Secţia I civilă

11. Venituri brute nevalorificate la deschiderea dreptului la pensie
Art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010
Potrivit art.107 alin.1 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, dacă ulterior stabilirii dreptului la pensie se constată diferenţe între sumele calculate şi cele legal cuvenite ca urmare a unor venituri nevalorificate drepturile se vor recalcula.

Veniturile brute de care a beneficiat titularul dreptului la pensie pot să constituie o bază de calcul al acestuia dacă au fost reţinute şi virate contribuţiile la fondul de pensii respectându-se principiul contributivităţii.

În cazul recalculării drepturilor la pensie sumele rezultate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea potrivit art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010.

(Decizia civilă nr.613/13.02.2013)
Constată că, prin acţiunea înregistrată la data de 26.01.2012, reclamantul B.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, solicitând obligarea acesteia să-i emită o nouă decizie de pensie prin valorificarea salariilor brute din perioada martie 1972 - octombrie 1998, menţionate în adeverinţa eliberată de R.T.F.C Banat Oltenia – Depoul CF Piteşti, precum şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor între pensia cuvenită şi pensia încasată începând cu data de 16.10.2003 - la zi, diferenţe actualizate în raport cu coeficientul de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că este pensionar pentru limită de vârstă, drepturile fiindu-i stabilite începând cu data de 16.10.2003, conform Legii nr.19/2000. În perioada martie 1972 – octombrie 1998 a fost angajatul R.T.F.C Banat Oltenia – Depoul CF Piteşti, iar pârâta avea obligaţia de a-i valorifica veniturile menţionate în adeverinţa nr.3T/F/817/2011, potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c din Legea nr.19/2000, având în vedere că unitatea angajatoare a achitat CAS corespunzător.

A susţinut reclamantul că prin acţiunea de faţă nu a urmărit să formuleze contestaţie împotriva deciziei emise de pârâtă, ci a dorit recunoaşterea unui drept prevăzut de lege, drept care poate fi valorificat oricând în raport de disp.art.2 lit.h din Legea nr.263/2010.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.19/2000 şi Legii nr.263/2010.

La data de 03.05.2012, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere completatoare a acţiunii iniţiale, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensie prin care să-i fie valorificate şi salariile brute din perioada 1998-2001, conform adeverinţei 4TR.3/80/13.02.2012 emisă de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă.

La data de 03.05.2012, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că prin cererea formulată la data de 20.10.2011, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei în raport de veniturile brute menţionate în adeverinţa nr.3T/F/817/2011, emisă de S.N.T.F.C CFR Călători SA. Prin decizia nr.264117/11.01.2012, pârâta a respins cererea de recalculare a reclamantului, apreciind că veniturile reprezentând salariul brut menţionate în adeverinţa de mai sus nu pot fi valorificate la determinarea punctajului mediu anual, în raport de disp. art.165 din Legea nr.263/2010.

A învederat pârâta că înainte de a se adresa instanţei de judecată, persoana nemulţumită de decizia de pensie trebuie să formuleze contestaţie la Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul C.N.P.P., potrivit disp. art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010, însă reclamantul a înţeles să se adreseze direct instanţei de judecată.

Referitor la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata diferenţelor de pensie începând cu data de 16.10.2003 - la zi, pârâta a solicitat respingerea acesteia, întrucât data de 16.10.2003 excede termenului general de prescripţie de 3 ani.

Prin încheierea din data de 27.09.2012, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr.3806/04.10.2012, a admis acţiunea aşa cum a fost completată şi a obligat pe pârâtă să emită o decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în considerare a veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr.3T/F/817/2011, eliberată de SNTFC CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Banat Oltenia şi adeverinţa nr.4TR.3/80/13.02.2012 emisă de SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Banat Oltenia.

A mai fost obligată pârâta la plata diferenţelor între pensia cuvenită şi pensia încasată începând cu data de 01.11.2011, în ceea ce priveşte veniturile din adeverinţa nr.3T/F/817/2011, eliberată de SNTFC CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Banat Oltenia, şi de la data de 01.07.2012, în ceea ce priveşte veniturile din adeverinţa nr.4TR.3/80/13.02.2012 emisă de SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Banat Oltenia, precum şi la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru munca depusă şi limită de vârstă, pensie stabilită începând cu data de 16.10.2003.

În raport de dispoziţiile art.107 alin.3 din Legea nr.263/2010, potrivit cărora pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia, prin cererile înregistrate la C.J.P Argeş sub nr.68316/20.10.2011, respectiv nr.52721/14.06.2012, reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie conform adeverinţelor nr.3T/F/817/2011 eliberată de SNTFC CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Banat Oltenia şi nr.4 TR.3/80/13.02.2012, emisă de SNTFM CFR Marfă SA - Sucursala Banat Oltenia.

Prin deciziile nr.264117/11.01.2012 şi nr.264117/06.07.2012, pârâta a respins cererile de recalculare formulate de reclamant, în raport de dispoziţiile art.165 din Legea nr.263/2010, apreciind că veniturile reprezentând salariul brut din cele două adeverinţe nu pot fi valorificate la determinarea punctajului mediu anual.

Prin acţiunea de faţă, aşa cum a fost completată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i emită o nouă decizie de pensie prin valorificarea salariilor brute menţionate în adeverinţele nr.3T/F/817/2011 şi nr.4TR.3/80/13.02.2012, precum şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor de pensie aferente recalculării.

Cu privire la aceste pretenţii, instanţa a reţinut următoarele:

Prin adeverinţele nr.3T/F/817/2011, eliberată de SNTFC CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Banat Oltenia şi nr.4TR.3/80/13.02.2012, emisă de SNTFM CFR Marfă SA - Sucursala Banat Oltenia se atestă veniturile brute realizate de reclamant în perioadele martie 1972-octombrie 1998, respectiv octombrie 1998-martie 2001. În ambele adeverinţe se menţionează că unitatea a reţinut şi virat CAS pentru veniturile menţionate.

Potrivit art.3 alin.2 din Legea nr.3/1977, fondurile necesare plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuţiile pe care le plătesc angajatorii, precum şi din sumele alocate de la bugetul de stat.

Contribuţia individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr.389/1972, care în art.1 a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.

Textul de lege instituie obligaţia vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei asupra câştigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri. Se observă că textul de lege foloseşte sintagma „câştig brut”.

Art.2 din Decretul nr.389/1972 enumeră expres şi limitativ drepturile băneşti pentru care nu se datora contribuţia pentru asigurările sociale de stat, ceea ce înseamnă că pentru celelalte venituri angajatorul plătea obligatoriu respectiva contribuţie.

De altfel, pentru veniturile brute de care a beneficiat reclamantul au fost reţinute contribuţii la fondul de pensii, aspect confirmat de cele două adeverinţe.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c din Legea nr.263/2010, sistemul public se organizează şi funcţionează având ca bază principiul contributivităţii, conform căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Acest principiu de bază este reluat în modul de calcul al drepturilor de pensie, art.96 alin.1 şi 2 din Legea nr.263/2010 statuând că, „(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.”

Constatând aşadar că pentru veniturile brute realizate de reclamant, atestate în adeverinţele nr.3T/F/817/2011, eliberată de SNTFC CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Banat Oltenia şi nr.4TR.3/80/13.02.2012, emisă de SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Banat Oltenia, angajatorul a vărsat la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţia la fondul de pensii, instanţa a apreciat că aceste venituri trebuie avute în vedere de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului potrivit dispoziţiilor art.107 alin.3 din Legea nr.263/2010.

Faptul că dispoziţiile art.165 din Legea nr.263/2010 folosesc sintagma „salarii brute”, iar nu „câştiguri brute”, nu este de natură a duce la o altă concluzie, de vreme ce între cele două noţiuni există echivalenţă.

În raport de aceste considerente, instanţa a admis acţiunea completată şi a obligat pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în considerare a veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr.3T/F/817/2011 eliberată de SNTFC CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Banat Oltenia şi adeverinţa nr.4TR.3/80/13.02.2012 emisă de SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Banat Oltenia.

De asemenea a fost obligată pârâta la plata diferenţelor între pensia cuvenită şi pensia încasată începând cu data de 01.11.2011, în ceea ce priveşte veniturile din adeverinţa nr.3T/F/817/2011 eliberată de SNTFC CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Banat Oltenia, şi de la data de 01.07.2012, în ceea ce priveşte veniturile din adeverinţa nr.4TR.3/80/13.02.2012 emisă de SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Banat Oltenia, în raport de dispoziţiile art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010.

În temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă, instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs părţile.

Prin recursul său, reclamantul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub motivele de recurs prev. de art.304 pct.9 şi 304¹ Cod procedură civilă, arătând, în esenţă, următoarele:

- în mod greşit s-a dispus obligarea intimatei la plata diferenţelor drepturilor de pensie, începând cu data de 01.11.2011, în temeiul art.107 al.5 din Legea nr.263/2010, contrar celor reţinute în motivarea aceleeaşi sentinţe privind plata contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile obţinute de reclamant, şi celor stabilite prin Decizia nr.19/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii;

- instanţa de fond trebuia să facă aplicarea în cauză a disp. art.107 al.1 şi 2 din Legea nr.263/2010 şi să oblige pârâta la plata diferenţelor de pensie începând cu data de 05.05.2009, menţionată în recursul scris, precizată ulterior, prin concluziile orale, ca fiind luna ianuarie 2009.

Prin recursul său, pârâta a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub motivele de recurs prev. de art.304 pct.9 şi 304¹ Cod procedură civilă arătând, în esenţă, următoarele:

- prin sentinţa pronunţată au fost încălcate disp. art.165 din Legea nr.263/2010, care a abrogat Legea nr.19/2000, privind determinarea punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, precum şi disp. art.10 din Legea nr.3/1977, în ceea ce priveşte sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, prevăzute limitativ de textul de lege susmenţionat;

- dispoziţiile art.2 lit.e din Legea nr.263/2010, prin care este reglementat principiul contributivităţii, sunt aplicabile doar după data de 01.04.2001, nu şi pentru perioada anterioară.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat cu motivarea arătată în dezvoltarea recursului său.

Prin decizia nr. 613/13.02.2013, Curtea de Apel Piteşti a respins recursurile formulate de reclamantul B.L. şi de pârâta C.J.P. Argeş, împotriva sentinţei civile nr.3806/04.10.2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.1100/109/2012.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Recursul reclamantului, încadrat în dispoziţiile art.304 pct.9 şi 304¹ Cod procedură civilă este nefondat pentru că, potrivit motivării sentinţei recurate, instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt conformă cu probele administrate în cauză şi a făcut o aplicare corectă a legii la situaţia de fapt reţinută.

În acest sens, tribunalul a stabilit corect că pentru veniturile de care a beneficiat reclamantul, menţionate în adeverinţele depuse la dosar, angajatorul a vărsat la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţia la fondul de pensii, astfel că acele venituri trebuie avute în vedere de pârâtă la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului.

În ceea ce priveşte obligarea la plata diferenţelor drepturilor de pensie dintre pensia cuvenită şi cea încasată, s-a reţinut corect că, aceste diferenţe trebuie plătite începând cu data de 01.11.2011, privind veniturile din adeverinţa nr.3T/F/817 eliberată de SNTFC CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Banat Oltenia şi respectiv începând cu data de 01.07.2012, privind veniturile din adeverinţa nr.4TR.3/80/13.02.2012 emisă de SNTFM CFR Marfă S.A. Sucursala Banat Oltenia, având în vedere data depunerii acestor adeverinţe la pârâtă.

Ca atare, faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa a făcut o aplicare corectă în cauză a disp. art.107 al.5 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Dispoziţiile art.107 al.5 din Legea nr.263/2010 se aplică în situaţiile prevăzute de art.107 al.3 din aceeaşi lege, care reglementează o altă situaţie decât cea prevăzută de disp. art.107 al.1 şi 2 din aceeaşi lege, invocate de reclamant prin recurs, dar neaplicabile în cauză, fiind vorba de adăugarea unor venituri nevalorificate la stabilirea pensiei de asigurări sociale a reclamantului.

Recursul pârâtei, încadrat în dispoziţiile art.304 pct.9 şi 304¹ Cod procedură civilă, este nefondat pentru că sentinţa recurată este legală şi temeinică, faţă de considerentele reţinute în motivarea acesteia.

În acest sens, instanţa de fond a stabilit corect, faţă de probele administrate în cauză, că pentru veniturile brute de care a beneficiat reclamantul s-au reţinut şi virat contribuţiile la fondul de pensii potrivit actelor normative în vigoare în perioada respectivă şi în aceste condiţii, veniturile trebuie avute în vedere de pârâta-recurentă la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, potrivit disp. art.107 al.3 din Legea nr.263/2010, fiind vorba de venituri prevăzute de lege şi care nu au fost avute în vedere la stabilirea pensiei reclamantului.

Ca atare, tribunalul a făcut o aplicare corectă în cauză a disp. art.2 lit.c din Legea nr.263/2010, care reglementează principiul contributivităţii, avute în vedere şi în ceea ce priveşte modul de calcul al drepturilor de pensie, stabilit prin disp. art.96 al.1 şi 2 din aceeaşi lege, având în vedere şi faptul că, deşi disp. art.165 din Legea nr.263/2010 folosesc sintagma salarii brute şi nu câştiguri brute, între cele două noţiuni există echivalenţă.

Mai mult decât atât, deşi nu era reglementat expres prin legile anterioare intrării în vigoare a Legii nr.263/2010, respectiv Legea nr.19/2000 şi Legea nr.3/3/1977, principiul contributivităţii rezultă implicit din acele reglementări, având în vedere modul concret de stabilire a pensiilor de asigurări sociale.

În consecinţă, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile de faţă.
12. Competenţa registratorului Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de a verifica condiţiile notării unui act de executare.
Art.29 din Legea nr.7/1996
Registratorul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară verifică înscrisul pentru intabularea sau înscrierea provizorie în cartea funciară numai în limitele expres prevăzute de art.29 din Legea nr.7/1996, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.

Una dintre aceste condiţii se referă la forma pe care trebuie să o îmbrace actul potrivit legii.

Somaţia de plată este verificată de către registrator numai sub aspectul condiţiilor de formă şi nu a îndeplinirii condiţiilor de fond care se pot verifica numai în cadrul unei contestaţii la executare.

(Decizia civilă nr. 1355/20.03.2013)
Prin acţiunea formulată la data de 24.02.2012, la Judecătoria Piteşti, petenţii M.M.F şi M.N. au formulat plângere împotriva încheierii nr.41820/13.10.2011 emisă de OCPI Argeş, B.C.P.I. Piteşti, în dosarul nr.41820/12.10.2011, precum şi împotriva încheierii de respingere nr.275/13.01.2012 emisă de acelaşi emitent în dosarul nr.275/5.01.2012 (cu ocazia soluţionării cererii de reexaminare) şi au solicitat instanţei admiterea prezentei plângeri, să se dispună desfiinţarea celor două încheieri urmând a dispune respingerea cererii de notare a somaţiei de plată nr.4418/27.09.2011 emise în dosarul de executare nr.1699/4/2009 al creditoarei Piraeus Bank România S.A.

În motivarea cererii petenţii au arătat că cele două încheieri sunt nelegale şi netemeinice pentru motivele expuse pe larg în motivarea cererii de reexaminare, urmând ca instanţa să valorifice aceste apărări în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte pe petenta M.N., aceasta are calitatea de debitoare a creditoarei, nu a semnat vreun contract de ipotecă având ca obiect terenul în suprafaţă de 772 m.p. ori construcţiile existente pe acest teren, situaţie în care este lovită de nulitate absolută orice încercare de executare silită împotriva mea.

Prin încheierea contestată emitentul a dispus notarea somaţiei de plată nr.4418/27.09.2011 depusă de creditoarea Piraeus Bank România S.A. pentru suma de 1.414.603,30 lei, fiind în discuţie imobilul cu numărul cadastral 82961, înscris în cartea funciară 82961/UAT Piteşti, având ca proprietari pe petenţi.

În această situaţie, la prima lectură a somaţiei de plată, funcţionarii din cadrul B.C.P.I. Piteşti aveau obligaţia să observe faptul că imobilul era bun comun, iar petenta M. N. nu era debitoarea băncii.

Prin notarea somaţiei de plată în cartea funciară petenta M. N. a fost grav prejudiciată întrucât au fost întocmite formele de publicitate şi împotriva acesteia, deşi nu a avut calitatea de debitoare.

Atât terenul, dar şi construcţiile, sunt bunuri comune ale petenţilor, situaţie în care, potrivit art.493 pct.1 Cod procedură civilă (normă imperativă), creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora.

Pe de altă parte, împotriva debitoarei S.C. T.C. S.A. a fost deschisă procedura insolvenţei în dosarul nr.526/1259/2009 al Tribunalului Comercial Argeş, conform sentinţei comerciale nr.1062/F/30.X.2009 pronunţate în acest dosar.

În această situaţie, potrivit art.36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţei asupra debitorului sau bunurilor sale.

Continuarea executării silite împotriva petentei, chiar dacă este o creanţă privilegiată, este posibilă numai în anumite condiţii excepţionale, pe baza dispoziţiei date în acest sens de judecătorul sindic la cererea creditorului.

Această cerinţă nu este îndeplinită în cauza de faţă.

Prin încheierea contestată se face trimitere la dispoziţiile art.387/2 alin.1 şi ale art.497 alin.1 Cod procedură civilă, dar tocmai aceste dispoziţii nu au fost respectate de către creditoare.

Pentru soluţionarea plângerii O.C.P.I. Argeş a înaintat dosarul în care s-au pronunţat cele două încheieri.

Prin sentinţa civilă nr.5300/23 mai 2012, Judecătoria Piteşti a respins plângerea petenţilor, reţinând următoarele:

Prin cererea înregistrată la O.C.P.I. Argeş la data de 12.10.2011, D. O.– executor bancar, a solicitat notarea somaţiei nr.4418/27.09.2011 din dosarul nr.1659/4/2011, emisă de Piraeus Bank România S.A. – Corpul executorilor bancari.

Prin încheierea nr.41820/12.10.2011, emisă de O.C.P.I. Argeş – B.C.P.I. Piteşti s-a dispus notarea în cartea funciară nr.82961 UAT Piteşti a somaţiei nr.41820/12.10.2011, emisă de Piraeus Bank România S.A. asupra imobilului cu numărul cadastral 82961, imobil teren în suprafaţă de 772 m.p. curţi-construcţii, intravilan, situat în Piteşti, strada Zorilor, nr.22, judeţul Argeş, proprietatea petenţilor M.N. şi M. M. F., în favoarea Piraeus Bank România S.A..

Împotriva încheierii nr.41820/12.10.2011 s-a formulat de către petenţi cerere de reexaminare pe motiv că imobilul este proprietate comună a acestora, că somaţia nu le-a fost comunicată şi debitor principal este S.C. T. C. S.A.

Înscrierea menţiunilor în cartea funciară se realizează în cadrul unei proceduri necontencioase, iar plângerea formulată în temeiul art.50 alin.2² din Legea nr.7/1996, împotriva încheierilor prin care s-a dispus înscrierea menţiunilor în cartea funciară, se soluţionează în cadrul unei proceduri necontencioase.

Registratorul de carte funciară din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în soluţionarea cererii de notare a somaţiei nu poate analiza legalitatea titlului executoriu ori actelor de executare, competenţa sa fiind limitată în acest sens la o analiză formală a somaţiei emisă de executorul judecătoresc.

O analiză a legalităţii somaţiei înscrise în cartea funciară este posibilă după eventuala anulare a actelor de executare în cadrul contestaţiei la executare.

În sistemul de carte funciară, principiul legalităţii comportă două componente: legalitatea formală şi legalitatea materială.

Legalitatea formală înseamnă că registratorul de la BCPI nu poate încuviinţa decât înscrierea actelor şi faptelor juridice anume prevăzute de lege şi nu se poate sprijini decât pe cererea şi actele ce o însoţesc.

Legalitatea materială vizează faptul că registratorul trebuie să cerceteze, pe de o parte, dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic (art.41-51, 83 din Legea nr.7/1996), iar pe de altă parte să cerceteze dacă, potrivit cuprinsului cărţii funciare, nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.

Prin urmare, examinarea registratorului se mărgineşte la verificarea valabilităţii actului a cărui înscriere se cere şi a posibilităţii înscrierii în raport de înscrierile făcute deja în cartea funciară, cu privire la imobil.