Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

DE LA FILOSOFIE SPRE SPIRITOLOGIE

DEVENIREA MATERIEI

În Planul Divin al Universului nu doar evoluţia spiritelor este importantă, ci şi evoluţia materiei.

Materia este şi ea structurată pe nivelele anorganic, biologic, psihic. Se înţelege că această ordonare s-a făcut în timp, pe baza evoluţiei generale. Este valabilă observaţia lui Spencer şi Darwin privind evoluţia speciilor pe baza adaptării. Facem corecţia că, de fapt, este vorba despre evoluţia întregii materii, care în sine este inertă. Ea are nevoie să fie animată de spirite. Materia este dinamizată treptat, trezită la viaţă, apoi la o activitate psihică, dar numai ca rezultat al intervenţiei unor forţe spirituale. Ceea ce se numeşte imanenţa materiei este de fapt munca brută a spiritelor. Mai adăugăm despre evoluţia speciilor că ea este rezultatul experimentelor realizate de făuritorii speciilor, adică îngerii creatori. Adaptarea nu este oarbă, ci un produs al inteligenţei. Materia dispune deci de o conştiinţă, de la cea elementară până la cea umană şi dincolo de ea. Legile materiei sunt puse în acţiune de conştiinţe spirituale de diverse nivele evolutive, fiecare având o sarcină precisă.

NOTĂ: Conform pluralismului hylic, împărtăşit de Poortman¹⁶, care l-a preluat din gândirea hindusă, există mai multe tipuri de materie (ştiinţa şi metafizica nemaifiind astfel contradictorii). Aceeaşi idee o găsim şi la academicianul român Eugen Macovski, care a descoperit materia biostructurată (biologică), postulând şi existenţa materiei noesice (psihice) şi altora superioare.

Materia se structurează pe nivele de vibraţie. Dumnezeu cel Absolut nu este însă material, ci transcendent, pe când universul creat este material. Dar ce este materia?

Se ştie că atomii vibrează. Creşterea vibraţiei se manifestă prin creşterea distanţelor inter-atomice, care defineşte astfel gradul de subtilitate al substanţei. Dar oare sunt solide particulele atomice şi subatomice, aşa cum credea Democrit în Grecia antică? Nu. Ele sunt câmpuri de energie în mişcare ultra-rapidă (detalii ne oferă teoriile din fizica atomică şi cuantică). Atomii sunt rezultanta unor câmpuri de forţe. Comparând dimensiunile particulelor atomice cu distanţele interatomice (care au ordine de mărime mult mai mari, analoage dimensiunilor interplanetare), putem spune că substanţa este de fapt un spaţiu gol, în care se exercită forţe interatomice. Cu alte cuvinte, în esenţă, materia este forţă, energie.

Am ajuns deci la concluzia că substanţa şi energia sunt interschimbabile în anumite condiţii (Einstein a formalizat aceasta prin faimoasa sa ecuaţie relativistă E=mc²). Acest fapt ne ajută să înţelegem structurarea materiei pe nivele de vibraţie. Ştiinţa modernă acceptă existenţa materiei sub cele trei forme distincte: Substanţă, Energie, Informaţie. Acest model unanim ne poate ajuta să înţelegem intuitiv că substanţa ar putea fi considerată o „energie cristalizată”, iar informaţia o „energie rarefiată”.

Pentru nivelul nostru actual de înţelegere, ceea ce pare a fi energie este de fapt o substanţă mai fină. Omul aflându-se pe primul strat de vibraţie, nu are cum să observe o materie mai subtilă decât a sa, ceea ce îi pune unele dificultăţi de înţelegere a acestei realităţi multidimensionale. Când se vorbeşte de spaţiul cu mai multe dimensiuni trebuie să ne gândim la acest model, în care lumile „paralele” coexistă în acelaşi spaţiu, dar pe frecvenţe de vibraţie diferite. Aceeaşi apă se găseşte ca abur, lichid sau gheaţă. Gazul poate fi dizolvat în lichid, iar lichidul să fie conţinut în solid. Stările mai subtile ale materiei coexistă cu cele cunoscute simţurilor. Coborând vibraţia materiei subtile, aceasta interacţionează şi poate crea fenomene în materia grosieră, familiară omului.

În lumile foarte fine, subtile, există mai puţine restricţii, iar spiritul are o libertate mai mare de acţiune. Legile impuse se înmulţesc odată cu coborârea nivelului de vibraţie, ceea ce este neplăcut pentru spirit. Am putea defini plăcerea spirituală ca fiind libertatea, iar neplăcerea fiind condiţionarea. Evoluţia este plăcută. De aceea, tendinţa firească a spiritelor este de a evolua către lumile mai subtile. Evoluţia este un proces de durată infinită, o lege eternă a universului.

 

EVOLUŢIA, CA PURIFICARE

Lumea materială, creată, este o oglindă a lumii Conştiinţei, creatoare. Putem introduce noţiunea de evoluţie pe baza atributului comun ante-enunţat: „vibraţie”. Dacă subtilitatea materiei merge de la o vibraţie joasă (grosieră, substanţială) către una înaltă (rafinată, info-energetică), putem înţelege că, similar, şi subtilitatea Conştiinţelor se ierarhizează pe o scară a purităţii spirituale. Măsurarea purităţii spirituale se evaluează cu „gradul de gri” al culorii fundamentale a spiritului respectiv. O vibraţie joasă, un spirit inferior va avea culoarea neagră. O vibraţie intermediară va da culoarea gri. O vibraţie înaltă va conferi culoarea de bază albă. Spectrul de gri este continuu. Ne referim aici la o culoare subtilă reală, nu metaforică, o culoare perceptibilă de către spirite.

Un principiu uşor de înţeles este că există o corespondenţă între vibraţiile materiei şi ale Conştiinţelor. Astfel, un spirit înalt (alb) va trăi în mod natural în lumi materiale rafinate, foarte subtile, iar un spirit inferior (negru) nu va putea trăi decât în lumi joase ca vibraţie. Acesta este principiul natural de autoseparaţie între diversele categorii de spirite. Amestecarea lor este posibilă doar pe Pământ, unde se încarnează spirite de toate categoriile. Se mai ştie că o fiinţă mai rafinată se poate coborî, ca percepţie sau cu întreaga fiinţă, pe un nivel inferior, chiar dacă nu-i face plăcere. În schimb, o fiinţă mai puţin subtilă nu poate urca pe un nivel superior, chiar dacă ar dori-o. Este posibil ca fiinţele de pe un anumit nivel să fie manipulate de voinţa spiritelor superioare, fără a bănui că în spatele propriei dorinţe stau intenţii mai tainice, venite din lumile nevăzute.

Legea evoluţiei spune că materia, ca şi conştiinţa, evoluează. Aceasta este echivalent cu a spune că o particulă tinde să îşi crească vibraţia, iar o conştiinţă tinde să-şi albească culoarea de bază. Din perspectiva unităţii dintre materie şi conştiinţă, putem spune că evoluţia se face împreună. Cum?

Pentru a se manifesta în lumea materiei, Conştiinţa se înconjoară cu un înveliş de materie, numit perispirit, care îi este propriu, individual, o matrice a tuturor fenomenelor materiale pe care le va genera ulterior prin alte mecanisme. Diversele forme ale materiei aflate în preajma Conştiinţei sunt influenţate de perispiritul său, ridicându-şi şi ele nivelul de vibraţie, „înnobilându-se”. Conştiinţa, având liber-arbitru, poate evolua prin sine, atrăgând şi evoluţia materiei din imediata sa apropiere. Cu cât Conştiinţa este mai pură, cu atât influenţa sa de ridicare a vibraţiei materiei este mai puternică.

Creaţia este un fenomen continuu. Atingerea perfecţiunii este foarte, foarte departe. Putem înţelege în felul următor sensul evoluţiei creaţiei, conform filosofiei brahmanice: La început, Conştiinţa era unică şi limitată la Sine. Dorind să se multiplice, a creat ceva exterior sieşi: materia. Mulţumită experienţelor diferite oferite de lumea materială, Conştiinţa se diferenţiază şi se multiplică, părând a fi mai multe conştiinţe laolaltă. Prin evoluţia fiecărei conştiinţe în parte, „cantitatea” totală de conştiinţă creşte, Conştiinţa se amplifică. Lumea materială va exista atâta timp cât evoluţia conştiinţei nu s-a încheiat, adică la infinit. Acesta este Jocul Cosmic.

 

SPIRITELE MALEFICE, IMPURE, NEEVOLUATE

Apelând la o analogie umană, vom dezbate acum o problemă spinoasă, cea a spiritelor malefice. Am spus mai devreme că evoluţia este plăcută pentru spirite, fiindcă le aduce libertatea deplină de manifestare. Am mai spus că tendinţa firească este căutarea plăcerii. Totuşi, există şi spirite care, în virtutea libertăţii de alegere, pe care o are orice spirit, decid că este mai comod să nu muncească întru evoluţia individuală. Aceste spirite leneşe nu vor rămâne însă la nivelul la care erau când au luat decizia de a lenevi. Legile obiective ale universului le vor cere în permanenţă să evolueze, iar pentru că refuză, vor primi tot mai multe restricţii şi îşi vor înnegri treptat culoarea. La un moment dat, sătule de atâtea „invitaţii neonorate şi tracasări”, fie vor decide să-şi îndrepte comportarea, fie pur şi simplu vor declara război legii evoluţiei – care le deranjează comoditatea. Desigur că acest confort este fals, fiindcă nu le aduce nici o plăcere, decât cea a inerţiei. În Univers nu poate exista stagnare la nesfârşit, ci doar evoluţie sau involuţie.

Am definit astfel ce este un spirit malefic: un spirit care, din lene, s-a opus evoluţiei, coborându-şi vibraţia şi colorându-se în negru. Din principiu, orice spirit malefic se poate reorienta către înălţimile ameţitoare ale Dumnezeirii, dar va trebui să muncească mult mai mult decât un spirit care a înţeles de la început că e mai bine să urmezi legea evoluţiei. După cum între negrul abisal şi albul orbitor există nenumărate nuanţe de gri, tot aşa există în univers spirite de toate nivelurile evolutive imaginabile şi inimaginabile.

 

MATURITATEA NU ÎNSEAMNĂ PURIFICARE

În existenţa sa eternă, spiritul are mereu câte ceva de învăţat. Viaţa sa nu trece niciodată degeaba, ci îi îmbogăţeşte experienţa. Prin urmare, inteligenţa, voinţa şi memoria se măresc în permanenţă. Căpătând experienţă, spiritul va avea o mai mare putere de coordonare şi îmbunătăţire a lumii materiale. Cu cât este mai matur, cu atât este mai de folos. Dacă este un spirit evoluat, va fi de folos Dumnezeirii şi lumii în general. Dacă este inferior, va fi de folos forţelor întunecate, ce se opun legii evoluţiei.

Un spirit bun, dar imatur, nu va fi de mare folos. Putem spune că, dacă nu şi-a dezvoltat suficient inteligenţa, voinţa şi memoria, nici nu poate avea parte de toată libertatea specifică lumilor superioare, fiindcă nu va avea instrumentele să o utilizeze. El va trebui să acumuleze experienţe, într-un proces cu multe reîncarnări, care îl poate atrage şi către involuţie. Dacă însă va alege calea cea bună a evoluţiei, ca majoritatea spiritelor, atunci în final va putea ajuta eficient lumea şi va fi fericit întru Dumnezeu.

Un spirit matur va putea să dirijeze sisteme materiale mai complicate: om, grup, societate, planetă, sistem solar... Întotdeauna conştiinţa supervizoare are un grad de evoluţie şi maturitate proporţional cu complexitatea sistemului. Totodată, va putea controla şi coordona conştiinţe mai slab evoluate şi mai imature, dar în limitele libertăţii acestora, date de propriul nivel de evoluţie. Nimeni nu se plictiseşte în lumea lui Dumnezeu! Este multă activitate şi voie bună.

 

LUMEA SPIRITELOR

Spiritul trăieşte în mod natural pe un nivel vibratoriu superior celui material, inaccesibil detectării prin organele de simţ sau prin aparatele inventate de om. Există însă şi excepţii, când s-au putut depista sau chiar comunica cu fiinţele spirituale – pe baza percepţiilor extrasenzoriale sau ale unor aparate electronice foarte fine – dar numai cu acordul spiritelor de a se face simţite. Aceste excepţii fac obiectul studiilor de parapsihologie, a religiilor, a filosofiei etc. Am putea spune că fenomenele studiate de parapsihologie sunt de o natură vibratorie specifică lumilor spirituale, iar cercetarea parapsihologică este de fapt o intruziune în aceste lumi paralele. Prin urmare, aproape orice studiu ştiinţific ar trebui să ţină seama de posibilele influenţe ai acestor „locuitori indigeni” asupra rezultatelor experimentelor nepoftite. Aceeaşi precauţie, încă şi mai atentă, se impune celor care experimentează pe cont propriu lumile paralele!

Cu cât nivelul vibratoriu este mai ridicat, cu atât viaţa spiritului este mai fericită, fiind lipsit de duşmani, de pericole, de griji, putându-se manifesta absolut liber şi creativ. Planul material fizic este cel mai coborât ca vibraţie şi nu este propice existenţei spiritelor în stare pură. Ele pot exista aici numai sub forma vieţii biologice. Prin urmare, un spirit „se îmbracă într-o haină terestră”, respectiv un organism uman. Din această perspectivă, este evidentă subordonarea ierarhică a psihicului uman faţă de Spiritul său rector.

Aşa cum am definit de la început, aplicarea conceptelor spiritologice la nivelul omului formează ramura numită psiho-spiritologie.

 

ÎNCARNAREA SPIRITULUI

Încarnarea este asocierea temporară dintre un spirit nemuritor (imperfect, dar perfectibil) şi un om carnal, începând cu faza embrionară sau foetus, până la moarte (eliberarea spiritului din organism fie din cauză că nu mai este capabil să vieţuiască biologic, fie din alte considerente: karmice, misiuni spirituale, bunul plac al spiritului).

Putem înţelege că viaţa omului ar trebui să fie, cel puţin teoretic, subordonată scopurilor spiritului încarnat. Dar care sunt scopurile spiritului (adică misiunea spirituală a omului)?

 

MISIUNEA SPIRITUALĂ

Conform filosofiei Samkhya, teleologia lui Puruşa (spiritul) este a) Bhoga – experienţele date de viaţa materială, şi b) Moksha/Mukti sau Apavarga – ce desemnează eliberarea definitivă a lui Puruşa de asocierea cu Prakriti (materia).

Reluăm aceste idei, dezvoltându-le semnificaţiile. Sunt două scopuri principale ale oricărui spirit: a) a învăţa, a acumula experienţă; b) a evolua, a se purifica energetic.

a) Învăţarea în planul terestru este foarte bogată, pentru că provocările sunt multiple. Suferinţe, dificultăţi, boli, necazuri, dar şi lucrurile plăcute – acestea sunt „manualele şcolare” ale spiritului, pe care nu le avea în planul vibratoriu înalt. Viaţa terestră este o şcoală, una foarte dură, dar eficientă, cu rezultate rapide. Spiritul nu învaţă din cărţi, ci învaţă pe cont propriu, prin experienţele directe ale omului în care este încarnat. Desigur, cu cât spiritul este mai evoluat, omul este mult mai receptiv la sfaturile înţelepte (ca o retrezire a propriei experienţe spirituale).

b) Odată cu parcurgerea vieţii, omul greşeşte faţă de Legile Divine (cu voie sau fără voie), lucru care nu rămâne fără efecte. Conform principiului cosmic „nimic nu se pierde, totul se transformă”, urmările greşelilor sale faptice, exterioare se transformă în karmă latentă, păstrată de energia psihică şi spirituală a omului. Ea tinde să se re-manifeste în planul fizic de unde a emers, conducând la evenimente şi stări neplăcute, aparent inexplicabile. Dacă între timp omul moare, acest „bagaj karmic” nu dispare, ci se păstrează ca „seminţe” în corpul spiritual (cauzal), producându-i spiritului o nemulţumire permanentă. Conflictul dintre tendinţa naturală a „seminţelor” de a încolţi şi lipsa condiţiilor de a fructifica pe tărâmul vibratoriu superior (care are alte legi de compoziţie şi de manifestare), unde trăieşte acum spiritul, îi va provoca acestuia un nou prilej de a coborî la nivel fizic, unde să reia şcoala vieţii, pentru a reuşi la toate „examenele”, oferind, volens-nolens, şansa de manifestare a karmei acumulate.

În concluzie, există o dublă implicaţie şi condiţionare. Spiritul imatur se grăbeşte să acumuleze experienţe terestre prin încarnare. Omul produce karmă, care se cere a fi „arsă” printr-o nouă încarnare. Cu fiecare nouă încarnare experienţa spiritului creşte, dar poate creşte şi acumularea de karmă negativă. Cu cât numărul de încarnări este mai mare, cu atât spiritul devine relativ mai puţin interesat de valoarea experienţelor decât de ştergerea urmărilor karmice.

În concluzie, când vorbim de perfecţionarea unui spirit surprindem două coordonate: experienţele de viaţă şi purificarea karmică.

 

VARIETĂŢI DE SPIRITE - CONŞTIINŢE

Există atâtea varietăţi de spirite încât preferăm denumirea generică de conştiinţe, păstrând numele de „Spirite” pentru cele de nivel uman şi supra-uman. Informaţiile pe care le avem despre Spiritele de grad uman ne îndrituiesc să spunem că proprietăţile lor diferă de ale conştiinţelor de alte grade evolutive inferioare. Diverse tipuri de spirite au structuri diferite ale aurei lor.

Universul, deşi dinamic, este foarte bine organizat şi ierarhizat, având o structură stabilă. În acelaşi timp, conştiinţele care îl compun sunt foarte mobile, fiind gata oricând să intervină atunci când există necesităţi nerezolvate.

În esoterism, se ştie că Akasha (memoria cosmică) înregistrează toate faptele petrecute pe pământ şi în Univers, fiind formată din particule astrale cu proprietăţi similare aparatelor de filmat. Este foarte greu însă a ne imagina că aceste particule sunt de fapt „vii”. Ele servesc dorinţelor spiritelor superioare precum nişte animale de casă sau roboţei utili. 

La fel de „vii” sunt şi ideile, în lumea lor subtilă. Acestea însă nu sunt încă conştiinţe, spirite, ci le-am putea numi proto-spirite, adică spirite în formare.

 

OMUL ŞI SINELE SĂU

Oare cât se subordonează, în realitate, omul Sinelui său spiritual? Câtă libertate are el? Prin Sine înţelegem acelaşi lucru cu Spirit individual.

Ei bine, dacă omul nu ar fi liber, nu şi-ar face karmă. E liber să greşească cât pofteşte. N-ar mai greşi doar dacă ar fi în permanent contact cu centrul spiritual al fiinţei sale…

Foarte bine a surprins C.G. Jung sensul „realizării Sinelui” ca fiind mai degrabă opera Sinelui (spiritual) de a se manifesta în om. Acest punct de vedere este complementar sensului dat de psihologia umanistă şi transpersonală împlinirii de sine, auto-actualizării: un efort al omului de a se apropia de Sine.

Modelul transpersonalist nu explică însă fenomenul personalităţilor multiple şi nici fenomenul migraţiei spiritelor dintr-un corp în altul – în alte momente decât cel al morţii – (desemnat cu termenul new-age de walk-in). La limită, am putea vorbi chiar de două alternative: ori omul încearcă să se autodepăşească şi să se apropie de Sinele său (sub influenţa şi la sugestia chiar a Spiritului-Sine), ori, în cazuri rare, când omul se opune acestei tendinţe fireşti de evoluţie şi adoptă conduite demoniace, Sinele îl părăseşte (locul său fiind imediat ocupat de unul dintre nenumăratele spirite inferioare care stau la pândă) şi îşi va găsi un alt psihic gazdă, cel mai probabil printr-o nouă încarnare. Chestiunea ridică întrebări filosofice foarte grave, dar este clar că atestă atât liberul-arbitru oferit omului (ceea ce ne flatează ego-ul!), cât şi al spiritului său (ceea ce ne buimăceşte!).

Înţelegem deci că Sinele spiritual nu este neapărat egal cu un model ideal, identic şi stabil, răbdător şi mulţumit, ci că el are propriile sale motivaţii şi voinţă, gândire, propriul „psihism”, putând, in extremis, să ne părăsească dacă devenim incompatibili. Se ridică, totodată, problema relativei autonomii a minţii faţă de spirit. Omul pare astfel fragmentat, un fel de turn Babel interior, unde pot apare conflicte sau neînţelegeri (transmisii energo-informaţionale incorecte) între instanţele componente (mintea omului şi „mintea” spiritului). Înţelegem acum inconsistenţa unor întrebări de genul „Dacă am mai trăit alte vieţi, de ce nu mi le amintesc?”. Totul ţine de transmiterea cu acurateţe a informaţiilor între instanţele psiho-spirituale. De fapt, nu eu, EGO-ul, am mai trăit alte vieţi, ci spiritul care este încarnat deocamdată în mine…

La înţelepţi şi iluminaţi, comunicarea dintre minte şi spirit se face perfect, de aceea nu apar conflicte interioare, ci mintea lor este un loc binecuvântat. Acesta este, pe scurt, scopul tuturor căilor spirituale: ca mintea egotică să ajungă să recepteze nemodificate „gândul şi pacea” Sinelui.