Speţe fundamentale

IV. Ordinea juridică a CE şi UE

1. Cazul: Van Gend en Loos vs. Nederlandse Administratie der Belastingen, nr.26/26, 1963

Situaţia de fapt

Van Gend en Loos, o firmă de importatori, a fost solicitată să plătească taxe vamale pentru o marfă importată din Germania în Olanda, conform legii adoptate după crearea CEE. Importatorii au sesizat instanţele olandeze cu privire la plata taxelor vamale, pe motivul că existenţa unei taxe vamale suplimentare încalcă art.25 (ex 12) TCEE, care interzicea introducerea de noi taxe vamale. Instanţa olandeză a sesizat CJCE, conform art.234 (ex 177), pentru interpretarea dispoziţiei relevante.

Dreptul aplicabil

Art.25 (ex 12) TCEE – interzicerea impunerii de noi taxe vamale, precum şi mărirea cuantumului celor deja existente
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

1) CEE a creat o nouă ordine juridică în dreptul internaţional, în numele căreia statele şi-au limitat drepturile în anumite domenii bine stabilite, subiectele de drept fiind nu doar statele, ci şi particularii: persoane fizice şi juridice din statul respectiv.

Aşadar, principiul afirmat este acela că obiectivul CE este de a crea o piaţă comună, a cărei funcţionare priveşte în mod direct părţile interesate din CE (persoane fizice şi juridice).

2) Art.25 (ex 12) TCEE produce efecte directe în relaţia dintre statele membre şi subiectele de drept intern, creând drepturi individuale, pe care instanţele naţionale trebuie să le protejeze.

Evaluare

Această speţă consacră recunoaşterea tratatului ca fiind „o nouă ordine juridică” în dreptul internaţional, nu doar în ce priveşte statele suverane care au semnat şi ratificat tratatul, ci şi în cadrul sistemului intern de drept al acestora. Ordinea juridică a CE se caracterizează prin faptul că are efect direct şi se bucură de supremaţie (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Astfel, norma comunitară creează drepturi şi obligaţii, care pot fi invocate direct de particulari în faţa instanţelor naţionale. Condiţiile precizate de CJCE pentru ca o prevedere să aibă efect direct sunt următoarele: să fie clară, necondiţionată şi să nu necesite o adoptarea unei legi naţionale în baza ei.

Constituţia României, în varianta revizuită, prevede, în acest context, următoarele: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

2. Cazul: Costa (Flaminio) vs. Enel, nr.6/64, 1964

Situaţia de fapt

Ente Nazional Energia Elettrica (ENEL) a fost înfiinţată de Guvernul Italiei prin Legea din 1962 de naţionalizare a industriei de electricitate. Costa a refuzat să plătească factura de electricitate, pe motivul că naţionalizarea este contrară Constituţiei italiene şi anumitor prevederi din Tratat.

Dreptul aplicabil

Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Principiile generale ale dreptului comunitar.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Transferul de la statele membre din sistemul de drept intern către sistemul comunitar al drepturilor şi obligaţiilor aduce o limitare permanentă a drepturilor suverane, un act ulterior, unilateral din partea statului membru, incompatibil cu dreptul comunitar neputând prevala în raport cu un act comunitar.

Evaluare

Se afirmă prin intermediul acestei speţe faptul că TCE este parte integrantă din sistemul de drept al statelor membre şi trebuie aplicat de instanţele acestora.

3. Cazul: Ministero delle Finanze vs. Simmenthal, nr.106/77, 1978

Situaţia de fapt

O lege italiană a introdus, după intrarea în CEE, conform legislaţiei comunitare, inspecţia veterinară pentru vaci şi viţei. Legea a fost atacată în faţa instanţelor italiene ca fiind contrară art.28 (ex 30) , care interzicea restricţiile cantitative cu privire la importuri şi la măsurile cu efect echivalent.

Dreptul aplicabil

Art.28 (ex 30) TCE.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Instanţa naţională, în aceste situaţii, nu trebuie să aplice legislaţia naţională contrară, chiar în situaţia în care aceasta a fost adoptată după aderarea la CEE şi nici nu este necesar să aştepte decizia unei instanţe naţionale superioare în acest sens.

Evaluare

În 1998, CJCE a regândit Simmmenthal în cauza Ministero della Finanze v In.Co.GE.’90 (cauzele C-10-22/97), afirmând că nu rezultă din interpretarea speţei faptul că legea naţională contrară ar trebui privită ca inexistentă. Când este adoptată o lege internă ulterioară uneia comunitare şi contrară acesteia, aparţine autorităţilor naţionale sarcina de a decide statutul legii interne respective.

Art.234 (ex 177) prevede procedura prin care CJCE interpretează sau evaluează validitatea unei legi comunitare. CJCE a folosit această procedură pentru a dezvolta conceptul de „nouă ordine juridică” şi pentru a emite reguli care să se aplice uniform în toate statele membre.

4. Cazul: R. vs. Secretary of State for Transport, ex parte Factortame, nr.C-213/89, 1990

Situaţia de fapt

În urma preocupării în legătură cu natura relaţiei dintre proprietarii unui număr de ambarcaţiuni de pescuit şi Regatul Unit, a fost adoptat, în 1988, Actul privind navigaţia comercială⁶. Acesta prevede reguli stricte pentru înregistrarea vaselor de pescuit ca vase britanice. Multe vase aflate în proprietatea unor cetăţeni spanioli, înregistrate anterior ca vase de naţionalitate britanică nu au mai îndeplinit criteriile pentru înregistrare şi, în consecinţă, nu au mai putut participa la cota de pescuit din Regatul Unit, în conformitate cu politica comună de pescuit. Solicitanţii cererii au cerut instanţei să se pronunţe suspendarea prevederilor relevante din Actul din 1988, pe motivul că acesta contravenea diferitelor dispoziţii din Tratat. Cererea de amânarea către Secretarul de stat a fost refuzată. Camera Lorzilor a sesizat CJCE pentru interpretare, în conformitate cu art.234 (ex 177).

Dreptul aplicabil

Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Principiile generale ale dreptului comunitar.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

CJCE a decis în sensul că legea internă nu trebuie luată în considerare, dacă se împiedică acordarea unei suspendări temporare în cadrul unui conflict guvernat de dreptul comunitar.

Eficienţa deplină a dreptului comunitar ar fi afectat]ă, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanţă, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să acorde o suspendare temporară.
Evaluare

CJCE a urmat raţionamentul folosit cu ocazia judecării unei acţiuni în executare intentate de Comisie împotriva Regatului Unit, pe baza art.226 (ex 69), Comisia vs. Regatul Unit (Cazul nr.C-246-89R). Astfel, în speţa analizată, Regatului Unit i s-a cerut de către CJCE să suspende aplicarea dispoziţiilor relevante din Actul din 1988. Camera Lorzilor a aplicat decizia CJCE şi a înlăturat regula că nu poate fi cerută statului o amânare temporară în cauza R. vs. Secretarul de Stat pentru Transport, ex parte Factortame (1991). Ulterior, CJCE a dat o interpretare a prevederilor importante din Tratat (Cazul C-211/89R), stabilind că art.43 (ex 52) şi altele au fost încălcate în situaţiile în care înregistrarea a fost îngreunată pentru naţionalii din alte state membre în raport cu cei din statul-gazdă.

5. Cazul: Grad Franz vs. Finanzamt Traunstein, nr.9/70, 1970

Situaţia de fapt

Un contractant transportator⁷ a atacat legalitatea unei taxe de transport din Germania, pe motivul că încălca o Decizie adresată statelor membre cu privire la TVA şi o Decizie de armonizare ce impunea un termen-limită pentru implementarea acesteia.

Dreptul aplicabil

Art. 249 (ex 189) TCE – izvoarele derivate ale dreptului comunitar.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Redactarea art.249 nu împiedică particularii să folosească deciziile adresate statelor membre drept bază juridică în faţa instanţelor naţionale. Decizia are efect direct; directiva doar fixează data la care regimul TVA (prezent în decizie) va începe să producă efecte juridice.

CJCE a adoptat acelaşi raţionament şi în Van Duyn vs. Home Office (Cazul 41/47), stabilind că directivele pot avea efect direct. În art.249, regulamentul este caracterizat ca fiind direct aplicabil. Dacă acestea sunt şi clare şi necondiţionate, pot avea efect direct, afirmă CJCE în cazul Leonesio vs. Ministerul Agriculturii din Italia (Cazul 93/71).

Aşadar, principiul care se desprinde este în sensul că: regulamentele, directivele şi deciziile pot avea efecte directe.

Evaluare

În această speţă, a fost afirmat un aspect foarte important, şi anume efectul direct al directivei, urmând ca detalierea acestei caracteristici să fie făcută cu ocazia altor speţe, astfel cum vom vedea în continuare.

6. Cazul: Pubblico Ministero vs. Tullio Ratti, nr.148/78, 1979

Situaţia de fapt

Ratti, un producător de solvenţi din Italia, a fost acuzat de nerespectarea legii italiene cu privire la etichetare. El susţine că produsele sale au fost etichetate conform cu standardele CE precizate în două directive.

Dreptul aplicabil

Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Principiile generale ale dreptului comunitar.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

CJCE a afirmat că, având în vedere că termenul pentru implementarea directivelor se încheiase doar pentru una dintre ele, doar directiva al cărei termen ajunsese la final poate avea efect direct, putând deci fi folosită în instanţă împotriva acuzaţiilor.
Evaluare

Concluzia care se impune este următoarea: directivele al căror termen de implementare nu a expirat nu pot produce efecte directe, ci doar directivele pentru care perioada de implementare s-a terminat.

7. Cazul: Defrenne vs. Sabena, nr.43/75, 1976

Situaţia de fapt

Doamna Defrenne, stewardesă, angajată a companiei belgiene Sabena, era plătită mai puţin şi trebuia să iasă la pensie mai devreme decât bărbaţii. Doamna Defrenne a considerat că acest tratament diferit reprezintă o încălcare a art.119 (actualul 141) al Tratatului, care prevede plata egală la muncă egală.

Dreptul aplicabil

Art.119 (actualul 141) TCE, care prevede plata egală la muncă egală.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

CJCE susţine în această cauză faptul că art.119 TCE creează efecte directe, iar compania aeriană trebuia să aplice în raportul juridic cu angajaţii săi regulile din Tratat.

Evaluare

Prevederile TCE (care constituie izvor de drept primar) au efecte directe (adică pot acorda drepturi/impune obligaţii în mod direct) atât la nivel vertical: în raporturile dintre stat şi particulari, cât şi la nivel orizontal, între particulari, persoane fizice sau/şi juridice.

8. Cazul: Marshall vs. Southampton South-West Hampshire Area Health Authority (Marshall I), nr.152/84, 1986

Situaţia de fapt

Doamna Marshall a invocat art.5 din Directiva nr.76/207 cu privire la egalitatea de tratament, atunci când i s-a cerut să iasă la pensie la 60 de ani, pentru bărbaţi, vârsta de pensionare fiind de 65 de ani. Camera Lorzilor a solicitat CJCE să interpreteze prevederea respectivă.

Dreptul aplicabil

Art.5 din Directiva nr.76/207 cu privire la egalitatea de tratament.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

CJCE a afirmat că diferenţierea dintre vârsta de pensionare pentru bărbaţi şi femei contravine art.5 din Directivă.

Pe de altă parte, directiva se adresează statelor membre şi nu poate fi invocată în raporturile cu persoanele fizice.

CJCE mai precizează că, având în vedere că Autoritatea din speţă, este o instituţie publică, în această situaţie obligaţia de nediscriminare îi poate fi impusă direct.

Concluzia care se impune, conform interpretării CJCE, este că directivele pot avea efect direct, dar numai la nivel vertical, nu şi orizontal. Limitarea efectului direct al directivelor a fost reafirmată în Faccini Dori vs. Recreb (Cazul C-91/92). Lipsa efectului direct orizontal al directivelor a fost ulterior confirmată şi în El Corte Ingles SA vs. Rivero (cazul C-192/94); în această speţă s-a afirmat că art.153 (ex 129a) TCE, care prevedea că, CE va contribui la atingerea unui nivel crescut al protecţiei consumatorului, nu poate justifica efectul direct al directivei cu privire la protecţia consumatorului, dacă nu este netranspusă în legea naţională.

În cauza Foster vs. British Gas (Cazul C-188/89), CJCE a precizat că directiva poate fi invocată împotriva unui organism responsabil cu furnizarea unui serviciu public sub controlul statului, având puteri speciale, mai mari decât cele normal aplicabile între particulari (de exemplu: utilităţi privatizate, precum: gazul, apa, electricitatea).

În cauza NUT vs. St. Mary’s Church of England Junior School, Curtea de Apel a susţinut că guvernatorii unei şcoli bisericeşti erau „instituţie publică” deoarece aveau sarcina de a conduce şcoala, rol încredinţat de stat.
Evaluare

Speţa Marshall a afirmat pentru prima dată că directivele nu pot fi avea efecte directe asupra particularilor, cu excepţia faptului dacă este vorba despre o persoană juridică de drept public.

9. Cazul: Von Colson & Kamann vs. Land Nordrhein-Westfalen, nr.14/83, 1984

Situaţia de fapt

Doamna Von Colson şi Doamna Kamann şi-au depus candidatura pentru a fi lucrători sociali într-o închisoare germană. Oficialii responsabili cu recrutarea au refuzat să stabilească o întâlnire pentru cele două doamne, deşi fuseseră plasate pe primele locuri ale listei de candidaţi de către Comitetul pentru munca socială, din cauza problemelor şi riscurilor asociate muncii într-o închisoare de bărbaţi. Cele două doamne au cerut să li se încheie un contract de angajare sau, în schimb, să li se acorde despăgubiri, pe baza art.6, Directiva nr.76\207. Instanţele germane au apelat la CJCE, pe baza art.234.

Dreptul aplicabil

Art.249 şi 10 din TCE; art.6, Directiva nr.76\207.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Conform interpretării date de CJCE, art.6 din Directiva nr.76\207 nu satisface condiţiile pentru a avea efecte directe. Datoria statelor membre de a realiza rezultatele prevăzute de directivă şi cea prevăzută de art.10 (ex 5) TCE în vederea asigurării îndeplinirii acestei obligaţii leagă toate autorităţile din cadrul statelor membre, inclusiv instanţele judecătoreşti. Acestea din urmă trebuie să interpreteze şi să aplice legislaţia adoptată pentru implementarea unei directive în lumina literei şi spiritului acesteia pentru atingerea obiectivului prevăzut de aceasta.

Raţionamentul CJCE este reluat în cazul Kolpinghuis Nijmegen (Cazul 80\86), adăugând faptul că o directivă nu poate reprezenta, în mod independent, baza pentru răspundere penală atunci când prevederile sale sunt încălcate.

În cazul Arcaro (Cazul C-168\95), CJCE a susţinut că, atunci când un stat membru nu transpune o directivă, obligaţia de interpetare a legii naţionale în raport cu dreptul comunitar este limitată. O directivă neimplementată nu poate, per se, să servească pentru determinarea sau agravarea unei răspunderi penale a unei persoane care a acţionat în contradicţie cu prevederile directivei.

Aşadar, când o directivă are efect indirect, legislaţia naţională trebuie să fie interpretată în lumina literei şi spiritului directivei.
Evaluare

CJCE, în loc să trateze problema ca una privind supremaţia dreptului comunitar, a stabilit o regulă de interpretare derivată din art.249 (ex 189) TCE, care precizează că directiva este obligatorie pentru statul membru căruia i se adresază, rămânând la latitudinea autorităţilor naţionale alegerea formei şi din art.10 (ex 5) TCE, care consacră datoria statelor membre de a asigura îndeplinirea obligaţiilor care rezultă din Tratat sau din legislaţia derivată.

De remarcat faptul că legislaţia Marii Britanii prevede inmplemenatrea dreptului comunitar cu efect indirect în European Community Act din 1972.

10. Cazul: Marleasing SA vs. La Commercial Internacionale de Alimtacion SA, nr.C-106\89, 1990

Situaţia de fapt

Marleasing SA a chemat în judecată La Commercial şi alte companii în faţa instanţelor naţionale spaniole. Marleasing SA pretinde că societăţile reclamate au fost înfiinţate de Barviesa (care datora companiei Marleasing o sumă mare de bani) pentru a se asigura că activele sale nu vor fi luate pentru a se da creditorilor. Marleasing doreşte o declaraţie care să spună că, contractul de crearea a societăţilor este nul pe motiv că îi lipseşte cauza, potrivit Codului civil spaniol. La Commercial pretinde că acţiunea ar trebui să fie respinsă, deoarece motivul lipsei cauzei nu este enumerate în art.11, Directiva nr.68\151, care enumeră în mod exhaustiv cauzele de nulitate. Instanţa naţională a apelat, astfel, la CJCE, pe baza art.234 TCE.

Dreptul aplicabil

Art.11, Directiva nr.68\151, Directiva nr.80\987 cu privire la protejarea angajaţilor în situaţia insolvabilităţii angajatorului.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

În aplicarea legii naţionale, indiferent dacă prevederile în cauză a fost adoptate înainte sau după directivă, instanţa naţională trebuie să o interpreteze, pe cât posibil, în lumina literei şi spiritului directivei, în vederea atingerii rezultatului prevăzut de directivă, conform art.249, al.(3).

Concluzia care se impune este aceea că obligaţia de interpretare a legii naţionale pentru a fi conformă cu directiva se aplică, indiferent de faptul dacă legea naţională a fost adoptată înainte sau după directivă.

Evaluare

În interpretarea CJCE, Codul civil spaniol trebuie interpretat în conformitate cu directiva, excluzând, astfel, lipsa cauzei ca motiv de anulare a unui contract. Se remarcă faptul că, CJCE solicită ca interpretarea legii naţionale astfel încât să fie conformă cu o obligaţie comunitară să fie în măsura posibilului.

În cauza Wagner Miret vs. Fondo de Garantia Salarial (Cazul C-334\92), CJCE a acceptat că este imposibil să interpreteze o legislaţie anterioară, astfel încât aceasta să respecte Directiva nr.80\987 cu privire la protejarea angajaţilor în situaţia insolvabilităţii angajatorului. În această situaţie, statul poate fi obligat să despăgubească reclamantul pentru pierderile sale, conform principiului afirmat în cazul Francovich.

11. Cazul: Webb vs. EMO Air Cargo (UK) Ltd., nr.32\93, 1992

Situaţia de fapt

Doamna Webb a fost angajată de EMO pentru un termen nedeterminat, în timp ce o altă angajată era în concediu de maternitate. A fost concediată când a aflat că ea însăşi era însărcinată. Camera Lorzilor a trebuit să se pronunţe cu privire la faptul dacă EMO era îndreptăţit să o concedieze pe dna Webb. Curtea trebuia, astfel, să se pronunţe asupra faptului dacă Sex Discrimination Act din 1975 poate fi interpretat astfel încât să fie conform cu Directiva nr.76\207.

Dreptul aplicabil

Directiva nr.76\207
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Potrivit CJCE, Marea Britanie este cea care trebuie să interpreteze legislaţia internă în orice domeniu acoperit de directive comunitare, astfel încât să fie compatibilă cu interpretarea directivei dată de CJCE, dacă acest lucru poate fi făcut fără a se ajunge la distorsionarea înţelesului legislaţiei naţionale.

Evaluare

CJCE a fost de părere că faptul de a concedia a angajată însărcinată care fusese recrutată pentru o perioadă nedeterminată, chiar dacă pentru a înlocui o angajată în concediu de maternitate, reprezintă o încălcare a Directivei nr.76\207. Camera Lorzilor a aplicat şi interpretat legea internă în conformitate cu Directiva.

Astfel, această cauză reprezintă o afirmaţie clară a Camerei Lorzilor cu privire la datoria instanţelor Marii Britanii de a da efect unei legi comunitare atunci când interpretează una internă. Cauza Webb a apărut după Marleasing şi are o soluţie diferită faţă de cea din Duke vs. Reliance Systems (House of Lords, 1988) care susţinea că ar distorsiona înţelesul Sex Discrimination Act (1975), dacă s-ar interpreta astfel încât să se dea efect Directivei nr.76\207.

CJCE a susţinut, deci, abordarea liberală, în defavoarea celei statutare, prezente în cazul Marleasing. În Centrosteel Srl vs. Adipol GmbH (Cazul C-456\98), CJCE a afirmat că instanţa naţională este obligată, atunci când aplică legea internă, anterioară sau posterioară directivei respective, să interpreteze acele dispoziţii de drept intern, pe cât posibil în lumina literei şi spiritului directivei, astfel încât acele prevederi să fie conforme cu rezultatul urmărit de directivă. În cazurile Oceano Grupo Editorial SA vs. Quintero (Cazul C-240\98) şi Salvat Editores SaA vs. Prades (Cazul C-244\98), CJCE a reiterat acest raţionament, adăugând⁸ că cerinţa de interpretare în conformitate cu directiva solicită instanţei naţionale să favorizeze interpretarea care i-ar permite să-şi decline competenţa conferită printr-o prevedere contractuală discriminatorie (unfair).

Concluzia care reiese din speţa Webb este aceea că instanţele naţionale sunt cele care decid în fiecare caz în parte dacă este posibil să interpreteze legea naţională pentru a fi în acord cu directiva sau dacă interpretarea ar distorsiona sensul legii naţionale.

12. Cazul: Metallgesellschaft Ltd., Hoechst Ag and Hoechst UK vs. Commissioner of Inland Revenue and H.M. Attorney General, nr.C-379\98 şi C-410\98, 2001

Situaţia de fapt

Reclamanţii sunt filiale (subsidiaries), ale căror societăţi-mamă nu au sediul în cadrul aceluiaşi stat membru (Marea Britanie şi Germania). Filialele au atacat impunerea unei taxe considerate discriminatorie, cerând restituirea sau compensarea sub forma dobânzii ce ar fi fost datorată.

Dreptul aplicabil

Art.52 TCE.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

CJCE a susţinut că art.52 cere ca filialele rezidente şi societăţile-mamă nerezidente să beneficieze de o prevedere juridică pentru a putea obţine o returnare sau repararea pierderilor financiare suferite şi taxe de care statul membru în cauză a beneficiat, ca rezultat al plăţii în avans a taxei de către filiale.

Evaluare

CJCE nu a acceptat motivarea Marii Britanii în sensul că reclamantul ar fi trebuit să refuze să se supună legii fiscale, cerând aplicarea direct a legii comunitare.

De asemenea, un particular nu poate fi împiedicat să se bazeze pe art.81 doar pentru că a fost parte a unei înţelegeri anticoncurenţiale, cu excepţia situaţiei în care a fost în mod semnificativ răspunzător pentru încălcare.

În esenţă, principiul afirmat de CJCE este că prevederile naţionale nu trebuie să facă practic imposibil sau excesiv de dificil exerciţiul drepturilor conferite de dreptul comunitar.

13. Cazul: Francovich, Bonifaci and others vs. Italy, nr.C-6& 9\90, 1991

Situaţia de fapt

Italia nu a implementat Directiva nr.80\987 cu privire la protecţia muncitorilor în caz de insolvabilitate, care cere garantarea plăţii remuneraţiei şi crearea unor instituţii de garantare care să se ocupe de cereri de plată a remuneraţiei. Încălcarea din partea Italiei a fost constată de CJCE în cazul Comisia vs. Italia (Cazul 22\87). Francovich şi Bonifaci au depus cereri de plată a remuneraţiei împotriva companiei declarate falimentată în 1985. Neputând să recupereze plata din partea companiei, au intentat acţiuni în faţa instanţei împotriva statului italian, cerând ca Italia să le plătească o compensare, în lumina obligaţiei precizate de directivă. Cele două instanţe naţionale au cerut CJCE să determine măsura în care statul membru trebuie să răspundă.

Dreptul aplicabil

Directiva nr.80\987 cu privire la protecţia muncitorilor în caz de insolvabilitate; art.10 (ex 5) TCE.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Statele membre, a afirmat CJCE, atunci când încalcă dreptul comunitar, sunt obligate să compenseze particularii, dacă sunt îndeplinite 3 condiţii:

• 
  obiectivul directivei trebuie să presupună acordarea de drepturi în beneficiul particularilor;
  
• 
  conţinutul drepturilor trebuie să fie identificabil în cadrul directivei;
  
• 
  trebuie să existe o legătură de cauzalitate între încălcare şi pagubă.
  

Un stat membru va fi răspunzător pentru neimplementarea unei directive în anumite situaţii.
Evaluare

CJCE a afirmat că eficienţa deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă particularii nu ar putea să obţină compensaţii, atunci când drepturile le-au fost încălcate de statul membru. Principiul răspunderii statului este inerent logicii Tratatului. Obligaţia statelor membre de compensare rezultă din art.10 (ex 5) TCE, care le obligă să garanteze îndeplinirea obligaţiilor asumate conform dreptului comunitar.

Răspunderea statului, conform cazului Francovich, se aplică obligaţiilor care pot să nu fie direct aplicabile şi care oferă o rezolvare (remedy) în caz de neimplementare sau de implementare inadecvată a dreptului comunitar.

14. Cazul: Brasserie du Pêcheur SA vs. Germany, nr.C-46\93, 1996 şi R. vs. Secretary of State for Transport, ex parte Factortame Ltd. & others (Factortame III), nr.C-48\93, 1996

Situaţia de fapt

Aceste cazuri privesc problema măsurii în care statul răspunde, atunci când legislaţia a fost adoptată în contradicţie cu drepturi direct aplicabile. Brasserie du Pêcheur a apărut în urma unei cereri din partea unei berării franceze împotriva Germaniei pentru pierderi suferite ca rezultat al legilor privind puritatea berii germane, considerate de CJCE în Cazul nr.178\84 ca încălcând art.28 (ex 30). În cazul Factortame, Merchant Shipping Act din 1988 a fost considerat ca încălcând dreptul comunitar. Proprietarii spanioli de trauler⁹ au cerut despăgubiri în faţa instanţelor britanice, care au făcut apel la CJCE, pe baza art.234.

Dreptul aplicabil

Art.28 (ex 30) TCE, art. 288 (ex 215) TCE.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

CJCE a pus accentul pe importanţa art. 288 TCE ca bază legală pentru stabilirea condiţiilor privind răspunderea statului.

Când un stat membru acţionează într-un anumit domeniu în care are o competenţă largă, va fi răspunzător în faţa unui particular, dacă statul membru încalcă dreptul comunitar, cu următoarele condiţii:

• 
  dispoziţia încălcată acordă drepturi particularilor;
  
• 
  încălcarea este suficient de gravă;
  
• 
  există o legătură cauzală directă între încălcare şi pagubă.
  

Evaluare

Prima şi cea de-a treia condiţie corespund raţionamentului din Francovich. În orice caz, poziţia statelor membre este similară cu aceea a instituţiilor, conform art. 288 (ex 215). Instituţiile comunitare sunt răspunzătoare, când este vorba de măsuri legislative ce implică decizii în cadrul politicii economice, iar încălcările sunt „suficient de serioase”, adică „manifeste şi grave”¹⁰.

Repararea nu poate fi condiţionată de greşeală sau de o constatare anterioară a CJCE, iar cuantumul trebuie stabilită în funcţie de paguba suferită. Nu s-a stabilit nici o restricţie legată de timp cu privire la efectul sentinţei judecătoreşti.

15. Cazul: R. vs. H.M. Treasury, ex parte British Telecommunications plc, nr.C-392\93, 1996

Situaţia de fapt

British Telecommunications pretinde că Regatul Unit a implementat incorect Directiva nr.90\531 privind procedurile de achiziţie pentru organismele contractante din sectorul telecomunicaţiilor¹¹. British Telecommunications afirmă că procedurile adoptate de Marea Britanie pentru exceptare au determinat un dezavantaj, din punctul de vedere al concurenţei, pentru British Telecommunications.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Cele trei condiţii precizate în Brasserie du Pêcheur şi în Factortame trebuie să fie îndeplinite. Totuşi, cu ocazia transpunerii directivei în dreptul intern, Marea Britanie nu a neglijat în mod grav şi manifest limitele cu privire la exercitarea competenţei sale. Încălcarea nu a fost suficient de serioasă ca să atragă răspunderea.

Implementarea incorectă a unei directive cu formulări imprecise nu dă naştere neapărat la răspunderea statului.
Evaluare

CJCE acceptă în această speţă faptul că încălcarea nu era suficient de serioasă, deoarece obligaţia precizată în directivă era formulată în mod imprecis şi putea, în mod rezonabil, să dea naştere la interpretare din partea Guvernului britanic. CJCE nu a furnizat nic o linie directoare acestuia, iar Comisia nu a obiectat cu privire la legislaţia britanică de implementare. O situaţie similară este şi în cauza Denkavit International vs. Bundesamt für Ernahring (Cazul C-283, 291& 292\94), în care CJCE a constatat că încălcarea din partea Germaniei nu era suficient de gravă pentru a atrage răspunderea, mai ales că majoritatea stateor membre avuseseră aceeaşi abordare.

16. Cazul: R. vs. Minister of Agriculture, Fisheries and Food, ex parte Hedley Lomas (Ireland) Ltd., nr.C-5\94, 1996

Situaţia de fapt

Ministerul a refuzat să acorde licenţa, care permitea societăţii Hedley Lomas să exporte oi vii în Spania, deoarece considera că Spania nu implementase adecvat o directivă privind condiţiile ce trebuie îndeplinite înainte de tăiere pentru anumite animale. Comisia a investigat cazul, dar nu a găsit nici o încălcare din partea Spaniei; a informat Marea Britanie că interzicerea exportului încalcă art.30 (ex 36). Instanţele britanice au făcut apel la CJCE (art.234).

Dreptul aplicabil

Art.30 (ex 36) TCE.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

CJCE afirmă, în primul rând, că recurgerea la art.30 este imposibilă în situaţia în care armonizarea a avut loc. În al doilea rând, un stat membru nu poate acţiona în mod individual pentru a evita încălcarea dreptului comunitar de către alt stat membru. În al treilea rând, în cazul în care un stat membru nu trebuie să ia decizii legislative sau are doar o competenţă redusă în acest sens, simplul fapt al încălcării dreptului comunitar poate fi suficient pentru a stabili o încălcare destul de gravă.

În al patrulea rând, aparţine instanţei naţionale sarcina de a determina dacă există o legătură cauzală între obligaţie şi pagubă. În final, dacă se stabileşte răspunderea statului, acesta trebuie să acopere orice pierdere, potrivit legii interne privind răspunderea.
Evaluare

În cauza Dillenkofer vs. Federal Republic of Germany (Cazul nr.C-178\94), greşeala intenţionată nu reprezintă o condiţie prealabilă pentru a angaja răspunderea statului. Guvernul german nu implementase Directiva Package Holiday în termenul limită, lucru considerat de CJCE a fi o încălcare destul de serioasă. De asemenea, în speţa Rechberger vs. Austria (Cazul C-140\97), Austria nu implementase adecvat aceeaşi directivă, în contextul în care nu exista nici o libertate de apreciere în acest sens pentru Austria, încălcare considerată, din nou, de CJCE ca fiind suficient de gravă.¹² Mai multe detalii cu privire la marja de apreciere a statului în contextul stabilirii dacă o încălcare este suficient de serioasă sunt precizate în Haim vs. Kassenzah-rnäarzliche Vereinigung Nordhein (Cazul 424\97). Astfel, CJCE a afirmat că existenţa şi scopul marjei de apreciere trebuie să fie determinate de legea comunitară şi nu de cea internă. Aceasta înseamnă că marja de apreciere conferită unui particular de legea naţională nu are relevanţă. Dreptul comunitar nu împiedică situaţia ca o instituţie de drept public, alături de statul membru, să fie răspunzătoare pentru recuperarea pierderii şi a pagubei cauzate unui particular în urma măsurilor pe care le-a luat cu încălcarea legislaţiei comunitare.