Sărut mâna, măicuta mea

O ISTORIOARĂ CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI

Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel "lucruri ale întunericului". Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta... Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viata?

Nu vezi mata că si o furnică si un tântar si o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-si salveze viata. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viata lui înaintea Tatălui ceresc?

Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul si asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, si este foarte mare păcat.

De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească si să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă vesnic. S-a prea înmultit păcatul acesta si este strigător la cer, si aduce osândă vremelnică si vesnică si în veacul de acum si în cel viitor. Ia să vă spun o întâmplare adevărată si înfricosătoare:

Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit si a căzut în genunchi si a început a plânge:

- Ce este, doamnă?

- Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.

- Dar ce s-a întâmplat?

- Eu sunt fată de preot, a zis, si s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare functionar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot si sunt credincioasă. Am crescut în credinta crestină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: "Eu nu cred, dar îti dau voie tie să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, posteste, fă milostenie, roagă-te si acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!"

În felul acesta, ea a întrebat pe părintii ei si s-a încumetat si s-a dus. S-au luat în căsătorie si au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: "Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor". Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: "Fă ce stii, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!"

Atunci ea i-a spus: "Măi, criminalule, să-ti iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ti-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine crestineste, nu păgâneste". El i-a spus: "Gândeste-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară". Copilul avea două luni. Ea a spus: "Niciodată, nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul".

Si a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Si iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.

- Am auzit de dumneata si am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună si el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.

- Dacă te-ar tăia de o mie de ori si te-ar împusca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici serpoaica, nimeni nu îsi omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fata pământului. Omul îsi omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedeste-te si te pregăteste. Mucenită ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla si cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.

- Cum să fac? Mă tem si de el că mă va omorî, mă tem si de Dumnezeu!

- Să te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeti-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedeste-te, împărtăseste-te si asteaptă moartea! Dar să nu avortezi!

Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Si cum era aproape sâmbăta mortilor, adică "Mosii de vară", anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti că la noi se dă de pomană, după cum este traditia noastră ortodoxă, pentru sufletul mortilor. Si a luat si făină de grâu, ca să facă cozonaci si plăcinte pentru pomană.

A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie si a frământat aluatul până a dospit si s-a culcat.

Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munti, adică două rânduri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreaptă. Muntii erau foarte înalti si aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte si de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la sosea. Ea mergea - asta era prin vis - pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.

Dar deodată, când si-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Si de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinării, si ele tipau groaznic.

Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sânii lor si îi mâncau si ele strigau: "Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au născut pe noi!" Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau înapoi în munti, iar lor le cresteau sânii înapoi. Si veneau alti vulturi si le mâncau din nou si ele strigau tare si plângeau.

Si s-a minunat biata femeie: "Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică". Si a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricosat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau serpi cu două capete, niste balauri de foc, încolăciti peste ele si peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o tâtă si cu altul pe cealaltă tâtă si le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile si muntii aceia.

Atunci ea, când a văzut că în stânga vede si mai înfricosat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit si a căzut în genunchi si striga la Maica Domnului: "Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!" si se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină serpii aceia si la dânsa.

Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte si cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:

- Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Si a căzut cu fata la pământ, zicând: "Doamne Iisuse, nu mă lăsa!"

- Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.

- Dar cine esti, Doamne?

- Eu sunt îngerul păzitor al vietii tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, si acum m-am arătat tie cu porunca lui Hristos.

- Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine si nu mă lăsa aici!

A sculat-o din genunchi si i-a zis:

- Nu te teme si mergi după mine!

El mergea înainte si ea în urmă. Si în urma lui se vedeau raze de lumină si era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu mai este pe pământ.

Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:

- Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu două capete si pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis îngerul:

- Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge în vecii vecilor si vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale si au omorât copiii nevinovati din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injectii, cu pastile si i-au otrăvit cu buruieni de la babe, asa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.

Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta si a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. Si ea a întrebat:

- Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:

- Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot si te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu si te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul si ai întrebat pe preot si te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!

Apoi a zis ea: "Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este tara mea? Unde sunt eu aici?" Îngerul i-a zis: "Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ti-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fată de preot si te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate si le-a obligat să facă avort si le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!

El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui".

Atunci ea a zis: "Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?" Îngerul Domnului i-a spus: "Dar unde esti, acasă esti! Tu scoală-te si frământă aluatul, că a dospit în covată". Si l-a văzut ca un fulger când a zburat, si ea s-a trezit în casă.

S-a trezit femeia foarte spăimântată si aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la sapte fără un sfert si acum era ceasul nouă si un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad si a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si dacă a văzut că este obosită si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.

A venit bărbatul ei:

- Ce-ai pătit, Silvia? Ce ti s-a întâmplat?

- Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.

- Cum?

Si i-a spus sotului tot ce i-a zis îngerul.

- Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, si le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?

- Asa este.

- Auzi, că te asteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai si plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!

El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:

- Să stii că adevărul ti-a spus. De azi înainte mă pocăiesc si eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun si eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primeste pe cel păcătos!

Apoi a venit cu sotia si s-au mărturisit amândoi, îndreptându-si viata. L-am mărturisit si i-am spus: "Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăintă".

Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântu-lui Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, că nu-ti vei mântui bărbatul? Nu stii tu, zice, că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credin-cioasă? si invers.

Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a câstigat si pe sotul ei la adevărata credintă si i-a îndreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună si duc viată cinstită si curată înaintea lui Dumnezeu.

I-am dat si lui canon să nu se împărtăsească 20 de ani, că pentru un avort Sfintii Părinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. "Fac toate!" a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si să plângă toată viata că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ti-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sământă; ori îl omori când este mai mare, tot acelasi păcat ai.

Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: "Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se stia ce-a fost!" Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zămislire?

Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, păziti-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toti balaurii din lumea asta si decât toate. Păziti-vă! Că dacă tot veti face mereu avort, poporul nostru se împutinează. Vom rămâne numai bătrânii si vor veni alte popoare si ne vor robi, că vom fi putini si nu vom mai avea copii ca să fie ostasi ai tării si oameni de ispravă să conducă tara!

Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastră tară, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veti pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărati. Toate femeile care aveti bărbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâti copiii. Copilul este un înger si prin el te mântuiesti si tu! Naste-l, botează-l, creste-l si printr-însul te mântuiesti si tu.

Să te duci la mărturisire, că esti o crestină bună, si te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege si împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvântător.

Vă rog din toată inima să tineti minte această întâmplare. Aduceti-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!

Păziti-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci si de-a gândi la aceasta, căci crimă si prea cumplită crimă este fată de constiinta ta, fată de Dumnezeu si fată de tara în care ne-am născut si trăim.

Parintele Cleopa


FRICA DE PĂCAT
de Ioan Alexandru

[Cuvânt de încheiere la mormântul Părintelui Nicodim Măndită, 1990.]

Vreau să vă spun ceva despre frica de păcat. Dacă n-am avea păcat, toate lucrurile ar merge bine. Dar de ce facem păcat? Cum poate să ne fie frică de păcat? Dacă avem frică de Dumnezeu.

In Vechiul Testament spune că frica de Dumnezeu aduce întelepciune. Deci: începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu. Dar ce înseamnă asta? Va rog să credeti că dacă ti-e frică de cineva nu vrei să-l vezi. Il ocolesti. Eu sunt profesor la universitate si aveam multe probleme în privinta mea, că ce predam nu le plăcea la profesori, si stiu că mai marii mei, când îi vedeam, îi ocoleam, că mi-era frică de ei.

Frica de Dumnezeu - si ca atare frica de păcat - e cu totul altceva. Mi-e frică de Dumnezeu, nu în sensul că mi-e groază, ci mă tem să nu-L pierd. Uite, eu vă spun, atât de mult îmi iubesc sotia, încât mi-e frică de ea. De ce? Mi-e frică să n-o pierd.

Atât de mult îl iubesc pe Iisus Hristos, dacă putem spune asta, încât mi-e frică de El să nu-L pierd. Există o frică sfântă si există o frică lasă, o frică păcătoasă. Nouă trebuie să ne fie frică de păcat, ca atare si frică de Dumnezeu, pentru că-L iubim si nu vrem să-i pierdem dragostea.

Mai bine o zi în curtite Tale, decâî mii printre străini (Ps. 83, 11). Ce înseamnă asta? Când tie îti lipseste sotioara, sau cea iubită sau copilasul tău, nu fierbi de dor după ei? Nu vrei să fie prezenta lor vesnică?

Noi nu putem trăi fără Hristos. Si de aceea ne e frică de El, că nu vrem să-L pierdem. Aceasta-i frica curată. Si când vom avea dragoste de Hristos, dragostea adevărată alungă frica, stiti foarte bine. Există o singură putere, cum există un singur vânt teribil, care retează cedrii Libanului, vântul de miazănoapte.

Există un vânt teribil al lui Dumnezeu, si aceasta-i iubirea care renaste. Si aceea singură alungă frica din inima noastră. Deci nu frica de păcat e primul lucru, ci frica de a nu pierde dragostea lui Dumnezeu din inima noastră. Da. Să ne umplem de dragostea Lui, si fiind plini de dragostea Lui nu ne mai biruie nici viata asta, nici moartea, nici frica de om, nici ticălosiile lumii acesteia, ci suntem oameni liberi si senini, asa cum sunteti fiecare dintre dumneavoastră.

Sunteti niste oameni fericiti. Asa cum părintele acesta sfânt, la mormântul căruia glăsuim astăzi, în puterea cuvintelor sale spunea că oamenii se împart în patru categorii. Uitati, si noi aici si în fiecare dintre noi sunt patru dihănii.

Părintele ne atrăgea atentia: "Fiti atenti că în fiecare dintre noi - v-a spus fiecăruia si stiti - există patru oameni, si numai unul este bun". Asa cum există opt feluri de lacrimi, spun Sfintii Părinti, si numai un fel e bun, celelalte pot fi păcătoase, dar unu-i curat, unu-i din iubire fată de Dumnezeu. Asa si-n noi sunt patru dihănii. Una-i bună si-i în luptă permanentă cu celelalte, Si acestea le numea cele patru stări ale fiintei omenesti.

Vă spun aceste patru sfări. Vi le aduc aminte, că le stiti mai bine decât mine. Anume:

- Există Starea diabolică. în fiecare dintre noi sunt momente, dar mai ales există starea diabolică a unui om posedat de duhuri. Există starea diabolică, si diabolismul stă într-un act de mândrie si de apostazie, de negare a lui Dumnezeu. Aceasta este starea diabolică a fiintei omenesti.

Am trăit si noi într-o stare diabolică a nefericitului de conducător, care s-a dus, nefericitul de el, infestat de o ideologie asiatică si criminală, a lui Marx, a lui Lenin si a acestor monstri, pentru care ieri-alaltăieri te băga la puscărie. Dar care toti ati stiut că sunt niste monstri.

O ideologie atee. O ideologie negătoare de Dumnezeu. O ideologie care si-a permis să scrie "Biblia hazlie". O ideologie care a zis că Hristos este mitologie. O ideologie a unor monstri care spânzurau preotii si-i îngropau de vii, si au zis: "Să terminăm cu preotii si cu tăranii, si s-a terminat cu crestinismul pe fata pământului".

Iată că ei, care aveau acest gând, l-au văzut pe Lenin spânzurat de-o funie de otel în Bucuresti, acest mare asiat ateu care a venit peste neamul acesta si care avea acest plan: "Să distmgem bisericile si tăranii, si am terminat cu Hristos". L-am văzut cum a plecat el din Bucuresti, si cum pleacă toti din istorie si cum vine Hristos în locul lor.

De două mii de ani, tineti minte, de două mii de ani toti tiranii care s-au luptat cu Hristos, toti nu stiu unde să-si afle mormântul si toti au pierit si vor pieri, tineti minte, până la sfârsitul veacurilor.

Deci starea diabolică. Omul diabolic. Am trăit între acesti demoni. Dostoievski îi numea demoni. A scris o carte despre ei. Sunt oameni îndrăciti. Oameni care fierb de mânie. I-am văzut si eu. Care te amenintă, care te scuipă. Si eu am fost scuipat în fată, si copiii mei de omul diabolic. De această diabolie, de acest om stăpânit de duhurile satanice.

Există în continuare. Acestia care omoară acum în continuare. Iau ciomagul si-ti dau în cap. Sunt între noi. Sunt în fiecare din noi. "Iuda sunt eu", zice un mare scriitor francez. Si-n noi este un Iuda.

Omul diabolic există ca latent în fiecare dintre noi. Să nu vă închipuiti că acela-i diavol si eu sunt înger! Nu. în fiecare dintre noi este această pornire. Eu vă citez ce spune părintele.

- Apoi există starea dobitocească. Starea de dobitoc. Starea animalică. Animalul din noi.

Mă uitam si eu cât sunt de animal, când mi-e foame. Când mi-e cutare. Cât sunt de urs si viperă.

El asemăna starea aceasta cu ursul si cu vipera. Zice: "Postesc toată iarna. Ursul posteste,e un mare postitor iarna, dar când iese la plimbare primăvara, tot oameni sfârtecă si pe cine si-a pus laba tot nu scapă".

E o stare animalică care stagnează omul în starea asta. Acum 20 de ani a fost animal si după 20 de ani n-a crescut deloc duhovniceste, tot animal a rămas. Măcar că posteste ca si ursul, dar când îi cade un om în mână îl sfârtecă.

Suntem în stare dobitocească. Stare animalică. Stare pătimasă. Stare de a te împreuna cu nevasta altuia, de-a rupe, de-a mânca, de-a da cu coatele.

Am fost în piată. Numai o clipă a lipsit să nu mă dau la un borcan de smântână: "N-am mâncat smântână de mult! Ce-ar fi? E vineri, dar mi-e grozav de poftă, as mânca un borcan de smântână". Ispită. Dar vă spun, animalul din noi. Vă dau pildă. Sigur că nu am luat. Am luat niste cirese si am terminat.

Dar imediat se trezeste, de ce nu?, animalul la viata sexuală. Fiecare dintre noi suntem constienti că viata sexuală din noi e o putere teribilă de a te împreuna cu oricine. Ca o scroafă si ca un porc. Fiecare dintre noi. E o stare animalică. Părintele ne-a explicat-o si eu vă spun ce-a spus dânsul.

Deci există starea diabolică în noi, există starea animalică, există o a treia stare: starea omenească.

Si zice el, starea asta omenească este aproape la toti oamenii si ea putin acceptabilă. Care plâng când află că copiii lor n-au reusit la examen. Iar dacă-i merge fiului meu bine, ceilalti treaba lor: "Al meu a reusit la examene!" Eu asta eram înfricosat când m-am dus la examene la copilasii mei să văd dacă-s pe listă: "Măi copile, daca-i iesit, să nu cumva să te arati spre lacrima celui care n-a reusit! Ascunde-te mai degrabă si vino acasă si arată-ti bucuria acasă. Să nu cumva să triumfi acolo, când ceilalti plâng că n-au reusit!"

Copii cu nouă si ceva cădeau la examene, pentru că tiranii acestia au pus mâna si pe învătătură. Ne-au luat Biserica, ne-au luat cartea lui Hristos din mâna noastră si până la urmă au vrut să ne ia sufletul. Si asta era directia, de a ne face dobitoace si diavoli pe toti. De a rămâne în stârile de dobitoci si de diavoli. "Dacă-i merge fiului meu bine, ceilalti treaba lor".

Ei. Starea omenească este a avea gesturi omenesti. Cum zice: si păgânii fac asa. Dacă faci bine celui care ti-a făcut bine, si păgânul face la fel. Iubesti pe cel ce te iubeste, cel care te-a invitat la masă, îl inviti si tu si ai relatii, iar de ceilalti nu te priveste. Asta-i o stare omenească, dar tot o stare insuficientă.

Si mai există ultima stare, si sunt sigur că asta stăpâneste în inimile dvs., cu precădere ale tuturor care ati venit aici, că altfel nu veneati, si care este cea mai puternică în noi, si care o râvnim cu totii pe ascuns s-o avem: starea duhovnicească.

Starea duhovnicească, fratilor, care are o singură lege si care-i foarte simplu de tinut minte. Anume: să iubesti pe vrăjmasul tău. Actul cel mai teribil din istoria omenirii, care a schimbat toată istoria si care numai Iisus Hristos l-a adus si în virtutea căruia spunea un mare poet indian, Tagore: "Viitorul apartine crestinismului, pentru că singur Iisus Hristos a rezolvat problema iubirii fată de vrăjmasi".

Ce atitudine trebuie să am eu fată de vrajmasi? Singura atitudine colosală care a schimbat lumea si care-i radical nouă - toate celelalte le găsiti si în Vechiul Testament, le găsiti si în budism s.a.m.d. - o singură lege colosală si unică: iubirea fată de vrăjmasi.

Fată de această stare stă sau cade fiecare dintre noi. Se zice că plecăm cu două boccelute la viata de dincolo: cu faptele noastre nemernice si cu cele bune. Dar ni se va pune la Judecata de apoi o singură întrebare: "Ai iubit îndeajuns?" "Eu?" "L-ai iubit pe acela care te-a scuipat în fată? L-ai iubit pe cel care te prigonea si-ti lucra toate chestiunile si te dusmănea? Pe acela care l-au omorât acum? Pe criminali si pe toti/i-ati iubit?"

Mi-aduc aminte de un duhovnic, care trăieste aici, si care a fost condamnat. Si fratele său a fost omorât de un om. Si când a iesit din închisoare a dat fată-n fată cu cel care i-a omorât fratele. Stiti ce-a făcut acest părinte care trăieste? A mers la el si i-a zis:

"Fratele meu. Tu ai omorât pe fratele meu si în locul fratelui meu esti tu fratele meu!" - si l-a sărutat pe obraz. "Te iubesc ca pe fratele meu!"

Asta schimbă lumea. Asta schimbă lumea. Un singur lucru, părinte Nicodim Măndită, nu-i asa că-i asa? Dumneata ai spus: omul duhovnicesc.

Valoarea noastră stă sau cade fată de această atitudine. Bărbati frati, de ce vă urâti unul pe altul, doar sunteti frati? spunea Sfântul Stefan, citându-l pe Moise, în predica lui din Faptele Apostolilor. "Bărbati, doar sunteti frati, de ce vă urâti unul pe altul?"

Ia gânditi-vă, dacă această lege, această stare duhovnicească ar fi o realitate în România, mai apăreau monstrii acestia (minerii în 1990) cu săbii, cu ciocane si cu nicovale si cu fierăstraie si cu topoare să ne omorâm unii pe altii?

Nu ne iubim. Iubirea lui Hristos este departe de noi. Starea duhovnicească a României este dezastroasă. După 40 de ani de ură, după 40 de ani de cultivare a stării demonice, a stării dobitocesti, a fost cultivat dobitocul si diavolul din noi si în cel mai bun caz, asa-zisul umanism, care si el e o porcărie fără margini.

Fără Hristos nu există umanism. Dinte pentru dinte. Cum zicea una: "Fiului meu să-i meargă bine, iar ceilalti n-au decât să crape!" "Să moară capra mea, dar să moară întâi a vecinului!" Asta-i umanism?

România boleste de nedumnezeire spun Sfintii Părinti. Suntem săraci cu duhul. O, de-am fi constienti că suntem saraci cu duhul! Starea de duhovnicie a tării noastre este dezastruoasă. Omul duhovnicesc din noi este mort, si de aceea ne omorâm unii pe altii. Si de aceea nu suntem capabili să rezolvăm acest dezastru din mijlocul nostru.

Asa este situatia din România. Suntem în situatia aceasta de a ne da în cap unul altuia. De-a pomeni în fiecare seară relele pe care le face celălalt, iar scârboseniile dinlăuntrul nostru nu ni le aducem aminte.

Când va înceta odată acest om al păcatului si al dezastrului din mine? Când va începe omul duhovnicesc să prindă oleacă de temeinicie în inima mea, în lacrimile mele si în viata mea?

Ajuta-ne, Doamne, ca animalul din noi, dobitocul din noi, diavolul din noi si chiar omul din noi să moară si să crească chipul duhovnicesc al lui Hristos. Singurul model după care omul îsi poate modela caracterul. Singurul adevăr din lume, cum zice Eminescu, care este Iisus Hristos, al cărui chip desăvârsit este modelul suprem după care se formează firea fiecăruia dintre noi, dacă primim dragostea Lui jertfitoare de sine în inima noastră. Amin.

PĂCATUL AVORTULUI

Pentru ce se căsătoresc oamenii? Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmultească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpeascâ patimile desfrânării. Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele trei scopuri, fac un mare păcat. Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel al înmultirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vietii, ci îsi programează câti copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un copil sau doi să se nască si restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă crimă este avortul, când mama îsi omoară propriul copil. Nici animalele nu fac asa ceva, dimpotrivă nasc câti pui le dă Dumnezeu si îi iubesc foarte mult. Toate păcatele se pot ierta, spun Sfintii Părinti, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor osteneli, nevointe, al unei pocăinte care pot dura viata întreagă. Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortati plâng înaintea lui Dumnezeu si cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă. Cel mai mare bine pe care-1 poti face în viată, ca om căsătorit, este să dai viată mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai da de pomană, oricâtă nevointă ai face în viată, nu este mai mare lucru ca atunci când dai viată unui om. Toti Sfintii din ceruri cu toti îngerii si întregul cer se bucură când se naste un copil. Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da nastere unei fiinte umane. Dacă refuză a da nastere, a da viată, refuză ea însăsi a avea viată vesnică. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică faptul că nu nasc copii mai multi datorită contextului în care trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească si să-i crească. Insă aceasta este o mare cursă pe care le-o întinde satana. Trebuie să fim constienti că Dumnezeu niciodată nu va da voie să se nască un copil fară a avea asigurată bucătica lui de pâine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor să se întâmple asa. Atunci când nu avem credintă în Dumnezeu se produce nefirescul, nenaturalul. Atunci când cineva avortează nu are credintă în Bunul Dumnezeu, în faptul că El este deasupra si va ocroti acel copil; lipsind credinta în Dumnezeu se ajunge la păcatul pruncuciderii, adică al avortului.

Extras din "SFÂNTA TAINA A SPOVEDANIEI PE ÎNTELESUL TUTUROR" - de PROTOS. IOACHIM

PÂRVULESCU (Mânastirea Lainici)
CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Mă adresez tie, femeie crestină! De ce nu vrei să nasti copii? Nu ai cu ce-i hrăni? Oare nu va avea Dumnezeu grijă de ei?

Esti bolnavă? Dacă avortezi, mai rău te vei îmbolnăvi.

Esti săracă? îti va da Hristos cele de nevoie ca să-i cresti.

Esti amenintată de bărbat că te lasă? Nu-l asculta la cele rele si naste copilul, că poate va ajunge vreun sfânt, prin care să vă mântuiti toti din familie.

Te temi să nu râdă de tine femeile cele rele că ai doi, trei sau chiar mai multi copii? Dar ce vei face când diavolii te vor chinui în iad, pentru omor, împreună cu ele?

Te rusinezi că ai rămas gravidă de fată mare sau fiind fără sot? Naste copilul, că, prin rusinea pe care o pătimesti, vei scăpa de rusinea cea mare din ziua judecătii si de munca vesnică.

Te rusinezi de oameni că ai rămas gravidă, având peste 35-40 de ani, si mergi să faci avort? întoarce-te acasă si naste copilul, că îti va aduce multă mângâiere si te va ajuta la bătrânete.

Vrei să-ti ucizi copilul la tinerete, ca să nu ai griji, să te poti distra mai mult, să placi sotului; pentru că esti studentă, dar încă nu ai servici, locuintă si masinâ? Dacă mama ta ar fi gândit la fel, mai erai tu astăzi?

Ce este mai scump, raiul sau iadul? Viata sau moartea? Averea, masina, casa sau copilul pe care ti l-a dat Hristos? Oare nu porunceste El tuturor părintilor: Lăsati copiii să vină la Mine (adică la viată, la biserică) Si nu-i opriti, că a unora ca acestia este împărătia cerurilor (Matei 19, 14)?

Femeilor crestine, nu ucideti copiii de tinere, că veti rămâne fără mângâiere în viată. Nu avortati copiii după primele nasteri, că Dumnezeu vă va răpi unul din cei născuti mai înainte. Nu-i omorâti nici mai târziu, ca să nu vă îmbolnăviti de boli fără leac, nemaiavând timp de pocăintă.

Mamelor, lăsati copiii să se nască după legea lui Dumnezeu si nu-i omorâti nici prin pază trupească, nici prin medicamente ucigase, nici prin avort, nici pe altă cale. Nu vă ucideti copiii, că ucideti suflete nevinovate si vă pierdeti propriul suflet.

Nu vă avortati copiii, că nu se vor mântui, nefiind botezati. Nu-i omorâti cu două morti - trupeste si sufleteste -, căci copiii avortati nu mai pot fi niciodatâ botezati si vă vor osândi în ziua cea mare a judecătii lui Hristos.

Astăzi se avortează în tară aproape două milioane de copii pe an! Iar ceea ce este mai dureros este faptul că cele mai multe avorturi le fac mamele crestine ortodoxe, în timp ce femeile de altă religie - si chiar tiganii - niciodată nu-si avortează copiii.

Dacă nu părăsim acest păcat, tara va merge tot mai rău; familia se va destrăma, pierzându-si scopul; casele crestinilor se vor pustii; păgânii si vrăjmasii ne vor robi; copiii vor fi din ce în ce mai putini pe pământ; cancerul va ucide tot mai multe mame; se vor înmulti divorturile, războaiele, cutremurele, sectele si lipsurile vor predomina, căci uciderea, desfrâul si necredinta grăbesc sfârsitul lumii.