Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata
Yüklə 2,51 Mb.
|
Vf KARAMAZOV 141 oînul se aplecă, îl privi mai cu luare-aminte şi coborî treptele, să-l întîmpine cu plecăciuni servile, nmitri Fiodorovici! Ai venit din nou, conaşule! Trifon Borisîci era un mujic îndesat şi vînjos, de statură •locie, puhav la obraz, cu o înfăţişare aspră şi neînduple-__ mai ales cînd avea de-a face cu mujicii din Mokroe -, care> atunci cînd adulmeca vreun cîştig, se pricepea de inune să-şi ticluiască o mutră slugarnică. Umbla îmbrăcat ruseşte, cu rubaşcâ încheiată într-o parte şi podiovcâ, avea punga doldora de bani, dar ambiţia lui era să prindă cît mai mult cheag. Jumătate din sat încăpuse în ghearele lui, mai toată lumea îi era datoare. Arenda şi cumpăra de la moşieri pamînt, punîndu-i pe mujici să i-l lucreze în contul unor datorii de care nu reuşeau să scape niciodată. Rămăsese văduv cu patru fete, dintre care una, văduvă şi ea, se aciuase pe lîngâ dînsul împreună cu cei doi copilaşi, nepoţii bătrinului, şi-l slugărea ca femeia cu ziua. A doua, ţărancă sadea, era măritată cu un cinovnic, un amărît de copist avansat de curînd, pe care îl puteai vedea pozat în uniformă cu epoleţi, într-una dintre încăperi, pe peretele împodobit cu minuscule fotografii de familie. Celelalte două fete mai mici, la hramul bisericii sau cînd se duceau în vizită, umblau îmbrăcate cu rochii albastre sau verzi strînse pe trup, după ultima modă, şi cu o trenă de toată frumuseţea, pentru ca în Zlua următoare să se scoale ca de obicei cu noaptea în cap, să măture prin odăi cu tîmuri de mesteacăn, să scoată lăturile şi *f cureţe gunoiul după călători. Cu toată averea lui, Trifon °nsîci căuta cît putea sâ-i stoarcă de bani pe cheflii şi ţinea rnmte că de curînd, să tot fie o luna de atunci, daca nu şi Puţin, cu prilejul chefului pe care Dmitri Fiodorovici îl împreună cu Gruşenka, în douăzeci şi patru de ore îl d . ^ de vreo două sau trei sute de ruble în plus. Se repezi c^ i iasă înainte vesel nevoie mare, mirosind, după alaiul sosise Mitea, câ-i picase iarăşi o pleaşcă. ÎS - Dmitri Fiodorovici, conaşule, ce bucurie pe noi! - Stai, Tnfon Borisîci, spune-mi mai întîi unde-i dîns ■> - Agrafena Aleksandrovna? pricepu numaidecît jup^ cercetîndu-l din ochi. Este aici... la noi... - Cu cine? - Ia, nişte călători... Un cinovnic, poleac pare-mi-se du grai; el a trimis droşca după dînsa; pe urmă un prieten de- ■ dumnealui sau, ştiu eu, poate vreun tovarăş de drum, ţiVl], am îndoi... - Şi ce fac? Chefuiesc? Bogătaşi? - Aş, chef! Nici o pricopseală de capul lor, Dmitn Fiodorovici. - Nici o pricopseală? Şi ceilalţi? - Doi boieri de la oraş... se întorc de la Cernia şi au mas aici peste noapte. Unul, ăl mai tînăr, e neam cu domnul Miusov, dar am uitat cum îi zice... pe celălalt trebuie sa-I cunoşti, e moşierul Maksimov, zice c-a fost de curînd la mînăstire să se roage şi acu' umblă peste tot cu nepotul lui Miusov după dînsul... - Ăştia-s toţi? -Toţi! - Stai, stai puţin, Trifon Borisîci, spune-mi acum încă un lucru, cel mai important: ce face dînsa, cum arată? - Păi abia a venit; ce să facă, sade cu dumnealor! - E veselă? Rîde? - Nu, parca nu prea rîde... Ba chiar mi se pare câ-i mte supărată, îl tot mîngîie pe cap pe ăl tînâr. - Pe poleac? Pe ofiţer? - Aş, ala nu-i nici tînar şi nici ofiţer; nu, boierule, el, ci pe nepotul lui Miusov, tînarul de care vă spuneam-ştiu cum îi zice, ca î-am uitat numele. - Kalganov? - Aşa, aşa, Kalganov. - Bine, am sa văd eu. Sînt la cărţi? jCARAMAZOV_ 143
au jucat pîn-acu, dar s-au săturat; au băut ceai şi cul a cerut vişinată. Bine, bine, Trifon Borisîci, am să văd eu ce-i de făcut, um spune-mi altceva: e vreun taraf de ţigani? Nici pomeneală, Dmitri Fiodorovici, i-a alungat mirea. Dacă vrei, sînt însă aici, la Rojdestvenskaia, nişte ei care cîntă la ţambal şi din scripcă, aş putea trimite pe ■ eva să-i cheme. Cît ai bate din palme, au şi sosit. - Trimite, trimite neapărat! aprobă în gura mare Mitea. Şi coală şi fetele, pe Măria în primul rînd, şi pe Stepanida, şi pe Anna. Două sute de ruble pentru cor! - Cu banii ăştia scol tot satul, deşi cred că s-au culcat. Numai că nu face să-ţi cheltui paralele cu mujicii şi cu fetele de aici, Dmitri Fiodorovici. Să azvîrli pe fereastră o groază de bănet pentru nişte netrebnici ca ăştia şi nişte bădărani! Neam de neamul lor mîrlanii ăştia n-au fumat ţigări din pachet, şi dumneata rîndul trecut i-ai tractarisit, mă rog, cu ţigări! Nişte puturoşi, nişte tîlhari! Şi fetele-s toate nişte păduchioase. Mai bine mă duc să le scol pe fiicele mele, şi pe gratis, nu-i nevoie să-ţi goleşti buzunarul; şi ele s-au culcat, dar cînd le-oi da un picior, să vezi cum fac numaidecît ochi, Şi le pun să-ţi cînte cît îi pofti! Cînd mă gîndesc că i-ai cinstit cu şampanie pe mocofani! Eeh! Mustrările lui Trifon Borisîci erau numai de paradă; chiar °°sise data trecută şase sticle de şampanie şi culesese la un moment dat de sub masa lui Mitea o hîrtie de o sută de ruble. sMnsese ghemotoc în pumn şi rămăsese cu ea. I c-am făcut praf atunci peste o mie de ruble, Trifon iîci, îţi aminteşti? 1 făcut, boierule, aşa cum zici, praf le-ai făcut, cum să mi amintesc, cred că ai lăsat aici vreo trei miare. vi acum tot pentru asta am venit, ia uite colea! ea sc°ase din buzunar teancul de bancnote, vîrîndu-i-l lui sub nas. 144
Acum ascultă ce-ţi spun şi bagă la cap: peste un ceas tot felul de vinaţuri, mezelicuri, pateuri, bomboane să cari totul sus. Lada asta pe care am adus-o acum -aici, la Andrei - du-o tot sus; despachetează şi Se "° şampania... Vezi, adu fetele, cheam-o şi pe Mana, pe j^t neapărat... a Se întoarse apoi la droşcă şi scoase cutia cu pistoale h sub pernă. - Stai să-ţi plătesc, Andrei! Uite cincisprezece ruble pe tru drum şi încă cincizeci bacşiş... pentru credinţa dragostea cu care m-ai servit... Să-ţi aduci aminte de boia Karamazov! - E prea mult, boierule, mă tem să primesc, şovăi Andrei Dă-mi numai cinci ruble, mi-ajunge atît. Trifon Borisîci e aici de faţă. Să-mi fie cu iertare c-am vorbit aşa, ca omul prost, da'... Mitea îl măsură cu privirea din creştet pînâ-n tălpi. - De ce ţi-e frică? Ia mai du-te dracului dacă-i pe-aşa! se oţărî la el aruncîndu-i cinci ruble. Şi acum, Trifon Borisîci, sa mergi cu mine, încetişor, şi să-mi dai voie să mă uit la ei pe furiş, aşa ca să nu mă vadă. Unde sînt, în odaia albastră? Trifon Borisîci îl privi cu o umbră de teamă, dar n împlini docil porunca; îl conduse pe tăcute în tindă, intră apoi în camera mare din faţă, vecină cu cea în care se aflau călătorii, şi scoase afară de acolo luminarea. După care îl aduse uşurel înăuntru şi-l aşeză pe întuneric într-un ungher de unde putea să vadă oaspeţii fără să bage nimeni de seama Dar Mitea nu stătu prea mult sâ-i spioneze şi nici nu reuşi« observe mare lucru; cum dădu cu ochii de eă, începu sâ-ibaI" inima şi i se înceţoşară privirile. Gruşenka şedea la masa într-l1 jilţ, iar lînga ea, pe canapea, chipeşul şi încă foarte tîntf Kalganov; Gruşenka îl ţinea de mînâ şi părea foarte vesela- ■ timp ce junele, fără sa se uite la dînsa, vorbea tare şi P^ puţin înciudat, peste masă, cu Maksimov, care îşi gasise în faţa ei. Maksimov rîdea. Tot pe canapea şedea şi el,11 KARAMAZOV 145 . un scaun, la perete, un alt bărbat, pe care Mitea nu-l Cel de pe canapea stătea rezemat de spătar şi trăgea cu""! - jyjitea abia dacă apucă să-şi dea seama că era un ins din pip , jg gras, rotund lă faţă, mic de stat, probabil, şi cam fhat Al doilea bărbat necunoscut, prietenul lui desigur, grozav de înalt; mai mult decît atît nu reuşi să observe, i se tăie deodată răsuflarea. Nu avu răbdare să stea la „ndâ ^i un minut; puse cutia cu pistoale pe scrin şi, simţind cum i se zbate inima în piePl de emoţie, îngheţat de frică, Mitea pătrunse brusc în odaia albastră. _ Ai! dădu un ţipăt Gruşenka speriată, zărindu-l prima. VII DREPTUL PRIMULUI VENIT... Mitea se apropie de masă cu paşi mari, apăsaţi. - Domnilor, începu el cu glas tare, aproape strigînd, dar în acelaşi timp poticnindu-se la fiecare cuvînt. Eu... nu vă speriaţi că nu-i nimic! Nu se întîmplă nimic, zău, nimic! şi se întoarse către Gruşa, care, aşa cum şedea în jilţ, se alăturase de Kalganov, apucîndu-l strîns de braţ. Eu... eu sînt în treacăt, rămîn aici numai noaptea asta. Mîine dimineaţă plec mai departe. Domnilor, permiteţi unui călător în trecere... să stea cu dumneavoastră pînă mîine dimineaţă? Numai pînă milne în zon, pentru ultima oară... în odaia asta... ultimele cuvinte le rosti adresîndu-se bondocului de pe aPea. Acesta îşi scoase pipa din gura cu un aer foarte grav Răspunse tăios: anie , sîntem aici într-un separeu. Vedeţi ca mai sînt şi aIte camere. D°mnule (po|). - Vai de mine, Dmitri Fiodorovici, nici nu mai discuţie! interveni Kalganov. Rămîi, te rog, cu noi seara! ""* - Bună seara, prieten scump şi... şi nepreţuit! Să şt totdeauna am avut o deosebită stimă pentru dumneat exclamă Mitea fericit, întinzîndu-i impetuos mîna n« masă. - Aoleu, ce mînă puternică ai! Mi-ai rupt degetele! rîs Kalganov. - Aşa strînge el mîna totdeauna, se amestecă în vorba Gruşenka, volubilă, pâstrînd o umbră sfioasă de zîmbet pe buze; îşi dăduse numaidecît seama, după figura lui, că Mitea nu era pus pe scandal; continua totuşi să se uite la el cu o nelinişte amestecată cu o vădită curiozitate. Era ceva în înfăţişarea sa care o uluise; în orice caz, nu s-ar fi aşteptat c-o să se pomenească din senin cu el acolo, şi cu atît mai puţin c-o să vorbească aşa cum le vorbise. Moşierul Maksimov, care şedea în stînga mesei, se grăbi să le ţină isonul. - Bună seara! îl întîmpină el cu un glas mieros. Mitea tăbărî asupra lui: - Bună seara, bună seara, şi dumneavoastră sînteţi aici Ce plăcere! Domnilor, domnilor, eu... Se întoarse iar către poleacul cu pipa, socotindu-l probabil cel mai de seama dintre comeseni. Am venit într-o goană pînă aici... Ţineam au de mult sa-mi petrec ultima zi, ultimul ceas în odaia asta unde am adorat-o... pe regina mea!... Iarta-mă, panie, înfierbîntat, continuînd să vorbească în gura mare, am zbura'
ca vîntul pîna aici, şi am făcut legamînt faţa de mine însuff O, să n-aveţi nici o grijă, este ultima mea noapte! Să & panie, să bem pentru că ne-am împăcat! îndată au sa vinul... Uite cu ce-am venit... şi fără nici un motiv scoase din buzunar teancul de bani... Dâ-mi voie, f" KARAMAZOV 147 Vreau cută-- uzică, gălăgie, trăsnete şi fulgere, la fel ca data tre-rjar viermele, viermele tîrîtor, care face degeaba tU " - nămîntului, n-o să mai existe! în această ultimă noapte o* mi amintesc de unica zi din viaţă cînd am fost vreau sa-'»1 fericit!- Se opri sugrumat; ar mai fi avut încă multe de spus, dar izbuti să scoată decît nişte sunete guturale ciudate, p lonezul, care îl privise ţintă pînă atunci, se uită la teancul de bancnote, apoi la Gruşenka, fără să priceapă nimic. - Dacă porunceşte krolewna... începu el. - Ce-i aceea krolewna? Regină? îl întrerupse Gruşenka. îmi vine să rîd cînd vă aud spunîndu-mi aşa. Şezi, Mitea, ce tot baţi cîmpii acolo? De ce vrei să mă sperii? Te rog, fii cuminte. O să fii cuminte, nu-i aşa, şi n-o să mă sperii? Dacă da, atunci îmi pare bine c-ai venit... - Eu, eu să te sperii? protestă Miteă, ridicînd braţele către cer. O, puteţi pleca liniştiţi, n-am să vă stau în cale, nu vreau să încurc viaţa nimănui!... şi spre surprinderea tuturor şi poate chiar a lui însuşi, se prăbuşi pe scaun şi izbucni în plîns, cu faţa întoarsă spre perete şi degetele încleştate pe spătar, ca şi cînd l-ar fi îmbrăţişat. -Ei vezi, vezi cum eşti! Ce om! îl dojeni Gruşenka. Uite,
-Eu... scaun eu nu plîng... Ei, bună seara! Mitea se răsuci pe Şi începu deodată sa rida, dar nu aşa ca de obicei, hoh S'lgîire brusca de rîs, ci pe tăcute, zguduit de un ot «abuşit, prelung şi nervos. 148 - Iar!... Hai, fii şi tu mai vesel! îl îndemnă__u pare bine c-ai venit, zău, nici nu ştii ce bine-mi pare iu-auzit tu? îmi pare foarte bine! Vreau să rămînâ cu no '^ eă pe un ton autoritar, ca şi cum s-ar fi adresat tuturor' '' de faţă, deşi era evident că vorbele ei fuseseră , °r adresate bondocului de pe canapea. Aşa vreau eu! n C pleacă el, plec şi eu, ne-am înţeles? adăugă ea cu o pri " scînteietoare. e - Tot ce doreşte ţarina mea e lege! încuviinţă poleac sărutîndu-i galant mîna. Vâ rugăm să poftiţi la masa noastr panie, se întoarse apoi amabil către Mitea. Acesta sân picioare, gata să dea iarăşi drumul unei tirade, dar se razgînd - Să bem, panie! se mulţumi el să spună în loc de once cuvîntare. Toată lumea rîse. - Slavă Domnului! Credeam că iar o să se pornească, suspină Gruşenka nervoasă. Auzi, Miteâ, îi porunci ea, să stai liniştit! Ce bună idee ai avut să aduci şampanie! Mi-era pofta să beau, şi nu pot să sufăr vişinata. Dar şi mai bună idee ai avut să vii încoace, e o plictiseală aici... Ţi s-a făcut de un chiolhan? Ci vîră-ţi odată banii în buzunar! De unde ai luai atîtea parale? Ruşinat, Mitea se grăbi să vîre în buzunar teancul de bancnote, pe care încă îl mai ţinea strîns în pumn, aşa incit toată lumea îl văzuse şi mai ales cei doi polonezi. Se îmbujora tot. Tocmai atunci jupînul sosi cu o sticlă de şampanie destupata şi o tava plină cu pahare. Mitea apucă sticla, dar era atît de fîstîcit, încît nu mai ştiu ce să facă. Kalganov l-0 l"a din mîna şi turnă în pahare. - Mai adu una! porunci Mitea şi, uitînd să mai ciocni1" cu polonezul pe care-l poftise cu atîta solemnitate sa bea pel1 tru împăcarea lor, dădu pe gît paharul fără sa-i mai aşteple r" ceilalţi. Părea cu totul alt om acum. Aerul solemn şi tragic t" care intrase în odaie dispăruse, şi-n locul lui i se aşternuse i 149
"xnresie copilăroasă. Se făcuse mic şi umil. Avea o Wa „ Drjvire şi se uita încîntat la toată lumea, chicotind nervos, recunoscător ca un căţeluş pedepsit, căruia 1116 - 1 i-ar fi dat din nou drumul în casă făcîndu-i hatîrul sâ-l staP ». «j.af fi zis că uitase tot ce se întîmplase mai înainte m dmira pe toţi, zîmbind ca un copil. Era vesel nevoie ?1 «i n-o mai slăbea din ochi pe Gruşenka, ba chiar se ^tâ cu scaunul lîngă dînsa, lipindu-l de jilţul ei. Avu răgaz sâ-i cerceteze mai atent pe cei doi pani, deşi nu-şi putea , seama încă ce fel de oameni erau. Cel care şedea pe cana-a ţj impresiona prin ţinuta lui, prin accentul lui polonez şi mai ales prin pipa din gură. „Ei, şi ce dacă fumează cu pipa, foarte frumos!" se gîndea examinîndu-l. Omul, care părea să tot aibă vreo patruzeci de ani, cu figura lui cam puhavă, cu un nâsuc mic de tot, subliniat de o mustăcioară cănită, subţirică, ascuţită şi arogantă, nu-i trezea deocamdată nici un fel de nedumerire. Nici chiar peruca grosolană, făcută cine ştie în ce orăşel din Siberia, cu părul lins pe tîmple, ce-i dădea o înfăţişare stupidă, nu-l surprinse prea tare: „Se vede că aşa-i place lui, să poarte perucă!" îşi spuse Mitea contemplîndu-l mai departe, fericit. Celălalt pan, care şedea la perete, mai tînâr decît cel de pe canapea, avea o privire insolentă şi sfidătoare şi asculta în tăcere, cu un aer dispreţuitor, discuţiile comesenilor. Singurul lucru care-l uimea pe Mitea 'a el era statura lui exagerat de înaltă, într-un contrast izbitor cu cea a polonezului de pe canapea. „în picioare, probabil ca atinge unsprezece verşoci, dacă nu şi mai mult", îi trecu prin mte. Se gîndi apoi că namila aceea era, de buna seama, Pnetenul şi omul de încredere al celuilalt, un fel de „garda Personală", deprins sâ-i facă în totul pe plac bondocului. ea ce i se păru lui Mitea de asemenea foarte natural, ba 'audabil. în sufletul căţeluşului se stinsese orice pîlphre & ozie. Nu înţelegea nimic din purtarea Gruşenkai, nici
DOSTOIE'
seama - cu un freamăt de nestăvilită bucurie Gruşenka era drăguţă cu el şi că-l „iertase", îngăduiri(ju şadă lîngâ dînsa. Se topi tot de fericire cînd o văzu ■'sa buzele în paharul cu şampanie. Pînâ la urmă însă îl
- îl vezi? Ne toarnă nişte minciuni, că ne dor fălcile de cit am rîs! spuse Kalganov, ca şi cum i-ar fi ghicit gîndui arătîndu-l pe Maximov. Mitea se uită ţintă la Kalganov, apoi îşi mută repede privirile asupra moşierului. - Toarnă la minciuni, zău? rosti el cu un gîlgîit scurt de rîs, de parcă ar fi auzit cine ştie ce nostimadă. Ha-ha! - Da. închipuieşte-ţi, pretinde că prin o mie opt sute şi douăzeci toţi cavaleriştii noştri s-au însurat cu poloneze; ei, spune dac-ai mai auzit asemenea bazaconie! - Cu poloneze? repetă Mitea, cuprins de o nemărginita admiraţie. Kalganov îşi dădea foarte bine seama de relaţiile ce existau între Mitea şi Gruşenka şi bănuia poate şi rolul pe care-l juca polonezul, dar toate astea erau lucruri care nu-l interesau decît prea puţin, dacă nu chiar deloc; în momentul de faţă nu se ocupa decît de Maksimov. Intîmplarea făcuse ca tocmai ffl seara aceea să poposească împreună la han, unde dăduseră peste cei doi polonezi, pe care-i vedeau pentru prima oara m viaţă. Pe Gruşenka însă Kalganov o cunoştea mai de tm-fusese chiar acasă la dînsa cu cineva, dar el nu izbutise sa inspire nici un fel de simpatie atunci. Acum, în schimb, e drăgăstoasa cu el şi, pînâ la venirea lui Mitea, îl alintase timpul, deşi Kalganov rămăsese insensibil la dezmierd0 ei. Era tînâr de tot, abia dacă împlinise douăzeci de îmbrăcat elegant, cu o feţişoară albă foarte drăguţa şi utl P 151
bogat, de toată frumuseţea. Iar obrăjorul alb era lumini o pereche de ochi minunaţi, azurii, cu o privire inteli- '"** h uneori adîncâ, poate prea serioasă în genere pentru genta, ui - lui deşi Kalganov vorbea cîteodată într-adevăr ca un ■i ci avea un aer teribil de candid, lucru de care nu se cop" ?* • tea deloc stingherit, chiar atunci cînd era conştient de în totul, părea un ins destul de original şi de capricios, a «i tandru din fire. în unele clipe i se întipărea pe figură o xpresie concentrată, stăruitoare: se uita la tine ca şi cînd ar fi fost atent la ceea ce spui, dar îţi dădeai seama că în momentul acela se gîndea la cu totul altceva, urzind cine ştie ce visuri în sinea sa. Alteori era moale şi indolent sau, dimpotrivă, se frămînta tot pentru un fleac de nimic. - Imagineazâ-ţi, de patru zile îl car aşa după mine, continua Kalganov cu un glas leneş, tărăgănat, care la el însă nu trăda nici o afectare. Ţi-aduci aminte cum i-a dat brînci fratele dumitale din trăsură? M-a intrigat grozav atunci şi l-am luat cu mine la ţară, dar minte de îngheaţă apele, în aşa hal, că îmi crapă obrazul de ruşinea lui. M-am hotărît deci să-l duc înapoi de unde l-am luat... - Pan cu siguranţă n-a văzut în viaţa lui o pani1 poloneză Şi spune nişte lucruri care nu există, observă polonezul cu Pipa. Polonezul cu pipa vorbea destul de bine ruseşte, mult mai ine decît voia să arate, silindu-se parcă înadins să stîlceascâ Cuvintele Pe care le pronunţa cu un accent polonez. 91 eu am fost însurat cu o pani poloneză, chicoti Maksimov.
•iganov.
r 152
- Chiar aşa, ai dreptate, ce, a fost cavalerist? Mitea, care era numai ochi şi urechi şi se uita curios de deschidea cineva gura, de parcă s-ar fi aşteptat să audă ştie ce lucru mare. Maksimov se întoarse către el. - Să vedeţi, voiam să spun că panienki1... sînt tare n time... şi cum dansează ele mazurca invitate de vreun ui de-al nostru... cum dansează ea cu el o mazurcă - hop! -sare numaidecît pe genunchi ca o pisicuţă... o pisicuţâ alba sub ochii pan-tatălui şi pani-mamei, care se uită şi nu zK nimic... o lasă... o lasă în pace... iar a doua zi ulanul se înfiinţează acasă la dumnealor să-i ofere mîna... da... aşa cum vă spun, să-i ofere mîna! Hi-hi! chicoti, încheind, Maksimoy - Pan lajdak!2, mîrîi pan-ul cel înalt, punînd picior peste picior. Mitea apucă să vadă o cizmă uriaşă, cu talpa groasă, murdară de noroi. De altfel, amîndoi polonezii erau îmbrăcaţi destul de prost, cu nişte haine ponosite. - Lajdak? De ce-l insulţi? se supără Gruşenka. - Pani Agrippina, pan văzut la Polonia femei ţopîrlan, nu pani din lume mare, observă poleacul cu pipa. - Mozes^na to rachowac.' 3 puse punctul pe i lunganul. - Ei, poftim! Lăsaţi omul să vorbească! Nu mai poate nimeni să spună un cuvînt, fiindcă nu permit dumnealor! Cel puţin aşa ne mai distrăm şi noi! se răsti Gruşenka. - N-am nimic împotrivă, rosti apăsat cel cu peruca-uitîndu-se lung la Gruşenka. Apoi tăcu grav şi începu să tragă din pipă. - Nu, nu, pan are dreptate, sări cu gura Kalga110 • înfierbîntat de parcă ar fi fost vorba de cine ştie ce lucru seamă. N-a fost niciodată în Polonia. Cum îşi permite i 1 Domnişoarele (pol.). 2 Domnul e un nemernic (pol.). 3 Fara îndoiala! (pol.). • s.s aşa? Fiindcă, după cîte ştiu, dumneata nu te-ai [Polonia... Nu, în gubernia Smolensk. Dar nevasta mea era o adusese direct de acolo un ulan împreună cu cu o mătuşă şi încă o rubedenie, o cucoană cu un ■ t mare, da, a venit cu ea aici şi pe urmă... mi-a cedat-o • Era porucic, un tînăr tare cumsecade. La început voise însoare el cu dînsa, dar mai pe urmă s-a răzgîndit, pentru ca fata era şchioapă... _ Şi dumneata te-ai însurat cu o şchioapă? îl întrebă Kalganov. - Da. Ce-i drept m-au cam tras pe sfoară, nici unul dintre ei nu mi-a spus nimic despre treaba asta. Am crezut că aşa-i place ei... să ţopăie întruna... îmi ziceam că probabil e o fire mai zglobie... - Credeai că sare într-un picior de bucurie că se mărită cu dumneata? exclamă Kalganov cu o voce cristalină. - Chiar aşa, de bucurie. Dar mai apoi s-a dovedit că pricina era cu totul alta. După cununie, seara, cînd ne-am întors de la biserică, mi-a mărturisit adevărul şi mi-a cerut iertare din inimă: zicea că în copilărie îşi rupsese un picioruş sărind peste o băltoacă, hi-hi! Kalganov rîse cu poftă, ca un copil, răsturnîndu-se pe spătarul canapelei. Gruşenka îi ţinu isonul, spre încîntarea lui Mitea, care era într-al nouălea cer. ~ Să ştii că de astă dată a spus adevărul, n-a mai minţit! un tinărul în gura mare, adresîndu-se lui Mitea. A fost uşurat de două ori, vorbeşte acum de prima lui soţie, fiindcă °ua nu ştiţi ce a făcut? A şters-o frumuşel de acasă şi e me băţoasă pînă-n ziua de azi! enos? Mitea se întoarse către Maksimov, prefăcîndu-se de mirat. ' a fugit; am trecut prin această încercare, confirmă esue Maksimov. A şters-o cu un musiu. Unde mai 154
ca mi-a spus odată un arhiereu: „Vezi, zice, una nevestele dumitale a fost beteaga de un picior, iar
prea iute de picior? Hi-hi!" Kalganov era din ce în ce mai agitat. - Să ştiţi că atunci cînd minte — şi asta se întîmplă mai timpul - minte numai ca să ne facă plăcere. Nu-i aşa a nimeni nu-i poate lua în nume de rău treaba asta? Uneori nu-? chiar foarte simpatic. E o lichea, nu zic ba, dar o lichea autentică. Am dreptate? Ce părere aveţi? Alţii sînt lichele din interes, cu scopuri precise, ştiind că se aleg cu anumite profi-turi, pe cînd el e o secătură sadea... Ieri, bunăoară, pretindea (tot drumul ne-am certat din pricina asta) că Gogol ar fi sens despre el în Suflete moarte. Dacă vă amintiţi, e acolo un moşier Maksimov, pe care Nozdriov îl maltratează la un moment dat, bătîndu-l cu vergile; ca urmare, acesta este chemat în judecată „pentru ofensă personală adusă cu nuiaua în stare de ebrietate, moşierului Maksimov". Ţineţi minte9 Ei bine, dumnealui pretinde, nici mai mult, nici mai puţin, cai vorba de dînsul în carte şi că lucrurile s-au petrecut într-adevăr aşa! Spuneţi, vă rog, daca-i posibil aşa ceva! Cicikov a cutreierat ţara cel mai tîrziu prin o mie opt sute douăzeci şi ceva, aşa îneît nici măcar datele nu concordă. Cum era sa bată atunci cu vergile?! Nu-i aşa că nu se putea, nu se puKa Era ciudat că tînarul Kalganov se angajase cu atlt" ardoare în această discuţie; însufleţirea lui inexpugnabila e -totuşi sinceră. Mitea îi cînta în strună, zelos: - Şi dacă l-or fi bătut? strigă el, rîzînd. - Eu n-am zis că m-au bătut cu vergile, dar de paţif t0 păţit ceva, găsi cu cale sa pună lucrurile la punct - Adică ce? Ai mîncat, ori n-ai mîncat bătaie? ^KARAMAZOV Ktora godzina, panie?1 îl întrebă plictisit poleacul cu • ape lunganul de pe scaun. P'P esta ridică din umeri drept răspuns: nici unul dintre ei uavea ceas. jvf-oţi fi vrînd cumva să stăm ca muţii!? Lăsaţi oamenii - vorbească. Dacă voi va plictisiţi, înseamnă să nu mai
utat cu tot dinadinsul pricină. Abia acum îşi dădea seama şi Uitea. De astă dată însă poleacul îi răspunse destul de iritat: - Pani, ja nic ne mowiem împotrivă nic nie powiedz- jalem2- - Bine, bine, spune mai departe, îl îndemnă Gruşenka pe Maksimov. De ce aţi amuţit cu toţii? - Păi ce să vă mai spun, astea-s fleacuri! se grăbi să continue Maksimov cu o vădită satisfacţie, alintîndu-se un pic. De altfel, la Gogol istoria asta, în fond, e simbolică şi numele personajelor sînt toate fictive: Nozdriov, de fapt, nu era Nozdriov, ci Nosov, iar Kuvşinnikov nici măcar nu seamănă, fiindcă se numea în realitate Şkvorniov. Cît despre Fenardi, i se spunea într-adevăr aşa, dar nu era italian, ci ras get-beget, îl cheamă Petrov; pot să vă spun însă că mamzel Fenardi era o femeiuşcă tare nurlie, numai în tricou şi cu o fustiţă scurtă de tot cu paiete, şi avea nişte picioruşe teribil de nostime... E adevărat că s-a învîrtit, dar nu chiar aşa, ore în şir, ci numai Patru minute... de ne-a zăpăcit pe toţi... -Atunci pentru ce te-au bătut? Ci zi odată, omule! ~ °in pricina lui Piron. ~ Care Piron? întrebă Mitea. ~ iron, faimosul scriitor francez. Eram cu mai mulţi într-o şmă> la iarmaroc. Ma poftiseră să beau cu ei un pahar şi,
Yüklə 2,51 Mb. Dostları ilə paylaş:
|