The passions of the mind

Pleoapele lui Fliess tremurau de emoţie. Merseseră aşa de repede, încât acum ajunseseră la peninsula Schildhorn, cu monumentul care comemora fuga prinţului Jaczo din faţa lui Albert Ursul. Era prea cufundat în gânduri ca să i-o mai arate lui Sigmund. Schimbă direcţia şi o luă spre vest, murmurând ceva despre o poiană frumoasă unde vor putea bea o ceaşcă de cafea.

— Tocmai acesta este miracolul. Am discutat cu câţiva dintre colegii mei catolici, aşa, ca din întâmplare. Au fost şi ei de acord că nu poate fi vorba de un control al naşterilor, aşa cum sunt folosirea prezervativelor, spălăturile sau ierburile utilizate de unii mai primitivi. Consideră că această schemă exclude ideea de păcat. Ce părere ai, prietene?

Sigmund clătină din cap neîncrezător.

— Wilhelm, dacă poţi să dovedeşti această teză pe cale matematică, ţi se va înălţa câte o statuie în fiecare oraş din lumea occidentală.

— Sig, cea mai măreaţă dintre toate ştiinţele este matematica. Poate confirma sau infirma orice. Cu ajutorul ei o să demonstrez periodicitatea fiecărei părticele de viaţă omenească. Ţi-a trecut vreodată prin minte că şi bărbaţii au un ciclu? Cifrele arată că ciclul ritmic masculin este de douăzeci şi trei de zile. S-ar putea ca în cadrul acestui ciclu masculin să existe şi o menstruaţie; nu în sensul propriu al cuvântului, ci un fenomen pe care chiar tu l-ai descris în Principiul constanţei drept un surplus de energie sau de electricitate. Astfel, după o zi sau două de descărcări, începe un ciclu cu totul nou pentru mascul, în care se acumulează energii de la punctul cel mai de jos spre vârful de formă de la sfârşitul perioadei de douăzeci şi trei de zile. Am studiat jurnalele zilnice, însemnările şi memoriile marilor scriitori şi artişti. Nu mai încape nici o îndoială. Creierul omenesc, ca forţă creatoare, nu funcţionează întotdeauna la aceiaşi parametri. Lucrează în mod ciclic. Dacă o să ţii un jurnal amănunţit al activităţilor tale, ai să constaţi în curând că poţi să-ţi trasezi contururile propriului ciclu.

Sigmund medită la cele auzite în timp ce şedeau pe terasa de la Pichelswerder şi beau cafea, privind peste golfuleţul şi podul care îl lega de insulă.

— N-am văzut probele tale, însă am o pacientă, maniacă depresivă, care, atunci când se află în punctul de sus al ciclului, se poartă frumos, are o minte pătrunzătoare şi este plină de încredere în sine. Apoi, pe măsură ce trec zilele, încrederea în sine dispare, gândurile îşi pierd limpezimea, devine confuză, apoi de-a dreptul împrăştiată. Se instalează anxietatea, insomnia, lipsa poftei de mâncare, durerile fizice... În punctul cel mai de jos al ciclului se transformă într-o fiinţă nefericită şi deprimată, cu înclinaţii spre sinucidere, acuzându-se pe sine, dar şi persoanele apropiate în care avusese încredere cu numai câteva săptămâni mai înainte. Faţa i se urâţeşte, se contorsionează, se crispează... Şi apoi începe redresarea, trecerea de partea cealaltă a ciclului: energia începe să-i revină, halucinaţiile dispar, mintea i se limpezeşte, anxietatea scade, îşi reia activitatea şi restabileşte relaţiile sociale. La jumătatea de sus a curbei devine o persoană demnă de toată încrederea, cu comportament normal. În vârful curbei are câteva zile de fericire... apoi începe coborârea agonizantă...

Fliess ascultase cu atenţia concentrată la maximum.

— Bine, bine, strigă el, iată manifestările patologice clare ale periodicităţii. Sig, ce durată are ciclul acestei paciente?

— La naiba, am fost atât de preocupat de cauza tulburărilor, încât nu am notat timpul. Cred că trebuie să fie vreo opt sau zece săptămâni.
Se îndreptară apoi spre râul Havel, merseră pe malul lui până la turnul Kaiser Wilhelm şi se urcară în vârf pentru a admira pano­rama Berlinului şi a Potsdamului. Când ajunseră la restaurantul Belitzhof, aflat pe malul lacului Wannsee, Sigmund era obosit şi flămând. Wilhelm comandă dejunul: pateu, bouillon cu ou, peşte prăjit din Marea Baltică, gătit cu zahăr galben şi servit cu cartofi algerieni. Sigmund se înfruptă cu poftă din fiecare fel de mâncare, în timp ce Fliess abia dacă luă câteva înghiţituri, în schimb sorbi încet din paharul cu vin de Rin.

După dejun se aşezară pe o bancă de pe malul lacului şi îşi lăsară chipurile mângâiate de razele soarelui. Când Sigmund schiţă gestul de a se ridica, Fliess sări în picioare cu forţe reîmprospătate.

— Pe drumul lung spre gară sau pe cel scurt? Am nevoie de timp ca să-ţi mai prezint o teză. Prima parte o am deja gata, în manuscris, însă cea de-a doua mai necesită unele revizuiri. Urmăreşte-mă îndeaproape, prietene, voi păşi pe un teren mlăştinos.

— „Dă-i drumul, Macduff, râse Sigmund, şi blestemat să fie acela care va striga primul: Stai, destul!". Am să însemn cu creionul albastru porţiunile care trebuie duse la frizer.

Fliess zâmbi nerăbdător. Era un foarte bun ascultător şi un excelent orator, dar nu putea să amestece cele două ingrediente antitetice.

— Sig, îţi invadez domeniul cu titlul „Nevroza reflexului nazal". Mi-ai vorbit despre o adolescentă a cărei isterie se manifesta prin sângerarea nazală. Este întru totul de înţeles, pentru că există o relaţie clară între membrana mucoasă nazală şi uter. Ştiai că nasul conţine un ţesut erectil? Am constatat lucrul acesta la proprii mei pacienţi. Membrana mucoasă a nasului se umflă ca urmare a excitaţiei din timpul actului sexual şi al menstruaţiei. Mai mult chiar, ciclul lunar al bărbatului şi al femeii este corelat cu stratul de mucus din nas. Şi mai important din punctul tău de vedere e faptul că aproape toate iritaţiile nazale constituie o reflectare a simptomelor nevrotice, mai ales a refulărilor şi a tulburărilor sexuale. Fiecare nas are un punct erogen în interior. Am reuşit să micşorez durerile menstruale tratând nasul. Avortul spontan poate fi, de asemenea, preîntâmpinat prin anestezierea nasului cu cocaină, ale cărei proprietăţi le-ai descoperit tu. Sig, nasul este centrul feţei omeneşti şi, prin extensie, universul uman. Pari cam uimit; foarte bine, voi dovedi că modificarea ritmică a mucusului din nas corespunde cu aceea din traiectul vaginal...

5
În dimineaţa următoare, după ce stătură în picioare la măsuţa acoperită cu muşama, mâncându-şi cornurile şi bând cafea, plecară împreună să facă o plimbare în cartierul Tiergarten, cea mai elegantă zonă rezidenţială din Berlin, cu casele sale rare, înconjurate fiecare de o grădină. Aici ar dori el să trăiască şi să-şi crească copiii, îi explică Fliess. Era ora opt şi clopotele bisericilor îi convocau pe credincioşi la slujba de dimineaţă. Peste şase ore, Droschke o va duce pe Ida, la ora două, la cel mai popular restau­rant pentru week-end din Berlin, Kroll din Königsplatz, aflat vizavi de Reichstag-ul încă neterminat. Acum era rândul lui Sigmund să ia cuvântul în faţa congresului.

— Dă-i drumul, Sig, vorbeşte. Am să te ascult cu o sută de urechi. Sigmund chicoti. Entuziasmul lui Wilhelm era contagios.

— Dragul meu Wilhelm, ai citit deja ciornele A şi B ale Nevrozei anxioase, aşa că n-o să-ţi ofer nici o surpriză de proporţiile celei pe care mi-ai făcut-o tu ieri, dar am înregistrat mari progrese în gândire de când ţi-am scris ultima dată.

— Prezintă-ţi cazul. Nimeni nu reuşeşte să-mi stimuleze imaginaţia aşa cum o faci tu...

— Ce este nevroza anxioasă? O entitate clinică ce se caracterizează printr-o iritabilitate generală, aşteptare plină de îngrijorare, teamă fără nici un motiv concret, indisponibilităţi fizice trecătoare cum ar fi palpitaţiile, incapacitatea de a respira, ameţeală, transpiraţii nocturne, diaree...

Practica îi demonstrase că anxietatea îşi avea originea într-un anumit aspect al vieţii sexuale. O constatase la fetele virgine care primiseră informaţii sexuale în împrejurări nefavorabile şi la băieţii virgini care începuseră să aibă erecţii fără să le cunoască semnificaţia. Se dezvolta şi la persoanele abstinente în mod deliberat, la cele care priveau viaţa sexuală ca pe ceva abominabil, care îşi transferau anxietatea în fobii respectabile, cum ar fi preocuparea exagerată pentru curăţenie. O descoperise la femeile neglijate de soţii lor, la bărbaţii cu ejaculatio praecox, care nu reuşeau să-şi controleze orgasmul astfel încât acesta să survină la momentul potrivit. Se manifesta la bărbaţii căsătoriţi care aveau repulsie faţă de organul genital feminin şi considerau că e de neconceput să-l penetreze. O constatase şi la oamenii care credeau sau cărora li se spusese că nu au nevoie de viaţă sexuală, ci numai de dragoste în forma ei spirituală.

Mergeau alături unul de altul în pas vioi, ritmul acesta fiind mult mai potrivit gândurilor lui Sigmund decât cel vijelios al lui Fliess din ziua precedentă. Şi nici vocea lui Sigmund nu răsuna în aerul limpede la fel de puternic ca aceea a lui Wilhelm. Sigmund vorbea pe un ton profesional, prezentându-şi argumentele în ordine logică, ca şi când ar fi fost bucăţele de ceramică fixate în cimentul de pe un perete pentru a alcătui un mozaic.

— Revenind la principiul constanţei, Wilhelm, fiecare individ îşi are propriul său prag. În împrejurări normale, o tensiune sexuală resimţită în plan fizic duce la creşterea libidoului psihic, ceea ce are drept rezultat copulaţia. Însă acolo unde actul sexual devine imposibil sau este respins din punct de vedere fizic, se produce o dereglare a libidoului: concomitent cu acumularea de tensiune sexuală fizică apare şi o nevroză anxioasă. Pacienţii mei bărbaţi îmi mărturisesc că, de când au devenit anxioşi, nu mai sunt interesaţi de actul sexual. În schimb, încep să gâfâie, au presiuni intracraniene, suferă de iritaţii, constipaţie, flatulenţă. Femeile sunt dominate de o stare de expectativă anxioasă, sub influenţa căreia ajung să creadă că o simplă răceală contractată de soţ sau copil este o formă de pneumonie. În permanenţă aud carul mortuar trecând prin apropiere. Simptomele acestea sunt bine cunoscute doctorilor din toate oraşele: vomismente, ameţeală, incapacitatea de a merge, leşinuri, nevoia constantă de a urina, foame răscolitoare. Urmează apoi fobiile şi obsesiile: teama de şerpi, de fulgere şi trăsnete, de întuneric, de paraziţi, folie de doute, nebunia îndoielii care paralizează încre­derea în puterea gândirii. Mi s-au perindat prin cabinet o mulţime de pacienţi şi am citit descrieri de cazuri asemănătoare în cinci limbi. Evident există cauze pur somatice pentru un mare număr de boli – spitalele sunt pline de ele. Însă acum am ajuns la concluzia că o mare parte din aceste boli sunt induse pe cale psihică. Dacă vom găsi o modalitate de a înlătura frustrările derivate din sexualitatea umană, vom reduce simţitor numărul maladiilor mentale şi emoţionale şi vom obţine rezultate notabile şi în domeniul afecţiunilor somatice.

Ajunseseră la Neuer See, unde Wilhelm şi Ida veneau să patineze în timpul iernii.

— Sig, cum ai de gând să rezolvi problemele sexuale ale acestei lumi?

— Tratamentul este întotdeauna post factum. Evident, prezintă o mare importanţă pentru pacientul care redevine astfel capabil să ducă o viaţă normală. Dar societatea modernă este cea care induce boala în primul rând prin ipocrizia sa, prin inocularea concepţiei potrivit căreia ar exista ceva rău şi murdar în unul dintre cele mai fireşti şi mai importante acte ale fiinţei umane. Printre oamenii care duc o viaţă sexuală lipsită de prejudecăţi nu există astfel de nevroze.

— E adevărat, Sig, insistă Fliess. Dar atâta timp cât nu poţi reforma societatea contemporană şi n-ai posibilitatea să eliberezi actul sexual din lanţurile cu care este ţintuit în Turnul Nebunilor, cum ar trebui să procedăm?

Traversară o potecă largă de călărie, mărginită de arbori înalţi, ale căror coroane se uneau deasupra capetelor lor. Cavalerii chipeşi ai Berlinului călăreau cu siguranţă şi precizie pe caii lor frumoşi.

— O să trasăm linia de demarcaţie dintre normal şi anormal. O să studiem subconştientul, felul în care funcţionează şi controlează individul, apoi o să stabilim prin măsurători ştiinţifice mijloacele prin care o persoană poate aduce în planul conştiinţei actele refulate în subconştient, eliberându-se astfel de un cenzor nemilos. Cum prevenim dezvoltarea noxelor sexuale care pun stăpânire pe conştient? Alternativa ideală ar fi libertatea actului sexual între tineri şi fete respectabile, care ar fi posibilă în măsura în care s-ar aplica metode contraceptive lipsite de orice risc. Metoda ta, Wilhelm, va contribui la atenuarea situaţiei. Dacă nu va adopta o atitudine sănătoasă faţă de sexualitate, societatea noastră riscă să cadă victimă unor nevroze tot mai puternice şi mai numeroase, care reduc bucuria de viaţă şi alterează relaţiile dintre femei şi bărbaţi, distrugând zestrea genetică a generaţiilor viitoare.

În plimbarea lor pe malurile râului Spree, ajunseseră la palatul Bellevue, a cărui faţadă era împodobită cu statui ornamentale. În parcul din spatele palatului, băncile fuseseră ocupate de soldaţi şi de servitoare care se îmbrăţişau pătimaş.

— Ascultă ce-ţi spun, dragă Wilhelm, medicul se află în faţa unei probleme a cărei soluţionare merită toate eforturile

Se întoarse la Viena într-o dispoziţie excelentă. Întrucât Martha se refăcuse complet, simţi nevoia să sărbătorească evenimentul, aşa că o invită la spectacolul de balet Ocolul lumii în optzeci de zile, la Volkstheater în Prater, apoi la masă la restaurantul Eisvogel. Sigmund îi vorbi despre soţii Fliess, despre felul lor de viaţă de la Berlin, dar nu suflă un cuvinţel despre teoriile lui Wilhelm. Îi descrise în schimb „personalitatea divizată" a lui Fliess. Martha exclamă:

— Ocupă un loc de frunte în ierarhia profesională. De ce trebuie să joace teatru faţă de colegii lui?

— Nu e teatru, draga mea, pur şi simplu este o altă faţetă a personalităţii umane. Bernheim spunea: „Suntem cu toţii nişte creaturi halucinante". Apropo de vieţi divizate, ce-ai zice să închiriem aceeaşi vilă de la Reichenau pentru vara asta? N-o să fie nevoie să stau la Viena mai mult de trei zile pe săptămână. Dimineţile voi lucra, iar după-amiezele am putea să mergem la plimbare prin pădure, să culegem ciuperci...

Martha aruncă o privire de jur-împrejur, ca să fie sigură că nu se uită nimeni la ei, apoi îl sărută rapid pe obraz.

— O, Sig, e nemaipomenit, hai să plecăm devreme şi să ne întoarcem târziu, abia în octombrie. E bine şi pentru copii să stea mai mult cu tine.

Oricât se strădui, nu reuşi să se întâlnească cu Josef Breuer. Acesta se afla la apogeul carierei sale. Era chemat mereu în capitalele europene, la diverse cazuri urgente. Pur şi simplu nu mai avea timp să stea de vorbă cu Sigmund despre cartea consacrată isteriei pe care îşi propuseseră să o scrie împreună. În condiţiile acestea, nici Sigmund nu se putea apuca de lucru. În iulie dădu peste o revistă medicală franceză şi află că dr. Pierre Janet, care deţinea o funcţie importantă la Salpêtrière, comentase în termenii cei mai elogioşi comunicarea preliminară... socotind-o o confirmare a propriilor lui cercetări şi deducţii.

Se instală în biblioteca lui Josef şi-l aşteptă să-şi facă apariţia. Spre mirarea lui, Josef se bucura ca un copil de laudele lui Janet.

— Excelent, Sig! Pierre Janet este pe cale să devină cel mai mare neurolog al Franţei. Sprijinul lui poate fi extrem de important în abordarea unor teze atât de controversate ca a noastră.

Sigmund zâmbi când prietenul lui folosi cuvântul „noastră". De când fusese publicat articolul, Josef pomenise de două ori despre lucrare, spunându-i „a ta".

— Josef, acum, după ce ni s-a confirmat faptul că ne aflăm pe calea cea dreaptă, de ce n-am face un pas înainte scriind cartea ca atare? Singura cale prin care putem convinge confreria medicală este prezentarea cazurilor menite să demonstreze adevărul teoriilor noastre.

— Da, Sig, cred că a sosit timpul. Ce-ar fi să-ţi descrii mai întâi tu cazurile cele mai importante. Ţine minte, discreţie înainte de toate. Trebuie să-i protejăm pe pacienţii noştri. Nu voi îngădui nimănui să bănuiască vreo clipă că Anna O. a mea este, în realitate, Bertha Pappenheim...

În august, profesorul Jean Martin Charcot muri pe neaşteptate. Sigmund scrise un necrolog elogios, publicat în Wiener medizinische Wochenschrift, care îi atrase admiraţia cercurilor medicale franceze şi germane.
Pădurile din jurul localităţii Reichenau erau verzi şi răcoroase. Sigmund îi învăţă pe copii să deosebească ciupercile bune de cele otrăvitoare şi cum să le găsească în ascunzişurile lor. Cel care culegea cea mai frumoasă ciupercă primea un premiu. După masa de seară le citea din poveştile lui Hans Christian Andersen sau ale fraţilor Grimm, ori jucau tot soiul de jocuri. În fiecare noapte spunea rugăciunea împreună cu ei şi până şi micul Ernst, în vârstă de numai cincisprezece luni, se lupta vitejeşte cu cuvintele.
Sunt obosit, acum mă culc,

Şi ochii mi-i închid.

Tată, fie ca ochii Tăi să-mi vegheze somnul,

Fie ca toate fiinţele dragi mie

Să se odihnească sub oblăduirea Ta.

Ţie îţi încredinţez soarta tuturor oamenilor.

A celor mari şi a celor mici.
Numărul de zile pe care le petrecea în oraş depindea de aglomeraţia de la Departamentul de neurologie din cadrul Institutului Kassowitz, căci la cabinetul lui de acasă nu mai venise nici un pacient nou cu nevroză în căldura aceea înăbuşitoare a verii. Sigmund salută cu un zâmbet ironic hiatul devenit deja obişnuit. „Munţii, pădurile şi lacurile verzi şi răcoroase fac mai mult pentru ei decât aş reuşi eu în arşiţa asta." Cu toate acestea, continuau să apară copii bolnavi şi mame cu ochii îndureraţi. Mulţi dintre ei ajungeau la cabinetul său la recomandarea altor doctori de la Allgemeine Krankenhaus, iar alţii, care recidivaseră sau înregistraseră progrese alarmante îi erau trimişi chiar de la institut. Îşi câştigase reputaţia de bun neurolog pentru copii, dar continua să-şi simtă inima zdrobită fiindcă existau atât de puţine mijloace în arsenalul ştiinţei medicale prin care să dea un ajutor eficient.

Se întoarseră la Viena în primele zile reci de la începutul lui octombrie. Sigmund găsi o clientelă numeroasă care îl aştepta: un tânăr soţ cu tulburări de dinamică sexuală care suferea de colită, o tânără soţie atât de înspăimântată la gândul că s-ar putea să rămână însărcinată, încât făcea crize de anxietate isterică la căderea nopţii, o femeie de treizeci şi cinci de ani, speriată de moarte ori de câte ori trebuia să meargă neînsoţită prin magazine. Cu câteva luni în urmă intrase într-un magazin unde i se păruse că doi vânzători râseseră de ea din cauza felului în care era îmbrăcată. Resimţise umilinţa cu atât mai acut, cu cât unul dintre vânzători o impresionase prin fizicul său agreabil. Fugise din magazin cu o senzaţie de spaimă. După insistenţe repetate, Sigmund află că era nu numai foarte bine îmbrăcată, dar şi cu un desăvârşit bun-gust. Dincolo de această fantezie se ascundea o altă amintire, cu implicaţii mai serioase. Reuşi s-o transporte înapoi, în timp, la vârsta de opt ani, când intrase singură într-un magazin cu bomboane. Proprietarul îi pipăise organele genitale prin rochiţă. Fugise afară înspăimântată... dar revenise o săptămână mai târziu. Considerând întoarcerea ei drept un consimţământ, omul îi mângâiase îndelung organele genitale. Amintirea refulată apăruse acum din nou la suprafaţă sub forma unei anxietăţi acute. Oare atacul în sine fusese cel care provocase noxa?... Nu, recunoscu ea după câteva şedinţe, era faptul că se întorsese a doua oară şi se simţea vinovată pentru că dorise să fie mângâiată. De aceea se temea acum să intre singură în magazin: nu pentru că vânzătorii au să râdă de hainele ei, ci fiindcă s-ar putea să dorească mângâierea unuia mai chipeş. Complexul de vinovăţie plus teamă egal anxietate.

De la universitate îi fu trimis un student la medicină. Acesta îşi violase sora, îşi ucisese vărul şi dăduse foc casei familiale. Sigmund avu nevoie numai de o verificare de rutină ca să afle că vărul tânărului era în viaţă, sora intactă şi casa neatinsă. Examină situaţia actuală ca să afle ce anume provoca acest covârşitor sentiment de vinovăţie. Şi o descoperi în faptul că studentul se masturba excesiv. De ce era tânărul atât de afectat psihic de acest păcat mărunt încât simţea nevoia să-l înlocuiască cu mărturisirea publică a incestului şi a crimei? Doctorul nu putea spune, însă încercă să-i dea un sfat:

— Găseşte-ţi o femeie cu care să poţi avea relaţii sexuale normale, chiar dacă pentru asta va trebui să cheltuieşti banii de mâncare. Îţi poţi permite să pierzi zece-cincisprezece kilograme din greutate – o să le recuperezi mai târziu. Dar ar fi prea riscant să-ţi pierzi sănătatea mentală.

Îi scrisese lui Fliess: „Pacienţii plecă impresionaţi şi pe deplin lămuriţi după ce exclamă: «Nimeni nu m-a mai întrebat aşa ceva până acum!»".

Mulţi doctori ştiau sau bănuiau că bolile pacienţilor lor erau provocate de probleme sexuale. Însă subiectul fusese verboten – interzis. Privatdozent Dr. Sigmund Freud era primul care arunca o rază de lumină în această cameră întunecoasă. La succesul lui contribuia şi intimitatea desăvârşită a cabinetului de consultaţii de la parter, unde nu se vedea nici servitoarea, nici vreun membru al familiei, nemaivorbind de alţi pacienţi. Austeritatea aproape monahală a cabinetului îi elibera pe pacienţi de temeri, ajutându-i să scormonească cât mai adânc în amintirile lor necunoscute. Dr. Sigmund Freud avea temperamentul ideal pentru asemenea confesiuni intime: era grav, sobru, preocupat, impersonal, un om de familie liniştit, burghez, moral până în vârful unghiilor, discret, capabil să discute cele mai delicate dezvăluiri cu detaşarea omului de ştiinţă. În faţa pacientului arbora uniforma sa oficială de medic: haină neagră, cu vestă groasă şi lanţul de aur al ceasului trecut peste ea, cămaşă albă cu guler tare şi o cravată neagră cu nodul bine strâns. Încărunţise puţin şi privirea ochilor săi negri, impersonală, stârnea încrederea pacienţilor.

Primiră o scrisoare lungă de la Eli Bernays, din New York. Se aranjase bine la bursa de mărfuri, avea un venit în continuă creştere şi trimitea şi un cec pentru sora lui Sigmund, Pauli, ca să vină la New York împreună cu copiii. Cecul lui Eli era suficient de mare pentru ca să se poată cumpăra haine noi pentru copii şi pentru Pauli, un cufăr şi mai multe valize. Pauli veni la cină şi o aduse cu ea şi pe Judith Bernays, acum în vârstă de opt ani. Pauli îşi exprimă dorinţa să stea puţin de vorbă cu fratele său. Acesta o conduse în biroul lui.

— Sigi, n-am vrut să le spun lui papa şi mamei înainte de a avea consimţământul tău. Aş vrea să rămân la New York şi să nu mă mai întorc la Viena.

Sigi studie chipul surorii sale. Nu era frumoasă, însă avea trăsături bine conturate, plăcute şi constituia o prezenţă agreabilă. Se apropia însă de treizeci de ani şi rămăsese nemăritată.

— Nu eşti fericită, Pauli, nu-i aşa?

— Nu, n-aş putea spune că sunt nefericită... numai aşa, neîmplinită. Până acum ar fi trebuit să fiu căsătorită şi să am doi copii. Dar pur şi simplu nu s-a ivit ocazia. Cu Rosa, lucrurile stau altfel, ea are admiratori, se poate căsători oricând doreşte. Dar se pare că Viena a trecut pe lângă mine fără să mă vadă.

— Ce proşti pot fi bărbaţii!

— Nu vreau să rămân fată bătrână, spuse Pauli ridicând din umeri. Eli îmi scrie că la New York vin bărbaţi singuri din toate colţurile lumii şi îşi caută imediat neveste. Aş vrea să-mi încerc şi eu norocul.

Sigmund îşi petrecu braţul pe după umerii surorii sale.

— În cazul ăsta trebuie să rămâi atâta timp cât doreşti. O să-ţi trimit bani de buzunar în fiecare lună, ca să te simţi independentă.

Pauli îi dădu o sărutare.

— N-ai vrea să le spui tu lui tati şi lui mami?

— Bineînţeles. Dar nu dintr-o dată. În fiecare lună am să mai tai câte o bucăţică din coada vulpii. În felul acesta vei fi liberă să te întorci oricând doreşti. Iar dacă te măriţi, e de la sine înţeles că o să rămâi acolo.

Curând reuşi să adune şi să descrie cele o sută de cazuri de nevroză anxioasă. Nu erau toate foarte clare – uneori câte un pacient suferea de vreo şase maladii, aparent fără nici o legătură cu viaţa sa sexuală. I se păru corect să le înregistreze şi pe acestea, chiar dacă nu-i susţineau ipoteza. Un caz care îl puse pe gânduri fu acela al unui bărbat de patruzeci şi doi de ani, cu trei copii în vârstă de şaptesprezece, şaisprezece şi, respectiv, treisprezece ani. Practicase coitus interruptus timp de zece ani fără probleme, însă acum şase ani, la moartea tatălui său, fusese cuprins de o criză de anxietate atât de puternică încât era convins că are cancer la limbă, o boală de inimă, agorafobie şi dispepsie. Pacientul repeta întruna: