Romania curtea de apel constanţA

32. Efectele art. 289 din Codul muncii privitoare la reintegrarea in funcţie.

Odată anulată decizia de desfacere a contractului individual de muncă, nu este necesară emiterea unei noi decizii de reintegrare a salariatului in funcţia deţinută anterior, deoarece acesta rămâne angajatul societăţii şi se bucură de aceleaşi drepturi avute anterior deciziei.
Art. 289 Codul muncii
Prin sentinţa civilă nr. 1960/2010, Tribunalul Constanţa a respins excepţia prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâta SC THR M.R. SA.

Pentru a dispune astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 11605/118/2009 reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. THR M.N. S.A, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea deciziei de concediere nr. 638/06.10.2009 emisă de pârâtă, cu consecinţa reintegrării sale în postul anterior deţinut şi a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Reclamantul a invocat tardivitatea emiterii deciziei de concediere, apreciind că aceasta a fost emisă după mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei, fiind astfel încălcate prevederile art. 268 alin.1 Codul muncii.

Pe fondul cauzei, reclamantul a învederat că pârâta nu a emis o decizie de reintegrare în funcţie, în baza hotărârii judecătoreşti executorii, deşi a susţinut că a procedat la reintroducerea sa în condica de prezenţă şi a efectuat cuvenitele modificări în programul informatic privind evidenţa salariaţilor.

La termenul din 20.01.2010, instanţa a calificat excepţia tardivităţii emiterii deciziei de concediere, invocată de reclamant, ca fiind excepţia prescrierii dreptului de a aplica sancţiunea, pornind de la natura termenelor reglementate de art. 268 alin.1 Codul muncii. La acelaşi termen de judecată, a fost unită cu fondul excepţia menţionată, întrucât, în temeiul art. 137 alin.2 C.proc.civ., instanţa a apreciat ca fiind utile soluţionării excepţiei, probe comune cu cele necesare fondului.

Reţinând pe de o parte că abaterea disciplinară săvârşită de reclamant a avut caracter continuu, astfel că termenul de prescripţie începe să curgă de la data epuizării faptei ce atrage răspunderea disciplinară, iar pe de altă parte că sancţionarea angajatorului prin calcularea termenului de prescripţie de la data primei absenţe nemotivate ar reprezenta o încălcare a principiului respectării bunei-credinţe în raporturile contractuale, instanţa va respinge excepţia prescrierii dreptului de a aplica sancţiunea ca nefondată.

Pe fond s-a apreciat că acţiunea este nefondată deoarece rezultă fără putinţă de tăgadă că în perioada care a precedat emiterii deciziei de sancţionare, ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti executorii de reintegrare în funcţie, reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă, după cum el însuşi a susţinut, pentru singurul considerent al inexistenţei unei decizii unilaterale a angajatorului prin care să se dispună efectiva sa reintegrare.

Reclamantul s-a rezumat la corespondenţa purtată cu pârâta, invocând inexistenţa deciziei de reintegrare, deşi adresele expediate de societate erau clare asupra modului în care aceasta interpreta dispoziţiile instanţei. Prin urmare, fiind în posesia unui titlu executoriu care consacra redobândirea calităţii de salariat, reclamantul era cel obligat să dea eficienţă acestui titlu, prin prezentarea la serviciu, abia în cazul refuzului pârâtei de a-l reprimi având posibilitatea recurgerii din nou la instanţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul reclamant care a formulat următoarele critici:

Este adevărat că legislaţia nu prevede obligativitatea emiterii unei decizii de reintegrare, însă din probele administrate nu rezultă că pârâta ar fi procedat la reintegrarea salariatului.

În mod eronat instanţa de fond a reţinut culpa reclamantului prin neprezentarea „cel mai târziu de la data la care reclamantul a primit cea din urmă adresă (5351/01.07.2009), moment de la care îi revenea obligaţia de a se prezenta la serviciu”. Obligaţia de a executa hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă îi aparţine angajatorului şi nu angajatului, iar neîndeplinirea acesteia este o infracţiune, pentru care, de altfel, recurentul a formulat şi plângere penală, nesoluţionată însă.

Solicită instanţei să observe că angajatorul nu a adus la cunoştinţa reclamantului faptul că a fost reactivat contractul şi nici că a fost luată măsura reintroducerii în condica de prezenţă, fapt ce denotă că măsurile întreprinse au fost ascunse şi nu a existat intenţia reală de a fi reintegrat, fapt nereţinut de către instanţa de fond.

De asemenea, în considerente, instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că singurul considerent al neprezentării la locul de muncă a fost inexistenţa unei decizii unilaterale a angajatorului de reintegrare, întrucât, atât în acţiune, cât şi prin concluziile scrise s-a evidenţiat de către reclamant, inexistenţa unei date certe (privind data reintegrării) comunicate de către angajator.

Faţă de acest aspect, solicită să se constate că, pe de o parte o persoană nu se poate prezenta la o instituţie fără o dovadă a calităţii de salariat (hotărârea nu reprezintă o dovadă, ci doar o premisă a obţinerii acestei calităţi), astfel încât reclamantul avea, fie posibilitatea de a formula plângere penală (ceea ce a şi făcut, dar care nu s-a soluţionat nici până în prezent), fie de a urma etapa executării silite, în care, fiind vorba despre o obligaţie „de a face intuituu personae”, avea ca unică soluţie dispoziţiile art. 580³ din Codul de procedură civilă, modalitate de durată, costisitoare şi fără efect practic.

Prin cererea completatoare, recurentul a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.1 cod procedură civilă şi anume că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale deoarece au intervenit modificări în compunerea completului de judecată.

Intimata pârâta a invocat tardivitatea completării motivelor de recurs iar pe fond a solicitat respingerea recursului întrucât reclamantul este în culpă pentru neexecutarea sentinţei în ce priveşte reintegrarea în muncă atâta vreme cât nu a dat curs adreselor societăţii de a se prezenta la birou pentru încheierea contractului de muncă.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate în cauza şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.

Instanţa va soluţiona cu prioritate excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs în considerarea disp. art. 137 alin.1 cod procedură civilă.

Cu privire la această excepţie, trebuie observat că recurentul a solicitat prin cererea formulată la 12.04.2011 să se constate nelegalitatea modificării componentei completului de judecată întrucât judecătorul care a participat la dezbateri şi a pronunţat hotărârea în cauză, nu a mai făcut parte din acest complet până la acea dată.

Această excepţie chiar dacă face trimitere la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.1 cod procedură civilă în realitate antamează problema reglementata de art. 260 cod procedură civilă însă acesta considera că la pronunţarea hotărârii trebuia să participe judecătorul care a administrat probele în cauză deşi textul se referă la o altă situaţie şi anume la obligaţia de a se pronunţa hotărârea de către aceiaşi judecători care au participat la judecată şi în faţă cărora s-au pus concluzii cu ocazia închiderii dezbaterilor.

Curtea nu poate reţine o astfel de apărare deoarece înlocuirea unui judecător din compunerea completului de judecată la unul din termene s-a făcut legal, cu respectarea dispoziţiilor din Regulament având în vedere că acesta s-a aflat în concediu medical la data de 23.11.2010 iar înlocuirea s-a făcut cu judecătorul din planificarea de permanenţă aprobată în şedinţă de Colegiu prin hotărârea nr. 37/2010, acesta participând la judecata cauzei.

Aşadar, instanţa a fost legal constituită.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că este corectă interpretarea data de instanţa de fond probelor administrate în cauză.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1369/21.11.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 204/09.05.2008 şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior.

Conform art. 289 codul muncii “hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept”.

De vreme ce instanţa a dispus anularea deciziei de concediere intra în funcţiune principiul retroactivităţii, adică nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci şi pentru trecut, înlăturând efectele concedierii produse intre momentul emiterii actului şi cel al anularii de către instanţă.

Din acest principiu izvorăşte şi cel al repunerii în situaţia anterioară, ceea ce înseamnă că persoana în cauză trebuie sa-şi recupereze toate drepturile de care a fost deposedată prin decizia nelegala a angajatorului, respectiv statutul de salariat, funcţia, postul, locul de muncă, precum şi despăgubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioadă cât a fost împiedicat să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

În aceste condiţii nu este necesară emiterea unei decizii noi prin care angajatorul să dispună repunerea salariatului în postul deţinut anterior, deoarece cu ocazia soluţionării litigiului s-a tranşat această problemă a funcţiei ocupată de salariat, astfel că angajatorul trebuie să se conformeze reintegrându-l pe salariat în litera şi în spiritul titlului executoriu.

Reclamantul nu trebuia să aştepte emiterea unei decizii de reîncadrare pe postul deţinut, deoarece odată anulată decizia de concediere acesta a redobândit calitatea de salariat pe care o avea anterior deciziei anulate.

Adresele prin care societatea i-a cerut sa se prezinte la serviciu fac dovada că aceasta a dat curs dispoziţiei cuprinsă în titlul executoriu, astfel că refuzul salariatului de a se prezenta justifică emiterea deciziei de concediere contestată prin cererea de faţă.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1960/29.11.2010 a Tribunalului Constanţa va fi respins că nefondat.

Decizia civilă nr. 209/CM/17.05.2011

Dosar nr. 11605/118/2009

Judecător redactor Mariana Bădulescu