Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Pentru ca Dumnezeu să reverse Duhui Său cel Sfânt, El are nevoie de un vas.

Voi aţi fost aleşi să fiţi astfel de vase şi nu trebuie să fiţi o imitaţie. Această nebunie de câştigare a sufletelor prin tot felul de acte de circ, de clovni şi echipe de oameni renumiţi, este nebunia ultimelor zile. Aceştia nu pot fi vase ale lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a separat. Sunt multe lucrurile pe care oamenii le fac, dar cei aleşi nu pot să le facă. Dacă tu vrei să fii un vas prin care Dumnezeu să reverse Duhul Său cel Sfânt, trebuie să ştii că este un preţ de plătit. Citim în Evanghelii pentru a vedea cum i-a atras Isus pe ucenici la Sine. Peste tot, de-a lungul vremii, a existat o separare. In capitolul 6 al Evangheliei după Ioan, Isus spune atunci când se adresează unei mulţimi de oameni: “...dacă nu mâncaţi trupul şi nu beţi sângele Lui...” (Ioan 6: 53). Cu alte-cuvinte, dacă nu iei parte la această viaţă plină de suferinţe, de frângere a trupului de pacat care te va deosebi de oameni, nu poţi avea parte cu Mine. O mare parte din acea mulţime de oameni a decis să nu-L mai urmeze. De-a lungul întregii Sale căi, Isus i-a separat pe toţi cei ce aveau alte interese şi idei decât ale Sale. Dacă privim în odaia de sus, vedem 120 de oameni care au trecut prin proba focului. Doar 120. Vase pregătite care aşteptau venirea Cincizecimii şi naşterea bisericii. Noi nu trăim vremea naşterii Bisericii, ci a recoltării secerişului pământului, când Biserica va fi luată de aici. Din nou, Dumnezeu va trimite o revărsare a Duhului Său peste orice făptură. Un vas este în pregătire în focul lui Dumnezeu.

Această echipă nouă este asemenea vasului în care Dumnezeu a pus sare, pentru a da gust mâncării, aşa încât cei ce sunt cu adevărat din Dumnezeu să fie aduşi în locul şi condiţia necesară pentru răpire. Revărsarea Duhului Sfânt azi nu este pentru trezirea spirituală a unei naţiuni. Scopul ei major este de a deschide ochii celor aleşi de Dumnezeu. Ceea ce vedem azi nu este trezire, este în cea mai mare parte o apostazie. O nouă echipă s-a format, iar tu, în calitate de credincios născut din nou, eşti chemat să faci parte din aceasta. Fie ca Domnul să ne ajute pe fiecare să fim hotărâţi de a fi vase pentru cel Atotputernic.

Seria: BISERICA

Titlu: INSTRUMENT AL SCOPULUI ETERN

Lecţia - 5

În modul său caracteristic, Ioan prezintă Omul ceresc şi Biserica mai profund decât orice alt scriitor. In studiile noastre referitoare la persoana lui Hristos am privit la Omul ceresc şi la planul veşnic. Acum am văzut că Biserica face parte din acest plan veşnic. Pavel trece de la persoana Omului ceresc la colectiv - Biserica - care este trupul Său. Hristos - Cuvântul a existat împreună cu Tatăl, înainte de existenţa vremurilor, aşa cum se exprimă el. Biserica a fost, din punct de vedere spiritual, în planul lui Dumnezeu chiar înainte de vremurile veşniciei. Biserica este cel mai important lucru al lui Dumnezeu. Completa descoperire a Bisericii, aşa cum susţine Pavel, va fi când ea va fi desăvârşită. Noi ştim că acum ea nu este desăvârşită, dar Pavel o privea prin ochii lui Dumnezeu.

Mai întâi de toate, vom privi la restaurarea relaţiilor cereşti. De vreme ce se acceptă faptul că Hristos şi Biserica sunt, împreună cu Tatăl, din veşnicii, trebuie să observăm anumite aspecte. În primul rând Hristos S-a interferat timpului în relaţia de răscumpărare, iar despre această răscumpărare este scris că e menită “să ne smulgă din acest veac rău” (Galateni 1:4). Noi nu suntem răscumpăraţi dintr-un loc, ci dintr-un timp; şi ni se spune foarte clar în ce fel de veac trăim. Acest veac rău prezent a început din vremea lui Adam şi va ţine până la crearea unui Cer Nou şi a unui Pământ Nou. Aceasta înseamnă că Biserica, aparţinând veşniciei şi nu acestui veac, trebuie răscumpărată din el. Acum ca și întotdeauna Duhul Sfânt îşi adună Biserica, pe cei răscumpăraţi care sunt în Cristos Isus. Biserica este răscumpărată în afara timpului, pentru eternitate. Deci, naşterea lui Isus Hristos este legată de răscumpărarea posesiunii cumpărate, Biserica.

În legătură cu intrarea lui Hristos în acest veac, Ioan are de spus trei lucruri.

1. 
   Mai întâi de toate, Ioan îl prezintă pe Hristos în contextul veşniciei: “La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul eracu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu ”(Ioan 1 :1) Acesta este Hristosul, în afara timpului.
   
2. 
   În al doilea rând, loan arată intrarea lui Hristos în acest veac: “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi...” (Ioan 1:14).
   
3. 
   In al treilea rând, Hristos este prezentat ca fiind în cer şi în acelaşi timp pe pământ, prin Isus.
   

Fiul, care este aici în trup, este în acelaşi timp şi în veşnicie. În timp ce el trăieşte în acest veac, El continuă să rămână veşnic. “Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce s-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.”(Ioan 3:13) În Hristos, acest lucru devine adevărat cu privire la Biserică şi la orice membru real al Bisericii. În Hristos, tu şi eu ca indivizi şi Biserica, în mod colectiv, suntem atât în timp cât şi în veşnicie. Omul se naşte legat de coordonata timpului. La naşterea din nou, prin unirea cu Hristos căpăpăm cetăţenia cerească. Noi nu trebuie să încercăm să devenim cetăţeni ai cerului şi nici fiinţe spirituale, noi suntem aceasta în virtutea naşterii din nou.

Problema este ce înțelegem noi prin nașterea din nou și ce ne spune Dumnezeu că este nșterea din nou prin Cuvântul Lui

Să privim, în legătură cu aceasta, la Israel şi la făgăduinţe. În mintea evreilor existau două lucruri strâns legate: împărăţia Cerurilor şi viaţa veşnică. Nicodim a întrebat ce trebuie să facă pentru a intra în împărăţia Cerurilor. Un altul a venit şi l-a întrebat pe Stăpân: “învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” (Matei 19:16) Vedem deci că aceste două lucruri erau strâns legate pentru mintea unui evreu: împărăţia Cerurilor şi viaţa veşnică. Isus s-a referit la aşteptarea lor atunci când a zis: “Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică...” (Ioan 5:39) în mintea iudeului exista speranţa vieţii veşnice, iar Hristos asociază această speranţă cu El însuşi, şi spune privitor la mărturia Scripturii: “Ele mărturisesc despre Mine.” El le-a legat pe cele două. “Voi cercetaţi Scripturile, căutând viaţa veşnică, dar Scripturile sunt cele care mărturisesc despre Mine. Eu sunt viaţa pe care o căutaţi.” - a spus El.

Aceasta este întreaga esenţă a Scripturii. Tuturor celor care l-au primit, le spune că El este viaţa pe care ei o caută. Prin natura sa, omul se află în fărădelege. Isus i-a spus lui Natanael: “Veţi vedea cerul deschis...” (Ioan 1:51). O astfel de declaraţie implică faptul că cerurile erau închise. Semnificaţia acestui lucru este următoarea: pentru om, viaţa veşnică se găseşte în spatele uşilor închise. Pentru fiecare om, acest lucru este adevărat prin natura sa. Cerul închis nu este planul iniţial al lui Dumnezeu pentru noi. Noi aparţinem Cerului, Hristos aparţine Cerului şi biserica aparţine Cerului. Şi totuşi, locul căruia noi îi aparţinem este închis pentru noi. Această realitate a Cerului închis a fost înţeleasă în timpul răstignirii, când Domnul Isus, stând pe cruce pentru omul păcătos, a strigat: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22:1) Aceasta este poziţia naturală a omului, să strige către cer, locul de care aparţinea el, în planul iniţial al lui Dumnezeu.

Isus i-a spus lui Natanael: “Vei vedea cerurile deschise.” Există un înţeles mai profund al acestei propoziţii, decât se poate observa la prima vedere. Înseamnă să fii acasă în părtăşie cu Dumnezeu. Această relaţie, prin unirea cu Hristos, a fost restaurată, astfel că putem fi acasă, în părtăşie şi în relaţie cu Dumnezeu, pentru a avea viaţă cerească, pentru a avea toate resursele Cerului la dispoziţia noastră. Aceasta este semnificaţia Cerului deschis. Aceasta trebuie să revină din nou în atenţia bisericii. Nu va fi o restaurare cândva, noi suntem restauraţi acum. Principiul Cerului deschis este ceea ce defineşte viaţa veşnică în Hristos. Aşadar, să privim la Hristos şi la Biserică.

Biserica trebuie să fie la fel cum a fost Omul ceresc. Este foarte important ca noi să facem legătura între Omul ceresc şi Biserică. Biserica a devenit ceea ce Omul ceresc a fost. Ioan a spus în felul următor: “Aşa cum El a fost în această lume, aşa suntem şi noi.” Biserica a devenit acum ceea ce Omul ceresc a fost şi ceea ce Omul ceresc este, ca fiinţa Sa, în principiile vieţii Sale şi în lucrarea Sa. Lucrul pe care Dumnezeu vrea să-l imprime în mintea voastră atunci când veţi pleca de aici pentru a duce Evanghelia, este să înţelegeţi că lucrarea bisericii este exact cum a fost lucrarea lui Hristos, ca Om ceresc, când a umblat pe acest pământ. Citiţi Evangheliile cu aceasta în gând. îl veţi vedea pe El făcând binele, vindecându-i pe cei apăsaţi de diavolul, distrugând lucrările diavolului, revelându-1 pe Dumnezeu oamenilor, prin ceea ce El era. “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl...” (Ioan 14:9). A recunoaşte înseamnă să ne îndreptăm spre ceea ce Dumnezeu va realiza prin Biserica Sa. Orice lucru care este adevărat cu privire la Hristos ca Om ceresc, a devenit adevărat şi pentru Biserica Sa.

Isus, ca Om ceresc, s-a născut aici, în coordonatele timpului. La fel şi Biserica, omul ceresc, s-a născut aici, în coordonatele timpului. Naşterea Bisericii trebuie să aibă la bază acelaşi principiu ca şi naşterea lui Hristos. De vreme ce acest lucru este adevărat, să privim la naşterea lui Isus. Cuvântul a fost făcut de cunoscut. Acesta a fost primul pas. Ioan însumează toate semnificaţiile acestui fapt într-o singură afirmaţie: “...şi Cuvântul s-a făcut trup, şi a trăit printre noi...” (Ioan 1:14). Apostolul Luca dă mai multe detalii. El ne spune cum îngerul a venit la Maria şi s-a prezentat înaintea ei cu o singură afirmaţie: “Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1:28). De abia după aceea îngerul a început să-i spună vestea cea mare: că va avea un copil. După ce a făcut această afirmaţie, îngerul a aşteptat. In perplexitatea ei, Maria a întrebat: “Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1:34). îngerul a răspuns întrebării ei, apoi a aşteptat din nou. După aceasta, a venit răspunsul Măriei: “Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale.” (Luca 1:38)

Mai întâi de toate a fost adus Cuvântul. Acesta a fost primul pas în naşterea lui Isus. îngerul a aşteptat. Ce vei face tu înaintea lui? Care va fi reacţia ta? Cuvântul prezintă o chemare; după aceasta, totul depinde de ceea ce faci tu cu cuvântul prezentat. Nu vezi tu ce înseamnă să fii implicat în Cuvântul lui Dumnezeu? Primul pas în această nouă naştere, în această viaţă cerească, este atitudinea noastră faţă de cuvântul prezentat. Acest principiu va guverna fiecare pas din viaţa noastră cerească. El nu este doar un început, ci el va guverna fiecare pas al vieţii cereşti. Aceasta este natura întâiului pas, dar şi natura oricărui alt pas următor. De-a lungul întregului nostru drum de credinţă, Dumnezeu va prezenta Cuvântul Său şi cu el va veni şi o provocare, un preţ ce trebuie plătit. Şi întotdeauna va apărea şi un conflict. Suntem noi pregătiţi să acceptăm Cuvântul? Suntem noi pregătiţi pentru ceea ce înseamnă el, pentru ceea ce el implică? De abia după ce conflictul se încheie şi numai după aceea, putem merge mai departe cu Dumnezeu. Cunoaşterea noastră referitoare la viaţa cerească depinde, de la început şi până la sfârşit, de răspunsul pe care noi îl dăm la ceea ce ne este prezentat prin Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu nu explică niciodată nimic oamenilor nemântuiţi.

Celor nemântuiţi Dumnezeu le face foarte clar, următoarea afirmaţie: “Aceasta este voia lui Dumnezeu” ; “acesta este Cuvântul lui Dumnezeu”; “asta ai de făcut”. Explicaţiile vor veni mai târziu. Cerul va rămâne închis sau se va deschide în funcţie de răspunsul tău la Cuvântul lui Dumnezeu. Te vei naşte din acel cuvânt dacă vei răspunde acelui cuvânt. Primul pas este deci, prezentarea Cuvântului; apoi, după mult conflict, el trebuie acceptat şi trebuie să i te supui lui. “...facă-mi-se după cuvintele tale...” (Luca 1:38) Cuvântul este prezentat, Cuvântul este acceptat, apoi Cuvântul ajunge să încolţească. Prin aceasta putem vedea cum Omul ceresc ia fiinţă în noi, în aceeaşi manieră în care şi biserica trebuie să se transforme în omul nou. Cuvântul prezentat, Cuvântul acceptat, Cuvântul încolţit.

Următorul pas este Duhul Sfânt care face Cuvântul să încolţească. Duhul Sfânt încolţeşte prin Cuvânt. Până când Cuvântul nu primeşte un răspuns el nu poate prinde viaţă în noi. De aceea oamenii nemântuiţi nu pot pătrunde înţelesul Cuvântului lui Dumnezeu. Înţelesul fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu cere lucrarea interioară a Duhului Sfânt care îl face viu, care îl face să încolţească, iar răspunsul nostru face ca să se deschidă uşa către Duhul Sfânt. Cuvântul (sau Hristos), care prinde chip în interiorul nostru, iniţial şi progresiv, este cel de al treilea pas care conduce la naşterea acestui om nou, Biserica. Este foarte simplă prezentarea aceasta, dar aceasta este singura cale care conduce la viaţa veşnică. Observaţi cu atenţie, este ceva cu totul diferit de situaţia Măriei, a neamului ei şi a naturii sale. Prin Duhul lui Dumnezeu a luat fiinţă o despărţire între tot ceea ce Maria era prin natura sa şi lucrurile sfinte. Când Hristos a fost conceput în trupul Măriei a avut loc ceva cu totul supranatural. După cum bine ştim, Maria avea o obârşie care includea tot felul de oameni, inclusiv câteva prostituate. Atunci când Duhul Sfânt l-a format pe Hristos în ea, El a tăiat şi separat toate acestea. Sângele lor niciodată nu a intrat în Hristos.

Este important de observat că exact în acelaşi fel suntem şi noi născuţi din nou. Acelaşi miracol care s-a petrecut la naşterea lui Hristos în fecioara Maria, a avut loc şi în cazul nostru, atunci când ne-am născut din Duhul Sfânt. Acelaşi Duh Sfânt ne-a umbrit şi pe noi şi a implantat în noi sămânţa lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Această nouă creaţie a luat fiinţă prin Duhul Sfânt şi tot ceea ce am fost este îndepărtat în noua creaţie. Nimic din natura mea umană nu face parte din această nouă creaţie. Omul cel nou s-a născut liber. Hristos în noi este ceva diferit de noi înşine. Acest lucru ne face pe noi cereşti. Carnea şi sângele nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Numai ceea ce este din Hristos va moşteni împărăţia. Trebuie ca întotdeauna să facem deosebire între ceea ce este din Hristos şi ceea ce este din noi înşine. Tot ceea ce intră în împărăţie trece mai întâi prin testul morţii. Tot ceea ce este supus morţii, va muri, iar vechea creaţie nu este mai mult decât atât. Hristos nu este supus morţii. El este deci, singura noastră speranţă, singura noastră glorie. “Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1 :27)

Vedem deci, că Biserica Lui este azi exact ceea ce Omul ceresc, Isus Hristos, a fost. Prin aceeaşi naştere spirituală, Biserica este ceea ce El a fost în timpul Său, totul cu şi prin darul Duhului Sfânt. Viaţa veşnică este prin Duhul Sfânt. “El este Duhul de viaţă” - acea viaţă este viaţa lui Dumnezeu. Pavel a spus: “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii”. (Romani 8:2) Duhul Sfânt, viaţa lui Dumnezeu, este în noi. Este viaţa lui Dumnezeu, este natura lui Dumnezeu, şi prin urmare, sunt emoţiile lui Dumnezeu. Când noi primim această viaţă, primim viaţa lui Dumnezeu. Credinţa şi dragostea de Dumnezeu sunt acolo. Credinţa este darul lui Dumnezeu. (Efeseni 2:8)

Credinţa este un dar de la Duhul Sfânt, o roadă a Duhului. Când noi primim această viaţă veşnică, acest Duh de viaţă al lui Dumnezeu, primim şi credinţa din Dumnezeu. Din nou, în Romani 5:5 scrie: “Dragostea lui Dumnezeu ne-a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt.” Primind această viaţă, eu primesc dragostea lui Dumnezeu. Nu e o luptă pentru mine ca să iubesc; lupta este să umblu într-o astfel de viaţă. Prin această viaţă eu primesc emoţiile lui Dumnezeu. Eu nu încerc să simt aşa cum Dumnezeu simte; dacă eu umblu în Duhul, eu iubesc tot ceea ce Dumnezeu iubeşte şi urăsc ceea ce Dumnezeu urăşte. Un credincios adevarat, are în el gândul lui Dumnezeu.

Trăind această viaţă din Dumnezeu vom primi şi gândul şi abilităţile lui Dumnezeu. Viaţa din noi este acea viaţă a lui Dumnezeu care ne conformează cu ceea ce Isus a fost şi este. Slujirea devine o expresie a vieţii din Dumnezeu, lucrarea exterioară a ceea ce Hristos face în interiorul nostru. Pentru aceasta, Dumnezeu ne-a dat Duhul Său cel Sfânt. Biserica, instrument al scopului etern al lui Dumnezeu, a venit să-L reprezinte pe Hristos, în locul respingerii Sale. Aşa cum El a fost în această lume, la fel suntem şi noi. Noi suntem aici ca să slujim lui Isus, iar lucrarea noastră este o expresie a acelei vieţi: lucrarea exterioară a ceea ce Hristos lucrează în noi.

Seria: BISERICA

Titlu: ASIGURAREA ODIHNEI ŞI ÎMPLINIRII ÎN DUMNEZEU

Lecţia – 6
Fiindcă am văzut că Biserica este un instrument al scopului etern a lui Dumnezeu, vom examina în continuare scopul pentru care Biserica există. Primul lucru pe care îl vom menţiona privitor la biserică este că biserica este aici pentru a sluji şi a promova ASIGURAREA ODIHNEI IN DOMNUL ŞI A ÎMPLINIRII ÎN HRISTOS.

Vom începe prin a citi Efeseni 1:5, 6 şi 12. (5) “ne- a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, (6) spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. (12) ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos”. Apoi, Efeseni 2:10 “căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

În final, să citim şi Ioan 17:5 “Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” Mai întâi, să privim la asaltul împotriva siguranţei noastre. Folosindu-se de minciuni, Satan avansează rapid în campania sa de subminare a siguranţei şi încrederii credinciosului. De-a lungul istoriei el a încercat să distrugă încrederea. Satan ştie că un popor plin de siguranţă îi creează probleme şi situaţii imposibile. Priviţi la primele zile ale Bisericii. Cea mai semnificativă calitate a ei a fost siguranţa. Ei erau oameni fără îndoieli, fără şovăire. Ei puteau vorbi cu autoritate, pentru că inimile lor erau liniştite. Nu erau dezbinaţi în interior, iar baza siguranţei lor provenea din faptul că Duhul Sfânt era în ei şi că Isus Hristos era pe tronul inimii lor.

Când vântul a suflat în odaia de sus, la Cincizecime, ei au ştiut cu siguranţă că Hristos se întorsese la Tatăl şi se aşezase la dreapta Sa, iar revărsarea Duhului Sfânt era dovada acestui adevăr. El era acum deasupra tuturor domniilor şi stăpânirilor, iar din punct de vedere spiritual, ei erau cu El, ei erau în EL și El în ei. Oamenii nesiguri devin foarte adesea siguri pe ei înşişi. Când înălţarea lui Isus devine o practică în inimile noastre, ea ne dă siguranţa vieţii. Strategia vrăjmaşului este de a submina siguranţa spirituală. Casa lui Dumnezeu este întemeiată pe faptul că Hristos S-a înălţat şi şade la dreapta Tatălui. Nu poţi clădi fără acest adevăr. Fără această siguranţă, oamenii lui Dumnezeu sunt când sus, când jos, când înăuntru, când afară. Orice lucru, cât de mic, îi zguduie puternic. În cazul lui David şi al lui Solomon, observăm că prin faptul că ei au iubit Casa lui Dumnezeu aceasta a condus la siguranţa lor ca regi ai poporului lui Dumnezeu.

Punctul suprem la care a fost ridicată biserica este siguranţa absolută care vine din ceea ce Dumnezeu a asigurat în slavă, pentru Fiul Său. Dacă Isus a fost înălţat la dreapta Tatălui şi dacă eu sunt în El, aşa cum Biblia spune, atunci noi “vom sta împreună, în locurile cereşti, în Hristos Isus.” (Efeseni 2:6) Dacă Isus este înălţat deasupra oricărei stăpâniri şi domnii, şi dacă eu sunt în El, atunci eu sunt cu El, în acelaşi loc, iar din aceasta rezultă o siguranţă pentru inima mea. Dumnezeu se odihneşte în Fiul Său. Siguranţa vine din odihna inimii.

Nu este un accident că Solomon avea numele de Solomon. Solomon înseamnă odihnă. Referindu-se la Solomon, Ştefan a spus în Fapte 7:47-49: (47) “Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă. (48) Dar Cel Prea înalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice proorocul: (49) “Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?” Solomon a mai avut un nume: Iedidia, care însemna “Iubitul Domnului”. Citim în cartea Efeseni, legat de biserică: “ne-a acceptat în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6) Isus a împlinit ambele nume ale lui Solomon: El este în odihna lui Dumnezeu, “Locul de odihnă” şi este, de asemenea, “El este Prea Iubitul lui Dumnezeu. Prea Iubitul Tatălui.” Dumnezeu primeşte tot ce doreşte inima Sa, în întregime, cu privire la Casa Sa, în persoana Fiului Său.

Trebuie să ajungem pe aceeaşi poziţie cu Tatăl în ceea ce-L priveşte pe Isus Hristos, înainte de a fi cu adevărat o imagine a Casei Sale. Noi suntem Casa spirituală a iui Dumnezeu, dar noi nu suntem puşi împreună ca nişte cărămizi, ci suntem nişte pietre vii, sau ca pietre ce trăiesc. Expresia “pietre vii” implică o relaţie vie cu piatra care este în capul unghiului. Partea mea şi a ta în clădire se raportează la poziţia pe care o avem cu piatra din capul unghiului. Ca şi zidire, noi ne luăm caracteristicile noastre de la piatra din capul unghiului, pe care Dumnezeu a ales-o. “...Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă...” (1 Petru 2:6) Dumnezeu lucrează pentru El. Eu şi tu lucrăm pentru El şi prin El. Inima lui Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în Fiul Lui, pentru că Fiul a răspuns tuturor cerinţelor Sale din domeniul moral şi spiritual. Noi suntem predestinaţi să ne conformăm imaginii Fiului lui Dumnezeu. Noi îl reprezentăm pe El aici, în locul respingerii Sale. Noi trebuie să-L vedem pe El aşa cum este cu adevărat, pentru că Biserica trebuie să fie tot ce El a fost, atunci când a umblat pe acest pământ. Biserica Lui nu numai că trebuie să fie tot ce a fost EL, ci este Tot ce El a fost.

Văzând scopul şi planul lui Dumnezeu cu privire la Biserică, trebuie să vedem şi valoarea Sângelui lui Isus, altfel; vrăşmaşul, pârâşul fraţilor, va câştiga avantaj. Doar prin preţiosul Său Sânge este asigurată odihna lui Dumnezeu în Isus Hristos. Sângele lui Isus este factorul decisiv pentru timpurile din urmă; trebuie să ne ţinem strâns de acest adevăr. Este imperativ ca noi să cunoaştem valoarea şi importanţa Sângelui. Satan încearcă întotdeauna să-i jefuiască pe copiii lui Dumnezeu de odihna spirituală. Nu trebuie să lăsăm nici celălalt aspect al experienţei noastre spirituale, acela al sfinţirii, să treacă linia de demarcaţie, afectând tărâmul siguranţei noastre. Mai există încă un aspect, şi anume, acela că Domnul ne transformă după imaginea Fiului Său. În prima parte ne descoperim pe noi înşine şi adâncimea fărădelegilor noastre care vin din natura noastră păcătoasă. Nu trebuie să permitem niciodată ca lucrurile pe care Dumnezeu le revelează în noi să treacă în celalalt domeniu, al acceptării, al rămânerii şi al păcii cu Dumnezeu. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci siguranţa noastră este pierdută. Mulţi dintre oamenii lui Dumnezeu au eşuat în a menţine o astfel de linie bine precizată, astfel încât acceptă multe din acuzaţiile vrăşmaşului.

Când Dumnezeu priveşte la noi prin Hristos, El nu vede altceva decât pe Hristos. Toată lucrarea Sa în noi constă în a da deoparte tot ceea ce nu este din Hristos în noi. Lucrarea Sa în noi este tocmai pentru a ne demonstra nouă ceea ce Dumnezeu ştie deja. Dacă diavolul ne poate aduce în punctul în care noi să permitem ca în procesul de sfinţire prin care noi suntem conformaţi imaginii lui Hristos să trecem linia şi să căutăm să ne justificăm de unii singuri, atunci pârâşul fraţilor va nimici siguranţa noastră. El ne va aduce cât de jos va putea pentru a ne determina să nu ne mai punem încrederea în Dumnezeu, aşa încât vom deveni lipsiţi de credinţă. Dacă ajungi în locul în care să ştii că eşti acceptat de Domnul şi că ai pace cu Dumnezeu, totul va merge bine pentru o vreme. Apoi, în lucrarea lui Dumnezeu, te ciocneşti de ceva ce este legat de progresul spiritual şi viaţa deplină în Hristos; şi mulţi oameni, ajunşi în acest punct, încep să-şi piardă siguranţa.

Numai în umblarea noastră cu Dumnezeu ajungem să cunoaştem câte ceva din adâncimile răului din natura noastră, dar trebuie să realizăm că aceasta îl priveşte pe Dumnezeu; El se ocupă de acest lucru. Nu trebuie să permitem niciodată tuturor problemelor legate de sfinţire să vină asupra noastră şi să distrugă siguranţa justificării noastre. Trebuie să fim foarte atenţi să păstrăm bine definită linia de demarcaţie, pentru că lucrarea diavolului urmăreşte să distrugă puterea Bisericii. Iată ce scrie textul următor: “...Ei l-au biruit pe cel rău prin Sângele Mielului...” (Apocalipsa 2:11) Pe cine au biruit ei? Pe pârâşul fraţilor El caută să-i distrugă prin acuzaţiile lui dar răspunsul lor este: “Prin Sângele Mielului”. Sângele nu este numai pentru mântuire, ci şi pentru victoria finală: este lucrul ultim. Martin Luther, marele reformator, mărturiseşte cum în timpul studiilor sale, vrăşmaşul a venit la el. Diavolul avea un sul foarte mare. El a început să citească de pe acel sul toate lucrurile de care Luther se făcuse vinovat, toate greşelile sale. Ascultându-1, Luther a cunoscut că tot ceea ce diavolul spunea era adevărat. Când diavolul a terminat de citit, a aruncat sulul pe podea, şi a spus: “Ce ai de gând să faci cu toate acestea, Luther?” Luther i-a răspuns: “Ai dreptate în tot ce ai spus, dar ai uitat să citeşti ultimul rând.” Diavolul i-a replicat: “Şi care este ultimul rând?” El a spus: “Şi Sângele lui Isus m-a curăţit de toate acestea.”

Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere valoarea sângelui lui Isus, pentru că atunci diavolul îţi va distruge siguranţa. Când siguranţa se pierde, puterea bisericii este pierdută. La întâia creaţie, cea adamică, Dumnezeu a privit şi a găsit că toate erau foarte bune. Apoi a urmat procesul/planul de restaurare a creaţiei adamice /firesti într-o creație divină asemanatoiare Lui prin credință.. Dintr-o creaţie firescă Dumnezeu a scos o naţiune şi cel mai măreţ lucru spus despre Israel a fost: “Israel, slava Mea”. Astfel îl vedem pe Dumnezeu promovând o nouă creaţie în Isus Hristos, pe Isus Hristos însuşi, întâiul născut al unei noi creaţii. Dumnezeu a spus despre El: “Iată Fiul Meu Prea Iubit în care-Mi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17). Pavel spune despre noua creaţie, în Efeseni 4:24 că “am fost creaţi în neprihănire şi sfinţenie.” Aceasta este Biserica, Templul Lui, care este o extensie a lui Hristos, ca persoană, la Hristos ca trup. Iar ultimul lucru cu privire la Biserică este că “ea se coboară din cer, având slava lui Dumnezeu. Acesta este răspunsul final a lui Dumnezeu. Ce este Biserica? Este Hristos însuşi. Nu Hristos personal, ci Hristos în mine şi în tine, speranţa slavei. Nu Hristos divizat în milioane de fragmente printre credincioşi. Încă mai există un singur Hristos. Este Hristos în mine şi în tine, care suntem Biserica. Dumnezeu nu a văzut nimic în această Biserică decât pe Fiul Său. Hristos este Templul lui Dumnezeu, iar eu şi tu nu putem să aparţinem Bisericii decât dacă Hristos este în noi.