Secolele XI-XIV

B. STADIUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE

Invazia şi stabilirea mongolilor la nordul gurilor Dunării au afec­tat, desigur, toate laturile vieţii economice din spaţiul est-carpatic. Cu toate că nu dispunem de date precise privind amploarea distrugerilor provocate de mongoli, se poate estima că ele au fost considerabile, ceea ce a necesitat o perioadă mai îndelungată pentru refacere. în pofida acestor distrugeri, cursul ascendent al dezvoltării societăţii româneşti din afara arcului carpatic s-a dovedit ireversibil, deşi a fost temporar

frînat.

Agricultura şi creşterea vitelor au continuat să deţină rolul prin­cipal în cadrul vieţii economice, dar alături de ele îndeletnicirile meşte­şugăreşti şi comerţul au căpătat o importanţă din ce în ce mai mare, antrenînd evoluţia aşezărilor rurale spre centre cu caracter urban.

a. AGRICULTURA Şl CREŞTEREA VITELOR

Asupra cultivării plantelor cerealiere deţinem mai multe informaţii de natură diferită. între descoperirile cu semnificaţie cu totul deosebită se înscrie marele depozit de piese agricole recuperat la Orheiul Vechi în nivelul corespunzător perioadei de stăpînire a Hoardei de Aur, datat la mijlocul secolului al XlV-lea. Depozitul cuprindea 68 de brăzdare, 42 cuţite de plug, întăritoare de fier pentru părţile lemnoase ale plugului, un otic, o ramă metalică pentru lopată de lemn, o săpăligă, o coasă şi unelte pentru cultivator. Piesele din depozit erau destinate atît pentru arat, cît şi pentru întreţinerea şi culesul recoltei. în ceea ce priveşte sta­rea de conservare a uneltelor de arat, depozitul nu era unitar: pe lîngă piesele aflate în stare bună, care predominau (58 de brăzdare din totalul de 68), se găseau şi exemplare purtînd urme de recondiţionare¹⁵⁵. Deo­sebit de grăitor pentru nivelul tehnic al utilajului destinat aratului este faptul că din totalul brăzdarelor numai patru erau simetrice, în timp ce restul de 64 erau asimetrice, ceea ce dovedeşte că folosirea brăzda­relor aparţinînd acestui din urmă tip — mai evoluat — se generalizase şi exista tendinţa eliminării din uz a celor simetrice, cu randament mai scăzut. Predominarea netă a brăzdarelor asimetrice din acest depozit de la mijlocul secolului al XlV-lea contravine aprecierii că în perioada feudală în regiunile extracarpatice plugul cu brăzdar simetric ar fi fost mai răspîndit ca cel asimetric¹⁵⁶. Folosirea plugului cu brăzdar asime­tric se impunea îndeosebi în cazul suprafeţelor ce urmau a fi desţele­nite sau cu sol dur. Prin dimensiunile sale, depozitul de unelte destinate agriculturii de la Orheiul Vechi reprezintă, după cunoştinţele noastre, cea mai mare descoperire de acest gen din întreaga Europă Răsăriteană, atestînd pentru epoca respectivă un nivel destul de evoluat al tehnicii agricole. Desigur că descoperirea în discuţie nu presupune generaliza­rea acestui nivel pe întregul teritoriu al Moldovei, întrucît aşa cum este cunoscut, plugul de lemn se menţinuse în regiunile extracarpatice în în­treaga epocă medievală şi pe alocuri şi în epoca modernă. Importanţa epozitului rezidă şi în faptul că prezenţa sa face dovada că împrejuri-

mile Orheiului Vechi erau locuite de o numeroasă populaţie agricolă, care în mod evident nu putea fi compusă din mongoli sau din grupurile colonizate de ei, ci din români localnici.

Dintre uneltele agricole descoperite în complexe arheologice bene­ficiind de o încadrare cronologică relativ precisă amintim oticul din de­pozitul de la Vatra Moldoviţei—„Hurghişca" (fig. 37/5), un cosor şi o seceră din depozitul de la Coşna (fig. 34/5, 6), un cosor într-un mormînt dublu găsit întîmplător la Dumeşti (jud. Vaslui)¹⁵⁷ (acesta cu o datare mai puţin certă), un cosor mic de fier şi o săpăligă din corn de la Cos-teşti^15s şi cosoarele de la Orheiul Vechi¹⁵⁹. Existenţa acestor unelte do­vedeşte că, pe lîngă cultura plantelor cerealiere, se practicau şi legumi­cultura, pomicultura şi viticultura.

O confirmare convingătoare a diversităţii plantelor cultivate în se­colele XIII—XIV este oferită de analizele paleobotanice. Din nefericire astfel de analize nu au fost întreprinse decît în două aşezări: la Lozova, unde s-au găsit seminţe carbonizate de grîu pitic şi secară, şi la Orheiul Vechi, unde au fost recuperate seminţe de grîu, orz, secară, ovăz, mei, sorg şi mazăre. Grîul cultivat în zona Orheiului Vechi aparţinea varie­tăţilor cunoscute sub denumirea de grîu moale (Triticum aestivum), grîu pitic (Triticum compactum) şi alac (Triticum spelta); au fost determinate două varietăţi de orz comun (Hordeum vulgare) şi o alta denumită Hor-deum lagunculijorme; celelalte cereale şi mazărea aparţineau unor va­rietăţi obişnuite: Secole segetale, Avena sativa, Panicum miliaceum, Sor-ghum cernurn şi, respectiv, Pisum sativum¹⁶⁰.

Ca şi în epocile mai tîrzii, sistemul de cultură din perioada anteri­oară întemeierii statului românesc de la est de Carpaţi se baza desigur pe desţeleniri şi defrişări de noi terenuri, în urma epuizării suprafeţelor cultivate anterior. Topoarele de tipul celor găsite în necropolele ele la Mateuţi¹⁰¹ şi Hansca—„Limbari"¹⁶² şi îndeosebi de tipul celui de la Va­tra Dornei (fig. 22/4), pe lîngă altă utilitate, puteau servi şi la defrişări. Rezultatele pozitive înregistrate în ceea ce priveşte sporirea recoltei de cereale se datorau atît extinderii terenurilor cultivate cît şi progreselor tehnice, remarcabilă în această privinţă fiind îndeosebi trecerea treptată de la brăzdarul simetric la cel asimetric.

Cerealele recoltate erau păstrate în anumite cazuri în gropi lutuite şi arse, pentru a feri grăunţele de umezeală. Astfel de gropi, avînd for­mă de cilindru sau de clopot, au fost descoperite la Orheiul Vechi¹⁶³. De­pozitarea recoltei în gropi era practicată şi pentru a o ascunde de even­tualele prădăciuni, frecvente într-o epocă de instabilitate politică, cum a fost cea corespunzătoare secolelor XIII—XIV. Măcinatul grăunţelor este posibil să se fi făcut nu numai cu rîşniţele, ci şi în mori. Dacă pen­tru existenţa morilor în Moldova nu dispunem de nici o dovadă, în Ţara Românească ele sînt atestate documentar încă la mijlocul secolului al XIII-lea¹⁶⁴.

Sporirea producţiei de grîu a creat disponibilităţi şi pentru export, surplusurile desfăcîndu-se îndeosebi în portul Cetăţii Albe. Grîul culti­vat în ţinuturile din sudul Moldovei avea anumite caracteristici care îl individualiza faţă de grîul provenind din alte centre din bazinul pon­tic. Într-un cunoscut tratat de comerţ, alcătuit spre sfîrşitul primei ju­mătăţi a secolului al XlV-lea de un cărturar florentin, grîul de Mao-