Sărbători și obiceiuri

Căsătoria

Cel mai vesel, mai spectaculos ritual de familie este legat de căsătoria tinerilor, unde ei deja sînt actorii de bază şi tot ei realizează rolurile principale, ca mire şi mireasă. Căsătoriile se încheiau cînd nu era post, fiindcă în post nu se fac nunţi „că este păcat”. Perioada nunţilor este strîns legată de activitatea agricolă, după ce se finisează lucrările de cîmp.

Ca şi la alte popoare, la moldoveni există credinţa că, fiecare cavaler sau domnişoară are ursitul său sau norocul propriu (ursitul (a)) sa, predestinat de soartă. Se întîlnesc unele forme de ghicire pentru a afla cine va fi ursitul. La fundamentul creării familiei stă dragostea şi înţelegerea.

Căsătoria a doi tineri cuprinde un ciclu de obiceiuri şi ritualuri: prenupţiale, nupţiale sau nunta propriu-zisă şi postnupţiale. Deși, Moldova este o ţară mică, însă unele tradiţii legate de căsătorie diferă de la o regiune la alta: felul de bucate, caracterul logodnei şi ritualul de luare a zestrei, după numărul legătorilor de nuntă ş.a. În trecut la sate în partea de nord a țării nunta se sărbătorea trei zile, în centrul Moldovei o nuntă se desfăşura o săptămînă după un anumit mod cu multiple obiceiuri şi ritualuri. La sud mireasa pleacă la mire cu zestre încă de la logodnă, iar la nord mireasa pleca la mire în ziua nunţii.

Ritualuri şi obiceiuri prenupţiale

Stărostia. Nunta tradiţională moldovenească începe cu obiceiul „Stărostie”, cînd mirele cu o rudă mai în vîrstă se duc la părinţii miresei pentru a o cere în căsătorie. Există anumite formule de cerere în căsătorie şi adresare către părinţii ei. Dacă părinţii miresei sînt de acord, după o săptămînă sau două urmează logodna.

Logodna. Logodna se face, de obicei, la mireasă. La logodnă se înţeleg despre căsătoria tinerilor, despre caracterul nunţii, fac propuneri despre nuni, despre numărul legătorilor pentru oaspeţi, uneori şi despre zestre ş.a. În centrul şi nordul republicii la logodnă vin numai cîteva familii, rude mai apropiate ale mirelui şi miresei, care sînt martorii înţelegerii. Se mai înţeleg de ziua nunţii, muzică, bucate, locul unde va avea loc nunta şi cotele de participare ale oaspeţilor şi contribuția părinţilor în organizarea nunții tinerilor.

Răspunsul. La cîteva zile sau o săptămînă după logodnă, acasă la mire are loc „răspunsul” (se înţeleg definitiv – „se bea răspunsul”). La mire vin părinţii miresei cu cîteva persoane şi nunii, daca sînt aleşi şi sînt de acord. Decizia de căsătorie a tinerilor este întărită prin dăruirea de colaci, prosop şi baretură din partea părinţilor fetei.

Cele mai onorabile persoane la nuntă sînt mireasa cu mirele, dar și nunii sau „părinţii de cununie”. A fi nănaşi de nuntă e o onoare și o cinste. Nunii „se prind de nănaşi” printr-un obicei frumos, care constă în prezentarea de către părinţii mirelui sau a miresei a doi colaci cu un prosop viitorilor nănaşi. Părinţii înmînează aceşti colaci poftindu-i să le fie nănaşi copiilor lor şi ei trebuie să chibzuiască, dacă sînt în stare sau nu şi în dependenţă de posibilităţile lor ei pot „primi” sau „respinge” colacii. De fapt, nu este bine să refuzi a cununa pe cineva, fiindcă e păcat să-i îndepărtezi de la tine, deoarece cînd „îţi faci o pereche de fini” ei îţi devin ca nişte copii.

Dacă nunii sînt aleşi, ei pot fi prezenţi la logodnă şi „la băut răspunsul”, fiindcă ei au dreptul să-şi spună părerea privitor cum ar trebui să fie nunta şi ce „daruri” ar fi dorit.

Cînd are loc „răspunsul” are loc înţelegerea definitivă despre ziua nunţii şi caracterul ei (mare sau mică), despre legători şi zestre, despre mărimea contribuţiei părinţilor, darurile pentru nuni ş.a.

Una dintre problemele mari ale pregătirilor pentru nuntă o alcătuia în trecut „zestrea”. Deseori apăreau probleme, cînd se discuta volumul zestrei fetei şi a băiatului. În centrul Moldovei fetei i se dau ca zestre: covoare, lăicere, prosoape, perne, oghealuri, ţoluri ş.a., o ladă de zestre frumoasă, un sunduc pentru albituri, o veretcă de uscat grîne, o prostire de perete ş.a. În regiunea Orheiului fetelor pînă nu demult le dădeau şi un poloboc cu vin, şi un poloboc nou, deoarece în zona de centru creşte multă viţă-de-vie. Băieţilor în această zonă li se dădea: loc de casă, materiale de construcţie, cal ş.a. Este interesant faptul că pretutindeni mamele pregătesc feciorilor un lăicer, un ogheal şi o pernă, care le este aşternutul de pat în caz de zile nefericite. În secolele precedente în familiile bogate la căsătorie obiectele mari şi scumpe se înscriau în „foaia de zestre”.

În zona de centru a Moldovei, pînă la nuntă, sînt atestate și alte obiceiuri ca: „ziua cernutului”, „croitul cămășii de soacră”, „lăutoarea miresei”, „bărbieritul mirelui” ş.a.

„Ziua cernutului” de obicei se făcea joi, fiindcă se consideră că e zi plină şi e bună de realizat lucrări pentru familie. Se invita un băieţel şi o fetiţă, în sita împodobită cu fire roşii se pune faină şi monede, copilaşii cern prima sită de faină, apoi îşi iau monedele pentru cernut. Apoi femeile fac aluatul și coc colacii de nuni, de cuscri, colacul miresei şi al mirelui.

A rămas în istoria tradiţiilor populare obiceiul „croitul cămăşii de soacră”, cînd la mireasă venea mama mirelui şi încă 1-2 femei şi se croia cămaşa soacrei mari, pe care mireasa trebuia pînă la nuntă s-o brodeze. Fiece obicei conţinea elemente de glumă şi umor. Cămaşa se croia largă şi cu gura îngustă „ca soacra să nu vorbească mult”.

Poftirea la nuntă. Este onorabil ca rudele apropiate să fie poftite la nuntă cu băutură de către părinţii tinerilor sau de tinerii înșişi. Restul oaspeţilor sînt poftiţi de vorniceii de onoare legaţi cu batistă sau prosop, călare pe cal şi cu o ploscă frumoasă de lemn cu băutură, special pentru poftirea la nuntă.

În cazul cînd unul din tineri are un părinte decedat, se respectă tradiţia ca dimineaţă în ziua nunţii să plece la cimitir pentru „a-l pofti” simbolic la nuntă. Acest gest ţine de o credinţă şi un cod de legi etice de conduită şi respect al memoriei strămoşilor.

Nunta

Nunta la mireasă. În trecut, nunta propriu-zisă, pentru toată lumea, se făcea duminică şi dura 2-3 zile. După tradiţie nunta începea, în prima jumătate a zilei, în casa miresei.

Îmbrăcarea miresei. La casa părinţilor, mai întîi mireasa este îmbrăcată – „îmbrăcarea miresei” pentru nuntă (dacă mirele i-a adus de cu seară cadoul de nuntă – rochia, vălul miresei şi pantofii), dacă nu – apoi aşteaptă venirea mirelui cu „pocloanele” (rochia, vălul miresei şi pantofii). Ea este înconjurată de druşte şi femeia care se ocupă de gătirea miresei. Dacă pocloanele sînt aduse în ziua nunţii, un bărbat va spune o oraţie respectivă la „pocloane”.

În trecut mireasa îi făcea cadou mirelui o cămaşă naţională brodată şi un brîu ţesut ales, aşezate pe un colac, şi se făcea obiceiul „schimbul de pocloane”.

În timpul îmbrăcării druştele îi cîntă despre acest moment de căsătorie ca despre un pas spre familie, care o va lipsi de libertate, de zîmbet, de copilărie şi va fi cu povara dorului de părinţi, de fraţi şi surori etc.

La îmbrăcarea miresei prietenele, rudele îi cîntă de jale cîntecul miresei:

        „Taci mireasă, nu mai plînge,
        Că la maica ta te-oi aduce,
        Cînd a face plopul mere,
        Da răchită micşunele... ”

Iertăciunea miresei. Apoi în casă la mireasă are loc „iertăciunea miresei”, cînd ea se aşează în genunchi în faţa părinţilor, îşi cere iertare dacă le-a greşit cîndva şi cere învoire pentru căsătorie, îşi ia rămas bun de la casa părintească. Părinţii îi dau „blagoslovirea de a se căsători”. Iertăciunea miresei poate avea loc şi împreună cu mirele, cînd acesta vine după mireasă.

În aceeaşi dimineaţă la mire de asemenea are loc ritualul „iertăciunii”, cînd mirele îşi cere iertare de la părinţi şi primeşte „blagoslovirea” lor. „Iertăciunea” la mire se face la o masă pe care în 4 colţuri sînt puse cîte o jemnă şi cîte o mînă de grîu ca simbol de belşug pe viitor. Mirele sărută fiecare colac şi de pe fiecare ia puţin grîu şi aruncă peste umăr, apoi se apropie de părinţi şi îşi cere iertare şi blagoslovire.

Luarea miresei. Mirele cu ceata lui de băieţi cu muzică, cu vornicei şi druşte însemnaţi cu flori (fetele) şi batiste (băieţii) pleacă să „ieie mireasa”. În unele sate mirele pleacă cu ceata lui mai întîi la nănaşi, unde ei sînt puşi la masă, apoi toţi împreună pleacă la mireasă „să ieie mireasa”.

La poartă, mai întîi, are loc „schimbul de colaci” al miresei cu al mirelui, ultimul este ajuns şi se rupe bucăţi. Toţi caută să obţină o bucăţică din el ca semn al fericirii.

La poarta casei miresei părinţii ei îi întîlnesc şi-i primesc cu vin şi cu un colac frumos împletit care este ridicat sus de părinţii miresei. Are loc „trecerea pe sub colac”. Sînt trecuţi-primiţi mirele şi invitaţii lui.

Mireasa îl întîlneşte pe mire, turnînd apă înaintea lui – simbolizînd fertilitate în toate. Apoi toţi oaspeţii sînt aşezaţi la masă – „masa miresei”. Cînd se ridică de la masă, toţi se iau de mîini şi ies la hora comună, la dansul miresei, unde ea cu mirele dansează primul dans înconjuraţi de hora tineretului, a prietenilor. Apoi are loc „luarea zestrei” (dacă nu a fost luată după logodnă), care de asemenea prezintă un ritual. Deasupra lăzii de zestre în unele sate (r-nul Soroca) tinerilor li se pune o găină coaptă, ca tinerii s-o mănînce singuri, fără a se împărţi cu cineva. În casa miresei mirele este rugat „să plătească” zestrea miresei şi are loc o „tîrguială” cu umor între mire şi fratele, surorile sau verişorii miresei, care pun cuţitul în uşă şi „cer plată” pentru mireasă şi zestre.

După o plată simbolică are loc „scoaterea zestrei” şi „dansul zestrei” însoțit de un cîntec special – „hostropăţul”. Toate obiectele din zestre (covoare, perne, valuri de ţoluri, lada de zestre ş.a.) sînt scoase de cavalerii mirelui, ridicate sus şi „jucate”. Este o cinste să ai o zestre bogată şi frumoasă, fiindcă o vede lumea din sat, „cînd o scoate de la mireasă” şi cînd o aduce în casa mirelui. Satul este acel indicator care a menţinut tradiţia, care a apreciat înalt hărnicia şi măiestria fetelor, care a judecat lenevia şi o zestre de nimica.

La plecarea mirelui şi a miresei din casă, mama ei aruncă în urma lor cu grîu şi bomboane, ca viaţa lor să fie îmbelşugată şi dulce, însă ce nu s-ar întîmpla mireasa nu trebuie să se uite în urmă, „ca să nu se întoarcă acasă”. „Luarea miresei cu zestre” este un spectacol frumos aşteptat de tot satul, toţi ies să vadă mirele şi mireasa, care cu muzică şi cu alaiul de nuntă, cu nănaşii pleacă la oficiul stării civile, unde se oficializează căsătoria. Deseori înaintea tinerilor se toarnă apă, ca simbol al fertilităţii şi mirele achită o plată. Apoi cortegiul de nuntă pleacă la mire, însă părinţii miresei, rudele ei căsătorite nu pleacă cu ei, dar se adună la mireasă acasă şi vin după amiază.

La cortegiul de nuntă erau folosiţi caii, pe care vorniceii de onoare vestesc lumea despre nuntă. Mireasa şi mirele merg pe jos, iar dacă era departe casa mirelui puteau folosi o brişcă, iarna – o sanie. Astăzi cortegiul nunţii se deplasează cu multe maşini împodobite cu panglici şi flori.

De rînd cu „luarea miresei” în mod tradiţional se întîlneşte şi o altă formă ca „furatul miresei”, care se deosebeşte prin alte formule de înţelegere între cuscri şi caracterul nunţii.

Vadra. Obiceiul „Vadra” sau „Vulpea” se realizează în cazul, cînd mirele e din alt sat decît mireasa şi cînd vine s-o ia, flăcăii din sat împiedică plecarea ei din sat, legînd ieşirea din sat cu lanţuri, făcînd baricade şi cerînd o plată pentru mireasă. Ei pun în mijlocul drumului o ață şi cer de la mire „vadra” sau „vulpea” în vin şi bani. Uneori mirele încearcă să ocolească drumul central, însă ieşirile din sat sînt păzite, îndeosebi, dacă a fost o fată bună. Pentru ea se cere vulpea, şi în aşa fel flăcăii îi fac cinste şi onoare.

Primirea miresei la mire. Părinţii mirelui aşteaptă „nunta”, adică alaiul care vine cu mirele şi mireasa. Ei ţin în mîini un colac, prăjituri şi vin, dulceaţă sau miere de albine şi miez de nucă cu care îi servesc pe tineri, apoi pe naşi şi ceilalţi oaspeţi. Nuntaşii – oaspeţii trec peste pragul porţii sau casă „pe sub colac” – simbolul sacru al belşugului şi cinstei. Mama mirelui ia un prosop şi-l aruncă peste mireasă şi mire şi-i „trage – primeşte în casă”. Apoi îi pune la masă cu bucate reci.

Nunta la mire. Cu venirea nuntaşilor împreună cu mireasa începe nunta la mire. Încep dansurile, vine lumea din sat „la văzut”, „la prijit”. Toţi dansează pînă spre seară. Oaspeţii vin pe rînd sau organizat, însă unul din punctele-cheie este „venirea nunilor”. Ei sînt întîlniţi în drum ceva mai departe de casă, mirele cu mireasa le ies cu muzică înainte, îi servesc cu cinste şi toţi împreună intră în ogradă. La fel sînt întîlniţi părinţii fetei cu neamurile ei. Cînd vin nunii şi neamurile miresei se servește „prima masă de nuntă” cu bucate reci.

Nunta joacă pînă spre seară. Nu se zice „a face nuntă”, ci „a juca nunta”, astfel subliniindu-se că nunta trebuie să fie veselă.

Masa tineretului. Pînă nu demult, după tradiţie, seara devreme avea loc „masa tineretului”, care începea cu trecerea tinerilor cu luminările aprinse, spălatul mîinilor, datul mîinii” şi înmînarea de cadouri de la tineretul din sat, apoi toţi erau serviţi cu bucatele pregătite de nuntă.

Ieşeau de la masă cu o horă mare, iar mirele cu mireasa dansau în centru. După ce dansau cîteva dansuri tinerii plecau acasă, iar în acest timp la nuntă veneau invitaţii căsătoriţi. Rudele apropiate veneau şi ziua „la văzut” cum merge nunta şi pentru a ajuta la pregătirea mesei. Venirea rudelor căsătorite era originală. Fiecare familie venea cu o pereche de colaci acoperiţi cu un prosop frumos şi o garafă cu vin. Colacii erau copţi de soţie, dar îi ducea bărbatul. Gospodina era apreciată după faptul cum erau copţi colacii și cît de frumos era dantelat şi ţesut prosopul.

Pînă aproape de miezul nopţii toţi joacă şi aşteaptă „Masa mare”.

Masa mare. Acest ritual în cadrul nunţii este cel mai important, poţi lipsi la toate celelalte ritualuri şi etape ale nunţii, dar „la masa mare” eşti dator să fii, dacă eşti invitat şi ai acceptat să vii la nuntă.

Masa mare începe cu trecerea nunilor şi a tinerilor „la masa nunilor”, cu luminările aprinse, care le înfing într-o pereche de colaci mari: colacul mirelui şi al miresei. Pe parcursul mesei mari toţi servesc la masă şi urmăresc, cum se petrec ritualurile şi cum ard luminările, fiindcă astfel se judecă despre viaţa tinerilor în viitor.

Spălarea mîinilor – este un ritual, care aminteşte şi demonstrează atitudinea faţă de igienă a moldovenilor. Igiena locuinţei, a corpului, a mediului întotdeauna au fost foarte importante. Ritualul „spălatul mîinilor” începe cu faptul că mirele toarnă apă pe mîinile nașilor, iar mireasa le dăruieşte un ştergar de şters mîinile, apoi naşii toarnă pe mîini tinerilor şi le oferă un ştergar. După aceasta începe masa mare dirijată de nănaşi, ajutați de staroste şi vorniceii de onoare.

Legătorile. Legătoarea cu atribute de ritual este un spectacol de mare importanţă. „Legătorile” sînt cadourile care le fac părinţii miresei nunilor şi rudelor mirelui, pe care aducîndu-le la masă „le joacă”, demonstrîndu-le. Dacă la alte popoare mirele trebuie să plătească „calîm” pentru o fată de parcă „ar cumpăra-o” sau ar achita o anumită taxă pentru luarea a unor braţe de muncă, apoi la moldoveni e invers, părinţii fetei trebuie să le ofere rudelor mirelui cadouri ca simbol al înrudirii cu ei şi totodată să-şi menţină statutul social de om gospodar şi respectuos față de tradiţii.

Nunii sînt legaţi-semnaţi cu 2-4 prosoape frumos brodate şi croşetate, care li se oferă jucîndu-le pe 2 colaci mari – „colaci de nuni”. În afară de prosoape este primit să li se ofere nunilor un cadou bun, de obicei covor şi copiilor lor tot „legători”, dar mai mici. Toate acestea se joacă de rudele miresei şi vornicei. Apoi sînt legate rudele mirelui şi oamenii nănăşeilor: bărbaţii cu prosop, iar femeile cu basma sau ţesătură.

Colacii de cuscri sau „încuscrirea”. La sfirşitul etapei de legare se realizează „schimbul colacilor de cuscri”, care constă în oferirea reciprocă unul altuia a unei perechi de colaci acoperiţi cu prosop decorativ şi cadouri – cuscrului cămaşă şi cuscrei ţesătură de rochie. Acestea trebuiau să fie la fel dintr-o bucată şi de aceiaşi culoare. Acest moment este important prin faptul că ei devin rude şi se vor numi „cuscri”.

„Darurile”. După aceasta începe „dăruirea”. Datul mînii se face prin batista de nuntă ca să fie ocrotiţi tinerii. Mai întîi nănaşii oferă cadouri tinerilor, apoi părinţii mirelui apoi cei ai miresei, apoi rudele mai apropiate şi după aceasta restul oaspeţilor. Fiecare se apropie de tineri, dă mîna şi le urează cele bune.

Număratul banilor – toţi oaspeții servesc la masă, iar nunii şi tinerii se duc să „numere banii”, apoi vin şi vestesc lumea cît au cîştigat tinerii şi le mulţumesc oamenilor pentru ajutor. Toţi se aşează la masă şi se oferă cuvînt tuturor doritorilor. Rudele mirelui dansează luaţi de mînă în jurul meselor pentru a le face chef oaspeţilor. Se servesc bucatele inclusiv și cele calde, iar în total numărul lor ajunge şi trece de 30, numai reci fiind peste 15 feluri de mîncăruri. Masa mare poate fi cu întreruperi, cu ieşire la joc după bucatele reci, se dansează 1-2 ore, apoi se servește masa caldă şi aici avem unele obiceiuri ce ţin de etică şi recunoştinţă.

„Se aduc găluştele” – bucătăresele aduc găluştele şi „chiuie”. Apoi urmează răsplătirea bucătăreselor sub un dans special şi teatralizat, cînd ele aduc „găina nunului”. Se aduc toate bucatele, iar spre sfîrşit acelea, care simbolic mărturisesc că „masa mare” e pe sfîrşite (prune negre, babă, plachie), după care urmează ritualul „dezbrăcarea şi legătoarea miresei”.

Dezbrăcarea sau legătoarea miresei se realizează în mijlocul femeilor, care cîntă special un cîntec despre faptul că ea e nevastă, nu-i cu fetele da cu nevestele etc.

Mirele şede pe un scaun, în braţe ţine o pernă, iar pe pernă şede mireasa. În acest timp nănaşa îi scoate de pe cap coroniţa şi ghirlanda şi le pune unei druşte „ca să se mărite repede”. Scoate floarea de pe pieptul mirelui şi-l prinde la pieptul unui flăcău. Acești doi tineri dansează, iar nănaşa oferă cadouri tinerilor căsătoriţi: şorţ şi colţ de îmbrobodit, serviciu de masă, mirelui – o cămaşă etc. Celelalte femei de asemenea oferă tinerilor cadouri şi pun bani la basmaua legată. Apoi nuna îi serveşte pe cei prezenţi cu vin, şampanie şi tortă. Se mai zice „masa dulce” a miresei. După tradiţie pentru această masă mireasa trebuia să aibă pregătite special o faţă de masă de nuntă cu 6-12 şervete.

După aceasta, cam spre ziuă are loc „mulţumirea muzicanţilor”. La sfîrşitul nunţii are loc „dăruirea cămaşei de soacră” pe care o îmbracă peste haine şi într-un mod hazliu îi fac replică ca să nu vorbească mult.

Ducerea nunului acasă. Ducerea nunului acasă are loc a doua zi dimineaţă cu muzică şi veselie pe drum. La nun acasă toţi nuntaşii sînt aşezaţi la „la masa nunului”. Şi astfel nunta începută în prima zi se încheie abia a doua zi.

A doua seară după nuntă. A doua zi seara se adună iarăşi cei măi apropiaţi, care petrec o seară umoristică şi veselă, se maschează şi înscenează o altă nuntă. Pentru această masă se găteşte „zeamă”, plăcinte etc. În a doua seară căreia i se spune „...seara farfuriilor”, „benchet”, „cale”, „la uncrop” femeile îi aduc miresei cadouri: veselă, cereale, ţesături – cine ce poate. În trecut se aduceau caiere de lînă ca tînăra gospodină să aibă cu ce se ocupa pînă va avea materia primă proprie.

Nunta moldovenească are un şir de obiceiuri postnupțiale, pe care majoritatea caută să le respecte. Ele accentuează respectul faţă de nănaşi, care le devin ca și părinţii.

În continuare, la diferite sărbători noua familie are datoria de a-şi vizita şi ajuta nănaşii, de a se sfătui cu ei în problemele importante.

Mateevici Alexei  | Proză

Obiceiurile şi rânduielile nunţii la moldovenii basarabeni

Nunta în viaţa ţăranului nostru moldovean este una din cele mai vesele petreceri. De aceea, când vine toamna, vremea nunţilor, aproape toţi sătenii iau parte la ele. Ţăranul a înţeles foarte bine însemnătatea nunţii pentru om şi a înconjurat-o cu obiceiuri şi rânduieli frumoase, care au înţelesul lor adânc. Aceste obiceiuri se schimbă după locuri, dar cele mai de seamă rămân aceleaşi pretutindeni (peste tot locul). Iată-le cele mai însemnate.

Logodna

Flăcăul care s-a pornit mire vine la o casă şi face întrebări despre fată, cum este ea, câtă zestre are şi altele. Apoi, împreună cu starostele, se duce la fata cu care vrea să se căsătorească.

Dac-au intrat în casă, fata se duce de se împodobeşte şi, venind, sărută mâna la toţi cei bătrâni, iar cu flăcăul dă mâna. Cineva din bătrâni îi scoate pe dânsa şi pe mire în tindă, şi ei acolo mai vorbesc. Dacă se plac unul la altul, apoi spun la bătrâni că se plac, iar dacă nu, apoi vorba se sfârşeşte şi nunta se strică. Logodna se face tot atuncea astfel: mireasa şi mirele îşi schimbă inelele şi mireasa îi dă mirelui o şalincă, iar el ei, de obicei, 3 ruble. După asta se înseamnă ziua răspunsului.

Răspunsul

În ziua însemnată, părinţii miresei se duc la mire ş-acolo se pun în cale (se învoiesc) şi-i văd gospodăria mirelui. Părinţii mirelui şi ai miresei trebuie să spuie care ce dă la fiii lor. Asta şi se numeşte „răspuns". La răspuns, neapărat sunt de faţa vreo câteva rude de ale mirelui şi ale miresei. Ele se pun ca martori ale celor petrecute în casa mirelui. Tot atunci se înseamnă şi ziua nunţii. Când au venit toţi la învoială, cineva iese afară şi dă de trei ori din puşcă sau din pistol. Apoi se toarnă vin în pahare şi toţi cei de faţă beau şi se veselesc pân' dimineaţă.

Nunta

Cu o săptămână înaintea nunţii, mirele cu tovarăşii săi vine la mireasă şi ia cămaşa de mire, cusută de mireasă. Tot mireasa le coase cămăşi şi socrilor.

Rânduielile nunţii se încep, de obicei, sâmbătă, dacă ziua cununiei este duminică, însă altfel se întâmplă foarte arareori. În ajunul cununiei, mirele şi mireasa tocmesc ţigani (muzicanţi) deosebit. Mirele joacă la casa lui cu flăcăii-tovarăşii săi, iar mireasa joacă cu fetele ce se aduna la dânsa. În aceeaşi zi se pornesc călări prin sat conocarii mirelui şi vorniceii miresei şi poftesc la nuntă. Aceşti flăcăi sunt împodobiţi cu flori la piept şi la cuşmă, unul dintre ei are un colac mare legat cu busuioc. Intrând în casă, unul zice:

— „V-a poftit cuconul mirele şi cucoana mireasa, şi cuconii socrii cei mari, şi cuconii socrii cei mici, şi noi ostenitorii, poftim, mă rog, la nuntă". Cu aceste cuvinte el toarnă din ploscă vin în pahar şi-i cinsteşte pe toţi cei de faţă. Aşa umblă vorniceii pe la toate rudele şi pe la toţi cunoscuţii.

Între acestea mirele se porneşte la mireasă cu căruţele şi cu toţi nuntaşii, înainte merge el călare cu vorniceii, iar după dânşii, căruţa cu ţiganii, care cântă tot drumul marşuri şi jocuri şi, în sfârşit, vreo câteva căruţe cu nuntaşi — rude şi cunoscuţi de-ai mirelui. Căruţele merg foarte repede, în toată fuga cailor, şi nuntaşii chiuie mereu. Când a sosit nunta, mireasa iese din casă şi-l udă pe mire cu apă.

Apoi, toţi se duc la gazda mirelui (la casa vreunui om). Acolo aşteaptă să vie vorniceii miresei să-i poftească la dânsa. Vorniceii vin pe jos cu ţiganii, îl iau pe mirele cu nuntaşii lui şi cu toţii se duc la mireasă. Intrând în casa miresei, se pun la masă. Când se sfârşeşte masa, toţi nuntaşii „ies afară cu dansul", adică se iau de mână dintâi toţi vorniceii, apoi nunul cu nună şi la urmă mirele cu mireasa şi, ieşind din casă, încep a juca. Ţiganii atunci cântă de jocul cel mare. Dacă se strică jocul, toţi iarăşi intră în casă şi de-aici se petrece partea cea mai jalnică a rânduielilor de nuntă.

Mirele şi mireasa se pun în genunchi înaintea părinţilor, iar vreun om, stând în picioare, zice „iertăciunea". În timpul iertăciunii mirele şi mireasa plâng, de asemenea, şi părinţii lor. Dacă se scoală din genunchi, mirele şi mireasa sărută mâna la părinţi.

După iertăciune, un flăcău din nuntaşi mai zice şi „conocăria", stând la uşă. Şi „iertăciunea" şi „conocăria" sunt foarte frumoase şi în diferite feluri. Conocăria

— Bună dimineaţa, cinstiţi socri-mari!

— Mulţumesc dumneavoastră, băieţi militari,

Dar ce îmblaţi, ce cătaţi?

— Ce umblăm, ce cătăm

La nime samă nu dăm,

Că multe mări am trecut,

Multe ţări am bătut,

Nime seama nu ne-a luat.

Dar cine sunteţi dumneavoastră,

Să ne luaţi sama noastră?

Dar fiindcă ne-ntrebaţi,

Să ne luaţi cu-ncetul

Şi cu binişorul,

Să ne dăm cuvântul cu adevărul,

Că de multe ce se-ndeasă,

Vom spune una mai aleasă.

Ales tânărul nostru-mpărat

Dimineaţa s-a sculat,

Faţa alba s-a spălat,

Chica neagra-a pieptănat,

Din trâmbiţă a sunat,

Mare oaste-a adunat.

Ş-a adunat o sută de feciori de gheneral,

De boieri de cei mai mari.

Ş-au plecat vânătorii să vâneze

Valea din sus,

Dinspre apus,

Pân' când juncanii au stătut

Şi potcoavele au pierdut.

A stătut toata oastea în mirare,

Unii zic că este urmă de zână,

Să-i fie împăratului cunună.

Aşa se mai chibzuiesc

Şi se găsesc alţi vânători,

Mai cunoscători

Şi zic că este umbră de căprioară,

Să-i fie împăratului soţioară.

Dar nunul cel mare

Cu grija-n spinare,

Călare pe-un cal,

Ca un Docipal,

Se ridică-n scări,

Se îmflă în nări

Şi face ochii roată

Peste oştirea toată,

Şi când încoace priveşte,

Aici zăreşte

O floricică frumoasă

Şi drăgăstoasă,

Şi văzând că nu-nfloreşte,

Nici nu rodeşte,

Nici locul nu-i prieşte

Şi mai mult se fereşte,

Ne-a trimis pe noi şase jerpani,

Călări pe patru juncani

Cu coamele-ncâlcite,

Cu frâurile zugrăvite,

Cu unghiile custurite

Şi cu cozile-mpletite,

Ca cu toţii să pornim

Şi la curţile dumneavoastră să venim,

Ca floricica s-o luăm

Şi la împarat s-o dăm.

Pornim

Şi venim

Pe faţa pământului,

Pe aburii vântului,

Bând şi chiuind

Şi din pistoale trăgând.

Caii cu rând

Pe nări flăcări lăsând

Şi nechezând,

Şi din unghii scăpărând --

Păn-am sosit

Şi v-am găsit.

Acum ori floricica să ne-o daţi,

Că nicăieri n-aveţi să scăpaţi,

C-am venit cu pocloane de-argint,

Să scoatem floricica din pământ,

S-o scoatem cu rădăcină,

S-o sădim la împăratul în grădină,

Ca acolo să -nflorească

Şi să rodească,

Locul să-i priască

Şi să nu se vestejească.

Dacă dumneavoastră, socri-mari,

Gândiţi că suntem tâlhari,

Avem şi bilet

De la al nostru împărat.

Cine ştie carte latinească

Să vie să ne-o citească,

Iar cine nu ştie

Să nu vie,

Ci ca de foc să se ferească.

Să ne aduceţi, socri-mari,

Oameni cărturari:

Vreun popă cu barba deasă,

Să ne citească carte-aleasă;

Ori vreunul cu barba rară,

Să ne ţie pân-în seară,

Ci unul cu barba ca fusul,

Să ne deie curând răspunsul.

Răspunsul nostru este-aşa:

Şase pahare de vin,

Şase mahrame de in

De care se găsesc aici,

Cusute cu fluturi şi cu arnici.

Las' să fie şi de mătasă,

Numai să fie de-aici din casă,

De la cinstita mireasă,

Să nu fie de la vecine,

Să păţim vreo ruşine,

Că atunci va fi cinstea noastră

Şi ocara dumneavoastră.

Socri-mari, ascultaţi

Şi în urechi băgaţi:

Când va da soarele -ndesară,

Mare oaste vă-mpresoară,

Dacă nu-ţi avea bucate de ajuns,

Să va căutaţi loc de ascuns,

Să aveţi buţi cu vin,

Car cu fân,

Vaci lăptoase,

Fete frumoase.

Să mai aveţi, socri-mari,

Şi lăutari;

Să vie şi tot satul,

Ca să se veselească -mpăratul,

Când va fi soarele îndeseară,

Mare oaste vă-mpresoară.

Să lărgiţi casa, că vine împaratul

Îndată cu oştirea lui toată:

O sută cincizeci şi cinci

Din cei mai voinici

Cu feţele alese.

Noi nu suntem ciobani de la oi,

Să descălecăm în gunoi,

Nici morari beţi,

Să descălecăm prin scăieţi,

Ci suntem boieri mari,

Ghenerali,

De lângă mare,

De unde soarele răsare.

Nouă să ne aduceţi scaune de argint,

Să descălecăm aici pe pământ

Sau să întindeţi covoare,

Să descălecăm în pridvoare.

La cai să daţi fân,

Zizdeu verde,

Cosit din noaptea Sfântului Gheorghe,

Cu roada neluată,

Cu floarea nescuturată,

Strâns în sărbători

De două fete surori.

Caii noştri să mănânce

Şi din capete să nu mişte;

Caii noştri să beie

Şi din capete să nu deie.

Noi am descăleca,

Am mai sta,

Am mai ura,

Dar ni-i frică că vom însera

Şi avem de trecut stânci,

Văi adânci,

Munţi cu brazi mărunţi

Şi întunecoşi,

Bine v-am găsit sănătoşi!

Pune plosca la gură, socru-mare,

Ce s-a făcut s-a făcut,

Nu mai este de desfăcut,

Să dai numai opt boi

Şi şapte vaci,

Şi apoi să rabzi şi să taci.

Ţine, socru-mare,

Îţi dau plosca,

Ia astă rădăcină uscată,

La şezut crăcănată,

Pe-aicea lată, pe-aicea lată.

Ia închina, soacră, o dată,

Să nu o săruţi tare,

Că şi căciula din cap îţi sare.

Să o săruţi mai binişor,

Să-ţi paie mai dulcişor.

Poftim de beţi şi vedeţi

Că rachiu-i de la Piteşti,

Iar nu ţuică de-a dumneavoastră,

Când bei multă,

Te umfli în burtă,

Faci burta dobă,

Intri după sobă

Şi stai cu greierii la vorbă.

Tot urând, socri-mari,

Vedem că toţi au rămas

Cei de la spate

Cu gurile căscate.

Cei dinainte

Cu gurile înţepenite.

Aduceţi dar un vas cu prune uscate,

Să aruncăm la ieste guri căscate;

Un putinoi cu lapte bătut,

Să le turnăm pe gât;

O strachină cu poame,

Să dăm la ieste cucoane,

Că vedem că au slăbit de foame.

Şi vreo câţiva căţei de usturoi,

Să dam pe la aceşti ciocoi,

Fiindcă au poftit pe la noi,

Mulţi, înalţi, luminoşi,

Bine v-am găsit sănătoşi.

Conocăria adusă mai înainte, precum şi altele, care tot sunt în felul ei, arată ce însemnătate mare dă poporul nostru nunţii şi petrecerilor ei şi cât de frumos îşi spune el simţirile puse în inima lui la căsătorie.

Conocăria, după cum se poate de văzut, este o zugrăvire a rânduielilor nunţii făcută în chipuri foarte atrăgătoare. Fiecare trebuie s-o spuie, că mai rar găseşti în orişice scriere aşa chipuri ca acelea ce sunt date de popor în conocărie. Să trecem la obiceiurile care urmează după rostirea conocăriei. Îndată ce s-a spus conocăria, mireasa prinde a se găti de plecare. Toţi nuntaşii flăcăi scot zestrea ei din casă ş-o pun în căruţă. Fiecare lucru scos, flăcăii îl joacă aruncându-l în sus; când ajung la ladă, fraţii cei mici şi surorile miresei (dacă îi are) se iau de mâna şi nu-l lasă pe mire să ia lada, zâcându-i:

— „Nu-ţi dăm lada, răscumpără pe leliţa". Mirele dă vreo câteva copeici, şi lada se pune-n căruţă cu celelalte lucruri de-ale zestrei. Ş-apoi toată nunta se porneşte la mire acasă.

Înaintea pornirii, soacra cea mică (mama miresei) îi leagă pe nun, pe nună şi pe rudele lor cu şervete. Dacă nunului şi nunei nu le place cu ce îi leagă, apoi ei azvârl într-o parte şervetele şi cer altele. Mirele o aşază pe mireasă şi cu nuna în căruţă, şi miresei se pune-n spate un văl alb împodobit cu horboţele şi lucrat de ea însăşi. După asta, mirele înconjoară de trei ori căruţa miresei şi o loveşte uşor cu harapnicul. Acest obicei înseamnă că mireasa de la părinţi trece sub stăpânirea bărbatului pe care trebuie să-l asculte toată viaţa.

În sunetele muzicii se duc nuntaşii la mire. Acolo îi întâlneşte soacra cea mare cu pâine şi cu sare, cu dulceţuri şi-i pofteşte în casă. Mirele o ia pe mireasă din căruţă şi toţi intră. Aici iarăşi şed la masă şi beau binişor. Apoi, nuntaşii cei ce-au adus mireasa, se împrăştie pe-acasă şi rămâne numai mirele, mireasa, socrii şi nunii. În curând nunii pleacă şi ei acasă şi pe dânşii îi petrec toţi nuntaşii, cu ţiganii, care nu încetează şi tot dau din scripce, cobze şi fluiere. Vorniceii se pornesc prin sat şi, după ce vin, se duc la nuni şi-i aduc iarăşi. Toate acestea se petrec seara. Mirele şi mireasa se pun în capul mesei, alăturea cu dânşii şed nunii. Încep a veni oameni „cu colacii". Fiecare dintre ei aduce câte-o pereche de colaci sau nişte rachiu şi vin. Cele aduse se pun pe masă, iar omul dă mâna cu mirele, pe când un vornicel, ce stă lângă masă, toarnă vin în pahar, îi da mirelui, şi mirele cinsteşte pe om. Acelaşi lucru face şi mireasa, iar omul pune pe masă zece sau cinsprezece copeici, după starea lui.

Când se isprăveşte rânduiala asta, pe care-o fac toţi oamenii poftiţi, ei iarăşi ies afară şi joacă jocul cel mare. Sfârşind jocul, toţi nuntaşii se culcă şi dorm, ca să se scoale în ziua cununiei mai dimineaţa. Adăuza se duc toţi de dimineaţă la biserică ca să fie la toata slujba bisericească de la început (atunci, când se cunună duminica). Unii pân' la cununie nu mănâncă nimic, afară de prescură. Asta dovedeşte destul de limpede că ţăranul nostru basarabean socoteşte căsătoria ca o taină mare de care trebuie să te pregăteşti cu sfinţenie.

Când nunta după cununie se întoarce acasă, pe tineri îi udă cu apă, iar mirele aruncă pentru asta bani. Udarea în obiceiurile nunţii înseamnă dorinţa celor ce udă să fuga tot răul şi toată nevoia de cei tineri, precum fuge apa.

Venind de la biserică, nuntaşii îndată se pun la masă, iar după masă încep jocurile care ţin toată ziua şi se strică numai cu asfinţitul soarelui. Părinţii celei tinere nu iau nici o parte la rânduielile petrecute în casa mirelui, nici la nuntă. Fiica lor, după cununie, se socoteşte dezlipită cu totul de casa părinţilor săi, şi ei nu pot decât de departe să-i vadă nunta. După ce se isprăveşte jocul, vorniceii din nou pleacă prin sat pentru a chema la masa cea mare. Când se întorc, îi hrănesc bine, îi cinstesc şi ei se duc pe-acasă. Slujba lor e sfârşită.

Masa cea mare

Masa cea mare se face în seara acelei zile când se cunună tinerii. Ea este serbarea nunţii de către oamenii mai în stare, de către oamenii însuraţi. La masa cea mare fiecare gospodar poftit trebuie neapărat să fie cu femeia sa. Toţi oaspeţii intră în casa cea mare şi se pun perechi de şed la masa. În mijlocul mesei se începe închinarea colacilor. Ea se face în felul următor: Vreo bătrână ia câte o pereche de colaci acoperiţi c-un prosop sau o basma şi le dă oaspelui cu închinăciune. Iar vreun căsaş (din cei ce se afla în casă), cunoscut ca om vesel, glumeţ şi copt la minte, de obicei spune vreo glumă pe socoteala celuia cui i se închină colacii, râzându-l cu vreun neajuns ştiut de toţi. De pildă, dacă oaspetele este beţiv, glumeţul zice:

— „Am auzit, oameni buni, că este la noi în sat cutare om care nu-i prea obişnuit cu vinul şi rachiul şi cică nu-i prea plac băuturi de astea".

Şi aşa-i trece pe toţi oamenii prin glumele sale, pe când se închină colacii. Închinarea se începe de la nuni. Nunul sărută colacul, iar nuna ia cosinca de pe colac şi se uită cât e de frumoasă. Luând colacii, nunul pune pe un talger vreo 3 sau 4 ruble. Alţi oameni fac aceeaşi, fiecare dă cât poate. După fiecare închinare, mesenii se cinstesc şi bat din palme.

Când se isprăvesc toate, cineva îi cheamă în casă pe tineri, îi cinstesc şi, la urmă, nunul le dă într-o legăturică banii strânşi la masă şi zice cam aşa:

— „Ei, să deie Dumnezeu să trăiţi, să gospodăriţi, să fiţi sănătoşi, şi de la noi puţintel, iar de la Dumnezeu mai mult". Tinerii sărută mâna nunului, a nunei şi la toţi musafirii, ş-apoi ies din casă. Iar veselia mesei celei mari ţine pân-a doua zi dimineaţă, şi vinul din garafe nu se mai isprăveşte, precum şi jocurile, cântecele şi chiotele.

Îndulcitul tinerilor

Adăuza după masa cea mare are loc aşa-numitul îndulcitul tinerilor. Rânduiala, despre care este vorba, constă în următoarele: Pe tineri îi aduc în casa cea mare, îi pun în capul mesei, iar nuna se apropie de dânşii cu o bucăţică de pâine întinsă în miere şi le dă să guste şi la unul şi la altul. Nu e greu de ghicit ce vrea să zică obiceiul despre care spun: el înseamnă că viaţa tinerilor trebuie să fie bogată şi rodnică ca pâinea şi dulce ca mierea. Apoi, aceeaşi nună piaptănă pe tânără şi-i leagă capul aşa cum se leagă nevestele, în semn că ea trebuie toata viaţa sa fie legată de bărbat cu cele mai strânse legături de iubire, de împărţirea tuturor celor bune şi celor rele şi de ajutor.

În urma acestei rânduieli toate femeiele (căci la îndulcitul tinerilor iau parte numai femei) dau cu tinerii mâna, pun pe un talger bani, îşi iau ziua bună şi se duc pe-acasă.

Iar cele ce au mai rămas pornesc aşa-numitul „hostropăţ" (sau păsăţel), un joc (danţ) la care asemenea iau parte numai femeile. Acest danţ constă într-aceea că femeile se duc la nună, jucând şi cântând cu garafe de vin în mână. „Hostropăţul" înseamnă bucuria femeilor din sat că numărul lor s-a înmulţit prin adăugirea tinerei neveste, care din ziua ceea s-a făcut tovarăşa lor.

După cum am spus mai înainte, adăuza după nuntă se porneşte „hostropăţul" sau jocul femeilor. „Hostropăţul", început de dimineaţă, ţine toată ziua. Femeile umblă de la socrii cei mari (părinţii mirelui) la nuni, o aduc pe nună la socrii cei mari, o duc înapoi, iarăşi o aduc şi aşa mai departe. În vremea asta ele joacă cu şipuri de vin în mână, sar în sus şi cântă. Îndeobşte, „hostropăţul" se joacă cu multe fel de fel de obiceiuri, şi aceste obiceiuri se schimbă şi sunt în alt fel mai în fiecare sat. Însă ele n-au prea mare însemnătate.

Seara, toţi nuntaşii gospodari se adună în casa cea mare la socrii cei mari. Aici se face o masă la care şed, afară de musafiri, şi părinţii miresei. Aşadar, cea dintâi întâlnire a socrilor celor mici cu cei mari se petrece la masa asta, care, deci, poate să fie numită „masa socrilor". În mijlocul mesei, socrii cei mari scot aşa-numitele „cămăşi de socru", nişte cămăşi de pânză, albe şi lungi, cusute de mireasă înaintea nunţii.

Socrul şi soacra cea mare îmbracă cămăşile şi încep a juca. De obicei, soacra cea mare zice din gură:

„Nici n-am ţesut, nici n-am ghilit,

Da bine m-am împodobit".

Ş-apoi cântă:

„Frunză verde busuioc --

S-au-ntâlnit cuscrii la un loc --

Una râde

— foc aprinde --

Una plânge

— focul stinge".

Toţi mesenii la aceste cuvinte râd, glumesc, joacă şi beau. Când se sfârşeşte masa, oaspeţii se scoală, mulţumesc socrilor celor mari şi pleacă, iar nunii se duc acasă cu ţiganii care le cântă tot drumul.

Acasă, nunul le face ţiganilor masa şi cu asta se isprăvesc rânduielile nunţii.

Facerea căei

Peste vreo săptămână după nuntă are loc aşa-zisa „facerea căei". Nuna se găteşte de mai înainte cu demâncat, şi în ziua anumită îi pofteşte pe tineri şi pe rudele lor la masă, „ca să le facă cale tinerilor", cum zic moldovenii noştri. Nunii îi ospătează pe tineri şi-i cinstesc. Într-acestea şi constă „facerea căei". Tot atuncea, de la nuni, îi poftesc şi pe dânşii rudele lor şi, de asemenea, îi pun la masă. Aşa ei umblă pe la toate rudele şi pe la toţi cunoscuţii, şi asta se cheamă că ei „umblă de cale primare".

Umblatul acesta, de obicei, începe de la părinţii miresei. Este uşor de priceput ce înseamnă „calea primare". Prin acest obicei frumos tinerii intră în viaţa lor cea nouă de gospodari şi de soţi, şi, ca gospodari şi soţi tineri, ei sunt povăţuiţi de nunii lor, oameni păţiţi şi cunoscători într-ale vieţii. Prin umblarea lor pe la rude şi cunoscuţi, ei le vestesc lor şi întregului sat că se despărţesc de-acuma de tinerime şi trec în rândul oamenilor, datoria cărora este a umbla întotdeauna cu grija în spate şi a munci la toată munca ţărănească, pentru agonisirea şi zidirea vieţii lor şi a copiilor lor.

„Calea primare", în mintea moldoveanului, este lunga şi spinoasa cale a vieţii sau, mai bine zis, începutul acestei căi. Acest început îl fac tinerii sub povăţuirea nunilor şi a părinţilor miresei, la care se duc tinerii de la nuni.

Vorbind îndeobşte despre obiceiurile nunţii la moldovenii din Basarabia, nu se poate de trecut cu vederea că în multe locuri din ţara noastră, alături cu logodna şi cu răspunsul, mai este obicinuit şi alt chip de făcut nunta, anume prin furatul miresei.

Iată care este felul obişnuit de furat mireasa. Cu câtăva vreme mai înainte, flăcăul şi fata se învoiesc binişor când şi cum să se facă furatul. Aflând de la flăcău toate, fata se pregăteşte, îşi leagă legătura cu straiele cele mai de nevoie şi-l aşteaptă, într-o noapte de toamnă, flăcăul vine cu tovarăşii lui, bate la fereastră şi fata, auzindu-i pe flăcăi, iese afară cu legătura ei. Flăcăii o pun în căruţa cu care au venit, dau în cai ş-apoi puţin depărtându-se încep a chiui cât le ia glasul. Chiuitul înseamnă că fata-i furată.

Dacă o aduc la mire, ea intră în casa, sărută mâna părinţilor mirelui ş-apoi toţi mănâncă câte ceva şi se culcă. Fata rămâne la părinţii mirelui şi se găteşte împreună cu dânşii de nuntă. Adăuza după asta, mirele şi cu mireasa se duc la părinţii miresei şi cer iertare. Negreşit că asta se face mai mult ca să îndeplinească obiceiul, şi ei primesc iertarea cerută. După asta, amândouă părţile fac toate rânduielile spuse mai sus, şi nunta urmează ca de obicei.

Se înţelege că furatul miresei are loc mai mult atunci când fata şi flăcăul se iubesc unul pe altul şi când ceva îi împiedică să facă răspuns şi logodnă.

Dar, trebuie s-o spunem că adeseori furatul se face şi curat, numai pentru îndeplinirea obiceiului. Rânduiala asta este foarte veche şi s-a văzut la multe popoare (noroade) din cea mai adâncă vreme. Este greu de spus ce a însemnat furatul miresei la dânsele; se prea poate că fiecare norod a pus în acest obicei înţelesul lui, potrivit cu credinţele ce se moştenesc la toţi oamenii din tată în fiu. La moldovenii noştri el s-a păstrat tot într-acest fel, ca o aducere aminte a vremilor de mult trecute, dar, fără îndoială, că şi la străbunii noştri furatul miresei a însemnat ce-a însemnat vreodată. Iar acum obiceiul furatului încă se mai petrece pe unele locuri între celelalte rânduieli, moştenite din neam în neam, neavând nici o însemnare.

Ca rămăşiţă a trecutului, acest obicei s-a mai păstrat şi la alte noroade, ca, de pildă, în unele locuri la ţăranii ruşi, la unele popoare sălbatice din Siberia, la tătari şi la alte neamuri. Vedem dar că rânduiala asta a fost odată obişnuită la mai multe noroade, dacă nu chiar şi la toată lumea ce-a trăit înaintea noastră.

• 
  * *
  

Din arătarea obiceiurilor de nuntă ale moldovenilor basarabeni, făcută mai sus, se poate de aflat că toate aceste obiceiuri sunt foarte frumoase şi nu-i chip de zugrăvit mai bine simţirile ce le stârneşte nunta în sufletul moldoveanului şi văjnicia nunţii în viaţa ţăranului nostru, cum o pricepe el singur, decât cum se oglindesc acestea în toate cele petrecute la nunta ţărănească. Şi rar se pot găsi la vreun alt popor aşa frumoase şi meşteşugite lucrări de minte, precum sunt „conocăria" şi „iertăciunea" moldoveanului basarabean, care se rostesc mai la fiecare nuntă. Dar ne rămâne inima îndurerată când vedem că în multe sate ale Basarabiei noastre aceste frumoase obiceiuri şi cântece, la un loc cu graiul, portul moldovenesc şi limba strămoşească încep, puţin câte puţin, a pieri şi a se da la uitare, fiind înlocuite cu alte rânduieli cu totul străine şi necunoscute păn-acuma moldovenilor. Nu-i nimic mai primejdios decât lepădarea obiceiurilor, care s-au moştenit de la străbuni. Asta înseamnă lipsirea poporului de puterile vieţii, căci în limbă şi obiceiuri stau puterile unui norod. Şi cu cât mai mult vom păstra şi vom ţine nestrămutată moştenirea strămoşilor, cu atât vom fi mai tari şi mai voinici în lupta noastră pentru viaţă.