Scurte considerente privind rolul eurojust în cooperarea judiciară internaţională Masterand: Glăvan Roxana Ximena

SCURTE CONSIDERENTE PRIVIND ROLUL EUROJUST ÎN COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ

Masterand: Glăvan Roxana Ximena

1. Argument

Motivul pentru care am ales să realizez prezenta cercetare este acela de a reliefa o serie de aspecte legate de cooperarea judiciară internaţională particularizând acest subiect prin studierea organismului EUROJUST care are o deosebită importanţă în cadrul Uniunii Europene.

După cum se poate observa şi în planul lucrării am urmărit o prezentare generală a EUROJUST-ului pentru a determina ce fel de organism este, când a fost înfiinţat, care sunt scopurile, obiectivele, metodele sale de lucru precum şi structura sa.

De asemenea, am considerat necesar ca în tratarea propriu zisă a subiectului să urmăresc o scurtă analiză a conceptului de cooperare judiciară internaţională pentru a evidenţia mai bine locul pe care trebuie să îl aibă Eurojust. În continuare am încercat să realizez o descriere a Eurojust explicând rolul său în cadrul UE şi delimitându-l în cadrul celui de-al treilea pilon de cooperare ca un instrument transfrontalier.

Important şi interesant de menţionat a fost decizia de consolidare a acestui organism pe care am tratat-o şi analizat-o în cadrul secţiunii finale.

În secţiunea rezervată concluziilor am refăcut un scurt rezumat al instituţiei şi cercetării realizate totodată am încercatv să realizez o analiză despre cum consider eu că ar trebui să fie viitorul EUROJUST.

2. Noţiuni generale privind EUROJUST

Eurojust este un organism de cooperare judiciară, creat pentru a contribui la asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. A fost înfiinţat în urma deciziei Consiliului European de la Tampere (15-16 octombrie 1999), în vederea îmbunătăţirii luptei împotriva formelor grave de infracţionalitate, printr-o coordonare optimă a acţiunilor de investigaţie şi urmărire penală desfăşurate pe teritoriul a mai mult de un stat membru, cu respectarea deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Pe 14 decembrie 2000, Consiliul Uniunii Europene a înfiinţat, în mod oficial, unitatea provizorie de cooperare penală „Pro-Eurojust”. Procurori din toate statele membre au încercat şi au testat diferite concepte, menite să consolideze lupta împotriva formelor grave de infracţionalitate, prin facilitarea coordonării acţiunilor de investigaţie şi urmărire penală din cadrul UE. Pro-Eurojust şi-a început activitatea pe 1 martie 2001. Eurojust a fost, la rândul său, instituit prin Decizia din 28 februarie 2002, ca organism al UE, având personalitate juridică (a se vedea Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust, în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de infracţionalitate, 2002/187/JAI). Eurojust este primul organism permanent creat în scopul cooperării judiciare în spaţiul juridic european şi este finanţat de la bugetul general al UE.

Eurojust este monitorizat de o Autoritate comună de control, independentă, care se asigură că procesarea datelor cu caracter personal este efectuată în conformitate cu Decizia Eurojust. Această autoritate soluţionează, de asemenea, apelurile formulate de diverse persoane cu privire la accesul la informaţii cu caracter personal.

Eurojust stimulează şi îmbunătăţeşte coordonarea investigaţiilor şi urmăririlor penale desfăşurate de autorităţile competente din statele membre şi consolidează cooperarea dintre aceste autorităţi, în special prin facilitarea executării cererilor de asistenţă judiciară internaţională şi de extrădare. Eurojust sprijină, în orice mod posibil autorităţile competente ale statelor membre, pentru a eficientiza investigaţiile şi urmăririle penale ale acestora în cazurile de infracţionalitate transfrontalieră.

La cererea unui stat membru, Eurojust poate oferi asistenţă la investigaţiile şi urmăririle penale desfăşurate de respectivul stat membru şi în relaţie cu un stat care nu este membru al Uniunii, în cazul în care a fost încheiat un acord de cooperare în acest sens sau dacă există un interes fundamental pentru oferirea unei astfel de asistenţe.

Competenţa Eurojust acoperă aceleaşi tipuri de infracţiuni pentru care este competent şi Europol, de exemplu, terorismul, traficul de droguri, traficul de persoane, contrafacerea, spălarea banilor, criminalitatea informatică, infracţiunile contra patrimoniului privat sau public, inclusiv frauda şi corupţia, infracţiunile care afectează interesele financiare ale Comunităţilor Europene, infracţiunile contra mediului şi apartenenţa la organizaţii criminale. Pentru alte tipuri de infracţiuni, Eurojust poate oferi asistenţă la investigaţii şi urmărire penală, la cererea unui stat membru.

Eurojust le poate solicita autorităţilor competente ale statelor membre vizate să ia în considerare următoareleconsiderente:

— să investigheze sau să urmărească penal anumite fapte;

— să se coordoneze între ele;

— să accepte că una dintre ţări este mai bine plasată decât cealaltă pentru a efectua urmărirea penală;

— să creeze o echipă comună de anchetă; sau

— să pună la dispoziţia Eurojust informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin.

Mai mult, Eurojust:

— se asigură că autorităţile competente se informează reciproc în privinţa investigaţiilor şi urmăririlor penale în legătură cu care a fost sesizat;

— asistă autorităţile competente, realizând cea mai bună coordonare posibilă a investigaţiilor şi a urmăririlor penale;

— oferă asistenţă în vederea îmbunătăţirii cooperării dintre autorităţile naţionale competente, în special pe baza analizelor Europol;

— cooperează şi se consultă cu Reţeaua Judiciară Europeană (EJN), foloseşte baza de date cu documentaţie a acesteia şi contribuie la alimentarea ei;

— în conformitate cu obiectivele sale, poate încerca să amelioreze cooperarea şi coordonarea dintre autorităţile competente şi să înainteze cereri de asistenţă judiciară, atunci când acestea: sunt formulate de autoritatea competentă a unui stat membru, vizează investigaţia sau urmărirea penală efectuată de respectiva autoritate într-un anumit caz, şi necesită intervenţia Eurojust în vederea unei acţiuni coordonate;

— poate oferi asistenţă Europol, în special sub formă de opinii pe marginea analizelor efectuate de Europol; şi

— poate furniza sprijin logistic, de pildă ajutor în privinţa traducerii, a interpretării şi a organizării întâlnirilor de coordonare.

Pentru a-şi îndeplini sarcinile, Eurojust întreţine relaţii privilegiate cu EJN, Europol, Oficiul European AntiFraudă (OLAF) şi magistraţii de legătură. De asemenea, prin intermediul Consiliului, este în măsură să încheie acorduri de cooperare cu state nemembre UE şi cu organizaţii sau organisme internaţionale, în vederea schimbului de informaţii sau a detaşării de reprezentanţi.

Eurojust este format din 27 de membri naţionali, câte unul din fiecare stat membru al Uniunii Europene.

Aceştia sunt detaşaţi, în conformitate cu legislaţia naţională din statul pe care îl reprezintă, fiind de profesie judecători, procurori sau ofiţeri de poliţie cu o competenţă echivalentă. Statutul, durata mandatului, natura şi limitele puterilor judiciare conferite fiecărui membru naţional sunt prevăzute de legislaţia naţională a statului membru care l-a desemnat.

Mai multe state membre au numit adjuncţi şi asistenţi care să-i ajute şi să-i suplinească pe membrii naţionali.

Unii dintre membrii naţionali sunt, de asemenea, sprijiniţi în activitatea lor operativă de zi cu zi, de experţi naţionali detaşaţi (SNE), numiţi de autorităţile naţionale în acest scop. SNE fac parte din administraţia Eurojust, dar colaborează îndeaproape cu Birourile lor Naţionale. Membrii naţionali formează Colegiul Eurojust, care răspunde de organizarea şi funcţionarea acestui organism. Eurojust îşi poate îndeplini sarcinile printr-unul sau mai mulţi membri naţionali sau prin Colegiu. Colegiul este sprijinit de administraţie. Directorul Administrativ se ocupă de administrarea de zi cu zi a instituţiei şi de managementul personalului.

Eurojust a pus la punct şi a implementat un sistem de treisprezece echipe şi două unităţi de consultanţă, Criminalitate informatică şi Infracţionalitate în domeniul fotbalului, care îi ajută pe membrii naţionali să îşi folosească timpul, competenţele şi resursele, cât mai eficient, să accelereze procesul luării de decizii şi să se adapteze mai bine formei şi dimensiunilor în schimbare ale organizaţiei. Această structură le permite totodată membrilor Colegiului să colaboreze în grupuri mici, pe teme şi probleme specifice.

Echipele se inspiră din vasta experienţă şi expertiză a membrilor naţionali, pe care o folosesc pentru a realiza munca pregătitoare pentru elaborarea politicilor şi pentru alte aspecte practice. Aceste echipe raportează şi fac recomandări Colegiului, care ia deciziile definitive. Echipele sunt formate din membri naţionali, asistenţi şi SNE, şi sunt sprijinite de membrii administraţiei. Rolul Punctului de Contact Eurojust pentru Protecţia Copilului a fost aprobat de Colegiu în ianuarie 2008

3. Cooperarea judiciară internaţională

În lumea contemporană care are drept caracteristică principală deschiderea fără precedent a graniţelor, problema menţionată apare într-o dimensiune nouă, de o importanţă fundamentală pentru înfăptuirea actului de justitie.¹

Dezvoltarea societăţii umane în ansamblul ei, a statelor şi naţiunilor lumii a fost posibilă ca urmare a relaţiilor internaţionale care s-au stabilit şi sedimentat în decursul timpului.

În cadrul relaţiilor internaţionale bilaterale sau multilaterale, statele lumii au realizat o cooperare într-o varietate de domenii cu accent pe cele economice, culturale, politice, militare şi juridice.

Progresele înregistrate în toate domeniile în secolul trecut au impus transformări structurale în arhitectura mondială, aspect care a condus în mod inevitabil la crearea unei noi ordini internaţionale, pe fondul intensificării dialogurilor politice care au promovat pacea, necesitatea respectării drepturilor şi libertaţilor fundmentale ale omului, a principiilor democraţiei şi a statului de drept.

Un elemement principal, care a stat la baza apariţiei şi dezvoltării ulterioare a cooperării internaţionale şi fără de care aceasta nu se putea concepe, l-a constituit încrederea reciprocă într-un cadru instituţional bine reglementat.

Cooperarea judiciară internaţionala în materie penală reprezintă doar un domeniu în cadrul activităţilor specifice de cooperare între statele lumii,domeniu extrem de important care s-a impus cu necesitate încă de la începutul secolului trecut.

Cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu este o noţiune inventată în secolul trecut, fiind cunoscută din cele mai vechi timpuri. Fireşte că, la început, cooperarea judiciară se rezuma la rezolvarea intereselor, de multe ori personale ale monarhilor în lupta acestora cu opozanţii lor politici. Dezvoltarea fără precedent a relaţiilor internaţionale în societatea contemporană a fost însoţită de o creştere, de asemenea fără precedent, a criminalităţii internaţionale, prin proliferarea unor forme ale criminalităţii organizate pe teritoriul mai multor state.²

Pericolul tot mai accentuat determinat de creşterea criminalităţii transfrontaliere, necesitatea prevenirii şi combaterii cu mai multă eficienţă într-un cadru organizat la nivel mondial, a determinat adoptarea unor instrumente internaţionale, zonale, regionale care să unifice eforturile statelor lumii. Un pericol deosebit la adresa securităţii statelor este reprezentat de dezvoltarea crimei organizate, cu toate formele sale de organizare. Încă de la începutul secolului trecut, activităţile infracţionale comise de grupuri infracţionale organizate au depăşit graniţele unui singur stat, extinzându-se în plan regional sau chiar mondial.

Teorismul, traficul şi consumul de droguri, traficul de armament, muniţii şi substante radio-active, traficul de carne vie reprezintă principalele forme de manifestare a crimei organizate transfrontaliere în epoca contemporană. Conştiente de pericolul iminent pe care îl reprezintă acţiunile organizate de acest gen, statele lumii şi-au perfecţionat metodele de combatere a acestui fenomen deosebit de periculos pentru însăşi existenţa omenirii, acţionând pe trei componente principale:

- perfecţionarea şi adaptarea la nevoile actuale a cadrului legislativ, cu accent pe incriminarea unor fapte recent apărute în arhitectura criminalităţii tranfrontaliere;

- perfecţionarea activităţii de cooperare în plan bilateral, regional sau mondial, prin semnarea unor tratate,acorduri, convenţii;

- organizarea în plan instituţional şi asigurarea unei logistici performante instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii tranfrontaliere.

La momentul actual cooperarea judiciară internaţională în materie penală reprezintă o necesitate asumată de majoritatea statelor care poate conduce la obţinerea unor succese importante în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere. La nivelul UE s-au creat structuri specializate, atât pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere cât şi pentru identificarea, prinderea şi tragerea la raspundere penală a autorilor unor infracţiuni care se sustrag. Simplificarea procedurilor de extrădare, prin introducerea mandatului european de arestare, reprezintă un exemplu elocvent din acest punct de vedere. Crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, deziderat declarat şi asumat de UE, nu se poate realiza decât în contextul perfecţionării cooperării judiciare în materie penală între statele membre.³

Aderarea Romaniei la UE începand cu 1 ianuarie 2007 implică o serie de noi obligaţii, impuse de altfel de statutul Uniunii, obligaţii axate în principal pe necesitatea contribuirii la asigurarea unui spaţiu european de libertate, securitate şi justiţie la standarde înalte.

În acest context, România a devenit ţară graniţă a UE, având misiunea de a asigura graniţa externă a statelor comunitare împotriva imigraţiei ilegale, a traficului de arme, droguri ori a celui de carne vie.

Extinderea spaţiului Schengen, care sperăm că va include şi România în viitorul apropiat, va crea noi facilităţi pentru deplasarea uşoară, fără riscuri a infractorilor dintr-un colţ în altul al Europei.

Armonizarea incriminării unor fapte de pericol, precum şi a procedurilor de descoperire, cercetare şi judecare la nivelul statelor membre, va permite realizarea în mai bune condiţii a climatului de siguranţa civică.

Dacă la nivelul României, până la aderarea la UE, ascunderea infractorilor viza ca locaţie numai teritoriul ţării sau în unele cazuri, cu riscuri, alte ţări prin trecerea frauduloasă a graniţei, acum, mai ales în perspectiva integrării în spaţiul Schengen, fuga acestora şi ascunderea lor pe teritoriul altor state membre este mult mai simplă, fără a implica nici un risc. În acelaşi timp şi ţara noastră poate deveni un spaţiu în care să se refugieze pentru a scapa de consecinţele legii, alţi infractori din alte ţări din cadrul UE, ori din alte state care nu fac parte din Uniune sau chiar de pe alte continente.

În ultimii ani, aceste forme complexe de manifestare a criminalităţii au depăşit graniţele unui singur stat, manifestându-se în majoritatea cazurilor pe teritoriul mai multe state sau continente.

Statele lumii cunoscute cu regimuri democratice au înteles (deşi mai greu), că singura posibilitate de realizare a unui control mai eficient sub aspect preventiv este cea legată de realizarea unei cooperări judiciare internaţionale corespunzătoare. La momentul actual, dar şi în perspectivă, cea mai gravă ameninţare la adresa existenţei umanităţii este reprezentată de recrudescenţa terorismului internaţional, fenomen care a luat o amploare fără precedent, afectând deseori siguranţa statelor, destabilizând economii naţionale, organizaţii şi instituţii, răsfrângându-se implicit asupra populaţiei civile, panicată, speriată şi indignată de mijloacele crude şi josnice folosite de terorişti.

În actuala legislaţie a României formele de cooperare judiciară internaţională sunt prevăzute în Legea 302/2004⁴ şi acestea sunt: extrădarea, predarea în baza unui mandat european de arestare, transferul de proceduri în materie penală, recunoşterea şi executarea hotărârilor, transferul persoanelor condamnate, asistenţa judiciară în materie penală precum şi alte forme de cooperare.

Aplicarea acestei legi este subordonată protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi al altor interese ale României, definite prin Constituţie. Această lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţii nereglementate.

Potrivit art. 5 din acest act normativ, în lipsa unei convenţii internaţionale, cooperearea judiciară se realizează pe cale diplomatică de către statul solicitant, şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui stat. În acest caz, legea constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române.

Lipsa reciprocităţii nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, dacă aceasta se dovedeşte necesară din cauza naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalităţii, ori dacă poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului sau condamnatului sau la reintegrarea sa socială, ori va putea servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetaţean român.⁵

Cooperarea judiciară va putea fi însă refuzată dacă:

- procedura penală din statul solicitant nu îndeplineşte sau nu respectă condiţiile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

- există motive serioase să se creadă că asistenţa judiciară este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motiv de rasă, religie, sex ,naţionalitate, limbă, opinii politice etc;

- situaţia persoane riscă să se agraveze din unul din motivele enunţate anterior;

- cererea este formulată într-o cauză aflaăa pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente, sau în vederea exercitării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal⁶

Necontestând importanţa niciuneia dintre aceste forme de cooperare mi-am propus să acord o mai mare atenţie asistenţei judiciare în materie penală. Este cunoscut faptul că frontierele nu mai reprezintă de mult un obstacol în calea infractorilor .Din păcate, ele mai reprezintă încă o barieră în calea autoritaţilor care aplică legea. Astfel, de exemplu, ca o consecinţă a suveranităţii statelor şi a principiului teritorialităţii legii penale, o autoritate judiciară din România nu poate confisca nemijlocit o sumă de bani aflată într-un cont bancar din străinatate. Deoarece între statele membre ale UE suveranitatea statelor ramâne una din limitele cooperării împotriva criminalităţii, singura soluţie este asistenţa pe care statele şi-o acordă reciproc în combaterea infracţionalităţii.

Conceptul de asistenţă judiciară internaţională în materie penală are în literatura juridica, două accepţiuni: în sens larg, prin asistenţă judiciară internaţională se întelege asistenţa oferită în general, în cadrul luptei împotriva infracţionalităţii; în această accepţiune se include: cooperarea organelor de poliţie judiciară, comisiile rogatorii internaţionale în materie penală, recunoşterea hotărârilor judecătoreşti, extrădarea etc. În sens restrâns, asistenţa judiciară internaţională se referă la asistenţa juridică cu caracter judiciar prin care se întelege asistenţa pe care organele judiciare dintr-un stat o acordă în cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc activitatea judiciară şi care constă în efectuarea, predarea sau comunicarea unor acte procedurale necesare soluţionării acelei cauze.⁷

Aşadar trebuie reţinut că asistenţa judiciară internaţională stricto sensu include comunicarea de acte judiciare, comisiile rogatorii, precum şi mijloacele moderne de investigare: audierile prin videoconferinţe, echipele comune de anchetă, livrările controlate, transmiterea spontană de informaţii, supravegerea transfrontalieră etc., iar lato sensu din asistenţa judiciară în materie penală face parte şi transferul de proceduri, precum şi recunoaşterea hotărârilor.

Deşi pe fondul creşterii criminalităţii transfrontaliere prin dezvoltarea transporturilor şi posibilităţilor reale de deplasare ale infractorilor, majoritatea specialiştilor în domeniu apreciau că singura posibilitate de prevenire şi combatere a acestui flagel o reprezintă cooperarea între toate statele lumii, totuşi paşi importanţi în acest domeniu nu s-au realizat decât începând cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

În cea de-a doua jumătate a secolului trecut, creşterea criminalităţii transfrontaliere a determinat implicit o anumită intensificare a eforturilor statelor lumii pentru realizarea unei asistenţe judiciare cât mai eficiente, cu efecte pozitive în planul reducerii criminalităţii.

În acest context, Consiliul Europei a adoptat la 20 aprilie 1959 la Strasbourg Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, având şi statutul de prim instrument internaţional în acest domeniu.

După 1990 ,odată cu deschiderea spre spaţiul vest-european şi cu demersurile realizate în acest sens de guvernele care s-au succedat la conducerea ţării, sintagma de asistenţa judiciară internaţională a căpătat un alt inţeles, fiind la momentul actual doar o formă de cooperare judiciară internaţionlă în materie penală, formă care se realizează prin mai multe modalităţi.⁸

Pentru cauzele transnaţionale privind formele grave ale criminalităţii, care implică România şi cel puţin două state membre UE, magistraţii români pot apela la Eurojust, instituţia UE care coordonează activităţile de cooperare judiciară în aceste situaţii. România are un membru naţional în Eurojust de la 1 ianuarie 2007, anterior acelei date, în baza Acordului de cooperare cu Eurojust semnat la Bruxelles la 2 decembrie 2005, un magistrat de legătură român fiind trimis la sediul Eurojust. De asemenea, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie există mai mulţi corespondenţi naţionali cu Eurojust.

4. Eurojust – organism al UE

4.1. Al treilea Pilon UE

Eurojust este o cooperare judiciară, dinamică instituită sub “al treilea pilon” al Uniunii Europene cu scopul de a consolida lupta împotriva infracţiunilor grave transfrontaliere, în special când aceste infracţiuni sunt organizate.

“Al treilea pilon” al Uniunii Europene colaborează cu poliţia şi este implicat în cooperarea judiciară în materie penală. Eurojust se referă la ultima formă a cooperării. Consiliul European de la Tampere a recomandat crearea unui organism compus din “procurori naţionali, magistraţi sau ofiţeri de poliţie cu competenţe echivalente, detaşaţi din fiecare stat al Uniunii Europene cu misiunea de a facilita o bună coordonare a autorităţilor naţionale de urmărire penală şi de sprijinire a anchetelor penale în cazurile de crimă organizată.”⁹

Această recomandare a fost un răspuns la deficienţele cooperării judiciare în materie penală în Uniunea Europeană. Astfel, trebuie subliniat că statele Uniunii Europene au sisteme diferite de drept penal. Această situaţie, împreună cu o reticenţă tradiţională de a colabora în domeniul penal, complică cooperarea lor atunci când se confruntă cu cazuri transfrontaliere, în ciuda existenţei unor convenţii în acest sens. În acest context, sarcina specifică a Eurojust este de a fi un intermediar în activ între autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene pentru a îmbunătăţi, simplifica şi accelera cooperarea lor. Trebuie menţionat că Magistraţii de legătură şi punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europeane care, spre deosebire de Eurojus, se află în statele Uniunii Europene şi acţionează din interior, au de asemenea ca scop facilitarea cooperării judiciare în materie penală în Uniunea Europeană. Acestea diferă de Eurojust şi între ele, în ceea ce priveşte structura lor, domeniul de aplicare şi mijloacele de acţiune.¹⁰

4.2. Eurojust - structură unică cu rol specific

Trebuie remarcat că Eurojust este un organism interguvernamental şi internaţional şi că fiecare membru naţional înfăţişează starea lui şi este desemnat şi remunerat de către acesta. Eurojust reuneşte membrii naţionali, la care mă voi referi în continuare cu termenul de Colegiu. Acesta este condus de un preşedinte, care este de asemenea un membru naţional. Fiecare dintre ei este procuror, detaşat pentru prima dată de către statul său la nivelul Uniunii Europene de la Haga. Toţi membrii se află sub un singur acoperiş simplu, care creează un mediu ideal pentru o cooperare mai rapidă şi o mai bună cunoaştere reciprocă a sistemelor penale diferite.

Prin structura sa unică şi fără precedent, Eurojust reprezintă un pas important în consolidarea cooperării multilaterale în materie penală a Uniunii Europene. Fără sprijinul Eurojust statele ar obţine cu dificultate această cooperare sau chiar nu ar reuşi deloc să o obţină. Eurojust intervine în anchetele şi urmăririle penale ce privesc două sau mai multe state ale Uniunii Europene:

- prin stimularea şi îmbunătăţirea coordonării judiciare a autorităţilor competente din statele Uniunii Europene, a anchetelor şi urmăririlor penale în statele Uniunii Europene, pe baza unor cereri sau informaţii ce provin de la autorităţile sau organismele competente;

- prin îmbunătăţirea cooperării între autorităţile statelor Uniunii Europene, în special prin facilitarea realizării de asistenţă judiciară internaţională reciprocă şi prin punerea în aplicare a cererilor de extrădare;

- prin susţinerea, în general, a acestor autorităţi competente pentru a spori eficienţa anchetelor şi a urmăririlor penale.

4.3. Instrument transfrontalier

Eurojust este un instrument care poate fi contactat de către autorităţile competente ale statelor membre atunci când este necesară o facilitare sau o coordonare de la nivel central pentru a rezolva cazurile transfrontaliere. Este important de menţionat faptul că statele Uniunii Europene au contactat tot mai mult Eurojust pentru informaţii sau cereri de coordonare. Munca de zi cu zi a Eurojust are de asemenea, un impact asupra statelor Uniunii Europene, aducându-le mai aproape fără însă, a modifica legile lor penale. Asistenţa acordată de Eurojust se poate manifesta în diverse forme. De exemplu, pune în contact autorităţile competente ale statelor membre, obţine şi transmite informaţii, reuneşte în cadrul întâlnirilor de coordonare actori diferiţi, cum ar fi procurori, anchetatorii sau ofiţeri de poliţie din statele Uniunii Europene, reprezentanţi similari din ţările terţe, Europol, etc, implicaţi în rezolvarea unui anumit caz. Eurojust a avut rezultate constructive în cazurile bi şi multilaterale cu privire la imigraţie ilegală, terorism, trafic de droguri, etc care au dus la investigări, capturări şi arestări.

Eurojust are, de asemenea, dreptul de a adresa cereri oficiale autorităţilor competente din statele Uniunii Europene fie prin intermediul unuia sau a mai multor membri naţionali, fie în calitate de Colegiu.

În cazul în care cererile provin de la Colegiu, un refuz de a coopera trebuie să fie bine motivat. Aceste solicitări oficiale cuprind cereri către autorităţile competente:

- să întreprindă o anchetă sau o urmărire penală întemeiate pe fapte concrete;

- să accepte că una dintre ele poate fi într-o poziţie mai bună pentru a desfăşura o anchetă sau o urmărire penală în anumite acte;

- să se coordoneze cu autorităţile competente din statele respective;

- să înfiinţeze o echipă comună de anchetă;

- să ofere pentru Eurojust orice informaţie necesară pentru îndeplinirea sarcinilor.

Ar trebui remarcat faptul că deşi, în unele cazuri, cererile Eurojust nu sunt obligatorii şi unitatea este lipsită de forţa de sancţiune asupra statelor Uniunii Europene, în general cererile sale sunt respectate. În caz contrar, Eurojust dispune de instrumente politice (cum ar fi aducerea problemelor în atenţia Consiliului) pentru a identifica autorităţile reticente şi a le încuraja să coopereze.

De asemenea, Eurojust are o influenţă majoră asupra statelor Uniunii Europene ce se face simţită în multe alte moduri. De exemplu, organizează întâlniri strategice pe diverse teme, cum ar fi traficul de fiinţe umane, spălarea de bani şi mandatul european de arestare pentru ca practicienii să se întâlnească şi să identifice blocajele de cooperare, precum şi cele mai bune practici sau proceduri comune.

Eurojust deţine un rol important în luarea deciziilor statelor, a căror jurisdicţie ar trebui să întreprindă o anchetă şi să joace un rol important în facilitarea punerii în aplicare a mandatului european de arestare.¹¹

Mai mult, Eurojust este legat de o serie de actori, cum ar fi Oficiul European de Poliţie (Europol), Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Magistraţii de legătură şi Reţeaua Judiciară Europeană în scopul de a facilita exercitarea rolului său în relaţie cu autorităţile competente ale statelor Uniunii Europene. În acest scop, există un Acord între Eurojust şi Europol, semnat la 09.06.2004.

Pe de altă parte, Eurojust a început să încheie acorduri cu ţările terţe, deoarece criminalitatea transfrontalieră trece dincolo de graniţele geografice ale Uniunii Europene. Aceste acorduri reglementează relaţia dintre Eurosjut şi ţările terţe, cum ar fi schimbul de informaţii în cazuri obişnuite, prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi participarea la întâlniri. Acordurile prevăd, de asemenea, detaşarea procurorilor de legătură la Eurojust pentru a consolida mai departe această cooperare.

Norvegia a fost prima din ţările terţe ce a detaşat un procuror de legătură la Eurojust. În 2005, acorduri de cooperare au fost încheiate şi semnate cu Norvegia, Islanda şi România. Negocierile cu Statele Unite au fost finalizate şi s-a semnat un acord în decembrie 2006. Alte acorduri includ Federaţia Rusă, Ucraina, Croaţia şi Elveţia. Este interesant de observat că Eurojust poate de asemenea, coopera cu ţările terţe fără un acord, în cazuri urgente şi dacă nu există date cu caracter personal transmise de către Eurojust.¹²

Totodată, Eurojust are legături cu organizaţii, cum ar fi Reţeaua Ibero-Americană de cooperarea judiciară (IberRed), împreună cu care a coordonat o acţiune de succes împotriva pornografiei infantile pe internet, în care au fost implicate 17 ţări din Europa şi America de Sud.¹³

4.4. Parchet European

În viitor, Eurojust va deveni un adevărat Parchet european. Astăzi, Eurojust este un organism ce funcţionează foarte bine, încă destul de tânăr, dar care îşi exercită atribuţiile perfect.

Eurojust combate rapid reţelele criminale şi, în acelaşi timp, oferă un sentiment de securitate şi de siguranţă pentru cetăţenii europeni, pentru victime şi pentru familiile victimelor.

Concomitent, funcţiile Eurojust sunt în expansiune şi ar putea fi comparabile cu rolul sistemului judiciar, în multe jurisdicţii de drept civil. Eurojust deţine un rol important în monitorizarea si sustinerea activităţii Europol. Acesta ar asigura o mai mare legitimitate activităţilor Europol şi ar putea, de asemenea, să îmbunătăţească eficienţa poliţiei şi cooperarea judiciară în Uniunea Europeană prin acordarea de asistenţă în dezvoltarea unor standarde ridicate de bună practică şi consolidarea încrederii între statele Uniunii Europene

5. Decizia privind consolidarea Eurojust şi modificarea Deciziei 2002/187/JAI de instituire a Eurojust

În 16 decembrie 2008, Consiliul de Miniştri a adoptat Decizia privind consolidarea Eurojust şi modificarea Deciziei 2002/187/JAI de instituire a Eurojust, în vederea întăririi luptei împotriva infracţiunilor grave.

Dând dovadă de un sprijin puternic faţă de Eurojust, care a fost implicat în discuţii în calitate de observator, Consiliul a negociat noua Decizie în mai puţin de un an, în urma unei iniţiative înaintate de un grup de paisprezece state membre, la începutul Preşedinţiei slovene, în ianuarie 2008. Propunerea a venit în urma unor discuţii amănunţite purtate pe marginea viitorului Eurojust, lansate în septembrie 2006, o dată cu seminarul de la Viena şi continuate cu Comunicarea Comisiei privind viitorul Eurojust şi al EJN, precum şi cu seminarul de la Lisabona.

Statele membre trebuie să-şi pună legislaţia naţională în conformitate cu noua Decizie în maximum doi ani de la publicarea ei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În vederea stimulării unei implementări cât mai rapide în toate statele membre şi a coordonării acestui demers la nivel naţional, Eurojust, împreună cu Preşedinţiile UE, Secretariatul Consiliului şi Comisia Europeană, au început să lucreze, în ultimul trimestru al anului 2008, la pregătirea unui Plan de implementare. Noua Decizie Eurojust face referire la cinci domenii principale în care se urmăreşte consolidarea rolului şi capacităţilor Eurojust

5.1. Îmbunătăţirea capacităţilor operaţionale ale Eurojust

Este consolidat statutul membrului naţional. Durata mandatului unui membru naţional va fi de cel puţin patru ani, cu posibilitate de reînnoire. Pentru asigurarea unei contribuţii continue şi eficiente la atingerea obiectivelor Eurojust, locul de muncă obişnuit al membrului naţional va fi la sediul Eurojust, iar membrul naţional va fi ajutat de un adjunct şi de o altă persoană care va avea rolul de asistent. Se va înfiinţa un serviciu de Permanenţă pentru Coordonare (OCC), capabil să primească şi să proceseze, în orice moment, cererile privind cooperarea judiciară.

5.2. Întărirea puterilor Eurojust

Sarcinile Eurojust vor spori. Membrii naţionali, care acţionează în numele Eurojust, au dreptul să le solicite autorităţilor naţionale să ia anumite măsuri speciale de anchetă şi/sau orice alte măsuri justificate, în scopul vizat de investigaţie sau de urmărirea penală.

Atunci când acţionează în plen, în Colegiu, Eurojust beneficiază de puterea de a emite avize neobligatorii pentru rezolvarea situaţiilor de conflicte de jurisdicţie, precum şi în cazurile în care au fost raportate către Eurojust refuzuri sau dificultăţi repetate legate de executarea cererilor de cooperare judiciară, inclusiv în privinţa instrumentelor ce conferă efectivitate principiului recunoaşterii reciproce

Pentru crearea unei echivalenţe a puterilor membrilor naţionali, au fost adoptate noi dispoziţii ce reglementează puterile conferite membrilor naţionali, în calitatea lor de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale.

Membrilor naţionali li se va acorda cel puţin puterea de a primi, transmite, facilita, monitoriza şi oferi informaţii suplimentare legate de executarea cererilor de cooperare judiciară.

Cu acordul autorităţii naţionale competente, membrul naţional va avea dreptul să exercite următoarele puteri: emiterea şi executarea cererilor de cooperare judiciară, ordonarea, în statul membru din care provine, a unor măsuri de anchetă care, la întâlnirile de coordonare organizate de Eurojust, sunt considerate necesare, precum şi autorizarea şi coordonarea, în statul membru din care provine, a livrărilor supravegheate. În cazurile urgente, atunci când nu se poate identifica sau contacta în timp util autoritatea naţională competentă, membrul naţional are, de asemenea, dreptul să autorizeze şi să coordoneze livrările sub supraveghere şi să execute cererile.

Membrul naţional va avea cel puţin competenţa să înainteze autorităţii naţionale competente o propunere în sensul exercitării respectivelor puteri atunci când conferirea acestor puteri, cu acordul autorităţii naţionale competente sau în cazurile de urgenţă, este contrară prevederilor constituţionale sau unor aspecte fundamentale ale sistemului judiciar penal naţional.
5.3. Îmbunătăţirea schimbului de informaţii

Statele membre trebuie să informeze Eurojust în cazul în care cel puţin trei ţări membre sunt direct implicate şi în cazul în care au fost transmise cereri de cooperare judiciară către cel puţin două state membre, atunci când se aplică una din următoarele situaţii:

- există indicii faptice conform cărora este implicată o organizaţie criminală,

- cazul ar putea avea o importantă dimensiune transfrontalieră, sau

- infracţiunea vizată este una din următoarele: trafic de persoane, exploatare sexuală a minorilor şi pornografie infantilă, trafic de droguri, trafic de arme, corupţie, fraudă ce aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sau falsificarea monedei Euro.

Membrii naţionali sunt, de asemenea, împuterniciţi să primească de la autorităţile interne informaţii despre constituirea de echipe comune de anchetă, cazurile de conflict de jurisdicţie, livrările supravegheate şi dificultăţile recurente cauzate de refuzurile de executare a cererilor de cooperare judiciară.

5.4. Sporirea cooperării cu autorităţile naţionale şi punctele de contact ale EJN

În vederea consolidării bazei naţionale a Eurojust, noua Decizie prevede constituirea unui ENCS (Sistem al Eurojust de coordonare naţională), care să asigure coordonarea activităţii desfăşurate de corespondentul naţional pentru Eurojust, corespondentul naţional în materie de terorism, corespondentul naţional pentru EJN şi până la trei alte puncte de contact ale EJN, precum şi de punctele de contact ale altor reţele europene. ENCS mai are ca obiective:

- să se asigure că CMS (Sistemul de management al cazurilor) primeşte informaţii în mod eficient şi fiabil;

- să ofere asistenţă în a stabili dacă un caz ar trebui soluţionat cu ajutorul Eurojust sau al EJN;

- să menţină relaţii strânse cu Unitatea naţională a Europol;

- să-i ajute pe membrii naţionali la identificarea autorităţilor interne relevante pentru executarea cererilor.

5.5. Consolidarea relaţiilor cu partenerii privilegiaţi şi statele terţe

Noua Decizie oferă un cadru legal pentru consolidarea relaţiilor dintre Eurojust şi alţi parteneri, cum ar fi EJN, Europol, OLAF, Frontex, SitCen şi Interpol. De asemenea, anticipează integrarea Secretariatului Reţelei pentru echipe comune de anchetă şi al celei privind genocidul, în cadrul personalului Eurojust. Un alt aspect este posibilitatea ca Eurojust să detaşeze magistraţi de legătură în state terţe, cu condiţia încheierii unui acord de cooperare cu respectivele ţări.

Eurojust are dreptul să coordoneze executarea cererilor de cooperarea judiciară adresate sau primite din partea unor state terţe, cu acordul statelor membre vizate
6. Concluzii

Eurojust este un organism al Uniunii Europene, înfiinţat în 2002, menit să promoveze şi să amelioreze coordonarea investigaţiilor şi urmăririlor penale desfăşurate de autorităţile judiciare competente din statele membre ale Uniunii Europene, atunci când acestea se confruntă cu forme grave de criminalitate organizată şi transfrontalieră. În cazul investigaţiilor şi urmăririlor penale implicând două sau mai multe state membre, scopul Eurojust este de a promova şi ameliora coordonarea dintre autorităţile naţionale, ţinând cont de oricare cerere formulată de o autoritate competentă a unui stat membru şi de orice informaţie furnizată de un organ competent, în temeiul dispoziţiilor adoptate în cadrul Tratatelor (Reţeaua Judiciară Europeană, Europol şi OLAF).

Un alt obiectiv al Eurojust este acela de a ameliora cooperarea dintre autorităţile competente, în special prin facilitarea punerii în aplicare a asistenţei judiciare internaţionale şi executarea Mandatelor Europene de Arestare.

Eurojust susţine, de asemenea, autorităţile competente în vederea sporirii eficienţei investigaţiilor şi urmăririlor penale. Eurojust poate să sprijine investigaţiile şi urmăririle penale realizate de un stat membru şi un stat care nu face parte din Uniunea Europeană sau de un stat membru şi Comisie, atunci când sunt vizate infracţiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene.

Este important de menţionat că Eurojust contribuie la sporirea eficienţei autorităţilor naţionale de investigaţie şi urmărire penală confruntate cu infracţiuni de criminalitate organizată şi transfrontalieră, precum terorismul, traficul de persoane, traficul de droguri, frauda şi spălarea banilor, astfel încât infractorii să fie trimişi în instanţă rapid şi eficient

Eurojust îşi îndeplineşte funcţiile prin intermediul membrilor naţionali sau ca şi Colegiu.

Eurojust le poate solicita autorităţilor naţionale competente să întreprindă investigarea sau urmărirea penală a unor fapte specifice; să accepte că una din ele ar putea fi mai bine plasată pentru a se ocupa de investigarea sau urmărirea penală a unor fapte specifice; să coordoneze autorităţile competente; să formeze o echipă comună de anchetă sau să îi furnizeze orice informaţii necesare pentru a-şi îndeplini funcţiile.

Eurojust asigură schimbul de informaţii dintre autorităţile competente şi le asistă, realizând cea mai bună coordonare şi cooperare posibilă. Eurojust cooperează, de asemenea, cu Reţeaua Judiciară Europeană, Europol şi OLAF. Eurojust oferă sprijin logistic şi poate organiza şi facilita întâlniri de coordonare între autorităţile judiciare şi poliţieneşti ale diferitelor state, menite să rezolve problemele de ordin juridic şi de natură practică.

Analiză privind viitorul Eurojust

A ne gândi la Uniunea Europeană ca la o zonă a libertăţii, securităţii şi justiţiei ar fi doar un obiectiv remarcabil, dacă nu ar exista implicarea agenţiilor europene deja constituite, a căror capacitate de a acţiona şi de a reacţiona pentru combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere trebuie să fie întărită. Consolidarea Eurojust are ca scop eficientizarea agenţiei, în beneficiul cetăţenilor noştri, dar şi depăşirea reticentei unora dintre statele membre când se vorbeşte despre schimbul de informaţii privind infracţiunile şi anchetele în curs.

Multe state cer înfiinţarea unui Procuror European şi recunosc că, în această privinţă, sunt mai degrabă în favoarea armonizării, a înfiinţării unui sistem judiciar european, decât pentru re-re-reîntărirea cooperării. Cu toate acestea, cred că, la acest moment suntem destul de departe de un asemenea obiectiv.

Mai întâi, pentru că nu există legislaţie europeană completă şi coerentă care să se refere la problema jurisdicţiei în cazuri ce sunt de competenţa Eurojust.¹⁴

În al doilea rând, din cauza reticentei arătate de statele membre chiar şi în privinţa transferării unei părţi din puterile lor de investigaţie unei agenţii europene. Textul referitor la posiblitatea ca membrii naţionali ai Eurojust să fie parte a unor « Echipe comune de investigaţie » reprezintă un exemplu concludent. Practic le permite statelor membre să decidă în ce cazuri membrii naţionali ai statelor lor acţionează ca reprezentând ţările respective sau ca reprezentând Eurojust.

Aceasta este o lipsă de încredere care mă face să îmi pun întrebări cu privire la eficacitatea combaterii criminalităţii transfrontaliere.

Acesta este paradoxul: în timp ce membrii Parlamentului European sunt gata să se concentreze asupra problemei criminalităţii grave transfrontaliere, inclusiv prin acordarea de puteri sporite Eurojust, principala îngrijorare fiind doar respectul pentru drepturile omului, statele membre afirmă ceva, dar fac legi într-o manieră mai degrabă contradictorie. Şi este dificil să ne explicăm cum putem obţine o zonă de libertate, securitate şi justiţie, dacă statele membre nu au suficientă încredere în propriile noastre agenţii europene.

În calitate de organism de coordonare, Eurojust trebuie să lucreze 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămâna. Comisia LIBE a căzut, de asemenea, de acord că, pentru eficienţa Eurojust, este esenţial ca membrii naţionali să aibă aceleaşi puteri judiciare de care se bucură în propriile ţări.

Trebuie militat în favoarea întăririi relaţiilor cu Europol şi cu Reţeaua Judiciară Europeană, precum şi pentru crearea de legături cu alte agenţii europene şi internaţionale, precum FRONTEX, Interpol sau Organizaţia Mondială a Vămilor.

Se caută un echilibru corespunzător între puterile Eurojust şi cele ale membrilor săi naţionali, pe de o parte, şi drepturile inculpaţilor, pe de altă parte.

De asemenea, nu mai puţin important, este rolul pe care Parlamentul European ar trebui să îl aibă în relaţia cu Eurojust. Faptul că ştim care va fi soarta Tratatului de la Lisabona nu face decât să întărească aceasta îngrijorare. Cu toate acestea, nu există nicio prevedere în actuala legislaţie comunitară care ca împiedice Parlamentul sa aibă o funcţie activă în supravegherea activităţii Eurojust.


Bibluografie
1. Acţiunea comună din 22 aprilie 1996 privind cadrul pentru schimbul de magistraţi de legătură în ameliorarea cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene.

2. Acţiunea comună din 29 iunie 1998 privind crearea unei Reţele Judiciare Europene.

3. Boroi, A., Rusu, I., Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008

4. Comunicat de presă - Eurojust, Acţiune de succes împotriva pornografiei infantile, 21.02.2006

5. Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene

6. Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, O.J.L. 190 / 1, 18.7.2002, art. 16 (2) şi (7)

7. Decizia Consiliului din 28 februarie 2002, art. 3 (2) şi art. 27 (3)

8. Decizia Consiliului din 14 decembrie 2000 de instituire a unei Unităţi provizorii de cooperare, J.O.L. 324 / 2, 21.12.2000

9. Gărbuleţ, I., Traficul şi consumul ilicit de droguri. Studiu de legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008

10. Jidovu, N., Drept procesual penal,ediţia 2, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007

11. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,aşa cum a fost modificată prin Legea 224/2006

12. Mrejeru, T., Mrejeru, B., Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Asistenţa judiciară - Extrădarea. Doctrină şi jurisprudenţă, Ed. Universitară, Bucureşti,2008

13. Nilsson, H. G., Eurojust: Începutul sau sfâşitul procurorului European, Cea de-a III-a conferinţă de Eurojustiţie, Santander, Spania, 24-27.10.2000,

14. Radu, F. R., Cooperarea judiciară internaţională şi europeană în materie penală. Îndrumar pentru practicieni, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009

15. Thwaites, N., Eurojust o altă cărămidă în edificiul cooperării judiciare în materie penală sau un material solid, 2003, Revista de Ştiinte Juridice şi de Drept penal comparat, 2003

16. Thwaites, N., Eurojust: un far în cooperarea judiciară în Uniunea Europeană, Revista Internaţională de Drept Penal, 2006

17. Tudor, G., Constantinescu, M., Mandatul european de arestare. Aspecte teoretice şi practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009

1 Georgiana Tudor, Mariana Constantinescu, Mandatul european de arestare. Aspecte teoretice şi practică judiciară, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2009, pag.5

2 Alexandru Boroi, Ion Rusu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed.C.H.Beck, Bucureşti 2008, pag 16,

3 Alexandru Boroi, Ion Rusu, op.cit pag.16

4 M.Of. nr.594 din 1iulie 2004.Legea a fost modificată prin Legea 224/2006 si prin OUG 103/2006

5 Nicu Jidovu, Drept procesual penal, ediţia 2, Ed.C.H.Beck ,Bucureşti, 2007, pag.628

6 Art.8 din Legea nr.302/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea 224/2006

7 Florin Răzvan Radu, Cooperarea judiciară internaţională şi europeană în materie penală. Îndrumar pentru practicieni, Ed.Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009, pag.76

8 Theodor Mrejereu, Bogdan Mrejeru, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Asistenţa judiciară -Extrădarea. Doctrină şi jurisprudenţă, Ed.Universitară, Bucureşti, 2008, pag 10

9 H.G. Nilsson, Eurojust: Începutul sau sfâşitul procurorului European – Cea de-a III-a conferinţă de Eurojustiţie, Santander, Spain, 24-27.10.2000, p. 1-6

10 Acţiunea comună din 22 aprilie 1996 privind cadrul pentru schimbul de magistraţi de legătură în ameliorarea cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene; Acţiunea comună din 29 iunie 1998 privind crearea unei Reţele Judiciare Europene

11 Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare

între statele membre, O.J.L. 190 / 1, 18.7.2002, art. 16 (2) şi (7)

12 Decizia Consiliului din 28 februarie 2002, art. 3 (2) şi art. 27 (3)

13 Eurojust, Comunicat de presă, “Acţiune de succes împotriva pornografiei infantile”, 21.02.2006

14Renate Weber, Consolidarea Eurojust – Raport în plenul Parlamentului European