Romania curtea de apel constanţA

29. Desfacere contract individual de muncă. Anulare decizie de concediere. Plăţi compensatorii.

Potrivit art. 315 alin. 1 C.proc.civ., după data de 27.09.2007, nici una dintre clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai putea să producă efecte, fiind incidente, într-o asemenea situaţie, prevederile contractului colectiv aplicabil la nivel superior – în speţă, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 17.04.2006.

În privinţa plăţilor compensatorii, textul aplicabil este cel al art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, care prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, salariaţii sunt îndreptăţiţi să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Prin art. 42 lit.d din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, astfel cum a fost modificat, s-a prevăzut că: „în domeniul transportului naval, primele plătite indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare – descărcare a navei respective”.

Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia; alin. (2) :”condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum şi perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaţilor care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la „nivel de unitate şi după caz, instituţie”.
Art. 315 alin. 1 Cod procedura civila
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 5351/118/2009 reclamantul N.G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. CONSTANŢA, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea deciziei nr. 326/06.05.2008, prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantului şi ca urmare a acestui fapt, reintegrarea în funcţia avută anterior, cu plata drepturilor pentru perioada ulterioară desfacerii contractului şi până la reintegrarea în funcţie, reactualizate şi majorate cu rata inflaţiei; plata, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. C. S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. Constanţa sub numărul 19510/27.09.2006, a sumei de 9.430 lei, reprezentând diferenţă plată salarii compensatorii neacordate; plata sumei de 500 lei, reprezentând “prima de Crăciun 2007”; plata sumei de 230 lei, reprezentând “prima de Paşti 2008”; plata sumei de 2235,44 lei reprezentând drepturi salariale brute neacordate pentru lunile februarie, martie şi aprilie 2008; plata unei despăgubiri reprezentând reactualizarea cu rata inflaţiei a drepturilor salariale neacordate pe lunile februarie, martie şi aprilie 2008, de la data scadenţei acestora şi până la momentul achitării; contravaloarea tichetelor de masă neacordate pe lunile februarie, martie 2008; plata sumei de 992 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007; plata sumei de 3.562 lei, reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007; cu cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 06.05.2008 i-a fost comunicată decizia nr. 326/06.05.2008, prin care i s-a adus la cunoştinţă că după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare, contractul individual de muncă încetează; decizia a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfăşurat în S.C. C. S.A.

Reclamantul a invocat nulitatea absolută a procedurii de concediere colectivă, pentru încălcarea prevederilor art. 71¹ C. Muncii privitoare la consultarea prealabilă a organizaţiei sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor.

De asemenea, s-a invocat nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional.

Referitor la nerespectarea dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere, reclamantul a apreciat că încadrarea ca mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condiţiile impuse de conducerea societăţii, se constituie într-o măsură ilegală, luată cu eludarea prevederilor art. 81 din contractul colectiv la nivel naţional, dar şi ale art. 83 din CCM T. S-a considerat că salariaţii care urmau a rămâne în cadrul societăţii au fost anterior selecţionaţi de conducerea societăţii pe criterii strict subiective.

Nu s-a ţinut cont nici de prevederile art. 115 din C.C.M. la nivel de societate, care impun obligaţia administraţiei de a aduce la cunoştinţa salariaţilor posturile vacante şi nici de dispoziţiile art. 84 din C.C.M. la nivel naţional, care impun, ca principiu, stabilirea de comun acord între administraţie şi sindicat a programului de formare profesională a salariaţilor. În cazul de faţă, SLP C. nu a avut cunoştinţă despre “policalificarea” angajaţilor care s-a realizat “la locul de muncă”, nu de către formatori profesionali autorizaţi, ci de alţi salariaţi ai societăţii.

S-a concluzionat în sensul că, în virtutea dispoziţiei cuprinse în art. 76 Codul muncii şi având în vedere motivele prezentate, măsura concedierii este lovită de nulitate absolută.

Cu privire la capătul 2 de cerere, subsidiar, privitor la plata salariilor compensatorii, reclamantul a menţionat că la finalul negocierilor colective din luna august 2006, la nivelul S.C. C. S.A. a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la D.M.S.S. Constanţa sub numărul 19510/27.09.2006, acest contract fiind în vigoare până la data de 31.08.2008.

Or, în această situaţie, art. 132 din contractul colectiv la nivel de unitate stabileşte o plată compensatorie, în funcţie de vechimea în muncă.

În ce priveşte pretenţiile vizând plata sumei de 500 lei, reprezentând „prima de Crăciun 2007”, a 230 lei reprezentând „prima de Paşti 2008” şi a 992 lei reprezentând cel de-al 13-lea salariu, reclamanta a arătat că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. C. S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. Constanţa sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 a stabilit că prima de Crăciun pentru fiecare angajat este de 500 lei, sumă ce nu a fost primită pe anul 2007. Acelaşi text a prevăzut că prima de Paşti este în cuantum de 230 lei, drept care nu a mai fost achitat pentru anul 2008.

Art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi prevede totodată pentru toţi salariaţii încadraţi în această ramură de activitate (în care sunt incluşi şi salariaţii S.C. C. S.A.) dreptul de a primi al 13-lea salariu; acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent. Reclamantul a menţionat, în privinţa termenului în care acest drept este acordat, că aceeaşi clauză stabileşte că plata se face în primul semestru al anului următor - în cazul de faţă, în primul semestru din anul 2008.

S-a susţinut că, deşi organizaţia sindicală a solicitat conducerii societăţii plata acestui drept salarial, solicitarea a rămas fără răspuns.

Sub aspectul plăţii sumei de 3.562 lei reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, reclamantul a menţionat că, în cursul anului 2007, Sindicatul Lucrătorilor Portuari C. Constanţa, în numele unora dintre membrii de sindicat, a chemat în judecată S.C. C. S.A. pentru a fi obligată să respecte prevederile art. 42 alin. 1 lit. d) din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, modificat prin Actul adiţional din data de 18.12.2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006, care stabilesc că primele de operare cu celeritate (dispatch money) vor fi folosite pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acestora.

Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

S-a susţinut pe această cale că decizia de concediere a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege în această materie având în vedere că potrivit art.76 din Codul muncii, poate fi sancţionată cu nulitatea absolută doar „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege".

Societatea pârâtă a precizat că desfiinţarea posturilor ca urmare a reorganizării a fost reală şi efectivă, iar faptul că, în unele cazuri, anumite atribuţii au fost absorbite de posturi care presupun un grad mai mare de specializare şi de complexitate, nu poate duce la concluzia că postul nu a fost desfiinţat.

Cu privire la cererile reclamantului referitoare la obligarea angajatorului la plata unor diferenţe băneşti - reprezentând salarii compensatorii neacordate, conform art. 132.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. C. S.A. înregistrat la D.M.S.S.F. Constanţa sub nr.19510/27.09.2006, plata primei de Crăciun pe anul 2007 şi a primei de Paşti pe anul 2008, conform art. 96 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. C. S.A. înregistrat la D.M.S.S.F. Constanţa sub nr. 19510/27.09.2006, societatea le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece contractul colectiv de muncă invocat şi-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007, având în vedere prevederile art.242 Codul muncii.

Cererea reclamantului referitoare la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamantul îşi întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008.

Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ale căror dispoziţii s-au aplicat anului calendaristic 2006-2007, nu conţinea nici o prevedere referitoare la cel de-al 13-lea salariu; asemenea menţiuni apar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, care produce efecte începând cu data de 24.02.2008 (data înregistrării acestuia la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse).

În legătură cu solicitarea vizând plata sumei reprezentând dispatch-ul aferent perioadei 01.01.2007-31.06.2007, pârâta a susţinut că aceasta este inadmisibilă, fiind prematură, iar pe fond, neîntemeiată.

Pe fond, s-a susţinut că pentru a se determina valoarea netă a dispatch-ului, din suma brută încasată vor trebui scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii efectuate pentru realizarea primei; după stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 01.01.2007-31.06.2007, urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia (dispatch-ul realizat în perioada 01.01.2007-31.06.2007 provine în proporţie de 97,88% din încărcarea/descărcarea la/ şi de la nave a mărfurilor vrac, în care munca manuală are o pondere redusă).

Prin Sentinţa civilă nr. 1452/25.11.2008, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor drepturi: 9.430 lei, cu titlu de plăţi compensatorii; 500 lei cu titlu de primă pentru Crăciun; 230 lei, cu titlu de primă pentru Paşti; 3.562 lei, cu titlu de primă de dispatch corespunzătoare perioadei 01.01.2007-31.06.2007. Celelalte pretenţii ale reclamantului, inclusiv capătul de cerere privitor la anularea deciziei de concediere nr. 326/06.05.2008, au fost respinse ca nefondate.

Prin Decizia civilă nr. 188/15.04.2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a fost respins recursul formulat de reclamant şi a fost admis recursul formulat de pârâta S.C. C. S.A. S-a dispus astfel casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Constanţa în vederea rejudecării capetelor de cerere având ca obiect plăţi compensatorii, primă Crăciun, primă Paşti şi primă de celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de control judiciar a reţinut că la nivelul unităţii pârâte, contractul colectiv de muncă şi-a produs efectele până la data de 27.09.2007, efectul imediat al încetării valabilităţii acestui contract fiind aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, respectiv la nivelul ramurii transporturi pe anii 2006-2007.

Asupra capătului de cerere referitor la plata dispatch-ului, instanţa de recurs a stabilit că părţile au poziţii contradictorii sub aspectul contribuţiei salariaţilor la realizarea acestei prime, astfel că se impune efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească în mod exact cuantumul sumei încasate cu titlu de dispatch în perioada 01.01.2007-30.06.2007şi salariaţii care au contribuit în mod direct la încasarea acestor sume.

Prin sentinţa civilă nr. 2964/17.05.2011, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.G. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Constanţa SA Constanta şi a fost obligată pârâta către reclamantul N.G. la plata primei brute de celeritate (dispatch money) în cuantum de 1076,36 lei, aferentă perioadei 01.01.2007 – 31.06.2007.

A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumelor compensatorii, primă de Crăciun 2007 şi primă Paşti 2007, ca nefondate.

S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :

Cu privire la plăţile compensatorii, prima de Paşti şi prima de Crăciun:

Reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte în funcţia de docher, raporturile de muncă încetând în baza deciziei nr. 326/06.05.2008, ca urmare a procedurii de concediere colectivă iniţiate de pârâtă.

Prin decizia de casare a fost dezlegată de către instanţa de control judiciar problema perioadei de valabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte.

Prin urmare, potrivit art. 315 alin. 1 C.proc.civ., se va reţine că după data de 27.09.2007, nici una dintre clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu mai putea să producă efecte, fiind incidente, într-o asemenea situaţie, prevederile contractului colectiv aplicabil la nivel superior – în speţă, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 17.04.2006.

În privinţa plăţilor compensatorii, textul aplicabil era cel al art. 79, care prevedea că la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, salariaţii sunt îndreptăţiţi să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Reclamantul nu a contestat acordarea acestor compensaţii, ci a pretins o plată compensatorie care să reprezinte echivalentul a 10 salarii medii tarifare la nivel de societate, în baza art. 132 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate.

Cum aceste dispoziţii contractuale nu mai erau în vigoare la momentul concedierii sale, iar prevederile art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură au fost respectate de societatea pârâtă, se va reţine că reclamantul nu este îndreptăţit la plata altor compensaţii la concediere în afara celor deja încasate.

Aceleaşi considerente ca în precedent, legate de valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior datei de 27.09.2007, vor fi avute în vedere şi în raport de pretenţiile vizând plata primei de Crăciun pe anul 2007 şi a celei de Paşti pe anul 2008, invocate şi întemeiate în acţiune prin raportare la prevederile art. 96 din CCM la nivel de unitate.

Aceste drepturi de natură salarială nu sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel superior (respectiv, cât priveşte prima de Crăciun, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 - 2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din 17/04/2006, iar cât priveşte prima de Paşti 2008, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din 11.02.2008 ), motiv pentru care aceste pretenţii nu pot fi întemeiate nici pe dispoziţii ale acestor contracte.

Pentru aceste motive, pretenţiile reclamantului referitoare la plăţile compensatorii, prima de Crăciun 2007 şi prima de Paşti 2008 au fost respinse ca nefondate.

Cu privire la prima de celeritate

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul N.G. a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 3562 lei reprezentând dispatch pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007. Reclamantul a determinat clar obiectul acestei cereri, prin delimitarea perioadei la care trebuie raportate pretenţiile sale, fără a face vreo trimitere la perioade anterioare. Mai mult, în considerentele cererii a susţinut că această sumă se cuvine fiecărui angajat care a lucrat în societate în perioada 01.01.2007 – 31.06.2007.

Aşadar, prin cererea introductivă reclamantul a fixat obiectul cererii privind pretenţiile reprezentând prima de dispatch, iar instanţa era ţinută de acest obiect, în sensul că nu poate să acorde mai mult (dispatch aferent unor perioade anterioare), mai puţin sau altceva decât s-a cerut, obligaţie impusă prin dispoziţiile art. 129 alin.final C.pr.civ.

Dispatch money reprezintă suma de bani pe care armatorul o plăteşte navlositorului pentru timpul de stalii economisit şi se plăteşte numai dacă în contract există o prevedere în acest sens.

În speţă, dispatch money sau prima de celeritate este prima plătită de armatori, operatorului portuar, S.C. C. S.A. pentru descărcarea sau încărcarea navelor cu celeritate, adică înainte de termenul normat stabilit în contractul tripartit încheiat între armator, navlositor şi operatorul portuar, în conformitate cu normele de navlosire.

Trebuie remarcat faptul că operatorul portuar (S.C. C. S.A.) are un venit de bază pentru încărcarea/descărcarea navelor într-un anumit termen, pe care, dacă nu-l respectă, în sensul că îl depăşeşte va fi penalizat, iar dacă încărcarea/descărcarea se face într-un termen mai scurt, urmează să încaseze dispatch money ca şi primă de celeritate.

Întrucât prima de celeritate excede preţului serviciilor contractate, de încărcare/descărcare nave, instanţa apreciază ca nefondată susţinerea pârâtei privitoare la necesitatea deducerii din sumele încasate cu acest titlu, a cheltuielilor societăţii care au fost efectuate pentru operarea cu celeritate a navelor. Costurile proceselor tehnologice sunt suportate de operatorul portuar din venitul de bază şi nu din prima de celeritate, care are o destinaţie specială.

Prin actul adiţional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006 – 2007 încheiat la 18.12.2006 şi înregistrat la M.S.S.F. sub nr. 2837/27.12.2006 a fost completat textul art. 42 al aceluiaşi contract colectiv de muncă, în sensul că la lit. d s-a consemnat că în domeniul transportului naval, primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare-descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia.

Potrivit aceloraşi dispoziţii contractuale, modalitatea concretă şi procentele în care se acorda prima de operare cu celeritate urmau a fi stabilite prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

Prin urmare, art.42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, obligatoriu pentru societatea pârâtă în temeiul art. 241 lit.c Codul muncii, recunoaşte în mod generic dreptul salariaţilor la încasarea primei de celeritate, fără a stabili în concret modalitatea de calcul a sumelor cuvenite fiecărui salariat. Sub acest aspect, competenţa este transferată Comisiei Paritare din cadrul fiecărei unităţi, astfel că partenerii sociali urmau ca de comun acord să decidă asupra algoritmului de calcul aplicabil pentru determinarea sumelor de distribuit cu titlu de dispatch money.

În cadrul societăţii pârâte, o astfel de înţelegere între patronat şi sindicat nu a intervenit, astfel că, fiind învestită cu o cerere de obligare la plata unor drepturi băneşti recunoscute salariaţilor, dar nedeterminate în concret, instanţa este chemată să se substituie voinţei partenerilor sociali, pentru a statua asupra unor aspecte cu privire la care aceştia nu au ajuns la un acord. Demersul instanţei va fi astfel concentrat asupra a două aspecte esenţiale: determinarea categoriei salariaţilor cărora li se cuvine plata primei de celeritate şi identificarea modalităţii concrete de calcul a sumei cuvenite fiecărui salariat îndreptăţit la plată.

Sub cel dintâi aspect, trebuie subliniat că principalul criteriu de urmat la stabilirea categoriilor de salariaţi cărora li se cuvine o cotă-parte din suma încasată de societate cu titlu de primă de celeritate este stabilit prin chiar textul art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi şi se referă la contribuţia directă a salariatului la încasarea primei de către societate.

În condiţiile în care în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-au detaliat funcţiile cu vocaţie la încasarea dispatch money, textul art. 42 anterior enunţat trebuie supus unei interpretări restrictive şi limitative, în cadrul căreia să nu se ajungă la distincţii pe care nici una dintre părţile contractante nu a înţeles să le insereze în text şi nici prin convenţii ulterioare încheiate în Comisia Paritară.

Aplicarea acestor reguli de interpretare se impune cu atât mai mult cu cât instanţa suplineşte consimţământul părţilor, însă nu poate substitui manifestarea lor de voinţă asupra unor aspecte care exced textului de lege aplicabil.

În consecinţă, faţă de exprimarea fără echivoc din art.42, instanţa apreciază că sunt îndreptăţiţi la încasarea primei de celeritate numai acei salariaţi care au participat efectiv la activitatea ce a dus la operarea cu celeritate a unor nave, în cazul de faţă la activităţile de încărcare uree şi descărcare fosfat. Altfel spus, această participare directă presupune implicarea salariatului în operaţiunile propriu-zise de încărcare-descărcare nave, prin depunerea de efort în chiar derularea acestor operaţiuni, cu excluderea acelor salariaţi care, deşi au avut legătură cu procesul tehnologic respectiv, nu au intervenit decât implicit în derularea lui.

Din analiza completărilor aduse art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură rezultă că, pentru a fi repartizată salariaţilor implicaţi direct în procesul de încărcare/descărcare nave, prima de dispatch trebuie mai întâi să fie încasată de operatorul portuar.

În strânsă legătură cu această condiţie trebuie să se facă o distincţie clară între dispatch money realizat şi dispatch money încasat în perioada de referinţă, clar determinată prin cererea de chemare în judecată - 01.01.2007 - 30.06.2007.

Dispatch money realizat de operatorul portuar rezultă din activitatea de operare a navelor, într-un timp mai scurt decât cel menţionat în contract. Dreptul de creanţă asupra sumelor reprezentând primă de celeritate rezultă din facturile emise cu acest titlu de către societate.

Prin precizări scrise, ce nu sunt însoţite şi de o situaţie analitică, pârâta învederează instanţei că dispatch money realizat în perioada ianuarie – iunie 2007 este de 349 207,27 lei din care: dispatch realizat aferent încărcare uree este de 292 315,29 lei şi dispatch realizat aferent descărcare fosfat este de 56 891, 99 lei – fila 111. Sumele includ TVA.

Dispatch money încasat reprezintă sumele de bani care au intrat în contul operatorului portuar, urmare a achitării de către clienţi a facturilor de dispach. Suma totală încasată de S.C. C. S.A. cu titlu de dispatch money în primul semestru al anului 2007 a fost de 1 072 496,77 lei fără TVA (precizările pârâtei coroborate cu concluziile raportului de expertiză).

Fiind un contract tripartit, între momentul operării navei şi momentul efectiv în care se încasează dispatch money, curge de regulă o perioadă mai mare de timp, spre exemplificare, în cauză, nave operate în aprilie 2003 şi pentru care s-a încasat prima de celeritate în primul semestru al anului 2007.

În stabilirea temeiniciei şi cuantumului pretenţiilor reclamantului, instanţa are în vedere dispatch money încasat în primul semestru al anului 2007 numai pentru navele ce au fost operate în acest interval de timp.

Nu intră în baza de calcul a dreptului reclamantului la o astfel de primă, dispatch money realizat şi facturat într-o perioadă anterioară, dar încasat de operator în perioada de referinţă întrucât: pretenţiile reclamantului vizează numai perioada 01.01.2007-30.06.2007 şi nu perioade anterioare; salariatul nu a susţinut şi nici dovedit o participare directă la realizarea primei de dispatch anterior anului 2007 iar cercetarea judecătorească nu a vizat şi acest aspect; condiţia repartizării primei de dispatch este participarea directă la realizarea acestuia, potrivit prezentărilor anterioare.

La stabilirea întinderii dreptului reclamantului la primă de celeritate instanţa se va raporta strict numai la dispatch money realizat şi încasat în perioada 01.01.2007-30.06.2007.

Prin precizări scrise, pârâta recunoaşte că suma totală încasată cu titlu de dispatch money în perioada ianuarie – iunie 2007 este de 1 072 496, 77 lei (fără TVA), fără însă a face vreo referire la prima de dispatch efectiv încasată pentru navele operate în acest interval. Această sumă corespunde cu cea care rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, expertul stabilind acelaşi cuantum total al primei încasate de operator în perioada de referinţă, de 1 072 496,77 lei (fără TVA) – anexa 1.

Pârâta a susţinut că dispatch-ul realizat în primul semestru al anului 2007 nu a fost încasat în totalitate, iar ceea ce s-a încasat provine numai din activitatea de încărcare uree.

Apărarea pârâtei în sensul precizat se coroborează cu concluziile raportului de expertiză contabilă, prezentate analitic în anexe.

Astfel, în anexa 2 la raport este prezentată o situaţie a navelor operate în perioada 01.01.2007-30.06.2007, iar în anexa 3 se prezintă şi situaţia navelor operate anterior pentru fiecare client.

Examinând anexa 1 la raport, instanţa stabileşte din însumarea poziţiilor (5 – 11) că dispatch realizat (facturi emise) şi încasat în perioada 26.03.2007 – 11.06.2007 este de 185 135, 36 lei (fără TVA). Din prezentarea detaliată a activităţii de operare a navelor rezultă că această primă este generată numai de activitatea de încărcare uree – anexa 2. Pentru activitatea de descărcare fosfat, operatorul a emis facturi de dispatch însă clienţii nu şi-au achitat obligaţiile de plată, astfel că, această primă nefiind încasată, nu poate fi nici repartizată muncitorilor care au contribuit direct la producerea sa, societatea având la rândul său un drept de creanţă faţă de beneficiarii serviciilor prestate.

În cazul concret al reclamantului, care a deţinut funcţia de docher, cu atribuţii legate de încărcarea şi descărcarea navelor, urmează a se reţine că acesta a participat efectiv la realizarea operaţiunilor de încărcare uree. De altfel, prin tabelele nominale depuse la dosar de pârâtă, sunt enumerate categoriile de personal direct implicate în procesele tehnologice care au generat dispatch, reclamantul fiind menţionat în categoria salariaţilor care au participat la procesul tehnologic de încărcare uree vrac.

Pentru toate aceste motive, se va reţine că prin specificul postului ocupat reclamantul a contribuit în mod direct la realizarea activităţilor pentru care societatea pârâtă a încasat prime de operare cu celeritate, astfel că, faţă de prevederile art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi în vigoare în perioada ianuarie-iunie 2007, reclamantul este îndreptăţit să primească sume de bani cu titlu de primă de celeritate.

Pornind de la argumentele şi concluziile expuse de instanţă anterior, la soluţionarea cererii şi stabilirea în concret a sumei de bani ce se cuvine reclamantului cu titlu de dispatch money, instanţa va repartiza în mod egal dispatch-ul realizat şi încasat în primul semestru al anului 2007 (185 136, 36 lei) la numărul total al muncitorilor direct implicaţi în activitatea de încărcare uree vrac – 172, rezultând o sumă brută de 1076, 36 lei, ce se cuvine fiecărui muncitor, inclusiv reclamantului.

Nu au fost însuşite de instanţă concluziile raportului de expertiză contabilă referitoare la modalitatea de repartizare între salariaţi a sumei încasate de societatea pârâtă, după următorul algoritm de calcul: suma încasată de către pârâtă cu titlu de dispatch (1072496,77 lei) x 70% (reprezentând cota cuvenită salariaţilor) / la numărul de salariaţi ai pârâtei 422.

Astfel, expertul a avut în vedere dispoziţiile unui contract colectiv de muncă ce nu mai era valabil la data încasării dispatch-ului de către societatea pârâta şi care prevedea că acesta se împarte între operator şi angajaţi în procente de 30%, respectiv 70%. Or, odată ce dispoziţiile acelui contract nu se mai aplicau, atunci nici cotele diferenţiate prevăzute la împărţirea dispatch-ului nu se mai pot aplica şi, prin urmare, întreaga sumă încasată cu titlu de dispatch va reveni doar angajaţilor ce au contribuit direct la realizarea sa - 172, potrivit listelor nominale depuse la dosar chiar de către pârâtă.

Împotriva sus-menţionatei sentinţei în termen a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în esenţă următoarele:

Instanţa de fond în mod eronat a împărţit toată suma încasată de societate cu titlu de dispatch money salariaţilor implicaţi direct în realizarea acestuia, fără să ţină cont de cheltuieli societăţii pentru descărcarea navelor într-un termen mai scurt decât cel stabilit prin contracte.

În primul rând, instanţa de fond a ţinut cont de rejudecare doar de două aspecte şi anume : de contribuţia directă a salariatului şi de modalitatea concretă de calcul a sumei cuvenite fiecărui salariat îndreptăţit la plată, ignorând şi aspectele legate de contribuţia factorului uman în operarea acestor mărfuri, aspect reţinut în decizia Curţii de Apel Constanţa, decizie ce a trasat clar elementele ce trebuie lămurite de Tribunalul Constanţa după casare.

Instanţa de fond nu a considerat utilă, pentru lămurirea sub toate aspectele, concluzia unui expert tehnic, expert care nu ar fi altceva decât să ajute la efectuarea unui raport de expertiză atât tehnic, cât şi contabil, raport care ar fi lămurit opinia societăţii şi aspectele tehnice ale operării fără de care nu se poate ajunge la o soluţie corectă până la urmă în toate dosarele cu acest obiect.

Însă au fost numiţi o serie de experţi contabili în dosarele cu acest obiect, experţi care neavând cunoştinţe tehnice necesare pentru determinarea contribuţiei factorului uman au ajuns la diverse concluzii pe care judecătorii Tribunalului Constanţa nu le-au reţinut în soluţionarea dosarelor ce au acest obiect.

În ceea ce priveşte suma totală pe care instanţa de fond a determinat-o ca fiind cea aderentă perioadei 01.01.2007 – 31.06.2007, o consideră corectă şi apreciază faptul că instanţa care a soluţionat prezenta cauză s-a aplecat asupra chestiunilor invocate şi anume că trebuie stabilită suma obţinută din dispatch money numai pentru navele operate în perioada 01.01.2007 – 31.06.2007.

În prezenta cauză s-a realizat un raport de expertiză contabilă de domnul expert B.D. care nu a făcut altceva decât să ia ca bază de calcul suma încasată de societate cu titlu de dispatch money, la care a aplicat un procent de 70% stabilind astfel suma ce trebuie repartizată tuturor salariaţilor societăţii din anul 2007, rezultând oprimă de 1779 lei. Evident că acest calcul simplist nu poate fi avut în vedere la soluţionarea prezentei cauze.

Prin istoricul depus de societatea la dosarul cauzei la solicitarea instanţei s-au prezentat două variante de calcul, prima având în vedere dispatch încasat în perioada ianuarie – iunie 2007, iar cea de-a doua având în vedere doar dispatch money realizat şi încasat în perioada ianuarie – iunie 2007.

În situaţia repartizării sub forma de primă a întregii valori se ajunge în situaţia în care societatea ar avea numai cheltuielile obţinerii veniturilor fără nici un profit, profitul fiind principalul obiectiv pe care orice agent economic şi-l propune de la înfiinţare. Raţionând logic dacă societatea nu ar fi avut aceste cheltuieli pentru realizarea de dispatch money, acest venit nu s-ar fi realizat.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul pârâtei ca fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dispatch money pentru perioada 01.01.2007 – 31.06.2007.

Pe perioada de referinţă sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006 – 2007 nr. 357/2006, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2837/2006.

Prin art. 42 lit.d din acest contract astfel cum a fost modificat s-a prevăzut că: „în domeniul transportului naval, primele plătite indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi, într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare – descărcare a navei respective”.

Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia; alin. (2) :”condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum şi perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaţilor care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la „nivel de unitate şi după caz, instituţie”.

Din prevederile contractului colectiv de muncă enunţat mai sus rezultă că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii numai salariaţilor care au contribuit la încasarea acesteia.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia civilă nr. 188/CM/15.04.2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa prin care s-a dispus casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Constanţa, spre rejudecare.

Din studiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2007 rezultă că nu există nici o prevedere expresă referitoare la dispatch money.

În condiţiile în care prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-au detaliat funcţiile cu vocaţie la încasarea dispatch money, principalul criteriu de urmat la stabilirea categoriilor de salariaţi cărora li se cuvine o cotă parte din suma încasată de societate cu titlu de primă de celeritate este contribuţie directă a salariatului la încasarea acestei prime.

Astfel, faţă de prevederile contractuale enunţate mai sus, Curtea apreciază că sunt îndreptăţiţi la încasarea primei de celeritate numai acei salariaţi care au participat efectiv la activitatea care a dus la operarea cu celeritate a unor nave, în cazul de faţă la activităţile de încărcare – uree şi descărcare fosfat, fiind singurele operaţiuni care au generat încasarea de dispatch money.

Contribuţia directă a salariaţilor la realizarea dispatch money presupune participarea efectivă a salariaţilor la operaţiunile propriu zise de încărcare – descărcare nave în funcţie de atribuţiile pe care le au în procesul tehnologic respectiv, cu excluderea acelor salariaţi care, nu au intervenit în mod direct – în desfăşurarea acestor operaţiuni.

Prin tabelele nominale depuse la dosar de pârâtă sunt enumerate categoriile de personal direct implicate în procesele tehnologice care au generat încasarea de dispatch money, respectiv: maşinişti, macaragii, docheri, fadromişti, conducători utilaj şi stivuitorişti.

Reclamantul, care a deţinut funcţia de docher, a participat efectiv la realizarea operaţiunilor de încărcare uree şi descărcare fosfat.

În ceea ce priveşte suma încasată cu titlu de dispatch – money în perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, atât prin calculele expertului, cât şi prin precizările scrise depuse la dosar de pârâtă, au fost identificate două categorii de sume, respectiv suma de 349.207,27 lei, reprezentând dispatch realizat şi încasat în perioada 01.01.2007 – 30.06.2007 şi 1.072.496,11 lei reprezentând dispatch money încasat în aceeaşi perioadă, ambele sume fiind calculate după reducerea TVA-ului.

Curtea va reţine cea de-a doua sumă menţionată reprezentând dispatch – money încasat în perioada 01.01.2007 – 31.06.2007, chiar dacă această sumă provine din facturarea unor activităţi de operare cu celeritate nave, derulate într-o perioadă anterioară.

Raţiunea reţinerii acestei sume constă în faptul că obligaţia de plată a pârâtei s-a născut la momentul încasării efective a sumelor de la beneficiar şi nu la momentul operării cu celeritate a navei, moment la care pârâta avea doar un drept de creanţă faţă de beneficiarii serviciilor prestate.

Această sumă va fi repartizată către salariaţi după deducerea contribuţiilor pe care le nivelul anului 2007, angajatorul le datora la bugetul de stat, respectiv 29% CAS, 2% pentru şomaj, 6% CASS, 0,25% pentru fondul de garantare a plăţii salariilor.

De asemenea, din această sumă urmează a fi deduse costurile de producţie legate direct de procesul tehnologic (costuri legate de întreţinerea, uzura utilajelor, funcţionarea acestora, energie electrică, motorină), precum şi costurile legate de forţa de muncă (ore suplimentare, ore lucrate sâmbăta şi duminica, ore de noapte, ore lucrate în sărbătorile legale).

Toate aceste costuri tehnologice şi cu forţa de muncă au fost efectuate de pârâtă pentru creşterea productivităţii la liniile de încărcare – descărcare, respectiv pentru încărcarea mai rapidă a navei, comparativ cu durata trecură în contractul de operare.

În situaţia repartizării sub forma de prime a întregii valori s-ar ajunge în situaţia în care societatea ar suporta aceste costuri fără nici un profit.

Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului că aceste costuri ar fi fost incluse iniţial la stabilirea contravalorii prestaţiei de operare portuară, întrucât la stabilirea acestei contravalori s-au avut în vedere costurile de încărcare – descărcare în termenul de operare prevăzut în contract şi nu costurile de încărcare – descărcare mai rapidă, într-un termen mai scurt, care a presupus costuri suplimentare.

Lipsa unor prevederi contractuale la nivel de unitate prin care să se fi stabilit criteriile după care să se împartă dispatch – money, a făcut posibilă multitudinea de interpretări ale experţilor desemnaţi în cauzele cu obiect similar aflate pe rolul Tribunalului Constanţa, fapt ce a determinat o multitudine de soluţii şi practică neunitară.

Curtea nu şi-a putut însuşi nici unul din rapoartele de expertiză efectuate, întrucât experţii, fie au împărţit suma încasată cu titlu de dispatch money la toţi salariaţii societăţii, nu numai la cei care şi-au adus contribuţia la încasarea lui, ceea ce era contrar prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil în cauză, fie nu au dedus din suma încasată cu titlu de dispatch money costurile efectuate de societate pentru încărcarea/descărcarea mai rapidă a navelor.

Întrucât rolul Curţii este de a crea o jurisprudenţă unitară şi, nefiind posibilă însuşirea concluziilor rapoartelor de expertiză, s-a decis ca problema judiciară care nu a primit o dezlegare corectă să fie soluţionată unitar prin stabilirea sumei care urmează a fi împărţită cu titlu de dispatch money pe perioada de referinţă, a categoriilor de salariaţi care şi-au adus contribuţia la obţinerea de dispatch money, precum şi a costurilor care urmează a fi scăzute din aceste prime, calculul efectiv putând fi efectuat cu prilejul executării silite.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.312 alin. 3 cod pr.civilă, Curtea a admis recursul pârâtei şi a modificat în parte sentinţa recurată, conform celor dispuse prin dispozitiv.

Dosar nr. 5351/118/2009

Decizia civilă nr.673/CM/15.11.2011

Judecător redactor Jelena Zalman