Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

___________________________

dieze prin poşta rudeloi ei, răspunse ritos: „Cînd banii, nu i-am spus să-i trimită imediat; simţisem ca situaţie destul de dificilă... în momentul acela ■ încredinţat cele trei mii de ruble cu condiţia să le exn a^ cînd va putea în decurs de o lună. Nu trebuia sa-şi f_ac sînge rău din pricina acestei datorii..."

Dar cum n-are rost, cred, să reproduc textual fiece îm bare ce i s-a pus împreună cu răspunsul respectiv, mă mulţumi să redau numai esenţialul mărturiilor ei.

- Eram ferm convinsă c-o să aibă toată grija să trimită banii cînd o să-i primească de la tatăl lui, explică dînsa răspunzînd la o nouă întrebare. Totdeauna am fost încre­dinţată că banii nu înseamnă nimic pentru el şi că este cinstii pînă în adîncul sufletului... Mi-am dat seama ca este de o corectitudine perfectă... în chestiunile băneşti. De altfel, era sigur c-o să capete cele trei mii de ruble cu care îi rămăsese dator tatăl lui - mi-a vorbit de cîteva ori despre asta. Ştiam ca e în conflict cu dînsul şi am avut tot timpul convingerea ca bătrînul l-a nedreptăţit. Nu-mi aduc aminte să-l fi auzit ameninţîndu-l vreodată. Cel puţin în prezenţa mea nu i-a scăpat nici un cuvînt care să poată fi luat drept o ameninţate. Dacă s-ar fi gîndit să vină la mine, l-aş fi liniştit numaidecît. i-aş fi spus că n-are nici un rost să se frămînte atîta din pn-cina unei biete datorii de trei mii de ruble, dar n-am mai dat ochii cu el de atunci... iar eu... fusesem pusă într-o asemenea situaţie că... mi-ar fi fost imposibil să-l chem... De altfel, iw puteam să am nici un fel de pretenţii în privinţa acestei datorii, adăugă ea apăsat. Şi el mi-a întins cîndva o mina ajutor, oferindu-mi o sumă mult mai mare decît asta. p^e am acceptat-o fără şovăire, cu toate că n-aveam de uno ştiu pe atunci c-am să fiu în măsură vreodată să-i ^re datoria...

545

cuna ca o sfidare. O clipă mai tîrziu i se dădu

■ Fetiukovici, care putu sâ-i pună la rîndul sau iui

V®* ' _s„_a jntîmplat mai demult - nu-i aşa? Curînd după

• unoscut, şi nu aici în localitate? începu precaut avo-

^CCV 'întind numaidecît că balanţa s-ar putea înclina în

^CaW' a clientului său. (în paranteză fie spus, deşi fusese

al chemat de la Petersburg datorită în parte insistenţelor

rinei Ivanovna, Fetiukovici habar n-avea de cele cinci

• de ruble pe care i le dăduse Mitea odinioară în oraşul ei

tal cînd, impresionată de gestul acestuia, se plecase „pînă

la pămînt" în fata lui. Şi Katerina Ivanovna nu-i spusese

nimic! în orice caz, era destul de curios că-i ascunsese lucrul

acesta. De unde se putea presupune, şi pe bună dreptate, că

pînâ în ultima clipă nici ea nu ştiuse dacă o să povestească

sau nu în instanţă episodul respectiv şi că lăsase totul la voia

întîmplârii, aşteptînd o inspiraţie de moment.)

Nu, niciodată n-am să pot uita scena asta! Martora începu să povestească cu de-amănuntul, de la un capăt la altul, tot, absolut tot acest episod despre care Mitea îi vorbise lui Alioşa, şi cum se plecase „pînâ la pămînt" în faţa lui, şi pri­cina pentru care fusese nevoită să-i primească ajutorul, şi ce se întîmplase cu tatăl ei, şi cum ajunsese să se ducă la Mitea acasă, ferindu-se totuşi să pomenească un singur cuvînt, să facă o cît de mică aluzie la faptul că Mitea îi propusese ■Morii ^ei »s-o trimită pe Katerina Ivanovna la el după bani". ^{ecu su}b tăcere cu mărinimie acest amănunt şi nu se sfii să isească deschis că singură, da, singură se gîndise _ir). ^{Ci sk aler}ge la tînărul ofiţer, ascultînd numai imboldul treb •' ^ ^Sţ)eran^^{a ca}--- ^va ^buti să-l înduplece să-i dea suma tot - ^ClOasa' ^^ra într-adevăr o scenă zguduitoare! Tremuram silind ^rat' ^ascu^îⁿ⁽i-O- Toată sala era numai ochi şi urechi, ^{Se Sa nu} piardă nici o vorbă. Aşa ceva încă nu se mai ^nic* ^nu se auzise la noi în oraş; oricît de indiferenta

546________________________________

faţă de opinia publică ar fi fost Katerina Ivanovna n' s-ar fi aşteptat din partea unei fete atît de orgolioase " ^ la o mărturisire atît de sincera, la un asemenea & ^ neprecupeţit, la o autoflagelare atît de cumplită! Şi p_em °^lu Ca să-l scape dintr-o grea încercare pe omul care o trad ^ o jignise profund! Şi ca să-i uşurez cît de cît situaţia, cîsf ■⁵' bunăvoinţa juraţilor! într-adevăr, imaginea ofiţerului fusese în stare să-şi dea ultimii bani - cinci mii de ruhl adică tot ce-i mai rămăsese din averea lui, înclinîndu-se ol de respect în faţa unei copile neprihănite - era arătată înti lumină simpatică, atrăgătoare, dar... în momentul acela nu ştiu de ce am avut o strângere de inimă. Presimţeam, poate puhoiul de clevetiri pe care aveau să-l dezlănţuie (aşa cum de altfel, s-a şi întîmplat) declaraţiile astea! îndată după pro­ces, gura lumii începu să foarfece, vorbind cu fel de fel de subînţelesuri ironice despre depoziţia Katerinei Ivanovna, fiindcă, ziceau unii şi alţii, povestea cu ofiţerul nu părea chiar atît de verosimilă; în orice caz, era greu de crezut c-o lăsase pe tînăra fată să plece aşa cum venise, „mulţumindu-se numai cu o plecăciune respectuoasă". Se făceau chiar aluzii la nu ştiu ce „omisiune" din partea martorei, care trecuse prea repede peste anumite detalii. „Şi chiar de-ar fi spus numai adevărul, fără să ascundă nimic, comentau cele mai respectabile doamne din societate, rămîne totuşi întrebarea. «Se cuvine ca o fată cumsecade să facă asemenea pas, chiar dacă era în joc soarta tatălui său?»" Se poate oare ca o per­soană atît de inteligentă şi de rezonabilă cum era Katerina Ivanovna să nu-şi fi dat seama din capul locului de toa comentariile răutăcioase pe care în mod inevitabil avea sa

prilejuiască purtarea ei? Fireşte că da, şi totuşi se lb! E dăt îă că ac

pniejuiasca puruuca ci: i uv^ ~« ~~, _v*----, hotărise -

meargă pînă în pînzele albe! E adevărat însă că aceste ca nii veninoase începură a fi vînturate mult mai tîrziu, p

»aie

nii veninoase încep

că în primul moment toată lumea din sală, fără doar ^

fu copleşită de emoţie. Pînă şi juraţii ascultau martu
547

■ ivanovna cu sfinţenie, într-o tăcere smerită, respec-ptenri _curoruj _nu-şj permise să-i pună nici o întrebare, tuo^aS '. -_cj _se înclină adînc în faţa ei. O, nici vorbă, se i^ ^^e _roape stapîn pe situaţie! Cîştigase un avantaj incal-

^S^⁶| fiindcă era imposibil de crezut că un om atît de bine

culacii,

intenţionat,

care dăruise cu atîta generozitate cinci mii de

adică tot ce avea la sufletul lui, putea fi în stare sâ-şi în puterea nopţii ca sâ-l jefuiască de trei mii de ^UVki i Fetiukovici avea acum la îndemînă un temeinic argu-ent pentru a respinge cel puţin acuzaţia de tîlhărie. „Cazul" înfăţişa dintr-o dată într-o lumină nouă. O adiere de sim-atie faţă de Mitea înviorase atmosfera din sală. Cît despre el Am auzit spunîndu-se mai apoi că, în timp ce Katerina Ivanovna făcea declaraţiile arătate mai sus, încercase de vreo două ori să se ridice în picioare, apoi se prăbuşise pe bancă, îngropîndu-şi faţa în palme. în momentul cînd însă martora sfîrşi de yorbit, acuzatul întinse braţele spre ea şi exclamă cu lacrimi în glas:

-Katia, de ce m-ai nenorocit? Şi izbucni în plîns, ca după o clipă, venindu-şi în fire, să strige din nou: - Acum soarta mea e pecetluită!

Pe urmă încremeni ca o stană de piatră, cu dinţii încleştaţi şi braţele încrucişate pe piept. Katerina Ivanovna rămase mai departe în sală, luînd loc pe scaunul ce-i fusese rezervat. Era Palidă la faţă şi stătea cu ochii pironiţi în podele. Persoanele ^{care se} ^au în preajmă povesteau că o bună bucată de vreme ^uPâ aceea tremurase ca scuturată de friguri. în sfîrşit, apro-^d"l strigă numele Gruşenkăi.

^{e a}Propiem acum de momentul culminant al procesului, -a dezlănţuit catastrofa neaşteptată care avea să-i dea

ra de graţie lui Mitea. Dacă nu s-ar fi produs acest inci-uent sînt • _c ' ^{l c}°nvins - şi toată lumea susţinea acelaşi lucru, pe

orie' ^e^' l~^au confirmat în unanimitate juriştii - că în

acuzatul ar fi beneficiat cel puţin de circumstanţe