Autorităţile iau măsuri din timp ca să evite inundaţiile. Primăriile, avertizate să cureţe râurile de deşeuri
Pe principiul că înţeleptul îşi face iarna car şi vara sanie, autorităţile se pregătesc de acum ca să evite inundaţiile ce pot apărea în perioadele ploioase anunţate de meteorologi. Administraţia Bazinală de Apă Crişuri le-a transmit edililor din Bihor că au obligaţia să cureţe albiile râurilor, mai ales în zona podurilor.
Potrivit specialiştilor Administraţiei Bazinale, în lunile următoare se anunţă precipitaţii pe zone extinse în tot bazinul hidrografic Crişuri. Din acest motiv, primăriile au fost avertizate că sunt obligate să amenajeze şi să întreţină şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale. În plus, conform legislaţiei în vigoare, periodic trebuie curăţate de lemne şi deşeuri albiile cursurilor de apă. În Bihor, astfel de acţiuni trebuie realizate mai ales pe afluenţii Barcăului, Crişului Negru şi Crişului Alb. „Neîntreţinerea şanţurilor şi a rigolelor de scurgere poate să ducă la blocaje care să genereze inundaţii. Este foarte importan ca, atât primăriile, cât şi cetăţenii, să conştientizeze necesitatea acţiunilor preventive pentru a evita pe cât posibil eventuale revărsări", a precizat, într-un comunicat, Dumitru Voloşeniuc, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri./ Digi 24 Oradea, http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Autoritatile+iau+masuri+din+timp+ca+sa+evite+inundatiile+Primari
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri atenţionează autorităţile locale şi cetăţenii să asigure secţiunile de scurgere a apelor
După zilele însorite şi călduroase de toamnă, în lunile următoare se anunţă precipitaţii pe zone extinse în tot bazinul hidrografic Crişuri. În acest sens, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri aminteşte tuturor primăriilor că, pe raza localităţilor, realizarea şi întreţinerea corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale, precum şi întreţinerea cursurilor de apă sunt măsuri obligatorii şi absolut necesare.
Conform legislaţiei în vigoare, primăriile trebuie sa organizeze periodic acţiuni pentru îndepărtarea materialului lemnos şi a deşeurilor din albiile cursurilor de apă, inclusiv de pe formaţiunile torenţiale şi mai ales din secţiunile de scurgere de la poduri şi podeţe. Astfel de acţiuni se impun în mod special pentru afluenţii Barcăului, Crişului Negru şi Crişului Alb. „Neîntreţinerea şanţurilor şi a rigolelor de scurgere poate să ducă la blocaje care să genereze inundaţii. Este foarte importan ca, atât primăriile, cât şi cetăţenii, să conştientizeze necesitatea acţiunilor preventive pentru a evita pe cât posibil eventuale revărsări. Toate aceste responsabilităţi sunt foarte bine sintetizate în Manualul Primarului, document care prezintă măsurile preventive, operative şi de reabilitare în situaţii de inundaţii sau de secetă hidrologică” a declarat Dumitru Voloşeniuc, director A.B.A Crişuri. Deşi, în bazinul hidrografic Crişuri, se constată o pondere scăzută a scurgerii apei în lunile de toamnă, astfel de acţiuni preventive sunt importante întrucât elimină posibilitatea unor blocaje artificiale pe cursurile de apă./ Citynews, http://bihor.citynews.ro/din-oras/administratia-bazinala-de-apa-crisuri-atentioneaza-autoritatile-locale-si-cetatenii-sa
Acva-laboratoare mobile prin HU-RO
Universităţile din Oradea şi Debrecen vor avea laboratoare mobile pentru analiza apelor din bazinul Crisurilor. Pe 1 mai s-a lansat proiectul «Dezvoltarea unui laborator mobil de investigare a mediului acvatic, cu scop educativ şi de cercetare, în macroregiunea Hajdú-Bihar/Bihor» derulat de Universităţile din Oradea (Facultatea de Ştiinţe) şi din Debrecen (Departamentul de Hidrobiologie).
Uniunea Europeană a alocat proiectului 801.130 de euro din care Universităţii din Oradea îi revin 407.570 euro.
Proiectul urmăreşte realizarea a câte un laborator mobil identic de fiecare parte a graniţei, dotat cu echipamente moderne de investigare a parametrilor fizico-chimici şi biologici ai apelor transfrontaliere din bazinul Crişurilor.
„Laboratorul va permite atât intervenţia rapidă în teren, pentru efectuarea de analize precise în ambele ţări partenere, cât şi obţinerea unor rezultate comparabile în urma investigaţiilor efectuate, datorită echipamentelor echivalente şi a mijloacelor de investigare similare utilizate de echipele de specialişti universitari. În prezent atât echipamentele utilizate în cele două ţări, cât şi standardele de lucru sunt diferite, astfel încât rezultatele analizelor efectuate de cele două părţi ale graniţei sunt doar parţial comparabile”, a explicat ieri Diana Cupşa, ca asistant manager de proiect.
Şi un manual comun
Prin proiect se va edita şi un manual de proceduri aferente investigaţiilor specifice, manual util şi pentru alţi specialişti în managementul apelor, pe lângă cei ai universităţilor din proiect.
Studenţii vor participa la investigaţiile în teren şi la cele din laborator, formându-şi deprinderea de a folosi aparate moderne de analiză.
„Importanţa proiectului decurge din necesitatea cunoaşterii calităţii apelor naturale în zona transfrontalieră, cât şi a posibilităţii de intervenţie rapidă în cazul producerii unor fenomene de poluare a apelor de suprafaţă”, a mai spus conf.univ. Diana Cupşa.
Până în luna martie se vor achiziţiona aparatura pentru laboratoarelor mobile, după se vor testa metodele de investigare şi se va elabora metodologia comună de cercetare şi manualul de proceduri comune./ Jurnal Bihorean, http://www.bihon.ro/acva-laboratoare-mobile-prin-hu-ro/1346637
Laboratoare mobile de investigare a apelor, realizate în cadrul unui proiect româno-ungar
Calitatea apelor transfrontaliere va fi cercetată şi supravegheată în cadrul unui proiect comun al Universităţii Oradea şi al Universităţii din Debreczen (Ungaria), care vor realiza câte un laborator mobil de investigare…
Calitatea apelor transfrontaliere va fi cercetată şi supravegheată în cadrul unui proiect comun al Universităţii Oradea şi al Universităţii din Debreczen (Ungaria), care vor realiza câte un laborator mobil de investigare a mediului acvatic, cu scop educativ şi de cercetare, în macroregiunea Hajdu-Bihar/Bihor, a anunţat miercuri conf. univ. dr. Diana Cupşa, asistent manager al proiectului.
Conform acesteia, atât echipamentele utilizate în cele două ţări, cât şi standardele de lucru sunt diferite, astfel încât rezultatele analizelor efectuate în cele două ţări sunt ‘doar parţial comparabile.’
‘Acest laborator va permite intervenţia rapidă în teren, pentru efectuarea de analize fizico-chimice şi biologice precise în cele două ţări partenere, mai cu seamă în cazul producerii unor fenomene de poluare a apelor de suprafaţă. Se urmăreşte standardizarea metodologiei de lucru a celor două echipe şi editarea unui manual de proceduri aferente investigaţiilor specifice, care va putea fi utilizat şi de alţi specialişti în managementul apelor, pe lângă cei ai universităţilor implicate în proiect’, a precizat Diana Cupşa.
Proiectul, cu un buget total de 801.133 euro, a demarat în data de 1 mai şi se va finaliza în 31 decembrie 2014./ Transilvania Reporter,
http://transilvaniareporter.ro/bihor/laboratoare-mobile-de-investigare-a-apelor-realizate-in-cadrul-unui-proiect-romano-ungar
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SOMEŞ-TISA
Spatiul deciziilor - Interviu dl. director D.Canta/ TVR3, TVR Cluj
Dostları ilə paylaş: |