Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

In Hristosul înviat putem observa două lucruri.

1. 
   El nu s-a mai arătat la Ierusalim şi nici Iudaismului oficial.
   
2. 
   El a luat Biserica spirituală de pe pământ şi a adunat-o în jurul Lui însuşi, în cer.
   

Din acel punct, istoria a început să se dezvolte in două direcţii: una adevărată şi una falsă. Biserica, trupul ceresc şi spiritual, s-a dezvoltat sub controlul Duhului Sfânt. O variantă falsă a creştinismului, ca sistem guvernat de om şi de lucrurile pământeşti a început să apară lângă Biserica adevărată. Avem o mireasă şi o prostituată. Amândouă înaintează simultan de-a lungul istoriei. Ierusalimul a devenit chiar de la începutul acestei dispensaţii locul celei mai intense expresii a concepţiilor false despre Biserică. Supremaţia Islamului asupra creştinismului este o lecţie puternică, iar înfrângerea sa este rezultatul slăbiciunii produse de diviziunea spirituală. Aceasta arată absoluta necesitate ca Biserica să fie una în duh ca şi Ierusalimul ceresc, dacă ea doreşte să se ridice la locul ei de supremaţie universală. Dacă este adevărat că Domnul Isus a plecat din această lume şi că a luat cu Sine Biserica din punct de vedere spiritual, recunoscând că ruina Ierusalimului a venit din cauza acestor condiţii groaznice, cât de esenţial a fost pentru El să se roage “ca toţi să fie una..(Ioan 17:21)

Eroarea, fie că este veche sau modernă, va câştiga întotdeauna teren datorită slăbiciunii spirituale produse de dezbinări în cadrul poporului lui Dumnezeu. Nu contează cât de multe cărţi publică editurile neopenticostale în efortul lor de a proclama adevărul, nu contează cât de multe erezii din Biserică vor fi date de gol (numindu-le vânători de erezii), erorile conduc Biserica la o anumită impotenţă. Toate aceste lucruri le putem vedea azi. Noi suntem chemaţi de Dumnezeu să fim instrumentele prin care El să lucreze la restaurarea Bisericii.

Am văzut că datorită faptului că Ierusalimul a fost atât de legat de lume şi-a pierdut locul său, motiv pentru care Isus nu s-a reîntors acolo. Acum vom privi la rădăcinile acestui instrument care a condus la modelul Bisericii, la Cincizecime. Am putut vedea cum această legătură cu lucrurile pământeşti s-a concretizat în triumful Islamului asupra Creştinismului în secolul VI. Istoria cruciadelor permite o evidenţă foarte clară a acestei slăbiciuni. Durând mai bine de 100 de ani, cruciadele reprezintă, într-adevăr, perioada cea mai întunecată din istoria Creştinismului. Acela nu a fost şi nu este modul ceresc de a rezolva lucrurile. Noi nu purtăm război “împotriva cărnii şi a sângelui”. “împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (...) dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat...” (Ioan 18:36) Acestea sunt legile Ierusalimului ceresc. Palestina este azi un spectacol care provoacă repulsie. Orice loc care are o legătură cât de mică cu viaţa pământească a lui Hristos este marcat de lucruri care sunt o ruşinoasă şi strâmbă reprezentare a creştinismului. Locul în care a fost respins Hristosul ceresc a devenit scena expunerii celei mai clare întrupări a ceea ce înseamnă o falsă Biserică. Dacă omul pătrunde în lucrurile lui Dumnezeu fără a fi condus de Duhul Sfânt, fie în gând, în intelect, raţionament sau simţire, efectul este o măsură proporţională de moarte, dezbinare, confuzie şi contradicţie. De aceea, în toate acestea, omul reiese ca şi om.

Hristosul, omul ceresc, trebuie să fie Fiu peste Casa lui Dumnezeu şi Cap al Bisericii. Duhul Sfânt trebuie să fie Acela care administrează conducerea Sa. Hristos nu vine după un amestec de catolicism şi penticostalism. Dumnezeu nu urăşte nimic mai mult decât amestecul. Aceasta a fost o provocare pentru Ilie, aflat pe muntele Cârmei. “Dumnezeu care răspunde prin foc să fie adevăratul

Dumnezeu” (1 Regi 18:24) Dacă Baal este Dumnezeu, atunci să-i slujim lui. Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, atunci să-l slujim pe Dumnezeu. Dar nu poţi să-i slujeşti pe amândoi. Nu poate exista

un amestec între aceştia doi. Azi Dumnezeu cheamă afară un vas curat, plin de viaţă din Dumnezeu,

pentru ca revărsarea să curgă în aceste zile din urmă. Biserica după care El se va întoarce nu va fi diferită de Biserica pe care El a început-o. Dacă Hristos ar veni pentru o Biserică aflată mai prejos decât cea pe care a născut-o El în ziua Cincizecimii, atunci misiunea Lui a eşuat. Porţile Locuinţei morţilor au biruit-o. Dar El nu eşuează niciodată. Biserica după care vine El, va fi o Biserică în care s-a refăcut viziunea cerului, acea poziţie regală. In aceasta constă necesitatea ca puterea crucii să fie o realitate constantă, activă, prin care întreaga putere a firii carnale să fie dominată şi învinsă. În aceasta constă necesitatea plinătăţii Duhului, dacă Biserica vrea să fie văzută ca venind din cer, dela Dumnezeu.

Pentru a fi în centrul universului lui Dumnezeu, crucea trebuie să fie o realitate activă în orice vreme, spre descoperirea a ceea ce nu este din Hristos.

Duhul Sfânt trebuie să facă din Hristos Domn absolut al Bisericii. Am văzut modul în care Biserica trebuie să fie acel vas. Nu putem înţelege pe deplin afirmaţia: “Tot aşa cum El a fost în lume, tot aşa şi noi suntem in ea.” Noi îl reprezentăm pe Hristos chiar aici, în locul unde El a fost respins. Viaţa Sa, lucrarea Sa, misiunea Sa, trebuie să fie şi ale noastre. În misiunea noastră noi îl reprezentăm pe El. Noi suntem instrumente ale lui Dumnezeu pe acest pământ şi, pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de acea viziune cerească, vom face ca moartea să se ridice împotriva noastră. Toate puterile Satanei se vor mobiliza împotriva noastră.

Adevăratul trup al lui Hristos va fi duşmănit de lumea neo-penticostală pe măsură ce aceasta îşi vede tot mai mult limitele, în faptul că se preocupă de lucrurile acestui pământ. Este ceva lumesc. Nu are nimic ceresc. Nu este ceva din Duhul; numai fire. Este accentuarea lucrurilor materiale ale acestei lumi. Ascultă-i când proclamă evanghelia prosperităţii lor. Ei se adresează unor oameni a căror principală teamă este să nu ducă lipsă de ceva, oameni a căror principală dorinţă ţine de cele materiale. Aceasta a devenit Evanghelia neo-penticostalilor. Ura lor împotriva Bisericii şi rugăciunile lor ca mitralierele Duhului Sfânt să ucidă biserica ce se opune doctrinelor lor sunt motivate de aceeaşi ură care i-a motivat pe iudei să lupte contra lui Hristos. Când Hristos era printre ei, sfinţenia Sa, viaţa Sa, slujirea Sa, arătau că ei erau doar o instituţie omenească, fără dorinţe reale spirituale. De aceea au plănuit să-L omoare. Ura oamenilor religioşi împotriva celor aleşi de Dumnezeu are aceleaşi motivaţii.

Pe măsură ce umblăm cu Dumnezeu în cele cereşti, viaţa şi slujirea noastră se aseamănă cu ale Lui. Noi dăm la iveală ce este fals, instituţiile pământeşti care nu au nimic de-a face cu Dumnezeu şi scopul Său cu omul. Din acest motiv vedem că ura este îndreptată împotriva noastră. Neo-penticostalii fac apel la religie. în lupta pentru unitate în Rusia, neo-penticostalii caută unitate cu Biserica Ortodoxă, care este o reprezentare total falsă a lui Hristos. De la Şcoala din Moscova am început a trimite bărbaţi şi femei plini de puterea Evangheliei. Când viaţa din ei a început să se manifeste, religia s-a împotrivit. La radio, o înaltă faţă bisericească a spus că eu eram cea mai periculoasă persoană din Rusia şi a publicat anunţuri în ziare că noi suntem o sectă. De ce? Fiindcă această viaţă din Hristos a început să se manifeste prin credincioşii care au dovedit că ei nu sunt altceva decât un sistem lumesc. Acesta este punctul la care s-a ajuns astăzi. Biserica, vasul ales de Dumnezeu, a restaurat viziunea cerească şi va demonstra lumii religioase că prin depărtarea de viziunea cerească ea a devenit o instituţie a cărei unică şi absolută valoare este pentru pământ.

Când Hristos este descoperit prin Biserica reînnoită, lumea continuă să vadă şi falsa imitaţie a Cincizecimii. Lumea va vedea care este religia ocultă, care nu predică crucea. Mesajul ei înseamnă maşini mari, avioane particulare şi haine de la case de modă. Aceasta expune sistemul în adevărata sa lumină. Dacă ceva aparţine acestui pământ, este pământesc. Tragedia depărtării de viziunea cerească nu poate fi exprimată în cuvinte.

Trebuie să fie o reîntoarcere, iar pentru ca aceasta să aibă loc, trebuie să fie un vas format în focul lui Dumnezeu, in care El să-şi pună viaţa în toată plinătatea ei.


Seria: BISERICA

Titlu : BISERJCA ESTE UN PROFET

Lecţia - 9
În Efeseni 4:11, 12 este scris: “Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii prooroci; pe alţii evanghelişti; pe alţii păstori şi învăţători; (12) pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” El a dat aceste lucrări de slujire pentru desăvârşirea sfinţilor. Ne vom ocupa în mod deosebit de slujba de prooroc, deoarece Biserica este un prooroc. Funcţia de profet este corelată în mod invariabil cu cea de redresare. Aceasta implică faptul că slujba ei este să se ocupe de ceea ce este pierdut, ceva ce este absolut esenţial pentru deplina acceptare înaintea lui Dumnezeu.

De aceea, nota caracteristică unui prooroc a fost cea de insatisfacţie. Este de mirare faptul că proorocul este un om nepopular ? Ieremia a fost respins de propria lui familie. Ceva din scopul iniţial s-a pierdut. Lucrurile începuseră să se îndepărteze de ceea ce Dumnezeu a intenţionat, iar proorocul stătea acolo, în mijlocul curentului, împotrivindu-se vântului ce sufla împotriva sa, gata să-l ducă departe de Dumnezeu. Proorocul produce o stare neplăcută. De vreme ce oamenii nu sunt dispuşi să urmeze calea lui Dumnezeu ce are preţul ei, proorocul este un om nepopular. Dar lipsa de popularitate nu dovedeşte că el este greşit sau că nu este necesar, orice prooroc adevărat a fost şi contestat. Dacă este adevărat că lucrarea de slujire profetică este asociată cu nevoia de recuperare a plinătăţii lui Dumnezeu, prin poporul Său, cu siguranţă acesta este timpul potrivit pentru o astfel de nevoie.

Vă rog să înţelegeţi ceea ce vorbim. Vorbind despre lucrarea de slujire profetică, vom întâlni oameni călăuziţi de prejudecăţi cu privire la slujba profetică. Ei asociază termenul “profetic” cu evenimente, întâmplări, date şi alte lucruri ce ţin de viitor. Se gândesc instantaneu la elemente cu caracter predictiv şi tragedia este că ei reduc această întreagă funcţie doar la acestea. Pentru ca slujba de prooroc a bisericii, despre care discutăm acum, să capete valoarea ce i se cuvine, trebuie să îndepărtaţi din mintea voastră această înţelegere limitată. Caracterul predictiv este un aspect al acestei funcţii, dar este doar un aspect. Lucrarea profetică este ceva cu mult mai vast decât prevestirea.

Funcţia profetică depăşeşte cu mult prevestirea unor evenimente, ea fiind, în acelaşi timp, şi o lucrare de interpretare spirituală. Lăsaţi ca lucrul acesta să intre adânc în inima voastră şi în duhul vostru.

Lucrarea profetică este, în totalitatea ei, lucrarea de interpretare spirituală Este interpretarea fiecărui lucru din punct de vedere spiritual. Niciodată nu a existat un timp în care această lucrare să fie atât de necesară; este nevoie de o voce a interpretării, o voce spirituală care să interpreteze lucrurile din punct de vedere spiritual. Milioane de oameni sunt înşelaţi azi deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este interpretat din punct de vedere carnal. Oamenii au luat Scripturile şi le-au răstălmăcit, transformându-le în minciuni. Am auzit un om care încerca să concentreze Evanghelia în jurul prosperităţii şi a banilor. El a răstălmăcit versetele din Scriptură care spuneau că Isus era sărac într-un mod strident. Doi oameni întorşi la Domnul au vrut să-l urmeze. Ei i-au spus acestuia: “Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-şi odihni capul.” (Matei 8:20)

Aşa-zisul predicator a explicat: “Motivul pentru care Isus nu a avut unde să-şi pună capul a fost pentru că El a ajuns în acel loc la o întâlnire religioasă, iar hotelurile erau pline .” Răstălmăcind în mod neruşinat Scriptura pentru a o potrivi teoriei sale, interpretând-o într-un mod carnal, el a continuat să spună că Isus era un om foarte bogat care purta haine scumpe şi că avea în permanenţă un om care să-i ducă banii. Trebuie să existe o voce în aceste timpuri care să ne aducă înapoi la lucrurile spirituale Nu cred că este radicală sau extremă afirmaţia că lumea este falimentară din punctul de vedere al lucrării profetice reale. Cred că este o împlinire a profeţiei lui Amos, că în zilele de urmă va fi o mare foamete pe pământ. Nu o foamete de pâine şi apă, dar o foamete de auzire a Cuvântului lui Dumnezeu.

In Faptele Apostolilor 13:27, Dumnezeu vorbeşte de poporul care nu vrea să asculte de vocea profetului. El vorbea despre poporul Israel. In fiecare sâmbătă, timp de trei ore ei stau şi ascultă citirea Vechiului Testament, totuşi nu aud ceea ce se citeşte. Aceasta este foametea cu care ne confruntăm azi. Cuvântul lui Dumnezeu a fost coborât la nivelul unei minţi carnale. Suntem falimentari în ceea ce priveşte interpretarea spirituală şi a unei voci care să interpreteze planul lui Dumnezeu, pentru popor. Marea nevoie a timpurilor noastre este ca gândul lui Dumnezeu vis-a-vis de situaţia prezentă să fie făcut de cunoscut Bisericii şi, de aici, dus mai departe omenirii. Eu doresc ca o astfel de voce să se nască aici, pentru ca eu şi tu să fim instrumentele care să poarte acest mesaj oamenilor de lângă noi, recunoscând că lucrarea profetică înseamnă să expui fiecare lucru înaintea deplinei voi a lui Dumnezeu.

Profeţii apar ca o reacţie a lui Dumnezeu faţă de cursul şi direcţia poporului Său. Ei se ridică pentru a chema înapoi, pentru a declara iarăşi, pentru a pronunţa din nou gândul lui Dumnezeu. Profeţii stau în mijlocul curentului ca nişte stânci. Cursul curentului se sparge când se izbeşte de ei. Profetul provoacă curentul şi i se împotriveşte, iar prezenţa sa în mijlocul lui reprezintă voia lui Dumnezeu împotriva cursului greşit al lucrurilor. Profetul a fost un om urât de toţi în vechime; el este un om urât de toţi şi azi. Lăsaţi ca un om să se ridice şi să vorbească împotriva imitaţiei care câştigă tot mai mult teren azi, despre mişcarea ecumenică gata să adune azi întreaga biserică sub conducerea Papei, împotriva acelei voci care face din orice lucru biserică, acea voce care zice că Dumnezeu nu e interesat în ceea ce crezi, ci de inima ta. Lăsaţi ca un om, un profet, să vorbească împotriva tuturor acestor lucruri şi el va fi urât de toţi. Dar indiferent de preţ, vocea care se ridică şi îl face pe om Dumnezeu, care glorifică mai mult creaţia decât pe Creator, reclamă o judecată spirituală a Cărţii.

Profetul Vechiului Testament intra de obicei în lucrare când lucrurile spirituale mergeau prost, în perspectiva lui Dumnezeu. Iată cum se leagă slujba profetică de misiunea Bisericii. Din acest motiv, BISERICA ESTE UN PROFET.

Funcţia profetică înseamnă conformare cu gândurile lui Dumnezeu. Lucrarea profetică plină de ungere determină atingerea directă a mâinii lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că noi suntem aduşi într-o poziţie de cunoaştere spirituală directă a lui Dumnezeu, locul în care cerul este deschis. în cazul acesta tu nu poţi fi compromis pentru nici un motiv, pentru nici un avantaj. Am spus-o de multe ori, acesta este scopul pentru care te-ai născut: să fi un vas prin care Dumnezeu să se poată revărsa pe Sine însuşi. Trebuie să-ţi întipăreşti în minte faptul că, pentru a fi acea persoană, pentru a fi acea voce, tu nu poţi fi un om care deviază de la ceea ce ţi-a fost arătat în inima ta.

Pavel a spus despre Moise, profetul: “el a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, ca slugă...” (Evrei 3:5). Credincioşia lui Moise poate fi văzută în felul în care el s-a condus în viaţa sa întocmai după ceea ce Dumnezeu i-a spus. Ştiţi că ultimul capitol al cărţii Exod, readucând fiecare lucru în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, foloseşte de nenumărate ori expresia: “aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise”. Fiecare lucru a fost făcut aşa cum Dumnezeu a spus. Prin întreg sistemul pe care Moise l-a creat pentru a conduce poporul său, el a fost ascultător până în cele mai mici detalii. Bineînţeles că ştim de ce. Dumnezeu l-a avut în vedere pe Hristos.

Sistemul instituit de Moise era o reprezentare limitată a lui Hristos. Deci fiecare detaliu trebuia respectat cu exactitate.

Nu faceţi greşeli cu privire la acest lucru. E o cale costisitoare. Nu poţi avea revelaţie şi, în acelaşi timp, să compromiţi detaliile. Diplomaţia, politica şi opinia publică nu ne conduc pe noi. Noi suntem conduşi de ceea ce Domnul nostru ne-a spus, în inimile noastre, prin revelarea scopului Său; aceasta este lucrarea profetică.

Profeţii nu au fost oameni care s-au acomodat cu orice lucru care putea fi considerat bun. Cât de adevărat este acest lucru azi. Putem vedea la posturile de televiziune tot felul de proxeneţi ce-şi spun oameni ai lui Dumnezeu şi care sunt implicaţi în scandaluri dovedite de massmedia şi care sunt daţi ca exemple ale harului lui Dumnezeu. Lucrarea de profeţie este una de credincioşie faţă de gândurile lui Dumnezeu. Este o lucrare a exactităţii şi motivul pentru care este astfel îl constituie un Hristos complet. Ultima afirmaţie din Apocalipsa 19:10 însumează acest adevăr complet. Într-o singură propoziţie este însumată întreaga lucrare profetică, de la început şi până la sfârşit.

Lucrarea profetică începe atunci când se vorbeşte despre sămânţa femeii, care avea să zdrobească capul şarpelui. Reţineţi faptul că slujba profetică a început cu această declaraţie, începând de atunci, totul a fost înglobat până la sfârşitul Apocalipsei în acest adevăr: “Căci mărturia lui Isus este Duhul proorociei. Acesta este duhul profeţiei, de la început şi până la sfârşit şi totul se îndreaptă către “mărturia lui Isus”. De-a lungul timpurilor, un lucru s-a avut în vedere: Domnul Isus Hristos, un Hristos desăvârşit, (12) “...a dat pe unii profeţi...” (13) “...până când vom ajunge toţi (...) la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:12, 13). Biserica, acel om nou unic, este menită să ajungă la statura plinătăţii lui Hristos. El a dat profeţi pentru acest sfârşit. Aceasta este lucrarea profetică.

Acesta este sfârşitul, iar Dumnezeu nu poate fi niciodată satisfăcut cu nimic mai puţin decât cu plinătatea Fiului Său reprezentat de Biserică. Aş dori ca acest lucru să pătrundă adânc în duhul vostru. Ne apropiem de sfârşitul acestei serii despre Biserică, dar trebuie întipărit în minţile voastre faptul că acesta este lucrul cel mai important al lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu acceptă nici un alt substituent. Ca păstori, este datoria voastră să readuceţi Biserica la ceea ce Dumnezeu doreşte. Dacă plantezi o biserică, atunci este datoria ta să te îngrijeşti ca Biserica să se încadreze în tiparul dorit de Dumnezeu. Biserica trebuie să fie plinătatea lui Hristos, un om matur şi complet - aceasta este Biserica. Lucrarea profetică este aceasta - plinătatea lui Hristos, finalitatea Sa, Hristos inclus în orice lucru, Hristos începutul, Hristos sfârşitul, Hristos în general, Hristos în fiecare detaliu. Aceasta este Biserica; cu alte cuvinte, Biserica este un profet. Când spun lucrul acesta, nu am în vedere funcţia de profet sau apostol, ci, mai degrabă, o funcţie vitală.

Vasul trebuie să fie astfel şi acest imperativ determină sfinţirea fiecărui vas. Există un adevăr aici. Vorbim despre Biserică în calitate de profet. Oriunde vezi Biserica, îl vezi pe Hristos. Ea trebuie să fie pe deplin întruchiparea Lui. Biserica trebuie să fie un profet deoarece lucrarea Sa este prin duhul lui Hristos. Amin. Duhul profeţiei este mărturia lui Hristos. Sunt mulţi profeţi care proorocesc, dar care sunt morţi din punct de vedere spiritual. Ei obişnuiesc să spună: “aşa vorbeşte Domnul” dar Domnul nu le-a vorbit. Dacă lucrul acela nu se împlineşte, nu este de la Dumnezeu. Ei sunt morţi, pentru că Dumnezeu a spus că dacă un profet prooroceşte un lucru care nu ajunge să se întâmple, acel profet va muri. Biserica, fiind un vas al lucrării profetice trebuie să-L exprime pe Hristos. A exprima orice altceva înseamnă moarte.

Care este duhul profeţiei noastre individuale şi colective? Existenţa noastră se datorează Duhului Sfânt, atât personal cât şi ca Biserică. Cu alte cuvinte, ce vede lumea când priveşte la Biserica de azi? Când oamenii privesc la biserica pe care voi o păstoriţi sau biserica din care faceţi parte, Îl văd ei pe Hristos? Dar dacă e vorba despre tine ca persoană? Care este duhul proorociei tale? Este mărturia lui Isus? Dumnezeu spune despre creştinii din Antiohia că oamenii au înţeles că ei au fost cu Hristos. Aceasta este lucrarea profetică. Când priveşti la Biserica de azi, nevăzând mărturia lui Hristos, înseamnă că biserica aceea spune lucruri greşite. Dacă se proorocesc lucruri greşite, este de mirare că rezultatul e moartea? Este un profet fals. Duhul profeţiei este mărturia lui Hristos. Biserica, trupul lui Hristos, ar trebui să-l reprezinte pe Hristos. Acesta ar trebui să fie duhul profeţiei noastre, mărturia lui Hristos. Datoria noastră, la şcoală, în familie, în tot ce este legat de noi, este să-L mărturisim pe Hristos. Acesta ar trebui să fie duhul profeţiei noastre. Când privesc la noi, oamenii ar trebui să-l vadă pe Hristos. Când ne adunăm la biserică, în mod colectiv, nu omul, ci Hristos trebuie să se vadă. Amin.

Acesta este duhul profeţiei, o interpretare spirituală. Existenţa noastră pe acest pământ ar trebui să însemne interpretarea lui Hristos în faţa lumii. Noi trebuie să ne îndreptăm mereu spre ceea ce Dumnezeu a spus că trebuie să fie Biserica. Este Hristos manifestat prin trupul Său spiritual, Biserica? Am citit un articol despre viaţa lui Spurgeon şi a lui John Parker. Pe vremea marilor predicatori britanici, un congresman din America a plecat la Londra pentru nişte afaceri. El avea un prieten foarte bun în Parlamentul Imperiului Britanic. Amândoi fiind creştini, duminică dimineaţa au plecat la biserică. Parlamentarul englez l-a dus pe american să-l asculte vorbind pe John Parker, care era considerat, asemenea lui Pavel, unul dintre cei mai buni vorbitori ai zilelor sale. După ce au plecat de la biserică, englezul l-a întrebat pe american ce crede. “Este, fără îndoială, cel mai mare predicator în viaţă şi cu siguranţă cel mai bun pe care l-am auzit vreodată”- a răspuns americanul. Seara, au vizitat marele Metropolitan Tabernacle, pentru a-1 auzi vorbind pe Spurgeon.

Când au părăsit biserica, englezul l-a întrebat din nou pe prietenul său american ce părere avea. Plângând, americanul i-a răspuns: “Cel mai măreţ Hristos pe care l-am văzut vreodată.”

Acesta este Duhul profeţiei. Cortul Metropolitan era adevărat în spiritul său. Era mărturia lui Isus. Nu un om plin de daruri, un om puternic, o biserică mare sau un cor bun. Nu acestea se caută. Dacă oamenii pleacă din prezenţa noastră cu convingerea că noi suntem cu Hristos, atunci este Duhul nostru profetic. Orice altceva este o minciună şi acea biserică este un profet fals. Prin ceea ce este, ea transmite un mesaj greşit. Când pleci din biserică şi tot ce poţi spune este: “E un predicator minunat!”, atunci duhul profeţiei este unul fals şi, în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, acea biserică va muri. Biserica este un profet. Păstraţi acest gând în minte când zidiţi Biserica Sa. Biserica este cea care determină dacă este un profet adevărat sau unul fals, nu ce spui tu sau ce spun alţii. Şi cu aceasta am mai ajuns la sfârşitul unei lecţii.


Seria: BISERICA

Titlu: IMPUNÂND DOMNIA LUI DUMNEZEU

Lecţia – 10
În Luca 22:29, Isus vorbea oamenilor aşa cum vă vorbesc şi eu aici. Isus vorbea cu cei în seama cărora lăsase responsabilitatea Bisericii Sale şi a lucrării ei. El a spus: “De aceea vă pregătesc împărăţia, aşa cum şi Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie.” Intr-o lecţie precedentă am demonstrat că orice trezire spirituală sau mişcare de masă era rezultatul unei stări de nemulţumire. Nemulţumirea, prin ea însăşi, nu creează întotdeauna o nevoie de schimbare. Alţi factori trebuie să fie prezenţi pentru ca nemulţumirea să producă schimbarea. Unul din factorii despre care aş dori să vorbesc azi este “Sentimentul puterii”. Chiar faptul că voi vă aflaţi în acest moment la această şcoală îmi spune că voi nu sunteţi mulţumiţi cu starea spirituală din bisericile voastre. Aţi ajuns într-un loc în care realizaţi că lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie. Am citit Faptele Apostolilor şi mi-am zis: „noi nu suntem nici a zecea parte din Biserica despre care am citit”. Exista nemulţumire în mine; nu cu privire la Hristos, nici la Biblie, nici la ceea ce ar trebui să fie Biserica, ci la starea ei actuală.

Există nemulţumire, dar e nevoie de mai mult decât atât pentru ca starea de neplăcere să se instaleze. Trebuie să fie un sentiment mai acut al puterii. Cei care sunt înspăimântaţi de lucrurile care îi înconjoară nu se gândesc la schimbare, indiferent de cât de mizerabilă este condiţia lor. Oamenilor conduşi de rânduielile religiei le este frică să iasă din starea în care se află. Trebuie să vă reamintesc că de-a lungul istoriei, marile treziri spirituale au fost iniţiate de oameni care au fost capabili să-şi depăşească propria condiţie. Niciodată în istorie Dumnezeu nu a putut să iniţieze o trezire spirituală într-un sistem care era departe de Dumnezeu. Deci oamenii care sunt cuceriţi de starea din jurul lor nu sunt oamenii pe care Dumnezeu îi foloseşte. Cei care îşi asumă schimbarea radicală simt că sunt sub influenţa unei puteri irezistibile. Acest adevăr se aplică tuturor mişcărilor de amploare, fie că sunt spirituale sau nu. Când s-a lansat în mişcarea de masă numită Nazism, Hitler credea că deţine o putere căreia nimeni nu i se poate împotrivi. Acelaşi lucru a funcţionat şi în cazul lui Lenin care a iniţiat mişcarea comunistă mondială. Trebuie să existe mai întâi acel sentiment al puterii, înainte ca oamenii să se avânte în schimbare. “V-am dat putere (...) peste toată puterea vrăjmaşului; şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19) Acestea au fost cuvintele lui Isus pentru Biserica Sa. Aceasta este Biserica pe care eu şi tu suntem chemaţi să o zidim, să o reînnoim, pentru a o aduce la statura ei iniţială. Nu este nici o îndoială, conform cuvântului absolut al lui Dumnezeu, că Biserica este în posesia puterii necesare care să aducă schimbare. Atunci de ce nu suntem noi capabili să stăpânim ţara?

Unii ar putea să creadă că întreaga posesie a puterii este singurul lucru necesar. Vă dau putere peste toată puterea vrăjmaşului. Nu plecaţi din Ierusalim înainte de a fi umpluţi de putere. Veţi primi putere după ce Duhul Sfânt va veni peste voi. Puterea este aici. Atunci de ce nu am cucerit noi Ţara Promisă? Poate crezi că a fi în posesia puterii este tot ceea ce-ţi trebuie, dar lucrurile nu stau neapărat aşa. Puterea poate fi la fel de timidă ca şi slăbiciunea. Mai mult decât a poseda putere, ceea ce contează este credinţa în viitor. Trebuie să credem că noi avem răspunsul şi că noi putem schimba cursul evenimentelor. Isus a spus Bisericii Sale: “De aceea vă pregătesc împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie.” (Luca 22:29) Isus nu vorbeşte despre o împărăţie diferită, ci le spune simplu, că El a trebuit să ia de la Satan ceea ce Tatăl l-a dat Lui şi că ei, de asemenea, trebuie să ia de la Satan ceea ce El le-a dat lor. El le-a spus: “v-am dat putere peste toată puterea vrăjmaşului”. “Eu vă dau împărăţia aşa cum şi Tatăl Mi-a dat-o Mie”. Tu va trebui să iei împărăţia. “împărăţia Cerurilor se ia cu năvala, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.” (Matei 11:12) ’ ’

Împărăţia pe care Tatăl i-a dat-o lui Isus şi împărăţia pe care Isus a dat-o Bisericii este aceeaşi. Este “Impunerea voii lui Dumnezeu”. în fondarea împărăţiei dată de Tatăl. Isus a pus anumite graniţe şi a făcut foarte clar faptul că păcatul, frica, demonii şi necredinţa nu au loc în împărăţia Sa. Isus a declarat categoric că scopul venirii Sale pe pământ era “să distrugă lucrările diavolului”. Este afirmat clar şi răspicat că scopul meu şi al tău pe acest pământ este să fim ceea ce şi El a fost în această lume. Aceasta înseamnă că ceea ce El a fost suntem şi noi, că lucrurile pe care El le-a urmărit trebuie să le urmărim şi noi, că lucrarea Lui trebuie să fie şi lucrarea noastră şi, deci, noi suntem aici să distrugem lucrările diavolului, să cucerim lucrurile pe care El le-a câştigat la Calvar. Isus a venit ca să facă voia Tatălui (Evrei 10:7). Şi din nou: “Aşa cum Tatăl M-a trimis pe Mine, aşa vă trimit Eu pe voi.” (Ioan 20:21) Acesta este modul Său de a spune că misiunea ta, ca şi a mea, este aceea de a face voia Tatălui. Legaţi acest lucru de: “aşa cum M-a trimis Tatăl, aşa vă trimit Eu pe voi”. Şi legaţi acest lucru de afirmaţia: “V-am pregătit împărăţia aşa cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o şi Mie” şi atunci veţi înţelege scopul pentru care suntem noi aici. El a venit să distrugă lucrările diavolului şi anume, să rupă legăturile iadului.

Daţi-mi voie să fac clar lucrul acesta. Isus a nimicit lucrările diavolului. El a făcut-o la Calvar (Coloseni 2:15). Dar Biserica din orice timp trebuie să impună rezultatele acestei victorii.

Isus a spus: “V-am pregătit o împărăţie...” El nu vorbea de o altă împărăţie, ci de împărăţia lui Dumnezeu. Biserica trebuie să posede ceea ce de drept este al ei. Nu noi îl vom lega pe Satan în iad. Isus va face lucrul acesta. Dar vă spun că putem să-l ţinem pe Satan departe de casa noastră, de familia noastră. Isus a stabilit graniţele împărăţiei şi i-a spus: “Tu nu poţi opera aici.”