Tinerii pe calea întrebărilor



Yüklə 0,53 Mb.
səhifə8/14
tarix26.10.2017
ölçüsü0,53 Mb.
#14496
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   14

Faptul ca marele om de cultura Andrei Plesu scrie in Plai cu boi - revista lu’ Dinescu era, si este inca, pentru mine o mare dilema si o mare amaraciune totodata. El, marele Plesu, care a scris atat de doct despre armia cereasca si care se descurca destul de onorabil in ale teologiei, el, fostul ministru, sa scrie intr-o revista cu imagini greu de descris, unele realmente pornografice? Cum de a acceptat Andrei Plesu o astfel de colaborare?

Personal, am hotarat sa pierd articolele sale savuroase si pline de talc decat sa-mi adaug in desaga si asa grea a pacatelor mele si obscenitatile revistei. Asta nu pentru ca as fi atat de curat, ci pentru ca nimeni nu poate ramane curat rasfoind o astfel de revista. Sfintii Parinti, a caror invatatura Andrei Plesu o cunoaste asemeni unui doctor in patristica - si asta nu-i deloc o ironie -, spun lamurit acest lucru. Pana la urma ce mai conteaza totusi inca o dezamagire... Am incercat sa uit ca Plai cu boi exista, sa uit ca Andrei Plesu scrie si pe acolo. Oricat m-am ferit de tarabele de ziare, m-am lovit totusi des de scabroasele coperti ale "revistei lu’ Dinescu". Cele mai obscene coperti din toate materialele adresate adultilor... fara Dumnezeu! Chiar si baiatul meu a fost socat de una din coperti - vezi, sau mai bine nu, an 4, nr. 2 (18) - pe care n-as vrea sa o descriu aici, intr-o gazeta de suflet[58]. Daca insasi firea il indemna pe fiul meu sa-si intoarca ochii de la nuditatile clasice de pe tarabe (aflate in spatiu public prin excelenta, deci nu-i vina noastra ca ne miscam pe aici si colo, nu putem sta doar in casa), inedita obscenitate de pe coperta Plai cu boi a agatat totusi privirea unui copil de 6 ani; am simtit atunci ca toata nevinovatia lui a fost atinsa de mizeriile lumii, ca s-a intinat fara voia lui si puritatea i-a fost furata si poate doar Hristos - doctorul sufletelor noastre - i-o poate intoarce inapoi. Atunci, iarasi mi-am amintit de Andrei Plesu, iarasi m-am mirat de paradoxul acestei "colaborari" nefericite si iarasi mi-a sporit dezamagirea. Nu degeaba spune Scriptura in multe locuri sa nu ne incredem in oameni (cf. Psalmi 145, 3; Ieremia 9, 4; Miheia 7, 5, s.a.).

Dar iata ca dupa o angelologie neconventionala - o docta rostire despre ingeri - vede lumina tiparului la Humanitas, la pretul de un sfert de milion - dar care face toti banii - o colectie de articole diverse semnate Andrei Plesu sub titlul generic Obscenitatea publica. Insusi autorul gaseste necesar sa precizeze inca din Nota introductiva: "E inevitabil sa provoc consternari si deziluzii acelei categorii de cititori care, dupa o carte cu ingeri, nu vor accepta o asemenea coborare de nivel, o asemenea alunecare in penumbrele obscenitatii cotidiene"[59]. Autorul crede insa ca "promiscuitatea lumii e chiar domeniul lor de activitate", ca "dracovenia fiecarei zile e materia prima a misiunii lor"[60]. Nici un teolog n-ar putea sa-l contrazica, intr-adevar ingerii, zice dumnezeiescul Pavel, sunt duhuri slujitoare (Evrei 1, 14).

Admirabila colectie de articole se deschide cu raspunsul la intrebarea care ma framanta de multa vreme. Iata, Andrei Plesu semneaza un articol cu titlul: "Obscenitatea publica sau De ce scriu la Plai cu boi". Talentul scriitoricesc, argumentatiile fara cusur, frazarea impecabila te fac sa fii in asentimentul autorului, tinzi sa-i tii partea si sa nu-l judeci, mai mult chiar, incepe sa-ti para o anomalie ca ai gandit doar ca ar fi vreun oarecare nefiresc in aceasta colaborare.

Ce spune in esenta domnul Plesu? Rememoreaza reprosurile "vocilor din public": "Ce caut pe aceasta galera? Cum poate un om serios, tata de familie, om cu carte si cu frica lui Dumnezeu, profesor universitar, fost ministru - sa se complaca intr-un context atat de impur, cu vorbe spuse pe sleau si imagini deocheate? Cum sa-ti pui semnatura pe un text plasat intre o superba coapsa feminina si mascarile suculente, dar nemiloase ale lui Emil Brumaru?... Ce-o sa zica lumea? Ce poate sa mai inteleaga poporul cand vede ca pana si cetatenii onorabili, repere morale, domnule, modele, ma-ntelegi, care nu te asteptai la una ca asta? - se amesteca in delirul pornografic al veacului, al momentului si al ambiantei autohtone?"[61]. Dincolo de nervul aforistic care mie mi-a lipsit, d-l Plesu si ai sai oponenti parca-mi citisera gandurile...

Dumnealui recunoaste ca uneori intrebarile legitime au fost stricate de intrebatori superficiali, iar proasta calitate a oponentilor compromit iacata legitimitatea intrebarii.

Nu se justifica invocand ispravile desucheate ale lumii bune, pentru ca nu-i place "calea prea simplista a camuflajului cultural"[62]. Precizeaza, nu pentru a se scuza, ca textele lui pot fi considerate oricum, dar "niciodata slobode lexical sau tematic"[63] si are dreptate.

Si totusi, de ce scrie d-l Plesu la Plai cu boi? Scrie din prietenie pentru Dinescu. Bun argument!

Scrie si "din complezenta fata de limitele proprii"[64]. Interesant argument! Asta-i, de buna seama, o forma de smerenie. Insa atunci cand spune: "am invatat (tarziu) ca nu te poti razboi cu propria natura"[65], nu mai e deloc in duh patristic ca in "Despre ingeri". Noi credem ca omul isi poate depasi firea printr-o relatie vie cu Hristos-Dumnezeu. E de apreciat sinceritatea maximala cand spune: "nu e rentabil - si nici cinstit - sa-ti faci un portret public cosmetizat"[66].

Pana la urma d-l Plesu vrea sa spuna ca-i si el om ca toti oamenii: "citesc cu placere, imi plac ideile si Il caut pe Dumnezeu. Dar imi plac si carnatii de Plescoi, bufoneriile crude, branzeturile rascoapte, cheful, hetaira (curtezana, care va sa zica, asta n-o banuiam, n.n.), romanta. Sunt helas, lacom, echivoc, usor de atras spre lejeritati de tot soiul... In definitiv, de vreme ce nu-mi e rusine sa rasfoiesc amuzat Plai cu boi, de ce mi-ar fi rusine sa apar intre copertile lui"[67]. Apoi, d-l Plesu schimba registrul, si ne aminteste ca "inotam in obscenitate de dimineata pana seara, crezand ca numai dezmatul fizic e obscen"[68]. Asta-mi aminteste de meteahna pe care o au unii crestini care, venind la spovedanie, incep sa-si justifice pacatele prin replici de genul: "Dar oricum parinte, toti fac asta". Adica, cu alte cuvinte, d-l Plesu vrea sa spuna ca intr-un fel sau altul toti suntem prinsi in valtoarea obscenitatilor publice, "priviti in jur, pe mine ma gasirati tap ispasitor?".

Recunoaste ca nu vrea sa faca pe misionarul, dar ne aminteste tuturor ca atunci "cand Iisus a venit pe pamant, lumea era foarte dubioasa, mult mai dubioasa probabil decat un numar din Plai cu boi. Cu toate acestea, El a consimtit sa imbrace un corp muritor[69] si a facut tot felul de lucruri care, pentru lumea buna a momentului, erau scandaloase: a stat la masa cu vamesul, a acceptat sa petreaca la o nunta, a tinut partea unei femei usoare, a sarutat un tradator si a promis unui talhar un loc in rai. Se vor fi gasit destui care sa-i reproseze lipsa de rigoare: ce cauti in acest loc infect, cum poti sta alaturi de atatea lepadaturi, ce pot avea in comun sfintii si rau-facatorii?"[70]. In fata unui astfel de argument ramai fara cuvinte... Iti trebuie cateva clipe ca sa te dezmeticesti si sa-ti spui: "Stai asa, Sfantul Pavel parca n-ar fi scris in Plai cu boi, si nici Gura de Aur si nici Efrem Sirul!". Dar Plesu nu-i Sfantul Pavel, de ce sa cerem atat de la el? El insusi recunoaste: "amatorii de idolatrie si cautatorii de monumente exemplare trebuie sa fie preveniti: sunt un om patetic, multicolor (ca sa nu spun pestrit), incercat de o sumedenie de demoni"[71].

Aici e problema, ca d-l Plesu are fani, crestinii iubitori de Dumnezeu il apreciaza pentru scrisul sau fermecator si pentru unele luari de pozitie inspirate. Cum ramane insa cu responsabilitatea pentru faptele noastre? Cum mai pot fi indemnati tinerii sa citeasca Plesu, daca una din conditii este sa-si spurce mintea cu pornografiile lui Dinescu? Cum ramane cu "sufletele seduse" de o publicatie obscena la care pune umarul si d-l Plesu? Poate, daca n-ar fi fost prezent d-l Plesu cu cronicile sale, revista cu pricina ar fi sucombat de mult timp, intr-un fel el a legitimat normalitatea, firescul acestei publicatii. Unde-i Plesu, e tinuta inalta...

Plesu nu se vrea model si nu crede ca ar trebui sa fie. Da, el spune niste lucruri foarte adevarate... Mai bine sincer, decat duplicitar si ascuns. Ne-o fi drag noua teologilor, dar nu-l putem ajusta noi dupa placul nostru. Ar fi o desfatare sa fie mai mult de partea moralei, a Bisericii - si este adesea, e adevarat mai mult prin cuvant, decat prin fapte chiar daca, iata, scrie pe unde trebuie si pe unde nu trebuie. E un maestru al cuvantului, el "seamana", dar nu cauta roade... Se discrediteaza in ochii unora? Care este problema?... El nu-si face probleme, ne facem insa noi. De ce? Pentru ca noi credem in forta, energia, vigoarea scrisului sau, in capacitatea sa de sinteza!

Exista o lege numita: "Legea privind prevenirea si combaterea pornografiei" (Nr. 196/2003), lege ce se axeaza pe protectia non-consumatorilor. La articolul 14 spune: Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 50.000.000 lei la 250.000.000 lei urmatoarele fapte: a. (...); b. amenajarea de spatii destinate vanzarii de materiale cu caracter obscen la o distanta mai mica de 250 de metri fata de scoli si de internate, precum si de lacasuri de cult". In marile orase poti numara zeci de astfel de tarabe amplasate ilegal. (Aviz amatorilor: preotilor din orase, crestinilor marturisitori, organelor de drept).

Exista un razboi tacut intre Biserica si tarabele de ziare care expun si vand pornografie. Taraba aduce imoralitatea, Biserica propovaduieste bunul simt. Legea a hotarat ca intre Plai cu boi si Biserica trebuie sa fie musai 250 de metri, caci nu pot sta laolalta sau prea aproape, caci ce are a face Dumnezeu cu mamona? (cf. Matei 6, 24). D-l Plesu insa se simte confortabil in orice loc, el este prietenul Bisericii si al dusmanilor ei... E ilegal insa sa joci in doua echipe adverse, asta doar in lumea virtuala a jocurilor pe calculator este posibil.

Nadajduim ca Bunul Dumnezeu sa nu-l lase prea mult pe d-l Plesu in aceasta multumire de sine si sa-l ajute sa vina spre Biserica. Cred ca d-l Andrei Plesu e undeva pe la jumatatea drumului dintre Biserica si taraba cu Plai cu boi. Nu ar fi mult de mers pana-n pridvor, insa ma tem ca drumul e de fapt mai lung, e, dupa cum spunea parintele Arsenie Boca, drumul de la urechi la inima, de la informatie la convingere.

 

[58] Articolul a fost scris initial pentru Argesul Ortodox, saptamanal religios al Eparhiei Argesului si Muscelului.

[59] Andrei Plesu, Obscenitatea publica, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, p. 6.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 9.

[62] Idem, p. 10.

[63] Ibidem.

[64] Idem, p. 11.

[65] Ibidem.

[66] Ibidem

[67] Idem, pp. 11-12.

[68] Idem, p. 13.

[69] Formula nu e ortodoxa, ci eretica, monofizita! De altfel, d-l Plesu mai are astfel de scapari; vezi in Despre ingeri trihotomismul de la p 270...

[70] Andrei Plesu, op. cit. p. 14.



Ispita multor intelectuali: "Toate religiile sunt bune!"

>>

De multe ori, intelectualii nostri, in relatia cu Biserica, au avut atitudini teribiliste si, uneori, vadit anti-clericale. Acestia se afla inca intr-o prelungita expectativa... Ei sunt, intr-un fel, in pridvorul Bisericii... adica nici atei nu se considera, dar nici binecredinciosi dornici sa afle si sa traiasca profunzimile Ortodoxiei nu se arata. Sunt spectatori si comentatori ai celor sfinte din prag... nu intra in biserica, nici nu se indeparteaza. Din pacate, credinciosii nostri nu intotdeauna vin in intampinarea lor, fiind preocupati mai mult de dreptate decat de dragoste, numindu-i pe intelectuali - atei, pagani, smintiti etc. Unii crestini, am observat, cultiva un vadit duh anti-cultural, pe care-l motiveaza spunand: "decat sa pierd vremea cu Criticile lui Kant sau suprarealismul lui Dali, mai bine patrund in universul mantuitor al scrierilor ascetice si mistice ortodoxe...". Cultura ne este, de buna seama, ingaduita, dar nu orice apartine culturii ne este si de folos: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos (I Corinteni 6, 12) De aceea, acelasi Apostol Pavel ne spune: Toate sa le incercati; tineti ce este bine (I Tesaloniceni 5, 21). E foarte adevarat si faptul ca intr-o lume desacralizata, secularizata cum e cea in care traim vremurile mantuirii noastre, Biserica recomanda mai mult "cultura duhului".

E la moda printre intelectualii nostri a spune: "Toate religiile sunt bune... Toate sunt versanti ai aceluiasi munte, carari ce ne duc in varf; cai ce au aceeasi finalitate". Orientalii au si o pilda pe care o repeta multi dintre crestinii nostri care sustin acest punct de vedere. Se spune ca niste orbi au pipait odata un elefant si fiecare a descris intregul dupa portiunea pipaita (fildesii ca doua oase mari, trompa ca un tub, urechile ca niste evantaie, picioarele ca niste coloane, partile laterale ca un zid care respira, coada ca o franghie); nici unul nu a mintit, fiecare din ei l-a descris corect, dar nu complet. Elefantul era exact cum fusese descris, dar si ceva mai mult. Asa si marii intelepti care au cugetat la Dumnezeu au descris ceea ce au descoperit ei ca este Dumnezeu. Concluzia pildei: toate religiile sunt adevarate, toate descriu, mai mult sau mai putin complet, pe Dumnezeu...

Daca nu esti de partea acestui punct de vedere, risti sa fii foarte repede catalogat drept extremist, fundamentalist sau chiar limitat, incuiat. Unii intelectuali, dupa ce l-au citit pe Mircea Eliade, gandesc ca ortodocsii practicanti n-au habar de mituri, imagini si simboluri... Ei si-ar dori sa spuna tuturor celor bisericosi ca exista mituri universal valabile, bunaoara mitul jertfei; sau ca despre potop se vorbeste in mai multe culturi ale lumii.

Spre exemplu, crestinismul vorbeste de ridicarea la Cer a Mantuitorului la 40 de zile de la Invierea Sa din morti. Insa, povestiri despre disparitii misterioase, neobisnuite ale unor eroi din mijlocul poporului se gasesc in multe culturi. In mitologia azteca (plecarea lui Quetzalcoatl in chip de flacara), in cea chineza (zborul imparatului Galben pe spinarea unui dragon de aur), in cea iudaica (ridicarea la cer a profetului Ilie intr-un car de foc), in cea islamica (urcarea la cer a profetului Mahomed pe spatele animalului fabulos Burak)...

Ortodoxia recunoaste existenta unor reminiscente din revelatia primordiala facuta de Dumnezeu lui Adam si transmisa oral din generatie in generatie... Omenirea intreaga a suferit dupa cadere de o asa numita "nostalgie a paradisului" si a nadajduit in venirea unui Mantuitor sau Rascumparator. Dar, de aici pana la a afirma ca toate religiile sunt modalitati diferite de a ajunge la acelasi "obiectiv" - Dumnezeu - este un drum lung. Oare nu e lamuritor Cuvantul Scripturii care zice ca toti dumnezeii neamurilor sunt idoli[72] (Psalmi 95, 5)?

Alti intelectuali spun ca toate religiile te invata sa faci binele si asta-i cel mai important. Se accentueaza deseori aspectul moral al religiilor. Dar, evidentiind doar morala, se neglijeaza astfel celelalte aspecte ce definesc religia: doctrina si cultul. Morala, practica virtutilor, nu are valoare in sine, ci doar daca este fundamentata doctrinar in adevar. Am observat ca din ce in ce mai multi intelectuali marturisesc ca o morala in sine, autonoma, ce nu se sprijina pe un sistem religios, e fara sens. Lucru imbucurator. E un pas inainte...

"Sincretismul religios este conceptia potrivit careia toate religiile poseda acelasi adevar in strafundul lor ezoteric si sunt in mod egal valide ca mijloc de mantuire. Aceasta idee e deosebit de atractiva pentru inteligentele deosebite, caci prin aceasta omul poate avea impresia ca reconciliaza adevarurile tuturor religiilor si, in acelasi timp, se situeaza putin deasupra tuturor traditiilor"[73]. Se vorbeste foarte des astazi despre "diversitatea ce trebuie vazuta in unitate", despre "unitatea transcendentala a religiilor" etc. Cu sincretismul religios Ortodoxia nu poate fi niciodata de acord. Mai multe adevaruri inseamna nici un adevar. Crestinismul nu e una dintre multele religii, nu e una dintre cai - ea este "Calea". Cand consideri ca e acelasi lucru, spre exemplu, a crede in Invierea Domnului sau in reincarnare, atunci Jertfa lui Hristos nu mai are nici o valoare, devine nesemnificativa.

Scrierile de istoria si fenomenologia religiilor promoveaza intens sincretismul si lipsa de discernamant printre crestini. Aceste lucrari, grandioase de cele mai multe ori, "pacatuiesc" prin faptul ca, desi se arata a fi obiective, ele nu lamuresc clar aspecte legate de Revelatia dumnezeiasca ("pentru a nu fi subiective, partinitoare"). Spunea publicistul Dan Ciachir intr-un interviu: "Iertati-ma, dar eu nu pot sa folosesc acea Istorie a religiilor scrisa de Mircea Eliade, in care crestinismul devine un fel de partid intr-un parlament in care detine cateva procente. In acest cadru el nu mai reprezinta revelatia pe care noi ne-o asumam"[74]. De aceea, am spus-o deseori, pe Eliade n-as indrazni sa-l numesc prieten al teologilor ortodocsi. Despre tragedia unei astfel de abordari strict obiective a religiilor vorbeste si Emil Cioran: "...De vreme ce refuzi sa le ierarhizezi, pe care s-o preferi, pentru care sa te pronunti si ce divinitate sa invoci? Cum sa-ti imaginezi un specialist in istoria religiilor rugandu-se? Sau, daca se roaga cu adevarat, atunci isi neaga invatatura, se contrazice, isi ruineaza Tratatele, in care nu figureaza nici un zeu adevarat, in care nici un zeu nu-i mai presus de altul... Suntem toti, in frunte cu Eliade, niste fosti credinciosi, suntem toti niste spirite religioase fara religie"[75].

Chiar si la examenul-grila de titularizare la Religie din vara lui 2003, teologii nostri au fost pusi in situatia de a numi una dintre urmatoarele religii: sintoism, budism, islamism si hinduism, ca fiind religie revelata. Desi era clar pentru toti ca iudaismul Vechiului Testament (ca pedagog spre Hristos - Galateni 3, 24) si crestinismul sunt singurele religii revelate, acestea nu se regaseau in enumerare. Unii dintre concurenti si-au amintit de programa de Istoria religiilor si au bifat cu neliniste islamismul ca religie revelata, caci unii istorici numesc generic "religie a Cartii" si "religie revelata" si islamismul (alaturi de iudaism si crestinism). Si cand ne gandim ca mahomedanismul este vinovat de plasmuiri, de "completari" si deformari ale revelatiei, de relativizare a Jertfei lui Hristos prin aprecierea ca sunt prooroci mai mari ca Fiul lui Dumnezeu, intelegem ca, daca el nu-i de la Dumnezeu, nu poate fi decat de la diavol. Pe cine incurca lamurit inchinarea in duh si-n adevar (Ioan 4, 24) daca nu pe tatal minciunii (Ioan 8, 44) - diavolul? De altfel, un sfant, Maxim Grecul, a "indraznit" a-l numi pe intemeietorul islamului: "cainele de Mahomed"... Cata intoleranta! ar spune unii intelectuali. E oare preferabila toleranta zilelor noastre cand lumea a inceput sa accepte ca firesti mai toate lucrurile care la inceput au scandalizat-o? Cand vom spune intunericului lumina, cand se va perverti de tot simtul moral al crestinului tolerant, ne vom mai aminti de martirii crestini, vom mai intelege ceva din jertfa lor?

Unii intelectualii concluzioneaza: "Nu conteaza ce credinta ai, caci toti ne inchinam aceluiasi Dumnezeu". Dar oare toate sunt adevarate, toate sunt de la Dumnezeu? Atunci ce rost a avut jertfa milioanelor de martiri care au simtit ca n-au unde sa caute odihna decat la Fiul lui Dumnezeu si care nu au voit sa se desparta de El pentru nimic din lumea acesta trecatoare, pieritoare? Ce sentimente sa ai pentru nebuni ca Stefan, Gheorghe, Dimitrie sau Pantelimon? Probabil de mila, caci bietii mucenici nu "aflasera" ca nu conteaza cui te inchini si ca toate religiile sunt bune in felul lor...

In genere, aceiasi intelectuali de care pomenim se raporteaza intr-un mod straniu la persoana lui Hristos. Pentru ei, El este mare invatat, mare initiat. Chiar si unii guru orientali Il numesc astfel. Nu mai vorbesc de tendinta generalizata de a pune pe Hristos pe acelasi plan cu alti fondatori de religii. In lucrarea Marii initiati a lui Eduard Schuré (Editura Lotus), Iisus e prezentat alaturi de Rama, Krisna, Hermes, Moise, Orfeu, Platon. Poate fi Hristos un initiat, ne-a lasat El varianta aceasta de a-I percepe viata si invatatura?

Iisus Hristos spune despre Sine: Eu sunt usa (Ioan 10, 9), Eu si Tatal una suntem (Ioan 10, 30), Eu sunt Lumina lumii (Ioan 8, 12), Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine (Ioan 14, 6). Evanghelistul Ioan Il descrie pe Hristos accentuand dumnezeirea Sa: Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut (Ioan 1, 3). Simbolul credintei si scrierile Sfintilor Parinti vorbesc, de asemenea, lamurit despre dumnezeirea Fiului.

Dupa cum vedem, Mantuitorul nu ne-a lasat alternativa acesta de a-L numi "mare initiat"... El spune ca a venit in lume sa dea marturie despre adevar (cf. Ioan 18, 37). Iisus Hristos ori este intr-adevar Dumnezeu si Cuvintele Sale sunt adevarate, ori este un escroc, un mincinos, un inselat care s-a numit pe Sine Dumnezeu, Fiu al lui Dumnezeu, Mantuitor al lumii etc. Tertium non datur! Credincios lui Hristos nu poate fi deci acela care Il numeste "mare initiat", ci acela care implineste Cuvintele Lui si spune: "Cred si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu Cel Prea Inalt". Mantuirea ne-o castigam printr-o relatie vie cu El, prin Biserica.

"A crede ca este mantuire si in afara crestinismului este o hula la adresa lui Dumnezeu: este ca si cum am spune ca Hristos a venit degeaba, din moment ce era nadejde de mantuire si fara El"[76]. Faptul ca Sfantul Siluan sau Fericitul Sofronie vorbesc despre iubirea neexclusivista pe care trebuie sa o avem pentru toata zidirea, faptul ca Sfantul Ioan Maximovici era in stare sa se roage la capataiul unui bolnav o noapte intreaga indiferent de credinta lui (crestina, evreiasca, islamica sau budista) nu ne indreptatesc a considera ca e mantuire si pentru cei ce tagaduiesc adevarul lui Hristos. Duhul sufla unde doreste, Dumnezeu mantuieste pe cine doreste, in mod exceptional se pot mantui si dintre pagani. Mantuirea unora dintre pagani nu este, se intelege, un argument pentru a sustine ca religiile lor sunt bune. Noi trebuie sa tinem Calea mantuirii pe care ne-a aratat-o Hristos - capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), caci intru nimeni altul nu este mantuirea, caci nu este sub cer nici un alt nume, dat intre oameni, in care trebuie sa ne mantuim noi (Faptele Apostolilor 4, 12). Multi cred ca ortodocsii care spun ca paganii nu se mantuiesc sau se mantuiesc in doar mod exceptional dau dovada de mandrie, de multa vanitate; adica, cu alte cuvinte, prea facem noi pe "depozitarii adevarului absolut". Aici, insa, nu-i vorba de trufie, ci de marturisirea credintei asa cum ne-au invatat Parintii dintotdeauna. "Dar ce vina au bietii pagani"?[77], s-ar putea intreba cineva pe buna dreptate. N-au nici o vina, Dumnezeu ii cauta si-i asteapta si pe ei. Sfantul Pavel spune lamurit ucenicului Timotei ca Dumnezeu ...voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Caci unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti (I Timotei 2, 4-6).

Revenind la pilda orientala de la inceput (pe care o citeaza deseori si Sri Yogananda sau "divinul" Sai Baba) am putea spune ca doar Ortodoxia descrie intocmai intregul elefant. Daca alte religii (cu exceptia iudaismului) se mai straduiesc sa descrie vreo trompa, ureche sau picior de elefant, se prea poate sa fie vreo reminiscenta a revelatiei primordiale sau aspecte ale revelatiei naturale. Avem motive sa credem ca celelalte religii ale lumii nici n-au vazut si nici n-au atins elefantul... Da, trebuie spus limpede, noi nu credem ca toate religiile sunt adevarate, nici macar frumoase, nu credem ca fiecare din ele marturisesc ceva despre Dumnezeu sau ca au "un sambure al adevarului" care ne uneste pe toti. Noi, ortodocsii, credem ca unirea este doar in Hristosul pe care-L marturiseste Biserica, pentru ca botezati si imbracati in El fiind, nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus (Galateni 3, 28).

Nadajduiesc ca, prin mila lui Dumnezeu, se va sfarsi vremea tatonarilor si expectativei reciproce, si ca, impreuna, intelectuali sau simpli credinciosi, vom pleca genunchii la icoana lui Hristos spunand ca si cuviosul parinte grec Filothei Zervakos: "Multumesc din adancul inimii Prea Bunului Dumnezeu si Tatalui Ceresc Care, in nemarginita Sa bunatate si iubire de oameni, a binevoit sa ma nasc si sa mor in sfanta si adevarata credinta ortodoxa, afara de care nici una nu este atat de sublima, dupa cum nu este alt Dumnezeu mare (adevarat - n.n.) ca Dumnezeul nostru".



Yüklə 0,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin