Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

PSIHOLOGIE LA IUŢEALĂ.TROICA ÎN GOANĂ. FINALUL RECHIZITORIULUI

Ajungînd la acest punct al rechizitoriului, IppoW Kirillovici, care alesese probabil înadins o metodă & expunere strict cronologică, aşa cum procedează de obico oratorii prea nervoşi, pentru a se menţine într-un cadru mai riguros menit să le stăvilească impetuozitatea, vorbi f larg despre „fostul" iubit al Gruşenkăi, omul cu drep „netăgăduite", ceea ce-i oferi prilejul să facă o sene reflecţii deosebit de interesante. „Karamazov, care era ex ^ de gelos pe orice bărbat, în faţa «fostului» amant, a subit, renunţînd la orice pretenţii. Este cu atît mai ciu ' cît pîna atunci nu se sinchisise cîtuşi de puţin de nou

.■flj

603

narea să-l ameninţe prin revenirea inopinata a ^ • sn în închipuirea lui însă, momentul acesta părea H îndepărtat: obişnuit sa trăiască exclusiv in prezent, ^^StU azov era convins că pîna atunci o sa mai treacă încă ■ i Nu este exclus chiar ca fostul amant al Gruşenkai ^f devenit cu timpul pentru el o simplă ficţiune; aşa încît, ⁵ erind, în ultimul moment, că femeia iubită îi ascunsese ■ _ea rivalului său, îl înşelase tocmai fiindcă pentru dînsa 1 acela venit de departe nu era nici fantezie, nici ficţiune, ■ întruchipa totul în viaţă, era unica ei speranţă, şi-a dat seama dintr-o dată de realitate şi s-a hotărît să renunţe. Domnilor juraţi, nu pot să trec sub tăcere această imprevi­zibilă şi surprinzătoare trăsătură de caracter a inculpatului care, totuşi, a simţit brusc la un moment dat nevoia implaca­bilă să privească adevărul în faţă, înclinîndu-se cuprins de respect înaintea femeii, înaintea drepturilor legitime ale inimii sale, şi asta cînd? Chiar în seara în care din pricina ei îşi minjise mîinile cu sîngele părintesc! E drept că în clipa aceea sîngele vărsat începuse să strige după răzbunare în cugetul său, fiindcă, fără să vrea, omul acesta, care-şi pierduse sufle­tul şi-şi ruinase viaţa pămîntească, trebuia pînă la urmă să se dezmeticească şi să se întrebe: Ce sînt şi ce mai pot fi acum pentru dînsa, pentru femeia pe care o iubesc mai presus ca orice pe lume, mai presus chiar decît sufletul meu? Ce sînt şi ^ce pot fi în comparaţie cu fostul ei iubit, cînd ştiu foarte bine ^a are drepturi «netăgăduite» asupra ei şi s-a întors pocăit la ^sa - cu o iubire proaspătă, cu propuneri cinstite, uindu-i o viaţă nouă, fericită. «Iar eu, păcatele mele, ce ^{ot s}â-i mai dau acum? Ce pot sâ-i ofer?» Karamazov a ^s toate lucrurile astea, şi-a dat seama că toate drumurile menise, acum, cînd are mîinile pline de sînge, că nu ^via ^ecft ^un criminal pe care-l aşteaptă o condamnare pe hii_e' ⁿ °^m farâ viitor! Gîndul acesta îl striveşte, îl ani-■ vi atunci, într-o clipă, mintea lui urzeşte un plan dis-

t

«*____________________________JX)ST

perat, care, cu firea lui, aşa cum îl cunoaştem apară drept unica ieşire dintr-o situaţie îngrozitoa deznodămîntul fatal! Şi acest deznodâmînt nu poate f sinuciderea. Aleargă deci să răscumpere pistoalele am ^ la funcţionarul Perhotin, şi, pe drum, scoate în fnoa k " buzunar, banii pentru care îşi minjise mîinile cu • părintesc. O, mai mult ca oricînd are nevoie acum de K Karamazov o să moară, Karamazov o sâ-şi tragă un gi cap, dar moartea lui trebuie să rămînă bine întipărită amintirea tuturor! Nu degeaba are suflet de poet, nu dese h îşi iroseşte viaţa ca pe o luminare aprinsă la ambele capet «Mă duc la ea, da, la ea! Acolo am să fac un zaiafet de toata frumuseţea, o petrecere de pomină, un chiolhan despre care să se vorbească peste ani! în mijlocul ţipetelor sălbatice şi al cîntecelor pătimaşe, în mijlocul dansurilor învăpăiate ale ţiganilor, am să închin paharul, urînd fericire femeii adorate în viaţa nouă spre care se îndreaptă, şi pe urmă, acolo, Îs picioarele ei, am să-mi zbor creierii, împlinindu-mi singur osînda! Şi-n veci n-o să-l uite pe Mitea Karamazov, o sa-ţi dea seama cît a iubit-o bietul Mitea, şi inima îi va lăcrima înduioşată de soarta lui!» E ceva teatral, romantic, fireşte, t exaltare, o fantezie sălbatică, dezlănţuită fără măsură - kara mazovianâ - şi o mare doză de sentimentalism, dar în acela» timp mai e încă ceva, domnilor juraţi, ceva care striga l' sufletul lui, îi frămîntă creierii, îi otrăveşte viaţa! Şi^ace* ceva este conştiinţa, domnilor juraţi, sînt mustrănle necruţătoare, osînda ei! Pistolul însă le va împăca pe toate singura ieşire din impas, alta nu există, şi apoi... apoi, $u ₎ dacă în momentul acela Karamazov s-a gîndit ce va ti . colo şi dacă în general un Karamazov poate sâ-şi P^una barea hamletiană «A fi sau a nu fi?» Nu, domnilor J Europa îl are pe Hamlet, noi nu avem deocamdată Karamazovi!"

605

. Kirillovici descrise apoi în amănunţime pregăti-W'. .„„ j_n vederea plecării la Mokroe, scena petrecută

rd^e perhotin, tot ce-a făcut şi a vorbit în băcănia fraţilor a^caS jjj fjne, întîmplarea cu surugiii. Menţiona o ^° • de cuvinte, expresii şi gesturi de ale lui, bazîndu-se ^m a laraţiile martorilor, şi reuşi să închege un tablou de un P⁶ _covîrşitor asupra auditoriului. Impresia era cu atît mai ⁶ mică cu cît faptele fuseseră privite în ansamblu şi conju-** j\ju mai putea să încapă nici o îndoială, omul acesta care agita cu atîta frenezie şi care nici nu se mai gîndea măcar se ferească era incontestabil vinovat. „Nu mai avea de ce _Sâ se ferească, spuse procurorul. De două sau de trei ori era cît pe ce să se dea de gol, făcea nişte aluzii atît de transpa­rente, încît puţin mai lipsea ca să mărturisească totul (aici se referi din nou la declaraţiile celor anchetaţi). Pînă şi surugiu­lui îi strigase pe drum: «Ştii tu pe cine duci? Un criminal!» Totuşi, nu putea încă să dea totul pe faţă; trebuia mai întîi să ajungă la Mokroe, ca să-şi încheie poemul. Dar ce-l aştepta acolo, nefericitul? Ei bine, acolo, la Mokroe, încă din prima clipă aproape, avea să vadă şi să înţeleagă, în sfîrşit, că rivalul căruia îi acorda drepturi «netăgăduite» nu era poate chiar atît de sigur pe situaţie cum credea el, că urările lui de fericire pentru o viaţă nouă, închinarea pe care se gîndea s-o facă iubitei, nu erau nici aşteptate, nici dorite. Dar, domnilor J^aţi, sînt lucruri pe care dumneavoastră le cunoaşteţi din ^osarul instrucţiei preliminare. Triumful lui Karamazov pra rivalului este deplin, şi atunci, o, atunci începe o nouă ^â'^{poate c}ea mai teribila din cîte i-a fost dat sa trăiască şi _d ^mai ^ deodată sufletul acesta! Trebuie să recunoaştem _n .^ls' domnilor, exclamă Ippolit Kirillovici, că răzbunarea ^cnm ^{ate în} picioare şi a unei conştiinţe împovărate de d_a ■ . ^mai cumplită decît orice pedeapsă pe care ar putea-o _§1 Pămîntească! Mai mult chiar, justiţia pămîntească

^aPsa statornicită de ea uşurează într-un fel osînda la

ii

606

care-l supune natura. Osîndirea unui criminal e o ne ^^~ pentru un condamnat, salvarea lui din ghearele deznad "^ fiindcă nu-mi pot închipui groaza şi suferinţele mor ^J " care le va fi încercat Karamazov în clipa cînd şi-_a dat s ^ că ea îl iubeşte într-âdevăr, că de dragul lui îl respin " «fostul» ei amant cu drepturi «netăgăduite», că pe i cheamă şi numai cu el doreşte să înceapă o viaţa n făgăduindu-i fericirea, şi asta tocmai cînd pentru el totul terminat, cînd nu mai există nici o posibilitate de scăpar' Trebuie să menţionez în treacăt un lucru ce mi se par esenţial pentru a înţelege pe deplin situaţia reală a inculpata lui în momentul acela: femeia aceasta, căreia îi închinase toată dragostea lui, a rămas pentru el pînă la sfîrşit, adică pîna cînd a fost arestat, o fiinţă inaccesibilă, dorită cu pasiune, dar inaccesibilă. Dar de ce, de ce nu şi-a zburat creierii atunci, ce l-a făcut să renunţe la planul iniţial, să uite chiar şi unde apus pistolul? Tocmai setea aceea pătimaşă de iubire, speranţa de a o satisface acolo, pe loc, l-au oprit. în fumul beţiei, îşi înlănţuie strins iubită care chefuieşte cot la cot cu el, e ferme­cat, o vede mai ispititoare ca niciodată, nu se mai dezlipeşte de dînsa, se topeşte tot în faţa ei. Văpaia ce-l mistuie a izbutit să înăbuşe pentru o clipă nu numai teama de a fi arestat, dar şi mustrările de conştiinţă! Pentru o clipă, o, numai pentru o clipă! încerc să-mi închipui starea în care se află sufletul acestui criminal, subjugat concomitent de trei elemente diferite, care puseseră cu totul stăpînire pe el: în primul rîno beţia, fumul şi zarva petrecerii, tropotele dansatorilor, ciute-cele şi ea, îmbujorată de băutură, cîntînd şi dănsînd, bea-rizînd cu ochii în ochii lui! în al doilea rînd, spen*n-înviorătoare, ascunsă undeva în adîncul inimii, ca dez *-dămîntul fatal e încă departe, sau cel puţin n-a sosit încă, ^ amînat pe a doua zi dimineaţa, cînd vor veni oam stâpînirii să-l ridice. Prin urmare, mai sînt cîteva ceasu • ■ asta înseamnă mult, nemăsurat de mult! în cîteva ceasun

KARAMAZOV

607
— \t nu ^se P^ot ^ⁿ^^mP^^a- Bănuiesc că starea lui sufletească $^at arte apropiată de a unui condamnat la moarte în drum ^er3 execuţie, spre spînzurătoare: în faţa lui se deschide o ngâ, nesfîrşit de lungă, pe care convoiul trebuie s-o bată la P^as printre mii de oameni, ca după aceea să ascâ pe o altă stradă, şi abia atunci, departe, la capăt, se zări şi piafa blestemată! La început, în clipa cînd purcede drum, condamnatul, stînd în carul infamiei, se simte proba­bil ca şi cînd ar avea înainte o viaţă întreagă fără de sfîrşit. Mereu alte case trec prin faţa ochilor, carul merge mai Aparte -nu-i nimic, mai e mult pînă lă cotitură - şi osînditul se uită cu bărbăţie în dreapta şi-n stingă la miile de spectatori indiferenţi sau curioşi, care-l sorb cu privirea, şi i se pare că tot mai este şi el un om ca toţi oamenii. Carul coteşte; nu-i nimic, nu-i nimic, mai are de străbătut o uliţă întreagă. Unâ cîte una, casele rămîn îndărăt şi el tot se mai gîndeşte: «Au mai rămas încă destule». Şi aşa pînă cînd ajunge în piaţă. Cred că în aceeaşi stare de spirit era şi Karamazov atunci. «N-au avut cînd să prindă de veste, se gîndeşte el, mai am încă răgaz să caut, sigur că dă, am tot timpul să ticluiesc un plan de apărare, să văd cum aş putea să le ţin piept, deocam­dată însă, deocamdată, e prea puternică ispita!» Dar, oricît de tulbure şi întunecat e sufletul lui, reuşeşte totuşi să pună deoparte jumătate din banii cu care a venit şi să-i ascundă wtr-un cotlon, undeva, altfel nu-mi explic unde au putut să dispară o mie cinci sute de ruble din cele trei mii pe care abia uase de sub perna tatălui său. Nu e primă oară că se află la an. la Molcroe, a mai fost o dată acolo şi a chefuit două zile şir. Nu e chiar atît de străin de casa aceea bătrîneascâ, ^e> de bîrne, îi cunoaşte toate şurile, toate pridvoarele... pun că o parte din băni au fost ascunşi în aceeaşi noapte > ui casă, cu puţin înainte de arestare, în vreo crăpătură _ac ^Vreun ungher, poate chiar sub duşumea sau în pod, sub ^enş' Centru ce? Cum, pentru ce? Catastrofa putea să se

producă din moment în moment, şi dumnealui nu încă sa se gîndeascâ serios cum s-o întîmpine, şi _ni_c; °^a^-timp de aşa ceva, şi apoi era şi ameţit, i se învîrtea ^ dînsa îl ţinea prins în mreje, iar banii, da, banii sînt de f în orice împrejurare! Cînd ai bani, eşti cineva oriunde Poate vi se pare ciudat că un om mai e în stare sa facă as nea calcule practice într-o clipă ca asta! Chiar el însă n asigurat că, în urmă cu o lună, tot aşa, într-un moment crit de adîncă frămîntare sufletească, i-a trecut prin minte sa pm, deoparte jumătate din banii încredinţaţi de doamna Verhovţeva şi să-i pună într-un săculeţ pe care să-l poarte atîrnat de gît ţj, chip de amuletă; chiar dacă n-ar fi decît o minciună, aşa cum vom dovedi îndată, înseamnă că ideea asta nu era ceva nou pentru Karamazov, că s-a mai gîndit la ea. Mai mult, pre­supune că atunci cînd le-a declarat anchetatorilor că separase jumătate din cele trei mii de ruble şi le cususe într-o pun-guliţă (care în realitate n-a existat niciodată), a născocit toată povestea pe loc, tocmai fiindcă avea experienţa lucrului aces­tuia: nu trecuseră nici două ore de cînd, într-un moment de inspiraţie, dosise undeva, într-un cotlon din hanul de la Mokroe, pentru orice eventualitate, pînă a doua zi dimineaţa, jumătate din banii furaţi, ca să nu se găsească nimic asupra lui. Două abisuri, domnilor juraţi, aduceţi-vă aminte că in sufletul unui Karamazov, aşa cum spuneam mai înainte, pot să existe în acelaşi timp două abisuri! Am scotocit toata casa şi n-a fost chip să descoperim nimic. Poate că banii mai sui şi acum acolo, dacă nu cumva vor fi dispărut chiar a doua şi se află în clipa de faţă în posesia inculpatului. în orice caz. cînd a fost arestat, se afla împreună cu iubita lui; ea sta culcată pe pat, iar el, în genunchi lîngă dînsa, cu braţ întinse ca în extaz - părea că uitase de toate în moflie