Revista presei din perspectiva de gen

Discriminarea femeilor din CEO, reclamată la Inspecţia Muncii

Pandurul, 9 martie 2015

Sindicaliştii de la Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) şi Federaţia Univers au informat Inspecţia Muncii asupra situaţiei din CE Oltenia, unde au primit primă de 8 martie doar o parte din salariatele din companie. Aproximativ 75% din salariatele din CEO nu au încasat prima de 100 de lei de 8 Martie pentru că nu fac parte din anumite sindicate. Federaţiile acuză conducerea CEO că “face presiuni asupra salariatelor, inclusiv prin mass-media, şantajându-le că, dacă vor să primească prima, trebuie să se înscrie în sindicatele agreate”.

http://www.pandurul.ro/Actualitate/2015-03-09/Discriminarea+femeilor+din+CEO,+reclamata+la+Inspectia+Muncii

INTERVIU Femeie-ofiţer pe front, în Afganistan. De la Şcoala de Muzică la artilerie

Adevărul, 05 martie 2015

De Ioana Nicolescu,

Oana Anton (27 de ani) a renunţat la vioară şi la pian pentru a urma Colegiul Militar şi Academia de Forţe Terestre. Locotenent de artilerie în Batalionul 2 de Infanterie Călugăreni, tânăra a participat, acum patru ani, la o misiune în Afganistan.

„Adevărul“ continuă seria de interviuri cu femei puternice care au spart tiparele tradiţionale. Pilot, soldat, chirurg, fotojurnalist de război, alpinist sau astrofizician la NASA. Meserii asociate tradiţional bărbaţilor în care, iată, excelează şi femei, contrar stereotipurilor din societate. Între Mărţişor şi 8 Martie, o perioadă dedicată îndeobşte sexului frumos, vă prezentăm o serie de interviuri în care aceste femei vă vor spune care sunt poveştile lor de viaţă, cât de misogină este societatea şi cum au reuşit să facă performanţă în „lumea“ bărbaţilor.

„Când am rostit jurământul la Academie, unde spui «jur solemn să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii», am simţit un fior, am conştientizat într-un fel că trebuie să-mi respect jurământul“. Aşa a început cariera de militar profesionist a clujencei Oana Anton (27 de ani), locotenent de artilerie în Batalionul 2 de Infanterie Călugăreni, care a luptat în Afganistan, acum patru ani. Nu sunt multe femei-soldat în armată, dar Oana spune că nu se fac diferenţe între femei şi bărbaţi. A fost a doua generaţie de fete admise la liceul militar şi, chiar dacă nu toţi băieţii mai mari le priveau prietenos, lumea militară s-a adaptat în scurt timp la schimbare.

„Adevărul“: Ce visaţi să vă faceţi când eraţi mică?

Oana Anton: Preşedinte. Preşedintele ţării. Mi se părea că pot să ajut lumea, să fac bine.

Cum aţi ajuns la liceul militar?

Până în clasa a VII-a am fost la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. La 14 ani mi-am dat seama că nu mi se potriveşte muzica şi că nu vreau să merg pe acest drum. Studiam vioară şi pian. Într-o zi am văzut la televizor un reportaj despre prima generaţie de fete la liceul militar. M-am interesat apoi şi am văzut că la Colegiul Militar din Alba Iulia este cea mai mare medie la admitere din zona Ardealului. Mi-am zis că ar fi foarte tare dacă reuşesc să intru şi eu aici, la ce medii mari de admitere au, şi m-am dus. Am intrat.

Nu a fost bruscă trecerea?

Mama e profesoară de muzică şi a zis, când eram mică, să încerc şi eu pe drumul acesta. A spus că e o profesie mai nobilă, mai delicată, dar eu am ales altceva.

Aţi ales exact opusul.

Nu pot să spun că profesia mea e foarte dură. Există nobleţe şi delicateţe şi în armată.

Ce a spus mama?

A fost încântată. A fost de acord, nouă ne-a plăcut foarte mult media de admitere, era foarte mare, şi uniforma e frumoasă, atrăgătoare. Când le-am văzut pe acele fete, nu mai mult de 10-15, câte intraseră la liceu, cum defilau în uniformă alături de băieţi, mi s-a părut ceva spectaculos.

Aveţi militari în familie?

Nu.

Admiterea la liceul militar a fost grea?

Am dat probe sportive şi probe psihologice la admitere şi am dat Mate şi Română la examenul de Capacitate. La probele sportive am avut emoţii, dar am zis că, şi dacă voi cădea în genunchi la alergare, mă voi târî până la linia de finiş.

Fizic, nu eraţi la fel de bine pregătită ca băieţii. Adaptarea a fost dură?

Nici nu aveam cum, venind de la un liceu de muzică. Mi-am asumat de la început şi nu mi s-a părut o discrepanţă aşa de mare faţă de mediul civil. Primul an a fost mai greu, în ceea ce priveşte adaptarea la mediul militar.

Elevii mai mari v-au primit cu rezerve? Cei care nu au avut fete în generaţia lor?

Erau unii mai reticenţi, nu li se părea normal că femeile schimbă ordinea, dar cred că părerile sunt împărţite, unii erau bucuroşi că în sfârşit erau şi fete la liceu. Fiind a doua generaţie de fete, deja se stabiliseră nişte reguli, nişte principii. Din ce îmi amintesc, comandanţii noştri nu făceau nicio discriminare. Noi, între colegi, poate ne mai certam, mai ziceam ceva, dar comandanţii, ofiţerii nu făceau nicio discriminare între băieţi şi fete. Chiar am fost surprinsă, mă aşteptam să ne lase puţin mai uşor fiind şi în liceu, dar nu s-a întâmplat.

Ce aţi făcut după liceu?

Am intrat la Academia Forţelor Terestre din Sibiu. Iniţial am fost tentată să mă duc la piloţi, dar nu au avut locuri. Nevoia de piloţi a Ministerului Apărării se stabileşte printr-un program de formare şi în anul respectiv nu aveau nevoie să formeze piloţi.

După Academie ce a urmat?

Un curs care presupune specializarea în arme - infanterie, artilerie, geniu, tancuri. Ca să vă fac o comparaţie cu mediul civil – să zicem că ai o întreprindere mare, unde e nevoie de mai multe departamente ca să funcţioneze, departamentul de resurse umane, departamentul de mentenanţă. Aşa e şi cu Forţele Terestre, sunt mai multe departamente. Unul e Infanteria, altul e Artileria şi tot aşa. Fiecare unitate e specializată pe specifiul unei categorii de arme. Spre exemplu, dacă vorbim de Artilerie, vorbim de o baterie de armament de artilerie, de tunuri, de obuziere, de aruncătoare de bombe, care execută foc, având ca misiune sprijinul infanteriei. Dacă vorbim de Geniu, vorbim de cei care fac tranşee. Fiecare are o părticică foarte bine stabilită aici.

Ce simbolizează emblema unităţii pe care o purtaţi pe mână?

Fiecare unitate are emblema ei şi fiecare are o simbolistică reprezentativă. Spre exemplu, noi suntem Batalionul 2 Călugăreni, numit astfel după celebra luptă. De aceea avem crucea treflată a lui Mihai Viteazul şi două spade de război. În Ministerul Apărării există o comisie de heraldică şi experţii de acolo aprobă emblemele acestea. Batalionul Călugăreni există în formula asta din 1993. Mai demult a existat sub forma Regimentului 2, care s-a transformat în Batalionul 2 Infanterie. A fost prima unitate încadrată cu soldaţi profesionişti.

Pe ce sunteţi specializată?

Când am terminat Academia, m-am specializat pe artilerie. În Academie ţi se prezintă toate în general, îţi faci o idee despre ceea ce înseamnă şi abia la terminarea Academiei îţi alegi o armă şi, în funcţie de asta, practic îţi alegi cariera. Eu am învăţat în detaliu toate categoriile de armament de artilerie pe care le avem în dotare şi am executat trageri cu trei categorii dintre ele.

Când v-aţi angajat în armată?

Contractul cu MApN îl semnăm încă din Academie.

Ce grad aveţi acum?

Locotenent, al doilea grad de ofiţer.

Ce aţi făcut după terminarea cursului?

Am venit aici, la Batalionul 2 Călugăreni, unde am fost repartizată. La un an şi ceva după ce am venit aici, am primit ordin pentru misiune în Afganistan, în iunie 2011. Aveam 23 de ani. Am stat şase luni, atât durează o misiune.

Cum a fost să primiţi un astfel de ordin?

Iniţial am avut emoţii. Mi-a fost frică la început. Am discutat cu colegii, mi-au spus despre ce este vorba, cum va fi. M-a încurajat o colegă mai mare care era deja acolo şi pe care am înlocuit-o, practic, la rotaţie. Mi-am zis că dacă poate ea, atunci o să pot şi eu. În Afganistan am fost comandantul plutonului de aruncătoare, la artilerie. Am tras să executăm focuri de iluminare în situaţia în care ni se cerea.

Aveaţi o echipă de bărbaţi pe care o conduceaţi?

Da, în jur de 18 băieţi, dar nu te gândeşti la asta acolo.

Mai erau femei?

Da, erau psihologi, medici şi o colegă care lucra la cercetare şi mergea cu patrula. De asemenea, mai erau şi câteva domnişoare la comandament şi domnişoare-soldat care ieşeau zilnic în patrulă.

Cum simţi presiunea psihică acolo, când ştii că eşti în teatru de război?

Ai o senzaţie de frică la început, dar te obişnuieşti. Nu poţi să stai şase luni să te tot gândeşti: “Dacă mi se întâmplă ceva?”. E foarte greu să-i explici cuiva care nu e în sistem. Mă tot uit la pozele astea (n.r. – fotografii cu soldaţi români în Afganistan, pe perete) şi încerc să le expun cumva în cuvinte.

Au fost situaţii-limită acolo?

Nu, am avut noroc, dar au fost unele momente mai tensionate. Spre exemplu, s-a întâmplat să explodeze bombe în apropiere de mine, au fost răniţi, dar nu a murit nimeni. Spre finalul misiunii, abia aşteptam să vin acasă. Am ajuns în ţară chiar în Ajunul Crăciunului. A fost o experienţă personală pentru fiecare dintre noi.

Curriculum vitae:

Nume: Oana Anton Vârstă: 27 de ani Grad: locotenent Studii: Colegiul Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Academia de Forţe Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, curs de pregătire în artilerie Misiune: şase luni în Afganistan

http://adevarul.ro/news/societate/interviu-femeie-ofiter-front-afganistan-Scoala-muzica-artilerie-1_54f74456448e03c0fd39f50f/index.html