Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Seria - 2: UCENICIE

Titlu: NĂSCUT LIBER
LECŢIA – 1
Vom aborda studiul uceniciei pornind de la persoana ucenicului, ca fiind “NĂSCUT LIBER”. Citind cartea Coloseni, găsim în capitolul 1 cu versetul 13 cea mai măreaţă descriere a lui Hristos din toată Biblia: “El ne-a eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui”. A fi născut din nou înseamnă a fi eliberat de sub puterea întunericului. Când o persoană se naşte din nou, Duhul Sfânt aşează acea persoană "în Hristos”. “Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric.” (1 Ioan 1:5) A fi în Hristos înseamnă a fi eliberat din întuneric. Noua fiinţă creată este aşezată în Hristos. “în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa.” Deci, “în Hristos” nu este întuneric, nu este păcat, nu sunt demoni.

Pavel le scrie sfinţilor (care sunt, de asemenea, o nouă creaţie) din Roma. El spune: aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii (Romani 6:18). Duhul Sfânt este Cel care te-a aşezat în Hristos. Tu nu ai contribuit cu nimic la aceasta, cu excepţia faptului că te-ai pocăit şi ai crezut în Evanghelie. “Am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. ” spune Pavel în 1 Corinteni 12:13. Tot ceea ce avem noi de făcut este să rămânem acolo. Duhul Sfânt m-a aşezat pe mine în Hristos, dar în Ioan 15:4 mi se porunceşte să rămân în această poziţie. Ioan 15:6 spune despre sfârşitul îngrozitor al celor ce nu rămân în Hristos. “Dacă cineva nu rămâne...” atunci el este îndepărtat. Tatăl este cel care îl îndepărtează. Să ne întoarcem la Ioan 15:6. “Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.” Versetul 7 al acestui capitol promite o răsplătire minunată pentru cei care rămân în viţă: “Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.”

Psalmul 91 ne descrie întreaga situaţie. Aceasta este unul din cele mai splendide pasaje din Biblie. (1) “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, (2) zice despre Domnul: “El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”. (3) Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. (4) El te va acoperi cu penele Lui şi te va ascunde sub aripile Lui Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! (5) Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, (6) nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în ameaza mare. (7) O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. (8) Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi (9) Pentru că zici: “Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Prea înalt turnul tău de scăpare, (10) de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău (11) Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; (12) şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. (13) Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. (14).“Fiindcă Mă iubeşte - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. (15) Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi (16) îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea”.

Fiecare promisiune din acest psalm depinde în întregime de rămânerea noastră în locul în care ne-a aşezat Cel Atotputernic. Acest loc tainic este în Isus. Dacă rămânem în Hristos, Dumnezeu recunoaşte experienţa lui Hristos ca fiind şi a noastră. În Hristos toate întrebările referitoare la viaţă şi evlavie au un răspuns. Nu este nevoie de consiliere în noua creaţie - nu există depresie în Hristos. Problemele noastre încep atunci când noi ne întoarcem la vechiul om, atunci când îi permitem omului vechi să învieze. “Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22:6). Cât de mulţi oameni vin la mine, ca păstor, şi îmi spun: “Roagă-te pentru fiul meu sau pentru fiica mea, căci ei au întors spatele lui Dumnezeu. Nu înţeleg ce s-a întâmplat, doar i-am crescut în biserică, i-am învăţat de bine ”. Diavolul se foloseşte de aceste situaţii pentru a acuza în mod greşit Cuvântul lui Dumnezeu de contradicţii.

Sunt de acord cu ideea că Dumnezeu se referă la instruirea şi educarea noii creaţii, nu a vechii naturi adamice. Dacă instruim noua creaţie cum să rămână în Hristos, atunci când ea va ajunge la maturitate nu se va întoarce în lume, la firea veche sau la diavolul. Aşa cum orice lucru este adus la lumină dacă este în Hristos, tot astfel, tot ceea ce se află în afara Lui este întuneric. Satan este Dumnezeul sistemului lumii acesteia. El controlează orice lucru care este în afara lui Hristos. Guvernul a făcut un sondaj cu câtva timp în urmă pentru a vedea dacă Programul Pentru Provocarea Adolescenţilor funcţionează în mod real. Au vrut să vadă dacă scopurile acestui program au fost atinse. Programul introdus pentru cei dependenţi de droguri a avut succes într-o măsură de 2%. Aceasta înseamnă că din 100 de tineri care au fost implicaţi în acest program, doar doi au reuşit să se lase de droguri. Ei au cheltuit 5 milioane de dolari pentru aceste cercetări. Un program similar, creştin, a avut succes în proporţie de 86%, Ceea ce a conferit succesul acestui program a fost Isus Hristos. Guvernul s-a declarat învins şi a abandonat programul său.

Orice lucru si orice ființă din acest univers se îndreaptă fie spre Hristos, fie spre iad. Nu există nimic: nici familie, nici afaceri, nici finanţe, nimic care să aibă protecţie în afara lui Hristos. Să fie clar pentru oricine: Satan poate fura, ucide sau distruge doar acea parte a vieţii voastre care este în afara lui Hristos. Nimic altceva. Atunci când Biblia ne îndeamnă să “nu dăm prilej diavolului” (Efeseni 4:27) ea spune: nu-i daţi nici un colţişor. Locul său este Eu-1 tău. “Nu daţi prilej diavolului”. Atunci când tu permiţi unui duh de neiertare, de gelozie, de invidie, de răutate, de ură, de hoție, de minciună, de promisiune neîmplinită să intre în inima ta, aceasta înseamnă că tu îi dai loc diavolului şi nimic nu îl poate scoate dintr-un astfel de loc. Tu i-ai dat loc printr-o astfel de stare şi, până nu elimini din viaţa ta o astfel de stare, diavolul va continua să rămână. Aceasta va fi întăritura lui pentru a lua în stăpânire tot ce este al tău

Când Biblia spune: “împotriviţi-vă diavolului..,” (lacov 4:7) ea se referă la ceva mai mult decât să spui: “înapoia mea Satano!” (Matei 16:23) Ea vrea să spună. “Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26), “Nu vă daţi mădularele voastre ca unelte ale păcatului ” Cu alte cuvinte, ne spune: “Ieşi de pe teritoriul diavolului.” Dacă tu trăieşti pe teritoriul lui Satan, în lumea sa, el te va domina. Nimeni nu poate face nimic într-o astfel de situaţie. Văzând deci că Satan nu se poate atinge de ceea ce este în Hristos dar că el controlează lumea care există în afara lui Hristos, concluzia care rezultă din aceste fapte este că nu diavolul este cel mai rău vrăjmaş al nostru, ci natura veche, cea care se răzvrăteşte şi care este şi cel mai mare duşman al lui Dumnezeu. Dumnezeu spune in Exod 17: 41, 15,16 că va șterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri, pentru cș și-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului. Domnul va purta război împotriva lui Amalec din neam în neam. Amalec în biblie este reprezentarea eului, a naturii firii pămîntești.

Isus a spus despre această natură şi despre cei care umblă în ea. “Voi aveţi de tată pe diavolul...” (loan 8:44). Biblia afirmă foarte clar că, pentru a-L avea pe Dumnezeu ca Tată, El trebuie să fie şi Dumnezeul tău şi Stăpânul tău. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru tabăra adversă. Satan este tatăl celui al cărui domn şi dumnezeu este. Biblia spune că Satan este dumnezeul acestei lumi. Aşa cum Biserica Lui este Trupul lui Hristos, tot aşa şi firea omenească este trupul lui Satan. Biserica Lui este trupul lui Hristos şi este mijlocul de expresie pentru toate scopurile Sale practice. Şi Satan are nevoie de un trup pentru a se exprima pe sine. În măsura în care noi păstrăm această fire răstignită, Satan nu poate să se exprime prin noi. El a încercat şi la Isus, dar nu a găsit nimic în care să poată intra.

Una din faptele firii este crima. Dumnezeu spune despre Satan: “el este un ucigaş” Nu contează dacă firea noastră este una religioasă sau una lumească, este la fel de rea. Una poate fi ceva mai rafinată decât alta, dar toate sunt de la diavolul. Acea fire carnală care stă pe băncile bisericii duminica şi trece prin rutina închinării iar apoi trăieşte pentru sine de luni până vine iar la adunare, este doar o extensie a comunităţii sodomite; fără diferenţă. Fie că e religioasă sau nu, ea este urâtă de Dumnezeu. Păcatul nu este problema păcătoşilor; ei pot renunţa la păcat şi totuşi să meargă în iad, dar nu pot renunța la natura păcătoasă, la natura religioasă, la natura firească, carnală. Sunt atâția oameni în lumea aceasta de o moralitate, și o bunătate mai mare decât mulți oameni care au fost așezați în Hristos, dar care nu vor să renunțe la natura lor păcătoasă, firească, carnală.Păcatul este problema sfinţilor. Noua creaţie, omul nou, omul dinăuntru, nu are nevoie de eliberare, ea a fost creată în neprihănire şi sfinţenie. (Efeseni 4:24) Ea are natura lui Dumnezeu.

loan a scris: „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în El; şi nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1 loan 3:0). El a scris, de asemenea, in versetul 8: “Cine păcătuieşte este de la diavolul.” Dumnezeu spune că atunci când există păcat în viaţa credinciosului, atunci el umblă în natura lui Satan, în vechea creaţie. Tu nu poţi să eliberezi un om de sub puterea cărnii, ci trebuie să răstigneşti carnea şi s-o ţii moartă. Dumnezeu spune în 1 loan 3:6: “Oricine rămâne în El nu păcătuieşte.” A spune doar că firea omenească aparţine diavolului şi a face drept urmare servicii de eliberare pentru a o scoate afară, nu înseamnă decât o încercare de a-i oferi omului scuze pentru păcat. Oamenii îl vor considera vinovat pe Dumnezeu pentru păcatele lor.

Am văzut predicatori care se rugau pentru obiceiurile proaste ale oamenilor de a fuma. Ei strigau şi porunceau demonului nicotinei să iasă afară. Dar nu era nici un demon, era doar firea pământească. Când doctorul chirurg Koop a spus că multe forme de cancer sunt cauzate de fumat, 30 de milioane de oameni au renunţat la acest “demon”. Nu, nu renunţi la demoni ci la firea veche. Nu o exorcizezi, ci o abandonezi şi te laşi de ea. A rămâne în Hristos înseamnă a umbla în Duhul. Pavel a scris bisericii din Galatia: “Umblaţi în Duhul şi nu veţi împlini poftele firii pământeşti ”

A rămâne în Hristos înseamnă să umbli întotdeauna în biruinţă. Dacă nu avem biruinţă, atunci trebuie să ştim că păcatul, eul nostru, este cel ce ne separă de Dumnezeu, aducătorul biruinţei. (lsaia 39:2) Marele profet a spus: “Nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeu; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte ” înţelegeţi că lsaia nu vorbea unor păcătoşi care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu, ci lui Israel, care era poporul lui Dumnezeu. El le-a spus că păcatul lor era cel care i-a despărţit de Dumnezeu. Dumnezeu vă spune să vă apropiaţi de El, şi El se va apropia de voi. (lacov 4:8)

Am avut multe probleme cu acest verset. Aproape că vizualizam acest lucru. Încercam să mi-L imaginez pe Dumnezeu stând pe canapea iar eu mă apropiam de El. Dumnezeu mi-a spus că nu metri sau kilometri ne despart, ci păcatul meu “Dacă vrei să te apropii de Mine, atunci fugi de tot ceea ce nu este din Mine. Iar Eu mă voi apropia de tine. A umbla în Duhul înseamnă a umbla în ascultare. “Orice vă va porunci El să faceţi, faceţi!” Acesta nu este legalism, aceasta înseamnă viaţă, adică a umbla în Duhul.

în leremia 11:1-11, (trebuie să ne facem timp să citim acest pasaj biblic), Dumnezeu se ocupă de poporul Său Israel. Canaan este un exemplu de biruinţă pentru noi. Dumnezeu a răbdat comportamentul lui Israel timp de 40 de ani în pustie, încercându-le pornirile ca ei să-și vadă nelegiuirea din inimile lor și să se pocăiască. El nu le-a îndepărtat fărădelegile din inima lor, pentru că nu au vrut să se lase de nelegiuire. Adevărata problemă era răzvrătirea. Dacă noi nu ascultăm, atunci El nu este Domnul nostru. Puterea stă în alegere. Doar creştinii pot avea o voinţă liberă. Păcătoşii nu pot veni la Dumnezeu decât dacă Tatăl îi atrage la El.

Puterea crucii se manifestă în firea noastră. Dumnezeu ne-a poruncit să ne lepădăm de noi înşine, să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe lsus. Harul lui Dumnezeu ne învaţă s-o rupem cu păgânitatea și cu poftele lumești, să ne lepădăm de tot ce este nelegiuit, de pofte lumeşti şi să aşteptăm întoarcerea lui lsus. Noi îl aşteptăm pe Isus trăind viața Lui. Lepădând tot ce este nelegiuit şi poftele lumeşti, îl aşteptăm pe lsus să vină Acesta este harul lui Dumnezeu în vieţile noastre.

La începutul seriei despre ucenicie am spus despre credinciosul născut din nou că este un astfel de ucenic. El este născut din Dumnezeu, este onouă creație “creat în neprihănire şi adevărată sfinţenie.” Alegerile din viaţa sa determină care va fi sfârşitul vieţii. De fiecare dată când mă confrunt cu ispita, de fiecare dată când tu te confrunţi cu ispita, este întotdeauna la fel. Nu spun că ispita este aceeaşi, fie că e poftă carnală sau mândrie sau orice altceva, întotdeauna alegerea este aceeaşi. Mă voi opri acolo unde vreau eu sau voi rămâne în Domnul? Aceasta este alegerea. A rămâne în El înseamnă că Dumnezeu mă vede în Hristos, recunoscând că experienţa lui Hristos este şi a mea. Din punctul de vedere a lui Dumnezeu această lucrare este încheiată, chiar dacă El o desăvârşeşte practic în fiecare zi în viaţa mea, în lucrarea de sfinţire. Dacă eu rămân în Hristos şi Cuvântul Lui rămâne în mine, eu pot cere orice lucru.

Seria - 2: UCENICIE

Titlu: UN UCENIC CURAJOS - PARTEA I
LECŢIA – 2
Citim în Luca 9: 23, 24 : “Apoi s-a întors spre ucenici şi le-a spus de o parte: Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi! (24) Căci vă spun că mulţi proroci şi împăraţi au vrut să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n-au auzit."

Intr-o altă Evanghelie, El a spus: “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu, să se lepede de sine...” Biserica este un organism viu, care creşte în Hristor sau în Satan. Biserica Lui crește în Hristos, din slavă în slavă , din putere in putere în sfintenie în neprihănire. Biserica lui satan crerște și ea din slava ăn slava deșarta și puere demonică –satanicaă. Viaţa izvorăşte din interiorul Bisericii Lui, a nu vine din exterior Datoria Bisericii Lui nu este de a produce convertiţi ci ucenici, care să înţeleagă că, dacă Biserica merge bine, şi lumea va înainta. Pentru a vindeca societatea trebuie să vindeci Biserica, ca acesta să fie Biserica Lui. Aceasta este o realitate istorică. Nici o societate sau civilizaţie nu a eşuat până când Biserica nu a eşuat. Când poporul lui Dumnezeu, Biserica Sa, aşezată în mijlocul acestei lumi, încetează de a fi Biserica Lui, de a-L arăta pe Dumnezeu, atunci întreaga societate eşuează. Fiecare evanghelist de la Pavel încoace, care a avut un impact semnificativ în generaţia sa pentru Dumnezeu, a trebuit să se ocupe de acest lucru pe care noi îl numim Biserică. 14 din cărţile Noului Testament au fost scrise de un singur om. apostolul Pavel. El a scris fiecare din cele 14 epistole pentru a corecta ceea ce era greşit în Biserică. Desigur, el ne-a adus revelaţia, dar prin fiecare epistolă pe care a scris-o, el încerca să corecteze anumite greşeli din acele Biserici. Acest lucru vorbeşte despre importanţa unei doctrine sănătoase

Pentru a pune în ordine - în armonie cu planul, cu scopul lui Dumnezeu o biserică, trebuie să te ocupi mai întâi de lucrurile de bază. Roadele se cunosc de-abia în cea de a doua generaţie. Nu poţi să spui “îi veţi cunoaşte după roada lor (Matei 7:16) şi să începi să judeci o persoană numai în funcţie de cum se comportă într-un anumit moment din viaţa sa. Nu asta spune Dumnezeu. Mesajul este că o biserică poate fi cunoscută după felul de convertiţi pe care ea îi produce. Biserica de azi va fi judecată după felul de convertiţi care vor forma biserica de mâine. Deci, să privim la persoana pe care Biblia o numeşte un ucenic.

1. Am văzut din Cuvântul lui Dumnezeu că semnul caracteristic al unui ucenic este credincioşia.

2.Vorbi despre a doua caracteristică: curajul. Curajul îi caracterizează pe cei ce sunt cu adevărat ucenici ai Domnului. în Matei 10:33, Isus vorbeşte despre cei cărora le lipseşte această calitate. El spune: “Dar oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui.” şi “ oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui ” în versetul 39 El spune: “Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” Acesta este semnul unui ucenic. Isus a spus: “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.”

Este nevoie de curaj pentru a fi corect în acest veac al infidelităţii este nevoie de curaj pentru a fi credincios, umblând cu Dumnezeu, vorbind despre dreptate. Nimic nu cere mai mult curaj din partea unui om decât trăirea unei vieţi sfinte în mijlocul acestei generaţii perverse şi stricate. Trăim vremuri în care creştinii sunt în vizorul tuturor. Ispita este frumos ambalată. Slăbiciunea Bisericii provine din incapacitatea ei de a se confrunta cu lumea. Atunci când ea este provocată să răspundă ceea ce crede, Biserica preferă “să o scalde”, pentru a evita o confruntare directă cu lumea. Creştinii din Biserica Primară nu s-au îngrijorat de ceea ce lumea credea despre ei Dacă aveau un mesaj de predicat, ei îl predicau. Nu conta dacă opinia publică era de partea lor sau nu. Ei ştiau că aveau dreptate şi această încredinţare le dădea curajul să rămână în picioare. Ei nu L- au plasat niciodată pe Isus în arena competiţiei cu alţi dumnezei. Ei au ieşit din camera de sus proclamând că “nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor în care să fie mântuiţi " (Fapte 4 12) Eioncurau cu nimeni. Ei pur şi simplu spuneau celor ce îi ascultau că aceasta era calea iar ei ori umblau pe ea ori erau pierduţi. Nu conta faptul că lumea îi acuza că sunt bigoţi, ei ştiau că au cunoscut adevărul şi se dedicau total acestui mesaj.

În felul lor de vieţuire, aceşti creştini din Biserica Primară erau personificarea credinţei. Ei transformau pieţele publice în amvoane, închisorile în biserici şi luptau cu fiarele din Efes. Erau bătuţi, torturaţi, alungaţi din casele lor şi totuşi continuau să proclame Evanghelia care a zguduit întreg imperiul.

Lipsa curajului din această generaţie este o tristă trăsătură a acestor vremuri. Era în care noi trăim este o eră a conformismului. Am trecut de ceea ce s-a numit “mişcarea lsus” a tinerilor care pretindeau că zdrobesc tiparele conformismului acestei societăţi, deşi fiecare membru al acestei mişcări era copia fidelă a celuilalt membru. Ei vorbeau la fel, se îmbrăcaţi la fel şi alcătuiau împreună o singură mulţime.

Pot să vă spun că noi slujim unui Dumnezeu al non-conformismului care ne cheamă să fim diferiţi. El ne-a chemat să proclamăm un adevăr care îi va face pe alţi oameni să fie diferiţi. Cei căruia îi este frică să moară nu are dreptul să trăiască. Până când noi creştinii nu ajungem să credem că slujim o cauză mai mare decât noi înşine, noi vom fi mereu lipsiţi de curajul de a înfrunta viaţa, aşa cum este ea. Nimeni nu a ştiut cu adevărat ce înseamnă să trăieşti până când nu a avut în viaţă un lucru pentru care se merita să şi moară. Despre primii creştini stă scris că “nu şi-au iubit viaţa până la moarte...”
Cei 900 de oameni care l-au urmat pe Jim Jones în Guyana Britanică, chiar dacă au fost înşelaţi, au crezut că aceea era singura lor modalitate de a trăi şi, decât să capituleze, au preferat să moară. Ei au fost înşelaţi, totuşi au demonstrat lumii de câtă dedicare este capabil omul. Dacă noi îl vom vedea pe Hristos şi cauza Sa aşa cum Dumnezeu doreşte să o vedem, atunci şi noi putem ajunge la un asemenea nivel de dedicare.

Dumnezeu vrea ca Hristos să devină pentru noi ceea ce Jim Jones a fost pentru acele suflete înşelate, lsus trebuie să fie Domnul nostru până în punctul în care El este mai important decât însăşi viaţa noastră. Cineva spunea că acela care se teme de moarte nu are dreptul să trăiască. Pentru cei mai mulţi oameni, viaţa este un lucru deplorabil. Noi trăim într-o eră a terorii, cu gratii la uşi şi cu sedii de firme care arată ca nişte fortăreţe. Nu m-am gândit niciodată că societatea în care trăim va ajunge aici vreodată. Trăim zilele crimelor în serie, într-o lume aproape total posedată de diavolul Acest lucru a produs o frică cumplită care i-a determinat pe oameni să se ascundă în spatele uşilor cu gratii de fier.

Este mai bine să mori decât să trăieşti astfel. Este mai bine să trăieşti un an în libertate decât o mie de ani, baricadat, ascunzându-te într-una de diavolul, paralizat de frică. Persoanele cărora le este frică să trăiască în conformitate cu ceea ce cred sunt inadaptabile şi au pierdut lupta. E trist să spun lucrul acesta, dar în biserică poţi vedea mai multă frică decât oriunde altundeva. Oamenii merg la biserică, vorbesc despre cât de minunat este lsus, apoi merg la serviciu şi le este ruşine doar să menţioneze numele lui lsus. Lumea are curajul să-ţi sufle în obraz răsuflarea ei mirosind a bere şi îţi va spune bancurile ei porcoase, iar noi ascundem ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi.

Noi suntem ucenici ai Domnului, noi trebuie să ne ridicăm şi să proclamăm cine suntem. Spune-le tuturor: “Eu sunt creştin şi sunt al Domnului.” Este nevoie de mai mult curaj pentru a face acest lucru decât să ridici pumnul şi să loveşti pe cineva, lsus a spus: “Dacă te loveşte cineva peste obraz, întoarce-1 şi pe celălalt.” (Matei 5:39) Acest lucru cere mai mult curaj decât să-l loveşti înapoi. Persoana care se teme să trăiască în concordanţă cu ceea ce crede nu s-a adaptat corect situaţiei. Dumnezeu caută calitate şi nu cantitate. Este un lucru dovedit faptul că, cu cât te apropii mai mult de Calvar, cu atât mai puţini oameni întâlneşti. Când El se afla în ţinutul Galileii, frângând pâinea şi hrănind mulţimea, mii de oameni au venit pentru a urmări spectacolul religios, dar când s- a îndreptat spre Calvar, El a spus mulţimii: “Dacă nu veţi mânca trupul Meu şi nu veţi bea din sângele Meu, nu veţi avea parte cu Mine.” (loan 6:53) Atunci ei L-au părăsit, unul după altul.

De fapt ei spuneau: '‘Noi nu am venit aici să ni se spună astfel de lucruri. Nu suntem aici ca tu să ne spui că vom suferi. Noi am venit ca să vedem minuni.” Ei au plecat de la El şi L-au părăsit Cincizecimea nu s-a produs în urma unei reclame de o pagină dintr-un cotidian din Ierusalim şi nici prin intermediul a 300 de staţii de televiziune. Ea s-a produs după ce Dumnezeu s-a ocupat cu grijă de 12 oameni. El a eliminat din ei orice sentiment, orice ambiţie, până când i-a zdrobit. Ei i-au spus: “Aşează-ne la dreapta Ta:” Dar El le-a răspuns: “Nu stă în puterea Mea să fac lucrul acesta.” El i-a luat din biroul vamal, din cabinetul doctorului, din barca pescarului şi i-a dus după El. Când a plecat de la ei, ei erau goi, zdrobiţi, răniţi şi în astfel de vase zdrobite Cincizecimea s-a revărsat. Vor fi astfel de vase şi atunci când El va reveni a doua oară, când oamenii nu vor mai căuta scăparea în altă parte, decât la Domnul.

2. Dumnezeu vrea calitate nu cantitate. El schimbă lumea cu o mână de oameni. Nu mulţimi mari de oameni religioşi vor determina o schimbare azi, ci acea categorie de credincioşi care atunci când decid că trebuie să se ridice, atunci se ridică şi stau plini de tărie. Chiar dacă leii răcnesc, râurile curg, focul arde, aceşti credincioşi se încing cu brâul adevărului lui Dumnezeu.

Când lui Martin Luther i s-a poruncit să apară în faţa Dietei din Worms, prietenii l-au implorat să nu se ducă. Ei i-au spus: “te vor arde pe rug.” Replica lui a fost: “Nu-mi pasă nici dacă tot drumul de la Wittenburg până la Roma va fi numai flăcări, eu voi merge cântând laude Celui ce mi-a răscumpărat sufletul la Calvar.” Singurul lucru de care ai nevoie este să ştii că ai dreptate, apoi ridică-te ferm pentru ceea ce crezi. Dumnezeu va sta alături de astfel de oameni. Dumnezeu nu se foloseşte de oameni nesiguri. Ei nu au loc în împărăţia lui Dumnezeu. Ci Dumnezeu îi vrea pe cei care nu se mai gândesc la calea de întoarcere, ci spun: “Isus sau nimic.” Această Evanghelie merită totul sau nu merită nimic. “Aceasta este ceea ce cred eu şi nu pot face altfel” - acestea au fost cuvintele lui Luther în cele mai grele ore ale vieţii lui şi din această convingere s-a născut cântarea “Cetate tare-i Dumnezeu.”

Dumnezeu doreşte să distrugem orice lucru care ne-ar putea face să ne întoarcem din drum şi să ne bazăm pe faptul că Evanghelia este răspunsul. Nu doar că noi avem adevărul, noi am şi experimentat acel adevăr şi astfel, ne putem ridica în mijlocul acestei generaţii stricate şi imorale, care merge pe drumul pierzării spunând: “aceasta este calea, mergi şi tu pe ea.” Dumnezeu cheamă ucenici curajoşi. El nu îi poate folosi niciodată pe cei nehotărâţi = necredinciși. Dumnezeu are nevoie de ostaşi adevărați, devotați, dăruiți în întregime Stăpânului lor - ISUS.

Pavel l-a luat pe loan Marcu în una din călătoriile lui misionare. În focul bătăliei, loan i-a întors spatele şi a fugit. Când a venit timpul pentru o nouă plecare, Barnaba a vrut ca Pavel să-l ia din nou pe loan Marcu. Pavel a refuzat spunând: “m-am bazat pe această trestie odată, dar s-a rupt; nu-1 voi lua din nou.” loan Marcu s-a rugat “o rugăciune din acelea care ajung până la ceruri” devenind în cele din urmă un adevărat ostaş, dar a trebuit să-i dovedească acest lucru şi lui Pavel. Refuzându-1 pe loan Marcu, Pavel spunea de fapt “nu pot să folosesc un om nehotărât ”

Trebuie să ne hotărâm. Un om nestatornic este unul care se clatină în toate căile sale (lacov 1:8) Trebuie să ajungem într-o stare de hotărâre din care nimic să nu ne mai poată clătina. lacov spunea evreilor că dacă un om se gândeşte doar la ce a lăsat în urmă, se va întoarce iarăşi. Pavel a spus: “Dima m-a părăsit, pentru că a iubit lumea de acum.” De fapt, Dima nu a părăsit niciodată lumea, ci el a visat la ea iar în cele din urmă s-a întors acolo.

Dacă încă mai ai vreo aspiraţie legată de sistemul lumii, vei fi tentat să te întorci intr-acolo Dumnezeu vrea viaţa ta. şi dacă tu vrei să o câştigi, atunci trebuie să o pierzi. Dumnezeu nu caută sfinţi de duminică. El nu vrea oameni care se roagă acea rugăciune arzătoare numai când sunt în necaz. El vrea ca tu să vorbeşti cu El. In 2 Cronici 7:14. Dumnezeu spune: “Dacă poporul Meu, peste care este chemat numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea...”. Această frază nu conţine nici o repetiţie. Şi păgânii se roagă, şi musulmanii se roagă, şi hinduşii se roagă; dar a căuta faţa lui Dumnezeu înseamnă să cauţi prezenţa celui Atotputernic, nu numai pentru a primi ceva de la El, ci pentru a avea părtăşie.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al tocmelii. El nu caută un popor care să-L ridice în slăvi duminica, iar luni să trăiască asemenea iadului. El vrea un popor care în fiecare moment al fiecărei zile să fie preocupat de El, un popor care să nu fie interesat doar de ceea ce Dumnezeu face pentru el, ci un popor care să fie entuziasmat pentru Dumnezeu însuşi. Nu Dumnezeu trebuie să te aibă pe tine ci tu trebuie să îl ai pe Dumnezeu. Păcatul este un semn al slăbiciunii. Vorbim despre ceea ce este lumesc. Noi încercăm să facem din ceea ce este lumesc un fel de veşmânt, oriunde ne-am duce. A fi lumesc înseamnă să fii influenţat de valorile lumii.

Dacă tot ce trebuie să facă diavolul pentru a te împiedica să mergi la biserică este să ţi-o aducă pe bunica ta în vizită duminica dimineaţa, atunci tu eşti lumesc şi te clatini ca un om în balansoar. Dacă vizita bunicii este mai importantă pentru tine decât Casa Domnului, atunci tu eşti influenţat de un sistem greşit. Noi suntem pe acest pământ pentru a face voia lui Dumnezeu. Orice lucru pe care îl facem este doar un mijloc de a împlini voia Sa. Voia lui Dumnezeu este ca noi să fim vase curate, în care El să lucreze. Suntem aici pentru a fi umpluţi de Duhul Sfânt şi oriunde vom merge, Dumnezeu va fi cu noi.

Trebuie să am curajul convingerii pentru a-L manifesta pe Dumnezeu. Chiar dacă oamenii vor sau nu să-L cunoască pe Dumnezeu, aceasta nu e important. Eu trebuie să îl descopăr pe Dumnezeu în faţa oamenilor. Dacă nouă ne este frică să fim diferiţi, atunci nu avem valoare pentru Dumnezeu. Lumea nu are nimic cu Dumnezeu şi dacă tu eşti un creştin adevărat, atunci ei vor şti că tu eşti diferit. Dacă ţie îţi este frică să fii diferit, atunci vei muri odată cu mulţimea. Dumnezeu te va părăsi. Când eşti la Roma, fă la fel ca şi romanii - aceasta este un principiu al celor slabi. Dar tu, când eşti la Roma, fi la fel ca Hristos. Ai curajul convingerii. Rămâi în picioare şi proclamă-L pe Hristos oriunde te-ai afla.

Toate păcatele sunt o manifestare a slăbiciunii. A minţi înseamnă a încerca să ascunzi defectele-propriului tău caracter. A înjura demonstrează incapacitatea de a te exprima pe tine însuţi. Este adevărată maxima: “faptele unui beţiv sunt gândurile unui om treaz”. Omul beat nu are curajul să facă ceea ce el crede decât atunci când bea. Pavel a spus: “Pot totul în Hristos care mă întăreşte ” (Filipeni 4:13) Eu pot să iubesc, să cred, să mă ridic în picioare şi pot fi credincios prin Domnul Isus Hristos.

Milioane de adevăraţi ucenici au murit de-a lungul secolelor. Ei au fost arşi pe rug, tăiaţi în bucăţi, aruncaţi la fiare, doar pentru că L-au mărturisit pe Hristos. Tot ceea ce ei aveau de făcut era să se lepede de Hristos şi atunci ar fi scăpat de toate aceste grozăvii. Eu am fost în Scoţia în 1978. Nu departe de locul în care predicam se afla un loc numit Dealul Martirilor. Trei sute de mii de scoţieni au fost ucişi în 29 de ani pentru simplul motiv că au refuzat să-l recunoască pe Papa drept cap al Bisericii. Ei stăteau în şir, de la răsăritul soarelui până la apus. Puteau să vadă sângele ce curgea în jos de pe deal, de la cei ce erau ucişi. Apropiindu-se de locul execuţiei, puteau auzi zgomotul făcut de topoare. In tot acest timp, un preot posedat de un demon al religiozităţii striga la cei aflaţi în şir: “leapădă-te de credinţa ta, mărturiseşte că Papa este capul Bisericii şi ieşi din rând ’ Dar “Ei nu şi-au iubit viaţa nici până la moarte”. Ei au preferat să moară decât să renunţe la ceea ce ei credeau. Ei credeau în ceva şi acel ceva era cu mult mai de preţ decât viaţa lor.

Ei se puteau salva, dar ştiau că salvându-se, de fapt, îşi vor pierde viaţa. Nu contează cât de rele ar ti vremurile pe care le trăim, Dumnezeu a căutat întotdeauna ucenici combatanţi şi curajoşi. Nu este aceasta o dragoste minunată?

În zilele lui Noe, lumea a devenit atât de stricată încât Dumnezeu a trebuit să o distrugă prin potop şi singurul lucrul de care avea nevoie Dumnezeu era un predicator aprig. Noe a fost unul dintre cei mai curajoși predicatori care au trăit vreodată. El s-a ridicat în mijlocul generaţiei sale stricate şi perverse şi a proclamat vestea salvării tuturor celor ce puteau auzi. Când Ninive a devenit atât de stricată încât şi corbii care dădeau raită cetăţii trebuiau să-şi ţină nasul din cauza duhorii, Dumnezeu a avut nevoie doar de un om curajos. Dar Dumnezeu nu a avut la îndenână decât un om fricos și plin de resentimente față de niniviteni care erau extrem de răi și cruzi cu semenii lor. Mânat forțat de Dumnezeu, lona a mărşăluit pe străzile oraşului proclamând “Dumnezeu va distruge cetatea'aceasta peste 40 de zile ” (lona 3:4). 620 000 de suflete s-au pocăit in sac şi cenuşă. Singurul lucru de care Dumnezeu a avut nevoie pentru a schimba acea situaţie a fost un om militant care să se ridice şi să proclame Cuvântul lui Dumnezeu.

Locul predicatorului nu este să mărşăluiască pe stradă sau să-i influenţeze pe politicieni, locul său este la amvon, ocupându-se de biserică. Există destul păcat în biserică încât să răscolească stomacul unui om. Curăţă biserica, pentru ca ea să fie îmbrăcată în neprihănirea lui Dumnezeu şi atunci ea va mustra întunericul. Las-o să aibă curajul de a fi diferită în această societate şi Dumnezeu va schimba lucrurile. Singurul lucru de care Dumnezeu are nevoie este un popor care să se ridice pentru El. Când Sodoma a devenit atât de pervertită, Dumnezeu nu a avut altă alternativă decât să o distrugă. El i-a făcut totuşi o promisiune lui Avram, de dragul lui Lot Dumnezeu a spus “Dacă găseşti 10 oameni neprihăniţi, voi cruţa cetatea." (Geneza 18:32) Avram nu trebuia să salveze un sodomit, ci el trebuia să găsească 10 oameni în care să trăiască Dumnezeu.

Fă ca biserica să-L reprezinte pe Dumnezeu iar El va cruţa naţiunea. Dar dacă noi vom continua in tragicul amestec dintre adevăr şi minciună, fire şi Duh, Dumnezeu va îngădui să vină peste noi aceeaşi judecată care a venit peste Europa de Est. Adevărata Biserică din Europa de Est a ştiut fără îndoială că Dumnezeu a îngăduit ca regimul comunist să-şi facă loc aici din acelaşi motiv pentru care El i-a îngăduit lui Nebucadenţar să meargă la Ierusalim; şi anume, ca legăturile religiilor false să fie rupte.

Dumnezeu nu iubeşte America mai mult decât iubeşte Europa de Est sau Rusia. Biserica trebuie să fie neprihănită sau altfel Dumnezeu va judeca ţara. Dacă Dumnezeu poate găsi, în orice timp din istorie, un popor care să se ridice cu El şi pentru El, înainte ca societatea să atingă un punct în care nu mai există cale de întoarcere, El poate şi El va răscumpăra acea societate Adevăraţii ucenici ştiu că ceea ce Dumnezeu a aşezat în centrul civilizaţiei lor, adică Biserica, afectează întreaga civilizaţie. Ştiind acest lucru, lor nu le este frică să intre în miezul problemei

Ce de har ieftin se vinde azi pe piaţă! Acte de cult, iertarea păcatelor, botezul, liniştirea conştiinţei, toate poartă eticheta: “preţ redus”. Biserica modernă predică un Cer fără iad, comuniune fără disciplină şi membri fără roada neprihănirii. Prinsă în strânsoarea păcatului Biserica, refuză să proclame întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, ca nu cumva să ofenseze" sufletele lumeşti care “binecuvintează” biserica duminica dimineaţa, pretinzând că sunt ucenici ai Domnului şi care de luni vor trăi iar după poftele lor.

Biserica trebuie să le spună unor astfel de oameni: “Nu poţi să lucrezi ca diavolul si să-L ai pe Dumnezeu de partea ta.” Ucenicilor nu le-a fost frică să ridice vocea împotriva unei astfel de bătăi de joc. Dedicarea lor nu era de dragul succesului, ci de dragul lui Isus Hristos. Harul este reprezentat ca fiind comoara nepreţuită a Bisericii, din care curg binecuvântările fără a pune întrebări şi fără a fixa nici o limită. Unii îndrăznesc să tipărească biblii care conţin doar promisiunile lui Dumnezeu, scoase din contextul lor. Nimeni nu are dreptul să aştepte împlinirea unei promisiuni a lui Dumnezeu care este scoasă din contextul ei. Trebuie să ştim că Dumnezeu vrea calitate, nu cantitate. E nevoie de un mare curaj pentru a fi un ucenic al Domnului în aceasta generaţie stricată şi perversă. Insă la aceasta ne-a chemat, pe noi Dumnezeu.

Sinteza lectiei:

Dumnezeu are nvoie de ucenici: 1. Plini de dragostea Credinței - credincișia

2. Plini de curaj

3. Plini de iubire pentru Dumnezeu si pentru oamenii păcătoși și pentru vrăjmași – ucenici de calitate