Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

„ÎN NOI ÎNŞINE”

Spiritualitatea, în sensul original, înseamnă contactul (informaţional şi/sau senzorial) cu spiritele evoluate. Un sens desprins din primul – şi poate mai important – este următorul: spiritualitatea înseamnă să se apropiem (în fapte, simţire, gândire, prin intuiţie şi inspiraţie) de Spiritul nostru. Închinarea la spirite, zei, sfinţi şi Dumnezeu, teoriile şi ritualurile religioase, toate pot face posibilă apropierea de Spiritul propriu. Dar dacă nu o fac, aşa-zisa „viaţă spirituală” rămâne la exteriorul fiinţei noastre profunde şi nu înseamnă decât, cel mult, o simplă achiziţie culturală... Avem nevoie să Îl căutăm pe Dumnezeu! Şi să îl găsim – în noi înşine! Dumnezeul interior e mai aproape şi mai uşor de găsit şi înţeles decât Dumnezeul Macrocosmic. Toate calităţile Divinităţii se regăsesc în Spirit: este minunat, superlativ, ne înconjoară în căldură, bunătate, frumuseţe, încântare...

Răspunsul universului la căutarea noastră spirituală (sub orice formă ar fi ea) este o reverberare a glasului propriului Spirit. Nici Dumnezeul cosmic, nici sfinţii, nici îngerii nu ne vor îndruma în altă direcţie decât cea dorită şi de Spirit. Orice îndrumător spiritual ar trebui să ţină cont în principal de voinţa şi planurile Spiritului discipolului... Oricât de frumoase şi strălucitoare ar fi diversele învăţături spirituale, oricât de calde şi prietenoase ar fi cultele sau templele lumii, nimic nu este de un real folos spiritual dacă nu ne apropie de Spirit, dacă nu ne facilitează introspecţia şi recepţionarea corectă a mesajelor Lui! Ca o căutare spirituală să fie autentică, ea trebuie să atingă acest punct final: Spiritul personal. Dumnezeu nu poate fi atins decât prin intermediul Spiritului. Între sufletul omului şi Dumnezeu stă Spiritul. Doar dacă începem să ne înţelegem Spiritul, putem spera că Îl vom înţelege cândva şi pe Dumnezeu.

Totuşi, nu este greşit să ne adresăm Divinităţii, ci este un mare pas înainte: să credem şi să ne dedicăm Binelui, Frumosului, Adevărului! Atâta doar, să înţelegem că Divinitatea se găseşte şi în noi, foarte aproape de inima noastră... de unde ne îndeamnă la fapte şi gânduri bune. Trebuie să respectăm acest adevăr, deşi încă nu îl percepem direct.

Chiar şi fără a se dedica unei căi spirituale metodice, orice om ar putea încerca să înţeleagă raţiunile Spiritului care îl animă. Cu puţină bunăvoinţă şi o purificare prealabilă a gândurilor şi emoţiilor, el ar putea conştientiza viziunea Spiritului asupra lumii, vieţii şi călătoriei sale în Veşnicie. Aceasta este calea spirituală universală, la care oricine are acces. Desigur, doar dacă omul are atât o minte bună (ageră şi sănătoasă), cât şi un Spirit Superior în el (pozitiv şi experimentat). Dacă ai ajuns cu lectura acestui text dificil până aici – neobligat de nimeni – înseamnă că îndeplineşti această condiţie! (Un om nu poate avea acces la experienţe metafizice mai înalte decât nivelul Spiritului său.) Prin scrierile mele, am încercat să dau o mână de ajutor celui dispus spre un astfel de efort prea puţin pragmatic.

 

ECHIPA SPIRITUALĂ

Sufletul ar face numai boroboaţe lăsat de unul singur, iar Spiritul nu ar realiza nimic concret fără mijlocirea sufletului. Separarea slăbeşte şi doar în unire stă puterea. Pentru APROPIEREA DE SPIRIT, o tehnică naturală favorabilă evoluţiei Spiritului şi fericirii omului se iveşte de la sine. Se poate numi simplu: „ECHIPA SPIRITUALĂ”. 

Personalitatea umană este covârşitor influenţată de Spiritul încarnat. Mintea funcţionează prin colaborarea permanentă dintre suflet şi Spirit. Putem deci spune că sufletul nu e niciodată singur. Sufletul şi Spiritul formează o ECHIPĂ bine sudată şi complementară, un cuplu strâns unit. „Echipa spirituală” este mai mult decât simpla lor adunare, este o forţă în sine, pe care o putem invoca în mod conştient.

Putem utiliza mai multe metafore pentru a înţelege natura acestei relaţii:

- Aţi auzit vorbindu-se despre „sufletul pereche”? Ei bine, perechea sufletului este Spiritul interior. De ce să căutaţi şi să aşteptaţi din afară ceea ce aveţi deja înăuntru?!

- Relaţia dintre suflet şi Spirit este precum iubirea sinceră dintre un bărbat şi o femeie: cei doi rămân diferiţi la exterior, dar sunt îngemănaţi în simţire. În India au fost botezaţi ca fiind „cuplul Shiva şi Shakti”.

- Prin experienţa mistică a REVELĂRII SINELUI vom simţi o mare fericire şi iubire. Putem simţi o negrăită fericire chiar şi doar gândindu-ne la Spiritul nostru, în linişte.

Dar oare de ce nu simţim oricând şi automat acest sentiment de iubire în cadrul ECHIPEI NOASTRE SPIRITUALE? Ca şi într-un cuplu unit (bărbat şi femeie), emoţia iubirii nu este permanentă. Într-un cuplu longeviv se va sedimenta sentimentul frumos al prieteniei trainice. Pasiunea este fatalmente trecătoare, putând fi cel mult liantul de început al relaţiei. Dar iubirea omenească înfloreşte cu adevărat prin prietenia sinceră, care este adevărata realizare personală. Pasiunea nu ştim de unde vine şi de ce dispare la un moment dat. Însă prietenia puternică este meritul nostru, adevărata valoare adăugată la frumuseţea lumii. ECHIPA SPIRITUALĂ se bizuie pe prietenie, ajutor necondiţionat reciproc, comunicare deschisă, încredere deplină.

Totuşi, beatitudinea resimţită de suflet în starea de Graţie numită „ÎNTÂLNIREA CU SPIRITUL” este doar temporară, având rolul de a-i aminti discipolului că ţelurile divine înalte pe care şi le propune au o ţintă şi o răsplată pe măsură, astfel motivându-l către realizări omeneşti deosebite.

O mărturisire semnificativă a lui Sri Ramakrishna: «Uneori vedeam un tânăr sannyasin (călugăr) ieşind din corpul meu. Îmi semăna leit şi mă învăţa multe lucruri. Uneori îl vedeam cu ochii deschişi; alteori, cu ochii închişi, într-o viziune. Când apărea, îmi mai păstram doar puţină conştiinţă asupra realităţii, dar câteodată, o pierdeam complet, zăcând inert şi nu mai puteam să văd şi să aud altceva decât gesturile şi cuvintele sale. Când acesta se reintegra în corpul meu fizic, îmi recăpătam întreaga conştiinţă. Tot ceea ce am învăţat de la el, am regăsit mai târziu în învăţăturile lui BRAHMANI, ale lui TOTAPURI şi ale altor yoghini.» (Swami Yogeshananda, The Visions of Sri Ramakrishna, 23-4)

Oricât de mizerabil ne-am simţi la un moment dat, ştim că Spiritul este împreună cu noi, legat de sufletul nostru ca gemenii siamezi. De Spirit nu ne e ruşine, nu ne ferim, el ne ştie toate gândurile şi stările, el este copilotul echipei noastre. Nu ne vom mai întrista din cauza lipsurilor şi neputinţelor noastre trupeşti şi mentale, percepându-le ca fiind doar o parte din ECHIPA care conţine şi partea luminoasă, veselă, lucidă, binevoitoare. Ne privim cu un ochi limitele ego-ului, dar având celălalt ochi aţintit spre frumuseţea Spiritului interior. Ştim că omul NU este un Spirit imaterial şi etern, dar nu ne mai identificăm numai cu sufletul mărginit. Suntem ECHIPA SPIRITUALĂ ! Oricând ne amintim aceasta, primim energie bună, informaţii nebănuite, bună dispoziţie, pace lăuntrică. Trăim împăcaţi cu lumea şi cu noi înşine (este conduita numită „santosha” în yoga, adică automulţumirea permanentă).

Diverşi oameni spirituali au primit în repetate rânduri revelaţia că toate fiinţele din univers funcţionează în cadrul unei ECHIPE SPIRITUALE proprii. Spiritul este o scânteie divină infimă, luminoasă, superinteligentă, dar neputincioasă în planul fizic. El însă pune la lucru energiile încătuşate sau la îndemâna creaturii respective (om, animal, plantă etc.). Cu cât creatura e mai evoluată pe scara filogenetică, cu atât are un liber arbitru mai mare şi o anvergură mai mare a acţiunilor, putând modifica mediul înconjurător după imboldurile Spiritului. Sufletul uman are multe calităţi spirituale, dar încă este tributar influenţelor materiale. Există humanoizi pe alte planete al căror suflet este superior, pentru noi părând a fi un adevărat Spirit prin atitudinile şi comportamentul său desăvârşit. Dar şi Spiritul evoluează, la fiecare încarnare intrând în componenţa unor ECHIPE tot mai avansate, într-un nesfârşit şir de întrupări fizice...

Despre această ECHIPĂ SPIRITUALĂ omniprezentă în orice creatură vorbeau vechii indieni spunându-i cuplul Shiva-Shakti sau Purusha-Prakriti. Spiritul, acea micuţă particulă de Dumnezeu plină de intenţii minunate, nu are puterea de a aduce nicio schimbare reală în lumea fizică. El (Shiva) are nevoie de contrapartea sa de natură fizică, energetică, ca să-i pună în aplicare dorinţele pure. Aceasta este numită „suflet” în fiinţele vii, dar există ceva similar şi în lucrurile „neînsufleţite”. Sufletul (Shakti) face legătura între aspectele spirituale, transcendentale şi cele grosiere, inerte.

În concluzie, lucrul cel mai important este să ne amintim cât mai des de ECHIPA NOASTRĂ SPIRITUALĂ care suntem. Aceasta este o tehnică dinamică, dar poate fi şi o temă de reflecţie în răgazurile de linişte. Important pentru omul modern – foarte ocupat cu treburile lumeşti şi destul de obosit ca să mai mediteze – este, pur şi simplu, să îşi AMINTEASCĂ DE ECHIPA SPIRITUALĂ CARE ESTE EL ÎNSUŞI, în cât mai multe prilejuri – în timpii morţi, în momentele ce urmează unei realizări deosebite sau, dimpotrivă, unui eşec, într-o stare proastă sau oricând are puţin timp să-şi acorde fiinţei sale profunde!

Dacă veţi aplica această tehnică spirituală, veţi constata rapid că multe probleme încep, pur şi simplu, să dispară...