Sandra brown

Capitolul şase

Lara avea şi ea motivele ei pentru a participa la această întrunire. Dacă Eden Pa’ss va trebui să facă faţă unei perioade de violenţă, ea trebuia să ştie. Trăia singură şi trebuia să-şi ia toate măsurile de precauţie pentru a se proteja. De asemenea, era important pentru viitorul ei în Eden Pa’ss, ca ea să se implice în toate aspectele vieţii sociale. Cumpărase deja un abonament pentru meciurile de fotbal ale echipei locale, a contribuit la fondul social cumpărînd un nou semafor. Dacă va fi văzută zilnic în locurile aglomerate din oraş, la băcănia Sakn Sa’ve, sau la staţia de benzină, poate că localnicii nu o vor mai privi ca pe o intrusă. Poate că o vor accepta, chiar în ciuda lui Jody Tackett.

Al treilea motiv pentru care venise la întrunire era mult prea personal. I se părea curios că valul de violenţă coincidea cu sosirea în oraş al lui Keiy Tackett, cu venirea lui la clinică plin de sînge şi rănit. Categoric nu intrase el în casa lui Fergus Winston cu intenţia de a o jefui, dar erau nişte coincidenţe incendiare şi mintea ei nu-şi găsea liniştea.

Sala de festivităţi a şcolii, mîndria contribuabililor locali, era plină pînă la refuz. Lara sosise devreme, dar parcarea era deja ocupată de maşini, microbuze şi camionete. Mitingul a fost anunţat ca fiind „de o importanţă vitală”, de către ziarul local. Ziarul îl citase pe şeriful Baxter: „Toţi locuitorii din Eden Pa’ss trebuie să fie prezenţi la această întrunire. Depinde numai de cetăţenii oraşului să oprim crima înainte de a ne scăpa din mînă. Să o sufocăm din faşă. Avem un orăşel curat şi decent şi atîta vreme cît eu voi fi şerif, aşa va rămîne oraşul nostru”.

Chemarea lui a avut ecou. Lara era numai unul din oamenii care curgeau spre sala de festivităţi a şcolii. Intrînd în sală, totuşi, Lara văzu că este izolată imediat. Înaintînd printre şirurile de scaune, auzea în urma ei şoapte. Încercînd să ignore faptul că oamenii întorceau capul cînd o vedeau, se străduia să zîmbească politicos persoanelor pe care le cunoştea – domnul Hoskins de la supermarket, doamna care lucra la poştă şi alţi cîţiva, foarte puţini, care au fost destul de curajoşi să o înfrunte pe Jody Tackett şi să apeleze la serviciile ei medicale. În loc să se aşeze într-un scaun din fundul sălii, Lara înaintă curajos spre centru. O văzu pe Nancy şi pe soţul ei, Clem Baker. Nancy îi făcu semn să vină lîngă ei, dar Lara refuză tacit şi găsi un scaun liber în rîndul al treilea. Curajul cu care înfrunta adversitatea făţişă era doar o poză. Era stînjenită de perechile de ochi care o studiau, de şoaptele care sigur nu puteau avea altă cauză decît prezenţa ei. Lara nu putea controla ce spuneau oamenii sau ce gîndeau ei, dar ştia că era pusă la zidul infamiei şi nu putea face nimic pentru ea. Singurul mod prin care putea supravieţui era să rămînă acasă, dar nu concepea o asemenea rezolvare. Avea dreptul să participe la întrunirile comunităţii în care trăia. De ce să se lase intimidată de bîrfele lor, de afurisita de bătrînă care le sucea minţile?

Doamna Tackett avea o părere mult prea bună despre persoana sa. Cînd şi-a făcut apariţia într-un tîrziu, a înaintat spre mijlocul sălii ţeapănă, neprivind nici în dreapta, nici în stînga. Era o femeie care considera că prietenia este o pierdere de timp, nu era de demnitatea ei. Nu s-a oprit să vorbească nici cu cei care i s-au adresat cu cîteva cuvinte. Parcă era o militantă, dar nu era atît de impunătoare fizic, cum se aşteptase Lara. Clark i-a descris-o pe mama lui atît de amănunţit, încît acum a recunoscut-o foarte uşor, dar, în mintea ei, imaginea lui Jody era ceva între Joan Crawford şi Ioana D'Arc.

În contrast cu această imagine, Jody era o femeie scundă, îmbătrînită, îmbrăcată în haine de cea mai bună calitate, dar total lipsite de gust. Avea mîinile noduroase, lipsite de bijuterii, trăsăturile aspre, aproape masculine şi întruchipa voinţa de fier, pentru care de altfel era foarte cunoscută.

În timp ce ea înainta printre scaune, în sală se instala liniştea. Era ca şi cum s-ar fi anunţat că şedinţa începe. Fără nici o urmă de îndoială, era cetăţeanul numărul unu al oraşului.

Lara era probabil singura din sală care îşi dădea seama că Jody Tackett era foarte, foarte bolnavă. În jurul gurii avea cutele lăsate ca la fumătorii înrăiţi, în jurul ochilor avea cearcăne. Pe braţe avea pete întunecate. Cînd i-a întins mîna primarului, Lara a observat că încheietura îi era umflată. Era simptomul persoanelor cu probleme arteriale.

În urma lui Jody, venea o femeie care părea să fie de vîrsta Larei. Zîmbea sincer, dar nesigur. Nu se simţea bine în lumina reflectoarelor care se concentrau asupra mamei sale. Janellen se potrivea perfect descrierii pe care i-o făcuse Clark. El spunea mereu că sora lui arată ca un „şoricel”, dar nu o spunea cu răutate.

- Tata o adora. Poate că dacă el nu ar fi murit cînd ea era atît de mică, Janellen ar fi înflorit. Mama nu a avut prea mult timp pentru ea. Era prea ocupată cu afacerile. Faptul că ea a crescut într-o atmosferă dură, între mama, eu şi Keiy, a făcut-o foarte timidă. Abia dacă-şi spune părerea.

Janellen avea o faţă delicată şi era blondă. Gura era mică, iar nasul o idee prea lung, dar, ca şi fraţii ei, avea acei spectaculoşi ochi albaştri, care compensau celelalte neajunsuri.

Evident, Jody o influenţase puternic, iar lipsa de eleganţă nu era de mirare la Janellen. Părea de-a dreptul stîngace. Avea părul strîns într-o coafură severă, dădea impresia că se străduia să fie neatrăgătoare, să treacă neobservată, să rămînă în umbra lui Jody.

Keiy încheie plutonul familiei Tackett. Spre deosebire de mama lui, el nu trecu arogant printre oameni. Se opri în faţa fiecărei persoane care îl salută, glumi cu oamenii pe care evident nu-i văzuse de mult timp. Lara auzi fragmente din aceste discuţii prietenoase.

- Pe sufletul meu! Keiy Tackett!

- Salut, Possum! Ticălos bătrîn, ce mai faci, bătrîne?

În timp ce omul numit Possum povestea cum îl răsfăţa soarta, Keiy dădu cu ochii de Lara. S-au privit aşa, pînă cînd Possum i-a pus o întrebare.

- Scuză-mă, ce ai spus?

Keiy încercă să-şi desprindă ochii de la Lara, dar nu reuşi înainte ca Possum şi cei din apropiere să observe cine i-a atras atenţia.

- Hmmm, spuneam... Possum privea de la Keiy la Lara, dar nu mai reuşea să îşi amintească ce l-a întrebat.

Din fericire, în acel moment, directorul şcolii a apărut pe podium şi a început să vorbească la microfon.

- Vă mulţumesc tuturor că aţi venit aici în seara aceasta.

Reuşi pînă la urmă să ajusteze microfonul şi repetă formula de salut.

Keiy i-a promis lui Possum că-l invită a doua zi la o bere şi s-a grăbit să se aşeze lîngă Jody şi Janellen, în primul rînd, unde aveau locurile rezervate de primar.

Şedinţa a început. Era prezidată de directorul şcolii. Acesta îi prezentă asistenţei pe Fergus Winston şi familia lui. Lara îi studie cu interes.

Adolescenta, prezentată cu numele de Heather, părea ruşinată să se afle în prezenţa părinţilor săi, în faţa atîtor oameni. Doamna Winston nu părea deloc impresionată, nicidecum pe punctul de a leşina, aşa cum sugerase discret directorul şcolii. Imagine întruchipată a femeii sănătoase, Darcy deborda de vitalitate. Luminile de pe scenă făceau ca părul ei să strălucească precum limbile focului. Darcy îşi strecurase diplomat o mînă pe sub braţul soţului ei. Lara nu avu încredere în ea de la prima vedere. Fergus era un bărbat înalt, puţin aplecat de spate. Capul aproape chel era acoperit de fire rare de păr alb. în jurul gurii avea cute vesele, adînci, dar cînd luă cuvîntul şi povesti „drama” familiei sale, Fergus nu zîmbea, era profund afectat.

Undeva, în stînga ei, Lara îl vedea foarte bine pe Keiy. Stătea aşezat dezordonat, bătea cu degetele în braţele scaunului şi-şi sprijinea glezna luxată de genunchiul celuilalt picior, îi jucau ochii în cap şi avea aerul că tot ce se discuta îl plictisea de moarte.

Lara privi din nou spre podium şi observă că nu era ea singura persoană care-l studia pe Keiy. Doamna Winston îl privea fix, cu un aer amuzat.

- Ei bine, asta am avut să vă spun, concluzionă domnul Winston. Mai adaug doar, fiţi atenţi la orice persoană dubioasă, la orice străin care vine în oraş, raportaţi tot ce vi se pare anormal.

În aplauzele asistenţei, Fergus îi întinse microfonul şerifului.

Elmo Baxter era un bărbat cu mişcări încete şi cu o permanentă expresie de oboseală în priviri.

- Apreciez foarte mult faptul că Fergus şi Darcy au acceptat să ne povestească îngrozitoarea experienţă prin care au trecut. Greoi, îşi trecu greutatea corpului pe celălalt picior. Dar să vă iasă din cap că de acum înainte trebuie să dormiţi cu un pistol sub pernă. Dacă observaţi ceva neobişnuit, raportaţi imediat. Eu şi Gus vom verifica, respectînd procedurile legale. Nu vă faceţi singuri dreptate, mă auziţi? Bun. Eu şi Consiliul orăşenesc, am hotărît că avem nevoie de o comisie pentru supravegherea infracţiunilor, aşa cum au şi marile oraşe. Comisia va organiza oamenii pe cartiere să supravegheze totul şi să ne informeze. Avem nevoie de un preşedinte. Primesc nominalizările acum.

- Eu mă ofer voluntar, anunţă Darcy cu o voce puternică şi limpede.

Fu primită cu un ropot de aplauze. Fergus o strînse uşor de mînă şi o privi cu nesfîrşită admiraţie.

- Şi aş dori ca Keiy Tackett să fie vicepreşedinte, adăugă Darcy.

Keiy tresări violent.

- Ce dracu spui? Sala începu să rîdă la reacţia lui neaşteptată. Eu nici măcar nu mai locuiesc aici. Ce ştiu eu ce trebuie să facă o comisie?

Şeriful, amuzat, îşi masa lobul urechii.

- Admit că trebuie să ştii cum funcţionează o comisie, dar dacă a ştiut cineva să-şi apere pielea, acela ai fost tu. Aşa este, Jody?

Jody privi peste Janellen la fiul său.

- Cred că ar trebui să o faci. De cînd nu ai mai făcut un serviciu comunităţii?

- De cînd i-a dus pe Diavoli în campionatul naţional! sări Possum, ridicînd mîinile deasupra capului. Să o auzim din gura necruţătorului număr unsprezece, Keiy Tackett!

Se ridicară şi alţii să ovaţioneze. Copiii profitară de întrerupere pentru a scăpa de supravegherea părinţilor. Se înghesuiau care mai de care la ieşire. Reuşind să liniştească sala, şeriful se apropie de microfon şi spuse:

- Toţi cei care sînt de acord să spună „da”. Se aprobă. Şedinţa s-a terminat. Aveţi grijă cum conduceţi spre casă.

Lara se trezi purtată de valul de oameni. Ridicîndu-se pe vîrful picioarelor, reuşi să o vadă pe Darcy Winston apropiindu-se grăbită de Keiy. Părea o femeie perfect capabilă să împuşte un amant, pentru a nu fi prinsă cu el. Şi gura şi ochii ei îi trădau calculele perpetue.

- Vă rog să mă scuzaţi.

Lara răspunse cererii politicoase care venea din spatele ei şi făcu un pas lateral. Se întoarse să se scuze la rîndul ei. O avea în faţă pe Janellen. Janellen avea pe buze un zîmbet timid, care s-a transformat repede într-o expresie de dezamăgire. O privea pe Lara ca pe o stafie.

- Bună seara, domnişoară Tackett, spuse Lara politicoasă. Vă rog să mă scuzaţi că am blocat ieşirea.

- Sînteţi... sînteţi....

- Sînt Lara Mallory.

- Da... Eu....

Chiar dacă Janellen ar fi găsit cuvintele potrivite, Jody nu i-a dat nici o şansă.

- Cine ne blochează, Janellen?

Cînd dădu cu ochii de Lara, privirea i se umplu de venin.

- În sfîrşit, ne întîlnim, doamnă Tackett, spuse Lara, întinzînd mîna.

Jody ignoră şi salutul şi mîna întinsă. O împinse pe fiica ei.

- Mişcă, Janellen, simt deodată că vreau să respir aer curat.

Pentru cîteva momente Lara a rămas imobilizată de privirea furioasă a lui Jody. Întîlnirea dintre ele nu a rămas neobservată şi în scurt timp au devenit amîndouă ţinta privirilor furişe ale mulţimii. Lara şi-a retras mîna. Îndreptîndu-se spre ieşire a văzut că oamenii îi fac loc. Parcă era leproasă. Nimeni nu îndrăznea să o privească.

Cînd a ajuns în cadrul uşii, s-a întors şi a privit din nou spre podium. Keiy discuta cu doamna Winston. Dispreţuitoare, Lara s-a întors şi a ieşit. Ei doi se meritau unul pe altul.

Pentru că Darcy a fost subtilă ca o paiaţă de carnaval, Keiy nu a avut de ales şi a trebuit să i se alăture. Ar fi ridicat semne de întrebare dacă nu i-ar fi răspuns cererii. Urcînd pe scenă încercă să o găsească pe Lara în mulţime şi rămase împietrit cînd o văzu discutînd cu mama lui. O văzu pe Jody împingînd-o cu brutalitate pe Janellen. Spre meritul ei, doctoriţa Mallory nu îşi pierdu cumpătul, nici nu izbucni în lacrimi, nici nu le aruncă injurii. Cu capul sus se îndrepta graţioasă spre ieşire.

Keiy se simţi tentat să alerge după ea. Şi... şi ce să facă? Să o întrebe de ce s-a încurcat cu fratele lui cînd avea mii de bărbaţi la Washington?

Să vadă dacă ea i-ar fi putut explica ciudatele circumstanţe în care a murit fratele său?

Să îi ceară să părăsească oraşul pînă în zori? Sau ce?

Ar arăta ca un prost şi nu avea de gînd să îi dea satisfacţie. Şi, apoi, el avea de rezolvat o problemă cu Darcy. Mai bine o rezolva înainte de a avea şi alte încurcături. Atunci se hotărî să vorbească cu Darcy.

- Ce naiba mai pui la cale, Darcy?

- Ei, bună seara, Keiy! Era numai zîmbet şi deşi el o privea furios ea îi forţa mîna. O cunoşti pe fiica mea? Heather, acesta este domnul Keiy Tackett.

- Bună seara, domnule Tackett. Fata era politicoasă, dar evident se gîndea la altceva. Mă aşteaptă Tanner, îi spuse mamei sale. Pot să plec?

- Mergem acasă.

- Dar toată lumea merge pe malul lacului.

- Noaptea? La ora asta? Nu,

- Ma-ma! Toţi copiii merg. Te rog.

Privirea cu care Darcy o fixa pe Heather era plină de avertismente.

- Să fii acasă la unsprezece şi jumătate. Nici o secundă mai tîrziu.

Heather protestă amărîtă.

- Nimeni nu mai vine la ora asta.

- Cum vrei domnişoară, accepţi sau mergem acasă.

Bineînţeles că a acceptat. După ce şi-a luat rămas bun de la Keiy, fata s-a îndreptat grăbită spre tînărul care o aştepta.

- Keiy?

- Ce vrei?

Numai după ce a dispărut doctoriţa a reuşit Keiy să fie atent la Darcy. Urmărindu-i privirea, ea şi-a dat seama ce persoană îl interesează.

- Vasăzică, noua noastră doctoriţă producătoare de scandaluri a îndrăznit să-şi arate chipul astă seară, remarcă ea cu răutate. Ai avut onoarea să o cunoşti?

- Adevărul este că o cunosc. M-am bandajat după ce m-ai împuşcat.

Reuşise să demoleze zîmbetul acela răutăcios.

- Ai fost la ea! exclamă Darcy. Ţi-ai pierdut minţile? Mă gîndeam că ai atîta bun simţ să mergi la spital, unde eşti cunoscut.

- L-am căutat pe doctorul Patton. Nimeni nu mi-a spus că s-a pensionat.

- Şi că fratele tău şi-a aranjat amanta în cabinetul lui?

- Nu. Nimeni nu mi-a spus asta.

Keiy încerca să îşi ascundă sentimentele, dar, oricum, Darcy nu le-ar fi observat. Rotiţele ei erau în plină mişcare.

- Ar fi putut raporta şerifului că ai fost rănit cu foc de armă, spuse ea îngrijorată.

- Ar fi putut, dar mă îndoiesc că o va face chiar şi de acum înainte. Are destule griji pe cap. Nici nu poate dovedi nimic. Nu a extras un glonte. A pansat doar o bucată de carne sfîşiată. Keiy se aplecă şi vorbi în şoaptă: Ar trebui să te jupoi de vie pentru ce mi-ai făcut. Puteai să mă omori, ticăloaso.

- Cum vorbeşti cu mine? şuieră ea printre dinţi, dar continuă să zîmbească. Dacă nu reacţionam repede Fergus ne-ar fi prins pe amîndoi goi-goluţi în pat. Ne putea omorî pe amîndoi şi nici un tribunal din lume nu l-ar fi găsit vinovat.

- Scumpiţo?

Ea se întoarse şi îşi privi dulce soţul, iar Keiy îl salută.

- Bună seara, Fergus. Nu ne-am văzut demult.

- Ce mai faci, Keiy?

- Nu mă plîng, bine.

Cu ani în urmă între Jody şi Fergus fusese o ceartă grozavă. Era în legătură cu o scurgere de petrol de la o sondă Tackett la motelul lui Fergus. A fost ceva urît şi Keiy nu a dorit niciodată să cunoască amănuntele. Îşi imagina totuşi că Jody, avidă după petrol, putere şi bani, l-a înşelat pe Fergus.

Cearta lor nu avea legătură cu el, dar Fergus l-a privit întotdeauna cu dispreţ. Din cauza asta nu o dată s-a dus cu gaşca la motel, a făcut orgii şi a lăsat dezastru în urmă. Fergus nu-l plăcea, iar Keiy era mereu în gardă.

- Nu mă încîntă deloc chestia asta cu comisia în care m-a băgat nevasta ta. Apropo, spuse el spre Darcy, îmi dau demisia. Acum.

- Nu-ţi poţi da demisia. Nici nu ai început treaba.

- Cu atît mai mult. Eu nu am cerut să fac parte din nici o comisie, nici nu vreau, găseşte-ţi alt vicepreşedinte.

Darcy îl gratulă cu un zîmbet strălucitor.

- Vezi, Fergus, vrea să fie rugat. Ştii ceva, mergi şi adu maşina. Ne întîlnim afară. Între timp am să mă străduiesc să îl conving pe Keiy.

Darcy aşteptă pînă cînd soţul nu-i putea auzi, apoi se întoarse spre Keiy şi îi vorbi în şoaptă:

- Nu ştii să profiţi cînd ţi se iveşte o ocazie?

- Ce vrei să spui, „scumpiţo”? întrebă el imitîndu-l ironic pe Fergus.

- Vreau să spun, spuse ea apăsat, că dacă sîntem în aceeaşi comisie oamenii nu-şi pun întrebări dacă ne văd împreună. Keiy o privi opac. Exasperată, ea continuă să îi explice: Ne putem întîlni oricînd dorim şi nu trebuie să ne ferim de nimeni.

El mai tăcu preţ de cîteva secunde, apoi izbucni în rîs.

- Crezi că mă mai culc cu tine? Rîsul îi dispăru brusc, înlocuit fiind de o expresie mînioasă. Sînt al dracului de supărat pe tine, doamnă Winston. Puteai să mă omori cu jucăria aceea. Aşa cum arăt acum, nici într-o cabină de camion nu pot urca.

Darcy îl privi cu ochi tulburi.

- Mărunt preţ pentru distracţia pe care am avut-o, nu crezi?

- Nici pe departe, „scumpiţo”. Am găsit ce căutam. Te porţi de parcă ai fi găina cu ouă de aur. Oricum, dacă ai impresia că am să te mai ating, eşti la fel de nebună, pe cît eşti de uşoară.

Femeia scăpără.

- Eu nu mai am nevoie de tine.

- Atunci, din cîte ştiu, sînt o măruntă minoritate.

Darcy era lividă.

- Întotdeauna ai fost un ticălos, Keiy Tackett.

- Ai dreptate, în cel mai corect sens al cuvintelor.

- Du-te dracului!

Pentru că în jurul lor erau foarte mulţi oameni, Darcy nu avea altceva de făcut decît să-şi ascundă mînia, să-i întoarcă spatele şi să plece. Celor care îi urau noapte bună le răspundea scurt.

Keiy o urmă, relaxat, amuzat şi mulţumit. Darcy merita asta. Era mulţumit că o insultase mult mai mult decît anticipase.

Ca un slujitor umil, Fergus o aştepta cu portiera maşinii deschisă; Darcy urcă şi spuse mohorît:

- Repede, du-mă acasă, Fergus. Mă doare capul îngrozitor.

Lui Keiy i se făcu milă de Fergus, dar nu pentru că se culcase cu nevastă-sa; la naiba, toţi bărbaţii au avut-o. Deşi Fergus avea motel, nu va fi niciodată un adevărat antreprenor. Avea nevoie de iniţiativă, iar el nu era omul. Unii treceau vijelios prin viaţă în timp ce alţii aşteptau cuminţi să treacă tăvălugul peste ei. În viaţă şi în dragoste, Fergus făcea parte din a doua categorie. Keiy nu reuşea să îl înţeleagă. De ce ignora Fergus infidelităţile lui Darcy? De ce se lăsa, de bunăvoie, pradă dispreţului tuturor? De ce o ierta? Din dragoste? Pe dracu! „Dragoste” era un cuvînt pentru poeţi şi cîntăreţi. Nu transforma viaţa, aşa cum scriau poemele. Keiy nu a văzut niciodată magia acestui cuvînt.

Din cauza dragostei a suferit el cînd i-a murit tatăl şi l-a lăsat singur într-o casă ostilă. Din cauza dragostei sora lui era legată psihic şi emoţional de mama lor. Dragostea l-a costat pe Clark cariera lui politică. Oare tot dragostea l-a ţinut pe Randall Porter lîngă soţia lui necredincioasă?

Nu-i de mine! exclamă Keiy şi porni maşina. Dragostea, iertarea şi „întoarce celălalt obraz” erau concepte ale şcolii de duminică. Nu făceau parte din viaţa reală. Oricum, nu din viaţa lui. Dacă într-un moment de tulburare mentală el s-ar fi căsătorit şi apoi şi-ar fi găsit soţia în braţele altui bărbat, i-ar fi omorît pe amîndoi.

Tocmai dorea să plece cînd auzi:

- Bună seara, domnule Tackett. Întoarse capul şi uluit o văzu pe Lara Maliory lîngă maşină. Un vînt uşor îi flutura hainele şi părul. Era scăldată în razele lunii. Deşi era ultimul om pe care ar fi vrut să îl vadă în acel moment, trebuia să accepte că arăta al naibii de bine. Vorbi iritat:

- M-ai urmărit?

- De fapt, te-am aşteptat.

- Sînt impresionat. De unde ai ştiut că am să vin aici?

- Te-am văzut conducînd maşina asta prin oraş. Este neobişnuită.

- A fost a tatălui meu.

Lincolnul era de douăzeci de ani, dar Keiy îi dăduse instrucţiuni severe atelierului să fie păstrat în condiţii excelente. Îl folosea de fiecare dată cînd venea acasă, gîndindu-se că este singura legătură cu tatăl lui. Maşina reflecta personalitatea tumultuoasă a lui Clark Junior. În interior era galbenă, cu ornamente aurii. Keiy o numea, cu afecţiune „pimp-mobil”. Jody se încrunta de fiecare dată cînd auzea alintul folosit de obicei pentru amante, pentru că ştia ca aşa a fost soţul ei în tinereţe.

- Mergi greu, constată Lara. Ar trebui să foloseşti cîrjele.

- Lasă-mă în pace. Nu le pot suferi.

- Dar îi faci gleznei tale un deserviciu.

- Îmi încerc norocul.

- Cum este rana? Nu ai venit la timp la consultaţie.

- Nu am nimic.

- Ar trebui să scot tubul de drenaj.

- Mi l-am scos singur.

- Înţeleg. Omul este dur. Bine măcar că te-ai bărbierit... Presupun că ai folosit un cuţit de măcelar.

Keiy nu spuse nimic pentru că avea impresia incomodă că ea îşi bate joc de el.

- Îţi schimb bandajul? Dacă nu-l schimbi, te infectezi.

- Rana mea arată bine, spuse el sprijinindu-se de portieră. Să consider asta o vizită de curtoazie? Sau îţi plătesc pentru consultaţie?

- De data asta nu.

- Ce drăguţ! Noapte bună.

- De fapt, îndrăzni Lara, făcînd un pas spre el, doresc să discutăm o problemă şi m-am gîndit că este bine să o fac aici, unde nu ne aude nimeni.

- Nu am chef să aud nimic. De fapt sînt chiar foarte iritat. Fă-mi un serviciu şi dispari.

Tocmai se aşeza, cînd fu luat prin surprindere. Lara îl luase de mînă şi îl obliga să o asculte.

- Ai mult curaj, domnule Tackett. De fapt te cred în stare. Sau a fost ideea doamnei Winston să simulaţi o spargere pentru a nu fi prinşi în plin adulter?

Keiy era uluit, dar îşi reveni după cîteva momente.

- Să fiu al naibii! Copilul Vrăjitor rezolvă cuvinte încrucişate.

- Domnul Winston te-a surprins cînd erai în pat cu nevastă-sa, nu-i aşa?

- De ce mă întrebi pe mine? Văd că ştii răspunsurile.

- În timp ce ai fugit ţi-ai luxat glezna. Pentru a-l induce în eroare, doamna Winston a tras. Scenă de film prost. Ştiai că o să te rănească?

- Ce naiba te interesează pe tine?

- Buun, înseamnă că nu ştiai.

- Eu nu am spus nimic. Te mai întreb o dată, ce te interesează? Ori poate ai o curiozitate maladivă în privinţa vieţii amoroase a altor oameni?

- Singurul motiv pentru care mă interesează este pentru că ai dat buzna în cabinetul meu, m-ai acuzat că sînt tîrfă, pentru un lucru pe care tocmai îl făcuseşi.

- Nu este chiar acelaşi lucru, nu?

- Serios? Ce diferenţe sînt?

- Darcy şi cu mine nu făceam rău nimănui.

- Nu făceaţi rău! Şi ea este căsătorită. Ai afirmat sus şi tare că acesta a fost cel mai crunt păcat al meu.

- Cel mai crunt păcat al tău a fost că te-ai lăsat prinsă.

- Aşadar, atîta timp cît soţul nu ştie nimic, tu nu ai nici o mustrare de conştiinţă.

- Nu chiar aşa, dar nu este o catastrofă. Singurii care suferă consecinţele sînt păcătoşii.

- Nu cred că ai dreptate, domnule Tackett. Ai ridicat în picioare un oraş întreg sub pretextul că a început „un val de violenţă”, care de fapt nu există.

- Nu este vina mea. Fergus şi-a pierdut cumpătul cînd a auzit-o pe Darcy ţipînd. S-a lăsat purtat de sentimente.

- Sau poate că a folosit mitul pentru a-şi ascunde propriile suspiciuni.

Se gîndise şi Keiy la acest lucru, dar nu dorea să o recunoască.

- Nu sînt responsabil pentru ce-i trece lui prin cap.

- Şi nu te deranjează că ai speriat întreg oraşul?

- L-am speriat? Pe naiba, le plac aventurile. Le mănîncă pe pîine. Mai au cu ce-şi trece vremea după atîta plictiseală. Şeriful Baxter mi-a spus că toţi văd hoţi în oraş. Keiy chicoti. De exemplu, domnişoara Winnie Fern Lewis. Locuieşte într-o casă de trei etaje. Cînd eram copii o necăjeam pentru că era zgîrcită. Ieri i-a spus lui Elmo că un bărbat a privit-o de la fereastră cum se dezbracă şase nopţi la rînd. Nu-l poate descrie, nici identifica, pentru că bărbatul este „bolnav sexual”. Dacă Elmo a reuşit să fie serios, e mare lucru. Nimeni nu poate pune nici un deget pe fereastra domnişoarei Winnie, dar trăieşte acum cea mai palpitantă aventură pe care a avut-o de ani de zile. Şi ce-i rău în asta?

- Cu alte cuvinte, crezi că ai făcut un serviciu comunităţii?

- Posibil. Oamenii dintr-un orăşel ca Eden Pa’ss au nevoie şi de emoţii. Keiy se apropie provocator de ea. Dar dumneata, doctore? Dumneata ce faci? Cum generezi emoţii, cînd la Eden Pa’ss nu prea ai pe cine seduce?

Lara se cutremură de indignare. Keiy îşi dădu seama că a minţit cînd a spus că nu este o femeie atrăgătoare. Totul în jurul ei, în fiinţa ei era blînd, corpul, părul, obrajii, gura. Nu-i plăceau deloc gîndurile astea. Continuă pe acelaşi ton jignitor:

- Ţi-ai găsit următoarea victimă?

- Clark nu a fost victima mea!

- Eşti singura femeie măritată cu care s-a încurcat.

- Ceea ce arată că el acţiona selectiv, mai selectiv decît tine.

- Sau mai puţin selectiv.

Furioasă, Lara se întoarse să plece, dar mîna lui o ajunse şi o aduse înapoi.

- Dacă tot ai stîrnit discuţia asta, ascultă-mă pînă la capăt. Ea îl privi cu demnitate.

- Ascult.

- Ai spus că acuzaţiile mele sînt nedrepte.

- Sînt. Grosolan de nedrepte. Nu ştii nimic despre legătura mea cu Clark, ştii numai ce ai citit în ziare şi ce ai presupus în mintea ta murdară.

Keiy rîdea insolent. Primise mingea în terenul lui.

- Păi, nici tu nu ştii nimic despre legătura mea cu Darcy, nici cu alte femei, şi totuşi, m-ai înghesuit aici, ca un sfînt luptător biblic. Dacă eu am tras concluzii pripite în privinţa ta, de ce ar fi corect din partea ta să-mi atribui lucruri pe care nu le ştii?

Fără să-i lase timp de răspuns, intră în maşină şi plecă.