Stenogramă [Șerban Ţigănaş

[Ștefan Ghenciulescu]: De-a arhitectura este un proiect prioritar al Ordinului şi sunt câteva ...

[Tomnița Florescu]: Au făcut legătura cu proiectul, s-au întâlnit...

[Ștefan Ghenciulescu]: Şi sunt câteva, multe mii de copii care au beneficiat acest lucru. Aici nu aveţi decât o prezentare sintetică. O mulţime de lucruri care ţin de colaborări cu Banca Mondială sau de alte lucruri de acest gen fac parte din această comunicare.

[Daniela Radut]: Bună ziua, Daniela Radu din Filiala Muntenia Vest. Mai întâi, poate o nemulţumire legată de această discuţie, De-a arhitectura. De mai bine de 10 ani, desfăşor un concurs naţional de arhitectură, am avut finanţare timp de 4 ani, primii 4 ani, la primele 4 ediţii. E un concurs adresat tuturor liceelor de artă cu secţie de arhitectură, teme numai despre arhitectură, şi probabil că până acum au participat 2-3000 de elevi, începând din clasa a V-a până într-a XII-a. În momentul în care am solicitat fonduri pentru premierea acestor copii, mi s-a spus că nu este prioritar. Văd totuşi că pentru De-a arhitectura se alocă sume importante din Timbrul de arhitectură, şi este foarte bine, pentru că este o mişcare paralelă cu ceea ce am încercat şi eu să fac, începând din Târgovişte şi ajungând la nivel de întreagă ţară, însă n-aş vrea să se facă astfel de diferenţieri şi să se înţeleagă că dacă este important pentru o mişcare, această De-a arhitectura, care repet, e foarte bună, şi mi s-a reproşat cum că aş fi „geloasă” pentru că am desfăşurat acest concurs paralel şi nu am intrat în acelaşi tip de mişcare. Deci aş vrea ca să fie egal privit şi vreau să arăt că prin acest concurs într-adevăr este un mod de comunicare şi de a ne face cunoscuţi în toată ţara, nu numai la nivelul elevilor, al părinţilor, al profesorilor. Asta este un lucru.

Al doilea lucru pe care vreau să-l menţionez este o întrebare, cred că n-am înţeles eu bine. Domnul Ţigănaş a vrut să arate prin ceea ce a spus mai devreme cum că toate funcţiile pe care le-am deţinut până acum au fost doar aşa, de faţadă? Cum că nu ne-am asumat responsabilitatea funcţiilor pe care le-am avut sau activităţii pe care am desfăşurat-o până acum ca arhitecţi? Şi este nevoie de o altă structură, de o altă denumire, de un alt fel de a ne organiza, ca să devenim responsabili? Mulţumesc.

[aplauze]

[Șerban Ţigănaş]: Şi eu mulţumesc. O să vă răspund la cele două.

În primul rând felicitări pentru activitatea pe care o faceţi cu şcolile, eu sunt „gelos” pe dumneavoastră, aş vrea să mă ocup de aşa ceva. Am şi încercat să facem o adunare la Bucureşti cu toate liceele de artă care au secţii de arhitectură din ţară pentru a discuta aceste lucruri. Deocamdată nu ne-a ieşit pentru că n-am avut participare, dar e în preocuparea noastră şi sunt nişte discuţii la anumite filiale care au funcţionat. Vă recomand, şi încă o dată vă felicit, să avansaţi în dialogul cu organizaţia, să aplicaţi pentru fonduri pentru manifestările respective, care sunt judecate după regulile care există de comisiile care există, sau dacă consideraţi că puteţi transforma acest proiect al dumneavoastră.... – daţi-mi voie să spun şi vă rog să-mi permiteţi să scurtez dialogul, pentru că suntem într-o mare întârziere de timp, n-aş vrea să ne uităm scopul. Dar e foarte bine venit ce aţi spus – şi să încercaţi să construiţi, dacă puteţi să-i daţi dimensiunea naţională pentru a deveni un partenerait strategic. Sau chiar internaţională. Mulţumesc foarte mult.

Despre chestiunea cealaltă, evident că n-am spus acest lucru, ci am scos în evidenţă – stimată doamnă, încerc să vă răspund – am scos în evidenţă faptul că au existat plusuri şi minusuri. Nu vreau să le reiau, cred că am fost foarte clar, cred că în toate documentele am spus acest lucru, şi ceea ce facem acum nu înseamnă că nimeni n-a făcut nimic niciodată şi că toate funcţiile, cum spuneţi dumneavoastră, n-au folosit la nimic şi acum inventăm roata. Din contră, organizăm şi sistematizăm ceea ce avem, învăţând de la lucrurile bune şi încercând să le înlăturăm pe cele proaste.

Vă rog foarte mult să continuăm în ritm accelerat cu restul raportului, pentru a lua o pauză şi a reveni în Ordinea de zi.

[Iulia Stanciu]:

O să preiau eu, cu prezentarea câtorva aspecte care privesc domeniul de care m-am ocupat şi mă ocup la ora actuală, şi deja e o cutumă ca atunci când încep să vorbesc să prezint acest grafic, destul de abrupt la început, anume acela al accesului în profesie. Şi, dacă vă uitaţi pe acest grafic care porneşte din martie 2014 până în septembrie 2017, există un punct în care raportul de admisie în profesie se schimbă faţă de ceea ce a fost înainte. Vedeţi că procentul de admişi în urma interviului de acordare a dreptului de semnătură este undeva la 60%, şi asta nu înseamnă vreo intenţie de restrângere a accesului în profesie, ci reprezintă un moment în care s-a ridicat puţin ştacheta şi exigenţele acestui interviu, pentru a verifica modul în care stagiarii parcurg în perioada de ucenicie câteva misiuni definite de bază, de comisia respectivă. Deci câteva competenţe pe care trebuie să le obţină prin parcurgerea acestor misiuni. Rezultatele au arătat destul de clar faptul că avem încă de-a face cu un stagiu pe care l-am recunoscut, de complezenţă. Un stagiu care nu asigură competenţele suficiente, nu pentru a practica arhitectura, pentru că asta o dă o universitate şi absolvirea acestei universităţi. E vorba de a-şi asuma responsabilităţile unei şefii de proiect, cu tot ce înseamnă asta.

Acum, ce facem cu această situaţie destul de evidentă? Am încercat să lucrăm pe noua metodologie de stagiu, pentru că este o mare nedreptate pe care o facem stagiarilor în acest moment, ca la sfârşit, după doi ani de zile în care cei mai mulţi dintre ei, să spunem, au înţeles că fac ceva bine, să constate după doi ani că de fapt nu şi-au parcurs un necesar pentru a profesa meseria la nivelul dreptului de semnătură, acela de coordonare, de relaţionare şi tot ce înseamnă acest lucru.

Prin urmare, ce încercăm cu noua metodologie? Am precizat aici în câteva puncte. În primul rând am schimbat puţin rolul îndrumătorului şi al filialei, deci a le trece cumva din statutul acesta de complezenţă, în mare procent, foarte mare procent din păcate, de a responsabiliza puţin mai mult, aşa încât orice stagiar să aibă în orice moment al stagiului analiza clară, înţelegerea clară a punctului în care a ajuns, privind parcurgerea misiunilor de bază. E o chestiune de responsabilitate, credem noi, din partea organizaţiei, a grupului de lucru, de a avea acest continuu up to date al stagiarului la momentul în care se află şi să-şi aprecieze acest parcurs, aşa încât să ştie că în momentul în care se prezintă la interviu pentru acordarea de drept de semnătură, preia cu tot ce înseamnă responsabilitatea autoratului.

Deci această responsabilizare înseamnă că paşii de control, de ghidaj sunt suficient de deşi şi făcuţi la nivelul filialei şi al îndrumătorului. Totodată, încercăm să angajăm în acest dialog la ora actuală şi angajatorul, care ştim de foarte multe ori că foloseşte stagiarii ca pe nişte ucenici, mână de lucru ieftină, şi de fapt nu se ocupă de pregătirea lor şi nu le lasă intervalul de timp necesar pentru formarea profesională deplină. Aşa încât încercăm o formulă, s-a discutat destul de mult şi ceea ce încercăm să propunem acum este acel contract de muncă în care apar clauzele de stagiu semnate tri-partit: de angajator, îndrumător şi stagiar.

Totodată încercăm o deschidere mai mare, pentru că pare nedrept într-o piaţă de muncă destul de scăzută să cerem stagiarilor să parcurgă toate misiunile, când, din păcate, foarte multe birouri nu prestează acest serviciu de misiuni complete. Şi atunci încercăm să compensăm, pentru că nu ne interesează atât modul în care se face, ci calitatea a ceea ce parcursul o obţine, prin deschiderea către domenii conexe din care au foarte multe lucruri de învăţat, de module de stagiu de 6 luni, în domeniul urbanismului, pesiagisticii, conservare patrimoniu şi construcţii chiar.

Luăm în discuţie, deocamdată legea nu ne permite, problemele voluntariatului. Pentru că ştim foarte bine, sunt foarte multe acţiuni de voluntariat care asigură stagiarilor o pregătire într-un domeniu în care un birou de arhitectură poate nu-l poate desfăşura, acela foarte practic, aplicativ. Deci şi asta intră în gândirea noastră.

Aş mai spune că am lucrat şi asupra modulelor de stagiu, în sensul că deşi păstrăm raportarea la 6 luni, fiecare stagiar poate să-şi conformeze parcursul şi pe module mai scurte. Adică să îşi schimbe biroul, aşa încât să poată să-şi acopere toate misiunile.

Asta ar fi în privinţa stagiului. Ce urmează să facem? Există metodologia nou elaborată, care are punctele pe care vi le-am spus mai devreme, a fost pe transparenţă, s-au trimis amendamente, şi următorul pas este supunerea spre aprobare în Consiliul naţional.

Simultan, elaborarea acestui instrumentar de lucru pe care stagiarii şi îndrumătorii să se bazeze, care să cuprindă un Ghid al felului în care trebuie să evolueze stagiul, un Ghid privind felul în care se desfăşoară interviul de admitere în profesie, de acordare a dreptului de semnătură şi o bibliografie obligatorie şi documentele legislative uzuale pentru arhitecţi.

S-a demarat totodată, cred că din luna decembrie a anului trecut, un program pilot pe două dintre filiale: Sibiu-Vâlcea şi Braşov-Covasna-Harghita, un soi de fişă lunară care este Ghidul stagiarului privind modul în care îşi acoperă misiunile şi momentul în care se găseşte. E o chestiune destul de simplă, şi acum vrem ca după 1 an de zile să colectăm un feedback să vedem dacă a funcţionat, dacă le-a folosit, deci nu este ceva de raportat către Ordin, ci pentru ghidarea lor personală în parcurs.

În privinţa modului de ameliorare a rezultatelor, aş spune mai mult decât atât, a felului în care reuşim să transmitem tot ce v-am spus până în acest moment către stagiari şi mai departe către îndrumători şi filială, interviul a început să capete o amploare, adică se stă cu fiecare candidat destul de mult, nu numai pentru discutarea portofoliului şi a ceea ce găsim acolo, dar totodată sunt chemaţi şi li se comunică punctul de vedere al comisiei privind felul în care au parcurs misiunile şi ce ar trebui să facă, ce este încă neacoperit şi unde ar trebui să mai lucreze de acum încolo. Am mai spus, nu mai repet, responsabilizarea filialelor, care ar trebui cumva să filtreze portofoliile la nivelul conţinutului, deci să nu se mai vină cu lucruri care la ora actuală nu mai corespund exigenţelor de prezentare.

Şi nu în ultimul rând aş spune, devine important ca Ordinul să înceapă să aibă un dialog cu universităţile, pentru a lucra în completare. Aici vorbim de formaţii pe grade diferite de implicare sau cu ţintă diferită, dar care trebuie să se facă coordonat.

În fine, subiectul DPC-ului – aici avem prevăzută pe Ordinea de zi un interval pentru dezbateri, pentru discuţii şi pentru detalierea momentului în care suntem, zicem că este necesară această dezvoltare profesională, zicem asta pentru că la orice program pe care l-am iniţiat, eveniment, conferinţă, sub orice fel ar fi, există cererea de participare din partea membrilor şi dincolo, sigur, prevederile legale şi practica internaţională. S-a schiţat propunerea de Plan Naţional de Dezvoltare Profesională Continuă, care a fost pe o perioadă de transparenţă decizională extinsă. Încă se mai pot face amendamente, deci am lăsat lărgit acest subiect. E un punct foarte important pentru că, sigur, nu poţi face dezvoltare profesională dacă n-ai cu ce, n-ai cu cine şi asta a fost cred că principala îndoială a membrilor organizaţiei, dacă avem capacitatea să preluăm un asemenea program. Şi atunci am început lucrul la conturarea unei baze de date şi programe de formatori-lectori, pe care o să vă dau o statistică atunci când ajungem la momentul dezbaterii.

Totodată, foarte important este această activitate pe care o vor detalia colegele de la Centrul Teritorial de Competenţă, care se întâmplă numai de 2 luni şi în care se testează exact acest program de dezvoltare profesională cu o mare atractivitate pentru membri. Este o participare foarte susţinută acolo.

Deci intenţionăm la nivelul grupului de lucru să prezentăm baza de date cu programe şi formatori aşa cum o avem conturată, la sfârşitul anului, pentru ca pe baza ei să se vadă în Consiliul naţional – şi o s-o facem publică pe site totodată, către membrii – să vedeţi unde putem să ajungem, deci ce anume se poate oferi concret. Şi probabil că de acolo lucrurile încep să fie văzute altfel.

Ce s-a mai întâmplat şi veţi găsi în Regulamente? Am decis ca să translatăm decizia de stabilire a caracterului facultativ sau obligatoriu a acestui program către forul cel mai înalt de decizie, adică al Conferinţei naţionale, după o perioadă minimă de testare a programului de 3 ani. Şi asta ar trebui cumva să fie asigurătoare din acest punct de vedere, că nu se va face obligativitatea până când acest program să fi fost verificat, să vedem cum merge, care este economia lui şi să fie acceptat şi dorit în această formă. Mulţumesc.

[Marcel Pavel]: Aş avea o problemă legată de formatorul, îndrumătorul stagiarului. Voiam să întreb dacă în cadrul programului aţi avut în vedere şi statutul îndrumătorului. Din mai multe puncte de vedere: financiar, potenţial, grad de pregătire, grad de responsabilizare. Că vorbim numai despre stagiar, dar de fapt îl trimitem într-o zonă despre care aproape nu ştim nimic.

[Iulia Stanciu]: Vorbiţi de formator sau de îndrumător?

[Marcel Pavel]: De îndrumător. Că ăla plăteşte salariul, ăla trebuie să-i asigure condiţii de lucru, ăla trebuie să-i asigure condiţii de stagiu, ăla trebuie să rezolve toate problemele cu Direcţia Forţelor de muncă, cu tot statutul pe care-l are respectivul. Aici n-am văzut nimic din toată problema asta, şi mi se pare că este esenţială. Calitatea actului de îndrumare depinde de potenţialul pe care-l am real. Nu de unul pe care mi-l imaginez.

[Iulia Stanciu]: Sunt absolut de acord cu dumneavoastră.

[Marcel Pavel]:: Despre asta e vorba, scuzaţi-mi tonul mai...

[aplauze]

[Iulia Stanciu]: Dar îndrumarea trebuie să fie, adică cel care-şi asumă îndrumarea trebuie să fie conştient că poate s-o facă, să fie în fapt.

[Marcel Pavel]: Sunt din păcate foarte puţini capabili să aibă acest potenţial real. Şi util. Altfel suntem în totală ilegalitate. Uitaţi-vă în jur, să-mi spună cineva, să arunce cu piatră în mine, cel care organizează aceste cursuri de formare a arhitecţilor în deplină legalitate, şi nu utilizează acest stagiar la munca de jos.

[aplauze]

Hai să fim convinşi. Vorbim despre noi? Eu sunt cu părul alb, şi sunt destui aici. Haideţi să vedem despre ce e vorba, pentru că vorbim de formare ca despre o problemă esenţială, şi este esenţială. E vorba despre cei tineri, care vin după noi. Cum îi formăm? Îi învăţăm să găsească o soluţie pe dedesubt? [primeşte microfonul] ...nu mai vreau să ţip acum. Despre asta e vorba. Haideţi să avem grijă de ce urmează după noi, mai ales. Formăm tot felul de programe, dar care nu ştiu dacă sunt chiar atât de aproape de realitatea în care trăim. Nu despre care vorbim. Trăim.

[Adrian Ionăşiu]: Aş vrea să intervin cu câteva chestiuni, numele meu este Adrian Ionăşiu, sunt de la filiala Timiş, legat de chestiunea metodologiei de stagiu pe care aţi prezentat-o şi e în dezvoltare. Aş vrea în primul rând să atrag atenţia, şi am atras atenţia în nenumărate rânduri, dar încă o dată o fac acum, că nu există nicio metodologie de stagiu prevăzută în regulament, că e vorba de norme şi aşa trebuie să ne referim, deci asta este prima chestiune pe care aş vrea să o ridic.

Şi a doua este faptul că legea prevede foarte clar modul cum se face stagiul, şi scrie clar acolo că nu se poate face decât în cadrul firmelor de proiectare şi birourilor individuale, deci nu se poate pune problema unor alte experienţe, inclusiv voluntariat. Deci s-au făcut o sumedenie de amendamente, eu personal am făcut destul de multe, şi aş ruga să se ţină cont mai ales acum, când se fac aceste prezentări, pentru a nu induce în eroare, cu anumite subiecte care, probabil că sunt de dorit, dar nu sunt posibile în actuala formă a legii. Asta e tot ce am dorit să spun.

[Iulia Stanciu]: Nu încerc să induc în eroare pe nimeni. Vreau să spun că sunt nişte aspecte la care lucrăm şi aşa cum a fost chestiunea cu obligativitatea de înscriere la filiala de domiciliu pentru care am găsit o formulă, aceea de detaşare pe perioada stagiului, aşa încât stagiarii să nu trebuiască să umble de colo-colo. Este o prevedere legală, că trebuie să mergem să ne înscriem la filiala de domiciliu. Totuşi, cred că cu bunăvoinţă găsim o formulă prin care să putem deschide mai larg plaja de acces în profesie a stagiarilor. Şi cu timpul... deci lucrurile sunt dublate şi de acţiuni legislative. Dar care merg aşa cum merg, într-un ritm mult mai lent. Dar dacă noi avem metodologia conformată în aşa fel încât să le putem implementa imediat, vor merge mult mai uşor, cred.

[Alexandra Munteanu]: Alexandra Munteanu din Braşov sunt, eu sunt stagiar. Mi-aş dori să ştiu – de fapt este o întrebare şi o propunere – dacă v-aţi gândit la forme de organizare de colaborare între un îndrumător de stagiu şi un stagiar. Nu cea de angajare. Pentru că bănuiesc că se ştie în toată ţara, eu am colegi cu care discut, este foarte greu să găsim nişte birouri de arhitectură care să ne angajeze. Şi pentru mine, o formă mult mai bună ar fi să am o colaborare cu unul-două-trei birouri de arhitectură de la care să pot învăţa mai multe lucruri, nu neapărat să trebuiască să am rugămintea să mă angajeze, să plătească taxe la stat pentru mine, eu să trebuiască să vin dintr-o postură de inferioritate. Eu aşa simt. Eu ca arhitect cu diplomă obţinută la fel ca şi toţi arhitecţii care nu au trecut prin această perioadă de stagiu şi au primit drept de semnătură automat în anul 2001 mi se pare, cred că am acelaşi drept ca şi dânşii să pot să aduc proiecte într-o firmă cu care colaborez, să caut proiectele astea, şi în felul ăsta să pot să am o exercitare a meseriei în realitate şi nu într-un birou ca la facultate sau ca la o corectură. Dacă v-aţi gândit la formula asta. Pentru noi ar fi foarte utilă.

[aplauze]

[Șerban Ţigănaş]: Iulia, sper că-mi permiţi să am o intervenţie, sigur că poţi să completez. Ceea ce ne interesează foarte mult este să găsim un echilibru. Un echilibru rezonabil. Pentru că aşa cum spunea şi colega mea, există, şi asta constatăm pentru că la Comisia Naţională vin toţi cei care au terminat stagiul, că există stagiatură de complezenţă masivă. Chiar şi din condiţia de angajat în biroul respectiv. De aceea iată, ne gândim la instrumente, un contract absolut echilibrat sau special care dă dreptul stagiarului, care obligă îndrumătorul şi aşa mai departe. Suntem conştienţi de dimensiunea insuficientă a pieţei de arhitectură pentru stagiari. Asta este o problemă reală, dar nu putem să coborâm ştacheta. Asta este cel puţin, din punctul meu de vedere... vreau să vă spun următorul lucru: exact asta se încearcă aici, fără a ieşi din cadrul legal. Nu putem părăsi cadrul legal. Nu putem să riscăm să încurajăm stagiatura în formule care conduc către munca la negru, către forme care pot fi la fel de nocive ca şi cele similare cu a lucra pentru un birou fără a fi remunerat sau tocmai pentru a dobândi experienţă. Există forme recunoscute la ora actuală: participarea la concursuri de arhitectură. Pentru care nu trebuie să ai calitatea de angajat, spre exemplu. Este o formă recunoscută de noi ca stagiatură.

Vreau să vă mai spun un lucru: până în 2001 s-a făcut stagiu, deci o mare parte din cei de aici din sală care au studiat înainte de 2001 şi ştiu foarte bine, au făcut stagiu. Perioada în care n-a existat stagiu în România a fost foarte scurtă. Evident că stagiul îmbrăca alte forme, era de 3 ani, avea anumite formule şi aşa mai departe.

[Alexandra Munteanu]: Mai am o menţiune: există şi un contract de colaborare între birouri. Deci eu ca şi arhitect stagiar pot să înfiinţez un birou de arhitectură, dar nu am drept de semnătură. Mie mi-ar plăcea ca şi birou de arhitectură să pot să fac o colaborare cu un birou care are un arhitect cu drept de semnătură şi în felul ăsta să putem să lucrăm împreună ca egali, nu neapărat ca şi stagiari ... nu ca angajaţi.

[întrebare din sală]: Care e forma legală pentru...

[Alexandra Munteanu-Braşov]: colaborare între birouri de arhitectură, art. 87.

[Iulia Stanciu]: Aş fi vrut să mai spun ceva. Dumneavoastră puteţi să practicaţi profesia sub orice formă, inclusiv aceea de colaborare. Iar accesul la dreptul de semnătură se poate face prin mai multe feluri: stagiul îndrumat, acesta de minim 2 ani, este unul din aceste feluri. După 5 ani de experienţă profesională neîndrumată puteţi la fel de bine să veniţi la acest interviu pentru acordarea dreptului de semnătură. Deci puteţi să practicaţi profesia sub orice formă vreţi dacă simţiţi cumva că sunteţi mai „prejos” decât cel care vă angajează sau îndrumător, dar eu cred că aici este un lucru care trebuie să se schimbe. Ştim că sunt foarte mulţi stagiari exploataţi, efectiv, unde sunt angajaţi. Şi aici cred că ţintiţi. Şi felul în care conformăm metodologia aceasta prin contractul acesta tri-partit, cumva ar trebui să schimbe, sperăm, relaţiile. Adică să lase stagiarului şi timpul lui, nu numai să practice şi să înveţe, dar să se şi formeze suplimentar: ca să ştie cum să-şi facă biroul în continuare etc., etc. Sunt foarte multe aspecte. Deci se poate, cu 5 ani neîndrumaţi.

[Octavian Ungureanu]: Eu sunt unul dintre arhitecţii care n-am făcut stagiu, sunt promoţia ’97, şi cred că ceea ce a spus domnişoara este foarte în regulă. Este absolut firesc să-şi poată înfiinţa un birou individual de arhitectură., să poată contracta lucrări de pe piaţa liberă şi să aibă un contract cu unul-doi îndrumători de stagiu care să fie din alte firme, lucru care să urmărească îndeplinirea misiunilor. Tânărul arhitect va putea să-şi îndeplinească misiunile pe care le are stabilite prin programul făcut de dumneavoastră, şi vom micşora presiunea de pe piaţa muncii. Pentru că în momentul de faţă stagiarii, prin condiţiile dezastruoase în care se angajează, trag în jos toate celelalte salarii ale arhitecţilor. Asta duce inclusiv la probleme grave de competiţie între firmele de arhitectură, când un birou competitor se bazează pe munca foarte prost plătită a unor stagiari. Deci ar trebui să căutăm în primul şi primul rând să-i lăsăm să-şi asume responsabilitatea sub îndrumare, şi ca într-un termen de 2-3 ani ar fi mai simplu să limităm lucrul acesta la un proiect sau două terminate şi verificate. Mulţumesc.

[aplauze]

[Florin Pruncuţ]: Mă numesc Florin Pruncuţ şi aş avea trei sau patru probleme cu caracter tehnic mai degrabă. Apropo de acest Program naţional de Pregătire... de Dezvoltare Profesională Continuă, înţeleg că există în atribuţiile Conferinţei naţionale, la un moment dat, stabilirea acestui caracter obligatoriu sau facultativ, după un termen de 3 ani, sau ceva de genul ăsta. Întrebarea ar fi: înţeleg că nu se va produce la Conferinţa asta…

[Iulia Stanciu]: Nu, în nici un caz.

[Florin Pruncuţ]: A doua lămurire: dacă este facultativ de ce ar mai trebui să fie experimentat? Alte chestiuni ar fi legate de atribuţiile Consiliului naţional, care înţeleg că va decide tot ce este legat de normele sau de metodologia de stagiu, de procedura validării lectorilor pentru acest Program Naţional de Dezvoltare Profesională Continuă...în fine, mai sunt şi alte puncte dar mie astea mi s-au părut cele mai importante, cred că ar trebui trecute în atribuţia Conferinţei naţionale, pentru că sunt lucruri foarte importante, care privesc arhitecţii. Asta este părerea mea.

O altă întrebare era legată de Colegiul director, care înţeleg că avizează Programul Naţional de Dezvoltare Profesională Continuă. Aş dori să ştiu ce înseamnă avizează? Din momentul în care l-au avizat devine tehnic aplicabil? Adică...

[