Speţe fundamentale



Yüklə 214,18 Kb.
səhifə3/8
tarix18.04.2018
ölçüsü214,18 Kb.
#48541
1   2   3   4   5   6   7   8

III. Libera concurenţă 




1. Cazul: Metro S.B. & CO. KG vs. Comisia & SABA, nr.26\76, 25 octombrie 1977



Situaţia de fapt

Speţa are la bază întrebarea formulată de un tribunal din Germania în privinţa condiţiilor impuse în cadrul unui sistem de distribuţie selectivă pentru ca acesta să fie considerat acceptabil de către Comisie. Această întrebare a fost pusă în cadrul unui litigiu între societatea Metro, în calitate de reclamant, şi societatea Cartier. Aceasta din urmă a instituit un sistem de distribuţie selectivă a ceasurilor sale, considerate produse de lux. Societatea Metrou nu se afla printre distribuitorii acceptaţi, ci îşi achiziţiona ceasurile Cartier prin intermediari independenţi şi le vindea în garanţie Cartier. Aceasta din urmă refuza, însă, să acorde garanţia, care era rezervată cumpărătorilor de la distribuitorii din cadrul reţelei.
Dreptul aplicabil

Articolul 813 TCE: interzicerea concentrărilor de întreprinderi; noţiunea de concurenţă eficace (workable competition); sisteme de distribuţie selectivă.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE
1. Noţiunea de concurenţă eficace (workable competition)

„Noţiunea de liberă concurenţă folosită la articolele 3 şi 81 din tratat vizează existenţa unei concurenţe eficace pe piaţă, adică a unui grad de concurenţă necesar pentru a fi respectate exigenţele fundamentale şi obiectivele Tratatului, în general, şi în special cele vizând crearea unei pieţe unice.

Aceasta permite ca natura şi intensitatea concurenţei să varieze în funcţie de produsele sau serviciile în cauză şi de structura economică a pieţelor sectoriale vizate.”

2. Sistemele de distribuţie selectivă

Comisia a recunoscut că sistemele de distribuţie selectivă nu cad sub incidenţa interdicţiei conţinute la articolul 81, paragraful 1 din Tratat, cu condiţia ca selectarea vânzătorilor să se facă în funcţie de criterii obiective, calitative, ca, de exemplu, calificarea profesională a vânzătorilor şi a personalului acestora. Aceste criterii trebuie fixate în mod uniform faţă de toţi posibilii vânzători şi aplicate fără discriminare.
Evaluare

Decizia Curţii prezintă relevanţă în definirea „concepţiei comunitare de concurenţă”, pentru determinarea ei folosindu-se criterii ca natura şi intensitatea, procedându-se la o examinarea in concreto de către judecătorul comunitar; concurenţa poate fi, deci, variabilă în funcţie de produsele sau serviciile în cauză, dar în toate cazurile ea trebuie să fie eficace.

2. Cazul: Continental Can vs. Comisia, nr.6\72, 21 februarie 1973



Situaţia de fapt

Societatea Continental Can solicită anularea deciziei Comisiei prin care s-a constatat violarea articolului 82 din Tratat, referitor la abuzul de poziţie dominantă, de către societatea menţionată, prin achiziţionarea printr-un intermediar a 80% din acţiunile şi obligaţiile unei societăţi concurente.


Dreptul aplicabil

Articolul 824 TCE: abuzul de poziţie dominantă.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

1. Pentru a contraveni prevederilor Tratatului, o poziţie dominantă trebuie exploatată abuziv, deci nu este ilicită prin simpla sa existenţă. Enumerarea din alineatul 2 al articolului 82 nu este limitativă. Contravin regulilor concurenţei atât practicile susceptibile să provoace un prejudiciu imediat consumatorilor, dar şi cele care le cauzează acestora un prejudiciu prin atingerea adusă structurilor de concurenţă efectivă.

2. Constituie abuz de poziţie dominantă consolidarea poziţiei pe piaţă a unei întreprinderi aflate deja în poziţie dominantă, astfel încât gradul de dominaţie atins limitează substanţial concurenţa, adică nu lasă să subziste pe piaţă decât întreprinderi dependente în comportamentul lor concurenţial de întreprinderea dominantă.
Evaluare

Această decizie constituie una dintre contribuţiile jurisprudenţiale cele mai importante la interpretarea articolului 82 TCE, articol care implică din partea judecătorului comunitar o dublă activitate de interpretare: pe de o parte, determinarea noţiunii de poziţie dominantă şi, pe de altă parte, caracterizarea abuzului de poziţie dominantă nu numai în funcţie de elementele enumerate în acest articol, care nu sunt limitativ prevăzute, ci printr-un examen de la caz la caz.




3. Cazul: United Brands vs. Comisia, nr.27\76, 14 februarie 1978



Situaţia de fapt

Prin această speţă se solicită de către societatea United Brands Co şi de către reprezentantul său în Olanda, societatea United Brands Continentaal Bv, anularea deciziei Comisiei prin care se constată încălcarea articolului 82 al TCE de către cele două societăţi.
Dreptul aplicabil

Articolul 82 TCE - abuzul de poziţie dominantă.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE
1. Determinarea pieţei unui produs: pentru ca un produs să poată fi considerat ca făcând obiectul unei pieţe distincte de cea a altor produse, Curtea examinează dacă produsul în cauză poate fi individualizat prin caracteristici proprii faţă de alte produse similare, astfel încât nu sunt substituibile şi nu sunt se află în concurenţă cu acestea. Este necesară, de asemenea, determinarea în fiecare caz a pieţei geografice a produsului respectiv, ţinând cont de faptul că, pentru a cădea sub incidenţa articolului 82 TCE, concurenţa trebuie să fie afectată într-o parte substanţială a pieţei comune.

2. Noţiunea de poziţie dominantă vizată de articolul 82 se referă la poziţia de putere economică a unei întreprinderi, care îi dă acesteia puterea să împiedice menţinerea unei concurenţe efective pe piaţă şi îi furnizează posibilitatea să aibă un comportament independent de întreprinderile concurente, de clienţii săi şi în cele din urmă de consumatori. Poziţia dominantă rezultă în general din reunirea mai multor factori, care luaţi izolat, nu sunt în mod necesar determinanţi: interzicerea de către o societate în poziţie dominantă pe piaţa unui produs ca distribuitorii agreaţi să revândă acest produs în anumite condiţii, aplicarea de către societatea în poziţie dominantă a unor condiţii inegale pentru prestaţii echivalente ale partenerilor comerciali, practicarea unui preţ excesiv faţă de valoarea economică a prestaţiei etc.


Evaluare

Importanţa acestei decizii constă în ilustrarea analizei făcute de judecătorul comunitar pentru determinarea concretă a pieţei produsului în cauză (relevant market), utilizând atât criterii geografice cât şi gradul de substituabilitate al acestui produs cu altele asemănătoare.


4. Cazul: Hoffmann - La Roche & Co. AG vs. Comisia, nr.85\76, 13 februarie 1979



Situaţia de fapt

Societatea elveţiană Hoffmann - La Roche et co. solicită anularea Deciziei „Vitamine” a Comisiei, din data de 9 iunie 1976, privind procedura de aplicare a art. 86 TCE.

Potrivit unei hotărâri a Comisiei, societatea La Roche dispunea de o poziţie dominantă pe piaţa comună, iar, ca urmare a încheierii unor contracte care obligau sau, cel puţin incitau cumpărătorii, prin acordarea unei prime de fidelitate, să-i acorde exclusivitate sau cel puţin preferinţă, încălcase dispoziţiile art.86 TCE prin exploatarea abuzivă a acestei poziţii. Prin urmare, Comisia a hotărât aplicarea de sancţiuni societăţii La Roche. Societatea s-a adresat CJCE susţinând că Decizia Comisiei este incorectă. În Decizia sa, Comisia a arătat că, pentru a aprecia dacă La Roche deţine poziţia dominantă de care e acuzată, trebuie delimitată piaţa relevantă din punct de vedere geografic (care în acest caz se întindea pe toată piaţa comună) şi piaţa relevantă a produsului.

Dreptul aplicabil

Art. 86 TCE.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

În această speţă, Curtea a stabilit că, în ceea ce priveşte dreptul comunitar al concurenţei, dacă un produs este utilizat cu scopuri diferite şi, de asemenea, răspunde unor nevoi economice diferite, poate aparţine unor pieţe distincte. Un astfel de produs, alături de toate celelalte produse care îi pot fi substituite şi cu care intră în concurenţă, constituie, ele însele o piaţă distinctă.

În ceea ce priveşte noţiunea de piaţă relevantă în interpretarea CJCE, se are în vedere posibilitatea ca o concurenţă efectivă să poată exista între produsele care alcătuiesc această piaţă, ceea ce presupune că produsele care intră în concurenţă pot fi substituite

Cu privire la noţiunea de poziţie dominantă la care se referă art. 86 TCE, Curtea a considerat că este vizată situaţia în care o întreprindere are puterea economică de a împiedica menţinerea unei concurenţe efective pe piaţă, prin capacitatea de a avea un comportament independent faţă de ceilalţi participanţi pe piaţă, faţă de clienţi şi faţă de consumatori. Acest comportament, deşi nu exclude existenţa unei anumite forme de concurenţă pe piaţă, oferă întreprinderii cu o asemenea situaţie posibilitatea să decidă sau cel puţin să influenţeze într-o manieră decisivă condiţiile concurenţiale de pe piaţă. S-a stabilit că deţinerea unui segment de piaţă de mare amploare constituie un indiciu al unei poziţii mai favorabile în raport cu ceilalţi participanţi.

Noţiunea de exploatare abuzivă este o noţiune obiectivă care vizează comportamentul pe piaţă al unei întreprinderi care deţine o poziţie dominantă şi care sunt de natură să influenţeze structura pieţei şi care au ca efect crearea unor obstacole privind libera concurenţă. Acţiunea unei întreprinderi care deţine o poziţie dominantă pe piaţă, în sensul de a impune cumpărătorilor obligaţia de a se aproviziona în totalitate cu produsele sale, constituie o exploatare abuzivă a unei poziţii dominante în sensul art. 86 din Tratat. În aceeaşi categorie intră şi acţiunea unei întreprinderi care, fără a obliga clienţii să-şi asume o obligaţie formală, aplică – fie unilateral, fie pe baza unor acorduri încheiate cu clienţii - un sistem de reduceri de preţuri pentru fidelitate (adică pentru faptul că un client se aprovizionează exclusiv sau aproape exclusiv cu produse provenind de la întreprinderea care acordă aceste reduceri) Includerea în contract a unei clauze „englezeşti” (clauză conform căreia cumpărătorii se angajează să comunice întreprinderii care exploatează o poziţie dominantă orice ofertă mai avantajoasă pe care au primit-o din partea concurenţilor acesteia şi prin care îşi rezervă libertatea de a se aproviziona de la concurenţă în cazul în care întreprinderea dominantă nu aliniază preţurile ofertei mai avantajoase) nu duce la excluderea caracterului abuziv şi anticoncurenţial al contractelor prin care se acordă reduceri de fidelitate. În ceea ce priveşte acordarea reducerilor de fidelitate, CJCE concluzionează că acestea sunt condamnabile fiindcă au drept efect aplicarea pentru partenerii comerciali a unor condiţii inegale pentru prestaţii echivalente ce se reflectă în faptul că doi cumpărători ai aceleiaşi cantităţi dintr-un produs plătesc un preţ diferit după cum se aprovizionează exclusiv de la întreprinderea care se bucură de o poziţie dominantă sau, dimpotrivă, se aprovizionează de la surse diferite
Evaluare

După data aderării României la U.E., în legislaţia noastră va trebui să se ţină cont de această interpretare dată art. 86 TCE.




5. Cazul: Imperial Chemical Industries (ICI) Ltd. vs. Comisia, nr.48\69, 14 iulie 1972



Situaţia de fapt

Imperial Chemical Industries (ICI) a fost una din cele 10 companii, care, împreună, deţineau 80% din piaţa vopselelor în cadrul Comunităţii. În 1964, a fost prima întreprindere care a anunţat o creştere a preţurilor, la scurt timp urmată de o creştere identică din partea celorlalte companii. În 1965 şi 1967 au avut loc alte creşteri, urmate de creşteri de preţuri din partea celorlalţi producători.

Comisia a decis că a fost vorba de practici concertate, conform art.81 TCE şi a impus amenzi faţă de aceste companii.

Companiile au contestat decizia Comisiei, argumentând că acele creşteri de preţuri au fost rezultatul unui comportament paralel, normal pe o piaţă oligopol (acest tip de piaţă este caracterizat prin existenţa unui număr mic de competitori, fiecare dintre aceşti urmărindu-l pe cel care este liderul în materie de preţuri).


Dreptul aplicabil

Art.81 TCE referitor la practicile concurenţiale susceptibile de a distorsiona concurenţa pe plan comunitar.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

După numărul producătorilor implicaţi, Curtea a considerat că nu se poate spune că piaţa europeană a vopselelor este o piaţă de tip oligopol. În consecinţă, competiţia între preţuri ar fi trebuit să continue, nefiind justificat comportamentul paralel în acest caz.

Astfel, creşterea uniformă şi generală a preţurilor nu putea fi decât rezultatul unei intenţii comune a întreprinderilor de a ajusta preţurile pentru a evita riscurile competiţiei, fapt ce este contrar art. 81 TCE.

În conformitate cu soluţia dată în această speţă, în cazul în care există creşteri de preţuri similare, trebuie analizat dacă acestea reflectă existenţa unui comportament independent în cadrul pieţei sau o practică concertată.
Evaluare

În speţă, Curtea a decis că producătorii, prin creşterea preţurilor au încercat doar să elimine incertitudinea privind viitorul lor comportament, care nu mai prezenta, astfel, nici un risc pentru competitori.

Într-o altă speţă, Curtea a adus limitări acestor consideraţii privitoare la modurile de comportament care dau naştere la practici concertate. Astfel, în Ahlström Oy (A.) vs. Comisie (1985)5, Curtea a decis că anunţarea maximului creşterii preţurilor de către producătorii de lemn constituie un comportament care nu afectează incertitudinea producătorilor privind atitudinea viitoare a competitorilor din domeniu.

Legea română privind concurenţa nr.21/1996, modificată prin OUG nr.21/2003 prevede în art. 5 interzicerea „înţelegerilor exprese sau tacite între agenţii economici sau asociaţiile agenţilor economici (…) care ar avea ca efect restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească (…) în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată în mod direct sau indirect a preţurilor de cumpărare (…)”. Legea română preia, astfel, prevederile art.81 TCE.

După aderarea la UE, când Tratatul CE va deveni parte din legislaţia internă, judecătorii români vor trebui să ţină seama de precizările făcute de Curte cu privire la semnificaţia acestor dispoziţii.



6. Cazul: Consten SARL & Grundig VerkaufsGmbH vs. Comisia, nr.56 & 58\64, 10 iunie 1965



Situaţia de fapt

Compania germană de electronice, Grundig, a încheiat un contract de distribuţie exclusivă cu societatea franceză Consten, prin care Grundig a fost de acord să aibă ca unic distribuitor în Franţa această firmă, iar în schimb Consten se obliga să nu vândă produse competitoare sau să re-exporte produse Grundig. Consten a primit, de asemenea, exclusiv dreptul de folosinţă a mărcii GINT, marcă înregistrată internaţional de Grundig.

O altă companie franceză (UNEF) a cumpărat produsele Grundig din Germania, unde erau mai ieftine, şi le-a revândut în Franţa. În consecinţă Consten a introdus o acţiune în faţa instanţelor franceze pentru încălcarea dreptului asupra mărcii internaţionale GINT. Societatea UNRF a introdus plângere în faţa Comisiei Europene cu privire la contractul existent între Grundig şi Consten, contract care încălca art.81 TCE. Comisia a dat o decizie în favoarea societăţii Consten, decizie ce a fost atacată de Consten şi Grundig în faţa CJCE.
Dreptul aplicabil

Art.81 TCE referitor la practicile concurenţiale susceptibile de a distorsiona concurenţa pe plan comunitar.
Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea a statuat că lista practicilor ilegale din art. 81 TCE este ilustrativă şi nu exhaustivă. În acest articol sunt precizate doar interdicţia de a încheia înţelegeri prin care se fixează preţuri, se limitează producţia sau pieţele, se aplică condiţii diferite tranzacţiilor echivalente şi se impun obligaţii suplimentare fără legătură cu obiectul contractului.

În soluţia dată, Curtea a considerat înţelegerea încheiată între Consten şi Grundig ca având efectul partiţionării pieţei de-a lungul graniţelor naţionale, eliminând, astfel, competiţia în detrimentul consumatorilor.
Evaluare

Decizia din această speţă a fost criticată pe motivul că interzice acordurile „verticale” (între societăţi aparţinând unor niveluri diferite ale distribuţiei, în speţă între producător şi distribuitor) Acordurile de acest tip sunt, în general, văzute ca fiind mai puţin periculoase decât înţelegerile „orizontale”, adică acele acorduri încheiate între companii aparţinând aceluiaşi nivel de producţie, cum ar fi cartelurile.

Astfel, unii comentatori au argumentat că nu trebuie interzise acordurile prin care se restrânge disponibilitatea unei anumite mărci pe o piaţă, atâta vreme cât există o concurenţă efectivă între branduri. Curtea a considerat că nu este nevoie să se ia în considerare efectele unor înţelegeri, atâta vreme cât acesta are ca obiect prevenirea, restricţionarea sau distorsionarea concurenţei.


Yüklə 214,18 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin