Tortura şi rele tratamente faţĂ de copii

Capitolul 3. Rezultatele studiului privind diverse aspecte ale torturii și relelor tratamente în viziunea subiecților implicați în acest fenomen

3. 1. Fenomenul torturii prin viziunea avocaților, procurorilor, judecătorilor, colaboratorilor MAI, colaboratorilor DIP.

În timpul cercetării, de la fiecare grup-țintă au fost intervievați cîte 10 profesioniști cu experiență de lucru diferită.

Opinia avocaților cu privire la fenomenul torturii

În cadrul studiului au fost intervievați 10 avocați, care diferă după nivelul de pregătire profesională și gradul de implicare în asistența juridică a victimelor torturii. Pe acest motiv ei au fost divizați în 2 grupuri distincte:

1. 
   6 avocaţii care au fost instruiţi în domeniul torturii și care au asistat minori supuşi acţiunilor de tortură, cu sesizări în organele competente pentru investigarea plîngerilor depuse;
   
2. 
   4 avocaţi care nu au participat la instruiri în domeniul torturii şi relelor tratamente, nu au asistat victime şi nici nu au auzit de suspiciuni în privinţa alegaţiilor de tortură, dînd dovadă de necunoaşterea cu adevărat a acestui fenomen.
   

Avocaţii au avut opinii diferite cu privire la fenomenul torturii.
Prin prisma cazurilor asistate, avocaţii cu experienţă în apărarea minorilor supuşi acţiunilor de tortură şi relele tratamente au relatat că organele de drept au aplicat acţiuni de violenţă din cauza incompetenţei profesionale şi a mentalităţii depăşite privind modul de a dobîndi mărturii prin metode neortodoxe, pentru a obține indicatori pozitivi în soluționarea cazurilor investigate. Avocaţii au menţionat că tortura este folosită şi pentru a intimida, pedepsi, umili sau de a demonstra superioritatea faţă de minorii reţinuţi sau bănuiţi de săvîrşirea unei anumite fapte penale. În opinia avocaților, este regretabil că autorităţile reacţionează foarte bolnăvicios în cazurile de pretinsă tortură, prin acţiuni de negare, impunitate și auto-protecţie sistemică. În unele cazuri, organele de drept încearcă să protejeze autorii acţiunilor de tortură, (de exemplu prin tergiversarea nejustificată a investigaţiilor operative asupra plîngerilor înaintate), ceea ce nu este în favoarea nici a lor, nici a pretinşilor vinovaţi. Cauzele pierdute de Moldova la CEDO au demonstrat deja vina autorităților naționale pentru neefectuarea unor investigații prompte și eficiente în cazurile de tortură. Cauzele pierdute de Moldova la CEDO demonstrează faptul că autorităţile nu vor avea credibilitate atîta timp cît nu vor porni urmărirea penală pe cazurile de pretinsă tortură şi nu vor opera investigaţii prompte şi eficiente.

Concluzie: Avocații cu experiență în asistența juridică a minorilor-victime ale acţiunilor de tortură şi rele tratamente, au relatat că dimensiunile fenomenului torturii sînt mai mari și mai grave decît este adus la cunoștința societăţii civile.
Ca măsuri recomandate de către avocaţii intervievați colegilor lor, pentru diminuarea şi stoparea acestui fenomen au fost propuse:

• 
  înaintarea promptă a plîngerilor şi efectuarea tuturor acţiunilor pertinente;
  
• 
  neadmiterea nici a unui fel de influenţă din partea torționarilor asupra victimei;
  
• 
  susţinerea victimelor torturii spre a beneficia de tratament și asistență specializată;
  
• 
  implicarea activă a avocaților și altor profesionisti în colectarea probelor;
  
• 
  obţinerea unor sentinţe de condamnare a torţionarilor;
  
• 
  instruirea avocaţilor și încurajarea lor de a acţiona cu diligenţă în astfel de cazuri;
  
• 
  informarea în masă a populaţiei asupra fenomenului torturii.
  

Opinia Procurorilor cu privire la fenomenul torturii

Rolul decisiv al procuraturii rezidă în a stabili adevărul şi a investiga nemijlocit cazurile aplicării relelor tratamente. Odată cu numirea în cadrul fiecărei procuraturi a unui procuror responsabil de investigarea sesizărilor de tortură și rele tratamente, situația la acest capitol s-a redresat, deși fenomenul vizat nu a dispărut definitiv. Secţia de combatere a torturii în cadrul Procuraturii Generale şi procurorii specializaţi în teritoriu, abilitaţi cu investigarea relelor tratamente, sînt obligaţi să întreprindă toate măsurile procesuale în vederea investigării minuţioase şi sub toate aspectele a alegaţiilor privind aplicarea torturii, identificarea făptuitorilor ce se fac culpabili de fenomene de tortură, şi implicit, contribuţia de aplicare a pedepsei rezonabile.

Factorii culturali, caracteristici societății din Republica Moldova, constituie o barieră primordială în prevenirea, combaterea torturii și a relelor tratamente. În opinia procurorilor acest flagel va predomina atîta timp, cît în rîndul angajaților instituțiilor publice vor activa persoane incompetente, cît nu vor fi create condiții adecvate de muncă şi instituțiile vor funcţiona cu nivelul de dotare tehnico-materială existent . În opinia procurorilor chestionați, suportul real în activitatea eficientă a cercetării cazurilor de tortură şi profilaxiei acestui fenomen ar fi instalarea camerelor de supraveghere video, cu stocarea informaţiei în nemijlocita apropiere a locurilor unde se deţin persoanele aflate în custodia statului. Rămîne să sperăm că odată cu propagarea atitudinii ,,zero toleranţă faţă de tortură”, agenții statului vor ajunge să conştientizeze că dintr-un participant cu bune intenții în lupta cu criminalitatea, aceştia devin uşor infractori, iar în cazul declanşării unor anchete eficiente, îşi pot pierde serviciul.

Opinia Judecătorilor cu privire la fenomenul torturii

Majoritatea dintre cei 10 magistrați intervievați percep fenomenul torturii și relelor tratamente drept un viciu caracteristic pentru țările cu o democrație în dezvoltare, precum Republica Moldova și drept una dintre cele mai grave crime în adresa unei ființe umane. Prezența acestui fenomen în societate demonstrează incapacitatea statului de a garanta cetățenilor săi respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și de a oferi protecția corespunzătoare față de abuzuri, cum ar fi tortura și relele tratamente, comise de către agenții săi, care de altfel sînt responsabili de realizarea acestei misiuni a statului. În acest context, una dintre cauzele care favorizează existența fenomenului este profesionalismul agenților statului, care nu este la cel mai ridicat nivel. Magistrații fac această mențiune, în special cu referire la calitatea materialelor transmise în instanța de judecată de către organul de urmărire penală, pe care o apreciază nesatisfăcătoare, ineficientă și formală. În opinia lor, numărul mic de dosarelor transmise în instanța de judecată, la fel ca și numărul mic al sentințelor de condamnare vorbesc de la sine despre acest lucru.

Magistrații nu exclud nici factorii culturali caracteristici pentru societatea din Republica Moldova, fiind de părerea că atitudinea persoanelor care comit actele de tortură și rele tratamente, precum și a celor ce au obligația de a investiga aceste infracțiuni, este una tolerantă față de acest fenomen.

Totodată, gradul scăzut al culturii juridice a populației reprezintă o barieră pentru cetățeni în a-și apăra drepturile în raport cu agenții statului. Judecătorii consideră că fenomenul torturii și relelor tratamente rezidă în ansamblul factorilor menționați, în funcție de care urmează a fi identificate soluțiile pentru prevenirea și combaterea fenomenului.

Opinia colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne
Majoritatea colaboratorilor de poliție intervievați, au manifestat reticență în exprimarea opiniilor cu privire la fenomenul torturii. Ei au declarat că nu au auzit despre cazuri de aplicare a torturii și relelor tratamente în instituția în care activează sau din alte comisariate.
Colaboratorii de poliție intervievați susţin că frecvent (cel puțin o dată în săptămînă) se întîmplă altercații între colaboratori și minorii reținuți. Informația despre cazurile de „bătaie” și alte altercații dintre colaboratorii de poliție (în special ofițerii operativi) și minori, care ar fi avut loc în cadrul comisariatului, se face cunoscută mai tîrziu. Colaboratorii care au confirmat cunoașterea cazurilor de „bătăi”, asigură că pe fiecare caz sînt depuse rapoarte.

Toți colaboratorii intervievați au negat că în instituția în care activează s-ar fi aplicat tortura sau relele tratamente, însă nu exclud existenţa abuzurilor.

80% din colaboratorii de poliție intervievați, au declarat că nu sînt informați despre cazurile de maltratare a minorilor în incinta sau de către colaboratorii comisariatului de poliție în care activează. 60% din polițiști consideră că procurorii și judecătorii dau mai multă valoare plîngerilor din partea minorilor și rudelor, decît rapoartelor pe care ei le întocmesc referitor la excesul de putere, tortură sau rele tratamente.

Nici un colaborator nu cunoaște dacă în adresa comisariatului de poliție în care activează s-au depus plîngeri cu referire la aplicarea torturii sau relelor tratamente minorilor.

60% din cei intervievați au declarat că activitatea lor nu are nici o tangență și acțiunile Comisariatului pentru evitarea suspiciunilor/acțiunilor de maltratare față de minori. Un inspector a declarat că implicarea psihologului ar facilita comunicarea cu minorii. Acest exemplu s-a dat în contextul unei infracțiuni cu caracter sexual cînd o minoră nu făcea declarații despre circumstanțele infracțiunii. Abia după o săptămînă, cu ajutorul unui psiholog, timp de o zi victima a făcut declarații și a fost întocmit portretul-robot al presupusului infractor. Ofițerii de urmărire penală și alte persoane implicate în descoperirea crimelor nu dispun de abilităţile necesare pentru a comunica cu minorii și pentru a examina cauze specifice cu implicarea minorilor.
Opinia colaboratorilor Departamentului Instituțiilor Penitenciare
Mai mult de jumătate din cei 10 colaboratori intervievați, au declarat că nu cunosc sau nu a auzit despre relele tratamente aplicate deținuților minori de către colaboratorii penitenciarelor (inclusiv din alte penitenciare). Nici un colaborator nu a confirmat aplicarea torturii, dar nu exclude aplicarea altor forme de violență.

Colaboratorii par a fi interesați mai mult de cunoașterea limitelor de aplicare a forței fizice, a legitimei apărări și a mijloacelor speciale. S-a menționat faptul că respectivii că ar fi în imposibilitate de a întocmi un proces-verbal sau o explicație în acest sens.

În opinia colaboratorilor intervievați din instituțiile penitenciare, tortura este un fenomen sporadic, cu tendinţă de descreștere. În opinia lor, tortura nu este aplicată în instituțiile penitenciare, preponderent în poliție. Ei susţin că tortura este comisă în scopul obținerii de informații, iar minorii care vin în penitenciar sînt deja condamnați, iar cei care se află în izolatorul de urmărire penală, sînt examinați de un felcer la revenire, după efectuarea acțiunilor de urmărire penală.

Colaboratorii instituțiilor penitenciare consideră că tortura și relele tratamente sînt încă aplicate, în special de poliție, în scopul de a face declarații asupra infracțiunilor săvîrșite de ei sau infracțiunilor săvîrșite de alte persoane. Aceștia nu cunosc, iar minorii nu comunică despre relele tratamente aplicate anterior în instituțiile subordonate MAI sau DIP. Doi dintre colaboratorii unui penitenciar au declarat că minorii pretind că li s-a aplicat tortura sau relele tratamente, aceste declaraţii ale minorilor avînd scopul de a se eschiva de la urmărirea penală și de a împiedica activitatea organelor de urmărire penală pe dosarele de învinuire.