Speţe fundamentale

II. Libera circulaţie a persoanelor

1. Cazul: Lawrie Blum vs. Land Baden Wurttemberg, nr.66\85, 3 iulie 1986

Situaţia de fapt

Lawrie Blum, cetăţean britanic, a trecut primul examen pentru a deveni profesor în Germania. Totuşi, i-a fost refuzată admiterea în perioada de probă, care trebuie să fie efectuată înainte de a doua examinare, pe motivul că nu avea cetăţenia germană.

Lawrie Blum a argumentat că acest refuz reprezintă o încălcare a art.39 (2) TCE. Instanţa germană a susţinut, însă, că un profesor în perioada de probă nu se încadrează în noţiunea de „lucrător”, conform art. 39 (2)
Dreptul aplicabil

Art.39, al.2 TCE referitor la interzicerea discriminării pe motivul naţionalităţii între lucrătorii din statele membre.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea precizează că noţiunea de „lucrător” trebuie definită în conformitate cu dreptul comunitar, nu conform normelor interne. În consecinţă, în opinia Curţii, un profesor aflat în perioada de probă în timpul căreia prestează servicii ca predarea unor cursuri şi în schimbul cărora este remunerat, trebuie considerat un „lucrător”, conform art. 39 TCE.
Evaluare

Principiul enunţat în această speţă prezintă importanţă în ceea ce priveşte aplicarea art.39 TCE.

2. Cazul: Procurorul regal al Belgiei vs. Royer, nr.48\75, 8 aprilie 1976

Situaţia de fapt

Royer, cetăţean francez, a fost condamnat pentru intrare ilegală în Belgia. Royer nu îndeplinise formalităţile administrative pentru intrarea în această ţară, unde era stabilită soţia sa. A fost, astfel, expulzat pe motivul că reprezenta un pericol pentru ordinea publică şi pentru că nu a respectat condiţiile legale referitoare la accesul străinilor pe teritoriul Belgiei.

Curtea belgiană a introdus un recurs prealabil în faţa CJCE, cerând interpretarea mai multor dispoziţii de drept comunitar referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor atât din tratat, cât şi din Directiva nr.64/221 referitoare la coordonarea măsurilor speciale pentru străini în materie de deplasare şi sejur justificate de motive de ordine publică şi Directiva nr.68/360 referitoare la suprimarea restricţiilor privind deplasarea şi sejurul lucrătorilor din statele membre şi a familiilor lor în interiorul Comunităţii.
Dreptul aplicabil

• 
  art.39, al.2 TCE referitor la interzicerea discriminării pe motivul naţionalităţii între lucrătorii din statele membre;
  
• 
  Directiva nr.64/221 referitoare la coordonarea măsurilor speciale pentru străini în materie de deplasare şi sejur justificate de motive de ordine publică;
  
• 
  Directiva nr.68/360 referitoare la suprimarea restricţiilor privind deplasarea şi sejurul lucrătorilor din statele membre şi a familiilor lor în interiorul Comunităţii.
  

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Soluţia dată de Curte precizează clar că dreptul resortisanţilor comunitari de a intra pe teritoriul unui alt stat membru acoperă dreptul de a intra şi a căuta un loc de muncă sau de a se alătura familiei. Eşecul unui stat membru în a îndeplini formalităţile privind accesul, deplasarea sau rezidenţa nu justifică expulzarea.

Evaluare

Jurisprudenţa Curţii legată de libertatea de mişcare a lucrătorilor prezintă relevanţă atât pentru situaţia actuală, cât şi pentru viitor, după aderarea României la UE.

După cum CJCE a precizat în mai multe speţe, dreptul la liberă circulaţie este aplicabil doar cetăţenilor comunitari. Curtea s-a pronunţat, însă, în mai multe cazuri în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor unor state terţe, căsătoriţi cu cetăţeni ai statelor membre. Astfel, în speţa MRAX vs. Belgia din 25 iulie 2002, se precizează că cetăţenii unui stat terţ, căsătoriţi cu cetăţeni comunitari trebuie să posede viză pentru trecerea dintr-un stat membru în altul. Pe de altă parte, conform principiului proporţionalităţii, un stat membru nu va trimite înapoi o asemenea persoană care nu are paşaport, viză sau un act de identitate, dacă poate dovedi identitatea şi statutul marital şi dacă nu reprezintă o ameninţare pentru siguranţa, ordinea sau sănătatea publică.

3. Cazul: Rutili vs. Minister fir the Interior, nr.36\75, 28 octombrie 1975

Situaţia de fapt

În urma unui recurs introdus de un cetăţean italian având reşedinţa în Franţa împotriva unei decizii prin care i se interzicea sejurul pe teritoriul francez, în anumite departamente, Tribunalul Administrativ Paris a adresat Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene două întrebări, prima referitoare la aplicarea articolului 39 TCE (libera circulaţie a lucrătorilor şi excepţiile), şi anume dacă acesta se aplică exclusiv dispoziţiilor legale sau regulamentare adoptate de statele membre sau se aplică şi deciziilor individuale luate în aplicarea acestora; cea de-a doua întrebare vizează marja de manevră de care dispun statele membre în invocarea excepţiei privind ordinea publică ca restrângere a libertăţii de circulaţie şi de sejur pe teritoriul lor a cetăţenilor provenind din alte state membre.

Dreptul aplicabil

Articolul 39² TCE: libera circulaţie a lucrătorilor ; excepţii - clauza de ordine publică.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Expresia folosită de articolul 39, « sub rezerva limitărilor justificate de motive de ordine publică », vizează nu numai dipoziţii legale sau regulamentare pe care un stat le adoptă în scopul limitării liberei circulaţii pe teritoriul său a cetăţenilor unui alt stat membru, ci şi deciziile individuale luate în aplicarea unor astfel de dispoziţii de aplicare generală.

Dacă, în principiu este recunoscut dreptul fiecărui stat membru de a determina exigenţele de ordine publică care pot justifica luarea unor asemenea măsuri, această libertate nu este nelimitată, ci circumscrisă unei cerinţe de proporţionalitate, astfel încât atingerea adusă drepturilor prevăzute în tratat nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru apărarea ordinii publice ”într-o societate democratică”. CJCE se referă expres la principiile consacrate în acest domeniu de Convenţia europeană a drepturilor omului (CEDO).
Evaluare

Speţa confirmă poziţia Curţii în materia excepţiilor de la libera circulaţie a cetăţenilor statelor membre, prin instituirea unui control al instituţiilor comunitare asupra invocării de către un stat membru a excepţiei de apărare a ordinii publice ca justificare a măsurilor de restrângere a libertăţii de circulaţie şi sejur pe teritoriul său pentru cetăţenii unui alt stat membru.