Sumar executiv 4 Introducere 16 Viziunea de dezvoltare a sectorului energetic național pentru anul 2030 19

1.4.Contextul european

1.4.1.Uniunea Energetică – securitate și diplomație energetică în cadrul UE

Încă din anul 2000, Comisia Europeană (CE) a asociat securitatea energetică a UE cu asigurarea disponibilității fizice neîntrerupte a produselor energetice, la preț accesibil și urmărind dezvoltarea durabilă (CE, Green Paper: Towards a european strategy for the security of energy supply, 2000). După cum este menționat în Strategia europeană a securității energetice din 2014, „UE importă 53% din energia pe care o consumă. Dependența de importul de energie se referă la țiței (aproape 90%), la gaz natural (66%) și, într-o mai mică măsură, la cărbune (aproape 42%) și la combustibil nuclear (40%)”.

Printre acțiunile prioritare propuse de Strategia europeană a securității energetice se numără:

Construirea unei piețe interne a energiei complet integrate;

Diversificarea surselor externe de aprovizionare și a infrastructurii conexe;

Moderarea cererii de energie și creșterea producției de energie în UE;

Consolidarea mecanismelor de creștere a nivelului de securitate, solidaritate, încredere între state, precum și protejarea infrastructurii strategice/critice;

Coordonarea politicilor energetice naționale și transmiterea unui mesaj unitar în diplomația energetică externă.

Dependența energetică generează vulnerabilitate mai ales în ceea ce privește gazul natural, care provine de la un singur mare furnizor: „șase state membre depind de Rusia, în calitate de furnizor extern unic, pentru toate importurile lor de gaz natural și trei dintre aceste țări folosesc gazul natural pentru a satisface peste un sfert din necesarul lor total de energie.” În 2014, 37,5% din importurile de gaze din UE proveneau din Rusia.

Lansat în februarie 2015, proiectul Uniunii Energetice urmărește să genereze un plus de integrare europeană în sectorul energetic, prin coordonarea statelor membre în cinci domenii interdependente: securitate energetică, solidaritate și încredere; piață europeană a energiei pe deplin integrată; contribuția eficienței energetice la moderarea cererii de energie; decarbonarea economiei; cercetarea, inovarea și competitivitatea.

Acțiunea externă în politica energetică europeană este subliniată în comunicarea CE privind Strategia-cadru a Uniunii Energetice. Prima dintre cele cinci dimensiuni ale Uniunii Energetice este „securitatea energetică, solidaritatea și încrederea” între statele membre. Cu toate acestea, practica diplomatică arată mai degrabă preferința țărilor membre UE pentru acorduri bilaterale cu furnizori externi, în detrimentul solidarității europene de acțiune externă.

O altă dimensiune este diplomația mediului, în contextul formării unui regim internațional al politicilor climatice pe baza Acordului de la Paris. UE și-a asumat unele dintre cele mai ambițioase ținte de reducere a emisiilor de GES, de creștere a cotei SRE și de eficiență energetică. Contribuția indicativă determinată național (INDC) a UE în cadrul Acordului de la Paris coincide cu țintele 40/27/27 stabilite prin Cadrul european pentru politica privind clima și energia în perioada 2020-2030.

Pentru a-și menține competitivitatea industrială în condițiile unor reglementări severe de reducere emisiilor de GES și de promovare a SRE, dar și pentru a limita efectul de carbon leakage (relocalizarea capacităților industriale energo-intensive în jurisdicții cu reglementări mai puțin severe și „exportul” implicit de emisii de GES), UE desfășoară o diplomație a energiei și a climei. Printre altele, așa cum este menționat în Planul de acțiune al UE pentru diplomație energetică al Consiliului European din iulie 2015, politica energetică externă a UE promovează „în state terțe cunoașterea leadership-ului european în materie de tehnologii și emisii reduse de carbon, în special surse de energie regenerabilă și eficiență energetică”. Astfel, diplomația europeană a energiei și climei are și o dimensiune de diplomație economică, științifică și tehnologică, de dezvoltare a pieței mondiale a tehnologiilor cu emisii scăzute de GES.

Diplomația energetică trebuie să reacționeze la tendințele de pe piețele internaționale de energie și la reașezările geopolitice globale și regionale. Geopolitica energiei face ca parteneriatele strategice, cu componente de securitate, investiții, comerț și tehnologie să fie pe primul plan al diplomației energetice.

UE este un important finanțator al proiectelor energetice, în special al celor care vizează generarea de „energie verde” şi interconectarea piețelor energetice. Spre exemplu, pachete importante de finanțare sunt alocate proiectelor de interes comun (PCI) din domeniul energiei, dezvoltate de cel puțin două state membre. Prin Programul Energetic European pentru Redresare Economică, introdus în 2009, 4 mld € au fost dedicate cofinanțării proiectelor de energie ce urmăresc simultan redresarea economică și reducerea emisiilor de GES.

Infrastructura de energie electrică și de gaze a fost finanțată cu 2,4 mld €. Implicarea financiară a UE în proiectele de infrastructură energetică este în creștere. Bugetul pentru exercițiul financiar 2014-2020 sprijină proiectele externe, care contribuie la diversificarea surselor de energie ale UE.

România beneficiază de finanțare europeană pentru proiectul BRUA, gazoduct cu un traseu de 528 km pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Austria. Datorită importanței sale pentru securitatea energetică a Europei Centrale și de Sud-Est, BRUA are prioritate la nivel european şi este finanțat, în primă fază, cu 179 mil €, prin intermediul Connecting Europe Facility. România trebuie să continue eforturile de a atrage pachete de finanțare din fonduri europene mai consistente în sectorul energetic.

De asemenea, UE a demarat procesul de revizuire a Regulamentului 994/2010 privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale. Va fi asigurată aprovizionarea prioritară a consumatorilor casnici din fiecare stat membru prin întreruptibilitatea consumatorilor necasnici, cu responsabilități în comun ale statelor la nivel regional față de consumatorii protejați.

1.4.2.Decarbonare și protecția mediului înconjurător

UE și-a asumat un rol de lider în combaterea schimbărilor climatice, atât prin sprijinirea acordurilor globale în domeniul climei, cât şi prin politicile sale climatice. În ultimii 20 de ani, UE a decuplat cu succes consumul de energie și emisiile de GES de creșterea economică.

O dimensiune a diplomației energetice europene este diplomația mediului, în special în contextul formării unui regim internațional al politicilor climatice pe baza Acordului de la Paris. Obiectivul global pe termen lung convenit la Paris în 2015 este limitarea creșterii temperaturii medii globale la 2°C, comparativ cu nivelul preindustrial. UE a jucat un rol important în crearea consensului internațional pentru atingerea acestui obiectiv. De asemenea, UE şi-a dovedit leadership-ul prin asumarea unor ținte ambițioase de reducere a emisiilor de GES, de creștere a cotei de SRE în structura consumului de energie și de eficiență energetică. Așa-numita contribuție indicativă determinată național a UE în cadrul Acordului de la Paris coincide, în fapt, cu țintele 40/27/27 stabilite prin Cadrul european pentru politica privind clima și energia în perioada 2020-2030. UE are ambiția de a reduce până în 2050 emisiile de GES cu 80-95% față de nivelul anului 1990, țintele fiind de 40% pentru 2030 și de 60% pentru 2040.

Pentru segmentul non-ETS, reducerea propusă este de 30% până în 2030 față de anul 2005. Ținta de 30% reducere a emisiilor non-ETS până în 2030 va fi realizată de statele membre în mod colectiv, România având alocată o cotă de reducere de 2%.

Diplomația europeană a energiei și climei include o dimensiune economică și tehnologică, de dezvoltare a piețelor de tehnologii cu emisii scăzute de GES la nivel mondial. Așa cum este menționat în Planul de acțiune al UE pentru diplomație energetică al Consiliului European din iulie 2015, politica energetică externă a UE trebuie să promoveze „în state terțe cunoașterea leadership-ului european în materie de tehnologii și emisii reduse de carbon, în special SRE și eficiență energetică.”

Pentru a susține reducerea de emisii, UE a lansat, în 2005, schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), reformată ultima dată în 2015, în încercarea de a limita efectele scăderii prețului emisiilor pe piața europeană. Un preț prea mic al ETS nu stimulează investiția în energie curată şi în tehnologie verde.

În iulie 2016, CE a prezentat un nou pachet de politici menite să accelereze trecerea la emisii scăzute de GES în toate sectoarele economiei. Pachetul include o propunere legislativă privind reducerile medii anuale obligatorii ale emisiilor de către statele membre pentru perioada 2021-2030, o propunere legislativă privind includerea în Pachetul 2030 privind clima și energia a emisiilor de GES rezultate din utilizarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură, precum și o comunicare privind o strategie europeană pentru transport cu emisii reduse. Pentru prima oară, utilizarea terenurilor și sectorul forestier sunt incluse în cadrul energetic și climatic al UE. Regulamentul propus pentru aceste sectoare prevede reguli de responsabilizare mai solide pentru folosirea terenurilor și silvicultură (Comunicarea „Accelerarea tranziției Europei către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon”, 2016). Politica Agricolă Comună sprijină acțiunile climatice prin măsuri ce vizează îmbunătățirea gestiunii terenurilor.