Ştiind că nou-născutul se naşte cu o balanţă limfocitară dezechilibrată în sensul Th2, ceea ce este un mijloc de adaptare imunitară al mamei pentru a permite buna desfăşurare a sarcinei, dezechilibru accentuat prin creşterea transportului gammaglobulinelor materne spre fetus, spre sfârşitul gestaţiei, este logic de a gândi că invadarea bacteriană masivă iniţială să fie probabil mijlocul pe care natura îl utilizează pentru a corecta progresiv acest dezechilibru şi pentru a favoriza dobândirea toleranţei imunitare printr-o stimulare orientată mai mult spre Th1 şi o optimizare a răspunsului Th2 (sinteză de IgM într-un prim timp, dar mai ales de IgA secretor în continuare, în funcţie de achiziţionarea maturităţii imunitare).
Acest răspuns Th1 optimizează inducţia macrofagică şi activarea limfocitelor intraepiteliale, care sunt prezente în număr foarte mare la nivelul mucoasei intestinale şi care aparţin clasei limfocitelor supresoare CD8.
Acest răspuns Th1 optimizează inducţia macrofagică şi activarea limfocitelor intraepiteliale, care sunt prezente în număr foarte mare la nivelul mucoasei intestinale şi care aparţin clasei limfocitelor supresoare CD8.
Ele joacă un rol capital în procesul de dobândire a toleranţei antigenului alimentar prin apoptoza pe care o induc la nivelul celulelor imunocompetente din lamina propria împiedicând astfel răspunsul inadecvat al activării imunitare.
Dacă este bine controlată, această orientare limfocitară induce mult mai specific secreţia de IFN-γ, secreţia acestei citokine, fundamentală în acest proces de dobândire a toleranţei alimentare, fiind ea însăşi întreţinută de sinteza macrofagică de IL-12.
Dacă este bine controlată, această orientare limfocitară induce mult mai specific secreţia de IFN-γ, secreţia acestei citokine, fundamentală în acest proces de dobândire a toleranţei alimentare, fiind ea însăşi întreţinută de sinteza macrofagică de IL-12.
În perioada de nou-născut, acest răspuns este de asemenea prezent, chiar dacă există un deficit în secreţia de IFN-γ, element care favorizează intoleranţa alimentară tranzitorie, care poate fi considerată “aproape” ca fiziologică.
Cu toate acestea, unele date experimentale recente demonstrează o mai mare sensibilitate a enterocitului imatur la activarea factorului NF-kB în prezenţa lipopolizaridului bacterian (LPS), element care este de natură să favorizeze procesul inflamator al enterocolitei necrozantela prematur, dar poate de asemenea să determine şi o mai bună toleranţă alimentară la acesta.
Cu toate acestea, unele date experimentale recente demonstrează o mai mare sensibilitate a enterocitului imatur la activarea factorului NF-kB în prezenţa lipopolizaridului bacterian (LPS), element care este de natură să favorizeze procesul inflamator al enterocolitei necrozante la prematur, dar poate de asemenea să determine şi o mai bună toleranţă alimentară la acesta.
Se poate, deci, presupune că în mod deosebit secreţia de IFN-γ, unul din componenţii răspunsului Th1, la fel ca şi secreţia de IL-12 de către macrofag, sunt tranzitoriu imature la nou-născut.
Studii la animal arată importanţa florei intestinale la vârsta mică, demonstrând că această colonizare bacteriană iniţială este chiar indispensabilă dobândirii acestei toleranţe alimentare.
Studii la animal arată importanţa florei intestinale la vârsta mică, demonstrând că această colonizare bacteriană iniţială este chiar indispensabilă dobândirii acestei toleranţe alimentare.
Se pare că anumite bacterii, mai mult decât altele, prin calitatea transformării antigenelor alimentare şi prin mesagele precise la nivelul receptorilor enterocitului, ar interveni în mod pozitiv în favorizarea elaborării de citokine, care ar diminua riscul unei deviaţii Th2.
Aceşti germeni, mai interesanţi, aparţin cel mai mult bacteriilor acido-lactice (BAL).
Aceşti germeni, mai interesanţi, aparţin cel mai mult bacteriilor acido-lactice (BAL).
Mai mult, influenţat de mesagele bacteriene, enterocitul ar favoriza mai specific răspunsul secretor de IFN-γ, fără a afecta eliberarea de alte citokine pro-inflamatorii (IL-1, TNF-).
Răspunsul sistemului limfocitar CD4 naiv al “corionului submucos” ar fi mai adecvat, în mod deosebit balanţa între activarea şi supresia limfocitară, cu sau fără apoptoză, ar rămâne mai echilibrată.
Pare însă puţin probabil ca dobândirea toleranţei să fie limitată doar la conceptul balanţei Th1/Th2.
Pare însă puţin probabil ca dobândirea toleranţei să fie limitată doar la conceptul balanţei Th1/Th2.
S-a demonstrat că două noi sub-clase de limfocite CD4+ supresoare, Th3 şi Tr1 (T regulator 1), intervin în mod preponderent în controlul activării limfocitare din corionul submucos, iar acţiunea lor este mai puternică prin informaţia adecvată a florei intestinale asupra receptorilor anterior menţionaţi.
Această acţiune de control limfocitar se realizează prin “eliberarea” a două citokine specifice (TGF- pentru sub-clasa Th3, IL-10 pentru Tr1). Aceste citokine intervin ca formatori ai inducţiilor limfocitare Th1 şi Th2, permiţând anergia şi/sau apoptoza limfocitară.
