Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Am urmărit lucrul acesta mai bine de un deceniu. Biserica este identică cu convertiţii produşi de ea. Noi am produs convertiţi fără dorinţe spirituale. Nu poţi să conduci o trezire spirituală în trei zile. Nu poţi obţine roada de ieri într-o întâlnire de rugăciune. Cea mai nepopulară persoană din biserică este Dumnezeu. Dacă anunţi un grup de cântăreţi sau un orator de seamă, mulţimea se va înghesui. Oferă o cină gratuită la biserică şi nu vei dovedi gătind îndeajuns de multă mâncare. Cheamă-i la o întâlnire de rugăciune vineri seara şi vei fi cel mai singur om din oraş. Am produs o generaţie de convertiţi care se încovoaie când soarele e prea fierbinte.

De vreme ce roada poate fi cunoscută doar în a doua generaţie, vorbim despre un lucru foarte, foarte serios. Nu trebuie să ne mirăm de ce nu vedem minunile lui Dumnezeu. Este o prăpastie destul de mare între ceea ce predicăm şi ceea ce facem. Dacă noi suntem trupul lui Hristos, atunci noi suntem Hristos. Dacă vom fi neprihăniţi, atunci vom face lucrările lui Hristos. Ceea ce Hristos a făcut nu a provenit din ceea ce El a spus, ci a provenit din ceea ce El era. Pavel a spus că noi nu vom fi cunoscuţi după cuvintele noastre, ci după puterea noastră. Puterea vine numai din identificarea noastră cu Hristos. Isus a spus: “Toată puterea mi-a fost dată...” (Matei 28:18). Ca Dumnezeu, El nu avea nevoie ca să 1 se dea putere. Puterea I-a fost dată Lui ca Fiu al omului, ceea ce înseamnă că puterea aparţine Bisericii, dacă Biserica este supusă lui Dumnezeu şi condusă de Duhul lui Dumnezeu.

Societatea noastră aproape că este distrusă de judecătorii care interpretează legea în funcţie de persoana dinaintea lor. Pedeapsa cu moartea este valabilă numai pentru cei săraci. Legea poate însemna un lucru pentru mine şi ceva cu totul diferit pentru un altul. Aceasta este o situaţie tristă. Sunt foarte puţine lucruri pe care eu şi tu le putem face faţă de starea lumii, dar putem face ceva pentru Biserică. Predicatorul nu trebuie să modeleze Cuvântul lui Dumnezeu în funcţie de persoană. Dumnezeu ne-a dat această carte. Dacă ţie nu-ţi place ce este scris în ea, trebuie totuşi să vorbeşti ce spune El. Dumnezeu ne porunceşte: “să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o.” (Efeseni 4:1)

Este deja un obicei astăzi ca omul lui Dumnezeu să spună un lucru la amvon şi un altul în camera de consiliere. Omul lui Dumnezeu trebuie să vorbească ceea ce el ştie că este adevărul de la amvon. Dacă el va face lucrul acesta cu credincioşie, atunci va fi puţin de lucru în biroul de consiliere. La amvon, sub ungerea Duhului Sfânt, omul lui Dumnezeu poate fi total imparţial, totuşi, acelaşi om poate permite ca mila sa să afecteze mesajul său, după situaţie, de la om la om. Dumnezeu caută ucenici. Un ucenic este o persoană care învaţă şi pune în practică ceea ce învaţă. Pavel a vorbit despre cei ce erau ucenici. EL a vorbit despre cei care “învaţă întotdeauna şi nu pol ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.” (2 Timotei 3:7). Aceşti oameni deţin adevărul din punct de vedere intelectual, dar nu doresc ca ei însuşi să fie schimbaţi de adevăr.

Sunt semne care îi disting pe ucenicii plăcuţi lui Dumnezeu.

1. Prima caracteristică a acestor persoane unice numite ucenici poate fi găsită în Marcu 8:34 “Să se lepede de sine...”. Nu ştiu cum interpretaţi voi acest verset, dar ceva este sigur: el ne spune că ucenicul nu este egoist. Nu există creştin egoist. Cei lacomi nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu. Omul lacom, care este un idolatru, nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu, a spus apostolul Pavel. în Isus nu a fost umbră de egoism. El nu a venit să I se slujească, ci ca să slujească. El a-venit să dea, nu să primească. El nu a cerut nimic, totuşi El a dat totul.

Când o persoană se naşte din nou (botezat in apa si botezat cu Duhul Sfânt) ea devine părtaşă naturii Sale divine. Când acest lucru este adevărat într-un credincios, credinciosul va avea aceeaşi atitudine de altruism ca şi Isus. Vorbind bisericii din Macedonia, Pavel a spus: “în mijlocul multor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.” în 2 Corinteni 8:5, El a spus: “Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia Domnului.” Nu ajungi nicăieri dacă nu te dăruieşti pe tine însuţi. Despre altruismul bisericilor din Macedonia, Pavel spune că a fost un produs al harului lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu face ca vasul să fie plin de har şi darnic. Dacă noi am fost făcuţi cu adevărat părtaşi ai harului Său, altruismul divin va marca caracterul nostru.


if’ ^

După Cincizecime, ucenicii Domnului şi-au vândut averile şi au adus preţul lor la picioarele apostolilor. Era un spirit de altmism care îi marca pe ei şi care determina comunitatea să ia cunoştinţă de faptul că ei umblau cu Isus. Ei se dăruiau pe ei înşişi. Adevăratul semn al unui credincios născut din nou, al unui ucenic adevărat, este altruismul. Nu este vorba doar de bani, deşi banii tăi spun mai multe lucruri despre tine decât orice altceva. Ceea ce tu faci cu resursele tale spun lumii despre caracterul tău, decât simplul fapt că tu ai resurse. In Luca 16, Isus vorbeşte despre bani, iar fariseii se mânie pe El. Isus a spus că ei s-au mâniat pentru că aveau un duh de lăcomie. Egoismul are nevoie de atât de multe. Orice gând şi acţiune trebuie controlate. Dacă vrem iertare, atunci trebuie să iertăm. Dacă vrem milă, trebuie să arătăm milă faţă de alţii. “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23) Noi trebuie să lăsăm ca voia care era în Isus să fie şi voia noastră. Atitudinea Lui a fost: “Eu nu fac decât ceea ce am văzut pe Tatăl făcând “Cuvintele pe care le vorbesc nu sunt ale Mele ci ale celui ce M-a trimis.” Viaţa Lui a însemnat o supunere totală faţă de voia Tatălui. Aceasta este împărăţia lui Dumnezeu. “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea ei, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra (Matei 6:33).

Împărăţia lui Dumnezeu este Duhul Sfânt locuind în tine, făcându-L pe Isus Domn peste orice însuşire a fiinţei tale. Acesta este punctul în care raţiunea vieţii tale devine dorinţa de a face voia lui Dumnezeu. A fi eliberat înseamnă mai mult decât să-şi pună cineva mâinile peste tine. Starea ta trebuie să fie îndreptată. De multe ori în timpul unui serviciu, vei vedea că unii sunt vindecaţi, iar alţii nu. Nu trebuie să dăm vina pe cei ce se roagă, pentru că unii nu primesc vindecarea. Noi trebuie să ne cercetăm pe noi înşine şi să fim gata să ne ocupăm de acele lucruri din viaţa noastră care nu-i plac Domnului. “Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru cei a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” (Evrei 5:14). Acest pasaj nu vorbeşte despre a discerne între adulter, beţie,… etc. Noi ştim că aceste lucruri sunt greşite încă dinainte de a ne naşte din nou. A discerne între bine şi rău înseamnă a deosebi ce vine de la Dumnezeu şi ce nu vine de la Dumnezeu, însemnă a-l cunoaște pe Dumnezeu, înseamnă a-l crede pe Dumnezeu. Privind prin lumina Duhului Sfânt, putem vedea ambele căi. Vedem calea lui Dumnezeu şi suntem liberi să alegem ce este corect. Dumnezeu nu va face nici un pas până când tu nu faci o alegere.

Când s-a confruntat cu ispita soţiei lui Potifar, losif a fugit. Mărturisirea lui a fost ”Cum aş putea eu să fac un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu” (Geneza 39 9). Iosif a făcut alegerea pentru Dumnezeu: el a fugit. El nu a fugit de femeie, ci a fugit de losif, pentru că ştia că dacă ar mai fi rămas, ar fi păcătuit. Datorită relaţiei pe care el o avea cu Dumnezeu, el a putut vedea ambele căi. losif a ales în favoarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a dat tăria să reziste. Dumnezeu nu te va forţa niciodată să alegi voia Sa, dar dacă tu alegi voia lui, El va susţine alegerea ta.

Când Daniel a luat decizia să se roage, ştiind că risca să fie aruncat în groapa cu lei, Dumnezeu a închis fălcile leilor. Când copiii iudei au spus. “Nu ne vom închina” Isus a venit in foc cu ei. Cerul nu a făcut nici un pas până ce ei nu au luat o decizie “Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13). Calea de scăpare este la Isus, care ni se descoperă pe măsură ce noi îl ascultăm în acea încercare.

Dumnezeu a pus în mişcare planul de mântuire şi eliberare pentru Biserică. Cu am în urmă, John Kilpatrick a fost alături de noi la o trezire spirituală. El a pus la cale un frumos plan pe care l-a prezentat într-un mesaj pe care l-a intitulat “Cei 4 P” promisiunea, principiul, problema şi provizia. Este foarte greu ca Dumnezeu să vorbească cu tine dacă tu nu eşti familiarizat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Există o promisiune în cuvântul lui Dumnezeu care acoperă sfera oricărei probleme cu care ne confruntăm. Când dai de necaz, când ai o nevoie, există o promisiune în cuvântul lui Dumnezeu care se aplică acelei nevoi.

Mai întâi este promisiunea, apoi este principiul care guvernează acea promisiune. Principiul este unul singur: Ascultare.

Când trecem prin locuri aride, când suntem ispitiţi, noi nu ne dăm seama că Dumnezeu este de faţă. Dumnezeu nu poate fi plecat undeva fiindcă El se află pretutindeni. Iov ştia lucrul acesta. Iov ajunsese la starea în care nu-L putea vedea pe Dumnezeu, dar ştia că Dumnezeu îl vede pe el. Mărturia lui era simplă "El cunoaşte calea pe care merg”. Deci în timpul problemelor, în acele vremuri când tu nu poţi să-L simţi pe Dumnezeu, atunci când tu nu poţi simţi prezenţa Lui, întreg iadul se va ridica cu acuzaţii împotriva ta. Dar Dumnezeu nu te-a părăsit, El doar a retras de la tine conştienţa prezenţei Lui. Modul în care tu vei acţiona în mijlocul problemei va determina dacă tu vei primi sau nu provizia Sa. Cum vei acţiona atunci când nu îl vei putea simţi, auzi sau vedea pe Dumnezeu?

Este greu să crezi atunci când nu ai nimic altceva decât o promisiune, altă soluție de scăpare, de biruință, de rezolvare a problemelor nu ai. Credința este singura soluție, singurul ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. Dumnezeu i-a vorbit lui Iosif când el era doar un copil. Intr-un vis, El i-a arătat lui losif că el va salva familia sa. După acest vis el a fost vândut ca sclav şi a ajuns într-o temniţă din Egipt. O mie de demoni au venit la losif şi i-au spus că Dumnezeu nu îi mai vorbeşte. El nu-L putea nici vedea, nici simţi pe Dumnezeu. Faptele lui acum aveau să decidă dacă promisiunea lui Dumnezeu avea să fie împlinită sau nu. losif a decis, a ales să respecte Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o zi se afla într-o celulă rece, iar în ziua următoare era în carul din alaiul lui Faraon.

Modul în care acţionezi tu într-o situaţie va decide dacî vei primi sau nu resursele lui Dumnezeu. Când diavolul a venit la Iosif şi l-a ispitit la păcat pri soția lui Potifar, Dumnezeu era chiar acolo ascultând conversaţia. El era acolo, dar nu s-a amestecat. Iosif ştia ce era corect, avea cuvântul lui Dumnezeu. Acum, el trebuia să ia o decizie fară nici un ajutor din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne forţează să ascultăm de voia Lui, dar dacă noi alegem să facem voia Sa, El ne va întări în această alegere. Noi suntem guvernaţi atât de mult de sentimentele noastre. Atunci când nu simţim ceva deosebit, atunci concluzionăm că Dumnezeu, cu siguranţă, ne- a părăsit. Atunci noi ne mâniem pe Dumnezeu, pe biserică, refuzăm şă plătim zeciuielile. Toate acestea nu sunt decât răbufniri ale egoismului. Duhul actionează, firea reacționează.

În mijlocul unei probleme, Eu-l iese la iveală. Noi nu acţionăm niciodată contrar cu ceea ce noi suntem. Dacă noi umblăm în Duhul, atunci acţionăm ca şi Isus. Dacă umblăm în firea pământească, atunci vom acţiona după îndemnurile ei. Dacă suntem egoişti, răi şi răzvrătiţi, atunci aceste lucruri vor ieşi la suprafaţă. Omul spiritual, chiar dacă nu-L poate simţi sau auzi pe Dumnezeu, ştie, crede că Dumnezeu este acolo. Ca oameni avem multe întrebări, dar va veni o vreme când aceste întrebări nu vor căpăta nicăieri un răspuns. Când nu găseşti nici un răspuns, ori te rogi până rugăciunea ta ajunge la ceruri ori te dai bătut. Va trebui să ne ţinem strâns de Dumnezeu, să auzim vocea lui din Cer, să primim un răspuns de la Dumnezeu pentru noi. Pentru a face acest lucru, noi trebuie “să credem că El este”, indiferent dacă îl vedem sau nu pe Dumnezeu. Prima trăsătură a ucenicului este altruismul. El dă tot ce are. Iar de vrea să realizeze ceva, el doreşte să poată face acel lucru de dragul lui lsus. El este un om credincios


Seria - 2 : UCENICIE

Titlu: UCENICUL - II
LECŢIA – 5

Pavel a spus: “ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios” (I Corinteni 4.2). Ucenicul este dedicat şi altruist. Acesta este felul de oameni pe care Dumnezeu îi vrea.

Biserica are datoria să producă astfel de ucenici, ucenici care aud, care lucrează, care recunosc doar ca singură cale, calea adevărului. Să continuăm cu această idee. Datoria Bisericii este de a produce ucenici, nu doar convertiţi. Poţi converti o persoană la ceea ce doreşti dacă ai nişte argumente bune. Dar noi vorbim aici despre viaţă, despre biserică, organismul reproductiv, care manifestă caracteristicile clare care pot fi recunoscute întotdeauna la un adevărat ucenic. Am văzut că unul din cele mai importante semne ale unui ucenic este altruismul.

Biserica s-a născut Hristos, iar Hristos este viața, iar viaţa poartă viaţă în ea. Nu vreau să par prea insistent repetându-vă aceste lucruri, dar aş dori ca aceste lucruri să se imprime adânc in mintea voastră deoarece nu le veţi auzi discutându-se în prea multe medii. Adevăratul test a ceea ce noi numim biserică este: creem noi condiţii pentru viaţă? Isus a spus: “dacă vrea cineva să fie ucenicul meu" Iar când i-a chemat pe oameni împreună cu ucenicii Săi, El a spus: “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze ” (Matei 16:24) Acesta este tipul de oameni pe care ar trebui să-l producă Biserica. Primul semn al unui astfel de ucenic este altruismul. Nu există ucenici egoişti, insă există creștin egoiști. Dacă Duhul lui Dumnezeu este în tine, el te va ajuta să ai o inimă darnică asemenea lui Hristos Isus. “Sufletul flămând va fi săturat” pentru că sufletul flămând este iîntr-o stare de căutare după Dumnezeu. Există mai multe semne ale egoismului despre care am discutat. Vă spun ceva legat de egoism, un lucru de mare importanţă, dacă veţi dori cu adevărat să produceţi acel fel de ucenici pe care Dumnezeu îi vrea. Dacă eşli bolnav, dacă ai pierdut pe cineva drag, dacă există probleme în viaţa ta, înainte ca aceste lucruri să fie rezolvate, vieţile noastre trebuie să cunoască o vindecare spirituală. Trebuie să devenim ceea ce Dumnezeu doreşte să fim, dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu lucrând în vieţile noastre. Nu putem trăi o viaţă de mizerie, la voia întâmplării şi egoistă, dar aşteptându-ne ca Dumnezeu să fie darnic cu noi. Dacă vrei milă, atunci tu trebuie să arăţi milă. Dacă vrei să ai prieteni, atunci tu trebuie să fii prietenos. Dacă vrei iertare, trebuie mai întâi să ierţi.

Noi trebuie să semănăm sămânţa care să producă în noi o viaţă altruistă. Egoismul este un sinonim pentru “legea junglei”. In timpul necazului celui mare, egoismul va mâna fiara care îi va urmări pe cei care au ratat răpirea. Egoismul şi fărădelegea sunt doi termeni apropiaţi. Duhul egoismului este cel care tranformat străzile oraşelor în adevărate jungle. Însă ce tragic este faptul că un astfel de spirit poate fi găsit şi în biserici. Legea junglei este legea auto-conservării. Dacă un animal naşte un pui, iar mama este înfometată, ea va mânca puiul. Biblia vorbeşte despre cei care se muşcă şi se mănâncă în biserică unii pe alţii. Este de mirare de ce Duhul Sfânt nu lucrează în biserică dacă un astfel de duh de egoism şi canibalism spiritual domneşte? Este şocant să vezi în biserică un procent atât de ridicat de oameni al căror singur interes este acela de a primi. Ei niciodată nu vin să dea. Ei nu sunt interesaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei sunt nişte paraziţi, nişte consumatori. Ei sunt cei ce mănâncă sămânţa.

Când un astfel de duh domneşte în biserică, Duhul Sfânt este întristat, iar lucrarea lui Dumnezeu încetează. Duhul egoismului marchează o linie pe care nici un om nu o poate trece pentru a fi salvat sau vindecat. Profetul Isaia vorbeşte despre nişte copii care sunt gata să se nască, dar nu se pot naşte pentru că pântecele care-i adăposteşte nu mai au putere să nască. De câte ori nu aţi văzut lucrul acesta? Suflete care vin la altarul vostru, căutându-L pe Dumnezeu şi plecând nemântuite. Noi dăm vina pe ei, dar nu recunoaştem că biserica nu are putere să nască copii. Înainte ca ştiinţa medicală să practice operaţiile cezariene, când venea timpul ca un copil să se nască, dacă mama nu putea să nască, atunci atât mama cât şi copilul mureau.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Biserica. Ea este atât de slăbită de spiritul care o face să adune dar să nu dea, încât ea nu mai este în stare să dea naştere la oameni care să vină la Dumnezeu pentru ajutor. Dumnezeu ne ajută să corectăm o asemenea situaţie. Egoismul şi fărădelegea pot fi îndepărtate, ele nu îşi au rostul în Biserică. Enoismul este totuna cu natura depravată a omului pe care Biblia o numeşte fire pământească sau carne. Anticristul va însuma toate lucruriIe care implică “eul”. Cu alte cuvinte, “eul” va fi fiara necazului celui mare. “Eul” este esenţa personalităţii.

Trei elemente alcătuiesc personalitatea omului: Raţiunea, Sentimentele şi Voinţa. Raţiunea omului căzut nu mai poate fi demnă de încredere deoarece ea este confuză, confundând lumina cu întunericul. Sentimentele s-au stricat şi ele. În loc să umblăm după lucrurile de sus, noi căutăm lucrurile de jos. Analizaţi curentele teologice actuale legate de prosperitate, care fac din Dumnezeu slujitorul omului. Dacă veţi asculta astfel de mesaje, veţi fi convinşi să credeţi că dragostea lui Dumnezeu pentru voi este demonstrată de lucrurile pe care El vi Ie dă. Aceste învăţături fac apel la “Eu”, la lăcomie şi la batjocorirea caracterului lui Dumnezeu. Unii din cei mai mari creştini pe care îi cunosc trăiesc din ajutorul social, iar 90% din Mireasa Domnului trăieşte în zone unde este lipsă de apă. Nu poţi să judeci relaţia unei persoane cu Dumnezeu pe baza averilor sale. Isus a spus “viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15)

Accentul, în teologia actuală este pus pe lucruri despre care Dumnezeu a spus că aparţin “lucrurilor de jos”. Dumnezeu a spus: “Gândiţi-vă la lucrurile de sus...” (Coloseni 3:2), unde Hristos şade la dreapta Tatălui. Ca oameni sfinţiţi de Dumnezeu, se poate că niciodată nu vom avea prea multe din bogăţiile acestei lumi, dar e bine să ştim că pământul este al Domnului, cu tot ce este pe el. Lumea adună banii noştri. Oamenii stau pe proprietatea noastră. Ei sunt veneticii, nu noi. În curând, Isus va veni şi îl va condamna pe diavolul şi oştirea lui, iar noi, moştenitorii, vom moşteni împreună cu Hristos şi vom stăpâni totul. Ne putem permite să aşteptăm. Tot mai mult vedem că accentul este pus pe sentimentele naturii vechi. Noi vrem să avem acum lucruri. Pronumele personal “Eu” este tot mai des folosit. Eu vreau o casă mai mare. Eu vreau o maşină mai bună. Eu vreau asta, eu vreau cealaltă. Niciodată nu spunem: ce vrea Dumnezeu, aceea este important.

Nu ne putem baza nici pe sentimentele firii. Şi voinţa şi-a pierdut puterea sa regală. Ea este puternică atunci când ar trebui să fie slabă şi viceversa. “Eul” va fi fiara care va vâna şi va teroriza oamenii în timpul necazului celui mare. Omul egoist este singur, dar nu ştie acest lucru. Ce realitate cruntă va fi pentru omul egocentric în ziua aceea. Cu sufletul său dezgolit, neiubit, cu inima departe de universul care-1 înconjoară, va ajunge atunci faţă în faţă cu singurătatea îngrozitoare a “Eului” care nu moare niciodată. În vremea aceea, oamenii nici măcar nu vor putea muri. Dacă îţi vei pierde viaţa ta pentru Hristos, atunci tu vei găsi viaţa Lui. Dacă te vei salva pe tine, îl vei pierde pe Hristos. Dacă refuzi să răstigneşti “Eul” acum, te vei trezi în iad, cu un “Eu” care niciodată nu moare. Noi vorbim acum despre ucenicii care nu sunt egoişti, de aceea trebuie să arătăm ce este egoismul Egoismul este natura noastra firească. Este citadela lui Satan. Tot procesul de pocăință consta in lepadarea de sine, în lepădarea eului, în desbrăcarea de natura firescă, pământească , păcătoasă și îmbrăcarea cu natura lui Dumnezeu, cu caracterul Său. Când Biblia vorbeşte despre biruinţă, ea se referă întotdeauna la biruinţa asuprii “Eului". “Eul” este rădăcina tuturor păcatelor. Oriunde ai merge, această fiară a “Eului" este înăuntrul tău. Lucrările manifestate ale firii sunt acestea: adulterul, pofta, idolatria, ura, invidia, erezia, crima, beţia şi alte păcate asemănătoare. Dacă nu-ţi răstigneşti “Eul”, atunci “Eul” îl va răstigni pe Hristos. Lucrările diavolului se manifestă prin “Eu”.

Viaţa din Hristos se poate manifestă în noi doar în măsura în care noi renunţăm la duhul lumii şi eliminăm din noi dragostea de sine şi urmărirea intereselor proprii. Fiecare caracteristică a temperamentului sau pasiunii care îl împiedică pe Hristos să ia chip în noi distruge şi ucide viaţa. Natura depravată trebuie adusă la supunere. Pentru a fi salvat de lepra păcatului trebuie să fii salvat de “Eu”. La naşterea din nou, sângele lui Isus ne spală de toate păcatele din trecut. Justificat prin credinţă înseamnă că tu eşti acum într-o stare ca şi cum nu ai fi păcătuit niciodată. Din acel moment tot păcatul s-a șters dar nu s-a șters natura păcătosă. Noua creaţie se confruntă acum cu altă luptă, deoarece “Eul” este încă prezent. Trebuie să înţelegem că păcatul s-a șers, dar “Eul” încă mai este prezent, In acest punct incepe procesul ce durează de-a lungul întregii vieţi şi care se numeşte sfinţire.

Sfinţirea este înlocuirea unui fel de viată cu un altul. Prin creşterea produsă de Duhul, noua creaţie câştigă supremaţie asupra vechii naturi. Deci, a fi mântuit de păcat înseamnă a fi mântuit de “Eu”. “Eul”, vechea natură, este rădăcina, ramura, copacul, este sursa totală a întregului rău de pe întreaga planetă. Fărădelege înseamnă egoism. Egoismul este ceea ce îi domină pe criminali. Aceasta este motivaţia acţiunilor lui. Omul va ucide, va fura, va viola pentru că el crede că are acest drept. Tot aşa cum fiarele din junglă vânează animalele mai slabe, fiarele “eului" îi vânează pe alţi oameni. Păcatul este rezultatul “eului” care se ridică pe locul puterii supreme a sufletului. Sfinţii lui Dumnezeu din toate timpurile trebuie să se ocupe de vechea natură. “Să vă dezbrăcaţi de omul vechi care se strică după poftele înşelătoare.” (Efeseni 4:22)

Acum ajungem la ceea ce, în mod obişnuit, ar trebui să fie sfârşitul lecţiei noastre, dar simt că trebuie să mai continuăm discuţia. Este un lucru pe care trebuie să vi-l însuşiţi. Nu vorbim despre păcătoşi, vorbim despre sfinţi. Eu şi tu, încă mai avem în noi această fire stricată. Chiar dacă eşti mântuit, în tine sunt doi oameni. Este un om vechi şi este un om nou. “Dacă este cineva în Hristos. este o făptură nouă. . .” (2 Corinteni 5:17). Încă mai există un om vechi de care trebuie să te ocupi in fiecare zi a vieţii tale. EI a fost răstignit împreună cu Hristos, dar trebuie ţinut în mormânt. Firea cea veche îl urăşte pe Dumnezeu, îl urăşte pe Hristos şi urăşte neprihănirea. Această natură este în tine şi trebuie ţinută moartă. Pavel se adresează sfinţilor, oamenilor umpluţi cu Duhul Sfânt. El le-a vorbit lor de o manieră în care nu-i poţi auzi vorbind azi pe prea mulţi predicatori.

Pavel a ştiut că singura modalitate de a menţine această viaţă este să se păstreze o linie de demarcaţie între omul spiritual şi cer. Isus a spus în Ioan 16:7 “Vă este de folos ca să Mă duc, pentru că, dacă Fiu nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi...” Credincios cuvântului Său, Isus Hristos s-a înălţat, iar Duhul Sfânt S-a pogorât. Acum Isus spune Bisericii Sale: “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:38), Comentariul Apostolului Ioan la acest verset a fost “Vorbea despre râul care curge”. Râul curgea din Tronul lui Dumnezeu şi este Duhul Sfânt. Planul lui Dumnezeu este ca râul să curgă de la Tronul Său înspre Biserică şi din Biserică înspre oameni.

Râul reclamă prezenţa Bisericii, iar Biserica are nevoie de râu. Noi suntem vasele lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos, ceea ce vrea să însemne că noi suntem un mijloc de comunicare. Trupul este un mijloc de exprimare a personalităţii. Dacă lumea trebuie să cunoască cercetarea Duhului Sfânt, atunci noi trebuie să fim vasele prin care Duhul Sfânt să curgă. Slăbiciunea Bisericii constă în faptul că arterele ei sunt ştrangulate. Râul este oprit în circulaţia sa. Ştiinţa medicală a descoperit că obturarea arterelor este produsă de colesterol, cel care împiedică circulaţia normală a sângelui în trup. Dacă nu se asigură o cantitate suficientă de sânge care să circule prin vene, atunci suntem în pericolul de a suferi o comoţie cerebralaă. Singura modalitate de a preveni acest pericol este de a îndepărta blocajul sau de a face alte conexiuni ale arterelor printr-un by-pass. Din punct de vedere fizic, viaţa trupului este în sânge. Din punct de vedere spiritual, viata Bisericii este în Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt este numit Duhul de viaţă. (Romani 8:2). “Legea Duhului de Viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii” Atunci când arterele noastre spirituale sunt blocate de faptele firii pământeşti, circulaţia vieţii este restrânsă. Moartea, moartea spirituală este rezultatul final. Trupul lui Hristos este paralizat pentru că el are nevoie de viaţă. Acolo unde ar trebui să existe viaţă, este moarte. Ca lumea aă-l cunoscă Dumnezeu, atunci El trebuie să curgă prin Biserică. El nu poate circula printr-un trup firesc şi egoist. Referindu-se la această condiţie decăzută. Pavel a strigat: “...să vă dezbrăcaţi de omul vechi care se strică după poftele înşelătoare.” (Efeseni 4:22) Ce lucru mare a spus el Bisericii! El nu vorbea cu un beţiv, un drogat sau o prostituată, ci el vorbea cu un popor născut din Dumnezeu, un popor umplut cu Duhul Sfânt.

Pavel a spus de fapt: dezbrăcaţi-vă de egoismul vostru sau dacă nu, lumea va muri fâră Evanghelie. Dezbrăcaţi-vă de omul vechi! Obişnuim să privim la acest lucru ca la ceva personal? Atunci când vorbim despre omul vechi, vorbim despre natura care este în noi, firea care este gata să se răzvrătească la cea mai mică provocare. Şi nu numai atât. Aşa cum omul nou este o fiinţă universală şi omul vechi este o fiinţă universală. La fel cum şi Isus este căpetenia unei noi rase umane, primul născut din noua creaţie. Atunci când Dumnezeu ne spune să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, atunci nu este nici o greutate să afli ce trebuie să răstigneşti, dacă recunoşti că omul vechi este universal. Oriunde te-ai afla pe această planetă, ai descoperi că omul vechi este acelaşi. Poate că are o culoare diferită, poate că vorbeşte o altă limbă sau trăieşte într-un climat diferit. In orice caz, dacă el nu este născut din nou, atunci va comite adulter, crimă, furt, va umbla în tot felul de pofte şi minciuni, cu droguri; el este peste tot la fel.

Dumnezeu a spus să ne dezbrăcăm de omul vechi. Femeia prinsă în adulter a fost adusă la Isus iar acuzatorii ei au voit să o omoare cu pietre. Isus a spus: ”Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” (loan 8:7) Auzind aceste cuvinte acuzatorii au plecat, iar Isus i-a spus femeii: (10) “Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” (II) “Nimeni Doamne”, i-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: “Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti” Isus i-a vorbit acum ca unui copil al lui Dumnezeu, pentru că ea l-a numit Domn. Ea a fost schimbată. De ce nu a condamnat-o El? Pentru că păcătosul fusese condamnat deja. Păcătoşii comit adulter, sfinţii nu. Dezbrăcaţi-vă de omul vechi. Luaţi aminte la versetul următor “şi să vă îmbrăcaţi după omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” Îmbrăcaţi-vă în omul cel nou. Şi el este universal. Oriunde vei întâlni credincioşi născuţi din nou, ei sunt la fel. Nimic nu este mai minunat decât familia lui Dumnezeu.

Oriunde vei întâlni noua creaţie, indiferent de limba vorbită sau de culoarea pielii sau de locul în care trăiesc, ea este peste tot la fel “Nu mai este nici iudeu nici grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească nici parte femeiască...” (Galateni 3:28). Cu toţii suntem una în Hristos. Este universal. Ce înseamnă să te îmbraci cu omul nou? Înseamnă să te dezbraci de egoism. Cu toţii am fost martorii unor dezbinări religioase, determinate de oameni fără Duhul dar cu un tipar religios, după care voiau să-i modeleze pe toţi creştinii. Dacă nu arăţi şi nu te porţi ca ei, ei te vor trimite la iad fără nici un resentiment. Ei sunt cei mai răutăcioşi oameni din oraş. Când “eu!” răstigneşte alte “euri”, se produce altă formă de “eu”, care este mai rea decât celelalte. Când îi vezi pe bărbatul sau pe femeia plini de Duhul care biruiesc omul vechi, tu îl vezi pe Hristos. Tu vezi dragoste, bucurie, pace şi altruism Aceştia sunt ucenicii plăcuţi lui Dumnezeu.

Imbrăcaţi-vă cu omul cel nou. Acest lucru poate fi uneori mai simplu, alteori mai greu. Efeseni 4:24 spune: “Să vă îmbrăcaţi după omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi de o sfinţenie pe care o dă adevărul.” Versetul 25 spune: “De aceea, lăsaţi-vă de minciună.” Cuvântul “de aceea” înseamnă “pentru că”. Cu alte cuvinte, pentru că v-aţi îmbrăcat în omul cel nou, lăsaţi-vă de minciună, fiecare să spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora. Acest cuvânt este adresat sfinţilor. Dumnezeu le spune propriilor Lui copii să înceteze să se mintă unii pe alţii. Poate că noi nu vorbim minciuni, dar ne prefacem venim la biserică şi ne comportăm ca nişte sfinţi, în timp ce, la serviciu, suntem răutăcioşi ca diavolul. Noi dorim ca oamenii să ne respecte mai mult decât merităm noi în realitate.

Dumnezeu ne cere să renunţăm la minciună. Fiţi deschişi, transparenți. Dacă aveţi nevoie de ajutor, mărturisiţi-vă greşelile unii altora. Dacă sunteţi slabi în credinţă, cereţi-le fraţilor să se roage pentru voi. Nu vă prefaceţi, fiţi deschişi. Dacă aţi greşit, recunoaşteţi. Dacă există ceva în viaţa voastră de care trebuie să vă ocupaţi, dar acţionaţi ca şi cum nu ar fi nimic, atunci minţiţi şi Domnul nu va veni în ajutorul mincinoşilor. A fost o vreme când marea biserică penticostală susţinea conceptul restituirii. Acum nu o mai face. A fost o vreme în care omul lui Dumnezeu ne spunea de la amvon că a avea o relaţie corectă cu Dumnezeu înseamnă a avea o relaţie corectă cu fratele tău. Acest mesaj era foarte clar. Dacă voi greşiţi faţă de o persoană, atunci trebuie să vă împăcaţi, altfel Dumnezeu nu vă aude rugăciunea. “Mărturisiţi-vă păcatele unii altora...şi veţi fi vindecaţi” (lacov 5:16). Auziţi deseori strigătul: “Nu pot să fac asta, este prea jenant”. Pune-ţi “eul" în situaţii jenante, iar altă dată nu va mai dori să facă faptele cele rele.

Dumnezeu ne cere să părăsim minciuna Nu vă mai comportaţi ca şi cum totul ar ti bine când în viaţa voastră este păcat. Dacă nu ai dat zeciuiala, înseamnă că L-ai furat pe Dumnezeu. Trebuie să îndrepţi acest lucru sau Dumnezeu nu îţi va mai vorbi. Dumnezeu vă iubeşte, Isus a murit pentru voi, există resurse pentru victorie. Dar nu veţi ajunge nicăieri atâta vreme cât veţi continua să vă ascundeţi. Cel ce îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cel care îşi mărturiseşte păcatul va căpăta îndurare. Se vorbeşte despre sfinţi? Desigur! Dumnezeu se adresează firii pământeşti nesfinţite, care este în Biserică. Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi. Să nu apună soarele peste mânia voastră. Sunt unele lucruri care vă vor mânia. Dar Dumnezeu spune: mâniaţi-vă dar nu păcătuiţi