Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

_e

fără să se arate cîtuşi de puţin intimidat de solem- mbunalului sau de publicul numeros care-l asculta; aer calm, aş zice chiar marţial. Bâtrînul îşi făcu ^aVe

tia atît de sigur pe sine, de parcă ar fi stat de vorbă oatru ochi cu nevastă-sa, Marfa Ignatievna, dar pe un a _maj deferent. Era cu neputinţă să-l facă cineva sâ-şi ■ Hă cumpătul. Procurorul începu prin a-l descoase pe ■ d lete cerîndu-i o serie de amănunte în legătură cu viaţa de familie a Karamazovilor. Tabloul, aşa cum îl zugrăvi el, era scăldat într-o lumină foarte vie. Se vedea, se simţea clar că martorul este sincer şi nepărtinitor. Bunăoară, la un moment dat, cu tot respectul adînc pe care îl vădea faţă de memoria fostului stâpîn, Grigori Vasilievici mărturisi totuşi că boierul fusese nedrept cu Mitea şi că nu-şi crescuse băiatul „aşa cum ar fi trebuit. Să nu fi fost eu, cînd era mititel, l-ar fi mîncat de viu păduchii, declară el, vorbind despre copilăria lui Mitea. Şi apoi nu sade frumos ca tatăl să-şi oropsească feciorul aşa cum a făcut dînsul cînd a trebuit să răfuiască socotelile pentru averea rămasă de la răposata maică-sa." La întrebarea procurorului, pe ce se bizuie cînd afirmă că Fiodor Pavlovici îşi oropsise feciorul la împărţirea averii, spre surprinderea tuturor, Grigori nu putu să dea un răspuns mai precis, mulţumindu-se să repete că lui Mitea „nu i se făcuse parte dreaptă" la împărţeală, că băiatul, fără doar şi poate, „mai avea de primit de la taică-său cîteva mii de ruble". Trebuie să ^menţionez că procurorul insista asupra acestei întrebări - dacă adevărat că Fiodor Pavlovici îi rămăsese cumva dator lui "ea - pe care o punea tuturor martorilor, bineînţeles dacă cotea că sînt în măsură să ştie ceva, chiar şi lui Alioşa, şi apoi şi lui Ivan Fiodorovici, dar nici unul dintre ei nu fu are să aducă vreo lămurire în plus; toţi, deopotrivă, con-^au faptul ca atare, fără să poată înfăţişa vreo dovadă care erite cît de cît a fi luată în seamă. în momentul cînd ⁿ Povesti scena petrecută la masă, în seara în care

—------------------------------------2

Dmitri Fiodorovici intrase buzna în casă peste ei si crunt pe taicâ-său, ameninţîndu-l cu moartea o sinistra învălui întreaga sală, cu atit mai impresionanta bătrînul slujitor vorbea liniştit, fără cuvinte de p ■ folosind un limbaj colorat, şi tocmai de aceea extrem a' sugestiv. Mărturisi că nu-i ţinea supărare lui Mitea pentru îl bruftuluise atunci, lovindu-l peste obraz şi buşindu-i d podele, şi că de mult îl iertase pentru ocara asta. Despr răposatul Smerdiakov spuse — făcîndu-şi semnul crucii - ca era un flăcău de isprava, dar neghiob din născare, secătuit de boală şi mai ales fără credinţă în Dumnezeu, şi că de aceea ajunsese păgîn, fiindcă aşa-i băgaserâ în cap Fiodor Pavlovici şi cu băiatul mai mare al boierului. încolo, îl laudă din toata inima pentru cinstea lui, pomenind despre întîmplarea cu banii pe care boierul îi pierduse cîndva prin curte, iar Smerdiakov îi adusese numaidecît înapoi, în loc să fi căutat să-i dosească, „fapt pentru care, spuse el, boierul îi dăruise atunci un galben", o dată cu încrederea lui deplină. Cît despre uşa pe care declarase c-ar fi văzut-o deschisă, susţinu sus şi tare că într-adevăr aşa fusese. De altfel, interogatoriul lui se lungi atît de mult, încît mi-ar fi peste putinţă să-l reconstitui în amănunţime. în sfîrşit, veni şi rîndul apărătorului să-i punâ întrebări şi Fetiukovici se interesă înainte de toate de plicul în care, zice-se, Fiodor Pavlovici ar fi pus trei mii de ruble pen­tru „o anumită persoană". „L-ai văzut cumva cu ochii durni-tale, de vreme ce ani de zile, după cîte ştiu, dumneata ai stat în preajma boierului?" Grigori recunoscu că nu văzuse plicul şi nici nu auzise nimic despre bani, decît doar atunci cînfl „toată lumea a început să vorbească". La rîndul său, Fetiukovici repetă întrebarea tuturor martorilor care ar putut să aducă o lumină în privinţa asta, cu aceeaşi insistent cu care procurorul se interesa de împărţeala moştenirii- L>^e fiecare data răspunsul fu acelaşi: nici unul dintre marton avusese prilejul sa vadă pachetul, deşi mai toţi ştiau de e«^s

_KARAMAZOV_

521

rosti

auzite. Perseverenţa de care dădea dovadă '"- rul în această privinţă era prea evidentă ca să nu bată

la ochi

Acum, dacă îmi dai voie, aş vrea să te mai întreb ceva,

npasteptate Fetiukovici. Din ce era făcut balsamul, s p ^{1Ica? r}

mai bine zis, licoarea aceea cu care - aşa cum reiese din , _cj_araţia de la dosar - ţi-ai frecat atunci seara, la culcare, şalele, ca să-ţi treacă junghiul?

Grigori se uită la el cîteva clipe năuc, fără să spună nimic, şi în sfîrşit murmură:

- Din salvie.

- Numai din salvie? Altceva nu mai avea?

- Foi de pătlagină.

- Poate şi piper? îl trase de limbă Fetiukovici.

- Şi piper.

- Şi aşa mai departe. Toate astea macerate în vodcă?

- în spirt curat.

Prin sală trecu un zvon de rîsete.

- Ca să vezi, chiar în spirt curat! Şi după ce ţi-ai frecat spatele, pare-mi-se c-ai deşertat sticla, dînd pe gît ce mai rămăsese înăuntru; mai înainte însă nevasta dumitale a descîntat-o, şoptind o cucernică rugăciune, cunoscută numai de dînsa, nu-i aşa?

-Da.

- Şi ăi băut mult? Cît? Un păhărel, două?

- Un pahar de apă.

~ Chiar un pahar. Poate un pahar şi jumătate?

ngori nu răspunse. începuse parcă să se dumerească ^e băteau întrebările avocatului.

«. ⁿ P^anar §i jumătate de spirt curat, nu-i rău, nu-i aşa? 6^e ca să vezi deschise chiar şi „porţile raiului", darmite ^uşa dinspre grădină?

Grigori amuţise. în sala se auziră din nm ^"" Preşedintele se foi pe scaun. Fetiukovici îşi încolţi mai -⁶ victima. ^ns

- Ai putea dumneata să-mi spui precis daca, în mom cînd ai văzut uşa dinspre gradina deschisa, dormeai sau treaz? ^ai

- Eram în picioare.

- Asta nu-i o dovadă că nu dormeai (risetele din sală înteţiră). în momentul acela, bunăoară, ai fi putut să râspunz dacă te-ar fi întrebat cineva în ce an sîntem acum?

- Nu ştiu.

- Dar dumneata ştii în ce an al erei noastre, adică de la naşterea lui Hristos, sîntem?

Descumpănit, Grigori se uită în ochii călăului său. Oricum, nu era de crezut că nu ştie nici măcar în ce an sîntem.

- Poate că ai putea să ne spui totuşi cîte degete ai la mîna.

- Sînt un biet om de rînd, rosti deodată cu glas tare şi răspicat Grigori. Dacă cei mari binevoiesc să-şi bata joc de mine, eu trebuie să tac şi să înghit.

Fetiukovici nu mai găsi nimic de spus. Atunci interveni şi preşedintele, ca să-i reamintească sentenţios ca întrebările trebuie să se refere numai la obiectul dezbaterilor. Fetiukovici îl ascultă pînă la capăt, apoi, înclinîndu-se cu demnitate, declară că nu mai are nimic de întrebat. Fireşte că pîna la urmă atît publicul, cît şi juraţii rămaseră cu un grăunte de îndoială în sinea lor cu privire la depoziţia unui om care, aflîndu-se încă sub efectul „tratamentului", era în stare sa vadă aievea chiar şi „porţile raiului", şi care, în schimb, nu ştia să spună în ce an de la naşterea lui Hristos sîntem; a§^a încît apărătorul îşi atinsese scopul. Tocmai atunci insa se pro­duse un mic incident. înainte de a-i îngădui lui Grigori sa se retragă, preşedintele se adresa acuzatului, întrebîndu-l dac are ceva de spus cu privire la depoziţia martorului.

KARAMAZOV

523

î fara de povestea cu uşa, totul este exact! declara î' mulţumesc martorului pentru ca m-a curăţat pe vre-"• a oâduchi şi pentru ca mi-a iertat loviturile; toată viaţa ⁿ r t un om cinstit şi devotat tatii, ca un dulău credincios. ^{llU a} Acuzat, alege-ţi, te rog, expresiile! îl apostrofă sever

„reşedinţele-

Da" ce, eu sînt cîine?! bombăni Grigori. _ Atunci sînt eu! exclama Mitea. Daca te supără vorba ₀ iau asupra mea şi-ţi cer iertare; am fost hain, m-am urtat ca o brută cu bietul bătrîn! Şi cu Esop am fost hain.

- Cu care Esop? îl întrebă încruntat preşedintele.

- Cu Pierrot... cu tatăl meu, Fiodor Pavlovici. Preşedintele îl mustră din nou cu asprime, recomandîndu-i

pe un ton autoritar să-şi aleagă mai bine expresiile şi-i atrase atenţia:

- în felul acesta nu faci decît să-ţi agravezi situaţia în ochii judecătorilor tăi.

Apărătorul folosi o manevra tot atît de abilă şi în cazul lui Rakitin. Trebuie să spun că Rakitin era o figură importanta printre martorii la proces, în care procurorul îşi pusese mari speranţe. Se constatase că era la curent cu multe lucruri, uluitor de multe, că fusese la unul şi la altul, văzuse tot, dis­cutase cu toată lumea şi cunoştea în cele mai mici amănunte biografia lui Fiodor Pavlovici, ca şi a celorlalţi Karamazovi. te-i drept, nici el nu ştia despre plicul cu cele trei mii de mble decît ceea ce auzise din gura lui Mitea. în schimb, escrise în amănunţime năzbîtiile pe care inculpatul le făcuse ^{m oca}l la „Stolicinîi gorod", toate cuvintele şi gesturile lui enite sâ-l compromită; povesti chiar şi întîmplarea cu "vomoiogul de cîlţi", vreau sa zic cu căpitanul Sneghirev. el însă nu fu în stare sa dea informaţii mai precise în ¹ cu punctul esenţial pe care trebuia sa-l lămurească şi era adevărat că Fiodor Pavlovici îi rămăsese ^Va dator lui Mitea, şi căută să scape cu cîteva platitudini Witoare: „Cine mai poate sa ştie care dintre ei e vinovat

2

şi sa-şi dea seama cum, cine şi cui a rămas dator ch familia Karamazov domneşte o asemenea harababura c "^ ei înşişi nu mai înţeleg nimic şi nu sînt capabili sa dese °' lucrurile?" După părerea lui, aceasta sîngeroasa tragedie ^C

0 consecinţa fireasca a moravurilor învechite de pe vrem iobâgiei şi a haosului în care zace Rusia, lipsita de institut 1 cele mai necesare. într-un cuvînt, se folosi de posibilitatea

1 se oferise ca sâ-şi expună opiniile. în cursul acestui proces domnul Rakitin pentru prima oară avea prilejul să dea întreaga măsură a capacităţii domniei sale şi să iasă în evi­denţa; procurorul, care ştia că începuse tocmai sâ scrie pentru nu ştiu ce revistă un articol despre izvoarele adevărate ale crimei, cită chiar în rechizitoriul lui (aşa cum vom avea ocazia să vedem ceva mai încolo) unele idei formulate în arti­colul respectiv, al cărui cuprins probabil că-l cunoştea. Scenele zugrăvite de martor erau atît de sumbre, de sinistre, îneît „acuzarea" căpătă şi mai multă greutate. în general, expunerea lui avu darul să cucerească auditoriul prin inde­pendenţa gîndirii şi concepţiile ei generoase. Mai mult chiar, cîteva aplauze neaşteptate subliniară perioadele referitoare la iobăgie şi la haosul ce bîntuia Rusia. Fiind încă foarte tînar, Rakitin săvîrşi o mică greşeală, de care apărătorul se grăbi sâ profite pe loc. întrebat dacă o cunoaşte pe Gruşenka, Rakitin, conştient de succesul obţinut şi îneîntat că izbutise să se ridice la o atît de sublimă atitudine spirituală, îşi permise sa vorbească oarecum dispreţuitor despre Agrafena Aleksan-drovna, „fosta ţiitoare a negustorului Samsonov". Puţin mai apoi ar fi dat nu ştiu ce ca să nu fi rostit aceste cuvinte pe care se pare ca abia le aştepta Fetiukovici ca să-l strîngâ cu uşa. De unde putea sâ-i treacă prin cap lui Rakitin că, într-un răstimp atît de scurt, avocatul reuşise să afle nişte detalii ati de intime?

- Permiteţi-mi sa vă întreb, începu apărătorul cu un suris amabil, aproape prietenos, cînd îi veni rîndul sa-l che tioneze. Dumneavoastră sînteţi desigur domnul Rakitiⁿ-

525

mei broşuri editate de conducerea eparhiala şi intitu-^aUt°Vata părintelui Zosima, răposat întru Domnul, pe care l^ate . _{10 re}cent cu o deosebita plăcere, o lucrare ce

citit-'

! o minunata

rturiseşte un spirit profund religios, însoţita de i ^m ucemică închinare către Preasfinţia sa? ^§1 N-am scris-o ca să fie tipărită... A fost publicata mai

- 'u murmură puţin derutat şi cam stingherit Rakitin.

O admirabil! Un gînditor ca dumneavoastră trebuie sâ

bă o perspectivă cît mai largă, care sa îmbrăţişeze toate fenomenele sociale. Cu sprijinul Preasfinţiei sale, această broşură atît de utilă, scrisă de dumneavoastră, a fost râspîndită, aducînd, fireşte, un real folos... Pe mine, de fapt, mă interesează cu totul altceva: aţi declarat adineauri că o cunoaşteţi destul de bine pe doamna Svetlova? (Nota bene. Gruşenka se numea Svetlova, lucru pe care l-am aflat abia cu prilejul procesului.)

- Nu sînt obligat sâ dau cont de toate cunoştinţele mele... Sînt un om tînăr... cine poate fi tras la răspundere pentru toată lumea cu care se întîmplă să aibă de-a face? se aprinse Rakitin.

- înţeleg, înţeleg, natural! se grăbi să se scuze Fetiu-kovici, prefăcîndu-se la rîndul său încurcat. Ca pe orice om la vîrsta dumneavoastră, era explicabil să vă intereseze o femeie tînără şi frumoasă, care avea casă deschisă şi primea cu atîta amabilitate floarea tineretului monden din acest oraş. ^Oar- voiam numai să ştiu dacă vă mai aduceţi aminte că, în urma cu două luni, doamna Svetlova a ţinut foarte mult să-l cunoască pe cel mai mic dintre fraţii Karamazov, Aleksei

iodorovici, şi că v-a promis douăzeci şi cinci de ruble ca să-l

^ceU la dînsa, aşa cum era îmbrăcat - în rasa călugărească,

.^{eau sa zic}- După cum s-a aflat, dorinţa i-a fost împlinită

^{m se}ara zilei cînd s-a întîmplat cumplita tragedie care

^ll*ie obiectul procesului actual. în seara aceea dum-

_do °^{astra a}ti fost împreună cu Aleksei Karamazov acasă la

^a Svetlova. Aş vrea sâ ne spuneţi dacă aţi primit într-a-

526

devâr de la dînsa cele douăzeci şi cinci de ruble

Promis,

drept recompensă.

- A fost numai o glumă... Nu vad în ce măsura v-a interesa... Am primit banii doar aşa, în gluma... cu gînri 1 ^ restitui mai pe urmă... "'

- Prin urmare, i-aţi primit. Dar nu i-aţi restituit pî_n momentul de faţă... sau i-aţi restituit? ⁿ

- Astea-s fleacuri... murmură Rakitin. Nu pot răspund 1 asemenea întrebări... Bineînţeles c-am sâ-i restitui...

Preşedintele găsi cu cale să intervină, dar apărătorul declară că nu mai avea nici o întrebare de pus domnului Rakitin. Aşa că domnul Rakitin se retrase din scenă cam plouat. Impresia înălţătoare pe care o lăsase discursul său fusese spulberată şi, petrecîndu-l cu privirea pînă la uşa Fetiukovici părea că spune publicului: „Poftim, ca să vedeţi cîte parale fac aceşti nobili acuzatori!" în momentul acela, după cîte îmi amintesc, avu loc un nou incident provocat de Mitea: revoltat de tonul cu care Rakitin vorbise despre Gruşenka, inculpatul răcni din boxă: „Bernard!" Iar cînd mai apoi preşedintele, după audierea lui Rakitin, îl întrebă dacă are ceva de spus în legătură cu depoziţia martorului, Mitea strigă în gura mare:

- Mi-a cerut bani cu împrumut cînd eram la închisoare! Un Bernard nu merită decît sâ-l scuipi în ochi, un arivist, un ateu care a înşelat buna-credinţă a Preasfinţiei sale!

Acuzatul fu, bineînţeles, admonestat din nou pentru ieşirea lui violentă. în orice caz însă, domnul Rakitin primise lovitura de graţie. Cu acelaşi mediocru rezultat se încheie şi depoziţia căpitanului Sneghirev, dar dintr-un motiv cu totul diferit. Martorul se prezentă în faţa instanţei într-un hal far^a de hal, murdar, cu hainele rupte şi cizmele pline de noroi şi-deşi se luaseră toate precauţiile, fiind chiar supus una „expertize" preliminare, se dovedi beat mort. Din capul lui refuză categoric să arate împrejurările în care fusese ins¹ tat de Mitea.

u

rjumnezeu! Iliuşecika m-a oprit să scot măcar despre asta. S-o îndura Dumnezeu şi m-o răsplăti

,mS cealaltă...

_{cine te}._a oprit să vorbeşti? La cine te referi? " C ne? Iliuşecika, puiul tatii. „Tăticule, zicea, ce urît s-a _cu dumneata, tăticule!" Aşa mi-a spus: şedeam ^^U- doi acolo, lîngă piatra noastră... Acum e pe moarte,

sărăcuţul! , . . .

Căpitanul izbucni în lacrimi şi câzu în genunchi la

cioarele preşedintelui. Fu scos degrabă, în rîsetele publicu­lui Efectul pe care-l sconta procurorul, deşi pregătit dinainte, se dusese pe copcă.

Apărătorul continuă să utilizeze toate mijloacele pe care le avea la îndemînă, dovedind, spre mirarea crescîndă a publicului din sală, că într-adevăr cunoştea ca pe apă fiece hîrtie din dosar. Aşa, de pildă, la început depoziţia lui Trifon Borisovici păru să aibă oarecare greutate, fiind, cum era şi de aşteptat, cu totul defavorabilă acuzatului. Hangiul făcu socoteala pe degete că prima oară cînd fusese la Mokroe, cu o lună înainte de crimă, Mitea cheltuise trei mii de ruble ca nimica, „poate doar ceva-ceva mai puţin. Numai cîţi golo­gani a lepădat la ţigănci! Nu mai vorbesc că pe păduchioşii ceia de mocofani i-a cinstit nu, să zici, cu o băncuţă de cincizeci de căciulă, ci cu hîrtii de douăzeci şi cinci de ruble! D-apoi cit i s-a mai furat! Pas de mai prinde hoţul. Dacă n-a lăsat nici o urmă, cum să-l afli, cînd dumnealui arunca banii cu nemiluita?! Aşa-i lumea pe la noi, tare păcătoasă, n-are frică

Dumnezeu. Barem pe fetele noastre ştiu că le-a înzestrat.

De unde

erau săraci lipiţi, de atunci s-au procopsit cu toţii."

"tr-un cuvînt, nu scăpă din vedere nici o băncuţă risipită, unind para cu para, de parcă ar fi socotit pe abac. Aşa că

. fratia lui Mitea, care susţinea că nu cheltuise decît o mie cinci:

_c

ci sute de ruble, păstrînd restul în chip de amuletă la sîn, turnată dintr-o lovitură. „Am văzut cu ochii mei trei mii ^le în mîinile dumnealui, trei mii în cap. Am văzut

528

foarte bine, ca doar m-oi fi pricepînd şi eu sa nurna i rosti sus şi tare Trifon Borisovici, care îşi dădea toat " neala sa intre pe sub pielea „mărimilor". Cînd ven ^S'^e rîndul apărării sa pună întrebări, avocatul, în loc sa ^ cumva sa infirme depoziţia martorului, se mulţumi sa h vorba despre o întîmplare petrecută cu o luna înaint ^ arestare, cu prilejul primului chef pe care Mitea îl f_acus ,^e Mokroe. Doi mujici, dintre care unul era Timofei

iar celălalt Akim, găsiseră în tindă o sută de ruble pierdute d' Mitea la beţie. Oamenii ridicaseră banii de jos încredinţaseră lui Trifon Borisovici, iar hangiul îi cinstise cu cîte o rublă pe fiecare. „Aş vrea sâ ştiu, întrebă avocatul, dac-ai avut grijă ori nu să-i restitui între timp domnului Karamazov" Trifon Borisovici încercă s-o scalde, ca să scape cu faţa curată; dar, după confruntarea cu cei doi mujici, fu nevoit a recunoaşte că istoria cu suta era adevărată, adăugind însă ca-i înapoiase banii lui Dmitri Fiodorovici chiar atunci pe loc, „ca un om cinstit, numai că dumnealui era beat criţă şi nu cred că-şi mai aduce aminte." Cum însă pînă la confruntare tăgâduise cu tot dinadinsul că s-ar fi găsit ceva, declaraţia ulterioară cu privire la restituirea banilor lui Mitea care, zicea el, ar fi fost în stare de ebrietate fu înregistrată sub semnul întrebării. In felul acesta, unul dintre martorii cei mai primej-dioşi propuşi de Procuratură plecă de la bară discreditat şi cu reputaţia hărtănită. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu cei doi polonezi, care se prezentară ţanţoşi şi siguri pe ei în faţa instanţei. înainte de toate, şi unul, şi altul ţinură sa mărturisească în gura mare că „au servit coroana", ca după aceea sâ declare amîndoi că pan Mitea încercase sa ic cumpere onoarea, oferindu-le trei mii de ruble, şi ca văzuseră un teanc de bani în mina lui. Pan Mussjalowicz îşi împestnP frazele cu o mulţime de cuvinte poloneze, şi, observina lucrul acesta îi dădea oarecare prestanţă în ochii preşedintei"¹ şi ai procurorului, căpătă curaj şi îşi continuă depoziţia limba polonă. Dar Fetiukovici îl prinse numaidecît în

karamazov

529

n sucească, Trifon Borisovici, care fusese ~ " sala, se văzu silit sa recunoască, în cele din urma,

^reclienl wrublewski înlocuise perechea de cărţi pe care P _adusese în salonul albastru şi ca pan Mussjalowicz de două ori în timp ce împărţea cărţile. Lucrul acesta îl

_c; Kaleanov în depoziţia lui, aşa încît cei doi pani şi ^^al& ^r

■ cu coada între picioare, in hazul asistenţei. P j_ej păţiră şi ceilalţi martori care puteau primejdui „ cifuatia acuzatului. Fetiukovici reuşi să-i desfiinţeze f ecare în parte, punîndu-i într-o lumină atît de puţin pmn-oasă încît se retraseră cu toţii definitiv compromişi. Publicul, fie că era vorba de jurişti, fie numai de simpli curioşi, îl privea cu admiraţie, fără să înţeleagă totuşi ce importanţă poate avea lucrul acesta şi în ce măsură ar putea fi decisiv, deoarece toată lumea îşi dădea seama că acuzarea era situată pe o poziţie invincibilă, din ce în ce mai tragic ameninţătoare. Siguranţa însă şi liniştea pe care le dovedea „marele maestru" erau atît de convingătoare, încît aşteptau cu toţii să vadă ce o să se mai întîmple; doar nu venise de florile mărului o asemenea „personalitate", şi nici nu era el omul care să se înapoieze acasă cu mîinile goale.

III

EXPERTIZA MEDICALĂ ŞI UN FUNT DE ALUNE

Expertiza medicala nu reuşi nici ea sa atenueze cît de cît

^vwa ce i se aducea inculpatului. De altfel, se pare că nici

Mlcovici, după cum se constata mai tîrziu, nu era prea con-

^s c-o să dea vreun rezultat. Această formalitate fusese

^sa> de fapt, numai datorita insistenţelor Katerinei

. ^na' ^care adusese special de la Moscova o somitate a

rnedicale. Fireşte, apărarea n-avea nimic de pierdut,

mult să cîştige teren. Cu toate astea, din pricina

—-----------------------------------------------------------^^IOIEVs^

divergenţei intervenite între medicii consultanţi ) ~~~~^ luară pînă la urmă o întorsătură comică. Medicii pronn ■ tru expertiză erau: faimosul practician adus de la Mn doctorul Herzenstube, şi tînărul ucenic al lui g_s Varvinski. Ultimii doi figurau, de altminteri, ca mart ■ proces la propunerea procurorului. Dintre experţi, doct Herzenstube fu audiat cel dintîi. Era un bătrînel de v şaptezeci de ani, scund şi îndesat, cu părul cărunt şi ₀ chel' destul de pronunţată, care se bucura de o bună reputaţie" localitate, unde era preţuit şi respectat de toată lumea. Extrem de conştiincios din punct de vedere profesional, Herzenstube era în acelaşi timp un om de ispravă şi foarte evlavios, un fel de herrnhutter sau un „frate morav". Stabilit de mult la noi în oraş, medicul ştiuse totdeauna să-şi păstreze demnitatea. Bun la suflet, îi îngrijea fără plată pe bolnavii lipsiţi de mijloace, intrînd în orice cocioabă, ba uneori lăsîndu-i pacientului chiar şi bani pentru medicamente. în schimb, era încăpăţînat ca un catîr; dacă-i intra ceva în cap, nu era chip să-l clinteşti nici cu o iotă. Pe de altă parte, tot oraşul aflase că, deşi venit numai de cîteva zile în mijlocul nostru, ilustrul medic moscovit îşi permisese să facă unele aprecieri extrem de jig­nitoare pe seama lui Herzenstube. Şi nu numai o singura dată; cu toate că somitatea moscovită lua douăzeci şi cinci de ruble pentru vizită, nici mai mult, nici mai puţin, se găsiseră destui bolnavi care sâ-i solicite consultaţii. Toţi aceştia, fireşte, erau pacienţii doctorului Herzenstube, iar faimosul practician nu se sfia să critice foarte caustic tratamentele pre­scrise de dînsul; ba pînă la urmă, de cîte ori era chemat la vreun bolnav, nici nu apuca bine să intre pe uşa, şi întrew-„Cine te-a doftoricit? Herzenstube? Hehe!", lucru care nu se putea să nu ajungă la urechile celui în cauză.

Aşadar, cum spuneam, experţii se prezentară rînd pe

rînd

în faţa instanţei. Doctorul Herzenstube declara ritos ^c „facultăţile psihice ale inculpatului prezentau o evid^e

karaMazov

531

■ " După ce făcu apoi o serie de consideraţii pe care ^an°¹""* e cazul să le reproduc, adăugă în încheiere că ^c omalie rezulta nu numai din antecedentele acuzatu-

^a°^ea • hiar din comportarea lui în instanţă. Rugat să pre-'^U1' ce anume i se păruse atît de curios în atitudinea lui ^ClZ bâtrînul medic mărturisi cu toată sinceritatea şi cu o

narabilă candoare că, atunci cînd intrase în sală,

tul avusese „un aer foarte ciudat, cu totul nepotrivit cu ■ nrejurările; mergea ţeapăn ca un soldat, uitîndu-se drept înainte, cînd logic ar fi fost să privească în sală, spre stînga, în partea unde se aflau doamnele, fiind un binecunoscut admirator al sexului frumos şi, deci, în momentul acela, ar fi trebuit să fie preocupat exclusiv de părerea cucoanelor", afirmă ta concluzie bătrînelul în limbajul lui caracteristic. Trebuie să spunem că doctorul Herzenstube vorbea cu multă plăcere ruseşte, dar nu ştiu cum se făcea că toate frazele lui sunau ca şi cum ar fi fost traduse din germană, ceea ce însă pe dînsul nu părea să-l incomodeze cîtuşi de puţin. Toată viaţa lui medicul fusese convins că vorbeşte impecabil limba ţârii „mai corect chiar decît autohtonii". Şi mai cu seamă avea obiceiul să citeze la tot pasul cîte un proverb, adăugind de fiecare dată că proverbele ruseşti sînt cele mai frumoase şi mai expresive din lume. în plus, distrat cum era, în focul discuţiei adesea i se întîmpla să uite cuvintele cele mai uzuale, pe care le cunoştea foarte bine, dar care Dumnezeu Ştie de ce îi zburau pe negîndite din minte. La fel păţea, de ^e'> Şi cînd vorbea graiul său matern: la un moment dat ^cepea sa-şi fluture mina prin faţa ochilor, ca şi cum ar fi să prindă din zbor o expresie ce-i scăpa, şi cu nici un preţ s-ar fi înduplecat să continue pînâ nu şi-o reamintea. _d ^servatia lui că inculpatul ar fi trebuit sa arunce ocheadele

elor atunci cînd intrase pe uşă stîrni o rumoare veselă _no ' ^Herzenstube se bucura de toata simpatia cuconetului

'^{cu atît} mai mult. cu cît se ştia că, evlavios şi pudic din

in

fire, bătrînul holtei avea un adevărat cult pentru fern~ care le socotea nişte fiinţe ideale, superioare. Cu at't' mare fu, aşadar, surpriza pe care o produse constatar i^ neaşteptată. '

La rîndul său, ilustrul reprezentant moscovit al medic' confirmă tranşant şi autoritar că într-adevăr starea psihic inculpatului era anormală „în cel mai înalt grad". După car vorbi pe larg şi într-o formă savantă despre diverse stări mor bide şi „manii", pentru a declara în concluzie că, după toate informaţiile culese de* el, acuzatul avusese cu certitudine chiar cu cîteva zile înainte de a fi arestat, manifestări mala­dive şi că săvîrşise crima aproape involuntar, deşi era perfect lucid în momentul acela, fiind incapabil să se împotrivească impulsului morbid ce-l stăpînea. Pe lîngă alte manifestări maladive, medicul constatase că inculpatul mai era şi maniac, ceea ce, după opinia domniei sale, putea fi un prim simptom de alienaţie mintală. (Nota bene. Am căutat să rezum prelegerea ilustrului medic, care s-a exprimat în termeni foarte savanţi, ca un adevărat specialist în materie.) „Toate acţiunile lui sînt într-o flagrantă contradicţie cu bunul-simţ şi logica, continuă el. Lăsînd deoparte lucrurile pe care nu le-am văzut cu ochii mei, crima şi toate celelalte împrejurări ale acestei catastrofe, pot să vă spun că, stînd de vorbă cu el acum două zile, tot timpul cît a durat discuţia a avut o privire fixă, stranie. Din cînd în cînd, începea să rîdâ din senin, fara nici un motiv. Pare să sufere în permanenţă de o irascibilitate cu totul inexplicabilă. Uneori se trezeşte rostind nişte cuvinte bizare, de pildă «Bernard, etică» şi aşa mai departe, fără nia o legătură cu discuţia." Dovada cea mai sigură a existent unei manii o constituia, după părerea medicului mosco faptul că inculpatul nu putea să vorbească fără sa-şi iasă fire despre cele trei mii de ruble de care se socotea frustra • timp ce de orice alte insuccese şi necazuri pe care le sui îşi amintea cu inima uşoară. în fine, din datele V^e

FRATE

533

_Sâ le culeagă, reieşea ca şi mai înainte avusese accese de furie de cîte ori venea vorba despre cele ■■ de ruble, deşi toată lumea spunea că altminteri Mitea

^ffel «ni dezinteresat, care nu ţinea deloc la bani. „Cît _era un i»¹¹ . _te părerea savantului meu confrate care susţinea

" • «a intrînH în sală. acuzatul ar fî trehnit să-si