Romania curtea de apel constanţA

44. Revizuire – cale extraordinară de atac. Inscris nou – noţiune. Inexistenţa unui ”defect fundamental”. Distincţie intre ”circumstanţe noi” şi ”circumstanţe nou descoperite” în jurisprudenţa CEDO.

În jurisprudenţa CEDO s-a reţinut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, în situaţia în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, atunci părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca contra României, hotărâre publicată).

CEDO a apreciat că reprezintă defect fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat, numai „circumstanţele nou descoperite”, iar nu „circumstanţele noi”. Circumstanţele care au legătură cu cazul, existaseră în cursul procesului şi nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt „nou descoperite”, în timp ce circumstanţele care privesc cazul, dar au luat naştere după proces, sunt „noi”.

Simpla divergenţă de păreri, chiar şi între doi experţi, nu va putea reprezenta un asemenea defect fundamental şi nu justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat (C.Stanca Popescu vs.România, hotărârea din 7 iulie 2009; Cauza Pradevnaia împotriva Rusiei, cerere nr.69529/01, hotărârea din 18.11.2004).
Art. 322, pct. 5 Cod procedură civilă

Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr.626/36/2011 revizuentul C.P. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.G., revizuirea deciziei civile nr. 27/FM/28.03.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul civil nr. 755/212/2005, cu consecinţa desfiinţării deciziei pronunţate în recurs şi rejudecarea căii de atac în raport de înscrisul nou – raport de expertiză tehnică extrajudiciar, cu privire la imobilul supus partajului, înscris obţinut după data soluţionării căii de atac a recursului.

În motivarea cererii de revizuire se arată că prin decizia nr.27/FM/28.03.2011, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea recurentului reclamant de a exclude din masa de partaj terenul lot. 525 m.p. (lot 160) şi construcţia edificată pe acesta în satul Schitu, comuna Costineşti, str. T. nr.10, judeţul Constanţa, instanţa de recurs preluând evaluarea bunului descris mai sus făcută în apel, respectiv valoarea de 728.903.320 lei, care depăşea cu mult valoarea de piaţă de la momentul soluţionării cauzei.

La termenul din 15.03.2011, revizuientul a solicitat SC M.B.C. SRL (membră ANEVAR) să întocmească un raport de expertiză privitor la valoarea imobilului din satul Schitu, comuna Costineşti, din care să reiasă valoarea de piaţă a acestui imobil, cerere înregistrată sub nr.3034/15.03.2011.

Deşi urma ca expertiza să se efectueze în termen de 1 săptămână, până la momentul soluţionării recursului, partenerul contractual nu şi-a îndeplinit obligaţia, lucrarea fiind comunicată revizuentului abia la data de 7 mai 2011.

Se apreciază că acest raport de expertiză este deosebit de important în stabilirea loturilor aferente operaţiunii de partaj a bunurilor comune, astfel că în mod greşit, în lipsa evaluării corecte şi actuale, instanţa a apreciat că valoarea imobilului din Costineşti este de 728.903,32 lei, pe când documentul recent – expertiza extrajudiciară atestă o valoare de maxim 136.400 Euro.

Întrucât în perioada 15.03.2011 – 30.03.2011, recurentul a fost împiedicat de sănătate să ia legătura cu societatea care efectua expertiza extrajudiciară a imobilului, raportul de expertiză a fost finalizat şi comunicat revizuientului la data de 7.05.2011, dată în raport de care se impune a se calcula termenul de 1 lună pentru promovarea cererii de revizuire.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 322 pct. 5 cod pr.civilă.

Prin concluziile scrise depuse la dosar de intimata pârâtă C.G., s-a precizat poziţia procesuală a acesteia în raport de cererea de revizuire, intimata solicitând respingerea cererii, motivat de faptul că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de art. 322 pct. 5 cod pr.civilă.

Curtea, analizând cererea de revizuire în raport de criticile revizuientului şi de disp. art. 322 pct. 5 cod pr.civilă, constată următoarele :

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârii definitive, în cazurile şi în condiţiile expres stabilite de lege.

Art.322 pct.5 teza I cod pr.civilă prevede că revizuirea unei hotărâri poate interveni în cazul în care, după darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Din analiza acestor condiţii de admisibilitate, rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată. Astfel, în literatura de specialitate s-a subliniat faptul că, noţiunea de „înscris” trebuie luată în accepţiunea ei restrânsă, necuprinzând declaraţii de martori chiar autentificate, rapoarte de expertiză, mărturisiri. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fie opozabil părţii adverse, deci dacă aceasta nu a participat la operaţiunea contestată prin înscris, este necesar ca înscrisul respectiv să fi dobândit dată certă (Codul de procedură civilă, comentat şi adnotat, Gabriel Boroi, Dumitru Rodescu, Editura ALL, Bucureşti, 1994, pag.566).

În speţă, se reţine că „înscrisul” nou invocat de revizuient îl constituie un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit, fără convocarea părţii adverse, după pronunţarea hotărârii din recurs, la solicitarea exclusivă a revizuientului.

Acceptând chiar o interpretare mai extinsă a noţiunii de „înscris”, în sensul că şi raportul de evaluare a imobilului s-ar încadra în această categorie, Curtea constată că în speţă, nu sunt întrunite cumulativ celelalte condiţii de admisibilitate a revizuirii impuse de art. 322 pct. 5 cod pr.civilă, dar şi de jurisprudenţa CEDO, care impune ca desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru „defecte fundamentale” ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanţei, numai după terminarea procesului.

Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, astfel cum este garantat la art. 6 din Convenţie trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune printre altele ca, atunci când instanţele pronunţată o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată (hotărârea Brumărescu împotriva României, 28 octombrie 1999, Culegere de hotărâri şi decizii, 1999 – VII, pct. 61, CEDO).

Acest principiu subliniază faptul că niciuna din părţi nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o reaudiere şi o nouă decizie într-o cauză. Atribuţia de revizuire a instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare, neîndeplinirea justiţiei şi nu pentru substituirea unei revizuirii.

Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv pentru reexaminare. Îndepărtarea de la principiul respectiv este justificată doar când este impusă de circumstanţe cu caracter substanţial şi convingător (cauza Riabik împotriva Rusiei nr. 52854/1999, pct.52, CEDO -2003-X; cauza Stanca Popescu împotriva României nr.8727/03, hotărârea din 7 iulie 2009).

În jurisprudenţa CEDO s-a reţinut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, în situaţia în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, atunci părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca contra României, hotărâre publicată).

CEDO a apreciat că reprezintă – defect fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat, numai „circumstanţele nou descoperite”, iar nu „circumstanţele noi”. Circumstanţele care au legătură cu cazul, existaseră în cursul procesului şi nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului sunt „nou descoperite”, în timp ce circumstanţele, care privesc cazul dar au luat naştere după proces sunt „noi”.

Simpla divergenţă de păreri, chiar şi între doi experţi, nu va putea reprezenta un asemenea defect fundamental şi nu justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat (C.Stanca Popescu vs.România, hotărârea din 7 iulie 2009; Cauza Pradevnaia împotriva Rusiei, cerere nr.69529/01, hotărârea din 18.11.2004).

În speţă, se reţine că valoarea de piaţă a imobilului din satul Schitu, comuna Costineşti, inclus în masa bunurilor comune a constituit o cauză de contestare a legalităţii hotărârii primei instanţe, atât în apel, cât şi în recurs, reclamantul Constantinescu Paul apreciind că valoarea stabilită de experţii judiciari, atât în prima expertiză, cât şi în contraexpertiză cu 3 experţi este exagerat de mare, în raport cu preţul practicat pe piaţa liberă.

Prin urmare, valoarea apreciată ca fiind foarte mare a acestui imobil şi expertiza extrajudiciară realizată ulterior soluţionării recursului pentru susţinerea acestei opinii a recurentului, nu pot fi apreciate ca fiind „circumstanţe nou descoperite” şi asimilate unor defecte fundamentale, necunoscute de judecător cu ocazia soluţionării căilor de atac (apel şi recurs); expertiza extrajudiciară prezintă practic un alt punct de vedere cu privire la valoarea unui element al patrimoniului comunitar al soţilor şi nu justifică desfiinţarea hotărârii Curţii de Apel Constanţa pronunţată în recurs.

De altfel, se reţine că nu s-a făcut dovada că evaluarea imobilului nu s-a făcut în recurs dintr-o cauză mai presus de voinţa părţilor sau că raportul de expertiză a fost reţinut de partea adversă, aşa cum prevede art. 322 pct. 5 Cod pr.civilă, această probă fiind disponibilă cu ocazia soluţionării căii de atac, în măsura în care recurentul ar fi dat dovada unui comportament diligent, prin propunerea şi administrarea tuturor probatoriilor conform exigenţelor dispoziţiilor art. 305 Cod pr.civilă coroborat cu disp. art. 316 şi art. 292 Cod pr.civilă.

Astfel, din analiza dosarului civil nr. 626/36/2011, se reţine că recurentul C.P., deşi în cererea de recurs şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la creanţa majorată datorată fostei soţii prin supraevaluarea imobilului din Costineşti, acesta nu a propus administrarea de probatorii noi cu privire la valoarea pe care o aprecia la acel moment ca fiind cea reală şi corectă – nici prin cererea declarativă de recurs şi nici la prima zi de înfăţişare.

Instanţa de recurs a constatat la termenul de judecată din 07.11.2011, ca urmare a punerii în discuţia părţilor a problemei ce viza completarea materialului probator administrat în instanţele de fond şi de apel, că prin nota de probatorii depusă la dosar de avocatul recurentului reclamant, nu se relevă existenţa altor probe decât a celor deja câştigate judecăţii.

Mai mult, de la momentul promovării recursului – 29.10.2010 şi până la momentul închiderii dezbaterilor pe fondul recursului – 21.03.2011, recurentul reclamant a avut la dispoziţie un interval de timp suficient pentru obţinerea unor probe noi cu privire la valoarea de piaţă a imobilului litigios, recurentul nefăcând dovada efectuării unor diligenţe pentru obţinerea acestor probe şi nici a faptului că pe toată această perioadă a fost împiedicat dintr-o cauză mai presus de voinţa sa, să obţină relaţiile pe care le aprecia ca fiind relevante şi determinante în soluţionarea recursului; lipsa unui comportament diligent nefiind imputabilă instanţei de recurs sau părţii adverse.

De altfel, acest raport de expertiză extrajudiciară depus în instanţa de revizuire nu întruneşte nici condiţia de a fi determinant, în sensul că dar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecăţii pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată, neputându-se specula asupra probei cu expertiză pe care şi-ar fi însuşit-o instanţa de recurs, din considerentele deciziei civile nr. 27/FM/28.03.2011, rezultând că instanţa a înlăturat proba cu expertiză efectuată de un singur expert la instanţa de fond şi, şi-a însuşit opinia celor trei experţi imobiliari care au realizat contraexpertiza în apel.

În concluzie, constatându-se că nu s-a făcut dovada existenţei unui defect fundamental la momentul soluţionării recursului, iar raportul de expertiză extrajudiciară invocat în cererea de revizuire nu întruneşte cumulativ condiţiile unui „înscris nou” în sensul art. 322 pct. 5 cod pr.civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.P.

Decizia civilă nr. 58/FM/06.07.2011

Dosar nr. 626/36/2011

Judecător redactor Mihaela Popoacă