Tinerii pe calea întrebărilor

Averea personala a lui Bill Gates este echivalenta cu PIB-ul Portugaliei. Cifra de afaceri a lui General Motors (168 miliarde de dolari) este echivalenta cu PIB-ul Danemarcei. In fiecare zi, cele mai mari 200 de averi din lume cresc cu 500 de dolari pe secunda. 2,8 miliarde de locuitori ai planetei traiesc cu mai putin de doi dolari pe zi. Bugetul mondial al cheltuielilor militare depaseste 4.000 de miliarde de dolari, adica de doua ori totalul datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare. 70% dintre locuitorii planetei nu au telefon si 50% nu au electricitate. (Frederic Beigbeder)

 Un absolvent de teologie ortodoxa, actualmente student la o facultate economica din Iasi, marturisea pe un Forum de discutii de pe Internet ca in permanenta este asaltat cu intrebari de genul: "Cu ce a contribuit religia crestina, in special Ortodoxia, la buna desfasurare a activitatii economice?". In permanenta i se punea in fata faptul ca cea mai puternica influenta in economie au avut-o Bisericile protestante, ele fiind, in viziunea ASE-istilor, mult mai deschise spre noutate... De aceea, gasesc important a lamuri interconditionarea dintre religie si economia de piata. Putem spune ca Biserica incurajeaza activitatea economica? In ce conditii? Cu ce amendamente?

Discutia ar putea merge chiar mai departe. Este businessman-ul roman un ignorant religios? Sau trebuie neaparat sa fii ignorant religios ca sa fii businessman? Caci lipsa eticii in afaceri aduce, se intelege, mai mult profit...

Nu as vrea in acest scurt cuvant sa intru in chestiuni ce tin de istorie sau de percepere interconfesionala a problematicii in discutie, insa trebuie sa luam in seama o concluzie a lui Max Weber din celebra sa lucrare Etica protestanta si spiritul capitalismului unde recunoaste ca oamenii cu un deplin spirit al capitalismului astazi tind sa fie indiferenti, chiar ostili fata de Biserica.

La Sfanta Liturghie, lacasurile de cult sunt este pline de oameni simpli, smeriti si majoritatea cu venituri modeste. Numarul celor avuti apropiati de Biserica este, se pare, mai mic. Si aceasta nu din punct de vedere numeric, ci procentual... Bineinteles ca Hristos ne cheama la comuniune in Biserica pe toti deopotriva. De ce raspund intreprinzatorii mai greu la aceasta chemare?...

Multi considera ca omul de afaceri este obsedat de ideea de a-si inmulti profitul, ca el se gandeste permanent la investitii, la impozite, la decontari si ca, in principiu, el nu se limiteaza la o afacere care sa-i aduca un castig multumitor si sigur, ci cauta sa stranga mai mult si mai mult, aproape cu orice pret. Cei care pot fi inclusi in aceasta categorie sunt, de buna seama, departe de o intelegerea crestina a vietii. Intr-o astfel de situatie, nefericita de altfel, doar un ignorant religios poate duce usor "crucea" aceasta obsedanta a banului care trebuie neaparat sa se inmulteasca...

Bineinteles ca nu banii sunt rai sau buni, ci oamenii in functie de alegerile lor devin rai sau buni... Aceiasi bani care "fac" arme, ridica si spitale sau asezaminte de binefacere. Saracia, stie orice teolog, e virtute doar daca e asumata de buna voie. Ea se cultiva exemplar in viata calugareasca. Are legatura cu relatia omului cu Dumnezeu: omul renunta la darurile pe care Dumnezeu i le ofera pentru Dumnezeu Insusi, adica ajunge sa prefere mai mult pe Daruitor decat darul Acestuia pe care-L intoarce Domnului. Parintele Dumitru Staniloae, in Dogmatica sa, vorbeste inspirat in acest sens despre "lumea ca dar si Crucea pusa pe acest dar".

In lume, saracia este, de cele mai multe ori, asumata fara voie, e semn al unei lipse de sperante cum ca ai mai putea face ceva pentru bunastarea personala sau a familiei, caci, sa fim sinceri, oamenii vor sa aiba bani. Nu am intalnit in lume oameni care sa iubeasca lipsa. Atunci cand esti lipsit si nu poti iesi din situatia asta, incepi sa te multumesti cu ce ai si strangi din dinti. Saracia nu mai este in acest caz virtute.

Cand esti aproape de Hristos si de Biserica, rogi pe Dumnezeu sa-ti dea rabdare si sa nu te lase sa ajungi in situatia sa deznadajduiesti din pricina saraciei. Am citit undeva rugaciunea: "Doamne nu-mi da nici atat de mult, dar nici atat de putin incat sa uit de Tine!". Cine nu-L cunoaste pe Hristos, daca este lovit de saracie, ajunge uneori si sa huleasca pe Domnul.

Uneori cauza a saraciei este lenea. Si alte pacate se fac pricina a saraciei. Un parinte apusean, Vianney, spunea, spre exemplu, despre cei ce nu respecta sarbatorile: "Cunosc doua feluri sigure de a deveni sarac; de lucreaza cineva duminica si de ia bunul strain"[56]. De multe ori prin lucrarea harului se distruge reazamul pe care se sprijina oarecine cu viata traita dupa bunul plac. Sfantul Teofan Zavoratul spunea ca cine se bizuie pe relatii la acela se rup, cine se crede intelept e rusinat, cine se bizuie pe bogatie, aceluia i se ia bogatia. Altfel spus, nenorocirile vietii contribuie la lucrarea lui Dumnezeu de a ne tine mereu treji si de a nu ne increde in noi, ci in El. Deci, prin pedagogia dumnezeiasca, oricine se increde in bogatie poate sa devina sarac. Iar cand te cerceteaza sau te cearta Domnul spre folos o face. Un lucru e lamurit categoric de Proorocul David: Tanar am fost si am imbatranit si n-am vazut pe cel drept parasit, nici semintia lui cerand paine (Psalmi 36, 25). 

Saracia inseamna in ziua de azi si umilinta. Tinerii profesori, spre exemplu, primesc sub 100 de dolari pe luna, adica 3 dolari pe zi, iar cand cheltuiesc si pe transport... vai, vai de ei...

In contextul acesta, intreprinzatorii, oamenii de afaceri sunt niste curajosi, niste temerari, iar noi stim ca Hristos ii iubeste pe cei curajosi, pe cei indrazneti (vezi discutia Domnului cu femeia samarineanca la fantana lui Iacov - Ioan 4, 4-12; asemenea discutia lui Hristos cu femeia cananeanca - Matei 15, 22-28).

M-am gandit de multe ori ca pentru multi barbati romani viata este foarte frustranta, mai ales cand au de muncit sa-si intretina familia si sa se ocupe si de cariera in acelasi timp. Ma refer bineinteles la cei care muncesc cinstit si au idealuri decente.

A avea bani nu trebuie sa fie centrul cautarilor, un scop in sine, caci nu asta inseamna sa reusesti in viata. Pe de alta parte, bucuriile duhovnicesti in familie nu sunt depline cand copiii nu au ce incalta sau cand intretinerea nu e platita. Nu poti fi un "baron al spiritului", daca scotocesti prin portofel sa vezi daca-ti permiti azi un corn cu gem...

Legea Noului Testament - desavarsire a celei vechi - nu condamna bogatia, ci felul in care ne raportam la aceasta. Nici invatatura ortodoxa nu este impotriva bogatiei pamantesti si a bunei chivernisiri a averilor proprii, ci este impotriva impatimirii fata de acestea. De aceea, cel ce se indeletniceste cu afacerile este si cel mai expus ispitei si patimii iubirii de arginti. Ea e, de obicei, boala celor necredinciosi sau "caldicei". Sfantul Apostol Pavel, el insusi "mic intreprinzator" (caci stim bine ca impletea cosuri), spune ucenicului Timotei: ...iubirea de argint este radacina tuturor relelor si cei ce au poftit-o cu infocare au ratacit de la credinta, si s-au strapuns cu multe dureri (I Timotei 6, 10). Acelasi Apostol se adreseaza evreilor cu cuvintele: Feriti-va de iubirea de argint si indestulati-va cu cele ce aveti, caci insusi Dumnezeu a zis: Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi (Evrei 13, 5). 

 Putem spune ca persoanele necredincioase sau putin credincioase, fara scrupule sau principii morale izvorate din invatatura Bisericii, de vor face afaceri, "vor fi strapunsi de multe dureri". Cred ca mass-media surprinde indeajuns de bine zbuciumul nefiresc al unor oameni de afaceri, al celor cu foarte multi bani (staruri muzicale, actori, fotbalisti), promiscuitatea vietii unora dintre ei. In lumea contemporana, poate mai mult decat in alte vremuri, omului de afaceri ii trebuie mult echilibru, bun simt crestinesc si cumpatare, caci de-i vor lipsi acestea Dumnezeul sau va deveni banul. Iata valorile cu care Ortodoxia contribuie, sau mai bine zis poate contribui, la buna desfasurare a activitatilor economice. Ea poate aduce echilibru, repere, tinuta...

Pentru businessman-ii binecredinciosi, a face afaceri e ca si cum te-ai duce la serviciu, iar daca a merge la serviciu este un pacat, atunci si a face afaceri este tot pacat! Apoi, munca este binecuvantata de Dumnezeu. Sunt si oameni de afaceri care se roaga indelung ca Domnul sa le lumineze mintea sa stie ce trebuie facut. In afaceri e uneori greu sa imbini eficienta cu mila. Ei au responsabilitate mare fata de cei pe care-i conduc si ii hranesc totodata. Spre exemplu, ce faci cu angajatul nu prea performant care insa are acasa patru guri de hranit? De-l dai afara si din deznadejde se sinucide, oare doar a lui e vina? Dumnezeu cere de la noi mila... Scriptura ne incredinteaza ca nu bogatul se pierde, ci bogatul nemilostiv (vezi cazul bogatului nemilostiv, Luca 16). Sa ne amintim ca patriarhii biblici erau, daca e sa folosim o expresie a zilelor noastre, adevarati miliardari. Asta nu a fost piedica in relatia lor cu Dumnezeu, mai mult Scriptura foloseste sintagma: Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov (Iesire 3, 6 s.a.), aratand si ca aceste relatii sunt intr-un fel etalon. Imparatii bizantini binecredinciosi aparatori ai credintei si cinstitori de Dumnezeu, dupa cum spunea un parinte, au trecut dintr-o imparatie in alta Imparatie (din cea lumeasca in cea cereasca).

"Are Biserica un discurs pentru intreprinzatorii de astazi?" se pare ca intreaba studentii ASE-isti pe teologi si pe cei apropiati de Biserica. Da, chiar mai multe discursuri. Unele vechi, dar foarte actuale: "Cuvant catre bogati" - Sfantul Vasile cel Mare, "Omilia V si LXVI" (Scrieri. Partea a III-a, Omilii la Matei) - Sfantul Ioan Gura de Aur, "Despre iubirea de saraci" - Sfantul Grigorie Teologul, "Care bogat se va mantui?" (Scrieri. Partea I) - Sfantul Clement Alexandrinul[57] etc.

Sfanta Scriptura, pe langa multe alte cuvinte pe acest subiect, vine cu o pilda rostita de Mantuitorul la care toti oamenii de afaceri ar trebui sa mediteze in fiecare zi: Si le-a spus lor aceasta pilda, zicand: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; Si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu (Luca 12, 16-21).

Biserica are de transmis mesajul Evangheliei tuturor oamenilor deopotriva, saraci sau bogati, lucratori la stat sau intreprinzatori particulari. Ea incurajeaza tot ceea ce-l foloseste pe om si descurajeaza lucrarile care pun in pericol mantuirea lui. Activitatea economica in sine si munca sunt binecuvantate de Dumnezeu. Consider ca a face afaceri nu implica neaparat lipsa unei etici, ca nu e aceasta o conditie sine qua non a reusitei. Imorale sunt doar afacerile... imorale pe care le fac oamenii imorali. Pe acestia ii ajunge uneori pedagogia dumnezeiasca de care pomeneam.

Prosperul om de afaceri crestin, ortodox binecredincios, are datoria morala de a-si asuma in societatea de azi un rol filantropic. Cand casele unora din crestinii nostri sunt pline "de grau, de vin si de untdelemn" e necesar sa-si aminteasca de Vistierul bunatatilor de la care vine tot binele si, dupa indemnul din Slujba Cununiei, "sa dea si celor lipsiti".

Citatul pe care l-am postat la inceputul articolului v-a facut sa spuneti: "E nedrept!"? Ceea ce prisoseste bogatului lipseste saracului. Daca cei bogati ar da intotdeauna din roadele lor si celor lipsiti lumea acesta ar avea alt chip, Chipul lui Hristos...

 

[56] Cf. Pr. Vasile Sorescu, Religia ortodoxa, calauza pentru credinciosi, Editura Saeculum I.O. si Vestala, Bucuresti, 1997, p. 158.

[57] Aceste cuvinte patristice sunt adunate in Anexa doctei lucrari Imbogatiti-va in Domnul! Bogatia si saracia in lumina spiritualitatii crestine, Preot Ioan C. Tesu, Editura Credinta stramoseasca, 2003.

Andrei Plesu – intre armia cereasca si Plai cu boi

>>