Spitalul, coranul, talmudul, kahalul şi francmasoneria

EFECTELE FRANCMASONERIEI

Acum să examinăm efectele Francmasoneriei, căci „la lucru vezi ce poate lucrătorul”.

Cel dintâi şi cel mai important dintre aceste efecte a fost Revoluţia fran­ceză, - ale cărei dramatice evenimente sunt enigmatice pentru cine nu cu­noaşte misterioasa origine.

Am spus, în alt loc⁴⁴⁶, în ce a constat această Re­voluţie, care poate fi con­siderată ca o dezlănţuire înspăimântătoare şi ca o ciocnire şi mai amară a patimilor de proprietate şi de dominaţie.

Aici ne vom mulţumi să punem mai întâi în evi­denţă rolul ce l-a avut Francmasoneria ca iniţiatoa­rea şi conducătoarea acestui dezastru colosal, - şi să arătăm, în urmă, scopul de căpetenie al acestui cataclism social, care a fost dublu, adică:

1°. naturalizarea jidovilor;

2°. persecuţia creştinismului.

ROLUL FRANCMASONERIEI CA INIŢIATOARE

ŞI CA DIRECTOARE A REVOLUŢIEI FRANCEZE
În 1776, ovreiul Adam Weishaupt a creat în Bavaria, - adică afară din Franţa, - o sectă de francma­soni, numiţi Iluminaţi, care-şi propuneau, între alte scopuri, să distrugă Catolicismul⁴⁴⁷ adică Creştinismul.

În 1782, el convocă, la Wilhelmsbad, un mare Con­gres al Francmaso­neriei universale şi acolo, Lojile franceze, germane, engleze, italiene etc., se contopiră împreună.

În sfârşit, în 1785, acest jidov adună pe toţi franc­masonii într-un Convent, ţinut la Frankfurt, şi aici se hotărâră planurile Revoluţiei franceze, care trebuia să izbucnească patru ani mai târziu⁴⁴⁸.

„Tot în această reunire fură decise omorul regelui Ludovic al XVI-lea”⁴⁴⁹... şi al reginei Maria-Antoaneta.

„În Franţa, după propriile sale anuare⁴⁵⁰, Francma­soneria ar data din 1725, - adică ar fi prece­dat cu 64 de ani Revoluţia, - şi cei dintâi mari-maeştri ar fi fost doi englezi: lordul Derwentwater şi lordul Harnouester.

Apoi, ea fu prezidată de un mare senior francez, ducele d'Antin, - pe urmă de un prinţ de sânge, Ludovic de Bourbon, comte de Clermont, - în sfârşit, de la 1771 la 1793, de ducele de Chartres, care deveni mai târziu ducele d'Orleans”⁴⁵¹.

Ducele Philippe d'Orleans a fost deci Serenisimul Mare-Maestru al Ma­soneriei franceze, înainte şi în timpul Revoluţiei.

El avea legături intime cu ovreii şi ştia că ei diri­jează Francmasoneria⁴⁵².

El plăti primele cheltuieli ale revoltei; - şi tot el, sub numele de Philippe-Egalité, sperând să poată escalada tronul, vota moartea vărului său Louis XVI; - în sfârşit, devenit inutil sectei, se urcă, la rândul său, pe eşafod.
Alături de acest mizerabil ambiţios, cei mai mari seniori din Franţa⁴⁵³, - ducele de la Rochefoucauld, prinţul de Broglie, ducele de Biron, contele d'Aumont,... de Choiseul, de Noailles, de Praslin, de Castellane etc., ca şi o bună parte din înaltul cler, se înregimentară în Loji şi împinseră din toate pute­rile la roţile Revoluţiei, - sărmani naivi care, mai toţi, au plătit cu capul, neghiobia lor.

Inspiratorii oculţi ai Masoneriei, printr-o spiritu­ală ironie, botezaseră o Lojă din Versailles, exclusiv recrutată din aristocraţie, cu numele Saint-Jean de la Candeur. Trebuia, - zice Drumont, - o doză enormă de candoare, acestor mari seniori, pentru ca să conspire contra lor înşişi⁴⁵⁴.

Dar, în aceleaşi Loji se întâlnesc, de asemenea, toţi oamenii care au luat o parte activa la Revo­luţie.
„Astfel, în „Loja Nouă surori” frecventează Condo-rcet, Mirabeau, Brissot, Bailly, Camille Desmoulins, Fourcroy, Danton,... în alte Loji găsim pe Lafayette, pe Fauchet, Sieyes... Chabot, Peuon, Barnave,... pe Marat⁴⁵⁵, pe Saint-Just, pe Robespieire...”⁴⁵⁶.
De altfel, mai mulţi istorici, ca „Barruel, Eckert, Deschamps, Claudio Janet... au probat că francmaso­nii populau adunările de la 1789 la 1799”⁴⁵⁷.
Ceva mai mult

„La început, Lojile nu-şi asociau decât numai oa­meni de un oarecare rang, adică nobili, ecleziastici, scriitori, negustori,... uneori ajungeau chiar până la mici bur­ghezi, - dar nu descindeau mai jos.

Deodată, în 1787, îşi afiliară hamali, plutaşi, hai­manale de tot soiul hoţi de stradă sau briganzi de drumul mare, asasini şi răufăcători de meserie. De asemenea pri­miră, în masă, o mulţime de soldaţi⁴⁵⁸.

Sar putea obiecta că Lojile francmasone au fost închise încă de la înce­putul Revoluţiei⁴⁵⁹.

Lucrul acesta e adevărat.

Dar, ele au fost înlocuite prin Cluburi⁴⁶⁰, pe care Jacobinii, - adică franc­masonii, le-au deschis atunci în toată Franţa.

Înainte de Revoluţie, „în Franţa numai, tabloul corespondenţei Marelui-Maestru al masoneriei, ducele Philippe d'Orleans, nu ne arată mai puţin de 282 oraşe, având fiecare Loji regulate.

În Paris, se numărau 81,... 16 în Lyon,... 7 în Bor­deaux,... 5 în Nantes,... 6 în Marseille... 10 în Montpellier,... 10 în Toulouse...”⁴⁶¹.

Or, - zice Talmeyr, - Clubul Jacobinilor, cu clubul sau central din Paris şi cu cluburile corespunzătoare din provincie, constituie Francmasoneria ea însăşi cu cele 282 oraşe ale sale, federate în loji”⁴⁶².

De altfel, „clubul Jacobinilor reproduce în mod riguros Francmasoneria, în ceea ce priveşte statutele, regulamentele, obiceiurile, precum şi anumite particula­rităţi de vocabular. Acelaşi mod de admisie, aceeaşi organizare interioară, aceleaşi ramificaţii exterioare, aceleaşi angajamente impuse şi luate, acelaşi sistem mecanic de transmisie de ordine şi de lozinci”⁴⁶³.

Iată ce zice despre aceste cluburi, Taine, istoricul Revoluţiei, - care to­tuşi vorbeşte relativ puţin de ele, impunându-şi să nu numească Francma­soneria.

„În primele şase luni din 1790, orice oraş mare îşi are clubul său... Dar, mai ales, după sărbătoarea Federaţiei, aceste societăţi se înmulţesc”. În timpul acestei sărbători, sectarii capitalei sau ai marilor cetăţi „au primit şi îndoctrinat pe semenii lor”, sosiţi din oraşele mici şi din târguri. Aceştia au luat cu ei „instrucţii şi direcţii; li s-a spus la ce serveşte un club, cum îl formezi şi, din toate părţile, societăţi asemenea se stabilesc pe acelaşi plan, cu acelaşi scop, sub acelaşi nume”⁴⁶⁴.

„După căderea tronului... sunt aproape atâtea clu­buri, câte comune, - adică 26.000⁴⁶⁵

Aceste cluburi au o organizare puternică. Ele au la Paris un centru de reunire şi un stat major „în clubul Amis de la Constitution”⁴⁶⁶, căruia provincia îi împru­mută statutele, regulamentul, spiritul şi care devine societatea mamă, toate celelalte fiind fiicele ei adop­tive”⁴⁶⁷.

Cu modul acesta, s-a format „o vastă asociaţie, ale cărei lăstare multiplicate au invadat tot teritoriul şi care acoperă, pe cel mai puţin însemnat dintre aderenţii ei, cu atotputernica sa protecţie. În schimb, fiecare club afiliat se supune lozincii ce-i este expedi­ată din Paris”⁴⁶⁸.

Şi asociaţia „îşi întinde ramurile în tot regatul şi chiar în străinătate”⁴⁶⁹.

Dar „totul se petrece sub secretul cel mai inviola­bil”⁴⁷⁰.

Este „o operă de tenebre. Şefii ei înşişi o numesc Sabat”⁴⁷¹.

Aceste cluburi „înrolează bandiţi în serviciul lor. Se răspândeşte zvonul că în cutare zi va fi o mare răscoală, cu asasinate şi jaf important, - precedată de o dis­tribuţie de bani, de către şefi subalterni, pentru oameni-siguri⁴⁷², - şi, după aceste anunţuri, briganzii se adună din treizeci sau patruzeci leghe împrejur”⁴⁷³.

Sunt plătiţi „12 franci pe zi... Cât pentru bani, îi iau de la ducele d'Orieans - şi-i iau din belşug, căci la moartea acestuia, din 114 milioane avere, s-au găsit 74 mili­oane datorii”⁴⁷⁴.

Dacă Taine evită chiar să pronunţe numele de Francmasonerie, - doi scriitori, Cochin şi Charpentier, studiind de curând campania electorală din 1789, în provincia Bourgogne (după actele arhive­lor municipale şi naţionale), - au găsit urme neîndo­ioase ale acţiunii Francmasoneriei şi au descoperit chiar, în documentele ce au avut în mâini, întrebuinţa­rea jargonului maso­nic, astăzi bine cunos­cut⁴⁷⁵. Şi dânşii conchid:

„Nu există nici o singură mişcare, zisă populară, de la 1787, la 1795, care să fi fost în realitate popu­lară. Toate au fost hotărâte, organizate, determinate în amă­nunte de către şefii unei societăţi secrete, Francmasoneria, - care au lucrat în ace­laşi timp şi în acelaşi mod, făcând să se execute peste tot aceeaşi lozincă”⁴⁷⁶.

Louis Blanc, - francmason şi chiar revoluţionar - semnalează şi dân­sul partea luată de masonerie, la Revoluţie.

„În ajunul Revoluţiei, Francmasoneria luase o dez­voltare imensă. Răspândită în toată Europa... ea agita pe ascuns Franţa şi prezenta imaginea unei asociaţii fun­dată pe principii contrarii celor societăţii civile...

Cum cele trei grade (ucenic, soţ, maestru) ale ma­soneriei ordinare cuprindeau un mare număr de oameni, opuşi, prin stare şi prin opinii, la orice proiect de sub-versie socială, novatorii multiplicară gradele scării mistice ce trebuia suită; ei creară sub-loji, rezervate sufletelor ardente... sanctuare tene­broase ale căror porţi nu se deschideau adeptului, decât după o serie de încercări, calculate astfel ca să se poată constata progresul educaţiei sale revoluţio­nare.

Francmasoneria atrase... pe ducele d'Orieans, viito­rul amic al lui Danton, - pe acest Philippe-Egalité, atât de celebru în fastele Revoluţiei, - căreia îi deveni mai târziu suspect şi care-l ucise...

Acesta primi Marea-măestrie, îndată ce-i fu ofe­rită şi, în anul următor (1772), Masoneria din Franţa,... se strânse sub o direcţie centrală şi regu­lată, constitui Ordinul pe baze cu totul democratice şi luă numele de Mare-Orient. Aici fu punc­tul central al corespondenţei generale a Lojilor; aici se reuniră deputaţii oraşelor îmbrăţişate de mişcarea ocultă; de aici porniră instrucţii, pe care un cifraj special sau un limbaj enigmatic le ascundeau privirilor duşmane, astfel ca nimeni să nu le pă­trundă sensul.

Din acel moment, Masoneria îşi deschise porţile înaintea oamenilor pe care îi vom regăsi în mijlocul învălmăşelii revoluţionare”⁴⁷⁷.

Dar nu este încă totul.

„În tot timpul răscoalei, - zice Barruel, - fie la Ho­tel-de-Ville, fie la Carmes (unde a avut loc un masacru de preoţi creştini), adevăratul mijloc de a fraterniza cu briganzii, erau semnele masonice. În chiar momentul măcelului, gâzii dădeau mâna, ca francmasonii, acelora dintre simplii spectatori care îi apropiau⁴⁷⁸.

În plus, - mai toţi termenii întrebuinţaţi în timpul Revoluţiei ca: „Aduna­rea naţională”, „Convenţie” (de la Convent), „a declara pe cineva suspect”, „a declara patria în pericol”⁴⁷⁹, etc, până şi faimoasa deviză republicană „Li­bertate, Egalitate, Fraternitate”⁴⁸⁰, sunt nişte expresii pur masonice.