Revista presei din perspectiva de gen

SOCIAL

Români uitați în Gaza

Digi tv 24, 18 iulie 2014

Armata israeliană a declanșat joi noapte ofensiva terestră în Gaza. Un bebeluș de cinci luni, trei adolescenți și alți 20 de palestinieni au murit în atacurile din cursul nopții.

Ministerul de Externe de la Bucureşti a evacuat, la începutul acestei săptămâni, 84 de cetăţeni români din Fâşia Gaza.

Sunt însă şi unii care au fost refuzaţi şi care aşteaptă, în continuare, în mijlocul coşmarului, să fie salvaţi de cineva. Printre ei, şi Mariana Ishlar. Femeia a cerut evacuarea pentru toată familia sa, care include cinci minori. I s-au oferit însă doar două locuri în avion, pentru ea şi fiul major.

„A început războiul, am cerut evacuare pentru toată familia. Ne-au cerut actele, au luat toate datele noastre şi, înainte să ne scoată, dimineaţa la ora 3 m-au sunat şi mi-au spus că nu suntem primiţi decât eu şi fiul meu”, a povestit telefonic, pentru Digi24, Mariana Ishlar. „Băiatul meu cel mai mare a plecat. Nu o să-l ţin aici în război. Dar eu unde să mă duc fără copii? Pot să ies fără copii? Este cineva care îşi lasă copiii în război şi pleacă?!”, spune românca.

Ea a precizat că a fost sunată de la Ambasadă, mai precis de la Consulatul României.

Românca are opt copii – cinci minori și trei majori. Întrebată ce explicații i s-au dat pentru faptul că nu au fost eliberate actele necesare pentru minori, femeia susține că i s-a spus că nu au acceptat autoritățile israeliene.

„Suntem acasă, dar suntem avertizaţi de autorităţile israeliene să părăsim casele. Astăzi am primit încă un avertisment, el al patrulea avertisment”, a povestit Mariana Ishlar. „Am vorbit cu doamna consul şi mi-a spus să aştept, să aştept că încearcă să ne scoată. Dar ce se întâmplă este inacceptabil. Cum să plec eu şi să îmi las copiii aici?”, a adăugat românca indignată.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Romani+uitati+in+Gaza

„Balaurul nevăzut cu 7 capete: Feţele discriminării urbane a femeilor” – de Iulia Sima

Feminism România, 15 iulie 2014

Ştiu… Străzile ne sunt familiare. Tot ce este în jurul nostru creează un decor obişnuit care nu ridică neaparat întrebări. Poate că uneori ne agasează traficul, poate griul din jur, dar nu ne punem prea multe întrebări în privinţa unor aspecte ce ni se par “obişnuite”. Mereu ne deplasăm grăbit şi deşi sunt lucruri care ne dor, ajungem să le acceptăm ca fiind un decor firesc.

Oraşul este de fapt, la rândul său, o oglindă a ideologiilor dominante ale societăţii. La tot pasul în Bucureşti poţi găsi semne ale discriminării pe care le suferă femeile în spaţiul public cât şi în spaţiul privat. Nu trebuie decât să îţi deschizi puţin capacităţile de observaţie. Sunt de fapt acele lucruri care ne agasează şi ne influenţează în fiecare zi, în mod sub-conştient, dar pe care nu prea ştim cum să le numim şi să le dăm expresie verbală. Sunt capetele acestui balaur cu 7 capete nevăzut, pe care il acceptăm tacit, în convieţuire, în ciuda răului pe care îl provoacă în vieţile noastre.

Bucureştiul este un oraş incomod pentru femei, în toate aspectele de zi cu zi ale vieţii urbane – de la hărţuirea stradală, la străzile greu accesibile în cazul unei deplasări cu un cărucior şi copii, sau imaginile publicitare imense care promovează obsesiv un standard al frumuseţii inaccesibile; de asemenea, corpurile femeilor sunt promovate ca o marfă în multe feluri în acest oraş şi totul se manifestă într-o acceptare oarbă…

BUCUREŞTIUL - O cultură urbană în care femeile şi nevoile lor specifice sunt refuzate

Mai mult decât atât, femeile sunt absente din cultura istorică a Capitalei şi dacă ai puţină atenţie, poţi să descifrezi limbajul "balaurului": Te-ai întrebat vreodata de ce marile bulevarde din Bucureşti nu au nume de femei? Să fie oare adevărat că femeile nu există? Nu sunt importante sau poate n-au existat nici în trecut, în istorie!? De ce în arta urbană nu prea vezi reprezentări ale feminităţii? Uită-te în jurul tau… De fapt vezi în fiecare zi femei grăbite spre serviciu, femei care vând levănţică la metrou, mame, doici, bătrâne cochete sau bunici care îşi ţin nepoţii de mână, tinere în grupuleţe gălăgioase. Le vezi peste tot în jur. Sunt femei care prin existenţa lor scriu prezentul şi istoria iar ele au fost dintotdeauna, marcând în toate felurile, fară să le fie în vreun fel consemnată importanţa. Sub impactul ideologiei patriarhale dominante, oraşul le refuză femeilor, cu o obstinaţie balaurică, dreptul de a trăi în siguranţă şi comoditate şi de a fi considerate, la rândul lor, importante. Ideologia se manifestă în moduri subtile – aceasta este o cultură urbană în care femeile şi nevoile lor specifice sunt refuzate.

Se poate ca balaurul acesta nevăzut să se agite cu încăpăţânare, pacălindu-te şi spunandu-ţi că acestea sunt lucruri insignifiante, că sunt aspecte prea puţin importante şi că de fapt este vorba despre “normalitate”. Dar statutul reductiv al femeilor din cadrul societăţii şi pe care îl putem citi în trăsăturile oraşului, se manifestă la fiecare nivel al vieţii lor! Aşa cum sunt neînsemnate în acest oraş, la fel sunt neînsemnate la locurile de muncă, unde sunt plătite mai puţin pentru aceeaşi muncă pe care o fac barbaţii; tot aşa, domeniile îngrijirii - sănătate, educaţie, menaj - sunt dominate de femei şi în acelaşi timp sunt cele mai prost renumerate; pentru că femeile sunt menţinute în zona neimportanţei în spaţiul public, ele sunt neimportante şi în spaţiul privat – violenţa domestică este un asemenea efect. Pentru că femeile nu conteaza decât pentru corpurile lor în cultura urbană şi în tot spaţiul public, pare atât de firesc ca femeile, în toate mediile şi categoriile sociale unde îşi desfăşoară vieţile să fie tratate precum… obiecte sexuale. Hărţuirea ne afectează în fiecare zi. Frica de a fi singure pe stradă este precum o povara invizibilă, dar familiară, ce o purtam la fiecare pas in acceptul tacit al societăţii.

Da, în oraş trăieşte un balaur perfid, urât mirositor, oribil, cu cel puţin 7 capete şi pe care, dacă am începe să îl vedem, am reuşi să îl anihilăm, ca să provocăm schimbări pozitive, în vieţile a sute de mii de femei de toate vârstele.

O scurtă plimbare în Bucureşti, o schiţă de portret pentru discriminare

Nu trebuie să faci decât câţiva paşi pentru a te lovi de discriminare.

În centru, la Unirea, doi bărbaţi cară în spate trupul obiectificat al unei femei, făcând reclamă la videochat! Trăim într un oraş unde trupurile femeilor sunt privite precum o marfă.

Cu imaginea feminităţii în varianta obiectificată şi patriarhala, ne întâlnim şi în multe alte ipostaze. De exemplu:

Dacă mai mergem puţin şi ni se face foame... această firmă de livrat Pizza pretinde că ne poate veni în ajutor. Evident, conceptul lor de a comunica si promova produsul se foloseşte de corpul "femeii obiect". Desigur, astfel de reclame apar la tot pasul, comunicând în fapt, despre un mod dominant de a gândi.

Ca orice ideologie care se respectă, desigur, avem şi steaguri care simbolizează mesajul sexist al firmei de livrat Pizza:

Credeţi poate că în ceea ce priveşte această imagine, publicitarii au fost mai atenţi la dimensiunea de gen. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. "Imaginea autorităţii" este una masculină. Un bărbat în vârstă trasează anumite indicaţii unei femei tinere. Vocea cunoaşterii îi aparţine deci bărbatului, în timp ce femeia ascultă docilă - acelaşi şablon.

Vă vorbeam despre manifestarea aproape imperceptibilă a discriminării. În imaginea aceasta atât de cunoscută, vedem chiar acelaşi scenariu pe care îl regăsim şi în reclama de mai sus, doar că protagoniştii sunt la vârstă şcolară. Încă de mici, copiii află că bărbatul este cel care arată "calea" unei fiinţe docile, fragile, neexperimentate - femeia:

Cumva în aceeaşi notă, această statuie din parcul Icoanei spune la rândul său un discurs elocvent despre discriminare:

Monumentul lui George C. Cantacuzino.

Iata modurile subtile prin care cultura urbana perpetuaza statutul umil al femeilor, intr-o societate patriarhală. Ea, o anonimă, privind admirativ portretul ronde-bosse al bărbatului considerat reper în cultura istorică a oraşului, o "figură - simbol" a prezenţei bărbatului în spaţiul public, prin realizările sale demne de a fi consemnate iată, în stil neoclasic. Statuia a fost realizată în 1904 de către Ernest Henri Dubois. Suntem în anul 2014. Nu-i aşa că acest tip de a consemna istoria merită o corecţie?! Nu-i aşa că femeile trebuie să îşi câştige locul şi rolul lor în cultura acestui oraş? Că femeile merită reprezentări non-discriminatorii?

Nu, acest tip de a vedea femeia nu este o întâmplare. Aceasta este Statuia neo-clasică a lui Vasile Lascăr, aflată pe strada cu acelaşi nume.

Aceeaşi viziune minimală cu privire la importanţa femeilor persistă, ba mai mult, chiar în spaţiul universitar. La Universitate avem un banner uriaş care celebrează 150 de ani de istorie a Universităţii Bucureşti. Ei bine, din această istorie, din nou, femeile lipsesc!

*Iar mărturii ale unor femei din Bucureşti despre agresiuni strdale, arată cum se simt ele în acest oraş.

Nu-i aşa că în acest peisaj urban deloc prietenos, nu, nu prea e vreme de băut bere? Şi oricum, bererea e doar "pentru jupâni"!

Aceasta este doar o schiţă de portret pentru discriminarea de gen din spaţiul urban, dar cu ajutorul locuitorilor acestui oraş, putem să construim locuri publice în care discriminarea să fie recunoscută, amendată şi înlăturată!

http://feminism-romania.ro/discriminari-urbane/activitati-de-promovare/1205-balaurul-nevzut-cu-7-capete-feele-discriminrii-urbane-a-femeilor.html