Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

ANTITEZE ÎNTRE OM ŞI SPIRITUL SĂU

Adoptând dualismul suflet-Spirit, vom putea evita ideile eronate sau ambigue, care abundă în lucrările de religie şi spiritualitate, precum şi în concepţiile laice. Iată o descriere aforistică, prin comparaţii antitetice, care încearcă să clarifice diferenţele dintre om şi Spirit:
- Detaşarea este o calitate spirituală, pe când indiferenţa este atributul sufletului.

- Iubirea omenească este calitatea sufletului, dar Iubirea necondiţionată şi universală este a Spiritului.

- Mintea face parte din suflet. Mintea nu este Spiritul. Dar rafinarea minţii prin metode spirituale aduce receptarea mai clară a gândurilor Spiritului.

- Am găsit într-o carte o exprimare nefericită: „trezirea propriului spirit”. Spiritul divin din noi este mereu treaz. Doar sufletul este adormit, acoperit de zgura materiei, orientat predilect către exterior. Sufletul trebuie trezit către Spirit.

- O traducere jalnică pentru „Self-realization”: „realizarea Sinelui”. De fapt, nu este nimic de înfăptuit, ci Sinele trebuie doar înţeles şi cunoscut. După ce ai cunoscut Sinele, vei rămâne acelaşi om...

- Tu eşti muritor; Spiritul este veşnic.

- Tu ai un trup greoi şi o formă dată; Spiritul nu le are pe nici una.

- Tu amesteci valorile; Spiritul are o scară a valorilor foarte bine conturată.

- Mintea ta este secvenţială, analitică, lentă. Spiritul gândeşte sintetic, extrem de rapid. Te bazezi mult pe scheme de gândire prefabricate şi pe trecut. Într-o secundă, Spiritul îşi poate schimba total o strategie, cu toate detaliile sale, având privirea ferm orientată către desăvârşire.

- Ego-ul vizează mereu vreun minuscul proiect viitor sau rememorează un eveniment trecut, aşa că pierde momentul prezent. Spiritul trăieşte intens în „aici şi acum”, el apreciază la justa valoare evenimentele în curs şi acţionează rapid pentru a le modela pe loc.

- Ego-ul este încăpăţânat, îndărătnic, precum un animal: nu-l poţi scoate dintr-ale lui decât cu mari eforturi de dresare. Spiritul este adaptabil la împrejurări, se mulează pe datele concrete şi pe neputinţele omului. Ego-ul, odată influenţat, va adopta noua direcţie cu convingere, uitând vechile preferinţe sau păreri. Spiritul, având o răbdare nesfârşită cu prostia omului, va încerca toată viaţa să-l îndrume spre scopurile sale spirituale, ferm stabilite pentru această încarnare.

- Tu crezi că evoluţia spirituală înseamnă să te călugăreşti sau să capeţi viziuni astrale şi puteri paranormale. Dar opinia Spiritului poate fi că acestea ar putea împiedica îndeplinirea misiunii sale pământeşti, aşa că te fereşte de ele, dacă e cazul. Spiritul are multe alte interese decât de a te scoate din normalitate...

- Tristeţea metafizică nu deprimă, precum tristeţea obişnuită. Ea te ajută să te detaşezi de efemeritatea tuturor lucrurilor lumeşti. A doua, dimpotrivă, te leagă de ele. Meditând serios la lucrurile grave, s-ar putea să simţi şi tu o tristeţe metafizică... Nu te speria, este o binevenită nostalgie după perfecţiune!

- Omul, cu instinctul său de supravieţuire, se fereşte de orice îi ameninţă viaţa, libertatea, interesele. Spiritul însă, uneori, e de acord, ba chiar provoacă pedepse, chinuri şi, în cazuri excepţionale, chiar moartea omului atunci când acţiunile acestuia contrazic flagrant şi permanent interesele Sale.

- Uneori, intenţia Spiritului de a ajunge într-o anumită conjunctură împinge omul, ca la jocul de biliard, să se ciocnească cu diverse obstacole, pentru ca, în final, să fie deviat în zona câştigătoare.

- Omul nu poate trăi fără speranţa că lumea va fi mai bună. Spiritul suportă lucid evidenţa că lumea se îndreaptă pe zi ce trece spre prăpastie.

- Când omul se află în mijlocul unui necaz, este tare supărat. În acest timp, Spiritul rămâne vesel, optimist, bine dispus. El ştie că tulburarea obişnuinţelor ego-ului este cea care doare, însă e necesară pentru evoluţie.

- Omul încearcă să „fenteze” karma de câte ori poate. Spiritul poate că îl înţelege, dar nu e de acord să care acelaşi bagaj karmic până în viaţa sau vieţile următoare.

- Ego-ul se simte bine fiind mărginit, limitat la trup şi ale lui. N-are nevoie să simtă mai mult. Spiritul se sacrifică de mulţi ani stând închis în carapacea creierului, având permanent nostalgia infinitului. Spiritul ar vrea să se dilate cât mai mult, până la a cuprinde Totul.

- Omul îşi clasifică activităţile în profesionale şi de hobby. Pentru Spirit există un singur fel de învăţare, cea care îmbogăţeşte cultural şi spiritual.

- Dar iată şi o asemănare. Moartea unui prunc este considerată o nenorocire şi de oameni, şi de spirite. În primul caz, o tragedie. În al doilea caz, doar o şansă ratată de evoluţie.

Excepţie: Spiritul se află la ultima reîncarnare obligatorie, pentru a ispăşi un mic rest de karmă. A trăi mai mult decât câţiva ani (sau luni) ar putea fi chiar riscant pentru spirit, putând să-i îngreuneze karma, în loc să i-o uşureze. Se ştie că viaţa omului pe Pământ este plină de neprevăzut, ispite şi accidente... În acest caz de excepţie, se poate spune că pruncul mort era (aproape) un înger. În celelalte cazuri (marea majoritate), doar un spirit ghinionist.

Dacă un spirit îşi ispăşeşte karma chiar şi numai trăind puţin în corpul unui copil neştiutor şi nevinovat, ne putem închipui ce preţioasă, în general, este fiecare zi de viaţă pentru orice spirit! De aceea, putem afirma că „instinctul de conservare” are o sursă pur spirituală, transpusă în frici animalice.

- Omul are impresia că viaţa lui este unică, şi aşa este. Spiritul priveşte totul cu conştiinţa clară a repetării evenimentelor, condiţiilor şi stărilor. Se spune, cu obidă, că oamenii nu învaţă nimic din istorie. Asta poate şi din cauză că Istoria este făcută spre folosul Spiritelor şi din munca Lor.

- Văzând cum mor oamenii alături de noi, nu putem să ratăm gândul că viaţa este o deşertăciune fără sens. Dar totul capătă sens dacă înţelegem că viaţa omului urmăreşte îndeplinirea scopurilor superioare ale Spiritului.

- Noi ne judecăm semenii cu duritate, comparându-i cu perfecţiunea pe care le-o pretindem. Şi putem avea motive justificate să fim nemulţumiţi. De obicei, ne aflăm într-o condiţie stabilă, cu un loc bine definit în lume şi este aproape imposibil să schimbăm locurile cu cei pe care îi judecăm, deci să-i înţelegem total.

În schimb, un spirit liber ştie că s-ar fi putut încarna chiar el în omul care greşeşte. Dincolo de bunele sale intenţii, odată încarnat în trup, spiritul nu mai are aceeaşi putere de decizie şi influenţă, mintea omului devenind liderul acţiunilor. Astfel, compasiunea şi empatia unui spirit faţă de oameni este infinit mai mare decât mila unui om faţă de semenii săi.

- Omul consideră moartea ca pacostea definitivă. Spiritul o vede ca pe o renaştere, ocazie de progres.

- Omul e un actor încrâncenat pe scena lumii. Spiritul este un spectator atent, dar detaşat, nu foarte implicat emoţional.

- Omul se gândeşte la Dumnezeu şi legile de funcţionare ale universului, căci aşa îl îndeamnă Spiritul. Dar, inevitabil, acest subiect îi depăşeşte puterea de cuprindere a minţii sale limitate. De aceea, explicaţiile primite de oameni sunt şi vor fi mereu parţiale, controversate, nemulţumitoare pe deplin, ele alinându-le doar parţial dorinţa de cunoaştere. Numai Spiritul poate înţelege, având o cu totul altă perspectivă, cum stau lucrurile cu Divinitatea. Ecouri ale acestei înţelegeri ajung uneori şi la oameni, sub diverse învăţături filosofice şi spirituale, care nu au cum să fie perfecte.

- Omul se roagă pentru iertarea păcatelor şi uneori i se acordă o dispensă (care nu e decât o amânare a pedepsei pentru viaţa următoare). Spiritul însă ştie că, în eternitate, karma se absolvă doar prin muncă spirituală. În veşnicie nu există iertarea păcatelor!

Unele spirite, pentru a nu se reîncarna şi a suporta o karma fizică foarte grea, se întrupează temporar ca medici spirituali în trupul unor mediumi de absorbţie, precum João de Deus, realizând multe minuni medicale şi fapte bune.

- Omul vrea să câştige şi să aibă succes. Spiritul găseşte că-i mai important ca omul să participe şi să încerce. „Călătoria e mai importantă decât destinaţia”, se spune. Orice realizare materială este deşartă privită din veşnicie. În schimb, ceea ce rămâne sunt calităţile psihice, obţinute prin luptă răzbătătoare.

Desigur, nu e rău să ai succes! Uneori, eşecul te poate marca negativ, devenind un defect mai târziu. Or, Spiritul nu-şi doreşte să acumuleze defecte, care cheamă dificultăţi karmice ulterioare. Totuşi, nu succesul material este totul sau cel mai important lucru de urmărit, pentru Spirit.

- Omul se consideră perfect şi e mulţumit de sine, deşi e plin de defecte. Spiritul însă simte dureros fiecare imperfecţiune a sa, dar are in Sine germenul perfecţiunii divine.

- Omul caută societatea, rumoarea, fuge de singurătate. Dar Spiritul îl îndeamnă să se retragă în linişte, pentru a auzi glasul Său.

- Starea omului depinde de mulţi factori interni şi externi, fiind foarte schimbătoare. Spiritul este extrem de stabil, egal cu Sine.

- Omul crede că spectacolul lumii este spontan şi haotic. Spiritul mai vede şi regia din culise.

Cum să ne dăm seama că există un Super-regizor? Cel mai simplu, remarcând acţiunea LEGII KARMEI (a cauzei şi efectului întârziat) şi a LEGII SINCRONICITĂŢII (apariţia unor coincidenţe semnificative, chiar multiple şi repetate, a căror cauză comună nu poate fi stabilită).

- Omul îşi linişteşte cugetul când se relaxează, stă în linişte sau receptează frumosul. Spiritul însă, uneori, nu e de acord ca omul să fie liniştit şi indiferent la nenorocirile din jurul său. Mai bine un erou agitat, decât un ticălos senin.

Aici se cuvin a fi date ca exemplu acele persoane care, sub pretextul practicării unei căi, a unor metode spirituale, dispreţuiesc sau neglijează datoria lor primordială de om între oameni. Se izolează de cei dragi care au nevoie de ei, îşi confecţionează o atmosferă artificială din care nu vor să iasă pentru a cunoaşte realitatea sau chiar manifestă laşitate în lupta cu viaţa doar ca să nu-şi strice „pacea lăuntrică”.

Un exemplu şi mai dur este următorul. Ofiţerii nazişti din lagărele de concentrare obişnuiau să asculte seara concerte de pian, degustând sublima artă muzicală. A doua zi, ucideau sute de semeni fără apărare. Poate că spiritele majorităţii acelor ofiţeri ar fi preferat ca ei să suporte mustrările de conştiinţă fără a-şi anestezia simţul moral, ceea ce i-ar fi condus la o împotrivire faţă de Rău.

În acest sens, Isus spunea metaforic „Dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l!” (Marcu 9:47).

- Multe aforisme create spontan de oamenii înţelepţi şi adunate în culegeri sau texte sacre par de multe ori nişte paradoxuri greu de înţeles sau de aplicat. Motivul? Ele se adresează nivelului omului de pe nivelul Spiritului. Adevărul descris este mai mult intuit decât raţionalizat, iar fiind analizat cu o minte materialistă, ar putea chiar trezi ironii. Luaţi de exemplu citatul biblic de mai sus.
Constatând că – din când în când şi aproape nefiresc, de neînţeles de ceilalţi – înclini balanţa alegerilor dinspre poziţia omului către cea a Spiritului, înseamnă că te afli pe calea spre iluminare spirituală, te afli pe o direcţie evolutivă normală. Desigur, ştim cu toţii că Spiritul nu poate acţiona în locul omului. Trebuie să continuăm să ne implicăm în viaţa noastră personală şi socială pentru a îndeplini scopurile cu care Spiritul s-a încarnat în umila noastră persoană...

NOTĂ: Am accentuat diferenţele de mai sus în scop didactic. În realitate, viaţa psihică este mult mai complexă... De pildă, mare parte din personalitatea sufletului provine din perispirit, adică acea energie dobândită în decursul evoluţiei şi care însoţeşte permanent Spiritul.