face apel la introducerea de coduri de conduită şi de proceduri pentru a depune plângere. Femeile reprezintă 22,8% din cei circa 46.000 de parlamentari din întreaga lume. "Raportul este un semnal de alarmă. Este primul de felul său. Am intervievat membre ale parlamentelor, pentru a avea perspectivele lor persoane, din experienţa lor proprie", a declarat secretarul general al IPU, Martin Chungong, într-un briefing de presă. "Analizăm cum putem ajuta pentru a rezolva unele dintre aceste chestiuni, pentru că ele sunt de fapt un obstacol în calea implicării femeilor în politică", a spus el. Femeile parlamentar se confruntă cu gesturi ostile şi acte de violenţă sexistă în birourile parlamentare sau la întâlnirile politice, precum şi, mai nou, pe reţelele de socializare, se mai arată în raport.
Local Rolul femeii în societatea contemporană, tema conferinței Organizației de femei social-democrate Dej Somesanul, 3 noiembrie 2016
Sala Mare a Primăriei Dej a găzduit azi o conferință cu tema ”Femeia în societatea contemporană”, organizată de OFSD, la inițiativa viceprimarului Dejului, Teodora Muncelean, care este și președinte al Organizației de Femei Social-Democrate Dej.
Invitatul principal al conferinței a fost Prof. Univ. Dr. Daniel David, de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, care a vorbit în fața asistenței numeroase despre descentralizarea puterilor în stat, aplicarea principiilor echității și meritocrației, individualism și valori tradiționale, dar și diferențele dintre România și alte țări europene în privința aplicării acestor principii.
Acesta a vrut să evidențieze importanța unor conferințe și evenimente de acest gen, care să aducă în atenție aceste aspecte, astfel încât, în timp, oamenii să conștientizeze faptul că dacă nu au femei în organismele de decizie acest fapt duce la funcționarea incorectă a acelor organisme, prin nereprezentarea tuturor genurilor în deciziile luate.
”Schimbarea se poate întâmpla nu în 20 de ani, se poate întâmpla într-un ciclu sau în două cicluri politice. E nevoie de schimbări majore pe latura Ministerului Educației și a Culturii, în primulo rând, prin politici publice foarte clare și țintite spre aceste valori: individ autonom, descentralizarea puterii și dezvoltarea încrederii unora în ceilalți. România nu stă bine în acest moment în ceea ce privește egalitatea și inechitatea de gen. Paradigma psiho-culturală în acest moment nu este încurajatoare, dar pe termen mediu și lung eu cred că este speranță, uitându-ne la profilul tinerei generații și uitându-ne la presiunea care vine din spațiul vestic.
Deci dacă și dumneavoastră ați fi mai hotărâte, mai active, schimbarea se poate întâmpla repede. Deci nu stăm bine, dar este speranță și speranța vine atât din interior, tânăra generație are alt profil, cât și din exterior prin presiunea instituțiilor europene și nord-atlantice. Așa că ar trebui ca și noi să fim mai activi azi un pic, ca schimbarea să nu se întâmple în 20 de ani, ci cel mult 8 ani, sau chiar 4-5 ani”, a spus în încheierea discursului său Daniel David.
Un activ susținător al Organizației de femei a PSD Dej și a implicării femeii în politică, deputatul Cornel Itu a ținut să sublinieze în fața celor prezenți că cel puțin la Dej cotele de gen și reprezentarea partidului în administrația publică prin femei sunt respectate, subliniind faptul că PSD are la Dej o femeie în funcția de viceprimar, dar și consilieri locali femei, extrem de active în viața publică.
”Am dus întotdeauna o politică, împreună cu domnul primar Costan Morar, de a promova femeile. Consider că sunt foarte deosebite în politică, sunt mult mai atașate, aduc o normalitate un fair-play și un bun simț deosebit. Am mizat pe aceste calități, pentru că în politică trebuie să vă faceți loc și SĂ VĂ FACEM loc”, a transmis deputatul Cornel Itu femeilor social-democrate prezente la conferință.
De asemenea, primarul Costan Morar a ținut să puncteze importanța femeii în viața cotidiană, dar și în organismele de conducere la nivelul administrației publice.
”Discutăm despre femeia-mamă, femeia-soție, femeia-fiică, femeia care este tot timpul în viața noastră de zi cu zi. Până acum, nu demult, femeia era considerată cea care trebuie să aibă grijă de familie și de problemele casnice. Iată că femeia de astăzi poate fi un bun profesionist, femeia-medic, femeia-profesor, femeia din administrație și nu în ultimul rând femeia din zona politică. Aceste lucruri se întâmplă la noi, atât la nivelul comunității locale, cât și la nivel național. Sigur că trebuie să spargem aceste bariere, nu prin vorbe, ci prin fapte. Eu chiar am propus în acest an ca din zona noastră să fie pe locurile eligibile o femeie. Nu s-a întâmplat acest lucru la Camera Deputaților, dar cu siguranță poate pentru 4 ani se va întâmpla. Deci iată de ce trebuie să avem puterea să credem în credem în femei și să concretizăm acest crez al nostru și în fapte”, a declarat primarul Costan Morar.
La finalul conferinței a luat cuvântul mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean, consilier județean din partea PSD Cluj și președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Cluj. Aceasta a făcut un scurt istoric al implicării femeii în viața politică din zona europeană, spunând că încă România nu a ajuns la nivelul la care sunt alte țări europene în ceea ce privește reprezentativitate femeilor în actul de guvernământ și în administrația publică. Președintele OFSD Cluj, consideră că este rușinos faptul că nici în acest an organizația politică din care face parte nu a propus femei pe locurile eligibile la alegerile parlamentare, însă are și ea speranța că acest lucru se va repara pe viitor, cum speră ca partidele politice din România, printre care și PSD, care și-au asumat prin statut cotele de gen să le și pună în practică și să nu le considere, ca și până acum, doar ca niște recomandări și nu ca norme imperative. De asemenea, Laura Elena Pop Chiorean este de părere că ar trebui chiar introduse unele sancțiuni pentru formațiunile politice care promit cotele de gen însă nu le respectă.
SPORT Echipa masculină de fotbal a Universităţii Harvard a fost suspendată din campionat după ce jucătorii au făcut comentarii sexuale cu privire la omoloagele lor Adevarul, 4 noiembie 2016
Echipa masculină de fotbal a Universităţii Harvard a fost suspendată din Liga colegiilor din Nordul Statelor Unite după ce jucătorii au realizat un top al celor mai atractive jucătoare din echipa feminină, făcând comentarii de natură sexuală, arată BBC.
Potrivit unui document descoperit de ziarul studenţilor de la Harvard, jucătorii din echipa masculină de fotbal îşi transmiteau unul altuia poze cu omoloagele lor, cotându-le atractivitatea de la 1 la 10 argumentând deciziile lor. De asemenea, aceştia notau şi ce poziţie sexuală credeau ei că preferă femeile în cauză.
Conducerea Universităţii a catalogat comportamentul ca fiind îngrozitor şi a suspendat echipa, care se află în acest moment pe primul loc în Ivy League.
Decizia de a anula sezonul este serioasă, dar ţinând cont de circumstanţe este o consecinţă care reflectă opinia Universităţii faţă de comportamentul echipei. Un astfel de comportament nu are ce căuta la Harvard, unde respectul mutual este o valoare de bază a comunităţii”, a spus Drew Faust.
Monitorizare realizata de Chiriac Andreea, Asociatia PLURAL
Revizuire, promovare: Tudorina Mihai
www.ongen.ro
Dostları ilə paylaş: |