Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Biserica este spirituală şi ea nu trebuie atinsă de nimic din ceea ce este carnal. Când firea atinge ceea ce este spiritual, atunci acel lucru este întinat. Atunci când Dumnezeu vorbeşte despre anumite lucruri şi afirmă că ele sunt sfinte, atunci noi avem o părere mai corectă asupra lor. A atinge ceea ce este Sfânt înseamnă a-L atinge pe Dumnezeu şi rezultatul este întotdeauna o urgie. Încercarea de a privi la lucrurile lui Dumnezeu într-un mod firesc conduce întotdeauna la dezastru.

În Vechiul Testament, filistenii au îndrăznit să privească în interiorul chivotului lui Dumnezeu cu o atitudine carnală. Care a fost rezultatul? Întreaga naţiune a fost blestemată cu boală - hemoroizi. Nu poţi să-ţi pui foc în sân fără să te arzi. Atunci când ai de a face cu biserica, ai de a face cu un trup ceresc şi nimic carnal nu poate lucra în el.

Biserica ia ființă când Duhul Sfânt se revărsă in trup, când omul devine Templul în care locuiește Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu, atât înainte de Hristos cât și după Hristos. Când vântul a început să sufle în odaia de sus, Petru a spus: “Aceasta este ce a fost spus...”. în mesajul său, Petru afirmă foarte clar că din acea revărsare izvorau prorociile, vorbirea în limbi etc. A proroci despărţiţi de acestea este un lucru vrednic de dispreţ în ochii lui Dumnezeu. A-i învăţa pe oameni cum să vorbească în limbi fără a avea ungerea Duhului Sfânt este o abominaţie pentru Dumnezeu. A lua darurile pline de putere ale lui Dumnezeu şi a le folosi într-o manieră psihologică pentru a produce un fel de înălţime spirituală proprie este o duhoare pentru nările Celui Atotputernic. Când Hristos s-a aşezat la dreapta Tatălui, El a privit la Tatăl şi a spus: “Eu le-am spus că vei trimite un alt Mângâietor”. Când Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, a venit, vântul a început să bată în odaia de sus, iar cei aflaţi acolo au ştiut că Hristos era împreună cu Tatăl. Erau limbi de foc, vânt, oameni care strigau şi îl lăudau pe Domnul, iar pe străzi erau mii care doreau să fie mântuiţi. Unii spuneau: “Ei sunt beţi”. Dar Petru

s-a ridicat şi le-a spus: “ Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.” (Fapte 2:15). Berăria din colţ nu s-a deschis încă. “Aceasta este lucrul despre care s-a vorbit...”.

Pavel a scris: “...ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” (Efeseni 2:6). Fizic, noi suntem pe pământ, dar spiritual, noi suntem în cer cu Hristos. Biserica nu este din această lume. A reduce Biserica la o instituţie pământească înseamnă a o distruge. Ce inseamnă a o distruge? Îsi pierde valoarea de biserică a lui Hristos și devine biserica a satanei, sihagogă a satanei. În cea mai mare parte, acest lucru s-a întâmplat. Atât de multe lucruri lumeşti au fost integrate în metodele sale, în închinarea sa, încât ea a fost distrusă. Dacă Biserica devine ceva ce aparţine acestui pământ, ea îşi pierde valoarea sa spirituală. Biserica este plantată pe teritoriul inamic şi a te face prieten cu această lume înseamnă să devii duşmanul lui Dumnezeu. După cădere, Abel a construit un altar şi prin acel altar el a recunoscut drepturile lui Dumnezeu asupra acestei lumi. Timp de secole, acest altar a guvernat viaţa poporului Israel. Prima menţiune referitoare la Casa lui Dumnezeu, o găsim atunci când Iacov a fugit din faţa lui Esau. Acestea au fost lucrurile care marcau drepturile lui Dumnezeu pe pământ. Când omul se vinde diavolului, sistemul lumii cade în mâna lui Satan. Satan capturează mintea omului, dar întotdeauna a existat un Noe. un Ieremia şi întotdeauna va fi o biserică gatajsă spună: “pământul este al Domnului”. Într-o zi, Dumnezeu, prin Isus Hristos, îl va pretinde pe tot. Noi, Biserica, am venit la Hristos în Cer şi suntem diferiţi. Noi suntem străini pe această planetă. Lumea este inamicul nostru şi atunci când lumea ne iubeşte, înseamnă că am pierdut ceva.

Tăria spirituală a bisericii lui Dumnezeu constă în proclamarea adevărului. Puterea psihologică a bisericii constă în supunerea sa la presiune. Rădăcina credinţei şi a caracterului bisericii este presiunea şi încordarea. A fi credincios lui Dumnezeu înseamnă a menţine acel sentiment de înstrăinare faţă de acest pământ. Dacă pierdem acest lucru, atunci pierdem caracterul nostru distinctiv. Presiunea asupra bisericii poate conduce în două direcţii diferite. Din punctul de vedere al timpului, noi suntem în lume, dar nu aparţinem acestei lumi. Din punct de vedere al spaţiului, noi nu suntem ceea ce se poate vedea, ci ceea ce vom deveni. Noi suntem un popor spiritual. Noi suntem diferiţi. Noi suntem străini. Biserica trebuie să se întoarcă înapoi la aceasta. Nu de un program nou avem noi nevoie, ci trebuie să ne întoarcem în domeniul spiritual al Duhului Sfânt. Trebuie să părăsim domeniul lumesc şi să devenim trupul spiritual al lui Hristos, Noi nu suntem mântuiţi pentru a merge în cer într-o zi, ci noi suntem mântuiţi pentru ca Dumnezeu să trăiască si să funcţioneze prin noi.

Trăiește Dumnezeu prin noi , în noi –se vede lucrul acesta? Noi suntem aici pentru a demonstra că Hristos este viu, nu prin ceea ci zicem, ci prin ceea ce suntem. Noi suntem aici mai mult pentru “a fi” nu doar pentru “a face”. Aceasta este legea divină, şi acest principiu este destul de clar în Noul Testament, în special începând cu Faptele Apostolilor şi celelalte cărţi care îl urmează. Nu este ceva nou. Acest principiu a guvernat poporul lui Dumnezeu şi în Vechiul Testament. Remarcaţi faptul că lui Isac nu i s-a permis să-şi părăsească ţara pentru a-şi găsi o mireasă. Avram a trimis un servitor pentru a o aduce la Isac. Mireasa trebuia adusă de la cei din neamul lor. Servitorul i-a spus lui Avraam (Avraam fiind tipul lui Dumnezeu, iar servitorul fiind tipul Duhului Sfânt): “dacă acea femeie nu va vrea să vină cu mine, atunci să-l duc pe Isac la ea?” Avraam i-a răspuns: “în nici un caz nu vei lua pe fiul meu acolo, ci mireasa trebuie adusă la el.”

Doar în înălţarea Sa, Hristos îşi va primi mireasa. Astăzi, există un Mire care stă la dreapta Tatălui iar Duhul Sfânt este pe pământ alegând pentru El o Mireasă. Hristos nu se va întoarce înapoi pe pământ decât atunci când va avea o Mireasă. Mireasa este deasupra oricărui alt lucru spiritual, deoarece Dumnezeu trăieşte în ea. Ea este spirituală, deoarece a fost născută din nou din Duh. Ea nu este spirituală pentru că poate cita versete sau pentru că a fost botezată; ea este vie datorită ungerii care este peste ea. Hristos este în Cer. Duhul este pe pământ adunând Mireasa pentru a o prezenta lui Hristos; mai întâi într-un mod spiritual, apoi, într-un mod literal. Din punct de vedere spiritual, noi stăm în cer alături de Hristos. în curând, vom fi literalmente acolo. Va fi o răpire. Biserica va fi adunată pentru Hristos. Noi vom fi alături de El în mod literal. Să privim la losif care este tipul lui Hristos în Vechiul Testament. El a experimentat respingerea, care este un fel de moarte. In cele din urmă ajunge pe tron şi fiind înălţat, îşi ia o soţie; numai atunci când a ajuns pe tron, când a atins o poziţie înaltă, doar atunci îşi ia o soţie. În timpul anilor de sclavie, atunci când se afla în temniţă, el nu a luat nici o soţie, dar atunci când a stat pe tron, când a fost înălţat, la dreapta regelui, atunci şi-a luat o soţie. La fel este şi cu Hristos - atunci când El stă la dreapta Tatălui, atunci Duhul Sfânt adună pentru el o soţie - Mireasa spirituală.

Cincizecimea este rezultatul înălţării lui Hristos. Acest lucru nu este posibil decât atunci când Hristos este înălțat la dreapta Tatălui. Cerul întreg şi-a ţinut răsuflarea atunci când Mielul fără pată s-a aşezat pe tron. Doar atunci vântul a început să sufle în odaia de sus şi ungerea a sosit - nu în urma vreunei învăţături, ci atunci când vântul a început să sufle. Ceva s-a întâmplat. A fost o experienţă de criză. Biserica se năşte ca rezultat al venirii pe pământ – in fiinta umană a Duhului Sfânt. În felul acesta Biserica s-a propagat, Duhul lui Dumnezeu explodând în viaţa păcătoşilor. A fost prin ungere. Când deviem de la principiile Duhului Sfânt, noi oprim curgerea vieţii; biserica devine neputincioasă. Când Duhul Sfânt nu mai este în biserică, oamenii caută instrucţiuni la o altă sursă. Astfel apare un fals Gabriel, care pretinde că are o revelaţie specială din partea lui Dumnezeu, iar biserica se trezeşte dintr-o dată într-un deşert, urmând iluziile lumeşti. Noi nu trebuie să desenăm curcubee religioase. Dumnezeu a venit să trăiască în noi prin Duhul Sfânt.

În procesul de restaurare al bisericii, noi trebuie să aderăm la principiile lui Dumnezeu. Dacă deviem într-un singur principiu , în zece ani vom obţine un sistem care-l va prezenta greşit pe Dumnezeu, iar acest lucru nu se aseamănă nici pe departe cu Biserica descrisă în Fapte. Duhul Sfânt nu violează niciodată principiile. Atunci când noi suntem conduşi de El, atunci vom zidi conform modelului Său. Atunci când omul îl părăseşte pe Duhul Sfânt şi ignoră principiile pe care Dumnezeu i le-a dat pentru a zidi Biserica Sa, ceea ce omul zideşte poate arăta bun şi poate apărea chiar ca fiind plin de succes. Dar, dacă pacea lui Dumnezeu din inimile noastre este tulburată, atunci poate că Duhul Sfânt încearcă să ne spună că ceva nu este în regulă. Trebuie să fugim de tot ceea ce este fals, aşa cum losif a fugit de femeia stricată. Dumnezeu locuieşte în mine. Trebuie să fiu conştient de lucrul acesta. Eu nu sunt doar o persoană religioasă; Duhul Dumnezeului Celui Viu locuieşte în mine. El este în mine pentru a mă călăuzi. Biserica este un organism viu, nu o creaţie a omului. Există nişte principii divine, iar recunoaşterea şi onorarea acestor principii determină succesul tuturor lucrurilor. Doar Duhul Sfânt cunoaşte acele principii, astfel încât, pentru a construi pe placul lui Dumnezeu, trebuie să-L onorăm pe El în orice vreme. Trebuie să aşteptăm până vom avea în noi gândul lui Dumnezeu. O lucrare plină de ungere înseamnă că Dumnezeu Duhul Sfânt este în control. El este dedicat pentru a-1 manifesta pe Isus Hristos în biserică. Noi putem accepta la modul general faptul că El a venit pentru a ne conduce şi că ungerea aduce revelaţia lui Dumnezeu. Putem accepta la modul general necesitatea ca Duhul Sfânt să facă toate lucrurile. Putem accepta, de asemenea, ca acesta este un proces de educare pentru întreaga noastră viaţă. Dar noi nu putem fi pasivi în legătură cu toate acestea.

Recunosc, acum mai mult decât oricând altcândva în viaţa mea, că există doar o singură cale, o singură voie a lui Dumnezeu pentru mine şi aceasta este să mă las condus de Cel care locuieşte în mine. Biserica trebuie să fie sensibilă la vocea Duhului Sfânt, în toate lucrurile. Ea trebuie să aştepte până când va avea gânduri ca ale Lui, doar atunci va putea face lucrările Lui. Dacă Dumnezeu vrea ca soarele să se oprească, atunci noi putem opri soarele. Dacă Dumnezeu vrea ca trezirea să izbucnească, atunci noi o putem aduce, dar trebuie să ştim încotro merge Dumnezeu. Poate că lui Iosua i s- a părut un act prostesc să mărşăluiască în jurul zidurilor Ierihonului. Dar acum este timpul să tăcem înaintea Domnului şi să gândim după îndemnurile Duhului Sfânt. El ne va revela ceea ce ochii noştri nu pot vedea şi ceea ce urechile noastre nu pot auzi. Noi trebuie să-L aşteptăm pe El şi să mergem urmând norul, pentru că reîntoarcerea lui Hristos pentru a-şi lua Biserica Sa este un produs al Duhului Sfânt. De vreme ce doar Duhul Sfânt cunoaşte planul lui Dumnezeu şi scopul Său pentru Biserică, doar El îi poate produce. La fel ca şi Zorobabel, privesc la ceea ce omul numeşte biserică, un amestec de catolicism şi penticostalism Ecumenismul face parte din orice biserică. Apoi privesc în Cuvântul lui Dumnezeu, şi văd ceea ce Dumnezeu doreşte. Şi atunci când le privesc pe amândouă, ceea ce Dumnezeu are şi ceea ce Dumnezeu doreşte, atunci înţeleg: ' nu este nici prin putere nici prin tărie ci prin Duhul lui Dmnezeu.

Seria: BISERICA

Titlu: O NOUA ECHIPĂ

Lecţia – 4
Suntem acum la textul din 2 Regi 2:19-22. (19) “Oamenii din cetate i-au zis lui Elisei: “Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele şi ţara este stearpă.” (20) El a zis: “Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el.” Şi i-au adus. (21) Apoi s-a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el, şi a zis: “Aşa vorbeşte Domnul: Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici stârpiciune.” (22) Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-1 rostise Domnul.” O trezire a vieţii noastre spirituale este, în general, o mare nevoie a timpurilor noastre. Cred că sunteti de acord cu mine că biserica, văzută ca întreg, are nevoie de o reînnoire a vieţii. Pentru a realiza o astfel de reînnoire, este nevoie de “o nouă echipă”, un instrument conform intenţiei lui Dumnezeu. Tu şi cu mine, vrem ca prin această şcoală să devenim vase prin care Dumnezeu să se reverse pe Sine însuşi.

Trebuie să recunoaştem că Dumnezeu nu a avut nevoie de nimic altceva decât de nişte vase, o echipă nouă, aşa cum o numim noi acum. El a făcut astfel de vase din toţi cei 120 de oameni aflaţi în odaia de sus. Prin ei, Dumnezeu a putut să cucerească pământul. Pentru a reînnoi biserica, pentru a o trezi din starea de moarte de oase moarte, Dumnezeu are nevoie de un astfel de instrument. Trebuie să fie un instrument care se bizuie numai pe instrucţiunile şi călăuzirea Duhului Sfânt. Nu sugerez ideea unui trup nou şi exclusiv, o clasă spirituală superioară. Trebuie să recunoaştem în mod deschis că, în istoria redresării spirituale, instrumentul folosit a fost întotdeauna definit ca fiind unul asociat sau relaţional şi nu unul exclusivist şi izolat. Instrumentul poate fi, în comparaţie, mic în el însuşi, dar poate fi reprezentativ şi asociat cu întreaga mulţime a celor aleşi. A extinde aria sa de lucru înseamnă a distinge caracterul folositor al acestor vase. Reţineţi acest lucru. Recunoaşteţi faptul că în scopul divin al iui Dumnezeu, atunci cârd El este gata să facă ceva pe acest pământ, să reînnoiască, să revigoreze, să se facă de cunoscut El trebuie să aibă un vas.

Lucrările iui Dumnezeu vin printr-un instrument uman, pregătit în foc. Acesta este scopul nostru aici, ca Dumnezeu să ne poată separa de multe lucruri care sunt în biserică azi. Sub conducerea Duhului Sfânt, noi devenim vase ale lui Dumnezeu, prin care El aduce viaţă în acea biserică. Dovada naturii reprezentative şi înrudite a instrumentelor lui Dumnezeu, folosite la redresarea bisericii poate fi găsită, dacă ne aruncăm privirea înapoi, de-a lungul istoriei unor astfel de mişcări. Estera reprezintă un astfel de instrument, adus în faţa tronului “pentru vremuri ca acestea” - cu ocazia unei uneltiri satanice pentru uciderea poporului lui Dumnezeu. Aşa cum stăteau lucrurile, soarta ei, precum şi a poporului aflat acolo, era una singură, deoarece ei trăiau în captivitate, chiar dacă chemarea Esterei era una înaltă şi privilegiată. Estera a fost chemată să-şi aducă mărturia şi acest lucru a adus-o în postura de mijlocitor pentru întregul ei neam. Aceeaşi funcţie reprezentativă şi asociativă o descoperim la Daniel şi tovarăşii lui. Ei au purtat în inimile lor povara întregii lor naţiuni captive şi au manifestat o adâncă pocăinţă de păcate în numele întregului Israel. Ei au fost biruitorii acelor vremi, dar întreaga lor experienţă, revelaţie şi victorie a fost strâns legată de poporul lui Dumnezeu, chiar dacă era un popor apostat.

Trebuie să ştii aceasta. Vasul nu face parte dintr-o clasă spirituală superioară. Dumnezeu căleşte un instrument prin care El. să poată influenţa întregul. Când Ezechia a fost folosit ca instrument al întoarcerii inimii poporului de la teribila sa idolatrie şi răutate, ajunsă la apogeu în vremea lui Ahaz, mai întâi de toate el a instituit o jertfa pentru păcatul întregului Israel. (2 Cronici 29:24). Apoi el a trimis scrisori în întregul Israel pentru a chema poporul la Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Paştelui. Acest lucru este şocant, deoarece Ezechia era împăratul lui Iuda. Regatul era dezbinat, iar Israelul era mai idolatru decât Iuda. Dar inima lui Ezechia tânjea pentru redresarea întregii naţiuni. El nu a lăsat ca grava idolatrie şi păcatul fraţilor săi să-l despartă de ei. Eu sunt conştient de dificultatea problemelor cu care ne confruntăm aici. Dar chiar dacă este dificil, acesta este un domeniu carte trebuie confruntat cu îndrăzneală dacă vrem să vedem trezirea spirituală din Dumnezeu şi dacă vrem să fim instrumentele prin care Dumnezeu să aducă această trezire. Să declarăm în mod ferm că aceasta nu este o chemare la “unitate” cu orice grad de idolatrie, erezie sau apostazie. Când vorbim despre a fi reprezentativi şi înrudiţi, ne referim numai la cei cu adevărat născuţi din nou, în care este ceva din Duhul Sfânt, pe care-L avem în vedere.

Nu mă refer nici un moment la larga afiliere la creştinism sau la ceea ce formează un creştinism formal, tradiţional, un sincretism religios. Totuşi, indiferent cât de rea ar fi condiţia spirituală a celor care au fost născuţi din Dumnezeu, nu trebuie să-i excludem da la spiritul de părtăşie. Eu nu mă alătur lor, dar sunt deschis pentru a le aduce adevărul. Aceasta nu înseamnă că avem părtăşie în lucrările lor sau în ceea ce este greşit, ci înseamnă să fim sinceri şi iubitori, plini de grijă şi atenţie, de ajutor, geloşi şi dornici să-i ajutăm să se redreseze din faptele şi greşelile lor Pentru redresare spirituală, Domnul trebuie să aibă la dispoziţia Sa un vas încercat în foc şi căruia să-i fi descoperit cine este El. Un astfel de instrument trebuie să aibă drept temelie o viată curată, lângă Dumnezeu. Orice ar face cei din jur, niciodată nu trebuie să umbli fără călăuzirea Lui. Metodele Sale, mijloacele şi standardele Sale trebuie să fie acelea care să elimine cât mai puţine elemente mature. Un preţ mult mai mare îl va avea de plătit un astfel de instrument. Isus ne-a avertizat în mod constant “să plătim preţul”.

Va exista prea puţin loc pentru mândrie, dacă lucrarea are vigoare spirituală şi nu este înţeleasă doar mental. Trebuie să evităm compromiterea principiilor biblice fără a fi exclusivişti. Orice intruziune a firii pământeşti va determina retragerea noastră la un anumit punct şi coborârea privirii noastre asupra lucrurilor de jos, fiind tentaţi să spunem: “noi suntem poporul, tu trebuie să vii la noi.” în timp ce în chestiunile practice ne sustragem, din dorinţa de a fi consecvenţi, ca şi în domeniile în care erorile predomină, totuşi, păstrarea a ceea ce este din Dumnezeu trebuie urmărită în mod conştiincios prin Duhul. De vreme ce nu poate exista nici o legătură oficială cu ceea ce este greşit, poate şi trebuie să existe în Duhul o cale de a deschide uşa “fiilor risipitori”. Următorul lucru este să percepem semnificaţia divină care stă în spatele creaţiei acestui vas sau lucrări, şi cu siguranţă că aceasta comportă un aspect dublu. Dacă nu ai reţinut nimic până în momentul de faţă, ai grijă să nu pierzi din vedere acest lucru foarte important pe care îl voi spune. Acest lucru are un dublu înţeles.

1. 
   În primul rând. Dumnezeu doreşte să aibă pe acest pământ ceva care să fie cât mai aproape posibil de gândul Său.
   

Nu este îndeajuns pentru mine sau pentru tine să realizăm că ceva nu merge bine, ci trebuie sa"fie un vas care să fie, pe cât posibil, aproape de gândul lui Dumnezeu, pentru a exista un punct de referinţă.

Mai mult, Dumnezeu ar dori să aibă acel vas care să obţină victoria spirituală şi pentru alţii.

Aceasta a fost întotdeauna o slujire. Isaia spunea că ochii lui Dumnezeu cercetează întreg pământul pentru a găsi mijlocitori. Ce caută El? Vase care să obţină victoria spirituală pentru alţii, întotdeauna a existat această metodă în războaie. Trupe speciale, instruite şi disciplinate, străpung linia frontului pentru ceilalţi. Puşcaşii marini din forţele militare din America sunt trupe de asalt. Aceasta este adevărata spiritualitate. Dumnezeu trebuie să aibă astfel de vase pentru a străpunge linia spirituală pentru alţii. Church of God in Christ, una din cele mai mari biserici penticostale de negri de lume, a avut o reuniune la San Antonio în Texas. Episcopul lor l-a invitat pe unul din prietenii mei - Pastor Land - să participe. Serviciul a fost minunat, iar Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat cu putere. Un tânăr a predicat despre “autostrada sfinţeniei”. El a început să predice din Isaia şi după două ore a ajuns cu autostrada în pasajul din loan 10:10, unde Isus a spus: “Eu sunt acea autostradă. Pe la ora 11 prietenul meu s-a ridicat să plece. Episcopul însă i-a spus: “Nu pleca încă, foarte curând va avea loc străpungerea.” Dar el a trebuit să plece, astfel încât episcopul i-a spus: “Te voi suna când va începe.” Când păstorul a plecat, oamenii erau în faţa altarului, rugându- se. Episcopul i-a spus că un grup de credincioşi, vasul de lucrare, străpunsese bariera spirituală şi că această străpungere avea să cuprindă totul până la marginile exterioare. Pe la ora 4 dimineaţa, episcopul l-a sunat, şi la telefon se puteau auzi strigătele din biserică. Străpungerea cuprinsese întreaga biserică.

Pentru ca acest lucru să se întâmple a fost nevoie de un instrument.

2. 
   În al doilea rând, un astfel de vas îi oferă Domnului un punct din care să înceapă lucrarea.
   

Dumnezeu direcţionează inimile însetate ale celor ce-L cunosc pe El. Acesta este un principiu uşor de observat în Cuvântul lui Dumnezeu. Corneliu a fost pus în legătură cu apostolul Petru (Fapte 10), Apolo a fost cu Acuila şi Priscila, în Fapte 18. Există o alegere destinată unei slujiri speciale. Când Isus i-a luat pe Petru, Iacov şi loan şi i-a condus în profunzimea activităţii Sale şi a revelaţiei vieţii Sale, El nu s-a făcut vinovat de dezbinarea trupului. El nu a făcut din ei un grup special, privilegiat şi separat, ci, fiindcă o mare nevoie se apropia aceasta a fost calea Sa de a răspunde acelei nevoi. Astăzi, Dumnezeu își pregăteşte astfel de vase. Tu trebuie să fii hotărât dacă vrei să fii sau nu vasul pe care Dumnezeu îl doreşte. Trebuie să cântăreşti preţul pe care îl vei avea de plătit pentru a fi sau nu un astfel de vas.

Prin accentul ei, Şcoala aceasta doreşte să facă din tine un astfel de vas, care să poarte în el sămânţa lui Dumnezeu. Tu poţi contribui la această străpungere în domeniul spiritual, devenind cel prin care o anumită nevoie va fi împlinită din punct de vedere spiritual. Niciodată nu va fi apreciată just o resursă anume dacă mai întâi nu va exista o nevoie căreia ea să i se adreseze; dar în momentul în care va apărea o astfel de nevoie, ea va justifica şi resursa specială. Dumnezeu întotdeauna a asigurat o cale de scăpare înainte ca incendiul să izbucnească sau o barcă de salvare înainte ca potopul să înceapă - magazia de provizii înainte de foamete - crucea Sa înaintea blestemului. Eu cred acum, când trăim sfârşitul vremurilor, şi cine s-ar putea îndoi de acest lucru, că am ajuns la sfârşitul unei dispensaţii şi că ceva măreţ se pregăteşte.

Evanghelia a încheiat un cerc complet. Evanghelia a mers până în Vestul pământului, sămânţa decăzută a lui Cain s-a îndepărtat spre Est. Din acea sămânţă au răsărit toate religiile false ale Hinduismului, Budismului şi Islamului Evanghelia însă a urmat cursul soarelui. Trecând prin Europa ea a ajuns în cele din urmă şi pe coasta Americii. Acum ea se află în ţara de unde a început.

Sfârşitul este întotdeauna la capătul începutului. Cercul se completează când începutul se uneşte cu sfârşitul. Noi suntem martori ai dovezilor că am ajuns la sfârşitul vremurilor. Pruncuciderea a fost întotdeauna un semnal că urmează ceva de mari proporţii. Chiar înainte de a se naşte Moise, s-a poruncit în Egipt uciderea în masă a pruncilor. Moise, marele profet urma să vină. Şi Roma a practicat uciderea copiilor până în punctul în care, până la vârsta de 7 ani, viaţa lor nu era sigură. O ucidere în masă a copiilor a existat şi la naşterea Mântuitorului. Acum, peste tot în lume ne confruntăm cu problema avorturilor ce se doresc a fi o metodă de control a naşterilor. In America au fost ucişi deja 20 de milioane de copii. Dumnezeu poate îl priveşte pe Hitler ca fiind un om plin de compasiune în comparaţie cu noi care am ucis atât de mulţi prunci nenăscuţi. Toate aceste lucruri sunt un semn al vremurilor pe care le trăim. Am ajuns la sfârşitul vremurilor. Trebuie să existe o trezire. Şi ea se va produce deoarece este profeţită în Biblie.