Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

¹'

pute»

j_u.şi singuri tot felul de păcate şi crime. Va daţi ^naSC noate să fie cînd un individ de genul acesta devine s^ vinovat, poate chiar criminal, de frică, silit prin i în afară de aceasta, el, Smerdiakov, presimţea ca, _se desfăşurau evenimentele, din moment în moment surveni un dezastru. în ajunul tragicei zile, cînd Ivan *""h rovici, băiatul cel mijlociu al lui Fiodor Pavlovici, s-a tarît să plece la Moscova, Smerdiakov l-a rugat stăruitor să înă, fără a îndrăzni totuşi, ca de obicei, din laşitate, să-şi H a pe faţă lămurit şi fără ocolişuri temerile, mulţumindu-se f_acâ unele aluzii, care din păcate n-au fost înţelese. Trebuie să menţionez că Smerdiakov îl socotea pe Ivan Fiodorovici ocrotitorul său şi era convins că nu se va întîmpla nici o nenorocire atîta timp cît va sta acasă. Amintiţi-vă ce spunea în biletul lui, scris «la beţie», Dmitri Karamazov: «Am să-l ucid pe bătrîn, numai să plece Ivan». Prin urmare, prezenţa lui Ivan Fiodorovici însemna pentru toţi o garanţie de linişte şi pace în casă. Pînă la urmă, totuşi, a plecat, şi un ceas mai tîrziu Smerdiakov a şi avut o criză de epilepsie. Nici nu e de mirare. Trebuie să ştiţi că, demoralizat din pricina temerilor şi disperării de care era stăpînit, lacheul presimţise în ultimele zile posibilitatea unei crize apropiate, aşa cum mai avusese şi altă dată în urma unei încordări ner­voase sau a unei emoţii zguduitoare. Fireşte, nimeni nu e în ^masură să prezică ziua şi ora exacte, dar fiecare epileptic ^poate Presimţi, după anumite simptome, o criză. Cel puţin declară medicina. îndată după plecarea Iui Ivan ^orovici, Smerdiakov, cu inima strînsă, fiindcă a rămas Şi lipsit de apărare în faţa primejdiei, se duce să ia vm ^m P'^vmt^ă- Şi> coborînd treptele, se gîndeşte: «O să-mi _ac ⁿ"° să-nu vină criza? Ce-ar fi să mă apuce chiar ijjjj,'. ^ tocmai îndoiala asta, teama de care e cuprins, ^e neliniştitoare îi provoacă spasmul acela al bere-

gatei,

^e preceda totdeauna accesul; o clipă mai tîrziu, se
dul beciului. Şi mai sun oamcm ^_________

ceva suspect în acest accident atît de firesc, sa desco indiciu că Smerdiakov ar fi simulat intenţionat criza» rT dacă a simulat-o intenţionat, se ridică atunci alta probi pentru ce a făcut-o? Cu ce plan? în ce scop? Las den * faptul că aici mai are şi medicina un cuvînt; să zice_m ştiinţa se înşală, că medicii mint ori nu s-au priceput deosebească un acces real de unul simulat - fie, dar în caz acesta spuneţi-mi, vă rog, ce rost avea să se prefacă? N cumva ca, în timp ce punea la cale asasinatul, să atragă de la bun început şi cît mai grabnic asupra lui atenţia celor din casă? Domnilor juraţi, ţin să vă amintesc că, în noaptea în care a fost înfăptuita crima, în casă la Fiodor Pavlovki se aflau cinci persoane; întîi şi-ntîi, Fiodor Pavlovici, dar este clar că nu şi-a luat viaţa singur; apoi servitorul Grigori, dai şi el a fost la un pas de moarte; pe urmă soţia lui Grigori, Marfa Ignatievna, slujnica, dar cred c-ar fi nedemn din partea noastră s-o bănuim cumva c-ar fi fost în stare sâ-şi ucidă stăpînul. Nu mai rămîn, aşadar, decît doi suspecţi: inculpatul şi Smerdiakov. Dar, de vreme ce inculpatul afirmă sus şi taie că nu el a ucis, înseamnă implicit că ucigaşul este Smerdiakov; e singura alternativă, fiindcă altcineva n-a na fost acolo şi nici nu avem vreun indiciu care să ne îndrept bănuielile într-ăltă parte. Iată, deci, explicaţia colos* «ingenioasei» acuzaţii aruncate în spinarea nefericitului c ^ " -'— —oral TtTvoosibilitatea de a găsi un *

- -Ulii.

«ingenioasei» acuzam

şi-a pus capăt zilelor aseară! Imposibilitatea de a găsi vinovat! Dacă ar putea să planeze măcar o umbră de în"⁰¹" asupra altcuiva, dacă o a şasea persoană ar fi putut da " bănuit, sînt convins că pînâ şi inculpatul s-ar fi &^u\ * implice pe Smerdiakov şi ar fi acuzat din capul locuW

de-a şasea persoană, fiindcă e pur şi simplu absurd sa c^fe

Smerdiakov ar fi putut săvîrşi crima!

'lor vă propun să nu ne mai ocupăm deocamdată ^° i_ogie, nici de medicină, nici chiar de logică şi să <*^e P^S _{f te}i_e să vorbească, faptele nude, să vedem ce putem '^ io pIp Să zicem că Smerdiakov a ucis, dar cum?

fia de i"

au în complicitate cu inculpatul? Să examinăm mai

^ rima ipoteză, adică să presupunem că Smerdiakov ar fi ® •<- cintrur asasinatul. Fireşte, ca să facă o faptă ca asta • că aibă un motiv, să urmărească un folos. Dar cum in trebuia s* <"

fi tul lui nu exista nici unul dintre motivele care-l

împingeau la crimă pe inculpat, adică ura, gelozia etc, etc, Smerdiakov desigur nu putea să-şi ucidă stăpînul decît pentru bani ca să-şi însuşească cele trei mii de ruble, pe care acesta le vîrîse în plic sub ochii lui. Şi atunci, în timp ce punea la cale în taină asasinatul, n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să comunice din vreme unei alte persoane - o persoană care era interesată în cel mai înalt grad să cunoască lucrurile acestea, adică inculpatul - tot ce se petrecea în casă, povestea cu banii şi cu semnalele, să-i spună chiar unde-i ascuns plicul şi ce este scris pe el şi, mai ales, da, mai ales, să-i dezvăluie «semnalele» cu ajutorul cărora se putea intra la boier în casă. Pentru ce a făcut-o, nu cumva ca să se dea singur de gol? Sau pentru că ţinea cu tot dinadinsul să aibă un concurent căruia u punea singur la dispoziţie mijloacele ca să poată pătrunde ta odaia bâtrînului şi şterpeli plicul? «Bine, ar putea obiecta ^Cffleva, dar Smerdiakov i-a comunicat lucrurile astea numai ^{e fricâ!>>} Cum vine asta? Un om care concepe fără să şovăie ^{0 Cr}«nă atît de temerară, de sălbatică, pe care o aduce apoi la Pinire fără să clipească, mai poate oare destăinui _d ^{Va nişte} secrete pe care le cunoaşte numai el, aşa încît, orie-^{Slar fl tinut gura}'^mmem P^e l^{ume nu} l^-ar ^ bănuit? Nu, f_a_. ^s ăr fi un om, din moment ce ar fi pus la cale o nev ^Sar ^ Păzit ca de foc să scape o vorbă faţă de

îtise' ^menmc*u-i despre plic şi despre semnale, fiindcă ar ^at să se demaşte de la început. Ar fi născocit cîte-n

lună şi-n stele, ar fi minţit în fel şi chip daca i s-ar f tot dinadinsul informaţii, numai despre asta n-a -^ nimic! Dimpotrivă, repet, dacă el âr fi păstrat cea ma' â ^Sf" tăcere în privinţa banilor, pe care i-ar fi sustras dup_a fi asasinat stăpînul, nimeni nu l-ăr fi putut acuza vre ri ' crimă cu tîlhărie, fiindcă nimeni pe lume în afara d văzuse plicul, nici nu ştia de existenţa lui în casa. Chia ar fi fost acuzat de omor, cu siguranţă că s-ar fi atribuit mobil asasinatului. Dar cum nimeni nu băgase de seama fi putut avea vreun motiv să comită crima, ba, dimpot chiar, toată lumea remarcase ce mult ţinea la el şi încredere îi arăta boierul, fireşte că nimeni nu s-ar fi g_mQ să-l suspecteze, şi bănuielile ar fi căzut şi de astă dată asui-inculpatului, care avea toate motivele să dorească moarte bătrînului, ba mai mult încă, nu făcuse nici un secret din ei-proclamîndu-le în auzul tuturor; într-un cuvînt, toate suspic unile s-ăr fi îndreptat împotriva lui Dmitri Fiodorovici. fi. victimei. Smerdiakov şi-ar fi ucis stăpînul şi l-ar fi prădat ■_ fiul răposatului ar fi suportat consecinţele; nici nu se put găsi ceva care să-i convină ucigaşului, nu-i aşa? Şi cu toat astea, din capul locului chiar, de cînd a încolţit în el gîndi crimei, Smerdiakov s-a grăbit să dezvăluie existenţa plic* cu bani şi secretul semnalelor - şi tocmai cui? Fiului* timei! E foarte logic — nu? — şi limpede ca lumina zilei!

Iată însă că soseşte şi ziua pe care Smerdiakov o aşteţ-j

ca să poată înfăptui crima, şi ce credeţi că face dumnealui

prăbuşeşte în beci, simulînd un acces de epilepsie. Pentru

Fireşte, pentru ca în primul rînd Grigori, care avea de g"¹

seara aceea să încerce iarăşi leacul cel miraculos, va»"

nu are cine să păzească locuinţa, să lase totul de"P*

renunţînd să se mai doftoricească, şi să stea de vegh^e'

doilea rînd, probabil, pentru ca boierul, vâzînd c-a rafl»³-

paznic şi tremurind tot să nu vină cumva peste el fiu-sâU'

pe care, de altfel, nici nu căuta să-l ascundă — să-şi în¹*

595

■^ _să devină şi mai bănuitor. Şi, în sfîrşit, pentru ca

vig''^etl. _vreau să jic, Smerdiakov - după declararea crizei, ^e''°^S utat din bucătărie (unde dormea de obicei singur, ^5â h' de celelalte slugi şi avînd intrare separată) tocmai în fc^ose _{ât a}j acareturilor, în odăiţa lui Grigori, la trei paşi H catul celor doi bătrîni, despărţit de ei numai printr-un îduri odăiţă în care era transportat din porunca

de scînduri - odăiţă în care era transportat din porunca

lui şi după dorinţa inimoasei Marfa Ignatievna, de cîte ■ vea un acces de epilepsie. Şi, zăcînd acolo, după peretele scînduri, să geamă toată noaptea (aşa cum au arătat la chetă Grigori şi Marfa Ignatievna) ca să dea impresia că e într-adevăr bolnav, împiedicîndu-i pe bâtrini să doarmă. Şi toate astea pentru ce? Ca să se poată scula mai lesne din pat şi sâ-i fie mai la îndemînă să-şi omoare stăpînul!

Dar, vor spune unii, se prea poate să se fi prefăcut bolnav anume ca să nu fie suspectat şi să-i fi vorbit inculpatului despre bani şi despre semnale, gîndindu-se că probabil acesta va fi tentat să înfăptuiască singur crima, pentru ca după ce îşi va fi răpus victima şi va fi plecat, luînd cu el banii şi, even­tual chiar, iscînd întîmplător zgomot, tulburînd liniştea şi trezind martorii din somn, să se scoale şi el, adică Smerdiakov, din pat şi să se ducă, da, să se ducă, dar unde, vâ-ntreb, şi pentru ce? Poate ca să-l omoare a doua oară pe ^lx)ier Şi să fure încă o dată banii pe care avusese grijă să pună ^m*na altul mai înainte. Rîdeţi, domnilor? Eu însumi, vă rog ^a mă credeţi, mă simt jenat că-mi permit să fac asemenea Poziţii, şi, cu toate acestea, închipuiţi-vă, am reprodus ^versiunea pe care o susţine inculpatul: «Apucasem să ' P^ur>e el, după ce-l doborîsem pe Grigori şi pusesem d_u T *" ^mişcare> ^cînd Smerdiakov s-a sculat din pat şi s-a S_m " ^uc^^a pe tata ca să-l jefuiască». Nu mai vorbesc că Prec' ⁿ-^avea de unde să ghicească dinainte cu atîta

ca „ ^a năbădăios şi turbat de mînie o să vină numai

^a aruncp ^ ■ ■

o privire respectuoasă pe geam şi - cu toate că

596