Revista presei locale


Renaturarea râului Olăneşti va ţine cont şi de zona de protecţie acvifaunistică



Yüklə 0,73 Mb.
səhifə50/50
tarix07.05.2018
ölçüsü0,73 Mb.
#50263
1   ...   42   43   44   45   46   47   48   49   50

Renaturarea râului Olăneşti va ţine cont şi de zona de protecţie acvifaunistică


Miercuri, la sediul primăriei municipiului, a avut loc o discuţie preliminară în vederea stabilirii temei de proiectare pentru proiectul ”Renaturarea şi reamenajarea râului Olăneşti”, pe porţiunea pe care acesta străbate Râmnicul.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai Administraţiei de Apă Bazinală Olt, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, ai Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, ai Gărzii de Mediu şi ai Hidroelectrica SA, alături de specialişti din cadrul primăriei. Cu această ocazie, au fost clarificate mai multe aspecte legate de administrarea râului Olăneşti, de regimul de protecţie al râului şi al zonei naturale de la debuşarea în râul Olt – unde există o zonă de protecţie avifaunistică gestionată de un custode - sau de modalităţile de efectuare a curăţeniei albiei, a defrişărilor şi a decolmatărilor.

Totodată, s-a evidenţiat faptul că proiectul final trebuie să ţină cont de factori importanţi cum ar fi decolmatarea barajului de la Vlădeşti, apărarea malurilor existente şi faptul că la debuşarea în râul Olt, zona va fi într-o permanentă colmatare.

Ca etapă viitoare, departamentele din cadrul primăriei vor verifica limitele de proprietate în zonele vecine albiei, care ar putea fi afectate de acest proiect.



http://www.ramnic.ro/articole/renaturarea-rului-olanesti-va-tine-cont-si-de-zona-de-protectie-acvifaunistica-57690/2013-10-14

Alarmă pe bazinul mijlociu al Oltului


ISU Vâlcea admite: „Sistemul de avertizare electronic nu funcţionează pe porţiunea dintre barajul Vidra şi Râmnicu Vâlcea"

Aleşii din localităţile vâlcene s-au trezit urecheaţi serios de reprezentanţii ISU pe tema sistemului electronic de avertizare în cazul dezastrelor naturale. Speriaţi de seismul de 5,4 grade înregistrat în urmă cu o săptămâna în zona Vrancea, reprezentanţii pompierilor militari au trecut la verificări serioase la barajele de pe râurile Olt şi Lotru. „Sistemul electronic de avertizare nu funcţionează pe porţiunea dintre barajul Vidra şi Râmnicu Vâlcea. Verificaţi siteurile pe care le aveţi puse la dispoziţie şi curăţaţi-le. În acest moment sunt funcţionale doar sistemele de avertizare locale. În cazul distrugerii barajului Vidra, unda de şoc ar ajunge în mijlocul oraşului Râmnicu Vâlcea într-o oră şi patruzeci de minute, iar lama de apă ar avea o înălţime de 17 metri. În acest timp ar trebui să se treacă la evacuarea populaţiei", a avertizat colonelul Virgil Popa, şeful Centrului Operaţional din cadrul ISU Vâlcea. /Vocea Valcii,



http://www.voceavalcii.ro/2013101317646/alarma-

Voluntarii SGA Sibiu au adunat 3,6 tone de gunoaie


Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu a mobilizat 43 de voluntari pentru a participa la proiectul “Let’s Do It România” desfăşurat la sfârşitul lunii septembrie, acţiune care a însumat colectarea a 3,6 tone de gunoi. Voluntarii din partea SGA Sibiu au profitat de ziua de curăţenie naţională pentru a strânge deşeurile de pe malurile râului Cibin în zona aflată în aval de podul rutier de pe Şoseaua Alba Iulia şi  Piaţa Cibin. Tot cu această ocazie au fost curăţate râul Hârtibaciu, în intravilanul localităţilor Brădeni, Alţâna şi Agnita şi conturul lacului de acumulare Gura Râului./Tribuna

http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/voluntarii-sga-sibiu-au-adunat-36-tone-de-gunoaie-90655.html

Curăţenie generală la Galicea


300 de elevi şi profesori din Galicea au participat la sfârşitul săptămânii trecute la acţiunea “Ziua de Curăţenie la Galicea”, organizată de administraţia locală. Potrivit primarului comunei Galicea, la nivelul comunei s-au strâns din acţiunea celor 300 de elevi şi cadre didactice care s-au implicat câteva sute de kilograme de deşeuri. “Mulţumesc participanţilor, voluntari în această campanie, care au înţeles că avem nevoie de un mediu curat, iar prin astfel de activităţi putem sensibiliza şi populaţia pentru a păstra un mediu înconjurător curat. Mă bucur în special că elevii, viitorii cetăţeni ai comunei, demonstrează prin numărul mare al participanţilor că au înţeles importanţa acţiunii de curăţenie de la Galicea. Cu toţii, tineri şi vârstnici, trebuie să înţelegem că este nevoie de un mediu curat pentru viitor”, spune primarul Ion Năfliu. Administraţia locală a pus la dispoziţie saci şi mănuşi. Deşeurile au fost colectate selectiv pe categoriile reciclabil (plastic, ambalaje, PET-uri, metale) sau nereciclabil, urmând să fie sortate pe categoriile menţionate, în unităţi specializate. Mihaela Gogiu/Viata Valcii,

http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/48-prima-pagin/20079-curenie-general-la-galicea.html

Licitatie pentru administrarea azilului de batrâni din Râmnic


• Primaria a reziliat contractul cu Asociatia “Vasiliada”, care administra Centrul Rezidential pentru Persoane de Vârsta a Treia, ca urmare a neindeplinirii conditiilor contractuale

Mai multe dispozitii importante au fost luate sau comunicate de primarul Emilian Frâncu si de cei doi viceprimari ai Râmnicului cu ocazia sedintei operative de la inceputul acestei saptamâni. Printre ele se numara extinderea domeniului hartii electronice - lansata in lucru in urma cu o saptamâna - de la nivelul municipiului la cel al Zonei Metropolitane, structura care, in curând, se estimeaza ca va numara 19 membri. Aceasta harta electronica va prezenta nu doar terenurile disponibile pentru investitii din Zona Metropolitana Râmnicu Vâlcea, dar si principalele drumuri si atractii turistice. Alta dispozitie a vizat rezilierea contractului cu Asociatia ”Vasiliada” pentru administrarea Centrului Rezidential pentru Persoane de Vârsta a Treia ca urmare a neindeplinirii conditiilor contractuale din partea acestei asociatii si redactarea de urgenta a unui nou caiet de sarcini in vederea gasirii unui alt partener pentru gestionarea acestei structuri. Alte subiecte au vizat discutiile recente cu reprezentanti ai SC Hidroelectrica SA si ABA Olt pentru construirea de debarcadere cu zone de pescuit si de agrement pe cele doua lacuri de acumulare de pe teritoriul municipiului, crearea a patru accese auto in proprietati din portiunea recent asfaltata de DADP pe strada Uzinei sau montarea unor bancute pe faleza Oltului – zona blocurilor ANL. La rândul sau, viceprimarul Eduard Vârlan a cerut sa se creeze un parculet in zona Colonie Nuci, iar viceprimarul Gigi Matei a solicitat DADP sa faca marcajele rutiere necesare pe strazile de curând asfaltate./Monitorul,



http://www.monitoruldevalcea.ro/administratie/40405/

O şansă Dunării albastre!


În perioada 15-18 octombrie, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea şi Administraţia Parcului Naţional Buila Vânturariţa organizează o întâlnire între cel mai mic parc naţional din românia şi cea mai mare rezervaţie de Deltă din Europa, ocazie cu care reprezentanţi ai ”Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării” vor fi prezenţi în judeţul Vâlcea, mai exact în localităţile Horezu, Olăneşti-Cheia şi municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru a promova frumuseţile Deltei Dunării, dar şi pentru a vizita Parcul Naţional Buila Vânturariţa.
”Inspectorii DJST Vâlcea, împreună cu reprezentanţii Parcului, dar şi cu cei ai Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi-au propus să dezvolte ideea de ”Turism pentru tineret”, fapt pentru care se vor stabili trasee tematice, pentru tineri, încercând în acest fel să ajute generaţia care vine din urmă să înţeleagă importanţa convieţuirii într-un mediu sănătos şi curat. Partenerii din Deltă doresc totodată să promoveze frumuseţile locului şi să ajute tinerii şi populaţia de la munte să conştientizeze importanţa pe care o are Delta Dunării. Sperăm ca în acest fel să reuşim împreună să atragem tinerii către activităţi în aer liber, oferindu-le în acest fel alternativă la consumul de alcool, tutun si substanţe interzise, ca metodă a petrecerii timpului liber. Avem o ţară frumoasă, avem un judeţ frumos, aşa că sunt suficiente argumente pentru a determina tinerii să practice activităţi în aer liber”, a declarat Bogdan Marinescu, directorul Direcţiei Judeţeane pentru Sport şi Tineret Vâlcea./Curierul de Ramnic,

http://www.ramnic.ro/articole/o-sansa-dunarii-albastre-57772/2013-10-16

Organizaţia utilizatorilor de apă din Orleşti va primi un milion de euro pentru refacerea sistemelor de irigat


Anul trecut, Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Valea Oltului Orleşti – Prundeni a depus la Ministerul Agriculturii un proiect care vizează modernizarea şi retehnologizarea sistemelor de irigat cu finanţare prin PNDR – Măsura 125 a.

După un an de aşteptare, Nicon Diaconeasa – preşedintele O.U.A.I. Valea Oltului Orleşti – Prundeni şi Constantin Cîrstina – primarul comunei Orleşti au fost informaţi că proiectul a fost aprobat şi va primi finanţare nerambursabilă. “Contractul de finanţare a fost semnat pe 26 august. Este vorba de un milion de euro, bani cu care se va reface o staţie de apă de la Aureşti şi, totodată, se vor achiziţiona şi monta sisteme moderne de irigare, prin picurare, cu aspersoare… Din Orleşti, de acest proiect va beneficia toată zona Zăvideni-Aureşti, adică toată zona agricolă din lunca Oltului. De asemenea, un sfert din Prundeni se va lega la staţia de apă. Asociaţia nu e a primăriei, ci a oamenilor”, a anunţat primarul Constantin Cîrstina./Arena,



http://arenavalceana.ro/2013/10/15/organizatia-utilizatorilor-de-apa-din-orlesti-va-primi-un-milion-de-euro-pentru-refacerea-sistemelor-de-irigat/

Firma Cazicom aşteaptă OK-ul Guvernului pentru a începe lucrările la reţeaua de alimentare cu apă din Muereasca


Firma de construcţii Cazicom SRL, administrată de Ion Cazan, a câştigat în vară licitaţia de introducere a reţelei publice de alimentare cu apă în comuna Muereasca, dar startul lucrărilor de execuţie va fi amânat până în 2014. Primarul localităţii, liberalul Ion Ungureanu, a anunţat că Guvernul va aproba finanţarea acestei investiţii abia în prima jumătate a anului viitor.

„I-am rugat şi pe parlamentarii vâlceni să ne ajute să realizăm această investiţie, mai ales că Muereasca nu are un metru de conductă, iar locuitorii s-au confruntat mai mereu cu lipsa apei potabile. De şapte ani mă lupt pentru acest proiect, dar stăm la mâna Guvernului, care nu are resurse financiare. La nivel de administraţie publică locală, s-a făcut tot ce era necesar pentru a introduce reţeaua de apă. Restul nu mai depinde de noi. Până în 2019, eu voi face tot posibilul să introduc sistemele de apă şi canalizare şi să modernizez drumurile neasfaltate”, a precizat liberalul Ion Ungureanu./Arena,



http://arenavalceana.ro/2013/10/15/firma-cazicom-asteapta-ok-ul-guvernului-pentru-a-incepe-lucrarile-la-reteaua-de-alimentare-cu-apa-din-muereasca/

ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET


Soarta podului de la Ion Creangă se decide marți


Locuitorii comunei Ion Creangă vor afla, marți, 15 octombrie, dacă podul peste Siret va fi salvat.

Deputatul PNL Dorin Ursărescu se va întâlni cu colega sa de partid, Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, pentru o ultimă discuție cu privire la avizul pentru schimbul de terenuri ce urmează a fi făcut între Consiliul Județean Neamț și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Neamț. Proiectul “Protecție și consolidare infrastructură, calibrare albie și apărări de maluri pod pe DJ 207C peste Siret” s-a aflat și în legislatura trecută pe agenda de lucru a parlamentarilor. Mai mult, a fost promovată și o lege privind scoaterea din fondul forestier național a unor terenuri, în suprafață de 16 hectare, aflate în proprietatea publică a statului și transmiterea acestora din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Neamț, în administrarea Consiliului Județean (CJ) Neamț,dar legea nu a fost promulgată de președintele Traian Băsescu.



Podul de la Ion Creangă are nevoie de lucrări de consolidare și de excavare a malului drept – în amonte și aval -, pentru a permite scurgerea apei prin toate deschiderile, lucrări care nu au putut fi executate, întrucât această suprafață de teren aparține fondului forestier. “Am toată încrederea că, în urma discuțiilor de marți, vom primi avizul favorabil al doamnei ministru Lucia Varga. Am primit toate asigurările că nu vor fi probleme, astfel că proiectul de lege să fie supus dezbaterii în  Parlament. Proiectul a fost amânat de prea mult timp și e în joc viața mii de locuitori”, a apreciat deputatul Dorin Ursărescu. /Ziarul de Roman, http://www.ziarulderoman.ro/50740/soarta-podului-de-la-ion-creanga-se-decide-marti/

O mare companie abia ieşită din insolvenţă aşteaptă un profit record


Hidroelectrica are un profit brut de 681 milioane lei la 9 luni u anul trecut firma a avut pierderi colosale

Compania Hidroelectrica, abia ieşită din procedura insolvenţei, a înregistrat un profit brut de 681 milioane lei în primele nouă luni, la o cifră de afaceri de 2,28 miliarde lei, şi estimează că va încheia acest an cu un "profit record", care va permite recapitalizarea companiei după pierderile de anul trecut. Compania precizează, într-un comunicat, că în primele şase luni a depăşit în mod constant indicatorii de performanţă prevăzuţi în buget, evoluţia menţinandu-se şi după închiderea procedurii insolvenţei, în condiţiile unui an deficitar din punct de vedere hidrologic, a scăderii cererii pe piaţa energiei electrice şi preţurilor de livrare. "Pană la finele lunii septembrie, Hidroelectrica a produs şi livrat 11.336 GWh, iar estimarea producţiei pentru întreg anul 2013 este de circa 14.200 GWh, peste cantitatea de 13.000 GWh luată în calcul la construcţia bugetului, dar semnificativ mai mică decat producţia unui an mediu hidrologic de 17.539 GWh. Profitul brut realizat în luna septembrie este de circa 40 milioane de lei, la o producţie de doar 828 GWh. După primele 9 luni din 2013, profitul brut realizat este de 681 milioane lei, iar cifra de afaceri de 2,28 miliarde lei", se arată în comunicat. Compania precizează că, datorită creşterii semnificative a puterii instalate în parcurile eoliene, a înregistrat şi o majorare a cantităţilor de energie tranzacţionate pe Piaţa de Echilibrare, estimarea din bugetul de venituri şi cheltuieli la nivelul întregului an, de 847 GWh, fiind depăşită încă de la sfarşitul lui august 2013. În aceste condiţii compania estimează o depăşire semnificativă a acestui indicator, cu cel puţin cu 200 GWh pană la sfarşitul anului, ceea ce înseamnă o creştere a cifrei de afaceri cu peste 10 milioane euro. "Gradul de umplere în marile lacuri de acumulare este de 86%, ceea ce garantează acoperirea tuturor obligaţiilor contractuale, precum şi rezerva de putere şi energie necesare pentru funcţionarea în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional. În aceste condiţii este de aşteptat ca Hidroelectrica să obţină rezultate economice foarte bune la finele anului", a declarat, în comunicat, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Mihail Stănculescu. După declararea insolvenţei, compania a vandut energie doar la preţul pieţei, a avut un control foarte strict al costurilor şi va aplica aceeaşi politică pentru maximizarea veniturilor şi încadrarea costurilor în limitele bugetului aprobat pentru anul 2013, a afirmat el. Stănculescu a adăugat că s-a urmărit creşterea resurselor financiare deoarece Hidroelectrica are de achitat în perioada următoare datorii totale de circa 2,8 miliarde lei, care vor trebui acoperite conform contractelor cu băncile creditoare şi cu prevederilor din Planul de reorganizare. "Profitul record estimat pentru anul 2013 conduce la recapitalizarea companiei după pierderile curente şi reportate de 689 milioane lei, înregistrate la sfarşitul anului 2012. Depăşirea principalilor indicatori de performanţă din bugetul pe anul 2013 reprezintă o certitudine în plus, în legătură cu posibilitatea Hidroelectrica de a plăti în următorii ani datoriile eşalonate în cadrul programului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă, creditele bancare contractate şi celelalte obligaţii curente", se mai arată în comunicat. Potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe, compania a încheiat anul 2012 cu afaceri de 2,4 miliarde lei şi pierderi de 508 milioane lei. /Ziarul de Vrancea, http://www.ziaruldevrancea.ro/economic/98536-mozaic-stiri-economice-o-mare-companie-abia-iesita-din-insolventa-asteapta-un-profit-record.html

Podul de la Ion Creangă a intrat în Parlament


Avizul favorabil dat de comisia de specialitate din Camera Deputaților face posibilă dezbaterea în Parlament.

 Discuțiile purtate marți, 15 octombrie, în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii din cadrul Camerei Deputaților s-au dovedit cruciale pentru soarta podului de la Ion Creangă. Deputatul Dorin Ursărescu a declarat că, în urma discuțiilor cu Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, proiectul de lege privind schimbul de terenuri între Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Neamț și Consiliul Județean Neamț a primit aviz favorabil, astfel că poate intra în dezbatere. În aceste condiții, lucrările de consolidare a podului de la Ion Creangă ar putea începe anul viitor. “În urma discuțiilor, proiectul de lege a fost aprobat de Comisia pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaților, apoi va urma cursul firesc. Proiectul va intra în dezbatere în cadrul lucrărilor Camerei Deputaților, apoi va fi trimis spre aprobare către Senatul României”, a afirmat deputatul Dorin Ursărescu. Podul de la Ion Creangă are nevoie de lucrări de consolidare și de excavare a malului drept – în amonte și aval -, pentru a permite scurgerea apei prin toate deschiderile, lucrări care nu au putut fi executate, întrucât această suprafață de teren aparține fondului forestier deținut de Regia Națională a Pădurilor Romsilva. /Ziarul de Roman, http://www.ziarulderoman.ro/50792/podul-de-la-ion-creanga-a-intrat-in-parlament/


Faleză cu bănci și foișoare pe malul Moldovei


Proiectul este prevăzut în strategia de dezvoltare pentru următorul exercițiu financiar. Noua strategie costă aproximativ 16.000 de euro și este obligatorie pentru accesarea de fonduri europene.

Strategia de dezvoltare a municipiului Roman pentru perioada 2014- 2020 va fi realizată de firma Avensa, pentru aproximativ 16.000 de euro, fără TVA. Prima ședință de lucru cu privire la realizarea strategiei a avut loc, luni, 14 octombrie, la Primăria municipiului Roman. La întrunire au participat factori de decizie din Primărie și reprezentanți ai societății Avensa.

”A fost o discuție foarte bună și foarte interesantă referitoare la ce se lucrează și în alte părți, fiindcă putem prelua modele. O idee a mea pentru perioada următoare este să amenajez faleza, de la microhidrocentrală până dincolo de zona Kaufland, să fie luminată plăcut, cu bănci și cu foișoare. Ar fi un lucru frumos, sperăm să prindem un proiect în perioada 2014 – 2020. Să vedem și ce se va întâmpla cu Administrația Apelor, fiindcă ceea ce a spus domnul vicepremier Liviu Dragnea, ca râurile să treacă în administrare regională – locală, este în avantajul nostru. Atunci vom putea gândi un proiect frumos, care să lege zonele. Un alt proiect vizează puntea de legătură cu localitatea Cotu-Vameș. Eu sper să facem aici, în Roman, ceva ce nu are Moldova, și puține locuri din țară au”, a prezentat primarul Laurențiu Leoreanu proiectele ce se vor regăsi în strategia pentru următorii șapte ani.

Strategia de dezvoltare reprezintă o analiză obligatorie pentru orice administraţie locală care doreşte să atragă fonduri europene. Principalele direcţii ale strategiei de dezvoltare au fost discutate încă din luna iunie de reprezentanţii Primăriei, care doresc materializarea unor proiecte importante pentru oraş, cum ar fi reparaţii pe reţeaua de apă şi canalizare, realizarea infrastructurii rurale – cartierul Nicolae Bălcescu şi cartierul Petru Rareş -, reabilitarea unor străzi şi bulevarde din municipiul Roman. În planul pe următorii şapte ani mai intră reabilitarea Casei Celibidache, a Casei de Cultură a Sindicatelor din Roman şi reabilitarea centrului social multifuncţional “Precista Mare”, ultimele două obiective fiind parteneriate cu alte autorităţi. De asemenea, se intenţionează modernizarea spitalului şi reabilitarea unor unităţi şcolare.

Firma de consultanță Avensa mai are în portofoliu regiunea Suceava – Botoșani, Iași, dar și regiunea Timișoara – Arad. /Ziarul de Roman,

http://www.ziarulderoman.ro/50843/faleza-cu-banci-si-foisoare-pe-malul-moldovei/



- MEDIATIZAREA EVENIMENTULUI -

Administraţia Naţională "Apele Române"

Str. Edgar Quinet nr. 6, sector 1, cod 010018, Bucureşti, România,



Tel. : 021. 311.01.46, 021. 315.13.01; Fax: 021.312.21.74, 021.312.37.38


Yüklə 0,73 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   42   43   44   45   46   47   48   49   50




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin