Subiectul 1: Iconomia Duhului Sfânt şi legătura Sa cu iconomia Fiului ttde, pag 144 – 148: Iconomia Duhului Sfânt

Raportul dintre Jertfa euharistică şi Jertfa de pe cruce.
Deosebirea dintre Jertfa euharistică şi cea de pe cruce constă numai în forma şi scopul jertfei. Pe cruce, Mântuitorul S-a adus pe Sine jertfă în chip sângeros şi murind; în Sf. Euharistie se jertfeşte El, prin preot, în chip nesângeros, în forma pâinii şi a vinului şi misterios, fără să moară. Prin jertfa de pe cruce Hristos a adus lumii mântuirea obiectivă, împăcând-o cu Dumnezeu; iar Jertfa euharistică se aduce cu scopul însuşirii personale a bucuriilor crucii, adică pentru mântuirea subiectivă. De aceea, Jertfa de pe cruce s-a adus o singură dată, iar cea euharistică, fără să fie altă jertfă, se aduce mereu până la sfârşitul timpului. Şi tot de aceea, Jertfa de pe cruce a adus-o singur Mântuitorul. Iar la cea euharistică participă şi Biserica. În fiinţa ei, Jertfa euharistică este identică şi cu Jertfa de la Cina cea de taină.

Actul prin care se săvârşeşte Taina euharistică este sfinţirea sau consacrarea darurilor euharistice, pâinea şi vinul, în timpul epiclezei, coincizând cu prefacerea. Sf. Euharistie este jertfă reală de împăcare, jertfă răscumpărătoare sau mântuitoare, adusă pentru toţi creştinii, vii sau morţi. Dar ea mai este şi jertfă de laudă, de mulţumire şi de cerere, atât pentru vii cât şi pentru morţi.

TTDE, pag. 186 - 187
Taina Euharistiei (instituire: Lc. 22, 19-22; I Cor. 11, 23-27) ocupă un loc central în viaţa Bisericii şi se deosebeşte de celelalte Taine, ierurgii şi slujbe cultice, prin aceea că aici nu este vorba de împărtăşirea tainică a harului, ci de cuminecarea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, „cărbunele aprins" care arde păcatele, pâinea cerească ce se dă spre iertarea păcatelor, spre comuniunea cu Duhul Sfânt, spre viaţa de veci: „Mâncare şi băutură ai dat oamenilor spre desfătare..., iar nouă ne-ai dă­ruit, prin Fiul Tău, mâncare şi băutură duhovnicească şi viaţă veşnică" (Didahia, X, 2). Nicolae Cabasila descrie caracterul unic al împărtăşaniei, astfel: „Fără îndoială că Hristos Se află în toate Tainele, El Care este şi Ungerea şi Botezul şi hrana noastră, ba este de faţă şi în cei care iau parte la săvârşirea Sfintelor Taine, împărtăşindu-le din darurile Sale, dar, în fiecare din Taine, El este de faţă în alt chip. Pe cei botezaţi îi curăţeşte de întinăciunea păcatului şi întipăreşte în ei din nou chipul Său. In cei miruiţi face mai lu­crătoare puterile Duhului, a căror comoară s-a făcut Trupul Său prin ungere. Când îl duce însă pe credincios la Sfânta Masă şi-i dă să mănânce din însuşi Trupul Lui, Mântuitorul schimbă întru totul lăuntrul primitorului, împrumutăndu-i însăşi perso­nalitatea Sa, iar noroiul care primeşte vrednicie de împărat nu mai este noroi, ci se preface în însuşi Trupul împăratului: ceva mai fericit decât această soartă nici nu s-ar putea închipui. De aceea, Sfânta împărtăşanie este Taina cea mai mare, pentru că mai încolo de ea nu se mai poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva. Căci, de regulă, după o treaptă vine a doua, după aceasta a treia şi apoi tot aşa până la cea din urmă. După Sfân­ta împărtăşanie însă nu mai este loc unde să păşeşti, de aceea trebuie să te opreşti aici şi să te gândeşti cum să faci, ca să poţi păstra până la sfârşit comoara pe care ai dobândit-o " (Viaţa în Hristos, IV).

Aducerea şi sfinţirea darurilor euharistice au un caracter de jertfă, fără ca Liturghia euharistică să fie o repetare a Jertfei unice de pe Cruce a lui Iisus Hristos. El este „jertfa cea vie şi nejertfită ", Care „ o dată pe Sine ca jertfă Părintelui Său adu-cându-Se, pururea Se junghie". între cele două veniri ale lui Hristos-Domnul, comunitatea locală aduce, prin episcopul sau prin preotul ei, această „jertfă duhovnicească şi fară de sânge spre pomenirea Pastelul, a morţii şi a învierii lui Hristos " (Lc. 22, 19) şi spre vestirea împărăţiei lui Dumnezeu: „Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El" (I Cor. 11, 25).

În legătură cu caracterul de jertfa al Liturghiei euharistice, se mai pot adăuga următoarele: pâinea care se frânge pe disc arată Trupul lui Hristos Care Se frânge pe Cruce, iar vinul care se varsă în potir arată Sângele Lui Care Se varsă spre iertarea păca­telor (cf. Mt. 26, 26-28). „Nu se jertfeşte Trupul cel înălţat al lui Dumnezeu-Cuvăntul, coborându-Se din cer, ci cum a zis oare­care dintre Sfinţi, însăşi pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos, prin slujirea tainică cu credinţă, cu frică, cu dor şi cu evlavie, a celor care s-au învrednicit de dumneze­iasca preoţie, primind schimbarea din acelea în acestea, prin lucrarea şi venirea Prea Sfântului Duh; nu facăndu-se alt trup decât acela al Domnului; ci, prefăcându-se în acela, nestricăci-os şi nu stricăcios aflăndu-se. " (Teognost, „Despre preoţie", 73, Filocalia IV, p. 274). Euharistia este astfel singura Taină în care darurile oferite se prefac în mod real în ceea ce ele semnifică. La botez , apa nu devine Duh Sfânt, deşi este purtătoare de puterea sfînţitoare a harului. „Euharistia, zice sfântul Ignatie, este Tru­pul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Trupul care a suferit pentru păcatele noastre şi pe Care Tatăl, în bunătatea Sa, L-a înviat" (Către Smirneni, VII, 1). Pentru a exprima caracterul unic al Jertfei lui Hristos, numai o singură Liturghie se celebrea­ză într-o zi liturgică, la acelaşi altar, de către aceeaşi parohie, într-un anumit loc.

Cuminecarea sau mâncarea Trupului euharistie nu în­seamnă consumarea fizică a Trupului lui Iisus. Trupul Se gustă în mod real sub forma pâinii şi a vinului. Apoi, Trupul şi Sânge­le aparţin Fiului întrupat, răstignit, înviat, înălţat şi încoronat ca Domn şi nu Tatălui sau Duhului Sfânt. Desigur, darurile devin „ euharistie " (mulţumire) prin lucrarea comună a Sfintei Treimi. Şi, deoarece Fiul este unit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, credincio­şii pot spune după împărtăşire: „Am primit Duhul cel ceresc". în Taina Cuminecăturii, Hristos Se dă întreg fiecăruia, neîm-părţindu-Se şi nemicşorându-Se în cei care se fac părtaşi de El.

Instituită de însuşi Iisus în Joia Patimilor Sale, în timpul ultimei Cine cu Apostolii, Euharistia este săvârşită acum Du­minica. „Zi în care Dumnezeu, schimbând întunericul şi mate­ria, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru în ace­eaşi zi a înviat din morţi" (Iustin, Apologia I, cap. LXVII). încă de la începutul Bisericii în Ierusalim, creştinii, părăsind calenda­rul cultic urmat de Sinagogă şi de Templu, n-au mai ţinut zi de odihnă şi jertfa sâmbăta, ci s-au adunat pentru a celebra „Mul­ţumirea " (Euharistia) în prima zi a săptămânii, Duminica, pen­tru o retrăire săptămânală a Paştelui.

Potrivit regulii apostolice transmise de Iustin Martirul, nu poate participa la Euharistie decât numai „ cel care crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate şi care a trecut prin baia iertării păcatelor şi a renaşterii, trăind mai departe aşa cum ne-a transmis Hristos" (Apologia, LXVI). Biserica Ortodoxă nu acceptă la Cuminecătură creştini care aparţin unei Biserici ce nu mărturiseşte aceeaşi învăţătură de credinţă, mai ales în privinţa Euharistiei şi Preoţiei.

1 Expresia aparţine Sfântului Chiril al Alexandriei, în Comentariul la Evanghelia după Ioan.